Daune morale si reparatorii

Sentinta civila nr. 970/15.04.2010

Prin cererea inregistrata la data de 02.06.2008, pe rolul Curtii de Apel Bacau,  reclamantii I.D.I. si I.D.M. au chemat in judecata pe paratii V.E. si D.V., solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa fie obligati acestia sa le plateasca fiecaruia suma de 40.000 de lei ( RON ).
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sumele solicitate materializeaza daune morale si reparatorii, pentru nerespectarea art. 109 din Legea nr. 18/1991 si art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Au mai mentionat reclamantii, in esenta, ca paratii au aplicat preferential dispozitiile Legii nr. 18/1991, astfel incat, unor persoane li s-a stabilit nelegal dreptul de proprietate, prin lezarea drepturilor lor de proprietate privata asupra unor suprafete de teren mostenite.
Prin sentinta nr. 72/2008, Curtea de Apel Bacau - Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, a declinat competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Targu Neamt avand in vedere ca, in cauza, nu a fost chemata in judecata vreo autoritate publica in sensul Legii nr. 554/2004 si pentru ca nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat recurs de catre reclamantii I.D.I. si I.D.M..
Prin Decizia nr. xxx din xx.xx.2008, inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia contencios administrativ si fiscal a respins recursul formulat de I.D.I. si I.D.M. impotriva sentintei nr.yy din 23 iunie 2008 a Curtii de Apel Bacau - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.
Pentru a hotari astfel, inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca, prin sentinta atacata, Curtea de Apel Bacau - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a declinat, in favoarea Judecatoriei Targu Neamt, competenta de solutionare a cauzei - avand ca obiect obligarea paratilor V.E. - presedintele Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991 de pe langa Consiliul local al comunei B., judetul Neamt si D.V., secretar al Consiliul local al comunei B. la plata de daune pentru nerespectarea dispozitiilor art.109 din Legea nr.18/1991 si art.16 din Titlul IV al Legii nr.247/2005 - cu motivarea ca nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.554/2004, in conditiile in care reclamantii nu au chemat in judecata nici o autoritate publica de la nivel central.
Inalta Curte a constatat ca, in mod judicios, instanta de fond a apreciat ca cererea de obligare a intimatilor-parati la plata de daune se solutioneaza potrivit dreptului comun, astfel incat in mod corect, in cauza, a fost stabilita competenta de solutionare a cauzei in favoarea judecatoriei, care potrivit art. l pct. l Cod procedura civila, are plenitudine de jurisdictie, judecand in prima instanta, toate procesele si cererile in afara de cele date prin lege in competenta altor instante.
Impotriva deciziei nr. xx/xx.xx 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a formulat cerere de revizuire de catre recurentii I.D.I. si I.D.M. fara a indica motive de revizuire a deciziei atacate.
Cererea de revizuire formulata a fost respinsa.
Prin cererea inregistrata in dosarul nr. 1285/1/2009, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reclamantii au precizat ca daunele insumeaza sumele de 40.000 de lei ( RON ) – pentru I.D.I, si 50.000 de lei ( RON ), pentru I.D.M. ( fila 111 ).
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Tg. Neamt la data de 11.02.2009, insa, urmare a adresei nr. 1285/1/2009, din data de 13.02.2009, a Curtii Supreme, dosarul a fost inaintat acestei instante, in vederea solutionarii recursului declarat de reclamanti, impotriva sentintei nr. 72/23.06.2008 a Curtii de Apel Bacau – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal. In timpul judecarii acestui recurs, a fost constituita urma dosarului nr. 354/32/2008, pe rolul Judecatoriei Tg. Neamt, la care s-a atasat intampinarea paratilor, formulata la data de 06.03.2009.
Prin intampinare, acestia au solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata, dat fiind faptul ca nu au incalcat nici un drept al reclamantilor, relativ la dreptul de proprietate privata al acestora ( filele 9-11 ).
In drept, nu au fost indicate dispozitii legale.
In dovedire, paratii au atasat inscrisuri, intampinarii.
La data de 03.07.2009, dosarul a fost retransmis Judecatoriei Tg. Neamt, ca o consecinta a respingerii recursului sus mentionat, fiind inregistrat sub nr. 354./32/2008.
Reclamantii au formulat, in continuare mai multe cereri, denumite in mod diversificat, prin care si-au exprimat nemultumirea fata de presupusul abuz al paratilor, evidentiind mai multe scenarii conspirative la adresa lor.
In drept, acestia au indicat dispozitiile CEDO, ale Legii nr. 221/2009 si Decretului – Lege nr. 118/1990 ( filele 170-172 ).
La data de 21.10.2009, acestia au depus chitanta nr. xxxxxxxxxxx, care atesta achitarea taxei judiciare de timbru, stabilita prin rezolutie, in cuantum de 526 lei .
In raport de cuantumul daunelor solicitate de reclamanti, instanta a invocat, din oficiu, exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, avand in vedere prevederile art. 23 din Legea nr. 303/2004, procedand la interpelarea reclamantilor in sensul precizarii sumei pe care in mod real au solicitat-o.
Prin incheierea de sedinta din data de 29.01.2010, instanta a respins, ca neintemeiata, exceptia nelegalei compuneri a completului, fata de imprejurarea conform careia reclamantul I.D.M., prezent in sedinta, a precizat faptul ca daunele materializeaza cuantumul de 5000 lei – pentru I.D.I., respectiv cuantumul de 4000 lei – pentru sine insusi ( fila 127 ).
Prin Incheierea nr. 45 din Camera de Consiliu, din data de 17.02.2010, instanta a admis cererea de asistenta judiciara gratuita, formulata de reclamantul I.D.M., dispunand scutirea acestuia de plata taxei judiciare de timbru, in cuantum de 323,26 lei si a timbrului judiciar, de 1,3 lei si avansarea acestor sume din fondurile statului, precum si restituirea sumelor, achitate anterior. Prin aceeasi incheiere, s-a respins, ca neintemeiata, cererea de asistenta judiciara gratuita, formulata de reclamantul I.D.I. ( filele 210-211 ).
Impotriva incheierii mentionate, reclamantul I.D.M. a formulat cerere de reexaminare, iar prin incheierea nr. 71/16.03.2010, Completul C1 a respins-o ca fiind formulata de o persoana care nu are calitate procesuala activa ( fila 245 ).
Prin incheierea de sedinta din data de 19.02.2010, din dosarul nr. xxx/32/200x, instanta a admis exceptia litispendentei, invocate din oficiu, dispunand atasarea acestui dosar, la dosarul nr. 354./32/2008 ( fila 288 din dosarul nr. xxx/32/200x ).
La data de 17.02.2010, paratii au depus un set de inscrisuri, prin care, dupa precizarea lor, au inteles sa-si dovedeasca nevinovatia in ceea ce priveste tergiversarea eliberarii titlurilor de proprietate, pentru terenurile cu vegetatie forestiera.
Instanta a incuviintat, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, considerand-o pertinenta, concludenta si utila. Fata de cerea reclamantilor de audiere in calitate de martor a fostului primar al com. B., O.G., instanta a apreciat-o, in mod implicit, ca nefiind utila, in raport de obiectul si motivele invederate de reclamanti in actiune, considerand ca administrarea probei cu inscrisuri este suficienta, in raport de imprejurarile cauzei.
Analizand materialul probator administrat, precum si sustinerile partilor, instanta va respinge actiunea precizata, ca neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”. In raport de atari prevederi legale, care consacra principiul potrivit caruia, in procesele civile, sarcina probei, apartine, in principiu, reclamantului, fata de inscrisurile aflate la dosar, instanta apreciaza ca I.D.I. si I.D.M. nu au facut dovada obligatiei paratilor de a achita sumele solicitate si deci, existenta unor vatamari morale provocate de acestia.
Astfel, se retine faptul ca cei doi reclamanti, impreuna cu numita B.E. sunt mostenitorii defunctului I.N.D..
Dupa cum reiese din procesul-verbal de punere in executare nr. 421/06.11.2006, s-a pus in executare, de catre executorul judecatoresc Dron Gheorghe, sentinta civila nr. 13.477/30.09.1994 a Judecatoriei Bacau, avand ca obiect partajarea bunurilor ramase de pe urma defunctului I.N.D., intre reclamanti si B.E. ( fila 12 din dosarul nr. 354/32/2008 ).
Conform Titlului nr. 17/1057 din data de 20.02.1996 li s-a recunoscut acestora trei dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 1 ha de teren cu vegetatie forestiera ( filele 13-15 din dosarul nr. xxx/32/2008 ). Dupa cum rezulta din considerentele si dispozitivul deciziei nr. 883/AC/12.11.2002 a Tribunalului Neamt, irevocabila prin decizia civila nr. 240/AC/2002 a Curtii de Apel Bacau, s-a admis apelul impotriva sentintei civile nr. 1923/21.11.2001 a Judecatoriei Tg. Neamt, dispunandu-se anularea in parte a titlului de proprietate nr. 17/1057 din data de 20.02.1996 ( filele 40-49 din dosarul nr. 354/32/2008 ). In consecinta, s-a eliberat un nou titlul de proprietate pentru aceeasi suprafata, insa pe un alt amplasament, precum si Titlul de proprietate nr. 17/1272/21.10.2002 ( filele 13-15 din dosarul nr. 354/32/2008 ).
Fata de atari imprejurari, prin procesul-verbal nr. 4800/20.12.2006 ( fila 50 din dosarul nr. 354/32/2008 ), I.D.I., I.D.M. si B.G., in calitate de mostenitor al defunctei B.E., au fost pusi in posesie pentru suprafata de teren de 1 ha teren forestier, in virtutea deciziilor sus mentionate.
In raport de actele dosarului, instanta mai retine faptul ca, respectandu-se dispozitiile deciziei nr. 1656/RC/03.10.1996 a Tribunalului Neamt, prin care s-a admis recursul declarat impotriva sentintei civile nr. 773/1995 a Judecatoriei Tg. Neamt ( filele 18-19 din dosarul nr. 354/32/2008 ), s-a reconstituit, in favoarea reclamantului I.D.M., dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 2 ha si 1700 mp teren, amplasat pe teritoriul satului B., com. B. , jud. Neamt, aspect probat prin Titlul de proprietate nr. 17/498/26.02.2001.
Relativ la aceasta suprafata, dupa cum au invederat si paratii, reclamantul I.D.I., nu este in masura sa emita nicio pretentie, acesta nedetinand vreun drept asupra terenului de 2,17 ha, reconstituit in favoarea fratelui sau, cel de-al doilea reclamant, cu atat mai mult cu cat, prin declaratia autentificata sub nr. 2051/14.06.1999 la BNP S – Bacau, a precizat ca nu are nicio pretentie asupra acestei parcele ( fila 20 din dosarul nr. 354/32/2008 ).
Din punct de vedere juridic, o atare declaratie echivaleaza cu o reala renuntare la dreptul subiectiv pretins, in sensul prevederilor art. 247 CPC, deci un veritabil act de dispozitie, apreciabil ca fiind valabil, din moment ce I.D.I. avea capacitate deplina de exercitiu, la data autentificarii actului ce materializeaza manifestarea sa vointa. Prin urmare, pretentiile sale derivate din eventualul abuz al paratilor cu privire la punerea in posesie cu terenul mentionat – de 2,17 ha – nu se justifica.
Se mai retine ca, din moment ce hotararile prin care i s-a recunoscut reclamantului I.D.M., dreptul de proprietate asupra suprafetei de 2,17 ha, pe raza com. B. – Draganesti, nu s-a indicat efectiv, un anume amplasament, reclamantul a fost invitat la sediul Primariei acestei comune, comunicandu-i-se ca nu i se poate atribui intreaga suprafata in acelasi loc unde a dorit – respectiv in fata scolii – intrucat pe acel teren se afla constructii. Asa fiind, reclamantul I.D.M. a fost de acord, prin declaratia semnata la data de 30.01.2001, ca este de acord sa primeasca suprafata mentionata astfel:
- 1,35 ha in punctul „In fata scolii”;
- diferenta pana la 2,17 ha – in punctul „Frasin”, unde era teren disponibil.
In raport de aceste circumstante, instanta retine ca, fata de motivele invocate intr-un mod casiinextricabil, reclamantii au inteles sa initieze un demers justitiar care sa materializeze o actiune in pretentii izvorand din raspunderea civila delictuala a paratilor.
In drept, fata de aceasta situatie, trebuie mentionat ca, potrivit dispozitiilor art. 998 C. civ., „Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar in conformitate cu prevederile art. 999 din acelasi act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
Din interpretarea prevederilor legale evocate, se deduc conditiile cumulative pentru angajarea raspunderii civile delictuale, respectiv:
a) existenta unui prejudiciu;
b) existenta unei fapte ilicite;
c) existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
d) existenta vinovatiei celor care a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care au actionat.
Asa fiind, prin raportare la probatoriul administrat, instanta apreciaza ca nu sunt intrunite conditiile sus mentionate, dupa cum urmeaza:
Astfel cum reiese din situatia de fapt retinuta in mod sintetic de instanta, datorita intinderii apreciabile a argumentelor partilor si inscrisurilor atasate, se apreciaza ca reclamantii nu au dovedit existenta vreunei fapte ilicite a partilor adverse, si nici existenta unui prejudiciu. Este adevarat ca, in situatia solicitarii daunelor morale, cuantumul acestora nu trebuie dovedit, ci este lasat la aprecierea instantei, cu respectarea unui raport de proportionalitate intre dreptul incalcat, fapta ilicita si prejudiciul moral efectiv suferit. Intr-o asemenea situatie, revine instantei de judecata sarcina de a cuantifica pecuniar disconfortul psihic suferit, ca urmare a faptei ilicite.
Nu se poate conchide, fata de probatoriul administrat, respectiv inscrisuri, singurele probe, de altfel, concludente in speta analizata ( motiv pentru care s-a apreciat, in mod implicit, neutila audierea martorului propus de reclamanti – O.G. – fostul primar al com. B. ), ca paratii ar fi savarsit – in mod activ sau omisiv – vreo fapta de natura a fi calificata potrivit cu dispozitiile art. 998-999 C. civ.
Nu s-a dovedit nici un moment ca paratii ar fi incalcat, prin vreo fapta a lor, drepturile reclamantilor derivate din dreptul de proprietate privata asupra terenurilor evocate in cele ce preced. Eventualele intarzieri de punere in posesie asupra unor suprafete de teren pentru care reclamantii aveau titluri valabile, conform diferentierilor evidentiate anterior, nu le poate fi imputabila partilor adverse. Sub acest aspect, instanta aminteste ca, in mecanismul retrocedarilor, reconstituirilor si punerii in posesie asupra terenurilor, sunt angrenate, dupa momentul incheierii rolului instantelor de judecata, diverse institutii ale statului, nu numai Comisiile locale de fond funciar. Prin urmare, punerea in posesie a proprietarilor implica, in vederea respectarii unei proceduri exhaustive, aportul mai multor entitati institutionale a caror birocratie poate ingreuna functionarea unui atare mecanism.
Or, astfel fiind, conform inscrisurilor depuse la dosar, nu are a fi retinuta vreo culpa a paratului V.E. – actionat in judecata chiar in calitate de Presedinte al Comisiei pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata al com. B. – in ceea ce priveste presupusele vatamari suferite de reclamanti.
In concluzie, in raport de aspectele evidentiate in cele ce preced, precum si fata de celelalte motive invederate de reclamanti in cererea introductiva si celelalte cereri, depuse pe parcursul derularii procedurii, si care materializeaza propriile frustrari si nemultumiri ale acestora fata de institutiile statului, actiunea precizata urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
Vor fi indepartate din ansamblul probator, restul inscrisurilor aflate la dosar, ca nefiind pertinente in raport de obiectul actiunii.
Solutia este una legala, data fiind si linia de rationament a curtii europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform careia aprecierea probelor facuta de judecatorul national nu ar putea fi cenzurata in temeiul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale, decat in cazul in care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii in mod evident injuste si arbitrarii ( cauza Barbera, Messegue si Jabardo contra Spaniei – 6 decembrie 1988 ).
Desigur ca, potrivit principiului accesoriul urmeaza soarta principalului, vazand si dispozitiile art. 274 alin. 1 CPC, se va respinge si capatul de cerere relativ la cheltuielile de judecata, ca fiind nefondat.