InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Actiune in constatare desfasurare activitate in conditii deosebite de munca.

(Decizie nr. 632 din data de 19.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

Actiune in constatare desfasurare activitate in conditii deosebite de munca.

Legea nr.263/2010: art.30;
Ordinului nr.50/1990 si Ordinului nr. 125/1990;
Decizia nr.12/2016 data de ICCJ (RIL).

Ulterior anului 2001, prin Legea nr.19/2001, locurile de munca au fost definite si clasificate in locuri de munca in conditii deosebite, locuri de munca in conditii speciale si locuri de munca in conditii normale, in baza unor criterii prevazute de lege, statul urmand  politica legislativa a Uniunii Europene de normalizare a conditiilor de lucru ale salariatilor in sensul inlaturarii, pe cat posibil, a conditiilor daunatoare pentru sanatatea si securitatea acestora.
Procedura instituita prin noua reglementare a presupus parcurgerea mai multor etape, in ordine cronologica, fiind prevazute cai speciale de cenzurare jurisdictionala a modului de derulare a respectivei proceduri pentru fiecare etapa.

Sectia I Civila -Decizia civila nr.632/19 aprilie 2017.

Sub dosar nr…/…/2015 s-a inregistrat la Tribunalul Sibiu actiunea formulata si precizata de reclamantul B.F. in contradictoriu cu parata S.N.T.F.M. „CFR Marfa”  S.A. prin care s-a a solicitat: - sa se constate ca potrivit datelor inregistrate  in carnetele de munca pana la 01 aprilie 2001, activitatea desfasurata de reclamant a fost incadrata in grupa I de munca, activitati care sunt prevazute la pct. 123 din Ordinul nr. 50/1990, republicat si anume meserii si functii din unitatile de exploatare a cailor ferate a carei activitate este legata de siguranta circulatiei; - sa se constate ca activitatea desfasurata de reclamant dupa  anul 2001 si pana in prezent este in aceeasi conditii de munca si cu acelasi factor de risc pentru care salariatii  au beneficiat de grupa I de munca in conformitate cu Ordinul nr. 125/1990 si Ordinul nr. 50/1990, pana la data de 01.04.2001, cand a intrat in vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art.198 a abrogat ordinul nr.50/1990 ; - sa se constate ca activitatea desfasurata de reclamant  dupa anul 2001 si pana in prezent este in aceleasi conditii concrete de lucru, respectiv existenta  noxelor si conditiile concrete de microclimat, solicitare fizica si nervoasa care au fost avute in vedere de Ministerul Transporturilor atunci cand a precizat ca aceste locuri de munca se incadreaza in grupa I de munca, si pe cale de consecinta parata sa recunoasca ca activitatea desfasurata de reclamanti dupa anul 2001 si pana in prezent se incadreaza in conditii speciale de munca sau conditii deosebite de munca si sa se elibereze reclamantului o adeverinta din care sa rezulte acest aspect, avand in vedere faptul ca din 21.01.2011 a fost abrogat Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de munca.
Prin sentinta civila nr…/2016 pronuntata de Tribunalul Sibiu, au fost respinse exceptiile invocate de parata. S-a respins actiunea.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de catre parata, a fost respinsa motivat de faptul aceasta este  actiune in realizarea dreptului, reclamantul urmarind obtinerea unor avantaje materiale concrete. In acest sens, sunt relevante prevederile art.100 din Legea nr.263/2010, privind  sistemul unitar de pensii publice, potrivit carora „ persoanele care au desfasurat activitati in locurile de munca incadrate in grupele I si II de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locurile de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective..”.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantului, instanta de fond a respins aceasta exceptie intrucat reclamantul solicita incadrarea in conditii speciale de munca sau deosebite de munca doar perioada lucrata si eliberarea unei adeverinte, luand in considerare perioada cat a avut contract individual de munca, precum si datele cuprinse in carnetul de munca. Din copia carnetului de munca depusa la dosar rezulta perioada lucrata de reclamant.
Pe fondul cauzei, in ceea ce priveste primul petit - sa se constate ca potrivit datelor  inregistrate in carnetele de munca pana la 01 aprilie 2001, activitatea desfasurata de reclamanti a fost incadrata in grupa I de munca, activitati care sunt prevazute la pct.123 din Ordinul nr.50/1990, republicat si anume meserii si functii din unitatile de exploatare a cailor ferate a caror activitati sunt legate de siguranta circulatiei; - sa se constate ca potrivit datelor  inregistrate in carnetele de munca pana la 01 aprilie 2001, activitatea desfasurata de reclamanti a fost incadrata in grupa I de munca, activitati care sunt prevazute la pct.123 din Ordinul nr.50/1990, republicat si  anume meserii si functii din unitatile de exploatare a cailor ferate a caror activitati sunt legate de siguranta circulatiei, s-au apreciat ca neintemeiate si nejustificate aceste cereri intrucat anterior datei de 01.04.2001, societatea l-a incadrat pe reclamant in grupa I de munca, asa cum prevede Ordinul nr.50/1990, pozitia 123 din anexa 1 si Ordinul nr.125/1990.
In ceea ce privesc celelalte solicitari, s-au retinut urmatoarele: incepand cu data de 01.04.2001 au fost abrogate dispozitiile Ordinului MMPS nr.50/1990 si cele ale Ordinului nr.125/1990, incadrarea locurilor de munca in conditii speciale s-a realizat in temeiul Legii nr.19/2000 si HG nr.1025/2003, care stabileste metodologia si criteriile de incadrare a persoanelor in locuri de munca in conditiile speciale. Unul dintre aceste criterii fiind acela al incadrarii locurilor de munca in grupa I sau II de munca anterior datei de 1 aprilie 2001. Un alt criteriu viza desfasurarea activitatii unde exista factori de risc profesional care, prin natura sarcinii de munca si conditiile de realizare a acesteia conduc in timp la reducerea prematura a capacitatii de munca, imbolnaviri profesionale si la comportamente riscante in activitate cu urmari grave securitatii si sanatatii angajatorilor sau a altor persoane; un alt criteriu viza existenta la locurile de munca in conditii speciale a unor factori de risc, care nu pot fi inlaturati, in conditiile in care s-au luat masuri tehnice si organizatorice pentru eliminarea si diminuarea acestora, in conformitate  cu legislatia  de protectie a muncii in vigoare.
In  anul 2006 a fost adoptata si a intrat in vigoare Legea nr.226 care prevedea doua conditii cumulative pentru ca locurile de munca sa fie incadrate in conditii speciale la locul de munca sa se desfasoare activitatile expres prevazute la anexa 1 a legii si locul respectiv de munca sa apartina unei unitati expres prevazute in anexa nr. 2 la Lege, neindeplinirea acestora si faptul ca reclamantul a beneficiat de grupa I de munca anterior anului 2001 nu este suficient pentru incadrarea respectivului loc de munca in conditii speciale. Astfel, Anexa 1 a Legii nr.226/2006 cuprindea „locurile de munca incadrate in conditii speciale, in care se desfasoara anumite activitati” si la pct. 7 fiind nominalizata „ activitatea desfasurata de personalul din siguranta circulatiei care indeplineste functia de mecanic de locomotiva si automotor, mecanic ajutor si mecanic instructor”. La Anexa nr. 2 a acestui act normativ se arata unitatile care au obtinut avizul pentru indeplinirea procedurilor si criteriilor de incadrare in conditii speciale, la pct. 18 regasindu-se S.N.T.F.M. CFR Marfa SA pentru activitatile stabilite la pct.7 ale Anexei nr.1. Reclamantul a desfasurat activitate in cadrul societatii parate in functia de lacatus montator agregate energetice si transport, postul acestuia neregasindu-se in cuprinsul Anexei 1 a legii nr.226/2006. Dispozitiile art. 30 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice stabilesc care sunt locurile de munca pentru in conditii speciale, in acest sens parata a fost nominalizata in Anexa nr. 2, pct. 7 „ Activitatea desfasurata de personalul din siguranta circulatiei, care indeplinesc functia de mecanic de locomotiva si automotor mecanic ajutor si mecanic instructor”.Asa cum se poate observa, conditiile potrivit carora un loc de munca se incadreaza in grupa speciala sunt bine reglementate de lege, acordarea grupei I de munca anterior anului 2001 nu este suficienta si nu justifica acordarea conditiilor speciale de munca dupa data de 01.04.2001, instanta neavand competenta incadrarii anumitor meserii intr-o alta grupa decat cea stabilita de dispozitiile legale in materie.
In ceea ce priveste capatul de cerere in care reclamantul solicita in subsidiar sa recunoasca ca activitatea desfasurata dupa anul 2001 si pana in prezent in conditii deosebite de munca si sa elibereze o adeverinta din care sa rezulte acest aspect, avand in vedere faptul ca din 21.01.2011 a fost abrogat decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, a fost respinsa aceasta solicitare ca nedovedita. Dispozitiile art. 29 din Legea nr.263/2010 prevad la art.1 „sunt  incadrate in conditii deosebite  locurile de munca  stabilite in baza criteriilor si metodologiei prevazute de legislatia in vigoare la data incadrarii acestora”. Hotararea nr. 261/2001, privind criteriile si metodologia de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite prevede la art. 2 alin.2 „ Incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite se face cu respectarea dispozitiilor art.7 si sau 8, dupa caz cu indeplinirea cumulativa a criteriilor prevazute la alin.1 lit. a) si b) sau alin 1, lit. a) si c).”, iar art.3 precizeaza succesiunea operatiunilor necesare incadrarii anumitor posturi in grupa deosebita de munca.
Parata a facut toate demersurile pentru incadrarea reclamantului in grupa deosebita de lucru, depunand in acest scop dosarul la ITM B., insa  acesta a fost respins, astfel cum rezulta din adresa nr…/27.12.2001, motivat de faptul ca nu sunt indeplinite cumulativ criteriile stabilite de art.2 din HG nr.261/2001, respectiv criteriul b) – raspuns specific al organismului la agresiunea noxei profesionale  si c) – lista bolilor profesional .
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul, solicitand schimbarea hotararii si admiterea actiunii.
 In expunerea motivelor de apel sustine ca hotararea primei instante este nelegala si netemeinica, ca prima instanta nu a realizat o analiza efectiva a argumentelor pe care si-a intemeiat demersul.
Apelantul sustine ca criteriile si metodologia de incadrare a locurilor de munca in conditii speciale au fost reglementate de HG nr.1025/2003.
 Unitatea parata nu a facut demersuri pentru a obtine avizul necesar pentru meseria reclamantului, care concura la siguranta circulatiei pe calea ferata, ci doar pentru meseriile de mecanici de locomotiva, mecanici ajutor de locomotiva si mecanici instructori, activitati enumerate in Anexa 2 la Legea nr.263/2010, societatea parata regasindu-se la pozitia 18 din Anexa 3 la Legea nr. 263/2010.
Elementul determinant pentru incadrarea locului de munca in conditii speciale il constituie faptul ca activitatea este legata de siguranta circulatiei.
 Parata a omis de la inceput din cadrul procedurii celelalte functii pentru care anterior intrarii in vigoare a Legii nr.19/2000 s-au recunoscut in favoarea angajatilor grupele de munca.
 Angajatii nu au avut la momentul final indicat de HG nr.1025/2003 pentru realizarea procedurii de incadrare in conditii speciale perceptia efectelor financiare ale incadrarii locurilor de munca in conditii speciale, intrucat acordarea unui punctaj suplimentar la pensiei aferent acestei incadrari s-a realizat abia prin Legea nr.218/2008.
 Reclamantul, ulterior anului 2001, a fost incadrat pe functia de lacatus montator agregate energetice si de transport si nu beneficiaza de conditii speciale de munca, desi activitatea sa concura la siguranta circulatiei, dupa cum rezulta din atributiile specificate in fisa postului, sarcinile muncii determinand o suprasolicitare psihica, ce poate determina aparitia unor boli profesionale.
Pentru incadrarea locurilor de munca in conditii speciale s-a prevazut indeplinirea cumulativa a criteriilor privind confirmarea incadrarii in grupa I de munca, existenta factorilor de risc profesional care nu pot fi inlaturati, desfasurarea activitatii in locurile de munca respective, programul de lucru integral, existenta afectarii starii de sanatate ca urmare a expunerii la noxe, criterii indeplinite si in ceea ce priveste activitatea desfasurata de reclamant pe perioada ulterioara anului 2001.
 Societatea parata se regaseste in Anexa 3 la Legea nr.263/2010, ceea ce lipseste pentru ca reclamantul sa beneficieze de conditii speciale este nominalizarea functiei de lacatus montator agregate energetice si de transport din Anexa 2.
 Societatea parata nu a facut demersuri pentru incadrarea activitatii reclamantului in conditii speciale, singurul remediu fiind o actiune in constatare prin confruntarea reglementarilor incidente cu conditiile concrete de munca ale reclamantului, conditii constatate printr-o expertiza tehnica de specialitate, proba pe care prima instanta a refuzat sa o administreze.
 Actiunea in constatare este de natura sa garanteze respectarea dispozitiilor art. 6 din CEDO, ce consacra dreptul la un proces echitabil, dar si a dreptului comunitar, conditiile  de munca facand obiectul mai multor Directive ale Consiliului.
Apelantul invoca practica favorabila a Curtilor de Apel Oradea si Craiova.
In subsidiar, solicita ca, daca din probatoriul administrat rezulta ca activitatea reclamantului din perioada in litigiu se incadreaza in conditii deosebite, sa oblige parata sa recunoasca aceasta situatie si sa elibereze o adeverinta in acest sens.
 In argumentarea petitului formulat in subsidiar, apelantul invoca, de asemenea, pasivitatea paratei in a obtine avizele necesare incadrarii activitatii reclamantului in conditii deosebite, faptul ca s-au obtinut avize pentru alte functii, dar si faptul ca alti angajatori au obtinut avize pentru functii similare.Lipsa demersului paratei a condus la situatii discriminatorii, fapt cu atat mai prejudiciabil cu cat nu s-a realizat o imbunatatire a conditiilor de munca ulterior anului 2001.
In dovedirea sustinerilor, apelantul a solicitat proba cu inscrisurile depuse la dosar si efectuarea unei expertize de specialitate.
Intimata a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului, iar apelantul a formulat raspuns la intampinare.
 Examinand hotararea atacata, in raport de criticile exprimate in cuprinsul cererii de apel si raportat la art. 479 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
In litigiu in prezenta cauza este perioada ulterioara anului 2001, in care reclamantul a fost angajat in cadrul unitatii parate in functia de lacatus montator agregate energetice si de transport, perioada in care parata a apreciat ca activitatea s-a desfasurat in conditii normale de munca.
Anterior anului 2001, in temeiul Ordinului nr.50/1990 si Ordinului nr. 125/1990, activitatea respectiva a fost incadrata in grupa I de munca.
Ulterior anului 2001, prin Legea nr.19/2001, locurile de munca au fost definite si clasificate in locuri de munca in conditii deosebite, locuri de munca in conditii speciale si locuri de munca in conditii normale, in baza unor criterii prevazute de lege, statul urmand  politica legislativa a Uniunii Europene de normalizare a conditiilor de lucru ale salariatilor in sensul inlaturarii, pe cat posibil, a conditiilor daunatoare pentru sanatatea si securitatea acestora.
Procedura instituita prin noua reglementare a presupus parcurgerea mai multor etape, in ordine cronologica, fiind prevazute cai speciale de cenzurare jurisdictionala a modului de derulare a respectivei proceduri pentru fiecare etapa.
 In aceasta procedura administrativa prealabila, sindicatele sau reprezentantii angajatilor puteau supune controlului instantei inactiunea angajatorului in demararea procedurii obtinerii avizului pentru incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite si speciale, iar mai apoi puteau contesta la instanta de contencios administrativ refuzul autoritatilor de a emite aviz favorabil.
 La finalizarea procedurii a fost edictata Legea nr.226/2006, fiind clara optiunea legiuitorului de a transa legislativ situatia locurilor de munca ce beneficiaza de incadrarea in conditii speciale.
 Aceeasi optiune a fost mentinuta si dupa adoptarea Legii nr.263/2011.
In ce priveste locurile de munca in conditii deosebite, art.19 din Legea nr. 19/2001 a prevazut posibilitatea stabilirii acestora prin contracte colective de munca sau, in ipoteza in care  nu se incheie  astfel  de contracte,  prin decizia organului de conducere legal constituit la nivelul angajatorului, cu respectarea criteriilor si metodologiei de incadrare, reglementata prin HG nr.261/2001,ce presupunea de asemenea obtinere unui aviz.
Pentru functia de lacatus montator agregate energetice si transport revizor locomotiva nu a existat aviz nici pentru incadrare in conditii speciale si nici pentru incadrare in conditii deosebite, activitatea neregasindu-se in Anexa 2 la Legea nr. 226/2006 si mai apoi la Legea nr.263/2010 si nici in contractele colective de munca. Parata a facut demersuri pentru obtinerea avizului pentru incadrarea in grupa superioara de munca pentru meseria reclamantului, solicitarea sa fiind insa respinsa
Prin Decizia nr.12/2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca excede abilitatii instantei de drept comun a statua asupra incadrarii locului de munca, inlaturand normele juridice instituite prin lege care vizeaza procedura administrativa data in competenta unor organe specializate ale statului si termenele de desfasurare, intrucat intr-o asemenea practica s-ar incalca principiul separatiei puterilor in stat.
In cuprinsul aceleiasi decizii se retine ca intr-o astfel de interpretare nu se neaga accesul la instanta, in conditiile in care partea a avut la dispozitie, direct sau prin reprezentantii sai, posibilitatea de a se adresa instantei de contencios administrativ  in legatura cu aspecte ce tin de initierea si derularea procedurii administrative.
Deciziile pronuntate de ICCJ in recurs in interesul legii sunt obligatorii, potrivit dispozitiilor art.517 Cod procedura civila.
 Fata de dezlegarea data problemelor de drept de catre ICCJ, administrarea probei cu expertiza solicitata de catre reclamant este inutila.
Pentru toate considerentele expuse, in temeiul art. 480 Cod procedura civila, Curtea va respinge ca nefondat apelul.



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017