Stabilirea salariului prin negociere individuala intre angajator si salariat

Prin cererea adresata Tribunalului Suceava la data de 10.02.2009 si inregistrata sub nr.1077/86/2009, contestatorul B.N. in contradictoriu cu intimata S.C. "C." SA Suceava, a contestat decizia de incetare a contractului individual de munca nr.236 din 13.01.2009, emisa de intimata, prin care in baza art. 65 alin. 1 din Legea 53/2003, a fost concediat din functia de planificator salarii incepand cu data de 16.02.2009 si a solicitat anularea acestei decizii, reintegrarea in functia de panificator principal si obligarea angajatorului sa-i plateasca despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu era concediat.
A mai solicitat obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecata si a salariilor compensatorii cuvenite.
In motivarea actiunii a aratat ca decizia contestata nu cuprinde precizarile referitoare la termenul in care ea poate fi contestata si instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze contestatia, ca nu este semnata de reprezentantul persoanei juridice competent sa dispuna concedierea, ca prin decizia contestata se desfiinteaza postul de planificator salarii, cand prin decizia nr. 43 din 31.08.1995 a SC "N.F. I." SA a fost promovat in postul de planificator principal, ca prin decizia contestata inceteaza contractul individual de munca nr. 35911/20.05.2000, contract care nu este bilateral, nefiind semnat de contestator, la rubrica salariat, fiind un fals si face obiectul dosarului penal nr. 860/86/2007 al judecatoriei.
A mai aratat ca in decizia contestata se indica la motivarea in fapt un termen general si vag care nu este realist si ca angajatorul nu a acordat prin decizia contestata o compensatie de patru salarii lunare, in conformitate cu Contractul colectiv de munca la nivel national.
De asemeni a mai aratat ca societatea intimata nu se afla in situatia unei reorganizari si ca a avut rezultate economice foarte bune in ultimii trei ani, concedierea sa neavand o cauza reala si serioasa si ca angajatorul a gasit acest pretext pentru a-i desface cu rea credinta contractul individual de munca.
Contestatorul a mai aratat ca la data concedierii ocupa postul de vanzator in baza deciziei nr. 30 din 10.05.1999 si a refuzului societatii de a il reintegra pe postul de planificator principal si de a emite o decizie in acest sens.
In drept, si-a intemeiat contestatia pe dispozitiile art. 76 - 78 Codul muncii.
.Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, cu cheltuieli de judecata.
In motivare a aratat ca prin decizia contestata s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, intrucat locul de munca al contestatorul s-a desfiintat, iar in cadrul societatii nu sunt disponibile locuri de munca corespunzatoare pregatirii profesionale si capacitatii de munca al salariatului.
A mai aratat  intimata ca decizia atacata a fost data cu respectarea prevederilor art. 74 din Codul muncii, ca se prevede in aceasta decizie ca se va acorda o compensatie de un salariu lunar, in afara drepturilor cuvenite la zi, conform art. 78 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivel national si ca este semnata de reprezentantul legal al societatii - administrator D.C.O. si consilier juridic M.G.
Cu privire la decizia nr. 30/10.05.1999 emisa de SC "N.F.I." SA Falticeni, desfiintata prin sentinta civila nr. 2485/1999, intimata a aratat ca aceasta nu si-a produs niciodata efectele, fiind suspendata odata cu introducerea contestatiei impotriva ei si ca nu i-a fost modificata niciodata contestatorului functia avuta anterior nici faptic si nici scriptic in cartea de munca, fiind retribuit pentru aceasta functie in permanenta, desi acesta nu s-a prezentat la serviciu de la data preluarii vechiului angajator de catre intimata, neprestand nici o activitate in cadrul societatii.
La data de 01.07.2009, contestatorul si-a completat actiunea in sensul ca a contestat si decizia de incetare a contractului individual de munca nr.16 din 16.02.2009 emisa de intimata.
A aratat ca aceasta decizie nu i-a fost comunicata si ca a luat cunostinta de aceasta decizie din inscrisurile depuse de intimata la dosar.
La termenul de judecata din data de 20.07.2010, contestatorul a solicitat marirea catimii obiectului cererii, in sensul ca solicita despagubiri de la data de 10.02.2006 si pana la reintegrarea efectiva pe postul de planificator principal.
Prin sentinta civila nr. 1528 din 5 octombrie 2010 pronuntata de Tribunalul Suceava s-a admis in parte contestatia completata si precizata formulata de contestator in contradictoriu cu intimata S.C. "C." SA ; s-au anulat   deciziile nr. 236/13.01.2009 si nr. 16/16.02.2009 emise de intimata; s-a dispus reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior emiterii deciziilor de concediere, respectiv planificator salarizare si a fost obligata intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate de care acesta ar fi beneficiat de la data 16.02.2010 si pana la reintegrarea efectiva in functie.
Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost angajatul intimatei in functia de planificator salarizare in baza contractului individual de munca.
Prin decizia nr. 236/13.01.2009 emisa de intimata SC "C." SA in baza art.65 alin.1 din codul muncii, petentul a fost concediat ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de acesta, incepand cu data de 16.02.2010.
Pe timpul desfasurarii judecatii in cauza de fata, la termenul din data de 25.06.2010, intimata a depus la dosar o alta decizie de concediere privindu-l pe reclamant, respectiv decizia nr. 16/16.02.2009, decizie pe care reclamantul a aratat de asemenea ca o contesta.   
Prin decizia nr. 16/16.02.2009 emisa de intimata SC "C." SA in baza art. 65 alin.1 din Codul muncii, petentul a fost concediat ca urmare a desfiintarii locului de munca ocupat de acesta, incepand cu data de 16.02.2010. Aceasta din urma decizie nu a fost comunicata petentului, reclamantul luand la cunostinta despre continutul sau din dosar, a fost insa comunicata la ITM Suceava si operata in carnetul de munca al reclamantului (f. 91).
Analizand din punct de vedere formal continutul celor doua decizii de concediere contestate de petent tribunalul a apreciat  ca acestea nu au fost emise cu respectarea tuturor dispozitiilor legale incidente care reglementeaza continutul deciziilor de concediere si care prevad elementele obligatorii pe care trebuie sa le cuprinda decizia de concediere, sanctiunea nerespectarii acestora fiind nulitatea absoluta a deciziei.
Astfel, tribunalul a retinut ca, legal, continutul deciziei de concediere este reglementat de mai multe texte din codul muncii, respectiv art. 62, art. 74, art. 75 si art. 268.
Din coroborarea dispozitiilor legale cuprinse in textele legale anterior mentionate, tribunalul a retinut ca unul din elementele obligatoriu a fi inscris in decizia de concediere, indiferent in ce temei a fost aceasta emisa, este termenul in care decizia poate fi contestata si instanta competenta sa solutioneze contestatia.
In acest sens, tribunalul (astfel cum se arata si in  Decizia CCR nr. 506/04.10.2005 publicata in M.of. nr. 982/04.11.2005) a retinut  ca intreaga legislatie a muncii se bazeaza pe principii generale care au menirea sa asigure desfasurarea raporturilor juridice de munca intr-un cadru legal, judicios si echitabil, apararea deopotriva a intereselor legitime, atat ale angajatorilor, cat si ale salariatilor. Reglementarile legale adoptate pe baza acestor principii generale trebuie sa asigure accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii, garantate de art. 45 din Constitutie, precum si exercitarea neingradita a dreptului la munca si la protectia sociala a salariatilor, consacrat de art. 41 din Constitutie.
Printre aceste reglementari legale au o importanta deosebita cele care se refera la incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca. Pentru a se preveni eventualele comportari abuzive ale angajatorilor, prin care ar leza drepturile si interesele legitime ale salariatilor, Codul muncii reglementeaza in mod expres conditiile de fond si de forma in care angajatorul poate dispune din propria initiativa concedierea salariatului, cu efect de incetare a contractului individual de munca.
In cadrul conditiilor de forma, alin. (2) al art. 62 din Codul muncii dispune ca decizia de concediere sa fie emisa in scris, sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta. Lipsa acestor elemente de motivare si precizari atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Decizia de concediere reprezinta un act unilateral, manifestarea de vointa a angajatorului, care nu trebuie sa se adreseze justitiei ori altor organe pentru a solicita incetarea raporturilor juridice de munca cu un anumit salariat. In schimb, salariatul are tot interesul sa conteste in justitie masura de concediere, daca o considera ca fiind luata fara motive legale si de fapt intemeiate. Apararea impotriva unei masuri abuzive nelegale ori neintemeiate de ingradire a exercitiului dreptului la munca constituie un drept constitutional fundamental al salariatului. Acest drept il poate exercita numai in cunostinta de cauza, respectiv daca este informat in mod corespunzator despre motivele de drept si de fapt pe care angajatorul si-a intemeiat decizia si mijloacele procedurale prin care poate contesta masura luata.
Odata declansat litigiul si angajatorul isi poate face apararea prin mijloacele procedurale legale, inclusiv prin exercitarea cailor de atac, respectarea legalitatii mijloacelor procedurale garanteaza desfasurarea unui proces echitabil pentru toate partile implicate. Precizarile cu privire la termenul de contestare si la instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze litigiul inca de la inceput, in cuprinsul deciziei de concediere, contribuie la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil
Or, analizand continutul celor doua decizii de concediere contestate tribunalul a constatat  ca in nici una dintre acestea nu sunt inscrise mentiunile privind termenul in care deciziile pot fi contestate si instanta competenta sa solutioneze contestatia lipsuri care determina nulitatea lor absoluta.
Pe de alta parte, cu referire la decizia nr.16/16.02.2009 prin care s-a procedat la incetarea raporturilor de munca dintre reclamant si paratul angajator nu i-a fost niciodata comunicata petentului.
Or, potrivit prevederilor art.75 din codul muncii, decizia de concediere (ca act juridic de dreptul muncii) produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.
   Cum concedierea reclamantului prin decizia nr.16/16.02.2009 s-a dispus cu nerespectarea procedurii prevazute de lege, au devenit incidente prevederile art.76 din Codul muncii, decizia de concediere fiind lovita de nulitate absoluta.
In consecinta, fata de considerentele anterior aratate, tribunalul a apreciat  ca fiind intemeiata in parte contestatia petentului astfel cum a fost completata si precizata si in consecinta in baza art.76 din Codul muncii, a anulat  deciziile nr.236/13.01.2009 si nr. 16/16.02.2009 emise de intimata.
 In baza art.78 alin.2 din Codul muncii, avand in vedere solicitarea contestatorului,  tribunalul a dispus  reintegrarea acestuia in functia detinuta anterior emiterii decizie de concediere, respectiv planificator salarizare. In acest sens, tribunalul constata ca potrivit mentiunilor din carnetul de munca(f.56-72, 89-92) la momentul fuziunii prin absorbtie a SC N.F. "A." SA Piatra Neamt cu SC C. SA Suceava petentul era incadrat pe functia de planificator salarizare, decizia nr.30/10.05.1999 emisa de SC N.F.I. SA Falticeni neproducand niciodata efecte, aceasta decizie fiind operata in carnetul de munca al petentului dupa declansarea prezentului litigiu, la cererea reclamantului.
De asemenea, in baza art.78 alin.1 din Codul muncii a obligat  intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egala cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate de care acesta ar fi beneficiat de la data 16.02.2010 (data concedierii) si pana la reintegrarea efectiva in functie.
Totodata, tribunalul a apreciat  ca neintemeiata solicitarea petentului de a i se achita drepturi salariale incepand cu data de 10.02.2006 retinand in acest sens ca prin cererea depusa la data de 20.07.2010(f.169) petentul nu a oferit nici o justificare pentru a i se acorda drepturile salariale incepand cu aceasta data.
De asemenea, tribunalul a apreciat  ca fiind neintemeiata si solicitarea petentului de a i se achita despagubirile in cuantumul precizat in cererea depusa la data de 15.09.2010(f.178) retinand in acest sens ca drepturile sale salariale sunt cele stabilite prin negocierea cu angajatorul conform art.157 din codul muncii si nu prin raportarea la salariile altor angajati ai paratei. De altfel, prin concluziile puse cu ocazia dezbaterii fondului cauzei petentul a sustinut doar obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante aratand ca sumele exacte se pot stabili cu ocazia executarii.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamantul B.N. invocand motive de netemeinicie si nelegalitate.
In dezvoltarea acestor motive se arata ca sentinta primei instante este nelegala in ceea ce priveste respingerea capatului de cerere privind plata de drepturi salariale incepand cu data de 10.02.2006 si acordarea acestora abia cu data de 10.02.2010.
Recurentul a sustinut ca inca de la angajarea sa in functia de planificator principal, respectiv 31.08.1995 a fost supus unor presiuni si conflicte ca urmare a calitatii sale de lider de sindicat in sensul ca s-a incheiat un nou contract individual de munca cu nr. 3591/2000 precum si un act aditional cu nr. 104/21.07.2005, semnat de altcineva si care au culminat cu deciziile contestate de desfacere a contractului individual de munca.
Recurentul a sustinut ca solicitarea de a i se plati despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate de care ar fi beneficiat incepand cu 10.02.2006 pe langa anularea deciziilor de concediere este intemeiata deoarece diminuarea drepturilor salariale prin actul aditional nr. 104 din 21.07.2005 nu este legala.
Mai arata ca pretentiile sale au fost formulate cu respectarea termenului general de prescriptie si au mai mult o valoare simbolica.
Intimata S.C. "C." Suceava nu a depus intampinare.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat si dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea constata ca este nefondat.
In mod corect prima instanta a respins capatul de cerere ce viza acordarea de despagubiri incepand cu 10.02.2006, reprezentand diferente de drepturi salariale rezultate din pretinsa diminuare a salariului recurentului prin intocmirea actului aditional nr. 104/21.07.2005.
Din examinarea carnetului de munca al recurentului depus in copie la dosar, nu rezulta ca salariul acestuia ar fi suferit vreo discriminare.
Cat priveste modificarile salariale consemnate in carnetul de munca pentru intervalul de timp vizat prin actiune, Curtea a retinut ca acestea au fost operate ca urmare a stabilirii de catre Guvern a unui alt cuantum al salariului minim pe economie corespunzator anilor 2006, 2007, 2008 si 2009 si pe care angajatorul este obligat sa-l garanteze in plata conform art. 159 alin. 3 din Codul Muncii.
Pretentia reclamantului-recurent de a i se plati salariul la un nivel la care este retribuit nu alt angajat al intimatei este nejustificata intrucat salariul se stabileste prin negociere individuala intre angajator si salariat, conform  disp. art. 157 alin. 1 din Codul Muncii.
Asa fiind, in considerarea celor expuse Curtea, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila a respins recursul ca nefondat.