Nelegalitatea masurii suspendarii procedurii de solutionare a contestatiei administrative dispuse de catre organul fiscal competent.

Nelegalitatea  masurii suspendarii procedurii de solutionare a contestatiei administrative dispuse de catre organul fiscal competent.
      

          Din interpretarea logica si literala a dispozitiilor art.214 alin.1 lit.a) din O.G. nr.92/2003, rezulta ca organul competent sa solutioneze contestatia in procedura administrativ jurisdictionala instituita de art.205 din O.G. nr.92/2003 are la indemana facultatea de a suspenda solutionarea contestatiei si nu o obligatie in acest sens. Facultatea suspendarii solutionarii contestatiei se exercita prin raportare la imprejurarile concrete ale spetei si la circumstantele specifice fiecarui contribuabil.
         Principiul de drept consacrat de art.19 alin.2 Cod procedura penala, potrivit caruia „penalul tine in loc civilul”, invocat de catre organul fiscal in cuprinsul deciziei de suspendare a solutionarii contestatiei in procedura administrativa, nu este aplicabil in speta, incidenta acestuia fiind prevazuta de legiuitor doar in situatia in care are loc o judecata in fata instantei civile. Or, procedura de solutionare a contestatiei impotriva deciziei de impunere, reglementata de art.205 Cod procedura fiscala, este una administrativ-jurisdictionala care nu prezinta decat vaste similitudini cu procesul civil.


 Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 8387/12 decembrie 2014. In acelasi sens, decizia nr. 8249/05 decembrie  2014, decizia nr. 8393/12 decembrie  2014


Prin sentinta administrativa nr.78/CA/22.01.2014, pronuntata de Tribunalul Hunedoara – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal in dosar nr.6521/97/2013, a fost admisa in parte cererea formulata de reclamanta SC U.S. H.I. SRL, prin administrator special K.N. si prin administrator judiciar SP E.Q. I. SPRL, impotriva paratei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice T. si in consecinta s-a dispus anularea Deciziei nr.35/22.02.2013 emisa de parata, fiind respinse pretentiile referitoare la obligarea paratei la solutionarea pe fond a contestatiei formulata de reclamanta impotriva deciziei pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.32236/25.10.2012.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut  urmatoarele :
Din procesul-verbal incheiat la 24.10.2012 de catre DRAOV T., Serviciul de supraveghere fiscala si coordonare echipe mobile, rezulta ca au fost verificate operatiunile de import-export ale reclamantei efectuate in perioada 2007-2012, concluziile controlului fiind acelea ca reclamanta a prezentat in anul 2007 un numar de 12 falsificate, sumele platite pentru respectivele importuri din Turcia neregasindu-se in contabilitatea reclamantei. Totodata s-au constatat neconcordante la valorile in vama declarate la exportul acestor marfuri din Turcia si cele declarate la importul in Romania, precum si intre conditia de livrare declarata la export si cea declarata la import. Reclamanta nu a putut prezenta alte documente justificative. Ca atare, prin decizia pentru regularizarea situatiei nr.32236/2012 s-a stabilit debitul total de 855.996 lei, TVA, majorari, dobanda si penalitati.
La data de 20.12.2012 reclamanta a formulat contestatie impotriva deciziei susmentionate, solutionarea acesteia fiind suspendata prin Decizia nr.35/2013, in temeiul disp.art.213, 214 din O.G. nr.92/2003, pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala in temeiul proceselor verbale de sesizare penala nr.3782/2011 si nr.32232/2012.
Potrivit referatului din data de 18.12.2012  cele doua sesizari penale nu au fost inca solutionate, iar cu privire la starea de fapt se retine ca s-au constatat neconcordante la valorile in vama declarate la exportul unor marfuri din Turcia si cele declarate la importul in Romania, precum si intre conditia de livrare declarata la export si cea declarata la import, mentiunile respective fiind inserate ulterior cu alte caractere in declaratiile vamale.
In ce priveste existenta dosarelor penale, din raspunsul paratei de la fila … dosar rezulta ca nu s-a formulat plangere penala impotriva reclamantei sau a administratorului special al acesteia.
Din adresa nr.10014/VIII/1/2013 (f.80) emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara rezulta ca la acest Parchet nu a fost identificat nici un dosar penal pe numele administratorului special al reclamantei, numitul K.N.
La dosar s-a mai depus si sentinta penala nr.841/2011 pronuntata de Judecatoria Deva la data de 17.06.2011 prin care s-a respins plangerea formulata de DRAOV T. impotriva ordonantelor nr.897/P/2009 si nr.231/II/2/2011 de netrimitere in judecata a numitului K.N.
Din toate acestea, tribunalul a concluzionat ca la data emiterii de catre parata a Deciziei nr.35/22.02.2013, nu exista nesolutionat un dosar penal de a carui solutionare sa depinda contestatia reclamantei, astfel incat suspendarea solutionarii contestatiei s-a facut cu incalcarea disp.art.213 si 214 din O.G. nr.92/2003, fiind nejustificata.
In consecinta, a fost admisa actiunea reclamantei in ce priveste capatul de cerere privind anularea Deciziei nr.35/22.02.2013.
In schimb in ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la solutionarea pe fond a contestatiei, tribunalul a retinut ca aceasta este o consecinta directa a anularii deciziei de suspendare, prin urmare este lipsit de interes a se dispune ca un organ administrativ fiscal sa indeplineasca o obligatie ce intra in atributiile sale legale, respectiv continuarea solutionarii contestatiei formulate de reclamanta. Aceasta intrucat la momentul de fata nu se poate sustine ca suspendarea solutionarii contestatiei echivaleaza cu refuzul solutionarii, astfel incat reclamanta sa obtina concursul instantei in obligarea paratei la solutionarea contestatiei pe fond. 
  Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata DGRFP T., prin intermediul acestuia solicitand, in temeiul art.488 alin.1  pct.6si 8 Cod procedura civila, in principal, admiterea recursului, casarea hotararii instantei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, admiterea recursului si casarea sentintei atacata, in sensul respingerii, ca neintemeiata, a actiunii formulata de catre reclamanta.
In motivarea recursului, s-a aratat, in esenta, ca, la momentul pronuntarii hotararii, instanta de fond a fost indusa in eroare de o regretabila confuzie intrucat aceasta nu a solicitat Directiei Regionala Vamala T., cea care a facut sesizarea penala, date privind aceasta sesizare, iar adresa instantei nu a ajuns la consilierul juridic care are in evidenta dosarul aflat pe rolul instantei.
Mai mult, dupa cum rezulta din adresa nr.1714/13.06.2013 emisa de Inspectoratul de Politie al Judetului Sibiu Hunedoara, in dosarul penal nr.515/P/2011, privind pe reprezentantii SC U.S.H.I.  SRL, se efectueaza cercetari, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara, sub aspectul savarsirii infractiunilor de folosire de acte falsificate si evaziune fiscala.
Astfel, a aratat recurenta, pana la momentul pronuntarii unei solutii definitive pe latura penala nu se poate solutiona pe fond contestatia depusa de catre reclamanta impotriva deciziei de regularizare a situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.32236/2012, emisa in baza procesului verbal de control 32048/2012, in speta gasindu-si aplicabilitatea dispozitiile art.214 alin.1 lit.a) din Codul de procedura fiscala, in temeiul carora a fost suspendata solutionarea contestatiei prin decizia atacata de catre reclamanta.
Prin intampinarea formulata, intimata reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de catre parata, ca nefondat.
In sustinerea acestei pozitii procesuale, reclamanta a aratat ca, din studierea proceselor verbale de sesizare penala nr.3782/2011 si nr.32232/2012, depuse la dosarul cauzei de catre recurenta parata, rezulta ca fapta penala imputata reprezentantilor societatii consta in aceea ca au depus la autoritatea vamala facturi falsificate. Aceeasi fapta a facut obiectul plangerii penale inregistrate sub nr.897/1/2009 la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara, solutionata prin confirmarea propunerii de neincepere a urmaririi penale fata de K.N.
Analizand hotararea instantei de fond, prin prisma criticilor formulate de catre recurenta parata in cadrul recursului promovat, Curtea a constatat ca acesta este nefondat, pentru considerentele in continuare expuse:
Potrivit dispozitiilor art.214 alin.1 lit.a) din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, organul competent sa solutioneze contestatia pe cale administrativa poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei, atunci cand organul care a efectuat activitatea de control fiscal a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savarsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.
Din interpretarea logica si literala a normei anterior evocate, rezulta ca organul competent sa solutioneze contestatia in procedura administrativ jurisdictionala instituita de art.205 din O.G.  nr.92/2003 are la indemana facultatea de a suspenda solutionarea contestatiei si nu o obligatie in acest sens. Facultatea suspendarii solutionarii contestatiei se exercita prin raportare la imprejurarile concrete ale spetei si la circumstantele specifice fiecarui contribuabil.
Aceasta concluzie este sustinuta si de dispozitiile Ordinului nr.450/2013 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea capitolului IX din O.G. nr.92/2003 prin care se stabileste ca, daca, prin decizie, se suspenda solutionarea contestatiei pana la rezolvarea cauzei penale, procedura administrativa se va relua numai dupa incetarea definitiva a motivului care a determinat suspendarea.
Folosind sintagma „daca”, norma legala invocata nu face decat sa completeze teza interpretativa potrivit careia decizia suspendarii constituie o facultate pentru organul competent sa solutioneze contestatia, in functie de imprejurarile concrete ale spetei.
Revenind la speta dedusa judecatii, Curtea constata ca instanta de fond a apreciat intr-o maniera justa asupra imprejurarilor concrete in care organul fiscal a dispus suspendarea solutionarii contestatiei formulata de catre reclamanta.
Principiul de drept consacrat de art.19 alin.2  Cod procedura penala, potrivit caruia „penalul tine in loc civilul”, invocat de catre organul fiscal in cuprinsul deciziei de suspendare a solutionarii contestatiei in procedura administrativa, nu este aplicabil in speta, incidenta acestuia fiind prevazuta de legiuitor doar in situatia in care are loc o judecata in fata instantei civile. Or, procedura de solutionare a contestatiei impotriva deciziei de impunere, reglementata de art.205 Cod procedura fiscala, este una administrativ-jurisdictionala care nu prezinta decat vaste similitudini cu procesul civil.
In plus, imprejurarea imposibilitatii continuarii acestei proceduri si existenta unei inrauriri hotaratoare a infractiunilor pentru care organul fiscal a formulat sesizarea penala asupra solutiei pe care acesta o putea da asupra contestatiei, nu a fost obiectiv justificata de catre organul competent care a emis decizia de suspendare atacata, astfel ca in speta nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lit.a alin.1 din art.214 Cod procedura fiscala.
In cauza de fata, dupa cum anterior s-a mai retinut, instanta de fond a pronuntat o solutie legala raportat la probatoriul administrat in fata acesteia, retinand in mod judicios, pe baza adresei nr.39842/09.01.2014 emisa de catre D.G.R.F.P. T. – Administratia Judeteana a Finantelor Publice H. si a adresei nr.10.014/VIII/1/2013/09.01.2014 emisa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara (filele… dosar fond), ca nu s-a formulat plangere penala impotriva societatii reclamante sau a administratorului acesteia K.N. si ca pe rolul organelor judiciare nu exista un dosar penal cu privire la acesta din urma, sens in care suspendarea solutionarii contestatiei a avut loc cu incalcarea dispozitiilor art.213 si 214 din O.G. nr.92/2003, fiind nejustificata.
Desi, in sustinerea recursului, parata a depus la dosarul cauzei adresa nr.1714/13.06.2014 emisa de catre I.P.J. H.– Serviciul de Investigare a Fraudelor, din cuprinsul careia rezulta ca in dosarul penal nr.515/P/2011 se efectueaza cercetari in faza de urmarire penala, sub supravegherea Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara, sub aspectul savarsirii infractiunilor de folosire de acte falsificate, prevazuta de art.273 din Legea nr.86/2006, respectiv evaziune fiscala prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale, prevazuta de art.9 lit.a din Legea nr.241/2005, acest inscris probator nu este de natura a conduce spre alta solutie decat cea imbratisata de instanta de fond.
Sesizarea organelor judiciare cu privire la faptele de o eventuala natura penala retinute de catre organele de control vamal in sarcina administratorului societatii reclamante a avut loc in baza procesului verbal nr.3782, incheiat la data de 09.02.2011 cu prilejul reluarii controlului ulterior al operatiunilor de import-export efectuate de catre reclamanta, precum si in baza procesului verbal nr.32232, incheiat la data de 25.10.2012 cu prilejul efectuarii controlului ulterior al operatiunilor de import-export la reclamanta.
Insa, din continutul celor doua procese verbale, Curtea constata ca primul dintre acestea retine imprejurari legate de prezentarea de catre reclamanta de facturi falsificate la 12 importuri in anul 2007, in timp ce in continutul celui de-al doilea s-a stabilit de catre echipa de control din cadrul DRAOV Timisoara ca reclamanta a prezentat facturi falsificate la 23 de importuri in anii 2008-2009.
Mai constata Curtea ca cele doua procese verbale, anterior mentionate, au materializat controale realizate in temeiul unor Ordine de control diferite, primul dintre acestea datand din anul 2007 iar cel de-al doilea din anul 2012, ceea ce conduce la concluzia evidenta ca priveau proceduri de control distincte fara legatura intre ele.
In acest sens, fata de datele inscrise in adresa  nr.1714/13.06.2014 emisa de Inspectoratul de Politie al Judetului Hunedoara (emisa ulterior judecatii in fond a cauzei), se observa ca dosarul penal in care se efectueaza cercetari privind reprezentantii societatii reclamante este inregistrat in anul 2011. Nu exista elemente rezonabile in ansamblul probator administrat care sa conduca la concluzia ca sesizarea penala a organelor de control vamal materializata in cuprinsul procesului verbal nr.32232 din anul 2012 a fost alaturata sau conexata de catre organele judiciare in dosarul inregistrat in anul 2011.
Cu toate acestea insa, la dosarul instantei de fond se regaseste copia sentintei penale nr.841/2011 pronuntata de Judecatoria Deva , din cuprinsul careia rezulta ca administratorul societatii reclamante  K.N. a fost cercetat penal pentru savarsirea, in anul 2007, a infractiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamala, constand in depunerea la autoritatea vamala de declaratii de import insotite de documente comerciale din care rezulta neconcordante intre valorile in vama declarate la exportul marfurilor si cele declarate de catre importator, fapta similara cu cea pentru care acesta este cercetat in dosarul penal nr.515/P/2011, cu privire la care, prin Ordonanta nr.897/P/2009 a Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara, confirmata prin Ordonanta nr.231/II/2/2011 a procurorului sef al acestei unitati si prin sentinta penala mentionata, s-a dispus confirmarea propunerii de neincepere a urmaririi penale.
In plus, Curtea constata ca, in temeiul art.154 alin.5 din OG nr.92/2003, prin procesul verbal nr.32328/26.10.2012 (f… dosar fond), organul fiscal a instituit masura sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile apartinand societatii reclamante in vederea stingerii creantelor fiscale inregistrate in sarcina acesteia.
Prin urmare, fata de intreg ansamblul probator existent la dosarul cauzei, Curtea constata ca in mod eronat recurenta parata si-a exercitat dreptul de apreciere, instituit de art.6 din OG nr.92/2003, asupra relevantei starii de fapt fiscale cu privire la situatia reclamantei, in vederea adoptarii solutiei de suspendare a solutionarii contestatiei formulata de catre aceasta, neluand in considerare toate imprejurarile edificatoare in cauza si neexaminand in mod obiectiv starea de fapt concreta rezultata din circumstantele spetei, in baza rolului activ prevazut de art.7 din aceeasi ordonanta.
In concluzie, procedura administrativ-jurisdictionala putea fi finalizata cu solutionarea contestatiei formulata de catre reclamanta. In functie de solutionarea demersurilor in plan penal efectuate de catre recurenta, legislatia in materie prevede remedii pe care acesta le are in continuare la indemana, cum ar fi constituirea de parte civila intr-un potential proces penal pentru recuperarea daunelor produse de catre reclamanta, prin reprezentantii sai, prin comiterea unei fapte de natura penala cauzatoare de prejudicii, astfel ca dreptul reclamantei la rezolvarea contestatiei, in sensul respectarii garantiilor dreptului la un proces echitabil, in componenta referitoare la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, regasit in cuprinsul art.6 CEDO, nu poate fi ingradit, constituind o chestiune fundamentala in economia conventiei si a prevederilor Constitutionale, respectiv a celor regasite in cuprinsul art.21 din legea fundamentala.
Pentru considerentele de fapt si de drept anterior expuse, in temeiul art.496 Cod procedura civila, Curtea a procedat la respingerea recursului declarat in cauza.