InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Efectul devolutiv al apelului. Consecintele efectului devolutiv asupra probelor administrate in apel.

(Decizie nr. 338 din data de 15.12.2010 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Probe, dovezi | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Falticeni la data de 14.07.2009, reclamantul B.C.  a solicitat, in contradictoriu cu parata B.A., ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna desfacerea casatoriei incheiata intre ele, partile, la data de 22.01.1965 la Consiliul Local al comunei Slatina, judetul Suceava, (fost Draceni), din culpa comuna si fara motivarea hotararii, iar parata sa revina la numele avut anterior casatoriei, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu parata la data de 22.01.1965, iar din casatorie au rezultat 8 copii, care in prezent sunt majori.
Multi ani de zile casatoria a decurs normal, dar, dupa ce copiii au crescut, partile nu s-au mai inteles, relatiile dintre ele devenind foarte tensionate.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 38 din Cod familie si art. 6131 Cod procedura civila.
Prin intampinare si cererea reconventionala, parata a aratat ca nu este de acord cu actiunea de divort, sustinand ca reclamantul nu are motive de divort, ci ea ar fi cea indreptatita sa solicite acest lucru, deoarece el creeaza unele animozitati in familie si nu participa la cheltuielile casei .
In masura in care instanta va aprecia reale motivele de divort invocate de reclamant, pe cale de cerere reconventionala, a solicitat obligarea paratului la plata unei pensii de intretinere in favoarea sa.
A aratat parata ca solicita acest lucru deoarece nu are niciun venit, a crescut 8 copii si nu a putut sa se angajeze sa poata obtine si ea o pensie, este bolnava si are o varsta destul de inaintata, respectiv 70 de ani.
A solicitat totodata ca divortul sa fie pronuntat din culpa exclusiva a reclamantului.
Prin sentinta civila nr. 2070 din 8.02.2010, pronuntata de Judecatoria Falticeni, s-a admis actiunea si, in parte, cererea reconventionala, s-a declarat desfacuta casatoria incheiata de parti la data de 22.01.1965 la Consiliul Local al comunei Slatina, (fost Draceni), judetul Suceava, din vina ambelor parti, s-a incuviintat ca parata sa revina la numele avut anterior casatoriei, iar reclamantul a fost obligat sa plateasca paratei, cu titlu de pensie de intretinere, cate 250 lei lunar, incepand cu data introducerii actiunii si pana la incetarea starii de nevoie, si suma de  500 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 22.01.1965, iar din casatoria acestora au rezultat 8 copii, in prezent fiind toti majori.
A retinut prima instanta ca separatia in fapt de o perioada indelungata de timp a fost determinata de ambele parti, astfel incat s-a conchis ca intre cei doi soti nu mai exista prietenie, afectiune, sprijin moral si material.
In temeiul art. 40 aliniat ultim din Codul familiei, prima instanta a dispus ca parata sa revina la numele purtat anterior casatoriei.
Cererea reconventionala formulata de parata prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de intretinere in favoarea sa, a fost admisa in considerarea dispozitiilor art. 86 al. 1 si art. 41 al. 2-5 din Codul familiei.
Impotriva sentintei civile a declarat apel reclamantul B.C., prin care a aratat ca nu este de acord cu pensia de intretinere stabilita in favoarea paratei, deoarece aceasta nu a prezentat nici un act medical de la comisia de expertiza si recuperare a capacitatii de munca pentru a dovedi ca se incadreaza in vreun grad de invaliditate.
A precizat ca in afara veniturilor pe care le realizeaza in gospodarie din activitatile agricole, parata mai are o indemnizatie de 800 lei lunar, ca persoana insotitoare pentru un copil, incadrat in gradul II de handicap, ajutor pe care aceasta il gestioneaza.
A mai aratat reclamantul ca este singur, in varsta, bolnav, astfel incat pensia sa, de doar 714 lei, este cheltuita in mare parte pe medicamente.
Tribunalul Suceava, prin decizia civila nr. 237 din 12.10.2010, a admis apelul si, in consecinta, a desfiintat sentinta civila nr. 2070 din 8.02.2010 a Judecatoriei Falticeni si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut ca parata a depus la dosar o serie de acte medicale, din continutul carora, insa, nu se poate constata gradul de invaliditate si incapacitate de munca al acesteia.
Declaratiile testimoniale nu demonstreaza suficient incapacitatea de munca a paratei si nici veniturile financiare pe care aceasta le gestioneaza in gospodaria sa.
A retinut instanta de apel ca dispozitiile art. 41 din Codul familiei conditioneaza acordarea pensiei de intretinere in favoarea sotului divortat de intrunirea cumulativa a doua conditii, respectiv nevoia si incapacitatea de munca ce o genereaza, conditii a caror indeplinire, in cauza, nu a fost dovedita.
Asa fiind, si avand in vedere motivele de apel formulate de reclamant cu privire la necesitatea efectuarii unei expertize medico-legale pentru stabilirea gradului de incapacitate de munca a paratei, tribunalul a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila, indicatiile catre instanta de trimitere fiind in sensul completarii probatoriului cu privire la starea de sanatate si gradul de incapacitate de munca al paratei printr-o expertiza medicala.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata B.A., in motivarea caruia a aratat, in esenta, ca in virtutea rolului activ al instantei si al dispozitiilor art. 292 al. 1 Cod procedura civila, instanta de apel putea sa dispuna administrarea de noi probe, inclusiv administrarea unei expertize medico-legale, proba cu care, de altfel, este de acord, cu conditia suportarii costului ei de catre reclamant.
Examinand recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizeaza dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, a actelor si lucrarilor dosarului, Curtea a constatat ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Articolul 297 al. 1 Cod procedura civila stabileste ca “in cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea atacata si va trimite cauza spre rejudecare primei instante".
Ratiunea celor doua cazuri de desfiintare cu trimitere sta in ideea de a nu fi prejudiciate partile de un grad de jurisdictie atunci cand procesul a fost solutionat pe baza unei exceptii sau in lipsa unei parti care nu a avut cunostinta de litigiu, astfel incat cele doua cazuri trebuie interpretate restrictiv, iar nu extensiv, prin asimilarea altor situatii, neavute in vedere de catre legiuitor, care sa duca la nesolutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, cu incalcarea art. 6 din C.E.D.O.
Cel mai important efect al apelului, este “efectul devolutiv", ce consta intr-o reeditare a judecatii pricinii in fond, in sensul ca problemele de fapt si de drept dezbatute in fata primei instante sunt repuse in discutia instantei de apel.
Efectul devolutiv are consecinte si asupra probelor administrate in apel. Astfel, instanta de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta sau va putea dispune administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 292 Cod procedura civila, daca considera ca sunt necesare pentru solutionarea cauzei (art. 295 Cod procedura civila).
Deci, efectul devolutiv al apelului se intinde si asupra probei cu expertiza medico-legala a carei efectuare, a apreciat instanta de apel, se impune in cauza, pentru stabilirea gradului de incapacitate de munca al paratei.
Asa fiind, retinand ca, in speta, rezulta cu evidenta ca nu este indeplinita niciuna din cele doua ipoteze reglementate de art. 297 Cod procedura civila si care sa atraga consecinta desfiintarii sentintei civile cu trimitere spre rejudecare, s-a conchis de catre instanta de recurs ca hotararea apelata este rezultatul unei gresite aplicari a legii, conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
In consecinta, pentru aceste motive, Curtea, in baza dispozitiilor art. 312 al. 5 Cod procedura civila, a admis recursul, a casat decizia tribunalului si a trimis cauza aceleiasi instante, in vederea rejudecarii apelului cu observarea prevederilor legale care reglementeaza judecata in apel.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Probe, dovezi

Cerere de asigurare dovezi respinsa. Lipsa cerin?ei legale ca dovada sa fie in primejdie sa dispara - Decizie nr. 945 din data de 02.12.2015
Revocarea suspendarii sub supraveghere. Cunoasterea de catre condamnat a masurilor de supraveghere impuse. - Decizie nr. 166 din data de 13.07.2009
Achitare - dubiu care profita inculpatului. - Decizie nr. 101 din data de 22.03.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Solutie netemeinica a instantei de fond de admitere a plangerii. Lipsa probelor. - Decizie nr. 261 din data de 16.11.2009
Recurs. Incalcarea dreptului la aparare. Motive contradictorii. Nepronuntarea instantei asupra unei cereri. - Decizie nr. 67/R din data de 27.01.2009
Simulatie. Regim probator - Decizie nr. 485/R din data de 01.11.2006
Lipsa calitatii procesuale active a Parchetului, in actiunile care au ca obiect anularea unui act juridic. - Decizie nr. 3/R din data de 04.01.2006
Masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea. Termen rezonabil. Lipsa de diligenta a organelor de urmarire penala in efectuarea actelor procesuale. - Sentinta penala nr. 71/R din data de 05.08.2005
Proces verbal de contraventie - Decizie nr. 306/R din data de 20.04.2012
Proba contractului de imprumut. Inscris recognitiv. Dobanda legala. - Sentinta civila nr. 798/R din data de 30.10.2007
Sarcina probei. Potrivit art. 1169 Cod civil sarcina probei revine celui ce face o afirmatie in fata instantei. Rasturnarea sarcinii probei. - Decizie nr. 459 din data de 05.11.2010
Grupa de Munca. Mijloc de proba - Decizie nr. 316 din data de 01.03.2010
Divort cu copii. Motive de divort. Evaluarea probelor. - Decizie nr. 781 din data de 13.10.2004
Comorientii. Incidenta art. 21 din D. 31/1954. Probe. Rolul expertizelor medico – legale. Principiul liberei aprecieri a probelor invocat netemeinic. - Decizie nr. 419/A din data de 18.03.2004
Revenire asupra declaratiei de renuntare data de inculpat la urmarirea penala. Consecinte. - Decizie nr. 131 din data de 13.04.2004
Cheltuieli judiciare. Lipsa actelor doveditoare. Consecinte. - Decizie nr. 100 din data de 18.03.2004
Evacuare - Sentinta civila nr. 2265/2012 din data de 02.07.2014
Obligatia de „a face” - Sentinta civila nr. 1800 din data de 05.07.2010
Art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 R - Sentinta penala nr. 366 din data de 03.12.2009
ACHITARE. MIJLOACE DE PROBA ADMINISTRATE ILEGAL. - Decizie nr. 119 din data de 18.02.2010