Apel. Caracterul politic al condamnarii. Despagubiri. Incidenta admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate asupra unei cauze aflata in curs de solutionare.

      


Prin sentinta civila nr. 724/C/9 iunie 2010 a Tribunalului Neamt s-a admis actiunea formulata de reclamantul  B.M. impotriva Statului Roman.
S-a constatat caracterul politic al condamnarii reclamantului la 2 ani inchisoare corectionala, stabilita prin sentinta civila nr. 2425 din 12.10.1960 a Tribunalului popular raional Piatra Neamt, astfel cum a fost modificata prin decizia civila nr.4151 din 29.11.1960 a Tribunalului regional Bacau, pentru infractiunea prevazuta de art.315 alin.1 Cod penal.
A fost obligat  paratul sa plateasca reclamantului echivalentul in lei la data platii al sumei de 150.000 euro, cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut:
      Prin cererea formulata la data de 25.03.2010, reclamantul B.M. a solicitat ca, pe baza probelor ce se vor administra in contradictoriu cu paratul Statul roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice:
      - sa se constate, potrivit art.4 Legea nr.221/2009, caracterul politic al condamnarii sale la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea infractiunii de asociere contra linistii publice;
      - sa fie obligat paratul la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale pentru suferintele pricinuite prin condamnarea suferita, precum si pentru suferintele indurate ulterior eliberarii, fiind in permanenta urmarit si persecutat de fosta securitate.
      In motivarea actiunii sale, reclamantul a aratat, cu privire la situatia de fapt, ca, prin decizia penala nr.4151 din 29.11.1960, pronuntata de Tribunalul regional Bacau in dosarul nr.5622/1960, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare corectionala, pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art.315 alin.1 Cod penal - asociere contra linistii publice, pedeapsa din care a executat efectiv 1 an 9 luni si 29 zile de temnita grea in penitenciarele din Bacau, Jilava, Gherla si Piatra Neamt Peninsula, dupa eliberare intocmindu-i-se 4 dosare de urmarire, in perioada 1962-1987, fosta securitate persecutandu-l fara intrerupere.
      Cu privire la primul capat de cerere, respectiv cel de a se constata caracterul politic al infractiunii de asociere contra linistii publice, prevazuta si pedepsita de art.315 alin.1 Cod penal, art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009 prevede ca „Persoanele condamnate penal in perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, pentru alte fapte decat cele prevazute la art.1 alin.2, pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al condamnarii lor, potrivit art.1 alin.5“.
      Ca atare, reclamantul a solicitat ca instanta de judecata sa constate ca, desi a fost condamnat pentru o infractiune de drept comun, in realitate, el a fost un condamnat politic, pentru infractiunea de la art. 209 pct.1 Cod penal, dar s-a schimbat incadrarea in art. 315 alin.1 Cod penal, datorita presiunilor facute Romaniei din exterior, din cauza existenta unui numar foarte mare de detinuti politici, presiuni aparute in anul 1960, sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
      In concret, reclamantul a aratat ca, in anul 1954, in timp ce era elev al Scolii generale din Piatra Neamt cu clasele V-VII (actualul Liceu Forestier) si se juca, impreuna cu alti cinci colegi, a gasit printre ruinele unei brutarii din cartierul Precista doua arme militare fara munitie. Influentati fiind de lectura unor brosuri de aventuri si de filmele de razboi care rulau atunci, cei sase copii au decis sa ascunda armele pe dealul Carlomanu, ulterior, mutandu-le in podul casei unui coleg. Mai tarziu, fara sa se consulte cu vreo persoana matura, cei sase au infiintat o asociatie pe care au intitulat-o „Vulturul“, asociatie cu caracter militar, avand fiecare dintre noi functii militare fictive, cu obligatia de a se intalni periodic, la actiuni de joaca, sub forma a doua grupuri adverse care se luptau pe Dealul Carlomanu, toate acestea fiind consemnate intr-un registru-jurnal.
      Dupa absolvirea clasei a VII, in anul 1955, grupul s-a destramat, 4 din cei sase copii intrand la Liceul Petru Rares, printre acestia si reclamantul, unul la o scoala profesionala si unul in activitatea sportiva. Dupa aceasta separare, ei nu au mai avut intalniri comune, ci doar separate si cu caracter ocazional.
      Patru ani mai tarziu, in anul 1959, securitatea, descoperind activitatea din anii 1954-1955 a celor 6 copii, i-a arestat pe toti, la 29.08.1959, si i-a transferat la Securitatea din Bacau. Desi actiunile lor aveau un caracter vadit copilaresc, Securitatea din Bacau, prin anchetatorul penal M.A., le-a „fabricat“ un dosar penal, prin metode de corupere si tortura, obligandu-i sa semneze declaratii mincinoase, prin care „recunosteau“ ca au avut intentii dusmanoase 1a adresa statului.
      Colegilor reclamantului, A.C. si H.M., li s-a promis eliberarea, daca devin martori acuzatori, iar ceilalti patru, inclusiv reclamantul, au fost obligati prin metode de tortura sa recunoasca acuzatiile care li se aduceau, pentru a fi incadrati in articole de lege penala cu caracter politic. In plus, registrul-jurnal intocmit, dovada clara a faptului ca totul a fost un joc copilaresc, a fost declarat disparut, pentru a nu fi depus la dosar, in rechizitoriu mentionandu-se doar existenta sa.
      Prin Ordonanta din data de 18.09.1959, reclamantul a fost invinuit de savarsirea infractiunii prevazute de art.209 alin.1 pct.1 Cod penal, iar Tribunalul Militar Iasi, prin sentinta penala nr.666/1959, l-a condamnat la 8 ani de temnita grea si 6 ani degradare civica, pentru respectiva fapta, lucru confirmat de decizia finala de condamnare nr. 4151 din 29.11.1960. Intrucat incepand cu anul 1960, regimul comunist a inceput sa fie criticat pentru existenta unui numar foarte mare de detinuti politici, precum si in ceea ce priveste regimul de viata greu de suportat din inchisorile si lagarele de munca fortata, conducerea comunista, avandul in frunte pe Gheorghe Gheorghiu - Dej, a incercat – prin metode mascate – sa transforme condamnarile politice, in condamnari pentru savarsirea unor fapte de drept comun.
      Astfel, motivandu-se ca ar fi declarat recurs impotriva sentintei de condamnare, s-a admis recursul inculpatilor, iar prin Ordonanta din 19.07.1960, Directia Regionala Bacau a M.A.I. a dispus incetarea procesului penal pentru faptele mentionate si, fara a se face alte anchete, a constatat ca cei judecati au savarsit fapta prevazuta de art.315 alin.1 Cod penal. Ca atare, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul de drept comun Bacau, si apoi la cel din Piatra-Neamt, mascandu-se, astfel, caracterul politic al faptei, iar Tribunalul popular al raionului Piatra Neamt, prin sentinta penala nr. 2425/1960, l-a condamnat la 1 an si jumatate de inchisoare, solutie cu care, nemultumit fiind de solutia data, Parchetul Piatra Neamt a declarat recurs, pedeapsa majorandu-se la 2 ani de inchisoare (decizia penala nr. 4151 din 29.11.1960).
      Reclamantul a subliniat evidenta caracterului politic al faptei pentru care a fost trimis in judecata si condamnat, caracter care rezulta cu certitudine din chiar continutul deciziei penale nr.4151/29.11.1960, decizie prin care fapta politica pentru care a fost trimis in judecata a fost transformata intr-o fapta de drept comun peste noapte, cu o rapiditate uimitoare, fara a se administra alte probe, de aceea el considerand intemeiat capatul de cerere avand ca obiect constatarea caracterului politic al infractiunii de asociere contra linistii publice, pedepsita de art.315 alin.1 Cod penal.
      Pentru completarea probatoriului necesar solutionarii acestui capat de cerere, reclamantul a solicitat instantei sa procedeze conform dispozitiilor art.4 alin.3 din Legea nr.221/2009, potrivit carora „Instanta de judecata este obligata sa ia toate masurile pentru obtinerea sau, dupa caz, reconstituirea dosarului in care a fost pronuntata hotararea de condamnare, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania", respectiv sa solicite toate actele care au stat la baza intocmirii dosarului sau penal.
      In justificarea temeiniciei capatului de cerere referitor la acordarea despagubirilor in suma de 1.000,000 euro pentru perioada de detentie efectuata si pentru perioada de urmarire si persecutie ce i-a urmat, reclamantul a invocat art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, in baza carora, „orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare“.
      Cu privire la regimul din inchisorile cu caracter politic, reclamantul a mentionat ca, asa cum se cunoaste, deja, cu notorietate, acesta era unul de teroare, infometare si umilire, orice cuvant la dresa detinutilor fiind insotit de apelativul „banditule", ei nu aveau dreptul la comunicare cu familia, nu aveau dreptul de a primi colete cu alimente, fiind limitati la cele trei mese saracacioase din penitenciar.
      Chiar daca munceau, detinutii erau supusi la batai individuale si colective pentru diferite motive, invocate de gardienii care erau niste brute. De asemenea, detinutii de drept comun erau izolati fata de restul detinutilor prin cazare separata si nu erau scosi la munca, decat in cazuri izolate, ceea ce facea detentia si mai grea. La Penitenciarul Peninsula, erau aproximativ 2.500 detinuti, din care peste 100 erau fosti detinuti politici, transferati si condamnati ulterior la pedepse pentru fapte de drept comun, si obligati sa munceasca in fiecare zi lumina, pana la epuizare, la fermele agricole amplasate pe malul vechiului canal.
      Din acest din urma penitenciar, a aratat reclamantul ca a fost eliberat la data de 25.06.1961, dupa o detentie de 1 an 9 luni si 29 zile asa conform Biletului de eliberare nr.7598/1961.
      Ulterior, in cinstea celor care au muncit la Canal, s-a ridicat, cu sprijinul AFDPR Constanta, un monument amplasat la bifurcarea Canalului, in dreptul fostei colonii Poarta Alba, spre porturile Peninsula si Midia.
      Dar, sustine reclamantul, chinurile nu s-au incheiat nici pe departe odata cu eliberarea din inchisoare, intrucat dupa acest moment au inceput alte serii de persecutii, care au durat peste 29 de ani, cu toate ca, la ultima condamnare, nu s-a stabilit nicio interdictie corectionala.
      Astfel, neavand liceul terminat, a facut cerere la Sectia de invatamant Piatra Neamt pentru a fi inscris in clasa a XI-a a Liceului „Petru Rares“ din Piatra Neamt, insa, avandu-se in vedere condamnarea anterioara, a fost inscris doar la Liceul „Mihail Sadoveanu“ din comuna Borca, judetul Neamt, ingradindu-i-se, in acest mod, dreptul de a continua liceul la care intrasem prin examen. Dupa doua semestre de liceu, i s-a pus in vedere sa se prezinte la Sectia de invatamant, unde i s-au cerut tot felul de acte imposibil de obtinut, context in care tatal lui, Bontea Petre, s-a adresat cu un memoriu Ministerului Invatamantului, pentru a se reveni asupra masurilor luate impotriva fiului sau pe plan local, dar Ministerul a raspuns negativ acestei solicitari.
      Dupa masura luata pentru eliminarea sa din liceu, reclamantul a incercat sa se angajeze la combinatele chimice de pe platforma Savinesti, fiind, de asemenea, refuzat, cu raspunsul „Nu avem nevoie de oameni ca tine“, ceea ce l-a determinat sa se angajeze ca muncitor zilier la un santier de constructii forestiere din Piatra Neamt, si acolo fiind depistat de Securitate si dat afara din serviciu.
      Vazand ca pe plan local nu poate gasi nicio metoda de rezolvare a problemelor cu care se confrunta, reclamantul s-a refugiat ca muncitor necalificat pe santierul Combinatului Chimic din Craiova, unde securitatea i-a pierdut urma. S-a ascuns intr-o locuinta a unei cunostinte din acest oras, nu a declarat nimic despre situatia sa anterioara si s-a inscris la cursurile Scolii medii nr.3 Craiova, pe care le-a absolvit in anul 1963, dupa care a dat examen de admitere la Institutul Politehnic Brasov - Facultatea de Industrializare a Lemnului, pe care am absolvit-o in anul 1968. In timpul facultatii, a intrat din nou in „vizorul“ securitatii, fiindu-i deschis dosar de urmarire operativa, care l-a insotit in toate localitatile in care a domiciliat.
      Cand era in anul IV de facultate, un coleg l-a „turnat“ ca a fost detinut politic, astfel ca a fost chemat de decan si amenintat cu excluderea, de care a scapat cu mult noroc, intrucat profesorii i-au dat referinte foarte bune, sustinand ca este un student serios si studios.
      Dupa absolvirea din anul 1968, a fost repartizat la C.P.L. Bacau, ca inginer tehnolog, remarcandu-se ca bun profesionist, fapt mentionat si de informatorii securitatii in notele informative inaintate organelor acesteia si studiate de reclamant la C.N.S.A.S., ceea ce nu a pus capat, totusi, urmaririi si amenintarilor.
      In anul 1970, securitatea a incercat sa il racoleze ca informator, prin maiorul A., dar a refuzat colaborarea si, drept „rasplata“, prin intermediul Militiei Bacau i s-a instrumentat un nou dosar penal de aceasta data, de furt din avutul obstesc, pe motiv ca ar fi sustras un fotoliu din unitate, in realitate, fiind vorba de un prototip de mobila pentru export, cu care plecase la Bucuresti, in baza unei delegari de serviciu, pentru a-1 omologa la intreprinderea de comert exterior.
      A fost scos de sub urmarire penala numai datorita bunei-credinte a conducerii Combinatului, iar din cauza unui mare refuz de calitate la Fabrica de mobila a C.P.L. Bacau, pentru mobila livrata in Germania, a fost propus de conducerea Tehnoforest Bucuresti sa fie delegat la clientul extern german, pentru rezolvarea reclamatiei, securitatea opunandu-se, insa, iesirii sale din tara.
      Remarcat si de conducerea Ministerului Industriei Lemnului, a fost propus pe functia de director al unei fabrici de mobila din Vaslui, aflata in impas economic, dar Securitatea a intervenit din nou, oferindu-i sansa sa acceada la respectiva functie doar cu conditia de a deveni informator si membru de partid P.C.R., noul sau refuz facandu-l, si de aceasta data, tinta unor amenintari din partea securitatii.
      Tot in C.P.L. Bacau, a fost propus sa conduca Serviciul de Productie din Combinat, functie pe care a si detinut-o, cu aprobarea Ministerului, dar cu titlul si salariul de inginer principal.
      Nemairezistand nedreptatilor si presiunii Securitatii din Bacau, si-a cerut transferul, incepand cu data de 01.01.1976, la Piatra Neamt, unde a fost inginer-proiectant, la diferite intreprinderi de profil (Centrul de Perfectionare a Cadrelor Roznov, I.F.E.T. Piatra Neamt, C.P.L. Piatra Neamt) si la Trustul Judetean de Constructii Neamt._
      In toata perioada din 1976 si pana in 1987, a fost urmarit de securitate si i s-a refuzat promovarea in functii de conducere, dar a condus servicii la I.F.E.T. si C.P.L., asa cum a mai aratat, cu titlul si salariul de inginer principal.
      Conchizand, reclamantul a aratat ca, in ceea ce il priveste, perioada postdetentie din 1963 si pana in 1989 i-a adus multe prejudicii morale si materiale, mai multe chiar decat perioada de detentie, creandu-i-se nedreptati constand in: piedici in continuarea studiilor liceale; imposibilitatea de a ocupa functii tehnice si de conducere, fiind posibil acest lucru doar in forma mascata de inginer principal si salarii inferioare postului; interdictia de a parasi tara, atat in deplasari de serviciu, cat si ca agrement; imposibilitatea materiala de a sigura familiei intemeiate in 1971, un trai decent, la nivelul pregatirii si capacitatilor sale profesionala si morala; o permanenta urmarire, cu presiuni de amenintare, sicane si inscenari de pedepse penale, exercitate asupra sa si a familiei sale.
      Pentru toate acestea, reclamantul a solicitat sa i se acorde daune morale in suma de 1.000.000 euro astfel, adica 500.000 euro pentru perioada de detentie si alti 500.000 euro pentru perioada post detentie.
      Cu privire la evaluarea acestor daune morale, reclamantul a subliniat ca problema este deosebit de complexa, si cum Legea nr.221/2009 are, in principal, un caracter reparator, a apreciat ca sunt necesare aplicarea si respectarea mai multor principii si criterii de evaluare a daunelor morale, sustinute de C.E.D.O. prin jurisprudenta sa:
      - nici macar el, ca persoana in cauza, nu poate sa evalueze exact prejudiciul moral complex suportat, constand in lezarea libertatii, demnitatii si onoarei sale, iar interventia brutala a instantei de judecata ar insemna o noua ingerinta in drepturile persoanei la aceste valori esentiale ale personalitatii umane, insa crede ca, suma de 1.000.000 de euro solicitata se apropie de realitatea suferita;
      - paguba suferita de o persoana anterior anului 1989 prin tratamente inumane si prigoana politica;
      - simpla constatare a violarii drepturilor omului, chiar si legiferata, nu constituie prin ea insasi o satisfactie echitabila si suficienta;
      - acordarea despagubirilor banesti pentru daune morale are un caracter de substitutie si compensatie pentru consecintele acestora;
      - aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si ale implicatiilor acestuia, pentru a se realiza, astfel, o evaluare a despagubirii ce urmeaza sa compenseze prejudiciul, si nu o evaluarea a prejudiciului ca atare;
      - evaluarea reparatiilor pentru compensarea prejudiciului moral se face pe baza unui minim de argumente si de indicii, din care sa rezulte afectarea drepturilor personale nepatrimoniale.
      A mai sustinut reclamantul ca, prin intermediul organelor represive ale fostului regim, au fost incalcate urmatoarele drepturi si libertati:
      - dreptul la viata - art. 2 din Conventie - scopul masurilor coercitive era lichidarea fizica a tuturor opozantilor regimului comunist si mai ales a celor ce reprezentau alte convingeri politice;
      - torturarea sistematica - art. 3- in penitenciar, a fost batut, infometat, insultat, jignit, izolat, lipsit de caldura, cazat in incaperi foarte aglomerate, in conditii subumane, iar apoi, izolat de ceilalti; ulterior eliberarii, a fost urmarit si persecutat in permanenta;
      - dreptul la libertate si siguranta personala - art. 5 - a fost ridicat pe nedrept, judecat in proces urgent, dupa procedura extraordinara, fara posibilitatea de a se apara; a fost obligat sa semneze declaratii prin care recunostea fapte pe care nu le-a savarsit; i s-a schimbat incadrarea juridica peste noapte, fara administrare de alte probe;
      - incalcarea dreptului la un proces echitabil si public - art. 6 - condamnarea sa a fost, initial, una politica, pentru fapte de natura politica, fiind judecat intr-un proces inscenat, fabricat de fostele organe ale securitatii, pe baza unor declaratii date de el fortat, prin care recunostea ca se opune regimului; ulterior, fara noi probe, s-a schimbat incadrarea intr-o infractiune de drept comun, fara nicio alta proba, ci numai datorita presiunilor externe la care era supusa Romania;
      - respectarea libertatii de gandire, constiinta si religie - art. 9 - organele de represiune comuniste se indreptau impotriva tuturor celor care aveau o alta gandire si mentalitate decat cea comunista, acesta fiind adevaratul substrat al condamnarii sale; ulterior eliberarii, a fost persecutat pentru ca nu a vrut sa devina informator si membru P.C.R., pentru ca a refuzat sa gandeasca precum „EI“;
      - incalcarea libertatii de exprimare - art. 10 - organele de securitate nu puteau accepta niciun fel de opinie critica la adresa statului si regimului comunist, la metodele si masurile sale, de aceea l-au condamnat si l-au urmarit ulterior eliberarii;
      - incalcarea limitarii folosirii restrangerii drepturilor - art. 18 - restrangerea drepturilor se poate face numai justificat, in limitele si pe baza legii, in mod restrans;
      - dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciara.
      Reclamantul a aratat ca, prin raportare la aceste drepturi si libertati care i-au fost lezate, consideram ca suma de 1.000.000 euro solicitata cu titlu de daune morale este intrutotul justificata, reprezentand o parte din reparatia suferintelor pricinuite, suferinte care nu vor fi niciodata inlaturate integral.
      Mentionand si faptul ca, fiind un permanent sustinator al celor care au suferit de pe urma regimului comunist, inca din anul 1990 a devenit membru al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR), conform Hotararii nr.59/18.07.1990, prin care i s-a stabilit, in baza Decretului-lege nr.118/1990, o indemnizatie lunara de 365 lei incepand cu data de 01.04.1990.
      In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.1, 4 si 5 din Legea nr.221/2009, iar in dovedire, a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si depozitii de martori, fiind audiati la cererea sa numitii C.D. si P.G..
      - La actiunea formulata de reclamant in temeiul art.4 si 5 din Legea nr.221/02.06.2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, paratul a formulat intampinare, prin care si-a precizat pozitia procesuala astfel:
      I. Referitor la primul capat de cerere
      Din actele depuse la dosarul cauzei, rezulta ca reclamantul a fost condamnat la doi ani de inchisoare, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.315 alin.1 Cod penal, respectiv asociere contra linistii publice, iar din aceasta condamnare a executat efectiv 1 an 9 luni si 28 zile.
      Prin sentinta de condamnare nr.2425/1960 a Tribunalului Popular al raionului Piatra Neamt, la situatia de fapt s-a retinut ca, in luna iunie 1956, cei cinci inculpati, intre care si B.M., s-au hotarat sa infiinteze o organizatie subversiva, pe care au denumit-o „Vulturul“, ai carei membri aveau pseudonime de genul ,,Monte Cristo“, ,,George Farrow“ ori ,,Luigi Wampa“. Acesti membri ai organizatiei au tinut mai multe sedinte, in cursul carora au depus juraminte de credinta, au confectionat carnete pe care le-au semnat cu sange, fiind tinut si un jurnal in care erau trecuti toti membrii si ordinea functionarilor, dar si activitatea zilnica a organizatiei. Pentru indeplinirea scopului organizatiei, au fost procurate cateva arme de prin casele daramate sau locuri pe unde a trecut frontul in 1944. De asemenea, exista si un chitantier din care se elibera cate o chitanta fiecarui membru, atunci cand facea ceva pentru organizatie. De teama de a nu se afla despre activitatea organizatiei din jurnal, au vrut sa-l distruga, insa el a fost luat si pastrat de catre Bontea Mihai si, in cele din urma, a disparut.
      Despre aceasta organizatie s-a aflat in 1959, dupa ce unul din membri, capitanul, a informat-o pe prietena lui despre nasterea asociatiei, din cine se compunea, schitand si planul cazematei si indicandu-i locul unde aceasta se afla.
      Fata de situatia de fapt retinuta, pentru a dispune condamnarea pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.315 alin.1 Cod penal, instanta de judecata a aratat ca inculpatii s-au constituit intr-o organizatie menita a comite crime si delicte, in care scop au procurat arme si au inceput construirea unei ascunzatori in padurea Carlomanul, din imprejurimile orasului Piatra Neamt, pentru a se putea refugia dupa comiterea infractiunilor, fapt care constituie delictul de asociere contra linistii publice, prevazuta si pedepsita de textul de lege indicat.
      Din cele consemnate in cuprinsul sentintei penale de condamnare, respectiv a deciziei penale nr.4151/29.11.1960, nu rezulta nicio fapta care sa duca la concluzia ca persoanele in cauza, intre care si reclamantul Bontea Mihai, ar fi savarsit vreo fapta cu caracter anticomunist, dar care, datorita contextului invocat de catre acesta, sa fi mascat o condamnare politica, chiar daca, initial, celor in cauza li s-a retinut in sarcina infractiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevazuta si pedepsita de art.209 Cod penal. Instantele de control judiciar au dispus reincadrarea tocmai pe motivul ca faptele savarsite nu puteau aduce atingere decat linistii publice, scopul organizatiei neavand nicio legatura cu o revolta impotriva regimului comunist, reclamantul insusi sustinand ca acea organizatie avea caracter militar, fiecare dintre membri avand functii militare fictive, cu obligatia de a se intalni periodic la actiuni de joaca sub forma a doua grupuri adverse, care se luptau pe dealul Carlomanu. Este evident ca acest tip de actiune, a unor persoane de aproximativ 13 ani, care foloseau si arme, aducea atingere linistii publice, un argument in sprijinul acestei afirmatii constituindu-l si faptul ca ei nu au fost condamnati pentru detinerea de arme. In plus, lipsa caracterului politic al condamnarii in cauza este dovedita de faptul ca Lagarul de munca Peninsula a fost desfiintat in anul 1954, si reinfiintat in anul 1955, pentru detinutii de drept comun.
      Mai mult, in actiunea de fata, intemeiata pe prevederile Legii nr.221/2009, instanta nu poate fi tinuta de faptul ca reclamantul B.M. a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr.118/1990, si sa constate caracterul politic al condamnarii pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.315 Cod penal. Pentru toate aceste motive, paratul a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, intrucat condamnarea reclamantului nu a avut caracter politic.
      Pe cale de consecinta, paratul a solicitat respingerea ca neintemeiat si a capatului de cerere privind acordarea despagubirilor cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit in urma condamnarii.
      II. In situatia in care instanta de judecata va admite cererea privind constatarea caracterului politic al condamnarii la pedeapsa cu inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.315 din Codul penal, paratul a solicitat respingerea, tot ca neintemeiata, a cererii privind acordarea despagubirilor in suma de 1.000.000 euro suma care este exagerat de mare.
      Paratul a subliniat ca nu contesta suferintele la care a fost supus reclamantul ca urmare a condamnarii, fiind de notorietate ca nu erau usor de suportat conditiile de viata intr-un penitenciar sau lagar de munca din perioada de referinta, dar a cerut instantei de judecata ca, in aprecierea cuantumului daunelor morale, sa aiba in vedere atat temeiul legal al condamnarii, cat si faptul ca tratamentele la care erau supusi detinutii de drept comun nu se pot compara cu cele la care erau supusi cei care ajungeau in inchisoare ca urmare a condamnarii pentru fapte evidente de revolta impotriva regimului comunist si pe care Legea nr.221/2009 le-a incadrat expres ca avand caracter politic.
      De asemenea, paratul a sustinut faptul ca nu numai cei care suferisera o condamnare erau urmariti de securitate, majoritatea cetatenilor facand obiectul acestei activitati. In plus, din cele descrise de catre reclamant nu rezulta ca el ar fi fost marginalizat de societate, ci ca, dimpotriva, a fost apreciat pentru calitatile sale, iar restrictia de a pleca din tara era generala, si nu numai in cazul reclamantului.
      Instanta de judecata trebuie sa se orienteze spre o suma rezonabila, tinand cont, desigur, de suferintele celui condamnat politic, in mod nelegal, precum si ale familiei sale, de consecintele acestui fapt in contextul vremurilor respective, de faptul ca despagubirile ce se vor acorda vor profita unui descendent al celui condamnat nelegal, precum si de veniturile modeste ale majoritatii populatiei din tara noastra, astfel incat despagubirea sa constituie, cu adevarat, o reparatie pentru cel indreptatit, in calitate de descendent, si nu o imbogatire fara just temei, situatie care ar transforma, in ochii opiniei publice, victima unui abuz, in beneficiarul unei sanse.
      Este adevarat ca legea sau jurisprudenta nu ofera criterii clare de cuantificare a daunelor morale, insa, in aceasta materie, principiul refacerii integrale si repunerii partilor in situatia anterioara nu poate avea decat un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care sa-i permita victimei sa gaseasca o alinare in conditiile de viata mai confortabile, de a gasi anumite satisfactii de ordin moral in respectiva suma, care sa inlocuiasca valoarea de care a fost privata.
      Repararea prejudiciului trebuie sa se faca integral, dar aceasta nu se poate confunda nici cu o „amenda excesiva“, si nici cu o imbogatire fara just temei a persoanei vatamate. Despagubirea trebuie sa fie justa si raportata la valorile incalcate, ea avand caracter reparator (decizia civila nr.83/2006 a Curtii de Apel Bacau).
      Aceasta reparatie a prejudiciilor suferite in vechiul regim, intervine la un interval foarte mare de timp de la data producerii lor (prin aceasta remarca, nevrand a se spune ca ele au fost sterse sau atenuate de timp), urmand ca ele sa fie suportate, este adevarat, tot de catre statul roman, dar, in mod indirect, de catre o generatie care nu a contribuit, sub nicio forma, la producerea respectivelor prejudicii.
      Se impune a fi avut in vedere si numarul foarte mare al celor care au suportat rigorile si ororile regimului comunist si care sunt indreptatiti a solicita despagubiri (din actiunile inregistrate, deja, pe rolul instantelor de judecata, rezulta ca ele nu sunt deloc nesemnificative, in contextul situatiei economice actuale, declansata de criza economica mondiala).
      Paratul si-a exprimat si aprecierea ca, la stabilirea cuantumului despagubirilor ce urmeaza a fi acordate in cauza, trebuie observata si imprejurarea ca toate condamnarile si masurile administrative cu caracter politic la care face trimitere Legea nr.221/2009 au avut loc in contextul unui regim comunist, totalitarist, si a legislatiei ce guverna acele vremuri, regim care a putut fi schimbat doar prin revolutia din 1989, motiv pentru care, acordarea despagubirilor pentru cei care au suferit un prejudiciu datorita regimului comunist, trebuie efectuata in asa masura, incat sa acopere pe deplin suferintele respective si sa nu mai permita a se intampla orori asemenea celor ale comunismului, dar, totodata, trebuie evitata o imbogatire fara justa cauza.
      Acestea sunt motivele pentru care paratul a considerat ca acordarea unor despagubiri de 1.000.000 euro nu se justifica si a solicitat instantei sa stabileasca pentru acestea un cuantum corespunzator cu prejudiciul moral suferit de reclamant, in asa fel, incat acestea sa nu reprezinte o imbogatire fara justa cauza.
      Din examinarea si coroborarea materialului probator avut la dispozitie, tribunalul retine ca, in primavara anului 1956, cand nici nu implinise 15 ani, reclamantul, impreuna cu alti 5 copii de varste apropiate, au pus bazele infiintarii unei organizatii pe care au denumit-o „Vulturul“, in cadrul careia au depus un juramant de credinta, au primit carnete de membru pe care le-au semnat cu sange, in scopul de a se lega mai trainic intre ei si de a nu divulga secretele organizatiei, au tinut mai multe sedinte secrete, in prima dintre acestea stabilind functia fiecaruia. Reclamantul a fost desemnat secretar adjunct si, in aceasta calitate, a avut ca atributie principala consemnarea intr-un jurnal al organizatiei, in care erau trecuti toti asociatii, cu datele de stare civila si functia pe care o detinea,  a activitatii cotidiene a membrilor sai. In imprejurari neclare, acest jurnal a disparut.
      Despre respectiva organizatie, autoritatile vremii nu au cunoscut nimic, afland de existenta ei doar pentru ca unul dintre membri (B.P., capitanul) i-a trimis prietenei sale, la 25.02.1959, o scrisoare prin care o informa despre cum a luat nastere organizatia, din cine se compune, de intentia de a construi in padure o cazemata, cu privire la care ii prezinta planul si-i indica locul unde se gasea etc.
      Se pare ca, de pe la sfarsitul lunii iulie a aceluiasi an 1956, dupa disparitia jurnalului, membrii organizatiei nu au mai activat, unii dintre ei angajandu-se in campul muncii, iar altii urmand cursurile anumitor scoli teoretice si tehnice. Cu toate acestea, de indata ce organele de urmarire penala au aflat despre respectiva organizatie, au efectuat perchezitii domiciliare la locuintele celor 6 tineri si, gasind doua arme militare, doua pistolete si un numar de 17 cartuse de 9 mm, pe baza probelor administrate au dispus trimiterea lor in judecata Tribunalului Militar Iasi, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, pedepsita de art.209 pct.1 alin.1 Cod penal.
      Prin sentinta nr.666/26.11.1959, instanta militara mentine, cu unanimitate de voturi, calificarea juridica a faptelor pentru care cei 6 inculpati fusesera trimisi in judecata, pentru a caror gravitate acestia sunt destul de aspru pedepsiti, fara a se fi examinat prea profund imprejurarile, mobilul, actiunile concrete ale acestor tineri, masura in care organizatia de ei infiintata era o simpla joaca de copii dornici de senzatii tari, ori constituia, realmente, un pericol pentru ordinea sociala si securitatea regimului comunist al acelor vremuri.
      In considerentele sentintei, instanta a retinut, in termeni gravi, faptul ca organizatia „Vulturul“ avea caracter subversiv, contrarevolutionar, ca sedintele tinute de membrii ei erau conspirative si se tineau fie in padure, fie acasa la unul dintre coinculpati, ca membrii primisera sarcini de la capitan sa recruteze noi membri, sa procure armament si sa studieze cladirea in care isi avea sediul Raionul de securitate Piatra Neamt, pentru a i se intocmi o schita si a se pregati ca, intr-un eventual razboi, sa atace respectivul sediu, de unde sa procure armament, cu care sa atace, ulterior, alte institutii de stat.
      De mentionat ca, la data pronuntarii sentintei, cei 6 inculpati se aflau in Penitenciarul Piatra Neamt, in stare de arest preventiv, reclamantul fiind ridicat la 28.08.1959, in baza mandatului nr.448/3.09.1959. Prin sentinta civila nr.666/1959, Tribunalul militar Iasi l-a condamnat pentru crima de uneltire contra ordinii sociale la 8 ani temnita grea si 6 ani degradare civica (cu acordare de circumstante atenuante personale). Prin decizia nr.211 din 6.02.1960, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucuresti a casat aceasta prima hotarare si a trimis dosarul Procuraturii Militare Bacau, pentru completarea urmaririi penale. La randul sau, M.A.I. – Directia regionala Bacau, prin Ordonanta din 19.07.1960, a incetat procesul penal pentru faptele pentru care inculpatii au fost condamnati si a declinat competenta in favoarea Procuraturii regiunii Bacau, in vederea continuarii urmaririi penale pentru infractiunea de asociere in scopul comiterii de crime si delicte asupra persoanelor, prevazuta si pedepsita de art.315 alin.1 Cod penal.
      Intr-adevar, intemeiat sustine reclamantul ca nici organele de urmarire penala, nici instantele de judecata nu au justificat cum, pe baza a exact acelorasi probe si fara o motivare serioasa si convingatoare, s-a ajuns la o schimbare atat de radicala a calificarii juridice a faptelor comise de inculpati si la constatarea fara echivoc a faptului ca „infractiunea savarsita nu este indreptata impotriva securitatii statului sau a ordinii constitutionale (sentinta penala nr.2425 din 12.10.1960, fila 66 verso), dupa ce, la prima judecata in fond a dosarului, se arata ca scopul organizatiei era acela de a lupta „la momentul oportun“ pentru rasturnarea prin violenta a regimului democrat popular instaurat in R.P.R.
      Pentru delictul de asociere prevazut de art.312 alin.1 Cod penal, reclamantul a fost condamnat la 1 (un) an si 6 (sase) luni inchisoare corectionala pedeapsa majorata la 2 (doi) ani, prin decizia penala nr.4151 din 29.11.1960 a Tribunalului regional Bacau. Din fisa matricola penala de la fila 22, reiese ca, in executarea pedepsei aplicate, reclamantul a trecut, succesiv, prin penitenciarele Bacau, Jilava, Gherla, Jilava, Bacau, Piatra Neamt, Bacau si Constanta, Formatiunea Peninsula, de unde a fost eliberat conditionat la data de 25.06.1991 (fila 23).
      Asadar, reclamantul a executat o perioada de 1 an 9 luni si 27 zile (conform Hotararii nr.59/18.07.1990 a Comisiei judetene Neamt pentru aplicarea Decretului-lege nr.118/1990 al C.P.U.N. – Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala), don ce doi ani la care a fost condamnat prin decizia penala nr.4151/1960 a Tribunalului regional Bacau, iar fapta pentru care a fost condamnat este cea de asociere in scopul comiterii de crime si delicte asupra persoanelor, prevazuta si pedepsita de art.315 alin.1 din Codul penal din 1936, republicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr.48 din 2 februarie 1948, cu modificarile si completarile ulterioare pronuntarii hotararii de condamnare in discutie.
      Intrucat aceasta fapta nu este mentionata de legiuitor printre cele care constituie de drept condamnari cu caracter politic, prin vointa legiuitorului, reclamantul este indreptatit sa solicite constatarea caracterului politic al condamnarii, in temeiul art.4 alin.1 din actul normativ incident in cauza, iar tribunalul gaseste intemeiat acest capat de cerere principal din actiunea sa.
      Caracterul politic al condamnarii reclamantului reiese nu numai din cuprinsul hotararilor judecatoresti de la dosar, de care s-a facut deja vorbire, ci si din alte inscrisuri, ulterioare punerii sale in libertate.
      Astfel, daca este de acceptat faptul ca reclamantul, elev in clasa a XI-a la Scoala medie din comuna Borca, putea fi considerat „exmatriculat din oficiu“ si pentru comiterea unei infractiuni de drept comun, urmare careia sa apara, oarecum, justificata decizia Ministerului Invatamantului si Culturii – Departamentul scolilor, de a nu se reveni asupra masurilor disciplinare stabilite de organele locale (fila 20), o astfel de fapta (de altfel, nicicum dovedita de instantele de judecata), lipsita de orice legatura cu regimul aflat la putere, cu organele  de represiune politica ale vremii, nu ar fi putut justifica, in niciun caz, hotararea in baza careia Directia regionala Bacau a M.A.I. a dispus, la 27.01.1966, trecerea reclamantului in evidenta generala a securitatii, hotarare motivata in mod explicit si neindoielnic pe activitatea sa politica de dupa 23 August 1944, activitate constand in aceea ca, in anul 1956 s-a inscris in organizatia subversiva „Vulturul“, activand ca membru si procurand armament, „iar la 29.11.1960 a fost condamnat de Tribunalul regional Bacau, prin decizia nr.4151, la un an si sase luni inchisoare corectionala, pe care a executat-o“.
      Deci, este vorba de una si aceeasi fapta, care, dincolo de incadrarea juridica data de instantele de judecata, a constituit, pentru reprezentantii puterii comuniste, o veritabila fapta cu continut politic, comisa impotriva regimului, a pretinsei democratii introduse in Romania la 6.03.1945. Reclamantul a fost urmarit in mod constant, permanent si riguros de catre organele de securitate, prin adresa nr.C12/54 044 din 1.10.1969 (fila 59), Inspectoratul de Securitate al judetului Bacau comunicand omologului din judetul Neamt ca Bontea Mihai a fost scos din evidenta bazei de date si trecut in evidenta operativa generala de I.S.J. Brasov. La randul sau, I.S.J. Neamt constata, dupa mai mult de 8 ani, ca, pe parcursul verificarii informative a reclamantului, acesta a avut o comportare corespunzatoare la locul de munca, isi indeplineste atributiile de serviciu, fiind apreciat de conducerea intreprinderii (functiona ca inginer la I.F.E.T. Piatra Neamt). Prin acelasi referat, intocmit la 14.11.1987 (fila 60), Securitatea Neamt remarca si faptul ca, pe de o parte, la domiciliu, cel verificat „este cunoscut cu o conduita corespunzatoare in familie si societate“, iar pe de alta parte, ca el „nu a fost semnalat cu aspecte care sa prezinte interes pentru organele noastre“. Ca atare, se propune a se aproba scoaterea din verificarea informativa a numitului B.M., material de mica importanta, dar cu mentinerea in evidentele organelor de securitate.
      De altfel, la calificarea condamnarii reclamantului drept una cu caracter politic, concura si destinatia penitenciarelor in care si-a ispasit pedeapsa, in mare parte ocupate de detinuti politici, dar si declaratia pe care a dat-o la momentul eliberarii din inchisoare, declaratie pe care o dadeau toti detinutii politici si din care trebuia sa reiasa ca cel pus in libertate a luat cunostinta de faptul ca nu are voie sa divulge nimic din cele vazute si auzite in legatura cu locurile de detentie pe unde a trecut si nici despre persoanele incarcerate.
      Fata de considerentele de fapt si de drept retinute, tribunalul a apreciat ca sunt suficiente elemente pentru admiterea primului capat de cerere din actiunea reclamantului, asa cum acesta a fost formulat.
      Raman, asadar, in discutie, indreptatirea reclamantului la repararea de catre statul roman a prejudiciului moral produs nu numai prin condamnarea propriu-zisa, cat, mai ales, pentru consecintele avute de aceasta asupra intregii sale vieti. Or, din acest punct de vedere, martorii audiati au confirmat faptul ca intreaga cariera profesionala a fost influentata in mod negativ de absurda si nejustificata condamnare pe care a avut-o in tinerete, pentru niste fapte de-a dreptul rizibile, care nu au creat niciun fel de pericol, nici societatii in care traia ori regimului aflat la putere, nici vreunuia din semenii sai. Fata de „faptele“ care i-au atras condamnarea cu caracter evident politic, consecintele pe care a trebuit sa le suporte pe toate planurile vietii, dar, in special, al linistii si confortului psihic, imposibil de obtinut cat timp stii ca esti in permanenta urmarit, de „specialisti“ in domeniu, ori de persoane binevoitoare in preajma carora traiesti, cand asupra ta planeaza pericolul iminent de a se repeta o situatie de-a dreptul aberanta, prin care ai fost sanctionat grav pentru actiuni ce pot fi considerate, cel mult, jocuri copilaresti. Ca atare, persoanei, ca si personalitatii reclamantului, i-au fost lezate unele din cele mai importante valori si drepturi ale omului (dreptul la copilarie si naivitate, dreptul la libertate, increderea in dreptate si justitie, dreptul la realizarea in viata pe masura muncii si a calitatilor socio-profesionale s.a.m.d.).
      Instanta, analizand, prin raportare la imprejurarile de fapt retinute, consecintele negative suferite fizic si psihic de reclamant, atat in perioada de detentie, cat, mai ales, in zecile de ani care au urmat punerii sale in libertate, tinand cont de masura in care i-au fost afectate viata si situatia familiala, profesionala si sociala, de importanta valorilor care definesc personalitatea umana (existenta fizica a omului, libertatea acestuia, sanatatea si integritatea corporala, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional etc.) si carora li s-a adus atingere prin condamnare, de masura acestei lezari si de intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii suferite de victima, care, in prezenta cauza, este insusi reclamantul, a apreciat ca, daca pentru compensarea prejudiciului moral produs acestuia, suma de 1.000.000 euro este excesiva, cuantumul de 150.000 euro apare ca fiind unul rezonabil, suficient si susceptibil de a oferi cuvenitele satisfactii de ordin moral, motiv pentru care, in temeiul art.5 alin.1 lit.a, a admis  in parte si cel de-al doilea capat de cerere din actiune, obligand paratul la plata cu titlu de daune morale a echivalentului in lei al sumei de 150.000 euro.
       Impotriva sentintei s-a formulat apel de catre Ministerul Finantelor Publice (prin Directia Generala a Finantelor Publice Neamt) in numele Statului Roman, aratand ca:
       - Instanta de  fond in mod gresit a constatat caracterul politic al condamnarii reclamantului la 2 ani inchisoare, pentru infractiunea prevazuta de art. 315 alin.1 Cod penal.
       Fata de  situatia de fapt pentru care a fost condamnat reclamantul in cauza, instanta de fond nu a avut in vedere ca aceasta nu are caracterul politic vizat de catre Legea nr. 221/2009, intrucat  aceasta nu se incadreaza in dispozitiile  art.1 alin.(3) din Legea nr. 221/2009.
       - Dispozitiile art. 5 alin.(1) lit.a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei din 15 noiembrie  2010, astfel incat instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere dispozitiile  art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 si dispozitiile art. 147 din Constitutie.
       Avand in vedere  ca termenul de 45 zile  prevazut de textul constitutional a expirat, dispozitiile art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, cu atat mai mult  cu cat se prevede expres ca dupa implinirea termenului  dispozitiile legale isi inceteaza efectele.
       In conditiile stabilite de art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 si art. 147 alin.4 din Constitutie, decizia care a declarat neconstitutionala o dispozitie legala este  definitiva si obligatorie, efectele sale se rasfrang  si in alte cauze. Decizia este  general obligatorie, opozabila erga omnes, inclusiv pentru instantele judecatoresti si are putere numai pentru viitor, ceea ce inseamna ca dupa publicare ea are  efect asupra cauzelor aflate in curs de solutionare sau care se vor solutiona in viitor.
       Asupra obligativitatii unor astfel de decizii s-a pronuntat Curtea Constitutionala (Decizia  nr. 186/18.11.199, Decizia nr. 169/2.11.1999) stabilind  ca obligativitatea Deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele  judecatoresti, ca de altfel si pentru celelalte persoane fizice si juridice, decurge  din principiul inscris in art. 51 din Constitutie.
       Curtea Constitutionala a aratat ca prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi aplicata  de nici un subiect de drept, cu atat mai putin de  institutiile publice, incetandu-i-se de drept efectele  pentru viitor si anume de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei. Mai mult, in situatia in care Parlamentul  sau guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depasi termenul  de 45 de zile, decizia Curtii Constitutionale nu si-ar inceta efectele, ci, dimpotriva, aceste efecte se produc in continuare.
      - Instanta de fond  in mod netemeinic si nelegal a acordat despagubiri cu titlu de daune morale in cuantum de 150.000 euro acestea fiind exagerat de mari in raport cu situatia de fapt si de drept.
      In masura in care nu se va retine  motivul de apel anterior, referitor la  lipsa de temei legal pentru acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit prin condamnarile cu caracter politic, respectiv se va considera aplicabil  in continuare art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, in mod corespunzator  s-a solicitat  a considera aplicabile  si prevederile OUG nr. 62/2010, constatate a fi de asemenea neconstitutionale.
      Apelul a fost gasit fondat fiind admis pentru cele ce succed:
      1. In privinta caracterului politic al condamnarii s-a apreciat ca prima instanta  a facut o corecta aplicare a legii si principiilor de drept.
      Din probatoriu instanta de recurs a constat :
       Faptele pentru care reclamantul a fost condamnat dateaza din 1956, cand acesta nu implinise inca 15 ani.
      Initial acesta a fost condamnat de Tribunalul Militar Iasi la 8 ani de temnita grea si 6 ani de degradare civila, in baza art. 209 pct.1 Cod penal – uneltire contra ordinii sociale –  (sentinta  penala nr. 666/1959).
      Tribunalul Militar al regiunii a II-a  Militare – Colegiul de recurs a casat sentinta prin  decizia nr. 911/06.02.1960 dispunand trimiterea spre completarea probatoriului la Procuratura Militara Bacau.
       In decizie s-a retinut ca „Probatoriile administrate in cauza  nu sunt de natura a dovedi  ca scopul asociatiei  constituita de inculpat  era cel prevazut de art. 209 pct.1 Cod penal si este necesar a se determina cu precizie daca avem de a face cu  o simpla asociatie  indreptata impotriva linistei publice  sau cu o organizatie  contrarevolutionara, indicandu-se de a se face noi probe in acest scop.”
      Prin ordonanta din 19 iulie 1960 s-a dispus incetarea procesului penal pentru infractiunea de uneltire  contra ordinii sociale (art. 209 pct.1 Cod penal), reclamantul fiind trimis in judecata  pentru delictul de asociere contra linistii publice (art. 315 Cod penal.).
       Prin sentinta penala nr. 2425/1960 a Tribunalului popular al raionului Piatra Neamt  a fost condamnat la 1 an si 6 luni  inchisoare corectionala, ulterior, prin decizia nr. 4151/1960 a Tribunalului Regional Bacau pedeapsa fiind majorata la 2 ani inchisoare corectionala.
      Din  decizia nr. 4151/29 nov. 1960 rezulta ca faptele  pentru care a fost condamnat initial la 8 ani de temnita grea  sunt aceleasi cu cele retinute in decizia nr. 4151/1960.
       Este mai mult decat evident  ca judecatorii care au compus  „Colegiul de recurs al Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militare” au adoptat solutia casarii si trimiterii „la  procuratura” din considerente lesne de inteles: inculpatii erau niste  copii, iar infractiunea de uneltire  se sanctiona cu pedeapsa intre  15  si 25 de ani (si chiar cu reducerea pentru faptul  ca inculpatii erau minori, pedeapsa era una extrem de mare) pe cand cea de asociere contra linistii  publice se sanctiona cu o pedeapsa intre 2 si 6 ani, deci cu mult inferioara primei sanctiuni.
       Astfel, numai considerente de ordin uman au stat la baza casarii primei sentinte         (666/1959) de catre Colegiul de recurs.
       Or, in aceste conditii este clar ca daca faptele au fost aceleasi, simpla incadrare a lor  intr-o alta infractiune ( cu scopul vadit de a nu-i condamna pentru niste copilarii la 8 ani de temnita grea) nu este de natura a concluziona  ca aceasta condamnare si-a schimbat caracterul, ea ramanand o condamnare  politica.
      Un argument in plus il constituie si faptul ca este beneficiarul Decretului lege nr. 118/1990.
      2. Chiar daca deciziile 1358 si 1360 ale C.C.R. au survenit la 21 octombrie 2010, deci ulterior pronuntarii de catre prima instanta (schimbarea solutiei, nefiindu-i deci, imputabila judecatorului care a pronuntat hotararea) efectele acestora vizeaza inclusiv procesul pendinte.
      Astfel, prezinta relevanta pentru speta dedusa judecatii daca opereaza aceste decizii avand in vedere data formularii actiunii (si chiar data pronuntarii sentintei) si daca se poate vorbi despre retroactivitate sau nu.
      Pentru a raspunde acestor chestiuni, trebuie verificat daca ne aflam in situatia unei fapte trecute (facta praeterita), fapte in curs de a-si produce efectele (facta pendentia) sau fapte viitoare (facta futura).
      Retroactivitatea presupune prin definitie existenta unei situatii juridice anterioare aparitiei legii noi,  situatie „care scapa legii civile noi”  daca nu se prevede expres contrariul.
       Trebuie distins, deci, dupa cum faptele si-au produs sau nu efectele.
       In cauza, ne regasim in prezenta unor fapte in curs de a-si produce efectele (facta pendentia) si nu fapte trecute ( facta praeterita) pentru a putea vorbi despre retroactivitate.
       Vorbim astfel despre „activitatea”  legii civile  adica aplicarea acesteia acelor situatii  juridice ale caror efecte sunt incerte, asa cum sunt despagubirile solicitate de reclamant.
       Insa, la momentul judecatii apelului temeiul de drept pe care si-a fundamentat pretentiile reclamanta nu mai exista, fiind declarat contrar Constitutiei de catre instanta de contencios constitutional.
      Declararea ca neconstitutionala a dispozitiilor art.5 al.1 lit.a teza I din Legea 221/2009 a avut  ca efect „stergerea” acestei dispozitii constatate ca fiind neconstitutionale, ceea ce echivaleaza, pentru cei carora nu li s-a stabilit irevocabil dreptul, cu faptul ca acestea nu au fost in vigoare niciodata.
      A sustine ca reclamantii care au introdus actiunea anterior  pronuntarii deciziilor de constatare a neconstitutionalitatii (si pentru care nu s-au pronuntat hotarari irevocabile) ar avea un tratament diferit fata de cei care au introdus actiunea ulterior, ar echivala cu faptul ca legiuitorul constituant si  ordinea de drept in genere ar incuraja depunerea unei actiuni, cu sanse de castig, intre momentul pronuntarii deciziei de neconstitutionalitate (cand desi cunoscuta la nivel national, decizia nu este inca obligatorie) si momentul publicarii ei (cand efectele sale devin obligatorii).
       Or, nu poate fi acceptat un asemenea „tratament diferentiat”, cata vreme toti acesti reclamanti, se afla in situatii identice (pentru ei nu s-a stabilit irevocabil „dreptul” – existenta lui – pana la data aparitiei deciziei Curtii Constitutionale).
       De altfel, un asemenea demers (atacarea unei legi in contenciosul constitutional) ar deveni inutil ( efectele deciziei de neconstitutionalitate fiind de natura pozitiva sau negativa, in raport de partea carei ii profita sau ii este defavorabila) pentru o parte litiganta de vreme ce el s-ar solda doar cu „o victorie sortita altora”. Datele nu se schimba ( principiul  trebuie sa fie acelasi) cu nimic daca este vorba despre Statul Roman.
       Dimensiunea problemei este mai pregnanta intr-o  exceptie de neconstitutionalitate invocata intr-un litigiu  purtat intre particulari. Spre exemplu intr-o actiune avand ca obiect „obligatia de a face”, paratul invoca neconstitutionalitatea art. 1075 C. Civ. si prin reducere la absurd, Curtea Constitutionala declara neconstitutional acest articol. In logica in care s-ar sustine punctul de vedere cum ca aceasta decizie nu ar avea consecinte asupra actiunii in curs de judecata (fie ea in fata instantelor de fond sau in cea de recurs) ci doar asupra celor initiate ulterior pronuntarii deciziei de neconstitutionalitate, S-AR AJUNGE LA SITUATIA TOTAL ABSURDA, CA TOCMAI PARATULUI CARE A INVOCAT EXCEPTIA SA NU-I PROFITE DECLARAREA CA NECONSTITUTIONALA A ART. 1075 C.CIV.
       Art.5 al.1 lit.a teza I era lovit de viciul de neconstitutionalitate de la momentul intrarii lui in vigoare: acesta este efectul declararii neconstitutionale a dispozitiilor respective, pentru reclamantii de fata, spre deosebire de acei reclamanti pentru care dreptul a fost stabilit irevocabil si  pe care decizia „nu-i afecteaza” (decizia produce efecte doar pentru viitor, scapand deci efectelor sale acele drepturi stabilite in mod irevocabil,  astfel ca pentru cei care nu au un drept la despagubiri, stabilit irevocabil, decizia isi produce efectele, fiind vorba asa cum s-a aratat, mai sus, de facta pendentia)
       De altfel in recursul in interesul legii 3/4 aprilie 2011 I.C.C.J. a atins aceasta problema, iar o alta solutie ar fi contrara rationamentului acolo retinut.(„ Daca aplicarea unui act normativ in perioada dintre intrarea sa in vigoare si declararea neconstitutionalitatii isi gaseste ratiunea in prezumtia de constitutionalitate, aceasta ratiune nu mai exista dupa ce actul normativ a fost declarat neconstitutional, iar prezumtia de constitutionalitate a fost rasturnata.
      Aceasta cu atat mai mult cu cat, ca in multe dintre cauzele in care s-au pronuntat hotararile analizate, cererea de chemare in judecata a fost introdusa dupa declararea neconstitutionalitatii uneia din ordonantele de urgenta de modificare a Ordonantei Guvernului nr. 15/2008, iar hotararile (in toate cauzele) au fost pronuntate dupa interventia Curtii Constitutionale.
       Numai in aceasta maniera se pot concilia efectul obligatoriu al deciziei Curtii Constitutionale cu efectul ex nunc al acesteia.”)
       Situatia abrogarii sau modificarii unei legi in timpul procesului nu echivaleaza  cu declararea  neconstitutionala a acesteia, cata vreme primele sunt „evenimente legislative” care emana de la legiuitor (cel care a emis actul normativ supus modificarii sau abrogarii) si sunt legale si constitutionale prin ele insele (tinand de oportunitate) iar neconstitutionalitatea vizeaza exclusiv emiterea unui act normativ ce contravine legii fundamentale.
       Chestiunea legata de asteptarile  persoanelor condamnate politic si eventualele cheltuieli efectuate ca urmare a declansarii acestui demers judiciar excedeaza cauzei avand un alt temei juridic, care nu poate constitui element de analiza in fata instantei de apel date fiind dispozitiile art.294 al.1 Cod procedura civila, putand fi eventual valorificat pe calea unei alte actiuni. De aceea instanta nu va putea analiza nici problematica referitoare la practica CEDO si eventuala speranta legitima.
       Pentru motivele deja expuse s-a admis apelul paratului(conform dispozitivului).
       3. Chiar daca s-ar trece peste cele deja avute in vedere mai sus, pe fond, instanta a retinut:
       - daca nu s-ar lua in considerare dec. 1358/2010 a C.C.R. pentru identitate de ratiune nu se va lua in considerare nici dec. 1354/2010, astfel ca, devin aplicabile dispozitiile O.U.G. 62/2010.
       - statul si-a asumat in mod voluntar, (vezi CEDO - Klaus si Iouri Kiladze versus Georgia) plata unor despagubiri,  dar intr-un cuantum rezonabil, care sa nu  indrepte o nedreptate printr-o noua nedreptate (vezi CEDO - cauza Pincova si Pinc versus Cehia) in sensul impovararii bugetului cu sume care uneori frizeaza bunul-simt. (milioane si sute de mii de euro intr-o tara in care pensiile si salariile nete ale majoritatii sunt in jurul a 100-300 de euro) Este adevarat ca potrivit dreptului comun repararea prejudiciului trebuie sa fie integrala, insa in cazul condamnarii cu caracter politic situatia este diferita, caci legea 221/2009 vine in doar in „completarea” celorlalte legi de „reparatie” lato sensu  - decr.-lege 118/1990, legea 18/1991, legea 10/2001- fiind prin ea insasi o masura a recunoasterii nelegalitatilor iar compensarea baneasca este doar apanajul acestei recunoasteri, iar nu pretium doloris.
       - trecerea timpului, supravietuirea celor persecutati, reluarea vietii de familie, nasterea de copii,  a sters mare parte din „durere” astfel ca prejudiciul trebuie cuantificat si in raport de aceste coordonate. Fireste ca ororile din perioada respectiva sunt de neimaginat si de nesuportat -pentru cei ce nu le-au trait- si de nesters din memorie -pentru cei care le-au trait-, insa compensarea nu trebuie sa-i transforme pe reclamanti in beneficiarii unei sanse, cu atat mai mult cu cat putini se asteptau la un asemenea act normativ, iar actiunile pe dreptul comun erau de foarte multa vreme prescrise.(contrar celor sustinute  in sectiunea a 4-a, punctul 6 din expunerea de motive a proiectului de lege 221/2009)
       - prima instanta a acordat o suma exagerata, avand in vedere totodata ca parte din prejudiciu a fost acoperit deja de-a lungul celor peste 21 de ani in care reclamantul a incasat drepturile prevazute de Decr.-lege 118/1990. (din 1 apr. 1990, asa cum s-a aratat chiar in cuprinsul actiunii-365 lei) - evaluate la aprox. 21.500 de euro, daca se are in vedere raportul leu/euro care probabil s-a mentinut de-a lungul celor 252 de luni. 
       Fata de cele retinute la punctul 3, instanta de apel ar fi apreciat (in lipsa deciziei 1358/2010 a C.C.R.) ca deja Statul Roman a compensat prejudiciul in cea mai mare parte astfel ca suma de 1000 de euro este cea mai echitabila si rezonabila.
Pentru motivele deja expuse s-a admis apelul paratului