Actul administrativ fiscal. Sanctiunea necomunicarii lui si data nasterii obligatiei fiscale la care acesta se refera.

Actul administrativ fiscal. Sanctiunea necomunicarii lui si data nasterii obligatiei fiscale la care acesta se refera.

Conform art. 215, alin. 3 din Lg. 95/2006 persoanele fizice care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor sunt obligate sa depuna la casele de asigurari de sanatate cu care au incheiat contract de asigurare,  declaratii privind obligatiile fata de fond, alin. 1 al aceluiasi articol prevazand obligatia acestora de a vira contributia pentru asigurari sociale de sanatate. Daca   persoanele fizice  nu-si  indeplinesc obligatiile mentionate anterior,  Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Sibiu poate proceda la  emiterea deciziilor de impunere pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la ANAF, in temeiul Ordinului CNAS 617/2007. Obligatia platii contributiei se naste la termenele prevazute de lege, iar nu la data comunicarii titlului de creanta, iar singurul efect recunoscut de lege necomunicarii actului administrativ este, potrivit art. 45 Cod pr. fiscala, inopozabilitatea lui. Altfel spus actul administrativ necomunicat in formele prescrise, nu produce efecte juridice impotriva destinatarului actului administrativ. Lipsa de comunicare a acestui act administrativ nu este de natura a afecta validitatea lui, astfel ca nu poate fi anulat pentru acest motiv.

Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal - Decizia 310/21 ianuarie 2013

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr.  5600/85/2011 reclamanta R.I. a chemat in judecata pe  parata Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate S., solicitand anularea deciziilor de impunere plati contributii la FNUASS pe anii  2005-2007 precum si decizia referitoare la obligatii de plata accesorii.
Prin sentinta administrativa nr. 2497/CA/2012 a Tribunalului Sibiu a fost admisa actiunea reclamantei si au fost anulate deciziile de impunere pentru plati contributii la FNUASS pe anii 2005- 2007 precum  si decizia  referitoare la obligatii de plata accesorii.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut urmatoarele:
Actele administrative atacate au fost comunicate reclamantei de catre instanta in dosarul nr. 16995/306/2010 al Judecatoriei Sibiu avand ca obiect contestatie la executare impotriva somatiei si titlului executoriu emise de CJAS, ocazie cu care, reclamanta a luat la cunostinta si despre existenta titlurilor de creanta.
Modalitatea comunicarii prin afisare a deciziilor de impunere de care se prevaleaza parata este o procedura ultima si subsidiara de comunicare, instituita de legiuitor pentru acele situatii in care comunicarea in unul din modurile prevazute de art. 44 aliniat 2 litera a,b,c, nu a fost posibila. De altfel, nici procedura de afisare nu a fost indeplinita conform legii neexistand nici o certitudine cu privire la data indeplinirii acesteia.
Procedura emiterii in anul 2010 a unor decizii de impunere pentru anii fiscali anteriori a fost apreciata ca nelegala, cu atat mai mult calcularea de majorari de intarziere si penalitati.
S-a mai retinut ca deciziile atacate poarta acelasi numar de inregistrare desi sunt acte administrative diferite, ca nu poarta data de la care isi produc efectele in conformitate cu art. 43 coroborat cu art. 87 din Codul de procedura fiscala si nici temeiurile de fapt in baza carora s-au stabilit obligatiile fiscale .
Ca atare fata de dispozitiile art. 41, alin. 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE potrivit cu care administratia are obligatia de a-si motiva deciziile, instanta a constat nelegalitatea actelor de impunere.
Impotriva hotararii instantei de fond a declarat recurs parata Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate S.  solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii reclamantei.
In motivarea recursului parata a aratat ca hotararea instantei de fond este nelegala pentru urmatoarele considerente:
• Datorita faptului ca reclamanta nu a respectat obligatia legala de a se adresa institutiei parate in vederea declararii veniturilor realizate si stabilirii contributiei de sanatate, s-a procedat la emiterea deciziilor contestate, fiind respectat termenul de prescriptie de 5 ani de stabilire a obligatiilor fiscale;
• Potrivit art. 119 C.pr.fisc. coroborat cu art. 216 din Lg. 96/2006 in cazul neachitarii in termenele legale a contributiilor datorate Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate se vor calcula majorari si penalitati de intarziere; asadar, obligatia platii contributiei se naste la termenele prevazute de lege, iar nu la data comunicarii titlului de creanta asa cum gresit a retinut instanta de fond;
• In mod gresit a retinut instanta de fond ca actele administrativ-fiscale atacate nu au fost comunicate reclamantei in conditiile in care aceasta a procedat la contestarea lor; de asemenea, este eronata si anularea acestora motivat de faptul ca nu au fost legal comunicate reclamantei.
Curtea de Apel a admis  recursul ca fondat, retinand in considerente  urmatoarele:
Prin deciziile de impunere emise de Casa de asigurari de Sanatate a Judetului S. in data de 21.10.2010 s-au stabilit in sarcina reclamantei plati contributii la FNUASS pe anii 2005, 2006 si 2007.
Prin decizia din aceeasi data emisa de Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului S. s-au stabilit in sarcina reclamantei accesorii in suma de 5114 lei.
Conform art. 215, alin. 3 din Lg. 95/2006 persoanele fizice care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor sunt obligate sa depuna la casele de asigurari de sanatate cu care au incheiat contract de asigurare declaratii privind obligatiile fata de fond, alin. 1 al aceluiasi articol prevazand obligatia acestora de a vira contributia pentru asigurari sociale de sanatate.
Aceste dispozitii legale trebuie coroborate si cu prevederile art. 257, alin. 1 si 2 lit. e din legea 95/2006 (forma in vigoare la data nasterii obligatiei).
Asadar, reclamanta avea obligatia de a depune declaratie privind obligatiile fata de fond si de a vira contributia pentru asigurari sociale de sanatate.
Intrucat aceasta nu si-a indeplinit obligatiile mentionate anterior corect a procedat parata la emiterea deciziilor de impunere pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la ANAF, in temeiul Ordinului CNAS 617/2007.
Potrivit art. 46 Cod proc. fiscala nulitatea actului administrativ fiscal poate fi antrenata pentru lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal.
 Desi conform art. 43  Cod proc. fiscala motivul de fapt si temeiul de drept sunt elemente ce intra in continutul actului administrativ, lipsa acestor elemente nu afecteaza validitatea acestuia.
In speta, se observa ca deciziile atacate contin toate elementele prevazute de art.46 din actul normativ mentionat anterior sub sanctiunea nulitatii. De asemenea, acestea cuprind, contrar sustinerilor reclamantei: perioada pentru care s-au calculat contributii si natura veniturilor care au determinat stabilirea obligatiei de plata (veniturile impozabile obtinute din cedarea folosintei bunurilor) si temeiul de drept al stabilirii obligatiei de plata, oferind suficiente indicii destinatarului actului administrativ cu privire la impunerea sa, de natura a justifica masura luata si a oferi instantei posibilitatea exercitarii unui control de legalitate adecvat.
Motivarea masurii luate este suplimentata si prin raspunsul la contestatia administrativa care raspunde exigentelor art. 211 Cod proc. fiscala, continand toate elementele prescrise in aceasta norma cu exceptia caii de atac, termenului de exercitare a acesteia si instantei competente, de care insa nu se poate prevala, insa, reclamanta care a cunoscut si contestat in termenul legal si la instanta competenta acest act administrativ.
De asemenea, Curtea a retinut ca veniturile impozabile in functie de care s-au stabilit obligatiile platii contributiei la FNUASS sunt cele din deciziile de impunere anuale pentru veniturile realizate de reclamanta din cedarea folosintei bunurilor.
De altfel, reclamanta nici nu a negat ca ar fi realizat venituri din cedarea folosintei bunurilor, criticile acesteia vizand alte aspecte de nelegalitate.
Intr-adevar potrivit art. 44 alin. 1 Cod pr. fiscala actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat in formele si locurile prevazute de alineatele urmatoare din norma susmentionata. Insa singurul efect recunoscut de lege necomunicarii actului administrativ este, potrivit art. 45 Cod pr. fiscala, inopozabilitatea lui. Altfel spus actul administrativ necomunicat in formele prescrise, nu produce efecte juridice impotriva destinatarului actului administrativ.
Lipsa de comunicare a acestuia act administrativ nu este de natura a afecta insa validitatea lui, astfel ca nu poate fi anulat pentru acest motiv.
Curtea a retinut ca pentru neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor de plata se datoreaza de catre debitor, conform art. 119 din O.G. 92/2003, dobanzi si penalitati de intarziere ce incep sa curga dupa data scadentei obligatiei principale.
Existenta si intinderea obligatiilor accesorii nu este afectata de necomunicarea actului administrativ ce le constata sau a actului administrativ ce constata obligatia fiscala principala, ci numai de existenta obligatiei principale si momentul stingerii acesteia prin plata sau alta modalitate prevazuta de lege. A rationa invers ar releva confuzia intre executabilitatea actului si scadenta obligatiei ce o constata (stabileste), raportul de accesorietate functionand, asa cum s-a aratat, intre obligatia fiscala principala, pe de o parte, si dobanzile si penalitatile de intarziere, si nu intre actele administrativ fiscale prin care se constata sau se stabilesc, atunci cand sunt acte distincte.
Avand in vedere cele mentionate anterior Curtea a retinut ca admiterea cererii reclamantei de anulare a acestor decizii este gresita astfel incat,  recursul paratei a fost admis ca  fondat.