Procedura insolventei. Antrenare raspundere patrimoniala a administratorului debitoarei conform art.138 lit."a, c, d, e" din Legea nr.85/2004.Conditii de admisibilitate.

Art.28, art.35, art.138 lit."a, c, d, e"  - Legea nr.85/2004
Art.998 - art.999 Cod civil
Art.1 - Legea nr.82/1991
Art.73 - Legea nr.31/1990
           
Prin cererea inregistrata la tribunalul Tulcea sub nr.2/88/2009 la data de 05 ianuarie  2010, reclamantul Cabinet Individual Insolventa "I.I", in calitate de lichidator al debitoarei S.C. F.P S.R.L a solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul G.T, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna atragerea raspunderii personale a paratului in conformitate cu art.138 al.1 lit.a, c, d, si e  si obligarea la plata pasivului debitoarei pana la concurenta sumei de 69.915 RON.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca, paratul a fost administratorul debitoarei S.C. F.P S.R.L. si a folosit bunurile societatii sau creditele persoanei juridice in folosul propriu, sau in cel al unei alte persoane, a dispus in interes personal continuarea activitatii care a dus, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea si a ascuns o parte din actul persoanei juridice.
S-a mai aratat ca, desi legal notificat, paratul a refuzat sa predea activele societatii debitoare, pretinzand ca nu le mai detine, dar nu justifica in nici un fel de ce nu mai detine bunurile societatii debitoare.
De asemenea, s-a mai aratat ca, a folosit sumele de bani incasate urmare vanzarii bunurilor debitoarei pe care le-a folosit in interes personal, fara a achita creditorii debitoarei, iar in actele societatii nu rezulta nici datoriile bugetare pe care le are debitoarea.
Legal citat, paratul a depus intampinare, prin care a aratat ca, reclamantul nu a facut nici un fel de probe pentru a-si proba sustinerile, iar in ceea ce priveste bunurile societatii in speta cele doua autoturisme au fost instrainate in mod legal, pe baza unei facturi fiscale si in mod eronat in lipsa documentelor contabile, reclamantul a presupus ca sumele incasate nu au fost inregistrate in contabilitate.
S-a mai aratat ca, simpla invocare a faptelor prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006, nu atrage automat raspunderea administratorului, deoarece legiuitorul  nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina administratorului ci a prevazut posibilitatea atragerii raspunderii decat dupa administrarea de probe.
In consecinta a solicitat a fi respinsa cererea reclamantei ca nefondata.
Prin Sentinta civila nr.811/26.03.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a admis actiunea formulata de lichidatorul debitoarei S.C. F.P S.R.L.,  fiind obligat paratul G.T la plata sumei de 69.955 lei, reprezentand pasivul debitoarei neacoperit.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea unei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii administratorului este aceea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a  fi vorba de o raspundere delictuala, inseamna ca, pentru a fi angajata trebuie indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale care rezulta din art. 998 - art.999 Cod civil.
Prejudiciul consta pentru creditori in ajungerea societatii in stare de insolventa, in lipsa sumelor disponibile pentru plata obligatiilor exigibile catre acestia, stare de fapt si de drept ce este prejudiciabila pentru creditori intrucat de regula aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporara de plata a creditorilor ci una de acoperire integrala a acestora.
Raportat la fapta ilicita trebuie avut in vedere caracterul limitativ al enumerarii cuprinse in art.138 al.1, legiuitorul stabilind in mod expres si exclusiv categoriilor de fapte ilicite pentru care membrii organelor de conducere sau de supraveghere, precum si orice persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa pot fi trase la raspundere.
Tribunalul a retinut ca, din probele administrate in cauza, inclusiv din dosarul de faliment, din declaratiile de creanta, tabelul creditorilor, raportul administratorului judiciare  raportul de expertiza contabila efectuat in cauza rezulta atat prejudiciul produs creditorilor prin neachitarea creantelor cat si fapta ilicita a fostului administrator constand in folosirea bunurilor societatii si creditelor societatii, in folosul propriu, continuarea activitatii care a dus, in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati, nu a tinut o contabilitate in conformitate cu legea si a ascuns actele persoanei juridice.
Faptele savarsite de fostul administrator se incadreaza in dispozitiile art.138 al.1 lit."a,c,d si e" din Legea nr.85/2006, iar legatura de cauzalitate intre faptele savarsite si prejudiciul produs creditorilor este evident, de vreme ce a rezultat si din raportul de expertiza contabila ca disponibilitatile materiale si banesti ale debitoarei nu au fost folosite pentru achitarea creantelor creditorilor.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul G.T, apreciind-o ca fiind nelegala si netemeinica, fara a indica motivele de recurs, sustinand urmatoarele critici:
- nici instanta si nici lichidatorul nu au demonstrat ca in calitate de administrator al SC F.P SRL, a contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa, procedand numai la invocarea unor prevederi din Legea nr.85/2006;
- nu se precizeaza care este temeiul legal in baza caruia, natura juridica a raspunderii administratorului este aceea a unei persoane speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale;
- temeiul juridic pentru raspunderea delictuala - art. 998, art.999 Cod civil, nu are nicio legatura cu obiectul acestei cauze care are ca obiect o activitate comerciala;
- instanta de fond nu a analizat si nu a tinut cont, sub nicio forma, de obiectiunile la raportul de expertiza contabila depus la termenul din 22.01.2010, nefacand nici macar referire la aceasta in cuprinsul hotararii.
Solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Examinand recursul prin prisma criticilor aduse hotararii si care au fost formulate in termenul legal prevazut de art.303, critici  care au fost incadrate in dispozitiile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca este nefundat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
     a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
     c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
     d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
    e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
In mod corect a retinut judecatorul sindic ca raspunderea persoanelor implicate in conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsa in stare de insolventa este o raspundere civila pentru fapta proprie ce intruneste multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Raspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului este o raspundere fata de debitor iar nu fata de creditori, fiind menita sa asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui in stare de insolventa.
In atare situatie acestia raspund pentru partea de pasiv a debitorului care este o consecinta a faptelor savarsite, pasiv astfel cum apare evidentiat conform tabelului definitiv al creantelor inregistrat la tribunal.
Fiind vorba de o raspundere delictuala, pentru a fi angajata este necesar a fi indeplinite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale conform art.998 Cod civil: fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Debitoarea avea obligatia, prin administrator statutar, sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art.28 alin.(1) in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (art.35 din Lege).
Dispozitiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991, instituie obligatia pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice de a organiza si conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective.
Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileste in sarcina administratorilor raspunderea solidara fata de societate  pentru existenta registrelor cerute de lege si pentru corecta lor tinere.
In speta, din raportul depus de lichidator a rezultat ca debitoarea, prin administratorul statutar in persoana recurentului, nu a respectat obligatia prevazuta de art.28 din Legea nr.85/2006, de a preda documentele contabile desi acesta sustine ca a tinut contabilitate societatii pana la dizolvarea acesteia
Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor si nepredarea contabilitatii catre lichidatorul judiciar creeaza prezumtia relativa ca acestea lipsesc, sau ca nu sunt intocmite conform legii, iar cum aceasta prezumtie simpla nu a fost rasturnata de catre parat se retine in sarcina acestuia savarsirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinta aducerea societatii in stare de insolventa si prejudicierea creditorilor.
Vinovatia paratului sub forma intentiei directe sau indirecte, rezulta din insasi incalcarea dispozitiilor legale, in sensul ca, desi avea anumite obligatii stabilite de Legea nr.31/1990 si Legea contabilitatii nr.82/1991, acesta a exercitat atributiile de administrator social fara respectarea acestor obligatii, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu fiind prezumat cat timp exista starea de insolventa.
  Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si este dat de faptul ca societatea debitoare, ajunsa in stare de insolventa, se afla in imposibilitatea de a-si acoperi datoriile in suma de 69.915 lei legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita, respectiv nerespectarea si aplicarea legii, si starea de insolventa fiind de asemenea dovedita.
Din inscrisul emis de Primaria mun.Tulcea rezulta ca, debitoarea figureaza in evidentele fiscale cu o remorca Metalcar si o basculanta, bunuri care nu au fost predate lichidatorului desi exista o hotarare definitiva si executorie in acest sens din data de 23.11.2007(Sentinta civila nr.2177).
Desi a sustinut ca, a vandut bunurile recurentul nu a depus inscrisuri in acest sens, nu a facut dovada inregistrarii in contabilitate a facturilor si pretului incasat, destinatia sumelor incasate.
Obiectiunile la raportul de expertiza contabila depus la termenul din 22.01.2010 sunt lipsite de relevanta cata vreme prejudiciul produs este cel inscris in tabelul de creante al debitoarei.
In ceea ce priveste criticile aduse hotararii de recurent prin notele scrise formulate de avocat si depuse la dosar la data de 18.01.2011, Curtea urmeaza a aprecia tardivitatea formularii acestora, in considerarea dispozitiilor art.303 din Codul de procedura civila , motiv pentru care acestea nu vor fi examinate.