Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat cu scop ilicit

Prin sentinta civila nr. 545/17 martie 2010, pronuntata de Judecatoria Medias, s-au respins exceptiile prescrisptiei dreptului la actiune si cea a inadmisibilitatii actiunii,  invocate de paratii S. L. si H. D.;
 S-a admis actiunea  formulata de reclamanta  H. E. D.  impotriva paratilor S. L.  si H. D., s-a constatat  nulitatea absoluta a urmatoarelor contracte:
- contractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 1. la BNP, privind imobilul apartamant situat administrativ in Medias, inscris in CF 1 Medias (actual C.F. 1.-C1-U1) cu nr. top 1.
-  contractul de vanzare-cumparare, autentificat sub nr. 2. la BNP, privind imobilul  casa si teren de 2455 m2 situat administrativ in Medias, inscris in CF 2. Medias nr. top 2.
S-a dispuns restabilirea situatiei anterioare si reintabularea celor doua imobile in cartile funciare corespunzatoare pe numele reclamntei H. E. D. si H. D. N., in coproprietate devalmasa.
 Paratii H. D.N. si S. L. au fost obligati la plata catre reclamanta a cate 4806 lei fiecare, reprezentand cheltuieli de judecata.
Prin incheierea din data de  29 aprilie 2010, data de aceeasi instanta, s-a indreptat eroarea materiala strecurata in dispozitivul sentintei, in ceea ce priveste identificarea exacta a imobilelor ce fac obiectul contractelor a caror nulitate s-a constatat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca “in data de  13.07.1996 H. D. N. si H. E. s-au casatorit. Din relatia  acestora a rezultat minorul D. N., nascut la 20.05.2001.
Anterior acestei date, la inceputul anului 2001, sotii au achizitionat o casa de locuit si curte, situata in Medias, inscrisa in C.F. 2 nr. top 2, in suprafata totala de 2455 mp (extras CF fila 65). In aproximativ aceeasi perioada, la o data neprecizata de parti, sotii au achizitionat si un apartament situat in Medias, inscris in C.F. 2, nr. top 2. Ambii erau angajati la Biroul Vamal Medias. Dupa nasterea minorului, reclamanta a intrat in concediu legal de crestere copil
In perioada 20.11. – 30.11.2001, la Biroul Vamal Medias a fost efectuat un control al Inspectiei generale a Vamilor, ocazie cu care s-au descoperit serioase nereguli in activitatea anumitor angajati, cele mai grave fiind puse in sarcina paratului H. D. N., propunandu-se desfacerea contractului de munca al acestuia, fapt ce s-a si intamplat la 20.12.2001 ( filele 154- 171).
In nota de prezentare a raportului intocmit se face referire  si la necesitatea recuperarii prejudiciilor aduse statului roman datorita neglijentei angajatilor vamii.
Asa cum s-a precizat, controlul a inceput la 20.11.2001, iar la data de 28.11.2001 sotii H.  vand numitei S. L. ( mama paratului H. D.)  prin act notarial, singurele proprietati imobiliare obtinute, si anume cele doua imobile in litigiu. Ulterior desfacerii contractului de munca, situatia  in cadrul Vamii Medias s-a linistit, nefiind intocmit vreun dosar penal sau vreun titlu executoriu impotriva paratului H. D.
Referitor la cauza mediata,  intrinseca a incheierii celor doua contracte de vanzare, intre parti exista urmatoarea controversa: reclamanta sustine ca vanzarea s-a facut din teama anticipata ca  sotul sau ar putea fi supus represiunii penale si din dorinta de a-si crea o stare de insolvabilitate, iar paratul  sustine ca vanzarea a avut drept scop obtinerea unei sume de bani pentru o operatie in strainatate pe cord deschis , costurile fiind de 15.000 marci germane la acea data.
Sustinerile paratilor sunt, pe de o parte, neverosimile in contextul existent la momentul respectiv, iar pe de alta parte, sunt infirmate de depozitiile martorilor audiati si de conjunctura  ulterioara a  evenimentelor.
Astfel, paratul avea  nevoie de  bani pentru o operatie pe cord deschis, iar pretul acesteia  in Germania  era de 15.000 marci, in prezent aproximativ 10.000 euro. Pentru aceasta suma el vinde doua imobile ( si singurele) catre mama sa, desi,  in mod evident, doar pretul unuia ar fi fost suficient pentru obtinerea sumei de bani. Mai mult, este neverosimil ca s-a facut o astfel de vanzare in scopul aratat, cand mama sa, raportat la relatia de rudenie apropiata si afectiunea pentru propriul sau fiu , putea sa-l imprumute pe acesta cu o suma de bani si sa garanteze imprumutul,  eventual cu imobilele, iar nu sa-l oblige sa le vanda, sub pretul pietii, la nici un an de la data cand le-a cumparat. Mai mult, operatia in strainatate nici nu a mai avut loc si nu s-a depus vreo dovada ca paratul a facut in mod real demersuri in Germania in acest sens. Operatia s-a efectuat totusi in Romania si abia la sfarsitul anului 2002, costurile integrale fiind suportate din asigurarea medicala a reclamantei. Este adevarat ca,  potrivit uzantelor, o interventie chirurgicala presupune si costuri suplimentare, dar in nici un caz nu poate fi vorba de valoarea unui imobil. Oricum, operatia a avut loc dupa un an de la vanzarea imobilelor, ceea ce infirma caracterul urgent al instrainarii, invocat de parati.
In ce priveste depozitiile martorilor,  R. V,  face afirmatii despre operatia in Germania  dar cunoaste aspectele  exclusiv de la parata S. L. Prin urmare, declaratia sa nu este relevanta pentru ca nu a perceput direct situatia de fapt.
In ce o priveste pe C. E., depozitia sa este surprinzator de exacta atunci cand vine vorba de operatia din Germania, costul acesteia, imprumutul de 5000 marci acordat paratei S. L. si faptul ca aceasta a vandut un apartament in Constanta. In schimb, nu-si aminteste nimic despre problemele de la serviciu ale lui H. D., la fel ca si martorul R.V.
In ce priveste pe martorul S. I., acesta a declarat ca fara a-l cunoaste pe parat dinainte, a fost contactat de acesta si intrebat despre costurile operatiei in Germania, pentru ca martorul efectuase una asemanatoare. Martorul nu-si aminteste pretul, si, oricum, a fost ajutat de o verisoara de a sa din Germania. Precizeaza ca paratul s-a operat la Bucuresti fara a-l costa nimic.
Pe de alta parte, ceilalti martori audiati fac referire directa la problemele pe  care H. D. le avea la serviciu si incercarea partilor de a-si asigura o stare de insolvabilitate.
Un alt aspect il reprezinta suma de bani presupus a fi necesara pentru operatie. Paratul  afirma in mod constant  ca este  vorba de 15000  de marci, insa martorii P.F. M. si C. E. se refera la 20.000 de marci. Diferenta e mare si face inexplicabila aceasta inadvertenta. De asemenea S. L.  afirma ca a achitat banii pentru imobilele cumparate din banii achizitionati din vanzarea anterioara a unor imobile mostenite. Singurul act depus in acest sens este un contract de vanzare efectuat la 20.08.1993, cu 8 ani inainte. Mai mult, la data de 28.06.2001. paratul H. D. N. a vandut un apartament situat in Medias, si se pune intrebarea ce a facut cu suma obtinuta, pentru ca dupa numai 5 luni sa ramana fara nici o proprietate imobiliara.
Conjunctura in care a avut loc vanzarea imobilelor (la cateva zile dupa controlul vamal) faptul ca paratul si-a creat o stare de insolvabilitate, identitatea persoanei catre care a facut vanzarea (mama paratului) si caracterul total neverosimil al sustinerilor paratilor referitor la motivul vanzarii au convins instanta despre scopul real al contractelor si anume incercarea de fraudare a statului roman prin crearea unei stari de insolvabilitate, in perspectiva in care s-ar fi pus problema, raportat la concluziile controlului efectuat de  obligare la restituirea unor sume de bani.
Scopul incheierii celor doua contracte este,  asadar, unul ilicit si imoral si atrage  nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand, de orice persoana interesata, inclusiv  un cocontractant.
Raportat  la situatia  de fapt retinuta,  instanta urmeaza sa respinga exceptiile  prescrierii dreptului la actiune si a inadmisibilitatii. Astfel, asa cum s-a aratat, nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, iar paratii nu au reusit sa convinga instanta asupra motivului pentru care reclamanta nu ar putea avea acces la justitie in dovedirea caracterului  nul ori simulat al unui contract incheiat de ea.
Instanta  retine,  intr-adevar,  ca si reclamanta  a fost subiect activ al incercarii de fraudare a autoritatilor, fiind direct interesata ca sotul sau sa fie absolvit de raspundere civila. Afirmatia ca a fost santajata sa incheie actele cu soacra sa este neverosimila si nu a fost probata. Cu toate acestea, fiind vorba despre o cauza de nulitate absoluta, chiar recunoscand culpa reclamantei, instanta este obligata sa constate nule cele doua contracte de vanzare-cumparare si sa repuna partile in situatia anterioara.
In ce priveste constatarea caracterului simulat al contractelor, acest capat de cerere a fost invocat in alternanta cu constatarea nulitatii absolute, instanta apreciind ca aceasta din urma solutie este cea corecta. Pentru a putea produce efecte legale, in cazul simulatiei trebuie sa existe un act secret, real, ori aceasta dovada nu s-a  facut in cauza. Ceea ce invoca reclamanta ca fiind simulatie este  de fapt un motiv de nulitate absoluta si anume, partile fara a avea intentia de a instraina  in mod real  un imobil si fara a plati vreun pret, incheie actul cu un scop ilicit si imoral  de a crea in patrimonial familiei H. o stare de insolvabilitate si de obstructionare viitorilor creditori in recuperarea sumelor datorate.
Un ultim aspect se impune a fi precizat, legat de timpul indelungat scurs de la momentul  vanzarii si pana la promovarea prezentei actiuni in conditiile in care problemele de serviciu  ale paratului H. D. s-au rezolvat intr-o perioada scurta. In acest sens, precizarile reclamantei din actiune, coroborate  cu declaratiile martorei M. T. I. sunt concludente si convingatoare.
Vanzarea a avut loc la 28.11.2001, iar desfacerea contractului de munca al paratului la 20.12.21001. Este evident ca dupa acest moment partile au fost nevoite sa astepte o perioada pentru ca intreg conflictul de la vama, mediatizat inclusiv  in presa nationala sa se stinga definitiv. Ulterior insa relatiile dintre soti s-au deteriorat, H. D. a intretinut relatii extraconjugale, iar mama sa, impreuna cu reclamanta au decis sa amane  momentul revenirii proprietatii pe numele sotilor. Dupa divortul intervenit in anul 2005, reclamanta a continuat sa locuiasca  in apartamentul cumparat, fapt ce demonstreaza relatiile bune pe care le avea cu soacra sa. In cele din urma  si acestea s-au deteriorat, conducand la promovarea actiunii de fata.”
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii H. D. si S. L. solicitand  schimbarea in tot a hotararii, in sensul respingerii actiunii; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului s-a aratat ca  instanta de fond a stabilit gresit starea de fapt si a facut o aplicare gresita a legii. Astfel, inexact instanta retine ca la o data neprecizata de parti sotii au achizitionat un apartament in Medias, din contractul de vanzare-cumparare rezultand ca acesta s-a cumparat in anul 1997.
De asemenea, eronat instanta a retinut ca in nota de prezentare a raportului se face referire si la necesitatea recuperarii prejudiciilor aduse Statului Roman datorita neglijentei angajatilor bancii, pentru ca nu s-a intocmit, de catre organul de control, nici un raport cu privire la necesitatea  recuperarii prejudiciului.
Cand analizeaza sustinerile paratului, care invoca necesitatea vanzarii prin aceea ca avea nevoie de bani pentru o operatie pe cord deschis in Germania, instanta le apreciaza ca „neverosimile”, apreciere inexacta, intrucat actele medicale de la dosar confirma sustinerile apelantului parat.
Instanta de fond a apreciat, din nou, ca “neverosimile” operatiunea de vanzare si pretul vanzarii, dar nu aduce nici un argument pentru aceasta. Contractele de vanzare-cumparare inchaiate sunt reale, valabile, indeplinesc toate cerintele legii, iar sustinerile  reclamantei potrivit carora sunt  lipsite de obiect si cauza sunt nefondate.
Reclamanta nu a adus nici o proba prin care sa rastoarne  forta probanta a actului autentic incheiat, iar instanta nu aduce arguemnte pentru aplicarea sanctiunii nulitatii actelor autentice. Au fost nesocotite, astfel, dispozitiile art. 1169 Cod civil.
O alta critica a hotararii pronuntate este aceea ca, in dosar, sunt analizate mai intai apararile paratilor si nu sutinerile reclamantei prin actiune. Astfel, reclamanta trebuia sa-si dovedeasca actiunea, iar instanta verifica, in primul rand, probele paratilor si numai dupa aceea pe cele ale reclamantei, ca si cand obligatia de probatiune si motivare ar reveni paratilor, ceea ce inseamna o incalcare evidenta a legii si a dreptului la un proces echitabil, a accesului la o justitie libera si impartiala.
O alta critica a sentinte rezida in aceea ca instanta a nesocotit prevederile art. 261 Cod pr. civila, privitoare la obligatia de a motiva in fapt si in drept hotararea. Astfel, lipseste cu desavarsire orice motivare in drept care sa sustina decizia luata. De asemenea, lipseste motivarea in fapt. Astfel, instanta retine ca “sustinerile paratilor sunt pe de-o parte neverosimile in contextul existent la momentul respectiv, iar pe de alta parte, sunt infirmate de depozitiile martorilor audiati si de conjunctura ulterioara evenimentelor”, fara, insa, sa motiveze de ce sunt neverosimile si in ce consta infirmarea.
Instanta incalca dreptul la un proces echitabil cand face judecati diferite pentru situatii similare, cum e aceea ca inlatura depozitia martorului R., pentru ca nu a perceput direct situatia, dar nu aplica acelasi rationament cand e vorba de  martorii reclamantei.
In plus, in mod gresit instanta a retinut o stare de fapt avand in vedere propriile declaratii ale reclamantei, judiciare sau extrajudiciare, prin intermediul matorilor audiati.
Un alt motiv de apel este acela ca nu exista motive de nulitate absoluta in ceea ce priveste actele juridice atacate.
Crearea frauduloasa a unei stari de insolvabilitate atrage, dupa sine, inopozabilitatea fata de creditor a actelor frauduloase si dreptul lui de a le ataca in justitie. Cele doua vanzari sunt legale si nu se incadreaza in  interdictiile de vanzare expres prevazute de lege (art. 1307-1309 Cod civil).
Nu se poate sustine nici frauda la lege, pentru ca atunci cand vrei sa faudezi nu “te lauzi in public cu ceea ce intentionezi sa faci.”
Prin intreg probatoriul administrat in cauza s-a dovedit ca nu exista simulatie, ca nu este vorba de vanzari fictive, ci de unele reale, cu respectarea conditiilro legale.
In drept au mai fost invocate dispozitiile art. 282 Cod civil.
Intimata H. E. D. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, mentinerea sentintei atacate si obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de  judecata.
In intampinare aceasta raspunde la fiecare motiv de apel si arata, in esenta, ca este de-a dreptul o fictiune invocarea incalcarii dreptului la un proces echitabil sau a accesului liber la justitie, derularea procesului fiind insesi dovada exercitarii dreptului accesului la justitie. Daca una dintre parti a pierdut procesul, nu inseamna automat ca acesta a fost unul inechitabil.  Frauda la lege in cele doua contracte, prin care s-a urmarit crearea unei stari de insolvabilitate, este clara. Fiind vorba de o nulitate absoluta, aceasta este imprescriptibila, poate fi invocata  de orice persoana interesata si chiar de instanta, din oficiu.
Apelul  este  nefondat  pentru considerentele ce urmeaza:
Primul motiv de apel, acela vizand gresita stabilire a starii de fapt de catre instanta de fond, nu poate fi retinut. Lecturarea sentintei prin prisma intregului probatoriu administrat in cauza releva fatul ca instanta de fond a retinut in mod corect starea de fond. Aspectele minore invocate de apelant nu sunt de natura nici macar  sa sustina afirmatia unei gresite stari de fapt retinute si cu atat mai putin sa duca la schimbarea, in vreun fel, a sentintei apelate. Astfel, la pag. 4 alin. 4, instanta de fond retine ca  “in aproximativ aceeasi perioada, la o data neprecizata de parti (subl. ns.), sotii au achizitionat un apartament in Medias...”, iar apelantii atrag atentia ca din contractul de vanzare-cumparare rezulta data exacta la care s-a cumparat apartamentul, aspect necontrazis, instanta retinand doar ca partile nu ar fi precizat exact data achizitionarii apartamentului.
Apelantii mai invoca un aspect legat de nota de prezentare a rezultatului controlului, anume ca instanta de fond ar fi retinut ca acolo se face referire la necesitatea recuperarii prejudiciilor, aspect inexact. Nota de prezentare se afla la dosarul cauzei, f. 155 si urm. Si din cuprinsul ei rezulta aspecte legate de modalitatea gresita de acordare de preferinte tarifare, scutriri nejustificate de taxe vamale ce, de principiu, pot atrage raspunderi penrtu recuperarea prejudciilor retinute la control, asa incat aspectul invocat este irelevant pentru schimbarea hotararii atacate.
S-a invocat, de asemenea, ca s-ar fi facut o gresita aplicare a prevederilor art. 1169 Cod civil, care arata ca “cel care face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca”, motiv ce urmeaza a fi inlaturat, tribunalul apreciind ca instanta de fond a  administrat probele pe care le-a apreciat utile solutionarii cauzei, atat reclamanta, cat si paratii formultand cereri de probatiune in dovedirea cererilor lor.
S-a mai invocat faptul ca, in mod gresit, prima instanta a analizat mai intai apararile paratilor si mai apoi probele reclamantei. Lecturarea sentintei primei instante este suficienta pentru a contrazice acest motiv de apel. In opinia tribunalului, instanta de fond a motivat foarte bine solutia pronuntata, a pornit prin a evidentia, pe scurt starea de fapt, si apoi a analizat probele care o indica, apoi a  facut incadrarea in drept a faptelor retinute si a indicat sanctiunea ce intervine in situatia data.
Asa fiind, este chiar exagerat a se sustine ca s-ar fi incalcat in cauza  dispozitiile art. 261 pct. 5 Cod pr. civila, in sensul nemotivarii in fapt si in drept a sentintei. Ca sa fie incident motivul desfiintarii sentintei pentru nemotivare  (echivaland cu necercetarea fondului cauzei ) ar trebui ca hotararea primei instante fie sa nu fi fost motivata deloc, fie insuficient, ceea ce nu este cazul in speta. Dimpotriva, prima instanta analizeaza in mod minutios fiecare aspect pe care il retine ca relevant pentru solutia pronuntata, dandu-i si calificare juridica. Instanta de fond motiveaza pentru ce considerente respinge actiunea in simulatie, aspect pe care nu insistam, nefiind nici apelat si nici criticat, si pentru care motive admite actiunea in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare, retinand ca scopul pentru care ele s-au incheiat a fost unul ilicit si imoral, aspect contestat de apelanti.
Si in opinia tribunalului solutia constatarii nulitatii absolute a celor doua contracte de vanzare-cumparare este una corecta, avand in vedere si considerentele ce urmeaza. Tribunalul retine ca exacta starea de fapt retinuta si de prima instanta, care a conchis ca vanzarea acestor imobile s-a facut in contextul ce l-a declansat controlul  vamal, pentru ca partile sa-si cereze o stare de insolvabilitate in eventualitatea unei raspunderi patrimoniale ulterioare; in plus, nu este irelevant ca vanzarea imobilelor s-a facut mamei paratului si ca nu s-au confirmat sustinerile paratului in sensul ca necesitatea vanzarii decurgea din faptul ca avea nevoie de bani pentru o operatie ae cord deschis in Germania. In primul rand, s-a dovedit ca aceasta operatie nu s-a mai realizat in strainatate, ci in tara, la un spital public, apoi costul ei ar fi fost doar de 15000 marci germane, suma pentru care nu se justifica vanzarea ambelor imobile. In plus, relatiile dintre mama si fiu nu erau deloc deteriorate, asa incat aceasta, avand un  echilibru financiar, se afirma, sa conditioneze acordarea acestei sume catre fiul ei de vanzarea apartamentelor.
Relativ la toata aceasta stare de fapt, dovedita in fata instantei de fond, aspect pe care tribunalul il preia, apelantii sustin ca nu este de natura a justifica sanctiunea nulitatii absolute, cele doua acte fiind valabil incheiate.
Libertatea contractuala nu este un principiu care sa nu cunoasca nici o limitare. Art. 6 Cod civil spune ca nu se paote deroga prin  conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. In scopul verificarii acestor conformitati, Codul civil prevede doua instrumente:  obiectul si cauza contractului, care trebuie sa fie licite. In doua texte speciale, art. 948 si 966 Cod civil, se prevede expres conditia liceitatii cauzei.
In contractele sinalagmatice cu titlu oneros, ca  cele deduse judecatii, scopul imediat al incheierii contractului este considerarea contraprestatiei la care se obliga cocontractantul si de aceea, de cele mai multe ori, in aceste contracte exigenta cauzei licite este legata de liceitatea obiectului. Pentru ca in astfel de contracte scopul imediat este licit si moral, plata pretului in considerearea contraprestatiei de a transfera proprietatea bunului, ceea ce trebuie verificat este  cercetarea scopului imediat, concret, subiectiv si variabil al angajamentului, adica a mobilului determinant al angajamentului fiecarui cocontractant si daca acesta infange sau nu ordinea juridica sau bunele moravuri. Acest demers l-a facut instanta de fond, retinand in mod corect ca scopul imediat pentru care partile au vandut imobilele nu a fost unul moral, licit, fiind facut tocmai cu intentia de a-si creea o stare de insolvabilitate in eventualitatea in care ar fi trebuit sa raspunda patrimonial pentru deficieniele constatate in activitatea profesionala a paratului apelant. Pe cale de consecinta, in conceptia dreptului civil roman,  scopul mediat din contractele cu titlu oneros, care constituie cauza impulsiva a operatiunii juridice, daca e ilicit, va atrage nulitatea actului. Conceptia franceza traditionalista, preluata de dreptul civil roman, este aceea ca pentru ca sanctiunea nulitatii sa intervina, cauza ilicita trebuie sa fie cunoscuta  de ambele parti contractante, exigenta satisfacuta, in opinia noastra, si in speta, intrucat este de acceptat prezumtia ca mama paratului a cunoscut aceasta situatie, data fiind apropierea si relatii bune existente intre parti. Tendinta, insa, in dreptul contemporan este aceea de a considera ca este suficient ca scopul ilicit sau imoral al contarctului sa fie vizat doar de una dintre partile contractante.
Pentru considerentele dejua expuse, tribunalul constata ca este nefondat si motivul de apel care vizeaza incalcarea, de catre prima instanta, a dispozitiilor art. 6 din CEDO.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept si in temeiul dispozitiilor art. 296 Cod pr. civila, tribunalul a respins apelul si a pastrat ca legala si temeinica sentinta  primei instante.
Retinand culpa procesuala a apelantilor, in temeiul dispozitiilor art. 274 Cod pr. civila, tribunalul i-a obligat la plata catre intimata a sumei de 5800 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorar de avocat.