Arestarea preventiva. Temeiul de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. a din Codul de procedura penala.

Arestarea preventiva. Temeiul de arestare prev. de art. 148 alin. 1 lit. a din Codul de procedura penala.

Temeiul de arestare prevazut de art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, cand se refera la sustragerea petrecuta deja, nu prevede conditia ca urmarirea penala sa fi fost inceputa.

Sectia  penala si pentru cauzele cu minori -  Decizia  penala  nr.1293/ 24 decembrie 2014

Prin incheierea penala din data de 20.12.2013, pronuntata de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. 7330/97/2013, s-a dispus, intre altele, in baza art. 3002 C.p.p. raportat la art. 160b C.p.p., mentinerea masurii arestarii preventive luata fata de inculpatii C.B.T. si S.A.C.
Pentru a pronunta aceasta solutie cu privire la starea de arest a inculpatilor, prima instanta a constatat urmatoarele:
In cauza, inculpatii  C.B.T. si S.A.C. au fost arestati preventiv si trimisi in judecata in stare de arest preventiv, pentru infractiunea de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.41 alin. 2 Cod penal.
S-a retinut in sarcina celui dintai ca, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, din primavara anului 2013 si pana in septembrie 2013, a efectuat operatiuni cu droguri de risc constand in cumpararea de la diferiti dealeri din Timisoara a cantitatii de 7 kg. cannabis, in comercializarea si detinerea in vederea comercializarii acestei cantitati de droguri, catre diferite persoane.
In sarcina celui de-al doilea inculpat s-a retinut ca, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, in perioada august – septembrie 2013 a cumparat cantitatea totala de 555 grame cannabis, pe care a vandut-o ulterior la mai multi consumatori, obtinand un castig ilicit de aproximativ 3500 lei.
Cei doi inculpati au fost trimisi in judecata si pentru alte infractiuni, insa prima instanta s-a limitat la a analiza starea de arest prin raportare doar  la cele descrise anterior, intrucat numai acestea au facut obiectul arestarii preventive.
Potrivit disp. art. 300 ind. 2 Cod procedura penala, in cauzele in care inculpatul este arestat, instanta este datoare sa verifice in cursul judecatii, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
Procedand conform acestei dispozitii, si in limitele art. 160 ind. b Cod procedura penala, prima instanta a apreciat ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva a celor doi inculpati nu au incetat si nici nu s-au modificat ci subzista si impun in continuare privarea lor de libertate, raportat la imprejurarea ca nu au intervenit elemente noi care sa conduca la o alta concluzie decat cea a mentinerii arestarii preventive.
Inculpatii sunt acuzati de comiterea unor infractiuni grave de trafic de droguri de risc, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani. Pericolul concret pentru ordinea publica nu s-a diminuat, raportat la modalitatea in care acuzarea retine ca ar fi fost comise presupusele fapte infractionale dar si raportat la natura si consecintele prezumtive a faptelor, cu privire la care s-a dispus arestarea preventiva si trimiterea in judecata.
          Incidenta in continuare a celei de-a doua teze a art.148 lit. f Cod procedura penala este actuala si raportat la scopul urmarit prin infractiunile deduse judecatii si anume cel al obtinerii unor beneficii materiale precum si la cantitatea mare de substanta interzisa retinuta in sarcina inculpatilor.
          In ceea ce priveste temeiul prev.de art.148 lit. a Cod procedura penala retinut pentru arestarea inculpatului C.B., prima instanta nu a primit critica inculpatului prin avocat ales, care sustine ca acest temei nu exista, pe motiv ca la data la care procurorul a retinut ca inculpatul a incercat sa se sustraga urmaririi nu era inceputa urmarirea penala. Existenta acestui temei nu este conditionata de inceperea urmaririi penale fata de persoana acuzata.
          In ceea ce priveste circumstantele personale ale inculpatilor, acestea nu sunt de natura a conduce la punerea lor in libertate si urmeaza a fi avute in vedere la solutionarea cauzei pe fond, a mai retinut prima instanta.
           Totodata, rezonanta sociala pe care o au astfel de fapte in societate, alaturi de motivele anterior aratate, justifica mentinerea arestarii preventive, detentia provizorie fiind legitima si sub aspectul termenului rezonabil si in concordanta cu exigentele art. 5 CEDO si art. 148 lit. f Cod proc. Penala, a conchis prima instanta.
Impotriva solutiei de mentinere a arestului preventiv au declarat, in termen, recurs ce doi inculpati.
Prin recursul sau inculpatul C.B.T. a solicitat casarea incheierii si, in rejudecare, a nu se mai mentine masura arestarii preventive.
In motivarea recursului, inculpatul a aratat, in esenta, ca temeiul de arestare prev. de art. 148 lit. a din Codul de procedura penala nu subzista, deoarece incheierea penala nu era inceputa la data la care se afirma ca ar fi incercat sa se sustraga de la urmarirea penala.
Cu privire la temeiul prev. de art. 148 lit. f din Codul de procedura penala, inculpatul a invederat ca un coinculpat, G.A., in sarcina caruia s-a retinut traficarea unei cantitati mai mari de droguri este deja pus in libertate, ceea ce ar justifica, sub atat mai puternic cuvant si punerea s-a in libertate. Afirma inculpatul ca singura diferenta intre el si inculpatul G. este aceea ca nu a uzat de procedura prev. de art. 3201 din Codul de procedura penala, insa aceasta optiune a sa are legatura doar cu celelalte infractiuni de care este acuzat si cu cea de trafic de droguri, pe care o recunoaste.
Releva inculpatul ca a solicitat o ampla probatiune, precum efectuarea a trei expertize tehnice, doua fiind deja admise de prima instanta si ca, astfel, procesul se prefigureaza a fi de lunga durata.
Mai sustine inculpatul ca nu prezinta pericol pentru ordinea publica deoarece nu mai exista riscul de a savarsii fapte similare din moment ce persoana care-i furniza drogurile este si ea arestata.
Prin recursul sau inculpatul S.A.C. a solicitat casarea incheierii si, in rejudecare, a se dispune fie revocarea arestarii preventive, fie inlocuirea acestei masuri cu una din masurile prev. de art. 145 si 1451 din Codul de procedura penala.
In motivarea recursului inculpatul arata ca incheierea nu este motivata si ca nu exista egalitate de tratament intre el si inculpatul G.A., care, desi a fost acuzat ca a traficat o cantitate mult mai mare de droguri, este pus in libertate. Precizeaza ca nu a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 din Codul de procedura penala deoarece exista nelamuriri referitoare la cantitatea concreta de droguri retinuta a fi traficata in sarcina sa.
Sustine si ca, din cauza probatiunii admise la solicitarea inculpatului C., procesul se prefigureaza a fi de lunga durata.
Reprezentantul DIICOT si-a exprimat pozitia procesuala in sensul respingerii recursurilor, cu motivarea consemnata in partea introductiva a prezentei.
Analizand recursurile pe baza motivelor invocate si a celor ce pot fi luate in considerare din oficiu, Curtea  a retinut  ca aceste a nu sunt fondate, pentru urmatoarele considerente.
Potrivit art.  3002 din Codul de procedura penala, in cauzele in care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este datoare sa verifice, in cursul judecatii, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, procedand potrivit art. 160b.
Conform art. 160b alin. 1-3 din Codul de procedura penala, „In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.
Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive.”
In speta de fata prima instanta a constatat in mod corect ca sunt incidente dispozitiile art. 160b alin. 3 din Codul de procedura penala, in sensul ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate a inculpatilor.
Intr-adevar, faptele de trafic de droguri sub aspectul carora au fost trimisi in judecata inculpatii, prev. de art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 si art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Lg. 143/2000, pentru inculpatul C. si de art. de art. 2 alin. 1 si art. 4 alin. 1 din Lg. 143/2000 pentru inculpatul S., sunt deosebit de grave, atat in abstract cat si in concret, iar lasarea inculpatilor in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, prin crearea unui sentiment de insecuritate si neincredere in buna desfasurare a justitiei, pe de o parte, iar pe de alta parte, asemenea fapte neurmate de o riposta ferma a societatii, ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista in sfidarea legii, mai ales ca, in prezent, traficul de droguri tinde sa devina un flagel al societatii moderne.
In abstract, legiuitorul, prin instituirea unor limite de pedeapsa destul de ridicate (cu un maxim special de 25 de ani in cazul infractiunii de trafic international de droguri de risc), a apreciat ca respectivele fapte sunt de un pericol social ridicat, care impun o riposta prompta si severa din partea organelor judiciare.
In concret, din probele administrate pana la acest moment procesual (declaratiile inculpatilor, care recunosc, in parte, faptele; procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice; declaratiile martorilor; procese verbale de perchezitie domiciliara; procese verbale de constatare a infractiunii flagrante; constatarile tehnico-stiintifice), se poate desprinde presupunerea rezonabila ca inculpatii au savarsit, cel putin, infractiunile de trafic de droguri de care sunt acuzatie.
Pericolul social al lasarii in libertate a inculpatilor trebuie legat si de persoana acestora cu referire la care, din aceleasi probele administrate pana la acest moment, rezulta indicii temeinice in sensul ca au actionat in mod premeditat, in scopul obtinerii in mod facil de avantaje patrimoniale, in dispretul total fata de sanatatea victimelor consumului de droguri. 
Cu privire la inculpatul C., Curtea a constatat ca pericolul social al lasarii lui in libertate rezulta si din modalitatea in care a inteles sa reactioneze la momentul depistarii de catre organele de politie, incercand sa se sustraga de la urmarire chiar cu pretul ranirii unuia dintre lucratorii de politie.
La acest punct al analizei, Curtea a aratat ca nu poate retine aparare inculpatului cu referire la lipsa conditiilor de incidenta a temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. a din Codul de procedura penala deoarece, cum si prima instanta a retinut, cand se refera la incercarea de sustragere petrecuta deja, textul normativ in discutie nu prevede conditia ca urmarirea penala sa fi fost deja inceputa.
In legatura cu termenul rezonabil a arestarii preventive, prin raportare la criteriile trasate in jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea nu a  retinut vreo incalcare a acestuia, avand in vedere ca inculpatii sunt arestati  doar de circa 3 luni de zile si ca, in acest rastimp, nu se poate imputa vreo culpa organelor judiciare in desfasurarea procedurii pornite impotriva inculpatului.
Curtea nu a  putut  fi de acord nici cu apararea inculpatilor in sensul ca procesul se prefigureaza a fi de lunga durata din cauza probatiunii solicitate de catre inculpatul C. si ca aceasta ar presupune eliberarea lor. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat, in legatura cu acest aspect, intr-o hotarare pronuntata intr-o cauza mai veche (B conta Austriei), ca, tinandu-se seama de complexitatea cauzei, desi inculpatul arestat are dreptul la solutionarea cu celeritate a cauzei sale, aceasta nu trebuie sa dauneze eforturilor judecatorilor de a lamuri toate aspectele de fapt, de a da atat apararii cat si acuzarii posibilitatea de a furniza probele si argumentele lor.
Curtea nu a  putut  retine nici apararea legata de lipsa de egalitate de tratament intre cei doi recurenti si coinculpatul G.A. deoarece situatia acestuia din urma este diferita de cea a recurentilor, acest inculpat fiind un posibil beneficiar al cauzei speciale de reducere a pedepselor prev. de art. 16 din Legea nr.143/2000.
Nu in ultimul rand, Curtea a  mai apreciat si ca masura arestarii preventive este cea mai potrivita, la acest moment procesual, in a raspunde scopurilor prevazute de art. 136 alin. 1 din Codul penal, fiind aleasa in acord cu prevederile art. 136 alin. 8 din Codul de procedura penala. 
Pentru toate aceste considerente, vazand si dispozitiile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedura penala, Curtea a  respins  ca nefondate recursurile declarate de inculpatii C.B.T. si S.A.C. impotriva incheierii penale din data de 20.12.2013, pronuntata de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr. 7330/97/2013.