Nulitate relativa act de instrainare a unui bun comun de catre unul dintre soti – Confirmare tacita – Consecinte.

Prin sentinta civila nr.2632 din 23 iunie 2005 a Judecatoriei Piatra Neamt s-a respins actiunea reclamantului I.V. in contradictoriu cu paratele I.E. si Manastirea B., ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin cererea introductiva reclamantul I.V. a chemat in judecata paratele pentru a se constata nulitatea contractului de donatie autentificat sub nr.102 din 17 ianuarie 1996 la B.N.P.  Botu Rodica, avand ca obiect suprafata de 10.000 m.p. teren situat in intravilan sat B.  .
S-a retinut ca parata-donatoare I.E., la data incheierii contractului de donatie, a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra a 1 ha teren aflat in litigiu, ce a format obiectul donatiei, cu certificatul nr.117 din 17 ianuarie 1996 emis de Consiliul Local al comunei B., jud.N., contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.9451 din 11 mai 1995 si contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.18804 din 19 septembrie 1995 – act transcris sub nr.957 din 19 septembrie 1995.
In raport de aceste acte, s-a apreciat ca parata Manastirea B. a fost dobanditor de buna-credinta al terenului, avand convingerea ca parata I.E. este singurul proprietar al terenului.
S-a mai apreciat ca motivele invocate in actiunea reclamantului reprezinta termenii de nulitate relativa si reclamantul fiind tert fata de contractul de donatie nu are calitate procesuala activa sa solicite prin actiunea civila anularea contractului de donatie.
De asemenea, s-a considerat ca reclamantul are sarcina probei potrivit art.1169 Cod civil, dovada dreptului de proprietate asupra terenului trebuind a fi facut cu titlu de proprietate emis  de Comisia Judeteana Neamt pentru aplicarea Lg. 18/1991 reclamantul  nejustificand un interes legitim.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul I.V. iar Tribunalul Neamt prin decizia civila nr.171/23 martie 2005 a respins ca nefondat apelul, apreciind ca motivele  de nulitate invocate de apelantul-reclamant nu reprezinta nulitati absolute, ci relative.
A retinut instanta de apel ca, proprietatea asupra bunului donat nu constituie motiv de nulitate, nici absoluta  nici relativa, ci da dreptul tertului care o pretinde sa o reclame pe calea actiunii reale imobiliare in revendicare si ca lipsa acordului expres al apelantului la incheierea actului sau inexistenta mandatului tacit dat sotiei donatoare, in conditiile art.35 al.2 teza II din Codul familiei, are caracter relativ.
S-a apreciat in raport de declaratiile martorilor audiati in cauza ca, apelantul I.V. a avut cunostinta despre inceperea constructiei Schitului, ajutand personal la aceasta si a participat la slujba de sfintire a locului, aceasta cu atat mai mult cu cat locuinta sa este in imediata vecinatate a schitului construit pe terenul donat.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs, recurentii I.V. si I.E. .
In motivarea recursului, se arata in esenta ca hotararea este nelegala si netemeinica, deoarece ambele instante au retinut gresit ca instrainarea bunului altuia nu constituie motiv de nulitate nici absoluta si nici relativa, cu toate ca in doctrina s-a stabilit ca, atunci cand partile sau cel putin cumparatorul nu cunosc imprejurarea  ca vanzatorul este adevaratul proprietar, contractul este lovit de nulitate, fiind o nulitate relativa determinata de eroarea cumparatorului asupra calitatii de proprietar a vanzatorului.
Arata recurentii ca parata I.E. nu putea dona terenul fara consimtamantul expres  al sotului nulitatea intemeindu-se pe lipsa consimtamantului unanim al coproprietarilor, fiind aplicabile dispozitiile art.35 al.2 teza II din Codul familiei, care au caracter imperativ, impunand in cazul instrainarii unor bunuri comune imobiliare sa existe consimtamantul expres al celuilalt sot, neputand fi vorba de un mandat tacit in administrare, cum eronat retin instantele de fond.
Esential este, sustin recurentii, faptul ca terenul de 10.000 m.p. este proprietatea exclusiva a lui I.V., conform procesului verbal de punere in posesie nr.1018 din 10 mai 1995 intocmit pe numele sau si titlul de proprietate emis la 24 ianuarie 2006.
Precizeaza recurentii ca s-a apreciat gresit ca I.V. ar fi consimtit tacit ca sotia sa faca actul de donatie contestat.
Prin intampinare intimata Manastirea B. a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, avand in vedere caracterul relativ al nulitatii invocate in cauza.
La termenul din 16 octombrie 2006, prin aparator, recurentul I.V. a invocat exceptia nulitatii hotararii pronuntate de tribunal intrucat apelul a fost respins ca nefondat desi motivarea a fost facuta in baza art.35 al.2 Codul familiei, iar motivarea s-a facut pe nulitate relativa si nu pe nulitate absoluta cum era normal si pentru ca i s-a incalcat dreptul la aparare intrucat exceptia lipsei de interes a  acestuia nu a fost pusa in discutia contradictorie a partilor, la fel si dispozitiile art.35 al.2 Codul familiei, existand neconcordanta intre dispozitiv si motivare.
La termenul din 3 octombrie 2006, instanta prin incheiere in temeiul art. 244 pct.1 Cod procedura civila a suspendat judecata recursului pana cand hotararea pronuntata in dosarul nr.3713/2006 al Judecatoriei Piatra Neamt devine irevocabila.
La termenul din 15 noiembrie 2010 cauza a fost repusa pe rol si la urmatorul termen din 6 decembrie 2010 prin aparator, intimata Manastirea B. invoca exceptia autoritatii de lucru judecat intrucat exista o hotarare pronuntata in cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de donatie, respectiv sentinta civila nr.1069 din 15 martie 2006, invoca si, prescriptia dreptului la actiune, intrucat au trecut 3 ani de la data incheierii actelor.
Instanta, la termenul din 21 februarie 2011, a invocat, din oficiu exceptia lipsei de interes in formularea recursului de catre recurenta-parata I.E., exceptie pusa in discutia partilor la acest termen de judecata.
La acelasi termen recurentul I.V. prin procurator a invocat exceptia  nulitatii incheierii de repunere a cauzei pe rol, intrucat numita I.V.  nu a formulat recurs, recursul fiind formulat de I.V. impotriva lui I.E. si Manastirea B. .
Examinand cauza sub aspectul exceptiilor si a motivelor invocate, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Referitor la motivele de recurs ce privesc fondul cauzei s-a apreciat ca nu sunt intemeiate, recursul fiind respins pentru considerentele urmatoare.
Recurentul este nemultumit de faptul ca terenul ce a facut obiectul contractului de donatie a carui nulitate s-a solicitat in cauza respectiv 10.000 m.p. teren situat in sat Bodesti, jud. Neamt a fost donat de sotia sa I.E., fara consimtamantul sau care  era proprietar pe teren.
S-a retinut referitor la terenul in cauza ca prin contractul de vanzare-cumparare nr.9451 din 11 mai 1995 I.E. si I.V. au vandut suprafata de 10.000 m.p. teren – in litigiu – Mitropoliei  Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi  S. – R., jud. S. .
Ulterior, prin contractul de vanzare-cumparare nr.18804 din 19 septembrie 1995  aceasta din urma vinde numitei I.E. casatorita,  suprafata de 1 ha teren ( in litigiu) actul fiind transcris sub nr.957 din 19 septembrie 1995.  Mai apoi la data de 17 ianuarie 1996 se incheie actul de donatie autentificat sub nr.102, avand ca obiect suprafata de 10.000 m.p teren situat in sat B., jud. N. .
In raport de actele mentionate s-a constatat ca desi terenul a fost vandut de ambii soti, ulterior este  cumparat doar de sotie I.E. ceea ce insa nu inlatura calitatea de coproprietar asupra terenului a sotului I.V., terenul fiind cumparat in timpul casatoriei, ori, potrivit art.30 al.1 din Codul Familiei bunurile dobandite in timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, sunt de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor.
Ulterior, I.E. instraineaza terenul bun comun intimatei-parate Manastirea B. care incepe si finalizeaza constructia pe teren a unui schit, la constructia acestuia participand si sotii, recurentii in prezenta cauza, schitul fiind in imediata vecinatate a locuintei acestora, situatie ce rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza si inscrisurile depuse la dosar, atat la instanta de fond cat si in apel.
Potrivit art.35 al.2 partea finala din Codul familiei nici unul dintre soti nu poate instraina si nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul celuilalt sot.
Aceasta prevedere este exclusiv in vederea ocrotirii patrimoniului sotilor, dispozitia putand fi invocata numai de sotul al carui consimtamant a fost nesocotit, nulitatea actului fiind numai relativa.
Un act lovit de nulitate relativa poate fi confirmat expres sau tacit de partea in favoarea careia a fost instituita sanctiunea, acceptarea sau consimtirea de fapt putandu-se manifesta sau reflecta in orice act  de natura sa conduca la inlaturarea nulitatii.
Din probele administrate in cauza rezulta ca recurentul a acceptat in fapt si a consimtit la instrainarea facuta de sotia sa, atat timp cat a cunoscut ca Manastirea B. a construit schitul pe terenul in cauza si chiar a participat la construirea acestuia astfel incat prin aceste acte a confirmat tacit la instrainarea terenului catre Manastirea B., astfel incat prin aceste acte a inlaturat nulitatea invocata.
Consimtamantul celuilalt sot nu trebuie sa fie expres sau in forma scrisa, ci presupune o manifestare neindoielnica a vointei sotului neparticipant la actul juridic de a instraina impreuna cu sotul sau imobilul din comunitatea de bunuri, in cauza de fata recurentul prin actiunile sale a confirmat tacit instrainarea facuta de sotia sa.
Sustinerile referitoare la faptul ca terenul de 10.000 m.p. ar fi fost doar proprietatea recurentului I.V. potrivit procesului verbal de punere in posesie nr.1018 din 10 mai 1995 nu au fost retinute atat timp cat terenul in cauza a fost vandut de ambii soti prin contractul de vanzare-cumparare nr.9451/1995, contract ramas in fiinta prin respingerea actiunii formulate de I.V. si I.E. in contradictoriu cu Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania, de constatare a nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr.9451/ 1 mai 1995 si nr.18809/ 19 septembrie 1995 – prin sentinta civila nr. 3973 din 2 noiembrie 2006 a Judecatoriei Piatra Neamt in dosarul nr.3713/2000 ramasa irevocabila prin decizia civila nr.748/29 martie 2010 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a III –a civila in dosar nr.25181/3/2007.
In considerarea celor mentionate anterior Curtea de apel in baza art.304 pct.9 Cod procedura civila a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia nulitatii incheierii de repunere a cauzei pe rol, a admis exceptia lipsei de interes in formularea recursului de I.E., fata de care a respins recursul pentru acest motiv si a respins recursul formulat de I.V. ca nefondat.