Achitare. Aprecierea probelor. PrincipiuI in dubio pro reo.

      Prin sentinta penala nr. 864/25.04.2008 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul penal nr. 10984/180/2007 s-a dispus in baza ait.ll pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10, lit. c Cod procedura penala, achitarea inculpatului P. E. din Buhusi, porecla "b...", domiciliat cetatean roman, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfacut, necasatorit, fara ocupatie, pentru infractiunea de furt calificat prev. si ped. de art. 208, alin.l Cod penal si 209, alin.l,lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit, a Cod penaL
       In baza art. 334 Cod procedura penala a fost schimbata incadrarea juridica a faptei retinuta in sarcina inculpatului P.C. din infractiunea de furt calificat prev. si ped. de art. 208, alin.l Cod penal si 209, alin.l,lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 Kt. b Cod penal in infractiunea de furt prev. si pedepsita de art. 208, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
       In baza art. 208, alin, 1 Cod penal cu aplicarea art.37.1it.b Cod penal a fost condamnat inculpatul P.C., porecla "borcan", jud. Bacau, cetatean roman, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfacut, necasatorit, fara ocupatie, cu antecedente penale, la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt.
       In baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64, lit. a, teza a doua si b Cod penal
S-a luat act ca inculpatul este arestat in alta cauza.
S-a luat act ca partea vatamata R.V. nu s-a constituit parte civila.
S-a luat act ca partea civila Z.C. a renuntat la pretentiile civile formulate.
In baza art.118, lit. e Cod penal, a fost confiscata de la inculpatul P.C. suma de 60 lei. In temeiul art. 191, alin.l Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul P.C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de cate 100 lei reprezentand onorariul pentru aparatorii din oficiu, av. B.M. si av. C.Q., atat din faza de urmarire penala cat si din cursul judecatii ce a fost avansata din fondurile Ministerului Justitiei.
      In baza art.192, alin. 3 Cod procedura penala, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum de 300 lei au ramas in sarcina acestuia, suma de cate 100 lei reprezentand onorariul pentru aparatorii din oficiu, av. P.A. si av. L.F., atat din faza de urmarire penala cat si din cursul judecatii a fost avansata din fondurile Ministerului Justitiei.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a avut in vedere urmatoarea situatie de fapt:
      In data de 29.07.2007 inculpatul P.C a sustras, pe timp de zi, o cabalina apartinand partii vatamate R.V., cabalina aflata pe pasunea din apropierea locuinta partii vatamate.
      Existenta faptei astfel cum a fost retinuta de catre instanta si vinovatia inculpatului P.C. rezulta din declaratia partii vatamate R.V. si din declaratia partii civile Z.C., persoana care a aratat ca a primit la schimb cabalina sustrasa partii vatamate de la inculpatul P.C., toate coroborate cu declaratiile inculpatilor.
      In ceea ce-1 priveste pe inculpatul P.E., instanta a retinut urmatoarele:
       Conform dispozitiilor art. 6 din GEDO dar si 52 Cod procedura penala si 23, alin.l 1 din Constitutia Romaniei inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.
      Conform dispozitiilor art. 66 Cod procedura penala, coroborate cu dispozitiile art. 65 Cod procedura penala, inculpatul nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia iar sarcina administrarii probelor revine, in cursul procesului penal, organului de urmarire penala si instantei de judecata. Orice solutie pronuntata de catre instanta nu se poate intemeia decat pe probe legal administrate si convingatoare, asa cum a statuat si CEDO in cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita conform vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
      Ori analizand probele administrate in cauza instanta a apreciat ca inculpatul P.E. nu a savarsit fapta de care este imvinuit  pentru urmatoarele considerente:
      Partea civila Z.C. a aratat ca a cumparat cabalina sustrasa partii vatamate de la  inculpatul, P.C. Inculpatul P,C. a sustinut ca a sustras singur cabalina, hotararea infractionala survenind in mod spontan in momentul in care a vazut cabalina pe camp. Desi inculpatii sunt frati instanta a apreciat declaratia acestuia ca fiind sincera in contextul in care se coroboreaza cu declaratiile partii civile dar si ale martorilor S.M. si G.V.
       Astfel, desi in cursul urmaririi penale martorul S.M. a sustinut ca inculpatii au venit impreuna la locuinta sa, in fata instantei a aratat ca a fost strigat de inculpatul P.C., care a venit singur. La fel martorul G.C. a aratat in fata instantei ca inculpatul P.C. a fost la locuinta sa si i-a cerut bani, fara a preciza nimic despre inculpatul P.E., desi in faza de urmarire penala a sustinut ca cei doi inculpati au venit impreuna la locuinta sa.
      Avand in vedere aceste declaratii oscilante ale celor doi martori, instanta a apreciat ca nu pot constitui probe certe de vinovatie impotriva inculpatului P.E..
       Chiar si in situatia in care s-ar retine ca cei doi inculpati au mers impreuna la locuintele celor doi martori acest fapt nu constituie o proba certa ca inculpatul P.E. ar fi participat la savarsirea furtului de catre  fratele sau sau ar fi avut cunostinta de provenienta cabalinei.
      Fata de materialul probator aflat la dosar instanta a apreciat ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie a inculpatului P.E., facand aplicarea principiului „in dubio pro reo" si a pronuntat o solutie de achitare a acestuia, in temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, raportat la art. 10 lit. c Cod procedura penala.
       Avand in vedere ca inculpatul P.C. a savarsit singur fapta care formeaza obiectul cauzei, in baza art.334 Cod procedura penala, instanta a schimbat incadrarea juridica a faptei retinute in sarcina inculpatului P.C. din infractiunea de furt calificat prev. si pedepsita de art. 208, alin. 1 Cod penal si 209, alin. 1, lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal in infractiunea de furt prev. si pedepsita de art. 208, alin. I Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.
       Sub aspectul laturii subiective, avand in vedere imprejurarile savarsirii faptei, instanta a apreciat ca inculpatul a prevazut lezarea patrimoniului partii vatamate si a urmarit insusirea pe nedrept a bunului, actionand astfel cu vinovatie sub forma intentiei directe.
       Intrucat inculpatul a savarsit fapta dupa executarea pedepsei de 1 an si 3 luni inchisoare aplica prin Sentinta penala 159/2004 a Judecatoriei Buhusi, instanta a retinut ca fiind incidente, in privinta incadrarii juridice a faptei si dispozitiile art 37, lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie.
      Avand in vedere ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat cu vinovatie, in baza art 345, alin. 2 Cod procedura penala, instanta a pronuntat o solutie de condamnare a inculpatului.
       La individualizarea judiciara a pedepsei, au fost avute in vedere criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal si anume dispozitiile portii generale a codului penal, Unitele de pedeapsa prevazute de lege gradul de pericol social al faptei savarsite, perseverenta infractionala a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale dar si pozitia sincera a acestuia pe parcursul procesului penal.
       Punand in balanta ansamblul acestor imprejurari, instanta a apreciat ca, pentru realizarea scopului pedepsei prevazut de art. 52 Cod penal, privind prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre inculpat si pentru reeducarea acestuia, se impune aplicarea unei pedepse de 1 an inchisoare, orientata spre minim, cu executare in regim de detentie.
      In baza art. 71 Cod penal instanta a interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64, lit. a, teza a doua si b Cod penal, retinand ca, in cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca nu este acceptabil ca un detinut sa fie decazut din drepturile sale garantate de Conventie (drepturi electorale) pentru simplul fapt ca el gaseste inchis ca urmare a unei condarnnari iar interdictie absoluta de a vota impusa tuturor detinutilor nu intra in marja de apreciere a statului, fiind vidat art 3 din Protocolul nr. 1 al Conventiei.
Instanta a luat act ca inculpatul este arestat in alta cauza.
Sub aspectul laturii civile, instanta retinut ca partea vatamata R.V. nu s-a constituit parte civila in cauza, prejudiciul fiind recuperat prin restituire iar partea civila Z.C. a renuntat la pretentiile civile formulate.
      In consecinta, fata de dispozitiile art. 118, lit. e Cod penal instanta a dispus confiscarea de la inculpatul P.C. a sumei de 60 lei primita de la partea civila Z.C., in urma schimbului efectuat.
      In temeiul art. 191,alin. 1 Cod procedura penala instanta a obligat pe inculpatul P.C. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de cate 100 lei reprezentand onorariul pentru aparatorii din oficiu, av. B.M. si av. C.C., atat din faza de urmarire penala cat si din cursul judecatii va fi avansata din fondurile Ministerului Justitiei.
       In baza art.192 alin. 3 Cod procedura penala restul cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum de 300 lei au ramas in sarcina acestuia, suma de cate 100 lei reprezentand onorariul pentru aparatorii din oficiu, av. P.A. si av. L.F., atat din faza de urmarire penala cat si din cursul judecatii fiind avansate din fondurile Ministerului Justitiei
     Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termen legal Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau care a criticat solutia primei instante sub aspectul netemeiniciei solutiei de achitare a inculpatului P.E. motivat de faptul ca instanta de fond in mod gresit a apreciat probatoriul administrat in cauza si a concluzionat ca inculpatul P.E. nu este autorul faptei de furt calificat pentru care a fost trimis in judecata.
      Tribunalul, analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor invocate precum si din oficiu, a apreciat ca apelul declarat este nefondat pentru urmatoarele considerente:
      Astfel, instanta de fond a stabilit o situatie de fapt corespunzatoare si a statuat in mod legal si corect gradul de vinovatie al fiecarui inculpat trimis in judecata de parchet.
      Instanta de fond a administrat toate probatoriile ce se impuneau in cauza in vederea aflarii adevarului si de natura sa lamureasca cauza sub toate aspectele, acordand si respectand toate etapele procesuale ce guverneaza procesul penal iar solutia pronuntata in cauza este rezultatul neechivoc al aplicarii tuturor acestor principii de drept.
      Reprezentantul parchetului prin motivele sale nu face altceva decat sa prezinte teoria administrarii si interpretarii probelor fara insa sa o adapteze la realitatea situatiei de fapt existente in cauza si care a condus indubitabil la solutia de achitare privind pe inculpatul P.E..
      Nici una din declaratiile martorilor audiati in cauza nu il plaseaza pe inculpatul P.E. in campul infractional si nu exista in cauza nici o „proba" in sensul cerut atat de normele de drept intern cat si international care sa formeze convingerea instantei ca acesta a participat alaturi de fratele sau la furtul cabalinei.
      Sunt in acest sens relevante declaratiile partii civile, cumparator de buna credinta Z.C., care arata ca el a cumparat cabalina dar de la inculpatul P.C., de asemenea declaratiile martorilor S.M. si Q.V. date in cursul cercetarii judecatoresti releva faptul ca l-au vazut doar pe inculpatul P.C.
      Probele de vinovatie invocate de parchet in sprijinul acuzatiei ce o aduc in sarcina inculpatului P.E. sunt simple indicii de vinovatie care nu pot conduce la condamnarea inculpatului asa cum corect a stabilit instanta de fond.
      Simplele supozitii, sustinute doar de teoria administrarii probelor nu pot conduce la concluzia ca inculpatul P.E. este fara de putinta de tagada autorul infractiunii retinute in sarcina sa, tribunalul apreciaza in consens cu instanta de fond ca prezumtia de nevinovatie in ceea ce il priveste pe acest inculpat nu a fost rasturnata, iar solutia de achitare este cea care rezida din intreaga economie a actelor si lucrarilor dosarului
      Nici motivul de nelegalitate invocat de parchet referitor la schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de furt retinuta in sarcina inculpatului P.C. in sensul inlaturarii dispozitiilor art. 209 ai 1 lit. a Cod penai nu este intemeiat, acesta s-a impus a fi inlaturat ca o consecinta directa a solutiei de achitare a inculpatului P.E. si nu ca o nelegalitate cum gresit a fost interpretat.
      Pentru aceste considerente prin decizia penala nr. 403/A din 9.10,2008 pronuntata de Tribunalul Neamt s-a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau, impotriva sentintei penale mr. 864/25.04.2008 a Judecatoriei Bacau pronuntata in dosar nr. 10984/180/2007.
      Onorariu avocat oficiu in suma de cate 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justitiei
Cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
S-a constatat ca inculpatul P.C. este arestat in alta cauza.
      Impotriva deciziei penale mai sus mentionate a declarat recurs in termen Parchetul de pe langa Tribunalul care critica decizia recurata sub urmatoarele aspecte:
      S-a invocat netemeinicia si nelegalitatea hotararilor pronuntate de instantele de apel si de fond cu privire la gresita achitare in temeiul art. 10 lit. c Cod procedura penala a inculpatului P.E. si cu privire la gresita schimbare a incadrarii juridice a faptei comise de inculpatul P.C., in sensul neretinerii prev. de art. 209 aL 1 Ik. a Cod penaL
      Din declaratiile martorilor C.V. ( fi. 32 dos. u.p. si fL72 dos. c.j.) S.M. (fi. 31 dos. u.p. si fi. 64 dos. c.j.) si ale cumparatorului de buna credinta Z.C., rezulta ca inculpatii P.C. si P.E. au sustras impreuna cabalina partii vatamate R.V., animalul fiind vazut in posesia celor doi inculpati in noaptea de 29/30.072007, imediat dupa sustragerea acestuia, de catre primii doi martori anterior aratati. Se apreciaza ca instantele de fond si de apel au inlaturat netemeinic si nejustificat declaratiile date in cursul urrnaririi penale de martorii C.M. si S.M. si au aut in vedere doar depozitiile din cursul cercetarii judecatoresti, fara insa a se da vreo motivare.
      In conditiile in care, din mijloacele de proba aratate, coroborate si cu declaratiile partii vatamate, procesul verbal de cercetare la fata locului, rezulta ca fapta a fost comisa de cei doi inculpati, in cauza nu se impune schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina inculpatului P.C..
      Curtea de Apel, examinand atat motivele de recurs invocate, cat si din oficiu ambele hotarari, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) combinate cu art. 3856 alin. (1) si art. 3857 Cod procedura penala a constatat urmatoarele :
      Desi procurorul a sustinut ca ambele instante - prima instanta si cea de apel -au ajuns la concluzia achitarii inculpatului P.E. prin ignorarea mai multor probe administrate in cursul urmaririi penale, Curtea de Apel a constatat ca, dimpotriva, atat prima instanta, cat si cea de apel au facut o analiza amanuntita a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal
      In Codul de procedura penala roman, prezumtia de nevinovatie este inscrisa intre regulile de baza ale procesului penal, in art. 52 statuandu-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva."
      Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei - dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane - s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:
      - vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei;
      - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;
      - la adoptarea unei hotarari de condamnare, pana la ramanerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata ; la adoptarea unei hotarari de condamnare definitive prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte „erga omnes " ;
      - hotararea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar in caz de indoiala, ce nu poate fi inlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.
      Toate aceste cerinte sunt argumente pentru transformarea conceptiei asupra prezumtiei de nevinovatie, dintr-o simpla regula, garantie a unor drepturi fundamentale, intr-un drept distinct al fiecarei persoane, de a fi tratata ca nevinovata pana la stabilirea vinovatiei printr-o hotarare penala definitiva.
      In prezenta cauza au fost audiati mai multi martori, insa declaratiile acestora nu contin informatii concludente de natura a releva vinovatia celor doi inculpati Declaratiile martorilor Q.V. si S.M. date in cursul urmaririi penale cu care se incearca a se demonstra de procuror vinovatia inculpatului P.E., nu pot conduce la rasturnarea prezumtiei de nevinovatie de care beneficiaza inculpatul. Martorii amintiti, prin perceptie directa au aratat la urmarirea penala doar imprejurarea ca inculpatii P.E. si P.C. au venit impreuna la locuinta acestora, situatie pe care cei doi martori nu au mai sustinut-o si in instanta.
      Curtea, in concordanta cu opinia instantelor anterioare,a apreciat ca elementele de fapt prezentate de acesti martori nu pot constitui probe certe si concludente in invinuirea inculpatului P.E. care sa formeze instantei convingerea ca inculpatii au savarsit fapta in coautorat, in conditiile in care nu se coroboreaza cu nici o alta proba administrata in cauza.
      Avand in vedere ca, la pronuntarea unei condamnari, instanta trebuie sa-si intemeieze convingerea vinovatiei inculpatului pe baza de probe sigure, certe si intrucat in cauza probele in acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei inculpatului, se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „orice indoiala este in favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
      Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 3 Cod procedura penala, se regaseste in materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judecatoresti penale nu-si pot forma o convingere care sa se constituie intr-o certitudine si, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovatiei acuzatului si sa-1 achite.
      Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo  este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii).
      Numai asa se formeaza convingerea, izvorata din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii) este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.
      Chiar daca in speta s-au administrat probe in sprijinul invinuirii, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista, si totusi indoiala persista in ce priveste vinovatia, atunci indoiala este „echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie " si deci inculpatul P.E. trebuie achitat.
      Pentru cele ce preced,  Curtea in temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, a respins ca nefondat recursul procurorului.