Ucidere din culpa. Despagubiri civile

      
      

Prin sentinta penala nr.254 din data de 22.05.2008, pronuntata in dosar penal nr. 489/260/2008 al Judecatoriei Moinesti, judetul Bacau, s-a dispus condamnarea inculpatului N.C cetatean roman, studii 8 clase, stagiul militar satisfacut, fara ocupatie, casatorit, fara copii, fara antecedente penale, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 alin.2 Cod penal, la pedeapsa principala de 2 (doi) ani inchisoare.
S-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a II a si litera b Cod penal in conditiile si pe durata prevazuta de art.71 Cod penal.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale pe o durata de 4 ani, termen de incercare stabilit in conditiile art.82 Cod penal.
Conform art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat conditionat executarea pedepsei accesorii. In baza art. 359 Cod procedura penala a fost atrasa atentia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal, in sensul ca daca in timpul termenului de incercare va mai comite o alta infractiune, se va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
A fost obligat inculpatul la 115, 3 lei cu titlu de despagubiri civile catre partea civila Serviciul de Ambulanta Bacau, reprezentand cheltuieli de transport ale victimei de la locul accidentului la Spitalul Comanesti, suma reactualizata la data executarii.
A fost obligat asiguratorul S.C. BT A. sa achite partii civile S.D. suma de 5000 lei despagubiri civile materiale, reprezentand cheltuieli de inmormantare si praznice ulterioare. A fost obligat asiguratorul S.C. BT A. sa achite o prestatie periodica pentru minorii: S.S., S.P., S.S. si S.A. in cuantum de cate 250 lei pentru fiecare, incepand cu data de 25.09.2007 si pana la incetarea starii de nevoie.
    A fost obligat asiguratorul S.C. BT A. sa achite partii civile S.D. in nume propriu si in calitate de reprezentanta legala a celor 4 minori, daune morale in suma de 190.000 lei.
    S-a luat act ca inculpatul a avut aparator ales.
    In baza art.191 alin.1 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 383 lei reprezinta c/val. constatarii medico-legale si a fost virata in contul nr.50414278728-2 al Spitalului Judetean Bacau, deschis la Trezoreria Bacau.
    In temeiul art.193 alin.1 Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul la 10.000 lei cheltuieli judiciare catre partea vatamata S.D., reprezentand onorariu de avocat, conform chitantei seria IS VOW nr.6885587, fara data, depusa la dosar.
    Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
      Pe data de 25.09.2007, inculpatul conducea pe DN 12 A pe directia Comanesti – Onesti autoturismul „D”.
       La un moment dat, asa cum se retine din declaratiile martorilor G.M. si T.V. audiati in instanta, inculpatul s-a angajat intr-o depasire, fara insa a se asigura ca poate efectua aceasta manevra in siguranta.
      Dandu-si seama ca nu poate efectua aceasta manevra, deoarece din sens opus se apropiau alte autovehicule, a franat, moment in care, autoturismul pe care il conducea s-a intors si a intrat in coliziune cu autovehiculul marca V., care circula regulamentar, intrand pe contrasens.
      Urmare a impactului deosebit de violent, s-a produs avarierea celor doua autovehicule si decesul pasagerului aflat in dreapta fata din autoturismul condus de catre inculpat, respectiv a numitului S.S. in varsta de 40 de ani.
      Din raportul de constatare medico-legala intocmit in cauza, se retine ca moartea acestuia s-a datorat stopului cardio-respirator survenit datorita unui politraumatism soldat cu fracturi costale, ruptura de cord si ficat cu hemotorax si hemoperitoneu.
      Inculpatul fiind audiat in instanta, a declarat ca nu retine ca a luat victima in masina sa, nu-si aminteste cum s-a produs accidentul si ca s-a trezit la spital.
      Din raportul de expertiza efectuat in faza de urmarire penala, se retine ca  inculpatul s-a angajat intr-o manevra de depasire cu toate ca a observat ca din sens contrar  se apropia un autovehicul, apreciind ca are timp suficient  pentru efectuarea manevrei.
      Cand a realizat pericolul, a actionat frana pentru a permite masinii pe care o depasea sa  treaca, pentru ca el sa poata reveni pe banda sa de mers.
      In acelasi timp a rotit si volanul pentru a evita coliziunea cu masina care circula din fata.
      Datorita manevrei  bruste de franare combinata cu viraj, autoturismul a derapat si s-a rasucit spre stanga, ajungand pe axa soselei.
       Concluzia expertului este ca inculpatul nu a respectat regulile impuse in conditiile executarii manevrei de depasire, accidentul putea fi evitat daca inculpatul se asigura ca aceasta manevra poate fi executata in conditii de siguranta.
       A depus inculpatul la dosar acte medicale, din care se retine ca acesta in anul 2005 a suferit o interventie chirurgicala pe cord.
      Avand in vedere concluziile expertului tehnic si declaratiile martorilor audiati, imprejurarile in care s-a produs accidentul nu sunt de natura medicala, ci accidentul s-a datorat nerespectarii de catre inculpat a  regulilor ce se impun in efectuarea in siguranta a manevrei de depasire.
      Instanta urmeaza a retine ca dovedita situatia de fapt.
      In drept, fapta inculpatului de a ucide din culpa o persoana, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale, s-a apreciat ca intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178  alin.2 Cod penal, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, la pedeapsa inchisorii.
      La individualizarea pedepsei, conform art.72 Cod penal, instanta de fond a avut in vedere gradul de pericol social concret al faptei, respectiv suprimarea din culpa a vietii unei persoane dar si circumstantele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, are doi copii minori in intretinere (facandu-se aceasta dovada cu copiile certificatelor de nastere depuse la dosar), este o persoana care nu creeaza probleme in societate, aspect retinut din caracterizarea si nota de relatii depusa la dosar.
       Instanta de fond a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins si fara privarea inculpatului de libertate.
      Cu privire la latura civila a cauzei, instanta de fond a retinut urmatoarele:
      Autoturismul condus de catre inculpat era asigurat  la B.T. A. cu tichetul nr.36635, valabil de la  1.07.2007 pana la 31.12.2007, proprietar fiind inculpatul, aceasta societate de asigurare figurand in cauza in calitate de asigurator.
      Victima S.S. a fost transportata cu ambulanta de la Darmanesti, unde a avut loc accidentul, la Spitalul Comanesti, cheltuielile ocazionate de transportul cadavrului fiind de 115,3 lei, conform adresei nr. 489/260/15.05.2008 emisa de Serviciul de Ambulanta Bacau, suma cu care acesta s-a constituit parte civila in cauza, reactualizata la data executarii.
      A fost obligat inculpatul sa achite aceste despagubiri, deoarece asiguratorul poate fi obligat in baza art.51 alin. 2 lit.b din Ordinul nr.113.133/2006, pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, sa achite doar cheltuielile privind transportul cadavrului de la localitatea unde a avut loc decesul pana la localitatea  in care se face inmormantarea.
      Asiguratorul, prin notele depuse la dosar (fila 19), a facut cunoscut instantei, ca in baza tichetului mentionat mai sus a deschis si instrumentat dosar de dauna pentru celalalt autovehicul implicat in accident.
      Persoana pagubita prin accident, respectiv partea vatamata S.D., nu s-a adresat direct societatii de asigurare ci s-a constituit parte civila in cadrul procesului, acest lucru fiind permis de prevederile art.46 din Ordinul 113133/2006.
      Urmare a decesului lui S.S., parti vatamate sunt sotia acestuia S.D. si cei patru copii ai acestora, respectiv: S.S., nascut la data de 17 sept.1994, A., nascut la 2 februarie 2005, S., nascut la data de 11 septembrie 1998 si P. in varsta de 12 ani.
       Partea vatamata S.D. a precizat in declaratia data in instanta ca se constituie parte civila cu suma de 5000 lei daune materiale, reprezentand cheltuieli de inmormantare si praznicele ulterioare.
      In cererea de constituire de parte civila depusa de avocatul acesteia la dosar se mentioneaza suma de 50.000 lei reprezentand cheltuieli de inmormantare si obiceiuri crestinesti.
      Tot prin declaratia de constituire de parte civila, a precizat S.D. ca solicita daune morale: 350.000 lei pentru ea si cate 250.000 lei pentru fiecare minor. 
      A solicitat de asemenea cate 15.000 lei pe an pentru fiecare minor cu titlu de despagubiri materiale pana la implinirea varstei de 26 ani, respectiv in total pentru S.S. despagubiri materiale de 195.000 lei, pentru S.P. - 210.000lei, pentru S.S. 255.000 lei si pentru A. 345.000 lei.
      Despagubirile se acorda in baza contractului de asigurare si desi prin cererea de constituire de parte civila initial s-a solicitat o suma mai mare, la ultimul termen de judecata, partile vatamate prin aparator si-au limitat pretentiile la suma maxima stabilita de asigurarea RCA, care pentru evenimentele produse in anul 2007 este de 500.000 E, aproximativ 1.700.000 lei.
      Asiguratorul a fost de acord sa achite partilor vatamate: 10.000 lei cheltuieli de inmormantare, 190.000 lei daune morale, respectiv, cate 38.000 lei pentru sotia decedatului si fiecare copil si cate 250 lei despagubire periodica lunara pentru fiecare minor, pana la majorat (fila 116 dosar), sume care i s-au parut infime partii civile.
      Instanta de fond a apreciat ca sumele propuse de catre asigurator sunt serioase si de natura a compensa prejudiciul material si  moral produs sotiei si copiilor victimei.
      Desigur, ca nu exista nici-o suma care sa compenseze pierderea unui sot si a unui parinte, insa nici acest eveniment nu trebuie sa fie generator de obtinere a unor sume fabuloase.
       La aprecierea facuta, instanta a avut in vedere faptul ca din declaratiile martorilor, s-a evidentiat aspectul ca victima accidentului si sotia acestuia traiau in conditii mai mult decat modeste.
      Pentru a-si asigura existenta si cele necesare cresterii copiilor, munceau cu ziua prin sat.
      Anterior producerii accidentului, victima a muncit 3 luni de zile in Italia si ar fi obtinut 1200-1300 euro lunar si venise acasa de sarbatori.
      Accidentul a avut loc in septembrie, iar sarbatorile erau in decembrie.
      De asemenea, cu toate ca venise acasa recent din Italia si ca se presupune ca a castigat lunar suma mentionata, sotia acestuia nu a avut bani pentru inmormantare, inmormantarea fiind suportata de oamenii din sat (declaratie T.I. fila 98).
      Familia victimei compusa din 6 persoane, traia intr-o camera.
      Impactul decesului a fost major atat asupra sotiei victimei cat si asupra copiilor si este lesne de inteles ca le este foarte greu sa-si continue viata fara sprijinul sotului si a tatalui.
      Sumele pretinse insa pentru minori echivalente costului copiilor institutionalizati sunt imense si instanta la aprecierea acestora trebuie sa tina seama si de conditiile pe care le-ar fi avut minorii in cazul in care tatal acestora ar fi trait.
      Instanta a avut in vedere interesele acestora si pe cat posibil acoperirea prejudiciului suferit prin pierderea tatalui.
      Prejudiciul moral cauzat sotiei victimei se concretizeaza in schimbarea statutului social, efortului suplimentar depus pentru a suplini lipsa sotului in cresterea si educarea celor 4 copii, prejudiciul de agrement si suferinta cauzata de pierderea sotului.
      Pentru copii se justifica de asemenea prejudiciul moral, insa nici o suma nu poate suplini lipsa tatalui, daunele morale avand menirea de a usura suferinta acestora si de a-i ajuta in angrenarea in activitati si  imbunatatirea conditiilor  lor de viata.
      Aparatorul partilor vatamate a solicitat ca la sumele pe care urmeaza a fi obligat asiguratorul sa le plateasca  sa se calculeze dobanda legala de la data producerii accidentului.
      Instanta a apreciat ca nu poate fi obligat asiguratorul la plata dobanzii legale, deoarece conform prevederilor art.46 din Ordinul nr.113133/2006  despagubirile se stabilesc pe baza conventiei dintre asigurati, persoana prejudiciata si asiguratorul RCA, ori prin hotarare judecatoreasca, prin urmare asiguratorul nu a fost pus in intarziere.
      In ce priveste despagubirea periodica pe care asiguratorul a propus-o partii vatamate pentru cei patru minori, instanta a apreciat ca si aceasta este de natura a raspunde cerintelor acestora si ca acopera partea din contributia pe care ar fi avut-o tatal la intretinerea acestora.
      Instanta a optat pentru despagubire periodica si nu pentru plata unei sume globale achitata la acest moment, tocmai pentru a exista siguranta ca minorii vor avea o sustinere financiara reala, pana va inceta starea acestora de nevoie.
      Pana la implinirea varstei de 18 ani starea de nevoie a minorilor este prezumata de lege, iar daca vreunul din copii va continua studiile si dupa implinirea varstei de 18 ani, va putea beneficia in continuare, la cerere, de despagubirea periodica  pana la terminarea studiilor, fara a se depasi varsta de 26 de ani.
      Modalitatea de calcul, a partii vatamate, referitoare la perioada pentru care s-au solicitat despagubirile, este ipotetica, deoarece s-a facut un calcul pana la implinirea varstei de 26 ani pentru fiecare minor.
      In baza art.14 si 346 Cod procedura penala,  art.998 Cod civil, art. 39, 50 alin.2, art. 67 alin.2 si art. 51 lit.d) din Ordinul nr.113133/2006 a fost admisa in parte cererea partii civile S.D. formulata in nume propriu si in calitate de reprezentant legal al celor 4 minori, raportat la prejudiciul material  si moral dovedit.
      Impotriva acestei hotarari in termen legal au declarat  apel, partile civile S.D., in nume propriu si ca reprezentat legal al celor patru copii minori.
      In motivarea apelului declarat de hotararea instantei de fond a fost criticata pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:
      1. Instanta de fond  a ignorat ca in cauza sunt 4 minori, care din cauza neglijentei inculpatului au ramas fara tata si ca principiul „interesului  major al copilului aflat in dificultate” asociat cu faptul ca fundamentul juridic al despagubirilor civile il reprezinta contractul  de asigurare RCA,  instanta trebuia sa acorde despagubirile maxime  si sa dea cu disp. art. 3 din Legea nr. 136/1995. In apel, s-a solicitat ca toate despagubirile sa fie stabilite  numai in sarcina asiguratorului si acordate in limita  prevazuta de art. 12 pct. 3 din Ordinul 113133/2006, actualizate  in raport de rata inflatiei.
            2. In mod gresit s-au stabilit despagubiri globale pentru toate partile civile;
            3. Instanta trebuia sa acorde sotiei victimei 350.000 lei si cate 250 lei de fiecare minor prin reprezentant legal pentru toate prejudiciile si anume:
      - daune rezultand din valorile protejate  de legiuitor si incalcate de inculpat;
      - daune datorate pentru socul emotional;
      - daune datorate pentru suferinte fizice;
      - daune datorate pentru suferinte psihice;
      - daune  afective datorate  pentru prejudiciul produs prin aceea ca partile civile raman pentru toata viata fara sot si tata,
      - daune datorate prejudiciului de agrement, prejudiciului de intimitate care caracterizeaza raporturile dintre soti, daune datorate prejudiciului de risc educational pentru minori, daune datorate prejudiciului juvenil, daune datorate prejudiciului de singuratate pentru mama si copii daune subiective de natura nepatrimoniala denumite prejudicii cauzate personalitatii sociale.
      4. Instanta nu a retinut ca temeiul acestor despagubiri il constituie contractul de asigurare.
      Prin decizia penala nr.436/A/2008 din data de 21.10.2008, pronuntata de Tribunalul Bacau, in temeiul art.379 punctul 2 litera a Cod procedura penala, s-a admis apelul declarat de apelanta parte civila S.D., in nume propriu si ca reprezentat al celor patru copii minori, cu privire la  gresita acordare a daunelor morale in cuantum de 190.000 lei in mod global  pentru toate partile civile. 
      A fost desfiintata sentinta apelata sub acest  aspect, s-a retinut cauza spre rejudecare si in fond, a fost obligat  asiguratorul S.C. B. la plata de daune morale dupa cum urmeaza:
      -  38.000 lei RON catre partea civila S.D.;
      -  38.000 lei RON catre partea civila S.S.;
      -  38.000 lei RON catre partea civila S.P.;
      -  38.000 lei RON catre partea civila S.S. si;
      -  38.000 lei RON catre partea civila S.A..
      Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
      S-a dispus plata sumei de  200 lei RON, reprezentand onorariu avocat  oficiu pentru  inculpat, din fondul special al Ministerului Justitiei.
      In temeiul art.193 Cod procedura penala, a fost obligat intimatul inculpat la plata sumei de 5000 lei RON, reprezentand onorariu avocat ales in apel catre apelanta partea civila S.D..
      In temeiul art.192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat in apel au fost lasate in sarcina statului.
      Pentru a pronunta aceasta decizie, Tribunalul a retinut urmatoarele:
      Din actele dosarului rezulta ca la data de 25.09.2007, inculpatul aflat la volanul autoturismului sau, in timp ce  circula prin orasul D., a efectuat o depasire neregulamentara, fara a se asigura ca manevra poate fi efectuata in conditii de siguranta, accidentand mortal pe victima S.S.. 
      De asemenea, s-a stabilit ca la producerea accidentului a existat numai culpa inculpatului. Prin urmare, a rezultat ca in speta prin infractiunea de ucidere din culpa familia victimei (sotia si copiii minori ai acesteia) au fost prejudiciati acestia exercitand conform art. 14 Cod procedura penala actiunea civila in proces penal.
      Obiectul acestei actiuni il constituie tragerea la raspundere civila a inculpatului.
      Pentru repararea pagubei materiale si morale (art. 14 alin. 3 si 5 Cod procedura penala). In ceea ce priveste raspunderea inculpatului pentru prejudiciul  moral si material  produs aceasta, nu poate fi decat delictuala, izvorul acesteia fiind in speta infractiunea comisa de acesta.
      Prin urmare raspunderea civila a inculpatului este  guvernata de principiul inscris in art. 998 Cod civil conform caruia „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a  ocazionat a-l repara.
      Astfel legea civila conditioneaza tragerea la raspundere civila delictuala de indeplinirea urmatoarelor conditii: existenta faptei cauzatoare de prejudicii care in speta este infractiunea de ucidere din culpa, vinovatia autorului faptei care in speta este prezenta in forma culpei,  producerea unui prejudiciu cert, real, efectiv, existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
      Astfel, in procesul penal in cazul in care  partile civile exercita actiunea civila, instanta are obligatia de a stabili daca prin fapta comisa de inculpat cu vinovatie  s-a produs un prejudiciu si in caz afirmativ sa stabileasca intinderea acestuia. In aceste conditii raspunderea civila delictuala fiind conditionata de existenta unui prejudiciu, rezulta ca existenta acestuia, intinderea lui si legatura de cauzalitate dintre prejudiciu si  fapta trebuie dovedite.
       Rezulta deci pentru acordarea de despagubiri civile este necesar sa se stabileasca prin probe certe atat existenta unui prejudiciu, cat si valoarea acestuia.
       Astfel, tragerea la raspundere civila a autorului faptei ilicite nu poate sa opereze decat in limita valorii prejudiciului real si efectiv produs. Rezulta deci ca despagubirile civile datorate ca urmare a comiterii unui delict nu sunt nelimitate si nici nu sunt prestabilite legislativ ca intindere, ci dimpotriva  acestea trebuie stabilite  prin probe.
      Dupa stabilirea existentei unui prejudiciu si evaluarea acestuia, urmeaza a se alege calea de recuperare a acestuia. Astfel, inculpatul poate achiesa la pretentiile civile si poate achita personal despagubirile pana la pronuntarea  hotararii.  O alta posibilitate de reparare a prejudiciului real si efectiv produs o constituie in cazul accidentelor de circulatie soldate cu pierderi de vieti omenesti, posibilitatea ca pentru inculpatul asigurat RCA plata despagubirilor stabilite ca urmare a evaluarii prejudiciului real si efectiv produs, sa fie realizata de asigurator, cum este si cazul in speta. 
      Obligatia de dezdaunare are ca izvor delictul (in speta infractiunea), ceea ce inseamna ca regulile care guverneaza stabilirea despagubirilor sunt specifice raspunderii civile delictuale a autorului delictului (adica in speta a inculpatului), iar intinderea despagubirilor se  stabileste in toate cazurile prin probe. Astfel, raspunderea civila a inculpatului nu este contractuala, cum gresit a apreciat apelantul, ci in exclusivitate delictuala. Imprejurarea ca inculpatul este titularul unei polite RCA in virtutea careia in locul inculpatului asiguratorul poate fi obligat la plata partiala sau totala a despagubirilor, nu schimba temeiul juridic al tragerii la raspundere civila a acestuia, care in speta nu poate fi decat cel prevazut de art.998 Cod civil. Faptul ca pentru prejudiciului real si efectiv produs de inculpat valoarea despagubirilor stabilite prin probe in cadrul operatiunii de evaluare, este platita de altul in locul inculpatului nu afecteaza izvorul si natura obligatiei civile delictuale a acestuia, constituind numai un beneficiu  creat pentru partile civile.
      Pe de alta parte, este de observat ca raporturile dintre partile civile si inculpat nu sunt contractuale  ci delictuale.
      In speta exista raporturi contractuale care izvorasc din contractul de asigurare RCA numai intre inculpat si asigurator. Partile civile din cauza sunt terti in raport de contractul de asigurare si fata de acestea contractul nu produce efecte directe. Astfel, partile civile au dreptul de a primii plata despagubirilor, care constituie valoarea prejudiciului lor real si efectiv produs si dovedit numai ca efect al dispozitiilor legale ce reglementeaza regimul juridic legal al politei RCA.
      In raport de aceste considerente, in cazul particular al spetelor de acelasi gen cu cea din cauza, asiguratorul poate sa fie obligat la plata de despagubiri numai in raport de existenta unui prejudiciu real si efectiv produs si evaluat si numai in limita acestuia. Astfel, anual asiguratorii stabilesc prin ordin  limita  pana la care pot plati despagubiri, limita care  in mod regulat este actualizata dupa normele europene. Aceasta nu inseamna insa ca simpla stipulare a limitei de despagubire genereaza in sarcina asiguratorului si o obligatie de plata catre partile civile.
      Obligatia de plata a asiguratorului (pentru RCA) opereaza numai in cazul in care inculpatul raspunde civil sau altfel spus este subordonata indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana autorului faptei ilicite care  este asigurat.
      Rezulta deci ca in cazul  in care intr-o cauza penala nu s-a facut dovada producerii unui prejudiciu, asiguratorul nu poate fi obligat la plata nici unei sume de bani fata de partea civila, chiar daca inculpatul este asigurat.
      De asemenea, daca din probele administrate in cauza s-a stabilit existenta unui prejudiciu, atunci asiguratorul poate fi obligat la plata numai dupa stabilirea valorii pagubei. Daca valoarea pagubei depaseste limitele valorii de despagubire stabilite de Legea nr.136/1995 si ordinul anual CSA dat anual in aplicarea legii, atunci asiguratorul va putea sa fie obligat numai partial si anume in limita stipulata prin actele normative aratate urmand ca diferenta sa fie suportata de inculpat. Rezulta deci ca asiguratorul nu poate sa raspunda pentru prejudicii inexistente, nedovedite ori dincolo de limitele stabilite.
      Prin urmare, indiferent de limita prevazuta de lege pentru dezdaunare, o persoana constituita parte civila in proces penal poate sa primeasca despagubiri numai pentru prejudiciul real si efectiv produs, dovedit si evaluat. Astfel, plata despagubirilor de catre asigurator este subordonata mai intai rezultatului stabilit de analiza conditiilor de existenta ale raspunderii civile delictuale, deoarece izvorul obligatiei inculpatului fata de victima il constituie fapta ilicita cauzatoare de prejudicii si nicidecum polita RCA.
      In raport de aspectele expuse, se constata, motiveaza instanta de apel, ca motivele de apel de la punctele 1 si 4 sunt nefondate.
      In ceea ce priveste motivul de apel privind  daunele morale, instanta constata ca in mod gresit apelantul a considerat ca i se cuvin daune distincte pentru o multitudine de prejudicii. In materia raspunderii civile delictuale prejudiciul produs unei persoane este unic si presupune plata a doua categorii de daune: materiale si morale.
      Intotdeauna intinderea daunelor materiale se stabileste prin probe, iar daunele morale se stabilesc de instanta prin apreciere in baza  unor criterii. Elementele aratate de apelant ca fiind daune distincte constituie in fapt criterii de apreciere a existentei si intinderii unui prejudiciu moral.
      Este evident  ca socul emotional la care este supusa victima unui accident, suferintele fizice si psihice, statutul de vaduva, sau de copii orfani, lipsa tatalui in familie etc. constituie doar elemente care servesc la aprecierea existentei sau inexistentei de la caz la caz a unui prejudiciu moral unic si la evaluarea acestuia in scopul acordarii de despagubiri. Ori, in speta, in raport de criteriile aratate, au fost acordate daune morale corespunzatoare, iar daune materiale in limita dovedirii producerii unui prejudiciu.
      In ceea ce priveste prestatia periodica lunara se constata ca a fost stabilita de instanta intre limita pe care o asigura victima copiilor sai si o limita superioara acesteia, rezultand un cuantum ce in prezent satisface nevoile unui trai decent.
      Sentinta instantei de fond este nelegala numai in ceea ce priveste acordarea de daune morale, printr-o suma globala pentru toate partile civile mama si copii. Cum insa in speta fiecare parte civila in parte a suferit propriul ei prejudiciu moral, care este distinct, se impunea ca daunele morale sa fie stabilite pentru fiecare dintre acestea. 
      Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in cadrul termenului legal, partea civila S.D., in nume propriu si ca reprezentat al minorilor.
      In motivarea scrisa a recursului si in sustinerile orale facute prin aparatorul ales, a fost criticata decizia penala recurata pentru urmatoarele motive:
      1. Instanta de apel insista asupra faptului ca prejudiciul trebuie sa fie real si efectiv, dovedit si evaluat. Ori, credem ca probele dispuse in cauza, atat in fond cat si in apel, contribuie cu prisosinta la dovedirea si evaluarea prejudiciului. Cu atat mai mult cu cat, intr-un asemenea proces, in care actiunea civila este alaturata celei penale, toate elementele prejudiciului rezulta din administrarea riguroasa a probelor in penal. Se motiveaza constant cu privire la caracterul prejudiciului in a fi real si cert, dar ce este mai real si cert decat decesul sotului si tatal minorilor.
      2. O alta directie in care instanta isi canalizeaza energia este aceea de a arata ca ne aflam in domeniul raspunderii civile delictuale si nu in cel al raspunderii juridice contractuale. Foarte adevarat, daca se refera la persoana inculpatului. In ceea ce priveste asiguratorul, insa, acesta are o pozitie sui generis in procesul penal. Impotriva sa, partile civile au o actiune directa care izvoraste din contractul de asigurare. Natura juridica a contractului de asigurare este o stipulatie pentru altul, ceea ce este o exceptie de la principiul relativitatii efectelor conventiilor.
      Astfel, stipulatia pentru altul este acel contract prin care o persoana, numita promitent, se obliga fata de o alta persoana, numita stipulant, sa efectueze o anumita prestatie fata de o alta persoana, numita beneficiar. Contractul de asigurare este o varietate de stipulatie pentru altul, asiguratul fiind stipulant, asiguratorul promitent, iar tertul pagubit, beneficiarul. Noi, partile civile, avem calitate de beneficiari ai contractului de asigurare, fiind afectati direct de clauzele acestuia.
      Afirmatia instantei de apel, conform careia „partile civile in cauza sunt terti in raport de contractul de asigurare si fata de acestea contractul nu isi produce efecte directe” este o ineptie. Asadar, partile civile nu sunt obligate a nu tine cont de limitele de acordare a despagubirilor, intrucat in favoarea lor se stipuleaza in contractul de asigurare tocmai aceste limite de acordare a despagubirilor. Intre asigurator si beneficiarii - parti civile - exista o relatie contractuala directa. Noi, in calitate de beneficiari, avem interesul sa se aplice riguros clauzele din contractul de asigurare.
      Daca instanta de fond si apel ar fi avut in vedere tocmai definitia legala a contractului RCA, asa cum rezulta din disp.art. 9, 43 , 44 ,49 si 55 din Legea nr.136/95, rezulta fara echivoc natura juridica legala a contractului RCA.
      Trebuie sa acceptam ca in materia civila delictuala legea speciala - Legea nr.136/95 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si Ordinul CSA nr.113133/2006 prin limitele stabilite limitele de despagubire minime, deroga de la dreptul comun in materie de raspundere civila delictuala, art.998 si urmatoarele Cod civil, iar peste acesta limita putem vorbi de aplicarea dreptului comun.
      Potrivit art.3 din Legea nr.136/1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania, "in asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege". Iar intr-un act cu o putere normativa indiscutabila in domeniul asigurarilor, si anume in Ordinul presedintelui CSA nr.113133/2006, se stabileste clar limita obligatiilor asiguratorului pentru vatamari corporale si decese, survenite in anul 2007, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial, produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, la un nivel de cel putin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Aceasta limita este impusa de lege in orice contract de asigurare RCA incheiat in anul 2007. De altfel, in cuprinsul contractului de asigurare exista o clauza in care este inserata aceasta limita. Aceasta suma, stabilita de lege, este, asadar, stipulata in favoarea noastra, a beneficiarilor. Avem, astfel, caderea de a invedera instantei ceea ce ni se cuvine, prejudiciul in sine si contractul de asigurare nefiind doua universuri paralele, asa cum se straduieste instanta de apel sa convinga.
      3. Instanta de apel se nevoieste sa cladeasca un edificiu de argumente prin care sa eludeze raportarea la limita de despagubire prevazuta de Ordinul CSA amintit mai sus, aratand ca valoarea prejudiciului trebuie stabilita prin probe. Este adevarat, insa aceasta limita a fost impusa tocmai ca o evaluare legala a prejudiciului, in special a celui moral in acordarea despagubirilor, instanta este obligata sa o ia in considerare.
      4. Categoriile de daune aratate de noi sunt considerate de catre instanta de apel ca fiind mai degraba criterii de apreciere a intinderii unui prejudiciu moral. Cu atat mai mult, ele trebuie avute din vedere, din ele cladindu-se evaluarea prejudiciului total care trebuie acoperit.
      5. Instanta de apel nu realizeaza o personalizare reala a daunelor morale,impartind doar suma globala a despagubirilor la 5. Insa o individualizare mai corecta este cea facuta de noi si pe care rugam instanta de recurs sa o aiba in vedere.
       6. Conform art.51 pct. 2 lit. d din Ordinul presedintelui CSA nr. 113133/2006, daunele morale se acorda in conformitate cu legislatia si jurisprudenta din Romania. In acest sens se depune copia decizie a Curtii de Apel Iasi nr.582/31.10.2008, data in Dosarul nr.5154/866/2006, prin care, se sustine de recurenta, intr-un caz similar celui de fata, asiguratorul a fost obligat sa achite, cu titlu de daune morale, suma de 90.000 lei pentru fiecare dintre partile civile (in numar de 3). Asadar, o suma mult mai mare decat cea acordata, in speta de fata, de catre instantele de fond si de apel. Acest lucru demonstreaza ca instantele din Romania au inceput sa fie constiente de gravitatea situatiilor in care accidentele rutiere soldate cu victime omenesti creeaza crunte tragedii sufletesti si un cortegiu de nevoi materiale, situatii care presupun o reparatie baneasca reala si nu una simbolica. Astfel, capata eficienta practica si limitele minime de despagubiri fixate prin normele periodice ale CSA, care, pana la urma, nu au fost fixate de autoritatea normativa degeaba, ci pentru evaluarea obiectiva a prejudiciilor materiale si morale. Mentionam ca aceasta decizie a solutionat o cauza avand ca obiect un accident produs in anul 2005, iar pentru acest an limita maxima la care putea fi obligat asiguratorul sa plateasca pentru fiecare parte civila era, potrivit Ordinului nr.3108/2004,pana la 1.000.000.000 de lei. Asadar, instanta a tinut cont de aceasta limita, apropiindu-se de ea in acordarea despagubirilor. Pentru anul 2007, an in care s-a produs accidentul din speta de fata, dupa cum am aratat, limita ce trebuie avuta in vedere ce catre instanta este de 500.000 Euro (aproximativ 1.700.000 lei). Aceasta este suma la nivelul careia poate fi obligat asiguratorul in raport cu toate partile civile din prezenta cauza.
    Pentru aceste motive, in temeiul dispozitiilor art.385 ind.15 pct.2, lit.d Cod procedura penala, s-a solicitat sa fie admis recursul partilor civile, impotriva sentintei penale si a deciziei penale din apel, iar in rejudecare:
      - sa fie majorate sumele reprezentand despagubiri nepatrimoniale in limita normei CSA nr.113133/2006 si a jurisprudentei din Romania, cu titlu de daune morale, cel putin la nivelul anului 2006 (ordinul CSA nr.3.108/2004, Anexa 3, pct.2 asa cum s-a discutat pe timpul concilierii cu asiguratorul);
      - sa fie majorate prestatiile periodice datorate minorilor pana la majorat de catre asigurator de la 250 lei de minor la 500 lei, adica  de la suma totala de 122.500, calculata pe ani si luni pentru toti minorii, la suma totala de 245.000 lei, calculata pe luni si ani pentru toti minorii pana la majorat;
      - sa se inlature dispozitia contrara din sentinta de fond privind obligarea inculpatului la plata daunelor patrimoniale si nepatrimoniale in solidar cu asiguratorul, precum si dispozitia prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli de judecata in fond si apel, iar acestea sa fie suportate de asigurator;
      - sa se inlature dispozitia contrara din sentinta de fond prin care inculpatul a fost obligat la cheltuieli cu titlu de despagubiri civile catre Serviciul de Ambulanta Bacau, obligandu-l pe asigurator;
      - sa fie obligat asiguratorul la cheltuieli de judecata in recurs.
         Analizand decizia recurata in raport de motivele de recurs invocate si examinand-o si din oficiu, in conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedura penala, pentru motivele de recurs prevazute de acest text, Curtea constata ca recursul urmeaza a fi respins pentru considerentele, care vor fi prezentate.
      In primul rand, trebuie observat ca in conformitate cu prevederile art. 385/10 Cod procedura penala: 
      „Recursul trebuie sa fie motivat.
         Motivele de recurs se formuleaza in scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanta de recurs cu cel putin 5 zile inaintea primului termen de judecata.
     In cazul in care nu sunt respectate conditiile prevazute in alin. 1 si 2, instanta ia in considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau in considerare din oficiu.
     Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplica in cazul prevazut in art. 385^6 alin. 3, cand recursul poate fi motivat si oral in ziua judecatii.”
        Din examinarea acestui text rezulta in mod imperativ ca recursul trebuie motivat si ca motivele de recurs trebuie sa se formuleze prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, dar acest memoriu trebuie depus la instanta de recurs cu cel putin 5 zile inaintea primului termen de judecata.
      Textul prevede si o derogare, in sensul ca nu sunt aplicabile aceste dispozitii, in cazul prevazut de art. 385^6 alin. 3 Cod procedura penala, cand recursul poate fi motivat si oral in ziua judecatii.
      Desigur ca nu se aflam in acest din urma caz, astfel ca recursul trebuie motivat cel tarziu cu 5 zile inaintea primului termen de judecata.
      Ori, trebuie observat ca motivele de recurs s-au depus la data de 08.01.2009, iar primul termen de judecata a fost la data de 11.12.2008, astfel ca motivele de recurs au fost depus cu mult peste termenul prevazut de lege.
      In conformitate cu prevederile art.385/10 alin.3 Cod procedura penala: „In cazul in care nu sunt respectate conditiile prevazute in alin. 1 si 2, instanta ia in considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385^9 alin. 3, se iau in considerare din oficiu.”
      Cazurile de casare care se iau in discutie din oficiu sunt, asa cum se arata cele prevazute de art.385/9 alin.3 Cod procedura  penala, text care are urmatorul continut:  „Cazurile prevazute in alin. 1 pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 si 20 se iau in considerare intotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17 si 18 se iau in considerare din oficiu numai cand au influentat asupra hotararii in defavoarea inculpatului.”
      Analizand hotararile pronuntate in acuza, Curtea constata ca in cauza nu este incident nici unul dintre motivele de care ar trebui examinate de instanta din oficiu. 
      Insa examinand si pe fond recursul declarat in cauza, Curtea constata ca in cauza a fost retinut o situatie de fapt corespunzatoare probelor administrate, fiind indiscutabila savarsirea de intimatul-inculpat a infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 alin.2 Cod penal.
      In ceea ce priveste solutionarea laturii civile a cauzei, Curtea constata ca prima instanta a analizat in mod corespunzator probele administrate in cauza sub acest aspect, a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale sub aspectul laturii civile  si a stabilit in mod corect intinderea prejudiciului incercat de recurentele – parti civile, atat sub aspectul prejudiciului material, inclusiv a prestatiei periodice lunare in favoarea celor patru minori,  cat si a celui nepatrimonial, cu corectivul facut de instanta de apel, privind beneficiarii sumei acordate cu titlul de daune morale.
      Instanta de apel a  facut o corecta prezentare a raspunderii civile, a dispozitiilor legale incidente in cauza, Curtea insusindu-si motivarea instantei de apel, cu corectivul ca temeiul raspunderii civile a intimatului-inculpat este raspunderea civila delictuala prevazuta de art.999 Cod civil, iar nu art.998 Cod civil.   
      Asa cum este cunoscut actiunea civila in procesul penal are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si partii responsabile civilmente, desigur atunci cand aceasta este parte in cauza penala, in vederea obligarii lor la repararea justa si integrala a pagubelor cauzate prin infractiunea savarsita de inculpat.
      Pentru ca actiunea civila sa poata fi exercitata in cadrul procesului penal trebuie  indeplinite, cumulativ, anumite conditii, si anume:
       a) infractiunea sa fi cauzat un prejudiciu material sau moral;
       b) intre infractiunea savarsita si prejudiciul cerut a fi acoperit sa existe o legatura de cauzalitate;
       c) prejudiciul trebuie sa fie cert;
       d) prejudiciul sa nu fi fost reparat;
       e) in cazul persoanelor  fizice cu capacitate deplina de exercitiu sa existe cererea de constituire ca parte civila in cadrul procesului penal.
      Despagubirile banesti, care consta intr-o suma de bani, trebuie sa reprezinte valoarea, atat a pierderii suferite (damnum emergens), cat si a folosului de care a fost lipsita partea civila (lucrum cessans).
      In cauza dedusa judecatii nu se poate pune in discutie decat  pierderea efectiv suferita (damnum emergens).
      In ceea ce priveste acordarea daunelor morale in dreptul romanesc nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lasata la aprecierea magistratului.
      De asemenea, fata de dovedirea despagubirilor civile cu titlul de daune morale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, in sensul ca partea civila trebuie sa faca dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infractiunea savarsita de inculpat, dar si intinderea acestuia, fata de faptul ca stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlul de daune morale este lasat la aprecierea magistratului, nu se impune a fi facute probe cu privire la intinderea acestui prejudiciu.
      In mod evident, fapta intimatului-inculpat indreptateste recurentele-parti civile si la acordarea unor daune morale, care sa recompenseze cel putin in parte  prejudiciul pe care l-au suferit prin decesul sotului, respectiv, al tatalui lor, ca urmare a infractiunii savarsite de inculpat.
      Insa, asa cum in mod corect s-a retinut si motivat si de instanta de apel, stabilirea cuantumului despagubirilor civile cu acest titlu, trebuie sa constituie prejudiciul efectiv suferit, iar in nici un caz nu trebuie sa duca la imbogatirea fara justa cauza a recurentelor – parti civile si sa se faca pe alte criterii decat cele mai sus prezentate.
     Recurentele-parti civile au sustinut in motivele de recurs, prin aparatorul ales, ca in cauza sunt aplicabile prevederile art.12 pct.3 din Ordinul C.S.A. nr.113/33/2006, raportat la dispozitiile art.43 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, rezulta urmatoarele, potrivit carora: pentru vatamari corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial, limita despagubirilor, pentru anul 2007, este de 500.000 euro la cursul Bancii Nationale a Romaniei.
Potrivit sustinerilor recurentelor – parti civile,  indiferent de intinderea efectiva a prejudiciului cauzat de acestea  prin infractiunea savarsita de intimatul-inculpat, acestea trebuie despagubite cu suma de 500.00 euro la cursul Bancii Nationale a Romaniei.
Aceasta sustinere, evident este gresita, nesocotind tocmai conditiile actiunii civile in procesul penal prezentate mai sus si incalcand cele mai elementare  principii de drept civil.
Asa cum in mod corect a retinut si instanta de apel,  potrivit si art.14 alin.1 din acelasi ordin,  asiguratorul are obligatia de a despagubi partea civila pentru prejudiciile suferite in urma accidentului provocat de asigurat, potrivit pretentiilor formulate, dovedite prin orice mijloc de proba.
In conditiile in care suma cu care ar trebui sa fie despagubita partea civila ar fi o suma fixa de 500.000 euro, ar fi lipsita de logica, prevederea ca despagubirile sa fie dovedite cu orice mijloc de proba.
     Prevederea sumei de 500.000 euro constituie transpunerea in dreptul romanesc a Directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE si 90/232/CEE si a Directive 2000/26/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind asigurarea de raspundere civila auto, asa cum au fost modificate prin Directiva 2005/14CE a Parlamentului European si a Consiliului, prin care, potrivit pct.10 din ultima Directiva, „Obligatia statelor membre de a garanta ca suma asigurata sa nu fie mai mica decat anumite valori minime constituie un element major pentru protectia victimelor. Sumele minime prevazute de Directiva 84/5/CEE ar trebui nu numai ajustate in functie de inflatie, ci si majorate in termen reali pentru a intari protectia victimelor. Suma minima asigurata in cazul vatamarilor corporale ar trebui calculata astfel incat sa despagubeasca integral si echitabil toate victimele care au suferit rani foarte grave, tinand seama in acelasi timp de frecventa scazuta a accidentelor care implica victime multiple si de numarul scazut de accidente in care mai multe victime sufera de rani foarte grave in cursul aceluiasi accident. Suma minima asigurata de 1 milion euro pentru o victima sau de 5 milioane de euro pentru o cerere de despagubire, indiferent de numarul victimelor, reprezinta o suma rezonabila  si adecvata. Pentru facilitarea introducerii acestor sume minime, ar trebui stabilita o perioada de tranzitie de cinci ani de la data punerii in aplicare a prezentei directive. In decursul celor treizeci de luni de la data punerii in aplicare, statele membre ar trebui sa majoreze sumele minime astfel incat sa atinga cel putin jumatate din nivelurile prevazute”.
          Din examinarea acestui text rezulta fara echivoc ca statele membre trebuie sa garanteze prin introducerea in dreptul intern asigurarea despagubirilor victimelor accidentelor de circulatie de societatile de asigurare autorizate de statul roman a unei sume de 1 milion de euro pentru o victima si,  respectiv, 5 milioane euro indiferent de numarul victimelor.
     Prin Ordinul nr.113133/2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule s-a prevazut suma maxima garantata, pentru anul 2007,  la suma de 5000.000 euro. 
     Insa, asa cum rezulta si din textul mai sus prezentat, cuantumul despagubirilor nu poate sa depaseasca prejudiciul efectiv suferit, iar societatile de  asigurare  nu pot fi obligate la plata unor suma mai mare decat maximul prevazut de lege, desigur doar atunci cand prejudiciul efectiv incercat de victima ar depasi suma maxima garantata de  stat,  diferenta, in aceste conditii urmand a fi suportata de inculpat.
     Referitor la criticele aduse prin motivele scrise de recurs, cu privire la gresita obligare de instanta de fond a inculpatului, in solidar cu asiguratorul, la plata daunelor patrimoniale si nepatrimoniale, Curtea constata ca sustinerea este gresita, deoarece prima instanta a dispus, in mod legal, doar obligarea  asiguratorului la plata catre partile civile a despagubirilor civile.
     De altfel, chiar in conditiile in care ar fi fost obligat inculpatul in solidar cu asiguratorul la plata despagubirilor civile catre partile civile, Curtea nu ar fi putut modifica hotararea sub acest aspect, nici chiar la cererea partilor civile, deoarece, aflandu-ne doar in recursul partilor civile, s-ar nesocoti un principiu fundamental al procesului penal, cel prevazut de art. 372 Cod procedura penala, al neagravarii situatiei in propria cale de atac (non reformatio in pejus).
     In ceea ce priveste motivul de recurs privind gresita obligare a inculpatului de instanta fond la plata despagubirilor civile catre Serviciul de Ambulanta Bacau, reprezentand cheltuieli efectuate cu transportul victimei, Curtea constata ca este lipsit de interes pentru recurentele - parti civile, o asemenea critica putand fi adusa prin exercitarea cailor legale de atac de intimatul-inculpat, sau de intimata-parte civila  Serviciul de Ambulanta al Judetului Bacau.
      In mod corect prima instanta a optat pentru despagubire periodica a minorilor si nu pentru plata unei sume globale achitata la acest moment, tocmai pentru a exista siguranta ca minorii vor avea o sustinere financiara reala, pana va inceta starea acestora de nevoie.
      Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciaza ca sumele acordate recurentelor-parti civile sunt mai mult decat indestulatoare (nu trebuie pierduta din vedere situatia materiala a recurentelor - parti civile anterior savarsirii infractiunii deduse judecatii, asa cum in mod corect a fost prezentata si analizata de instanta de fond), acoperind, astfel, integral prejudiciul suferit prin infractiunea comisa de intimatul-inculpat, atat sub aspectul daunelor materiale, inclusiv prestatia periodica lunara in favoarea minorilor, cat si sub aspectul daunelor morale
      Astfel ca, in temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedura  penala s-a respins ca nefondat recursul.