Dreptul la plata orelor suplimentare

       Prin cererea adresata Tribunalului Suceava, inregistrata sub nr.6630/86/2008 din 18.09.2008, reclamanta R.A.D. a chemat in judecata pe parata S.C. ROM GUARD SECURITY S.R.L. Suceava solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta aceasta sa fie obligata sa-i plateasca orele suplimentare aferente perioadei 16.09.2005 - 16.09.2008.
       In motivarea actiunii, reclamanta arata ca in perioada 11.04.2005- 17.09.2008 a detinut functia de consilier juridic la SC Rom Guard Security SRL si ca prin contractul individual de munca s-a stabilit un program  de lucru de 20 de ore saptamanal, cate 4 ore pe zi, intre orele 15,30 - 19,30, de luni pana vineri.
       Sustine reclamanta ca desi programul era bine stabilit prin contract i s-a impus  sa se prezinte la lucru si in zilele de sambata si duminica, cate  patru ore in intervalul orar 9 - 13.
       Mai arata ca evidenta orelor lucrate era tinuta conform condicii de prezenta iar in foile colective de prezenta era pontata ca si cum ar fi fost prezenta la serviciu doar de luni  pana vineri.
       Sustine reclamanta ca potrivit art.13 din Contractul colectiv de munca salariatii pot fi solicitati sa presteze ore suplimentare si ca orele prestate in aceste conditii se compenseaza cu timp liber corespunzator sau se remunereaza si ca atata timp cat nu au fost compensate cu  timp liber, trebuie platite.
       In drept s-au invocat dispozitiile art.117, 281 si urmatoarele din Codul muncii si art. 41 din Contractul colectiv de munca la  nivel national.
       Parata a depus intampinare (f.12-13)prin care a invocat inadmisibilitatea cererii avand in vedere  dispozitiileart.102 alin.1 lit. "c"din Codul muncii care interzic efectuarea orelor suplimentare in cazul contractului de munca cu timp partial.
       Pe fond se solicita respingerea actiunii, aratandu-se ca pe perioada in care a fost angajata paratei nu a primit nici o solicitare pentru efectuarea de ore suplimentare.
       Mai mult se invoca faptul ca reclamanta nu ar fi prestat nici cele patru ore prevazute in contract deoarece functia de baza era la un alt angajator, fiind retinuta de problemele aparute la acesta.
       Prin sentinta civila nr.1439 din 28.06.2009 pronuntata de Tribunalul Suceava in dosarul nr.6630/86/2008 a fost admisa actiunea si a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 8599 lei reprezentand plata orelor suplimentare efectuate in  perioada 16.09.2005 - 16.09.2008 si suma de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
       Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut urmatoarele:
       Din raportul de expertiza ce a avut la baza condica de prezenta depusa in copie la dosar rezulta ca reclamanta a prestat ore suplimentare in perioada indicata prin cerere.
       Sub acest aspect, apararile paratei privind evidentierea orelor lucrate doar pe baza foilor colective de prezenta prevazute prin art.7 alin.3 din regulamentul intern nu pot fi  primite intrucat nu se explica sanctionarea disciplinara a salariatei Stoianovici Angelica prin decizia nr.2000 din  18.10.2007 inregistrata la I.T.M. Suceava pentru  nesemnarea condicii de prezenta.
       Pe de alta parte se retine ca,desi condica de prezenta a fost depusa la 3.11.2008, parata nu a contestat veridicitatea ei si nu  a propus nici o proba prin care sa faca dovada  contrara.
       Reprezentantul paratei recunoaste ca reclamanta s-a prezentat la serviciu in zilele de sambata, dar sustine ca era vorba de o eventuala recuperare a unor zile libere, afirmatie contrazisa de expert care mentioneaza ca societatea parata nu a compensat cu timp liber orele suplimentare si nici nu a platit contravaloarea acestor ore suplimentare pe statul de plata in perioada septembrie 2005 - septembrie 2008.
       Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata S.C. "ROM GUARD SECURITY " SRL, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie motivat de faptul ca nu este admisibila cererea de plata a unor ore suplimentare intr-un contract individual de munca cu  timp partial.
       Arata recurenta ca reclamanta nu a facut in nici un fel dovada faptului ca in decursul celor trei ani si jumatate cat a fost angajata societatii, ar fi primit vreo solicitare din partea conducerii societatii pentru efectuarea orelor suplimentare.
       Mai arata recurenta ca in lipsa unei astfel de solicitari, ori a unor cazuri de forta majora  sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii  producerii  unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident, nu se poate vorbi de ore suplimentare in intelesul Codului Muncii, chiar  daca, eventual, angajatul si-a desfasurat activitatea in afara orelor de program.
       In drept cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art.304, art.3041 Cod procedura civila, ale Codului muncii si ale Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.
       Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
       Arata intimata ca din condica de prezenta depusa la dosar rezulta ca a prestat ore suplimentare in favoarea societatii parate.
       Mai arata  intimata ca nu este necesara existenta unei solicitari scrise a conducerii societatii pentru efectuarea orelor suplimentare, fiind suficienta si obligatorie simpla dispozitie a  conducerii unei persoane juridice.
       Examinand actele si lucrarile dosarului, asupra cererii de recurs, instanta a retinut urmatoarele:
       Art.118 alin.1 din Codul muncii dispune ca, la solicitarea angajatorului, salariatii pot efectua munca suplimentara.
       Prin urmare, cel care trebuia sa aiba initiativa orelor suplimentare este angajatorul care le solicita, solicitare  care poate sa fie scrisa sau verbala.
       Solicitarea poate fi expresa, dar si implicita sau tacita.
       Or, in cauza, societatea angajatoare sustine ca nu a solicitat reclamantei  sa presteze ore suplimentare iar reclamanta nu a facut in nici un fel dovada existentei unei asemenea solicitari exprese sau tacite a angajatorului.
       Fiind vorba de propriile sustineri ale reclamantei in legatura cu existenta unei asemenea solicitari, solicitare care nu rezulta din datele si  evidentele aflate la unitate, sarcina probei revenea reclamantei in cauza negasindu-si aplicare dispozitiile art.287  din Codul muncii.
       Insa reclamanta nu a facut dovada existentei solicitarii din partea societatii  parate in vederea prestarii orelor suplimentare.
       O solicitare expresa nu a fost probata dar nici o solicitare  tacita rezultand de exemplu din impunerea unor sarcini suplimentare fata de  cele curente, a caror indeplinire reclama prestarea unei  munci suplimentare, fara a se face referire la timpul de lucru ori incurajarea de catre parata angajatoare a prestarii orelor suplimentare in conditiile in care necesitatile de serviciu impuneau acest lucru.
       Este posibil ca reclamanta sa nu-si fi indeplinit atributiile de serviciu in timpul programului normal de lucru si, depasind astfel durata normala a timpului de lucru, nu  ar putea pretinde ca a efectuat ore suplimentare.
       Chiar daca din condica de prezenta rezulta ca reclamanta ar fi efectuat ore peste programul normal de lucru nu s-a facut dovada ca acestea ar fi fost solicitate de angajator, asa cum mai sus s-a aratat.
        In cauza nu poate fi vorba de inadmisibilitatea actiunii, invocata de parata recurenta, intrucat daca reclamanta ar fi facut dovada fara putinta de tagada ca a prestat munca suplimentara, la solicitarea angajatorului, societatea ar fi fost obligata sa o plateasca.
       Pe de alta parte, dar in aceeasi ordine de idei, regula este ca munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile  dupa efectuarea acestora (art.119 alin.1 Codul muncii),
       Atunci cand compensarea nu este posibila in luna urmatoare, cel in cauza va primi un spor la salariu, stabilit prin negociere (contractul colectiv de munca sau, dupa caz, contractul individual de munca) si nu  poate fi, prevede art.120 din Codul muncii, mai mic de 75% din salariul de baza.
       Astfel, in conditiile  in care a considerat ca a efectuat ore suplimentare in favoarea societatii parate, reclamanta trebuia sa solicite angajatorului compensarea prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora.
       Or, in conditiile in care nu a adresat o asemenea cerere paratei, nu poate veni direct in fata instantei de judecata sa solicite plata acestor ore suplimentare.
       Fata de aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art.304 pct.9, art.3041 Cod procedura civila si al dispozitiilor legale mai sus aratate, instanta a admis recursul si a modificat in tot sentinta civila atacata in sensul ca a respins actiunea ca nefondata.