InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti

(Sentinta civila nr. 2000 din data de 18.04.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti)

Domeniu Contestatie la executare; Procedura civila si penala (cai de atac; competente etc.) | Dosare Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti

R O M A N I A
JUDECATORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
SECTIA CIVILA

Dosar nr. …………….
     
SENTINTA CIVILA NR.
SEDINTA PUBLICA DE LA 18.04.2008
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
        PRESEDINTE – ……….
    GREFIER – ………


     Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe contestatoarea …………. in contradictoriu cu intimata …………, avand ca obiect contestatie la executare.
     La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns intimata personal si asistata de avocat, lipsind contestatoarea.
Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca, prin serviciul Registratura, contestatoarea a depus la dosar dovada completarii taxei judiciare de timbru cu suma de 10,00 lei si set de inscrisuri in doua exemplare. Invedereaza, de asemenea, ca prin acelasi serviciu s-au atasat la dosar relatiile solicitate de la BEJ Asociati „Culea si Dumitrache”.
     Instanta comunica intimatei, prin avocat, un exemplar din setul de inscrisuri depus la dosar de contestatoare pentru acest termen.
     Intimata, prin avocat, invoca exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare fata de somatia care a fost comunicata contestatoarei la data de 14.03.2008, contestatia la executare fiind formulata la data de 01.04.2008. In temeiul art. 4011 alin. 1 Cod procedura civila, solicita admiterea exceptiei.
     Instanta, deliberand, admite in parte exceptia tardivitatii contestatiei la executare, exclusiv cu privire la acea parte din petitul cererii care se refera la contestarea somatiilor nr. 2480/13.03.2008 si nr. 2481/13.03.2008, comunicate contestatoarei la data de 14.03.2008, iar contestatia a fost formulata abia la data de 1.04.2008, cu depasirea termenului imperativ, de decadere de 15 zile libere prev. de art. 400 alin.1 lit.a si c C.pr.civ. Exceptia este intemeiata numai in parte, in ce priveste acele motive indreptate impotriva somatiilor insesi, iar nu si in ce priveste contestarea actelor de executare ulterioare.
     Nefiind cereri prealabile, instanta acorda cuvantul pe probe.
     Intimata, prin avocat, solicita proba cu inscrisurile depuse la dosar.
     Instanta, apreciind ca fiind pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, in temeiul art. 167 Cod procedura civila, incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
     Intimata, prin avocat, solicita respingerea contestatiei la executare ca tardiv formulata in ceea ce priveste somatia emisa in data de 13.03.2008 si comunicata contestatoarei la data de 14.03.2008, si ca neintemeiata in ceea ce priveste celelalte acte de executare silita. Invedereaza ca au fost indeplinite dispozitiile art. 578 Cod procedura civila in sensul ca au fost respectate cele cinci zile libere de la data comunicarii somatiei si data inceperii executarii, respectiv 20.03.2008, iar acest termen nu a produs contestatoarei o vatamare in sensul art. 105 Cod procedura civila. De asemenea, din cuprinsul procesului verbal de predare silita, precum si din cele ulterioare, rezulta ca debitoarea nu avea intentia de a preda imobilul; fara cheltuieli de judecata. Depune note scrise la dosar.
     
INSTANTA,
     
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
     Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.04.2008 sub nr. 3012/4/2008, contestatoarele ………………… au solicitat in contradictoriu cu intimata ………….. anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare silita nr. 127/2008 si nr. 130/2008 al BEJ Asociati „Culea si Dumitrache”, intoarcerea executarii silite si repunerea partilor in situatia anterioara; suspendarea executarii silite; cu cheltuieli de judecata.
     In motivarea contestatiei la executare, contestatoarele au aratat in esenta ca prin somatiile nr. 2474 emisa in dosarul de executare nr. 127/2008 de BEJ Asociati „Culea si Dumitrache” la data de 13.03.2008, debitoarea …………. a fost somata ca in termen de cinci zile de la data comunicarii acestor somatii sa lase intimatei-creditoare in deplina posesie si proprietate imobilul situat in ……………….
a) S-a sustinut ca intimata-creditoare nu are niciun titlu executoriu impotriva contestatoarelor, care au incheiat cate un contract de comodat cu debitoarea …………., contractele fiind inregistrate in Registrul Comertului; s-a apreciat ca intimatele nu pot fi evacuate, intrucat titlul executoriu nu este opozabil.
b) A aratat contestatoarea ca la data de 20.03.2008 s-a trecut la executarea silita fara ca executorul judecatoresc sa permita participarea reprezentantilor societatilor contestatoare si fara a consemna obiectiunile si explicatiile acestora, incalcand dispozitiile art. 388 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila.
c) S-a apreciat ca executarea silita a avut loc cu incalcarea art. 578 C.pr.civ., potrivit cu care debitorul are la dispozitie 5 zile libere pentru a-si executa de buna-voie obligatia de predare a bunului imobil;
d) S-au incalcat disp. art. 579 Cod procedura civila, potrivit carora executorul judecatoresc este obligat sa-l someze verbal pe debitor sa-si indeplineasca obligatia, si abia apoi sa treaca la executarea silita.
e) Inventarierea bunurilor mobile aflate in imobil s-a facut nelegal, fara participarea reprezentantilor contestatoarelor, iar acestora nu li s-a permis sa-si ridice bunurile mobile.
     Se solicita si suspendarea executarii silite, intrucat contestatoarele au bunuri in imobil, iar evacuarea le provoaca grave prejudicii.
     In drept, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 399 si urmatoarele, art. 401, art. 578-5801, art. 388 alin. 1 pct. 8 si 10, art. 101 Cod procedura civila.
     Intimata nu a formulat intampinare, insa a depus la dosar concluzii scrise, prin care a expus pe larg circumstantele in care a avut loc executarea si a solicitat respingerea contestatiei, ca neintemeiata.
     La dosar au fost atasate, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, toate actele de executare silita existente in dosarul de executare nr. 127/2008 si unele acte din dosarul de executare nr. 130/2008 ale BEJ BEJ Asociati „Culea si Dumitrache”.
     In temeiul art. 167 C.pr.civ., instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, considerand-o concludenta si utila pentru solutionarea cauzei.
     
     Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
     I. La data de 13.03.2008, BEJ Asociati Culea si Dumitrache a emis in dosarul de executare nr. 129/2008 somatia de executare nr. 2474 (f. 36 dosar executare), prin care a somat debitoarea …………  ca in termen de 5 zile de la data comunicarii somatiei sa-si indeplineasca obligatia stabilita prin titlul executoriu (decizia civila nr. 9227/15.11.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala), de a lasa in deplina proprietate si posesie a creditoarei ………….. imobilul situat in ………………….
     Potrivit somatiei, executorul judecatoresc a pus in vedere debitoarei, in temeiul art. 401 alin.2 C.pr.civ., ca daca in imobil se afla in prezent terte persoane, fizice sau juridice, titulare ale unui drept de proprietate ori ale unui alt drept real asupra imobilului, ca drept opozabil, in conditiile Legii nr. 7/1996, proprietarilor recunoscuti prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, debitoarea sa comunice de indata executorului aceasta situatie juridica, punandu-i la dispozitie extrasul de carte funciara doveditor al unei inscrieri valide efectuate, in favoarea tertului, in cartea funciara a imobilului. In masura in care se va produce o astfel de dovada, executarea silita va continua fara vatamarea tertului titular al respectivului drept. S-a facut insa mentiunea ca este responsabilitatea exclusiva a debitoarei, ca o conditie de indeplinire a propriei obligatii de predare imobiliara, stabilita prin titlul executoriu, sa asigure eliberarea imobilului de catre orice alt tert a carui situatie juridica nu se incadreaza in ipoteza prev. de art. 401 alin.2 C.pr.civ., fiind astfel inopozabila proprietarilor recunoscuti prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
     In cuprinsul somatiei a fost explicitata semnificatia si intinderea obligatiei de predare a imobilului ce incumba debitoarei, punandu-i-se acesteia in vedere, in primul rand, indatorirea de a elibera efectiv imobilul de terte persoane, fizice ori juridice, care pe baza ori in lipsa unei promisiuni din partea debitoarei, verbale ori scrise, folosesc in fapt imobilul. S-a pus in vedere debitoarei si obligatia de a remite executorului judecatoresc, in termenul de 5 zile prevazut pentru executarea de bunavoie a obligatiei, toate cheile de acces in imobil, precum si indatorirea de a dezafecta imobilul de toate bunurile mobile prin natura lor, indiferent de proprietari; s-a precizat ca in caz contrar bunurile mobile gasite in imobil vor fi inventariate si predate unui custode.

     Totodata, au fost emise doua instiintari (f. 38 – 40 dosar executare), catre contestatoarele …………., prin care li s-a adus la cunostinta somatia adresata debitoarei ……….., anexata in copie certificata, avand in vedere ca potrivit informatiilor furnizate de creditoarea ……….., contestatoarele ocupa in prezent o parte din imobilul situat in ………………..
     S-a solicitat contestatoarelor ca, in masura in care ocupa intr-adevar imobilul, sa ia toate masurile de natura a permite debitoarei …………. sa-si indeplineasca obligatia de predare, stabilita prin titlul executoriu.
     In masura in care contestatoarele ar putea justifica un drept de proprietate ori alt drept real, opozabil in conditiile Legii nr. 7/1996 proprietarilor recunoscuti prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, li s-a pus in vedere sa comunice de indata aceasta situatie juridica executorului judecatoresc, anexand extrasul de carte funciara doveditor al unei inscrieri valide, efectuate in folosul contestatoarelor.
     Prin instiintare, s-a pus in vedere contestatoarei ……………. ca mentiunea cu privire la sediul social al comerciantului serveste exclusiv la identificarea acestuia si nu poate constitui un impediment la executare, nefiind de natura a conferi un drept de proprietate ori alt drept real opozabil proprietarului imobilului in care este constituit sediul.
     
     Somatia si instiintarile au fost comunicate debitoarei …………., precum si contestatoarelor …………………. la data de 14.03.2008, dupa cum rezulta din dovezile de comunicare aflate la dosar (f. 44 – 46 dosar executare).
     
     Se constata ca in cuprinsul somatiei si al instiintarilor emise, executorul judecatoresc a explicitat in mod corect continutul obligatiei de predare a imobilului, cu respectarea dispozitiilor art. 401 alin.2 C.pr.civ., art. 973 C.civ., care instituie principiul relativitatii efectelor contractelor si a disp. art. 3711 si art. 3715 C.pr.civ., potrivit carora executarea silita trebuie sa aiba caracter efectiv si sa duca la realizarea integrala a dreptului recunoscut prin titlul executoriu in favoarea creditorului.
     
     Prin decizia civila nr. 9227/15.11.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, irevocabila si investita cu formula executorie (f. 3 – 8 dosar executare), a fost admis recursul reclamantilor …………….., a fost casata decizia nr. 374/A/26.06.2003 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila si sent.civ. nr. 1841/2001 pron. de Trib. Bucuresti, sectia a IV-a civila.
     Pe fond, s-a constatat nulitatea absoluta a unor contracte referitoare la imobilul din ……………., si au fost obligati paratii ………….., …………….. sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie imobilul situat in …………, format din teren in suprafata de 2964 m2 si constructiile edificate pe acesta.
     Instanta suprema a retinut in esenta ca reclamantii sunt proprietarii imobilului, in vreme ce paratii nu pot invoca vreun drept preferabil titlului de proprietate al reclamantilor.
     S-a retinut, intre altele, ca contractul de leasing imobiliar din 31.03.1999 incheiat intre ……….. (actualmente ………..) a fost incheiat cu incalcarea OUG nr. 88/1997, iar contractele de vanzare-cumparare incheiate intre ………….. in perioada 1999 – 2001, precum si contractul incheiat in anul 2002 intre ………….. au o cauza ilicita, intrucat au incalcat regimul monumentelor istorice, si intrucat s-a urmarit, cu rea-credinta, fraudarea intereselor recurentilor …………….
     S-a retinut ca paratele nu pot justifica niciun titlu de proprietate, singurul inscris prezentat, respectiv un tabel din anul 1998 prin care imobilul revendicat a fost considerat „activ” al societatii, emanand chiar de la ……….., nu poate constitui titlu de proprietate.
     Din extrasul comunicat de Oficiul Registrului Comertului cu privire la starea debitoarei SC Alfa El Bucur SRL (f. 15 dosar executare) sediul acesteia a fost radiat conform mentiunii inscrise la data de 15.06.2007, intrucat prin sent.com. nr. 9143/30.10.2006 pron. de Trib. Bucuresti, s-a dispus radierea sediului social al debitoarei din imobilul situat in ………… (identitatea dintre str. ………… si str. ………. rezulta neindoielnic din adresa Serviciului de Nomenclatura Urbana, f. 73 dosar executare).
     Totodata, din extrasul informativ de pe CF nr. 3084/N din Bucuresti, sector 4 (f.13 dosar executare), partea a III-a, poz. nr. 24, rezulta ca prin sent.com. nr. 14446/2007 s-a dispus evacuarea paratei ………….. din acelasi imobil, executarea acestei hotarari formand obiectul dosarului de executare nr. 130/2008 al BEJ Culea si Dumitrache.
     
     II. A. Nu poate fi primit motivul de contestatie intemeiat pe pretinsa lipsa a titlului executoriu opozabil contestatoarelor, pentru urmatoarele considerente:
     Potrivit art. 401 alin.2 C.pr.civ., contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa in termen de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori de la data predarii silite a bunului.
     In temeiul acestei dispozitii legale, doctrina si jurisprudenta au retinut in mod judicios ca unicul motiv de contestatie ce poate fi invocat de o persoana terta fata de raportul juridic executional – al carui subiecte sunt creditorul urmaritor si debitorul urmarit – este urmarirea gresita a averii sale.
     Cu alte cuvinte, tertul poate formula contestatie la executare, in masura in care justifica faptul ca are un drept de proprietate, ori un alt drept real asupra  bunului asupra caruia se efectueaza executarea silita. In lumina dispozitiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, dreptul real invocat de tert trebuie sa fie opozabil tertilor (in acest context intereseaza opozabilitatea fata de creditorul urmaritor) prin inscriere in cartea funciara (art. 25 alin.1 din Legea nr. 7/1996).
     Nu se poate exclude ca tertul urmarit sa invoce si un drept personal, cu conditia ca acesta sa fie opozabil creditorului urmaritor, izvorand, spre exemplu, dintr-un act juridic incheiat cu creditorul, ori cu autorii acestuia.
     
     In cauza, contestatoarele …………….. nu au invocat si nici dovedit ca ar avea un drept real opozabil proprietarilor recunoscuti de justitie cu efect declarativ, fiind doar titularii unor drepturi personale, izvorate din contracte incheiate exclusiv cu debitoarea ………….., aceste contracte, precum si drepturile si obligatiile izvorate din ele, fiind inopozabile proprietarilor …………. (art. 973 C.civ.).
     
     Astfel, potrivit contractului de comodat datat 16.06.2005 (f. 17 – 19 dosar executare), ………. a dat in folosinta gratuita contestatoarei ………… camera „nr.13” din imobilul situat in …………….., pentru o durata de 2 ani (16.06.2005 – 15.06.2007). Acest contract a dobandit insa data certa, in conditiile art. 1182 C.civ., doar la data de 10.04.2006, prin inregistrare la Registrul Comertului.
     Ulterior, prin „actul aditional nr. 1 incheiat in data de 15.10.2005”, partile au convenit „modificarea” contractului de comodat intr-un contract de locatiune, pe o perioada de 3 ani incepand cu data de 15.10.2005. S-a stipulat ca „locatarul va face investitii in suma totala de 2.000.000 euro pe care ii va recupera de la locator, sau de la cel care va profita de aceste investitii, la valoarea actualizata conform unui raport de expertiza, in momentul plecarii sale din imobil” (f.21 – 23).
     Potrivit „actului aditional nr. 2 incheiat la data de 25.01.2006” (f.24), …………. „recunoaste investitiile in suma totala de 2.000.000 euro efectuate de ……………. in imobilul ce face obiectul prezentului contract”, intelegandu-se ca este vorba despre camera „nr.13”.
     Aceste doua contracte, intitulate acte aditionale, nu au data certa opozabila tertilor, printre care proprietarii ………………., astfel incat datele mentionate in cuprinsul lor nu au putere doveditoare (art. 1182 C.civ.).
     
     Potrivit contractului de comodat nr. 2 datat 12.09.2005 (f.28 – 29 dosar executare), ………….. a dat in folosinta gratuita contestatoarei ………….. (actualmente ………….) camerele „nr.15” si  „nr.20” din imobilul situat in …………., pentru o durata de 2 ani (30.08.2005 – 30.08.2007). Acest contract a dobandit insa data certa, in conditiile art. 1182 C.civ., doar la data de 7.08.2007, prin inregistrare la Registrul Comertului (f. 26 si f. 29 dosar executare).
     Ulterior, prin „actul aditional nr. 1 incheiat in data de 25.10.2005”, partile au convenit „modificarea” contractului de comodat intr-un contract de locatiune, pe o perioada de 2 ani incepand cu data de 25.10.2005, cu posibilitatatea prelungirii. S-a stipulat ca „locatarul va face investitii in suma totala de 1.500.000 euro pe care ii va recupera de la locator, sau de la cel care va profita de aceste investitii, la valoarea actualizata conform unui raport de expertiza, in momentul plecarii sale din imobil” (f.30 – 31 dosar executare). Contractul nu are data certa.
     Potrivit „actului aditional nr. 2 incheiat la data de 28.10.2005” (f.32), durata locatiunii a fost prelungita la 15 ani. Acest act aditional nu a fost inscris in cartea funciara, in pofida dispozitiilor art. 19 C lit.a din Legea nr. 7/1996 si a dobandit data certa abia la 4.02.2008, prin inscriere la Registrul Comertului.
     In fine, potrivit „actului aditional nr. 2 (sic!) incheiat la data de 15.01.2006” (f.33), s-a stipulat ca ………… „recunoaste investitiile in suma totala de 1.500.000 euro efectuate de ………… in imobilul ce face obiectul prezentului contract”, intelegandu-se ca este vorba despre camerele  „nr.15” si „nr. 20” din imobil.
     
     Aceste contracte au fost incheiate, in mod evident, pro causa, in frauda drepturilor proprietarilor ……………, in primul rand pentru ca o minima verificare a cartii funciare a imobilului, de catre pretinsii „comodatari” si „locatari” ar fi evidentiat notarea litigiului avand ca obiect revendicarea imobiliara, dupa cum rezulta si din considerentele deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
     Pe de alta parte, contractele despre care contestatoarele pretind ca ar constitui titluri locative opozabile intimatei au fost incheiate fara data certa, dobandind data certa la mult timp dupa datele la care se pretinde ca ar fi fost incheiate, respectiv in 2006, 2007 si chiar 2008. Toate contractele mentionate au dobandit data certa mult dupa data pronuntarii deciziei irevocabile a instantei supreme (15.11.2005), prin care a fost admisa actiunea in revendicare si obligata, intre altii, ……… sa predea posesia imobilului proprietarilor  ……………...
     Ca atare, la data reala a incheierii acestor contracte, care nu poate fi in raport cu tertii decat cea la care a devenit certa, …………. pierduse in mod irevocabil procesul de revendicare si nu mai avea niciun titlu juridic, de orice natura, care sa-i permita sa constituie drepturi personale asupra imobilului in favoarea tertilor. Contractele au fost incheiate pur formal, pentru a constitui artificial impedimente la executarea propriei obligatii de predare, aspect ce rezulta, intre altele, si din faptul ca datele inscrise in cuprinsul contractelor initiale sunt imediat anterioare solutionarii actiunii in revendicare, cu alte cuvinte, debitoarea ……………. si contestatoarele pretind ca aceste contracte au fost incheiate intr-un interval de timp in care solutionarea recursului de catre instanta suprema era iminenta.
     Caracterul fictiv al contractelor in discutie este de altfel demonstrat fara putinta de tagada prin procesul-verbal intocmit la data de 23.11.2006 in dosarul de executare nr. 975/2006 al BEJ Asociati Draganescu, Ionescu si Crafcenco (f.11 dosar executare), din care rezulta ca executorul judecatoresc, deplasat la imobilul din str. Col. Poenaru Bordea nr. 2, sector 4, a constatat ca in imobil se afla doar un restaurant patronat de ………………., iar in afara localului respectiv nu mai exista alte persoane fizice sau juridice in imobil.Totodata, s-a constatat ca nu exista camerele numerotate 13, 15 sau 20, singurele numere gasite la fata locului fiind cele aplicate de intreprinderea hoteliera.
     Pe de alta parte, instanta nu poate sa nu observe ca in contractele „aditionale” incheiate cu cele doua contestatoare s-au inserat prevederi similare, mergand pana la identitate, prin care pretinsele locatoare au fost autorizate sa efectueze investitii exorbitante (1.500.000 euro, 2.000.000 euro) in camerele inchiriate, investitii care ulterior au fost „recunoscute”, fara ca sumele pretinse a fi fost cheltuite sa fi fost justificate macar generic. Avand in vedere ca este neverosimil ca asemenea sume de bani sa fie „investite” in cate o camera, respectiv 2 camere dintr-un imobil, oricare ar fi acesta, precum si prevederile potrivit carora aceste sume vor fi recuperate  „de la cel care va profita de aceste investitii”, adica de la proprietarii recunoscuti de justitie, se impune concluzia, pe calea unei prezumtii simple ingaduite de art. 1203 C.civ., ca toate aceste clauze au fost stipulate in scop fraudulos.
     
     Chiar fara a avea in vedere caracterul fraudulos al contractelor mentionate, ele nu constituie impedimente la executare, ce ar putea fi invocate de contestatoare in conditiile art. 401 alin.2 C.pr.civ., intrucat, dupa cum s-a retinut deja, ele izvorasc din contracte incheiate exclusiv cu debitoarea obligatiei de predare a imobilului, ……….., fiind ca atare inopozabile proprietarilor ………….. (art. 973 C.civ.).
     Aceasta dispozitie legala este aplicabila fara nicio restrictie in materia contractului de comodat, contract care inceteaza in momentul desfiintarii titlului comodantului, care il indreptatea sa dea bunul in folosinta gratuita a altei persoane.
     Pentru identitate de ratiune, acelasi rationament este valabil si in privinta contractelor de locatiune exhibate de contestatoare, doctrina si jurisprudenta fiind constante in a considera ca in cazul desfiintarii (desfacerii) titlului locatorului, locatiunea se desfiinteaza.1
     Nu sunt aplicabile nici dispozitiile art. 1441 C.civ., pe de-o parte intrucat ipoteza textului se refera la vanzarea (ori instrainarea cu titlu oneros a) imobilului de catre locator, dobanditorul fiind succesorul in drepturi al locatorului si tinut sa respecte obligatia scriptae in rem, in vreme ce proprietarilor ………….. li s-a recunoscut aceasta calitate cu titlu retroactiv, ei nefiind succesorii in drepturi ai paratilor din litigiul de fond (deci nici ai debitoarei …………), iar pe de alta parte, contractele de locatiune exhibate de contestatoare au dobandit data certa ulterior ramanerii irevocabile a hotararii ce constituie titlu executoriu.
     Asa fiind, pretinsele drepturi locative ale contestatoarelor nu sunt opozabile creditorilor obligatiei de predare a imobilului, in raport de care contestatoarele sunt persoane care ocupa in fapt imobilul, fara niciun titlu. Mai mult, avand in vedere ca dreptul de folosinta pretins de contestatoare este transmis de debitoarea obligatiei de predare, ………….., iar aceste drepturi nu sunt opozabile creditorilor, potrivit considerentelor pe larg expuse in cele ce preced, rezulta ca titlul executoriu poate fi pus in executare si impotriva contestatoarelor, care nu pot invoca valabil un impediment la executare, in conditiile limitativ prevazute de art. 401 alin. 2 C.pr.civ.
     Solutia potrivit careia executarea silita directa a obligatiei de predare a unui imobil poate avea loc si impotriva tertilor care ocupa imobilul in fapt, fara niciun titlu opozabil creditorului urmaritor, rezulta limpede si din art. 516 pct. 8 C.pr.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006, potrivit cu care actul de adjudecare va cuprinde mentiunea ca acest act este titlu de proprietate si ca poate fi inscris in cartea funciara, precum si a faptului ca, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu impotriva debitorului, daca imobilul se afla in posesia acestuia din urma, sau impotriva oricarei alte persoane care are in posesie ori detine in fapt, fara niciun titlu, imobilul adjudecat.
     Aceasta solutie are valoare de principiu, fiind aplicabila pentru identitate de ratiune (ubi idem est ratio, ibi idem solutio esse debet) si in situatia executarii silite directe a obligatiei de predare a unui imobil, cu atat mai puternic cuvant cu cat in cauza, titlul pus in executare este chiar o hotarare judecatoreasca irevocabila, care a statuat cu putere de lucru judecat asupra proprietatii si indreptatirii creditorilor de a relua posesia, iar nu un simplu act de adjudecare – ar fi de altfel ilogic ca actului de adjudecare sa i se recunoasca efecte mai intinse decat unei hotarari judecatoresti statuand obligatia de predare a unui imobil, motiv pentru care art. 516 pct. 8 C.pr.civ. trebuie considerat o aplicatie particulara a unui principiu general, rezultat din ansamblul reglementarilor in vigoare, in special din cuprinsul art. 401 alin.2 C.pr.civ.
     Pentru identitate de ratiune, situatia tertului care nu are niciun titlu opozabil creditorului obligatiei de predare, dreptul sau de folosinta izvorand exclusiv dintr-un act incheiat cu debitorul respectivei obligatii, este identica cu cea a tertului care detine imobilul in fapt, fara niciun titlu, intrucat in aceasta materie, sintagma „fara niciun titlu” are in vedere situatia in care tertul ocupa imobilul „fara niciun titlu opozabil creditorului”.
     Orice alta interpretare ar goli de continut obligatia de predare stabilita in sarcina debitorului, intrucat acesta ar putea eluda cu usurinta si pe termen nedefinit obligativitatea titlului executoriu, incheind contracte de comodat ori locatiune cu terti cu care se afla in coniventa; totodata, s-ar accepta implicit ca aceste contracte sunt cel putin temporar opozabile creditorului urmaritor, care s-ar vedea pus in situatia de a angaja noi procese impotriva tertilor, fara a fi insa in niciun fel protejat de incheierea la infinit a unor noi contracte de acelasi fel, cu aceiasi ori cu alti terti.
     O atare interpretare este atat de potrivnica suprematiei dreptului, esentiala intr-un stat de drept si democratic, cat si caracterului obligatoriu al hotararilor judecatoresti, intrucat prin acceptarea ei ar fi incalcate grav Constitutia Romaniei si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care, in conditiile art. 11 si art. 20 din Constitutie, face parte din dreptul intern si are prioritate fata de normele infraconstitutionale care ii sunt contrare.
     In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca executarea unei hotarari judecatoresti face parte integranta din „proces”, in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby c. Greciei, Immobiliare Safi c. Italiei), iar neexecutarea unei hotarari judecatoresti releva o incalcare a dreptului de acces la justitie, acces care nu poate fi considerat efectiv decat in masura in care statul se doteaza cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a-si indeplini obligatiile pozitive ce-i revin in materie de executare silita.
     Curtea a statuat ca intr-un stat care respecta preeminenta dreptului, o hotarare definitiva nu poate ramane fara efect in defavoarea unei parti, iar omisiunea statului de lua masurile necesare pentru executarea efectiva si intr-un termen rezonabil a titlurilor executorii, chiar impotriva unor persoane private, constituie o incalcare a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 par.1 din Conventie (intre altele, Ruianu c. Romaniei, 17.06.2003,  Kocsis c. Romaniei, 29.11.2007, Constantin Oprea c. Romaniei, 11.10.2007).
     Revine asadar instantei obligatia de a interpreta dreptul intern intr-o maniera care, fara sa afecteze drepturile tertilor mentionati in cuprinsul art. 401 alin.2 C.pr.civ., sa asigure executarea efectiva a obligatiei de predare a imobilului, cuprinsa in titlul executoriu.
     De altfel, avand in vedere ca dreptul de proprietate al reclamantilor a fost recunoscut prin hotarare judecatoreasca irevocabila, acestia au un „bun” in sensul art. 1 par. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului; o intarziere in executarea hotararii (irevocabila de peste 2 ani) constituie totodata o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantilor. O astfel de ingerinta nu poate fi socotita rezonabila, in masura in care s-ar statua ca intimata nu poate intra in posesia imobilului sau din cauza unor contracte in care nu a fost parte si care nu-i sunt opozabile, potrivit legii interne.

     B. Potrivit art. 578 C.pr.civ., daca partea obligata sa paraseasca ori sa predea un imobil nu-si indeplineste aceasta obligatie in termen de 5 zile de la primirea somatiei, ea va fi indepartata prin executare silita, iar imobilul va fi predat celui indreptatit.
     In conditiile art. 101 alin.1 C.pr.civ., termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
     Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca dupa ziua in care a primit somatia, debitorul obligatiei de predare a bunului imobil trebuie sa aiba la dispozitie 5 zile libere (asadar, 5 zile calendaristice integrale), inauntrul carora are posibilitatea de a-si aduce la indeplinire obligatia de bunavoie, nefiind permisa efectuarea unor acte de executare silita. In ziua imediat urmatoare expirarii celor 5 zile libere este insa posibila executarea silita, intrucat a expirat termenul imperativ si dilatoriu prevazut de lege.
     O alta interpretare, in sensul ca nici in ziua imediat urmatoare expirarii celor 5 zile libere nu ar fi posibila executarea silita, ar prelungi nejustificat termenul stabilit pentru executare benevola, de la 5 la 6 zile libere, neavand suport in litera legii.
     Pe de alta parte, dupa cum s-a retinut in mod just in cuprinsul notelor scrise depuse la dosar, trebuie distins intre situatia in care termenul este prevazut pentru exercitarea unui act de procedura, ori a unei cai de atac – situatie in care actul de procedura poate fi savarsit in mod valabil si in ziua imediat urmatoare termenului statornicit pe zile libere – si cazul termenului prev. de art. 578 C.pr.civ., care impune exclusiv acordarea unui numar de 5 zile libere, scurse integral, intre data primirii somatiei si data executarii silite.
     Asa fiind, cerintele procedurale au fost intocmai respectate, intrucat somatiile de executare au fost comunicate debitoarei ………… si contestatoarelor …………….. la data de 14.03.2008, dupa care s-au scurs integral 5 zile libere – 15, 16, 17, 18, si 19 martie 2008 – iar executarea silita a avut loc dupa expirarea termenului dilatoriu prevazut de lege, respectiv la data de 20.03.2008, dupa cum rezulta din sustinerile necontestate ale partilor si din procesul-verbal privind predarea silita a bunului imobil, incheiat la 20.03.2008, ora 10.45.
     Rezulta ca motivul privind nerespectarea termenului dilatoriu (lit.c din cuprinsul motivelor contestatiei) este neintemeiat.
     
     C. Din cuprinsul procesului-verbal privind predarea silita a bunului imobil, incheiat la 20.03.2008, ora 10.45 de catre executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache, in dosarul de executare nr. 127/2008 al BEJ Asociati Culea si Dumitrache, privind executarea deciziei civile nr. 9227/15.11.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala (f. 62-64 dosar executare), rezulta ca la data de 20.03.2008, ora 6.00, executorii judecatoresti Dumitrache si Culea s-au deplasat la imobilul din ……………, insotiti de creditoarea-intimata ………… si de organele jandarmeriei, precum si de un lacatus autorizat.
     La fata locului nu au fost gasiti reprezentanti legali ai debitorilor, iar dupa parasirea imobilului de catre persoanele fizice aflate in imobil la inceperea executarii, executorul judecatoresc a constatat la orele 7.20 ca in imobil nu se mai afla persoane fizice, ori reprezentanti ai unor persoane juridice, si a declarat-o pe creditoarea …………… pusa in posesie, cu mentiunea ca din acel moment orice persoana fizica sau juridica s-ar afla in imobil fara acordul proprietarului se face vinovat de infractiunile de nerespectare a hotararilor judecatoresti si de violare de domiciliu.
     In ce-l priveste pe numitul …………, intrat prin violenta in imobil dupa punerea in posesie a intimatei creditoare, acesta nu a facut dovada, cu ocazia executarii silite, ca ar avea vreo legatura cu contestatoarea …………….. (al carei reprezentant ar fi, potrivit contractului de comodat depus la dosar).
     S-a consemnat in procesul-verbal ca la ora 10.30, dupa finalizarea executarii silite si punerea efectiva in posesie a creditoarei proprietare, s-a prezentat, intre alte persoane, avocat Mociornita Andreea, care prezinta o imputernicire emisa de …………………. Executorul judecatoresc i-a pus la dispozitie avocatului o copie de pe primele 4 pagini ale procesului-verbal de predare silita, pentru a-si formula un punct de vedere, comunicandu-i ca accesul acesteia in imobil nu este permis de creditoare; totodata, la solicitarea de a se intrerupe executarea silita (solicitare formulata si de alte persoane), s-a comunicat ca aceasta executare a avut deja loc.
     Totodata, s-a consemnat ca la cererea executorului judecatoresc de a prezenta extrasul de carte funciara doveditor al dreptului nascut din pretinsele contracte de inchiriere, atat reprezentantul ………….. (………..), cat si avocat Mociornita Andreea afirma cu nu poseda o astfel de dovada, iar contractele de inchiriere nu au fost incheiate de debitori cu proprietarii imobilului, ……………….
     Pe de alta parte, executorul judecatoresc a pus la dispozitia lui ………. copie certificata de pe dosarul de executare nr. 127/2008, insa acesta a refuzat primirea actelor, afirmand ca asteapta sosirea avocatului.
     In ce-l priveste pe numitul ……….., care s-a pretins reprezentantul …………, acesta nu a prezentat niciun inscris doveditor al calitatii sale si niciun extras de carte funciara, din care sa rezulta vreun drept locativ opozabil creditorilor. Dimpotriva, aceasta persoana a inteles sa incerce prin violenta intoarcerea executarii ce fusese deja finalizata si a patruns in curtea imobilului intr-un autoturism „Hummer”, cu fortarea portii de acces, iar ulterior l-a trantit la pamant pe executorul judecatoresc Bogdan Dumitrache, fiind imobilizat in final de mai multi jandarmi. Nu rezulta din niciun act ca aceasta persoana si-ar fi justificat calitatea de reprezentant, ori ca ar fi cerut sa participe, in sensul procedurii civile iar nu prin savarsirea unor fapte penale, la executarea silita.
     Rezulta din considerentele expuse, ca si din cuprinsul intregului proces-verbal, ca au fost pe deplin respectate disp. art. 388 alin.1 pct. 8 si 10 C.pr.civ., care impun executorului judecatoresc obligatia de a consemna in cuprinsul procesului-verbal constatator al actului de executare explicatiile si obiectiunile participantilor la executarea silita (pct.8), precum si, daca este cazul, mentionarea lipsei creditorului sau debitorului, ori a refuzului sau a impiedicarii de a semna procesul-verbal.
     Pe de-o parte, se constata ca la momentul executarii silite propriu-zise, incheiata deja la orele 7.20, nu a fost prezent nici un reprezentant al debitorilor, incidentele ulterioare punerii in posesie fiind consemnate in procesul-verbal intrucat au o stransa legatura cu executarea silita. Ca atare, mentiunea potrivit careia debitorii au lipsit (inclusiv contestatoarele) este pe deplin justificata.
     Pe de alta parte, in conditiile in care avocatul Mociornita Andreea a prezentat la ora 10.30 o imputernicire scrisa, intre altele, din partea contestatoarelor ……………., acesteia i-a fost comunicat procesul-verbal intocmit pana la acel moment si i s-a dat dreptul de a formula obiectiuni si de a prezenta explicatii – de altfel, doamna avocat a solicitat intreruperea executarii silite, aratand insa ca nu poate face dovada ca vreunul din debitori ar avea un drept real, ori un contract de inchiriere opozabil creditorilor. Totodata, reprezentantul contestatoarei nu a dorit sa semneze procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc. Ca atare, rezulta foarte limpede respectarea disp. art. 388 alin.1 pct. 8, dar si ale pct.10 C.pr.civ.
     Toate aceste mentiuni inscrise in cuprinsul procesului-verbal, fiind rezultatul constatarilor si masurilor dispuse personal de executorul judecatoresc competent, fac dovada cu privire la veridicitatea lor, pana la inscrierea in fals (art. 1173 C.civ.).
     Examinand procesul-verbal atacat, instanta constata de altfel ca acesta a fost legal intocmit, cu respectarea tuturor prescriptiilor imperative ale art. 388 C.pr.civ.
     Rezulta ca si motivul privind nulitatea procesului-verbal de executare (lit.b din cuprinsul motivelor contestatiei) este neintemeiat.
     
     D. Potrivit art. 579 C.pr.civ., in vederea executarii silite a obligatiei prevazute la art. 378 C.pr.civ., executorul judecatoresc va soma pe debitor sa paraseasca de indata imobilul, iar, in caz de impotrivire, va elibera imobilul cu ajutorul fortei publice, punand pe creditor in drepturile sale.
     Aceasta dispozitie legala a fost respectata, intrucat, dupa cum s-a retinut in considerentele ce preced, niciunul dintre debitori nu a fost prezent prin reprezentant la executarea silita a obligatiei de predare, care a avut loc pana la ora 7.20.
     Pe de alta parte, din cuprinsul procesului-verbal intocmit la 20.03.2008 rezulta ca executorul judecatoresc s-a conformat acestei obligatii, somand toate persoanele care se aflau in imobil si care nu au pretins ca ar fi reprezentantii debitorilor sa paraseasca imobilul, dandu-le timp pana la ora 7.15 sa faca acest lucru. Ca atare, parasirea imobilului de catre toate aceste persoane a avut loc benevol, ca urmare a somatiei verbale ce le-a fost adresate, nefiind utilizata forta publica pentru a elibera imobilul. Incidentele violente in care au fost implicati numitii  ……………..  au avut loc abia dupa finalizarea executarii silite.
     Este totodata evident ca niciunul din debitori si nici una din contestatoare nu a avut nicio intentie sa execute benevol obligatia de predare, fapt demonstrat de desfasurarea activitatii hoteliere la data executarii silite. Ca atare, contestatoarele nu se poate pretinde prejudiciate prin pretinsele omisiuni referitoare la formularea unei somatii verbale, ori cu privire la pretinsa incalcare a termenului dilatoriu prevazut de lege.
     
     E. Pentru considerentele expuse anterior (pct.II lit.D) este neintemeiat si motivul referitor la inventarierea nelegala a bunurilor mobile, intrucat reprezentantii societatilor contestatoare nu au fost de fata la executarea silita si deci la inventariere, iar pe de alta parte din procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc, care face deplina credinta pana la inscrierea in fals, nu rezulta ca dna. avocat Andreea Mociornita, ori alta persoana care sa faca dovada calitatii sale de reprezentant, ar fi solicitat fie si numai o singura data eliberarea bunurilor mobile detinute de contestatoare.
     Totodata, este neconcludenta afirmatia ca bunurile mobile nu au facut obiectul executarii, intrucat, dupa cum a retinut in mod justificat executorul judecatoresc in cuprinsul somatiei de executare, obligatia de predare a imobilului presupune si eliberarea acestuia de toate bunurile mobile prin natura lor. De altfel, art. 580 Cpr.civ. prevede pentru eventualitatea in care debitorul nu ridica singur bunurile mobile incredintarea acestor bunuri catre un custode, fiind intocmit procesul-verbal corespunzator.
     
     Asa fiind, se constata ca niciunul din motivele invocate in cuprinsul contestatiei nu este  intemeiat, contestatia formulata urmand a fi respinsa, ca neintemeiata, in temeiul art. 480, art. 973 si art. 1441 C.civ., art. 388, art. 399, art. 401 alin.2 C.pr.civ. art. 578 – 579 C.pr.civ., art. 6 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art.1 din Protocolul aditional nr.1 la aceasta conventie.
     Pe cale de consecinta, vor fi respinse, ca neintemeiate, cererile de suspendare a executarii silite, de intoarcere a executarii silite si de repunere in situatia anterioara.
     Vazand si art. 129 alin.6 C.pr.civ., precum si faptul ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata,

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


     Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea ……………….. prin reprezentant legal, administrator ………., cu sediul situat in ………., in contradictoriu cu intimata …………., domiciliata in …………….,  indreptata impotriva somatiilor nr. 2480/13.03.2008 si nr. 2481/13.03.2008, ca neintemeiata.
     Respinge celelalte cereri, ca neintemeiate.
     Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 18.04.2008.  

PRESEDINTE GREFIER


     
      
      
         Red. jud. L.Z./Dact. D.E./4ex.

1 In acest sens, Fr. Deak, „Tratat de drept civil. Contracte speciale”, Ed. a II-a, 2001, p. 200.
??

??

??

??




12


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare; Procedura civila si penala (cai de atac; competente etc.)

anulare act - Hotarare nr. **** din data de 25.06.2015
ordonanta presedintiala exercitare autorit parinteasca si stabilire locuinta minori - Hotarare nr. **** din data de 25.02.2015
ordonanta presedintiala modificare program vizita si obligatie de a face - Hotarare nr. **** din data de 06.02.2015
partaj bunuri comune - Hotarare nr. **** din data de 12.10.2015
plangere contraventionala - circulatie - Hotarare nr. **** din data de 18.05.2015
act in constatare clauze abuzive, lipsa calitatii procesuale pasive, prescriptie - Hotarare nr. **** din data de 14.04.2014
actiune in constatare - Hotarare nr. **** din data de 02.03.2014
actiune in constatare nulitate absoluta exceptia lipsei calitatii procesuale active - Hotarare nr. **** din data de 02.10.2014
anulare proces verbal - Hotarare nr. **** din data de 16.12.2014
cererea de acordare a statutului de refugiat si acordare protectie subsidiara cu privire la petent - Hotarare nr. **** din data de 14.08.2014
contestatie la executare drepturi banesti plati compensatorii - Hotarare nr. **** din data de 05.05.2014
obligatie de a face - demoleze acoperis constructie - Hotarare nr. **** din data de 14.04.2014
plangere contraventionala exceptie de nelegalitate, dispozitie de ridicare auto - Hotarare nr. **** din data de 14.04.2014
pretentii exceptia prescriptieii dreptului material la actiune - Hotarare nr. **** din data de 25.11.2014
pretentii imbogatire fara justa cauza , lipsa calitatii procesuale active si pasive - Hotarare nr. **** din data de 14.07.2014
pretentii neindeplinirea obligatiei contractuale - Hotarare nr. **** din data de 25.11.2014
pretentii - Hotarare nr. **** din data de 02.03.2014
raspunderer delictuala executare lucrari fara autorizatie de construire lucrari executate cu deficiente - Hotarare nr. **** din data de 07.04.2014
revendicare uzucapiune accesiune cerere de interventie lipsita de interes - Hotarare nr. **** din data de 03.02.2014
validare poprire - Hotarare nr. **** din data de 10.05.2014