Decizie de sanctionare. Continut. Neconcordanta intre temeiul de fapt si temeiul de drept. Consecinte.

Decizie de sanctionare. Continut. Neconcordanta intre temeiul de fapt si temeiul de drept. Consecinte.

     In temeiul art.268 al.2 lit.a, b si d, decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat si temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica. Intre aceste trei elemente trebuie sa existe o concordanta deplina. In situatia in care precizarea prevederilor din regulament si indicarea temeiului de drept releva o alta fapta decat cea cuprinsa in "descrierea faptei", ce nu a fost savarsita de contestator, iar pentru fapta descrisa nu au fost indicate elementele prev.de art.268 al.2 lit.b si d, decizia de sanctionare este lovita de nulitate.

Sectia civila - decizia civila nr.1441/9 decembrie 2004

Prin sentinta civila nr.957/2003, pronuntata de Tribunalul Hunedoara, in dosar nr.4676/2003, a fost admisa contestatia formulata de contestatorul D.A. impotriva deciziei nr.1214/2003 emisa de intimata S.C."SR"S.R.L.
     Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca decizia nr.1214/2003 prin care intimata a dispus sanctionarea contestatorului cu diminuarea salariului cu 10% pe perioada unei luni este nelegala deoarece temeiul juridic retinut in decizia de concediere, art.17 al.2 din contractul colectiv de munca, este incompatibil cu starea de fapt descrisa in motivarea acesteia.
     Impotriva acestei solutii a declarat recurs intimata in contestatie.
     Recurenta a invocat nelegalitatea hotararii instantei de fond sustinand ca aceasta a apreciat gresit existenta unei neconcordante intre starea de fapt retinuta in decizia de sanctionare si temeiul de drept invocat.
     Deliberand asupra recursului, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
     Potrivit dispozitiilor art.268 al.2 Codul muncii decizia de sanctionare trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii, printre alte elemente : descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat, temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica. Aceste elemente reprezinta descrierea starii de fapt si de drept are au condus la aplicarea sanctiunii disciplinare. Raportat la ele angajatul trebuie sa isi organizeze apararea iar instanta sa verifice legalitatea si temeinicia masurii luate. Intre aceste elemente trebuie sa existe o corelare logica.
     In speta intimata in contestatie a retinut ca fapta savarsita de contestator este aceea de a fi refuzat in mod nejustificat sa semneze modulul cursului de formare profesionala. Unitatea insa nu a retinut in cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de munca faptul ca acest refuz ar constitui in sine o abatere disciplinara si nici nu l-a sanctionat pentru aceasta fapta pe contestator - in cuprinsul deciziei nu se face niciunde vorbire despre caracterul de abatere disciplinara a refuzului de a semna "modulul" si nici nu se indica vreun temei de drept pentru sanctionarea acestui refuz.
     Unitatea a retinut in sarcina contestatorului ca abaterea disciplinara fapta prevazuta de art.17 al.2 din contractul colectiv de munca, respectiv fapta de a impiedica alta persoana sa-si exercite atributiile de serviciu.
     In mod corect instanta de fond a aratat ca refuzul de a semna modulul de formare profesionala nu reprezinta o actiune ce sa poata fi circumscrisa abaterii disciplinare care consta in impiedicarea altei persoane sa-si exercite atributiile de serviciu.
     Faptul ca, in virtutea atributiilor de serviciu, persoanele cu functii de conducere de la locul de munca al contestatorului s-au implicat in rezolvarea situatiei create de refuzul acestuia de a semna nu poate semnifica impiedicarea acestora de a-si exercita atributiile de serviciu. In masura in care rezolvarea problemei ivite reprezenta o atributie de serviciu, aceste persoane nu au facut decat sa-si exercite prerogativele impuse de regulament iar daca implicarea lor nu era permisa de normele unitatii in nici un caz nu este culpabil contestatorul care, potrivit probatiunii administrate, nu le-a solicitat prezenta.
Intrucat contestatorul nu a savarsit nici o fapta prin care sa fi impiedicat o alta persoana sa-si exercite atributiile de serviciu si unitatea nu a indicat nici un temei de drept care sa califice fapta acestuia de a "refuza sa semneze modulul de perfectionare profesionala" drept abatere disciplinara in mod corect instanta de fond a dispus anularea deciziei de sanctionare.