InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Neamt

Obligatia de „a face”

(Sentinta civila nr. 1624 din data de 10.06.2010 pronuntata de Judecatoria Targu Neamt)

Domeniu Despagubiri, penalitati | Dosare Judecatoria Targu Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Targu Neamt

Obiect: obligatia de „a face”.
SENTINTA CIVILA Nr. 1624/10.06.2010

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 2347/321/2008, reclamantul G.H. a chemat in judecata pe paratul I.C. si a solicitat ca in cauza sa fie pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care acesta sa fie obligat sa-i restituie 3 bovine-vaci Holchstein in productie de lapte, o vitica Holchstein, un vitel, 12 ovine, 6 capre, 3 iezi si un cal sau sa-i plateasca c/val. acestora; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul arata urmatoarele :
In luna mai 2007, un salariat al societatii pe care o administreaza i-a propus sa duca animalele pe care le are in proprietate la un vecin de-al sau, pe nume I.C., care are organizata stana de animale.
Impreuna cu acest salariat a mers la domiciliul paratului in com. X., acolo paratul s-a oferit sa-i preia animalele la stana, respectiv : 3 bovine-vaci Holchstein in productie de lapte, o vitica Holchstein montata in luna a III a, 4 vitei, 12 ovine, 6 capre, un tap, 3 iezi si un cal, pe care urma sa le duca la stana sa din punctul „B.”.
Paratul a refuzat sa-i dea cantitatea de branza si urda asa cum a fost intelegerea initiala, mai mult, in octombrie 2007 a refuzat si restituirea animalelor, pretinzand in mod nejustificat ca nu il cunoaste pe reclamant.
Mai arata reclamantul ca din totalul animalelor predate paratului a sacrificat la stana acestuia 3 vitei si un tap, de asemenea, a platit paratului suma totala de 1500 lei, reprezentand taxa de varat pentru animale.
In drept, reclamantul a invocat art. 1073 – 1077 Cod civil.
In dovedire, a atasat la dosarul cauzei in copie pasapoarte bovine, formulare de identificare animale, somatia adresata paratului privind restituirea animalelor cu dovezile de comunicare, iar in completare a solicitat administrarea probei cu martori si efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru evaluarea animalelor ce formeaza petitul actiunii.
La interogatoriu, paratul a solicitat respingerea actiunii, invederand in esenta instantei ca reclamantul nu i-a predat niciun animal, nu a avut organizata stana in anul 2007, el indeplinind functia de padurar, ca reclamantul a predat animalele la stana numitului U.V. din com. X..
De asemenea, a formulat si intampinare, prin care a aratat urmatoarele :
Organizeaza tabere pentru intretinerea animalelor proprii si ale altor persoane cu care convine in acest sens.
Nu a avut nicio intelegere cu reclamantul, iar primirea animalelor si predarea produselor se face pe baza de documente.
La propunerea reclamantului, au fost audiati martorii C.I., L.G. si N.A., iar la propunerea paratului au fost audiati martorii C.V. si C.V.X., declaratiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.
In cauza, instanta a admis si a dispus efectuarea unei expertize tehnice in specialitatea zootehnice, concluziile expertului tehnic judiciar fiind consemnate la dosarul cauzei.
Examinand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt :
In luna mai 2007, reclamantul impreuna cu martorul L.G., la propunerea acestuia din urma, a hotarat sa duca animalele pe care le avea in proprietate la stana paratului, pentru varat, lucru pe care l-au si facut, respectiv in jurul datei de 4-5 mai.
Astfel, martorul declara ca a dus animalele impreuna cu reclamantul la o gospodarie , paratul nefiind atunci la domiciliu, apoi in cursul verii a mers impreuna cu reclamantul la stana in zona „B.” pentru a face masuratorile laptelui rezultat de la animalele predate. Acelasi martor declara ca animalele au fost duse si lasate in curtea „domnului pe nume J.”, in dimineata zilei de 5 mai (fila 35 din dosar).
Reclamantul a povestit in acea perioada martorului C.I. ca a predat animalele pentru varat unui padurar pe nume C., paratul indeplinind aceasta functie, conform adeverintei emisa de Ocolul Silvic T. – fila 82 din dosar.
Reclamantul a formulat plangere penala impotriva paratului pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, prev. de art. 213 Cod penal, iar prin ordonanta adoptata de procuror in dosarul de urmarire penala nr. 326/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatorie, solutie definitiva, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a paratului pentru aceasta infractiune.
S-a retinut in aceasta ordonanta ca in luna mai 2007 reclamantul a incredintat paratului mai multe animale pentru varat si tomnat, urmand a le restitui la finalul perioadei, insa paratul a refuzat sa le restituie, intrucat intre parti au aparut neintelegeri cu privire la obligatiile de intretinere a animalelor, astfel ca litigiul este unul de natura civila.
Prin declaratia data in dosarul de urmarire penala (filele 30,31 d.u.p.), paratul a recunoscut ca in anul 2007 a avut organizata o stana de animale in zona „B.”, ca reclamantul a adus la stana mai multe vaci si oi pentru varat, precum si un cal, animale ce au fost evidentiate pe un caiet, este de acord sa restituie aceste animale, cu conditia ca reclamantul sa-i plateasca taxele pentru serviciile prestate cu paza si ingrijirea animalelor.
In dosarul de urmarire penala toti martorii audiati au declarat ca au cunostinta despre animalele predate de reclamant la stana organizata de parat.
Chiar si martorii audiati la propunerea paratului declara ca au cunostinta despre predarea unor animale la stana acestuia, animale apartinand reclamantului (filele 37-39 din dosar).
Acesti martori vorbesc despre sacrificarea unor animale de catre reclamant, imprejurare recunoscuta de acesta.
De asemenea, martorul N.A. declara ca l-a vazut de mai multe ori pe reclamant mergand cu masina la stana paratului (fila 94 din dosar).
Din probele administrate in cauza, instanta retine ca reclamantul a predat paratului in luna mai 2007 animalele descrise in actiunea introductiva, animale pe care paratul in mod nejustificat refuza sa le restituie.
Reclamantul a invocat in drept in actiunea introductiva dispozitiile art. 1073-1077 Cod civil, care reglementeaza efectele obligatiilor de a da si a face, insa in cadrul dezbaterilor a solicitat ca paratul sa-i plateasca c/val. animalelor predate, motivat de faptul ca din probele administrate in cauza rezulta ca acestea au fost sacrificate in cea mai mare parte, fie de catre parat, fie de catre terte persoane cu acceptul acestuia, iar calul a fost instrainat de catre parat, care si-a insusit c/val.
In acesta situatie, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 998, 999 Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie.
Prin fapta culpabila a paratului, reclamantul a suferit un prejudiciu, constand in c/val. animalelor predate si nerestituite, astfel cum aceasta c/val. a fost estimata de expertul tehnic judiciar.
In consecinta, in baza art. 998 Cod civil, instanta va admite cererea reclamantului si va obliga pe parat sa plateasca acestuia c/val. animalelor.
Cu privire la c/val. unei cantitati de cas si urda nepredata de parat reclamantului, c/val. estimata de acelasi expert, se retine ca aceste bunuri nu formeaza petitul actiunii.
Constatand culpa procesuala a paratului, in baza art. 274 Cod procedura civila, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Despagubiri, penalitati

DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011
Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014