Prestarea de servicii hoteliere (de cazare). Neaplicarea procentului legal al taxei hoteliere la tariful de cazare inscris in factura (prin neluarea in calcul a contravalorii micului dejun). Nelegalitate.

 Prestarea de servicii hoteliere (de cazare). Neaplicarea procentului legal al taxei hoteliere la tariful de cazare inscris in factura (prin neluarea in calcul  a contravalorii micului dejun). Nelegalitate.

In cauza, serviciile atestate exclusiv ca prestate catre clien?i, prin facturile emise catre ace?tia, constau in servicii de cazare, fara a fi eviden?iate servicii de masa cu micul dejun, cum sus?ine reclamanta.
Ca atare, baza de impozitare pentru taxa hoteliera o constituie contravaloarea facturata a serviciului de cazare. Nu se poate re?ine, a?a cum sus?ine reclamanta, ca a existat intr-o forma sau alta ?i facturarea micului dejun. Facturarea presupune identificarea serviciului prestat in factura emisa, ori a?a cum rezulta cu eviden?a din facturile de la dosar nu apare la descrierea serviciilor furnizarea micului dejun catre clien?ii reclamantei.
Ca este a?a, rezulta ?i din dispozi?iile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 conform caruia ”Orice opera?iune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.” In consecin?a, pretinderea prestarii serviciului de masa cu micul dejun trebuia sa rezulte din eviden?ierea lui in factura emisa clientului, ?i nu din actele contabile subsecvente.

Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 667/25 aprilie  2016. In acela?i sens, decizi nr. 812/26.05.2016.

Prin sentin?a administrativa nr…/CA/2015 pronun?ata de Tribunalul Sibiu in dosar  nr…/…/2015 s-a admis ac?iunea reclamantei S.C. C.H.  S.A. B. – Sucursala U.S.  in contradictoriu cu parata Direc?ia Fiscala Locala S. ?i drept urmare au fost anulate Decizia de solu?ionare a contesta?iei nr…/08.01.2015  ?i decizia de impunere nr…/21.11.2014.
A fost obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 6.810 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs  reclamanta S.C. C.H. S.A. B. – Sucursala U.S. ?i parata Direc?ia Fiscala Locala S. care au formulat critici de nelegalitate.
Prin recursul sau reclamanta S.C. C.H. S.A. B. – Sucursala U.S. a solicitat casarea in parte a hotararii recurate ?i rejudecand cauza sub aspectul cheltuielilor de judecata sa se dispuna obligarea intimatei parate la plata diferen?ei de 5.920 lei reprezentand suma diminuata din onorariul avoca?ial.
In motivarea op?iunii sale procesuale reclamanta a sus?inut urmatoarele:
Instan?a de fond a apreciat in mod gre?it ca, prin raportare la volumul de lucru al aparatorului ?i complexitatea cauzei, se impune reducerea onorariului de avocat, in condi?iile in care litigiul in discu?ie a avut un pronun?at caracter tehnic, fiind cunoscut ca aspectele de natura fiscala presupun o specializare, data fiind, pe de o parte, tehnicitatea reglementarii, iar pe de alta parte, modalitatea confuza de reglementare ?i aplicare a legisla?iei in domeniu. Se mai sus?ine ca nu s-au luat in considerare contribu?iile ?i taxele datorate ?i care fac ca onorariul sa fie mult subdimensionat in raport de volumul de munca al avocatului ?i complexitatea cauzei.
In drept s-a invocat dispozi?iile art. 20 din Legea nr.554/2004, art. 486, art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ..
Prin recursul sau parata Direc?ia Fiscala Locala S.  a solicitat casarea in tot a hotararii atacate ?i rejudecand cauza sa fie respinsa ac?iunea reclamantei cu consecin?a men?inerii ca legale a hotararii atacate.
In motivarea op?iunii sale procesuale parata a sus?inut urmatoarele:
Parata a considerat ca hotararea instan?ei de fond este data cu interpretarea ?i aplicarea gre?ita a normelor de drept material, respectiv a art.279 din Legea nr. 571/2003.
In conformitate cu aceasta norma taxa hoteliera se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unita?ile de cazare, in spe?a 1%.
A?a cum reiese cu claritate din documentele de plata (facturi) prin care clien?ii reclamantei au achitat servicii de cazare, reclamanta a incasat de la ace?tia contravaloare cazare, nicidecum ?i alte servici, respectiv mic dejun, a?a ca in mod corect organul de inspec?ie fiscala a procedat la stabilirea taxei hoteliere prin aplicarea cotei de impozitare la tariful de cazare inscris in facturi.
Sus?inerile reclamantei intimate, precum ca micul dejun ar fi facturat impreuna cu serviciul de cazare, nefiind defalcat, nu pot avea relevan?a din punct de vedere fiscal, intrucat facturile emise nu con?in o asemenea men?iune.
Defalcarea ulterioara pe care reclamanta a practicat-o in contabilitatea sa, scazand din valoarea facturilor incasate cu titlu de cazare o anumita suma, stabilita prin hotarare a Consiliului de Administra?ie, nu poate avea, in opinia paratei recurente, efecte fiscale in ceea ce prive?te stabilirea taxei hoteliere.
Din aceasta perspectiva, re?inerile instan?ei de fond precum ca, de?i reclamanta intimata nu a defalcat pe facturile emise valoarea micului dejun, facturand doar serviciul de cazare, s-ar putea determina veniturile inregistrate din vanzare de mic dejun pe baza defalcarilor ulterioare existente in contabilitatea reclamantei se considera a fi eronate, atata vreme cat dispozi?iile legale aplicabile in cauza nu stabilesc ca taxa hoteliera s-ar raporta la modul de inregistrare a veniturilor unita?ilor de cazare, ci la valoarea totala a cazarii/tariful de cazare, valoare ce este inscrisa in actul de plata – factura.
In drept s-a invocat dispozi?iile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc. civ.
Prin intampinare reclamanta intimata S.C. C.H. S.A. B. – Sucursala U.S.  a solicitat respingerea recursului paratei apreciind ca hotararea instan?ei de fond este legala din punctul de vedere supus criticilor.
In sus?inerea pozi?iei sale procesuale reclamanta sus?ine ca valoarea micului dejun poate ?i este eviden?iata separat de valoarea cazarii, prin documente emise de programul de facturare puse la dispozi?ia organelor de control precum ?i din verificari facute in documentele contabile. De asemenea, micul dejun este contabilizat in contul 707 deoarece acesta reprezinta o vanzare de produse alimentare, serviciul de cazare fiind contabilizat separat, in contul 704. Notele contabile pentru inregistrarea zilnica a  veniturilor sunt inscrisuri din care rezulta valoarea micului dejun separat de valoarea tarifului de cazare ?i anexat fiecarei facturi fiscale societatea emite ?i o factura detaliata, in care se arata defalcat valoarea micului dejun, astfel incat sa se poata identifica exact valoarea cazarii fara mic dejun, ca baza impozabila pentru taxa hoteliera.
De asemenea, potrivit expertului contabil desemnat in cauza, serviciile de mic dejun ?i cazare pot fi identificate distinct in ipoteza in care factura emisa nu con?ine o eviden?iere valorica separata.
In final se sus?ine ca opinia conform careia lipsa defalcarii cazarii separat de valoarea micului dejun atrage aplicabilitatea taxei hoteliere la intreaga valoare a facturii este eronata, avand ca efect asimilarea celor doua servicii din punct de vedere fiscal.
In drept se invoca dispozi?iile art. 494, art. 205 ?i urmatoarele C.proc.civ..
Prin intampinare parata intimata Direc?ia Fiscala Locala S. a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind ca hotararea instan?ei de fond este legala din punctul de vedere supus criticilor, instan?a fiind indrepta?ita, chiar din oficiu, sa procedeze la reducerea onorariului avoca?ial atunci cand acesta este dispropor?ionat de mare in raport de munca sa ?i complexitatea cauzei, ceea ce in cauza a fost evident.
Analizand sentinta atacata din perspectiva criticilor formulate prin cele doua recursuri, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea a constatat urmatoarele:
Referitor la recursul paratei Direc?ia Fiscala Locala S.
Reclamanta a fost supusa in anul 2014 unei inspec?ii fiscale privind modul de constituire, declarare ?i plata al impozitelor ?i taxelor datorate bugetului local pentru perioada 01.01.2009 – 31.08.2014. Prin raportul de inspec?ie fiscala nr. …/21.11.2014 s-a stabilit ca reclamanta datoreaza sume suplimentare de plata cu titlu de taxa hoteliera in suma de 136.628 lei ?i majorari de intarziere in suma de 124.843 lei.
Valorificand concluziile raportului de inspec?ie fiscala parata a emis decizia de impunere nr…/21.11.2014 avand ca obiect impunerea suplimentara a reclamantei cu sumele mai sus men?ionate.
In esen?a s-a repro?at reclamantei ca nu a aplicat procentul legal al taxei hoteliere la tariful de cazare inscris in factura, incalcand astfel dispozi?iile art. 279 alin. 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel, reclamanta in exercitarea obiectului sau principal de activitate, servicii hoteliere (de cazare) emite clien?ilor sai facturi cu serviciul de cazare prestat, fara ca taxa hoteliera sa fie calculata prin aplicarea procentului legal la valoarea intregului tarif facturat, sus?inand ca o parte din acest tarif este reprezentat de contravaloarea micului dejun, pentru care nu se datoreaza taxa hoteliera.
Valoarea micului dejun a fost stabilita anual prin hotarare a Consiliului de administra?ie al reclamantei, fiind eviden?iata distinct in contabilitatea acesteia.
Potrivit art.279 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, in forma in vigoare la epoca evenimentelor, ”(1) Taxa hoteliera se calculeaza prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unitatile de cazare.
(2) Pentru sederea intr-o unitate de cazare, consiliul local instituie o taxa hoteliera in cota de 1% din valoarea totala a cazarii/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, care se incaseaza de persoanele juridice prin intermediul carora se realizeaza cazarea, odata cu luarea in evidenta a persoanelor cazate.
(3) Taxa hoteliera se datoreaza pentru intreaga perioada de sedere, cu exceptia cazului unitatilor de cazare amplasate intr-o statiune turistica, atunci cand taxa se datoreaza numai pentru o singura noapte, indiferent de perioada reala de cazare.”
Rezulta din cele ce preced ?i nu este contestat in cauza ca baza de impunere pentru taxa hoteliera este constituita de contravaloarea serviciului de cazare prestat.
Eviden?ierea valorii acestui serviciu este facuta in cadrul facturii emise de prestator ?i eliberata clientului servit, factura reprezentand documentul contabil primar emis de furnizor clientului. Factura trebuie sa con?ina in mod obligatoriu conform art. 155 din  Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal produsele vandute, respectiv serviciile prestate de catre furnizor clientului pe numele caruia este emisa factura.
In cauza, serviciile atestate exclusiv ca prestate catre clien?i, prin facturile emise catre ace?tia, constau in servicii de cazare, fara a fi eviden?iate servicii de masa cu micul dejun, cum sus?ine reclamanta.
Ca atare, baza de impozitare pentru taxa hoteliera o constituie contravaloarea facturata a serviciului de cazare. Nu se poate re?ine, a?a cum sus?ine reclamanta, ca a existat intr-o forma sau alta ?i facturarea micului dejun. Facturarea presupune identificarea serviciului prestat in factura emisa, ori a?a cum rezulta cu eviden?a din facturile de la dosar nu apare la descrierea serviciilor furnizarea micului dejun catre clien?ii reclamantei. Pe de alta parte, organul fiscal nu pretinde o defalcare a serviciului cu micul dejun, a?a cum sus?ine reclamanta, ci o eviden?iere a acestui serviciu in factura, pentru a face credin?a de prestarea lui, pentru ca defalcarea lui se refera la eviden?ierea separata a valorii sale in condi?iile in care serviciul este deja prevazut in factura.
Ca este a?a, rezulta ?i din dispozi?iile art.6 alin. 1 din Legea nr.82/1991 conform caruia ”Orice opera?iune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un document care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.” In consecin?a, pretinderea prestarii serviciului de masa cu micul dejun trebuia sa rezulte din eviden?ierea lui in factura emisa clientului, ?i nu din actele contabile subsecvente.
Din aceasta perspectiva sunt irelevante cauzei aser?iunile reclamantei sus?inute de expertul desemnat in cauza ca valoarea micului dejun rezulta din deciziile Consiliului de administra?ie, rapoartele generate zilnic ?i lunar de programul de gestiune – facturare ?i din balan?ele de verificare, in condi?iile in care contabilitatea ?inuta de reclamanta nu este conforma cu actele justificative primare, respectiv facturile intocmite, in care dupa cum s-a aratat nu sunt eviden?iate asemenea servicii.
Organul fiscal nu a stabilit ca fiind in baza de impozitare pentru taxa hoteliera atat contravaloarea serviciilor de cazare, cat ?i cele cu micul dejun, ci numai serviciul de cazare prestat ?i facturat catre clien?ii sai, in conformitate cu dispozi?iile art.279 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea, gre?it sus?ine expertul ca reclamanta respectand o prevedere legala care nu impune defalcarea pe facturi a micului dejun, nu a reflectat separat pe facturi valoarea micului dejun. Intr-adevar, potrivit pct.23 din Normele metodologice la Codul fiscal ”In situatia in care costul micului dejun este inclus in pretul de cazare, cota redusa se aplica asupra pretului de cazare, fara a se defalca separat micul dejun”, insa aceasta norma nu permite nefacturarea micului dejun, atunci cand este inclus in tariful de cazare, ci impune eviden?ierea acestuia, fara reflectarea costului sau separat, pentru ca neeviden?ierea lui ar face norma inaplicabila.
In concluzie, actele administrativ fiscale emise de parata sunt legale, astfel ca hotararea instan?ei de fond care a stabilit contrariul este nelegala, iar pentru indreptarea acestui neajuns, Curtea in temeiul art. 20 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 496 ?i 498 C.proc.civ.  a admis recursul paratei ?i rejudecand cauza in fond a respins ac?iunea reclamantei ca nefondata.
Referitor la recursul reclamantei, Curtea a re?inut ca solu?ia preconizata a se da ac?iunii reclamantei exclude orice culpa procesuala a paratei, ce constituie unul dintre temeiurile acordarii cheltuielilor de judecata. In consecin?a, a fost respins  recursul reclamantei pentru completarea cheltuielilor de judecata cu o frac?iune de onorariu de avocat.