Servitute de trecere. Nemultumiri determinate de lipsa demersurilor reclamantilor pentru folosirea caii de acces prin buna intelegere. Consecinte in plan procesual.

Prin cererea adresata Judecatoriei Botosani, inregistrata sub nr. 10115/193/16 octombrie 2008, reclamantii P.H.A. si P.P.G. au chemat in judecata pe paratii C.N.S., M.I., T.M.L., A.G., N.I. si C.M., solicitand stabilirea unei servituti de trecere de la parcela de teren proprietatea lor la calea publica.
In motivarea cererii au aratat ca sunt proprietarii parcelei de 0,81 ha teren identica cu p.c. 2355 din CF nr. 6353/N Botosani, in baza contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr. 249/25 ianuarie 2008 si 250/25 ianuarie 2008. Dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost reconstituit in temeiul dispozitiilor Legii 18/1991, prin titlul de proprietate nr. 22609/10 decembrie 2003 pe numele autorilor lor, P.S. si P.D. Terenul constituie loc infundat, singura varianta de iesire la calea publica fiind peste parcelele de teren proprietatea paratilor.
Paratii C.N.S. si M.I. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea actiunii. Au aratat ca la momentul achizitionarii parcelei de teren reclamantii au cunoscut situatia acestuia, expunandu-se in mod voluntar riscului de a nu avea acces la calea publica. Parcelele de teren de la locul litigiului sunt delimitate de str. Vilcelei de o garla, accesul direct putand fi realizat prin lucrari de umplere a acesteia, astfel cum a procedat paratul C.N.S.
Ceilalti parati nu au formulat intampinare.
Dupa administrarea probelor, Judecatoria Botosani prin sentinta civila nr. 4599/4 septembrie 2009 a admis actiunea si a stabilit in favoarea reclamantilor un drept real de servitute pe terenurile proprietatea paratilor potrivit variantei I din expertiza C.M., efectuata in cauza (fila 122 dosar), avand 140 m lungime si 4 m latime. Totodata, paratii au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata de 1570 lei, respectiv cate 314 lei fiecare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art. 616 Cod civil, terenul proprietatea reclamantilor fiind loc infundat, iar varianta I propusa de expert reda calea cea mai scurta si mai realista de iesire la drumul public, in raport de situatia concreta.
Sentinta a fost criticata pentru nelegalitate si netemeinicie de catre parati prin doua apeluri. In dezvoltarea motivelor au aratat ca expertiza efectuata la prima instanta este deficitara si ca instanta putea alege variantele 2 sau 3 propuse de expert, mai putin impovaratoare pentru ei; ca reclamantii isi pot asigura accesul direct la strada Vilcelei prin acoperirea garlei limitrofe, astfel cum a procedat prim-paratul; ca reclamantii au posibilitatea de a folosi calea de acces din partea opusa a terenului, cale pe care a circulat si vechiul proprietar.
Prin decizia civila nr. 157 din 27 octombrie 2010 Tribunalul Botosani a respins apelurile ca nefondate, obligand paratii la plata cheltuielilor de judecata de 2670 lei.
Pentru a decide astfel, instanta a retinut, pe baza probelor administrate, inclusiv a constatarilor directe  din cadrul cercetarii locale efectuate, ca la locul litigiului loturile de teren, cu exceptia celui al reclamantilor, au limita la strada Vilcelei, insa accesul direct la aceasta strada este barat de existenta unei garle cu adancime si latime considerabile (pe unele portiuni de 15-20 m latime si de 6-8 m adancime), care nu poate fi traversata cu vreun mijloc de transport. Din acest motiv paratii au utilizat, in fapt, drept cale de iesire la strada Vilcelei, marginea rapei colorata pe schita anexa la raportul de expertiza cu culoarea roz, care traverseaza  toate aceste proprietati, apoi au folosit podul realizat prin acoperirea garlei cu diverse materiale de catre paratul C.S.  De altfel, in acest punct latimea garlei este cea mai mica, acoperirea fiind mai usor de realizat.
Terenul proprietatea reclamantilor constituie, in mod evident, "loc infundat" in acceptiunea dispozitiilor art. 616 Cod procedura civila, iar in lipsa unui acord cu proprietarii loturilor vecine, se impune stabilirea  unei servituti de trecere pentru iesirea la drumul public.
Varianta I din cele trei propuse de expertul desemnat in cauza este, intr-adevar, cea mai judicioasa, deoarece asigura iesirea directa la calea publica pe distanta cea mai scurta, este folosita in fapt si de parati si nu afecteaza in foarte mare masura proprietatile acestora, fiind situata chiar pe marginea garlei, pe teren care, practic, nu poate primi o alta intrebuintare, superioara.
Varianta a II a propusa de expert nu este practica, deoarece presupune trecerea directa prin garla care, in dreptul proprietatii reclamantilor are latimea si adancimea cea mai mare, iar amenajarea unei cai de acces presupune costuri de cca 52.167 lei, conform memoriului tehnic de specialitate depus la dosar (fila 139 dosar fond).
Contrar sustinerilor apelantilor, nici cea de-a treia varianta nu este potrivita, deoarece in partea opusa strazii Vilcelei nu exista drum public clasificat ca atare si evidentiat pe harta cadastrala a localitatii. La locul respectiv exista un drum provizoriu, facut de utilajele agricole in perioada campaniei. Crearea servitutii de trecere in aceasta varianta presupune chemarea in judecata a tuturor proprietarilor de loturi, dupa identificarea acestora, iar lungimea drumului este mult mai mare, pana  la intrarea in intravilan Cismea.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs in termen legal paratii M.I., U.G., T. (C.) M.L., A.G., N.I. si C.N.S.
In dezvoltarea motivelor, paratii au aratat, in esenta, ca:
- ambele instante de fond au facut o gresita interpretare si aplicare in speta a dispozitiilor art. 616 Cod procedura civila, cand au stabilit varianta I de trecere propusa de expert, deoarece varianta a III a este practicabila si este mai putin impovaratoare pentru ei;   
  - nu s-a avut in vedere ca paratii au amenajat pe propria cheltuiala calea de acces peste garla, iar reclamantii nu au contribuit cu nimic;  
- varianta a doua propusa de expert este cea mai echitabila, deoarece traverseaza doar proprietatea paratului C.M., iar denivelarea poate fi amenajata cu costuri mult mai mici decat ar trebui sa suporte reclamantii in varianta I;
- ambele instante au ignorat intelegerea din anul 1993, la punerea in posesie a proprietarilor de catre Comisia locala de aplicare a Legii 18/1991, potrivit careia au fost cu totii de acord sa foloseasca fie varianta I, fie varianta a III a, prin buna intelegere. Sub acest aspect, declansarea procesului de catre reclamanti este inutila si fara obiect, pentru ca nimeni nu le-a interzis accesul;
- in mod gresit au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata, cata vreme nu s-au opus trecerii reclamantilor peste proprietatile lor;
- in varianta I, costurile de astupare a garlei au fost suportate in proportie majoritara de paratul C.N.S. si de 80-90% de paratii U.G. si M.I. De asemenea, calea de acces cu latimea de 4 m va afecta proprietatile paratilor, insa ambele instante nu s-au preocupat de paguba produsa acestora, in sensul stabilirii obligatiei de despagubire in sarcina reclamantilor. Paratul C.N.S. a solicitat obligarea reclamantilor la plata de despagubiri in suma de 300 lei pe an;
- niciuna dintre cele doua instante nu s-a preocupat sa stabileasca ce se va intampla daca in viitor se va scurta calea de acces prin umplerea garlei.
Prin intampinare, reclamantii s-au opus recursului.
Examinand criticile formulate de parati, Curtea retine urmatoarele:
In cadrul juridic actual, astfel cum este reglementat prin dispozitiile art. 299-316 Cod procedura civila, calea extraordinara de atac a recursului poate fi exercitata doar  pentru motive de nelegalitate ce pot fi incadrate in situatiile limitativ prevazute de dispozitiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedura civila. Criticile referitoare la  modul de apreciere a probelor administrate in cauza vizeaza netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotararii pronuntate, neputand forma obiect de cercetare judecatoreasca in aceasta faza procesuala.
Retinand incidenta in cauza a motivului prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, privind incalcarea sau aplicarea gresita a legii, Curtea constata urmatoarele:
In speta, necontestat, terenul proprietatea reclamantilor constituie "loc infundat" in acceptiunea dispozitiilor art. 616 Cod civil.  In conformitate cu aceste dispozitii legale, proprietarul al carui loc este infundat, care nu are nici o iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu indatorire de a-l despagubi in proportie cu pagubele ce s-ar ocaziona.
La stabilirea caii de acces, instanta de judecata are a determina varianta in care "trecerea" s-ar realiza pe distanta cea mai scurta si s-ar pricinui o paguba cat mai mica proprietarului terenului afectat, conditii reglementate de dispozitiile art. 617 si 618 Cod civil.
In cauza de fata, varianta I propusa de expertul desemnat in cauza si aleasa de ambele instante de fond, raspunde acestor cerinte legale in mai mare masura decat variantele a II a si a III a.
De altfel, paratii insisi au aratat ca, potrivit intelegerii intervenite intre proprietari in anul 1993, la operatiunile de punere in posesie, acestia folosesc fie varianta I, fie varianta       a III a de acces si ca nu le-au interzis reclamantilor trecerea.
Imprejurarea ca reclamantii, care au devenit proprietarii terenului ce constituie loc infundat in anul 2008, s-au adresat direct instantei de judecata pentru stabilirea dreptului de servitute nu este de natura a atrage respingerea actiunii. Chiar in conditiile existentei unui acord intre proprietarii invecinati, cum este cel reclamat de intimati, din anul 1993, vizand doua variante de acces, proprietarul fondului dominant are posibilitatea de a se adresa instantei pentru stabilirea uneia dintre acestea, cu determinarea concreta a conditiilor de exercitare a dreptului de trecere, astfel incat respectiva masura sa fie susceptibila de executare.
Servitutea de trecere are, potrivit dispozitiilor art. 622 Cod civil, caracter necontinuu si neaparent, neputandu-se stabili decat prin titlu, nu si prin conventie nescrisa ori posesiune indelungata (art. 623 si 624 Cod civil).
In conformitate cu dispozitiile art. 275 Cod procedura civila, paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in intarziere inainte de chemarea in judecata.
Prin inscrisurile depuse la prima instanta - filele 52-53 C.S., file 64 M.I., filele 92-93 C.M. - acesti parati s-au opus actiunii reclamantilor. De asemenea, la efectuarea masuratorilor in teren de catre expertul C.M. au fost prezenti toti paratii, care, potrivit consemnarilor expertului, "s-au opus cu vehementa variantei I propusa de reclamanta" (fila 120 dosar fond). Aceeasi concluzie se deprinde si din cele doua memorii de apel  formulate de parati.
Asadar, in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile legale citate, nefiind vorba de o "recunoastere a pretentiilor reclamantilor" in sensul acestora.
Conform dispozitiilor art. 274 (1) Cod procedura civila, "partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata". Aceste dispozitii legale se intemeiaza pe ideea de culpa procesuala, notiune ce nu trebuie confundata cu notiunea de "culpa" sau "vinovatie" din limbajul obisnuit. Se afla in "culpa procesuala" partea care a pierdut procesul, cea care, nerecunoscand pretentiile reclamantului, a determinat desfasurarea procesului si, implicit, efectuarea cheltuielilor pretinse.
Asadar, in intelesul acestor dispozitii legale, paratii s-au aflat in culpa procesuala, motiv ce a determinat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata.
Nu poate fi primita critica paratilor-recurenti privind nepronuntarea instantei asupra cererii de despagubiri pentru prejudiciul creat prin afectarea proprietatilor lor de calea de acces stabilita si, respectiv, de obligare a reclamantilor la suportarea cheltuielilor facute pentru amenajarea trecerii peste garla limitrofa. O astfel de cerere nu a fost formulata la judecata in prima instanta, conform dispozitiilor art. 112 si 119 Cod procedura civila, iar potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 6 Cod procedura civila in toate cazurile judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Potrivit dispozitiilor art. 294 (1) Cod procedura civila, in apel nu se pot face cereri noi, altele decat cele ce au format obiect de cercetare judecatoreasca la prima instanta.
Pentru rezolvarea unor astfel de pretentii, cei interesati au deschisa calea unei actiuni in justitie distincte.
Nu poate fi primita, de asemenea, critica recurentilor privind nepreocuparea instantelor de a stabili ce se va intampla in viitor, daca vor surveni modificari ale situatiei de fapt, prin lucrari de umplere a garlei. In procesul pendinte instanta a avut a se pronunta asupra raporturilor juridice deduse judecatii, pe baza situatiei de fapt actuale.
Din lucrarile dosarului rezulta ca problema accesului proprietarilor riverani la strada Vilcele se afla inclusiv in atentia autoritatilor locale, iar proprietarii din zona fac numeroase demersuri pentru umplerea garlei.
In conditiile in care starea de fapt avuta in vedere de instante la stabilirea caii de acces se va modifica, proprietarii interesati au posibilitatea de a solicita modificarea corespunzatoare sau, dupa caz, inlaturarea sarcinii impuse.