nulitate titlu

Dosar 2287/301/2008
SENTINTA CIVILA Nr. 8878
Sedinta publica din data de  24.06.2010
           
 
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr. 2277(2004, reclamantii FN, RTL, PLE au chemat in judecata pe paratii STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR, PMB PRIN PRIMARUL GENERAL, SC TITAL AL SA, CG, PM, BRG, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna: nulitatea titlului statului, a decretului nr. 92/1950 asupra imobilului din Bucuresti, str. xxx, - repunerea partilor in situatia anterioara emiterii acestui titlu, - obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul, -anularea contractelor de vanzare cumparare incheiate cu nerespectarea NML 112/1995, - evacuarea paratilor CG, PM, BRG si a celor ce locuiesc impreuna cu acestia.
 In motivare, reclamantii au sustinut ca imobilul din Bucuresti, str. xxxx le-a fost preluat abuziv prin nationalizare in baza decretului 92/1950 a defunctului MA, decedat la data de 03.07.1940. desi nationalizarea a intervenit la 10 ani de la moartea autorului lor, imobilul este inscris pe numele acestuia la pozitia 4961 anexa decret.
Imobilul preluat fara titlu a fost proprietatea bunicului lor, MA in baza contractului de vanzare cumparare transcris in registrul de transcriptiuni la data de 16.03.1905, sub nr. 1075/905.
Avand in vedere ca, la data aplicarii decretului de nationalizare, proprietarii imobilului erau reclamantii, iar imobilul a fost gresit nationalizat pe numele MA, rezulta ca imobilul nu a iesit niciodata din patrimoniul lor, decretul fiind aplicat cu incalcarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania a fost parte.
Cu privire la anularea contractelor de vanzare cumparare, reclamantii au sustinut ca, imobilul nu se incadreaza in prevederile art. 6 din Legea 213/1998, fiind trecut in proprietatea statului fara titlu valabil. La data de 17.07.1996, a solicitat PMB restituirea imobilului in natura. La data de 27.08.1999, PMB le-a raspuns ca dosarul a fost inaintat Comisiei Municipale, dar, desi trimis comisiei de aplicare dupa 3 ani,  nu a fost solutionat nici pana astazi.
Tot in 1996, s-au adresat SC TITan AL SA si au instiintat-o ca sunt proprietari ai imobilului pe care il administreaza. Aceasta le-a raspuns, la data de 12.06.1996, ca imobilul a trecut in proprietatea statului prin nationalizare in baza decretului 92/1950. desi au intreprins si pana la acea data o serie de demersuri legale in vederea recuperarii imobilului, SC Titan AL SA a incheiat contracte de vanzare cumparare cu incalcarea Legii 112/1995, desi aceste contracte cu intrau sub incidenta Legii 112/1995.
Pe cale de consecinta, au solicitat si evacuarea paratilor persoane fizice din imobil.
In drept, au invocat art. 480 Cod civil, Legea 48/2004, Legea 213/1998, HG 20/1997, Constitutia Romaniei.
Prin intampinarea formulata (f.15 dosar 2277/2004), paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General a invocat: exceptia lipsei de interes a primului capat de cerere, fata de Legea 10/2001 care nu  mai face distinctie dupa cum imobilele sunt preluate cu titlu sau fara, exceptia inadmisibilitatii capatului doi de cerere, conform art. 21 din Legea 10/2001, persoana indreptatita va notifica in termenul de 6 luni ( prelungit pana la data de 14.02.2002) persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului, in caz contrar pierzand dreptul de a obtine masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Si in cazul in care s-ar face dovada notificarii la PMB, cererea ar fi inadmisibila, deoarece Legea 10/2001 prevede o procedura administrativa si obligatorie pentru a obtine in mod efectiv restituirea imobilului. Legea 10/2001 reprezinta legea speciala, care deroga de la legea generala (legea 213/1998).
Paratul a invocat si exceptia prematuritatii fata de dispozitiile art. 109 alin. 2 C.pr.cv.– obtinerea de masuri reparatorii in natura in conditiile Legii 10/2001 necesita parcurgerea procedurii speciale prevazute de lege. Cum reclamantilor nu li s-a solutionat cererea pe care au formulat-o, dreptul acestora de a se adresa instantei nu a luat nastere. De asemenea, a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune – conform art. 46 alin. 5 Legea 10/2001, se pierde dreptul de a mai solicita nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare in cazul in care aceasta nu a fost ceruta pana la termenul limita de 14.08.2002.
La termenul din 24.11.2004, reclamantii au depus precizare (f.31 dosar 2277/2004) prin care au invederat ca solicita sa se constate in temeiul art. 46 din Legea 10/2001, nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare incheiate in temeiul Legii 112/1995 cu paratii persoane fizice pentru nevalabilitatea titlului prin care imobilul a trecut in proprietatea statului.
In motivare au aratat ca, numitele FN; PE; L R; GE, in prezent decedata si reprezentata de RT conform certificatului de mostenitor xxx, au dobandit drept de proprietate asupra imobilului din str. xx format din patru corpuri cladire si teren in suprafata de 881 mp, cu titlu de succesiune de la bunicul lor AMZ, zis AM potrivit testamentului olograf din xxxx1937, testament aflat in conservarea Tribunalului Ilfov.  Potrivit acestui testament, cele 4 corpuri cladire au constituit in viziunea testatorului un numar de trei apartamente, iar terenul urma sa fie stapanit in indiviziune. La data decesului numitului AMZ zis AM, respectiv 03.07.1940, mostenitoarele testamentare erau minore, iar dreptul lor de proprietate a fost intabulat in cartea funciara in temeiul Legii 115/1938 conform procesului verbal 31018/1941.
In aceste conditii, la circa 10 ani de la decesul lui AZ, potrivit Decretului 92/1950, cele patru apartamente au fost nationalizate pe numele AM. Imobilul fiind nationalizat de la o alta persoana decat proprietarul, statul nu are titlu de proprietate.
Dupa aparitia Legii 10/2001, au formulat cerere de restituire nr.- 2587 si 2588/2001 la executorul judecatoresc. La data de 10.08.2001, au solicitat SC Titan AL SA sa le comunice situatia contractelor de inchiriere precum si daca s-au facut vanzari de apartamente. Potrivit adresei nr. 4022/2001, SC Titan le-a comunicat ca imobilul este ocupat de chiriasi cu contracte de inchiriere. S-au adresat si SC Romconfort si CGMB AFI, care le-au comunicat ca nu s-au incheiat contracte de vanzare cumparare.
Reclamantii au invederat ca s-a emis dispozitia Primarului general nr. 744/23.12.2002, prin care li s-a  restituit in natura imobilul situat in str. xxx, compus din constructie corp ABCD si teren in suprafata de 881 mp, iar la data de 16.02.2004, s-a intocmit procesul verbal de predare primire .
Ulterior, dispozitia Primarului a fost revocata de catre acesta prin dispozitia 2858/13.05.2004, in temeiul noilor acte depuse la dosar (memoriile numitilor SI; DF) si a referatului comisiei de aplicare a Legii 10/2001, aceasta din urma dispozitie fiind atacata pe calea contenciosului administrativ, contestatie ce face obiectul dosarului 5391/2004 al TB.
In realitate, din cauza unei imparteli arbitrare, neopozabile lor, facute de institutiile care au detinut imobilul de-a lungul timpului, a unor erori produse cu ocazia intrarii in proprietatea statului si a unor imobile din jur, a lipsei unei evidente clare a proprietatii, s-a produs o confuzie atat in emiterea dispozitiei de restituire a imobilului catre ei, neimputabila lor, cat si in stabilirea regimului juridic al imobilului.
Prin sentinta 1050/24.11.2004 (f. 44 dosar 2277/2004), TB  a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor publice, a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat competenta in favoarea JS3.
Cauza a fost inregistrata pe rolul JS3 sub nr. 660/2005.
Prin sentinta civila 1249/14.02.2005 (f. 54 dosar 660/2005), instanta a respins ca ramase fara obiect exceptiile lipsei de interes si inadmisibilitatii invocate de parat, fata de precizarea si restrangerea obiectului actiunii, a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a respins cererea ca prescrisa.
Prin decizia 44/14.01.208, CAB a admis recursul, a modificat decizia din apel, a admis apelul, a desfiintat sentinta 1249/2005 si a trimis cauza spre rejudecare la JS3, retinand ca termenul de prescriptie nu este implinita.
Cauza a fost inregistrata pe rolul JS 3 sub nr. 2287/301/2008.
Prin notele scrise formulate la data de 26.03.2008 (f. 16), CI a sustinut ca reclamantii nu au identificat terenul solicitat in nici una din cererile adresate CGMB, Titan sau PMB. Paratul a sustinut ca, la data de 26.02.2004, RTL a venit la adresa din str xxxx si si-a dat seama ca a fost improprietarit cu alte corpuri decat cele care sunt in testament si a incercat sa ii convinga pe locatari sa faca masuratori de cadastru si intabulare pentru aceste imobile. La data de 27.03.2004, a venit insotit de inginerul topo si de jandarmi pentru a identifica imobilele ABCD ocupate de chiriasii SI; DF; CI; MR. Locatarii s-au opus pentru ca RT nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra imobilului. Chiriasii au depus memorii la PMB descoperind ca, de fapt, alte corpuri de casa au fost notificate, corpuri care sunt deja vandute pe legea 112/1995. ulterior, dispozitia xxxx 2004 a fost si revocata.
La data de 08.03.2004, chiriasii CI si MN au notificat la BEJ pe RT sa prezinte actele de proprietate si schita corpurilor in vederea incheierii contractelor de inchiriere conform OG 40/1999.
La termenul din 13.11.2008 (f.411), instanta  a dispus introducerea in cauza  a mostenitorilor paratei CG decedata pe parcursul procesului, CV; CAM IE; CM; CM; CI; CS.
La termenul din 21.05.2009 (f.521), instanta a luat act de precizarea reclamantilor in sensul ca inteleg sa se judece numai cu SC Tital AL sa, Municipiul Bucuresti prin primar si persoanele fizice, nu si cu Statul Roman.
In dovedirea sustinerilor, partile au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatorii, martori, probe incuviintate de instanta.
Prin incheierea de sedinta din 08.04.2010 (f. 672), instanta a respins exceptia prematuritatii invocata de MB ca ramasa fara obiect, avand in vedere ca, ulterior depunerii intampinarii, reclamantii si-au precizat actiunea in sensul ca solicita numai nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare.
Analizand cererea, prin prisma probelor administrate, instanta nu se va pronunta prin dispozitiv si pe o nulitate a titlului statului sau pe o revendicare invocate de paratul BRG prin concluziile scrise, in conditiile in care, inca din 2004 reclamantii si-au restrans actiunea si au invederat ca solicita doar sa se constate nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare.
Dar, conform art. 45 din Legea 10/2001 (1) „Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. (2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.  (2/1) Contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sunt acte autentice si constituie titlu de proprietate opozabil de  la data incheierii acestora. (4) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii”.
Fata de aceste dispozitii legale, rezulta ca nulitatea contractelor se analizeaza in mod diferit dupa cum imobilele au fost preluate cu titlu valabil (alin. 4 - cand se verifica daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii)  sau fara titlu valabil (alin. 2 - cand se verifica daca actul a fost incheiat cu buna-credinta).
In aceste conditii, chiar daca reclamantii nu si-au mai mentinut capatul de cerere prin care sa se constate nulitatea titlului Statului, respectiv Decretul 92/1950, instanta va analiza mai intai modul de preluare a imobilelor din str. xxxx de catre stat, aceasta fiind una din conditiile premisa impuse de Legea 10 in analiza actiunii in nulitatea actelor de vanzare cumparare. Oricum, asa cum vom arata in mod detaliat mai jos, in prezenta cauza nu se poate vorbi nici de o respectare a procedurii legale la momentul vanzarii si nici de o buna credinta la incheierea contractelor de vanzare, cele doua elemente, de altfel intersectandu-se in prezenta cauza prin prisma actiunilor sau, mai bine spus, a inactiunilor paratilor.
In fapt, prin Decretul 92 din anul 1950 s-a procedat la nationalizarea a 4 imobile din str. xxxx pe numele lui AM.
Intr-adevar AM dobandise acest imobil prin contract de vanzare cumparare transcris sub nr. xxxx din 1905 (f. 638 verso-637, str. xxxx  purtand anterior anului 1929 numele de str. xxx conform adresei 4469/22.03.2004 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti – Directia patrimoniu, evidenta proprietatii, cadastru – Serviciu Nomenclatura Urbana - f. 278).
Dar AM era decedat inca din anul 1940, iar dupa moartea sa, in baza testamentului lasat (f. 628), acest imobil a intrat in proprietatea nepoatelor de fiu, MIN; LEIM; GEIM; imobilul fiind si inscris, ulterior, in cartea funciara chiar pe numele celor trei noi proprietare (f. 627).
Fata de toate aceste acte, rezulta ca, in 1950, chiar conform evidentelor de publicitate imobiliara ale perioadei, imobilul din str. xxx era in proprietatea mostenitorilor defunctului AM si nu in proprietatea lui AM decedat inca din anul 1940, pe numele caruia s-a procedat in fapt la nationalizare. Totodata, mostenitoarele nu puteau fi considerate „exploatator”, fiecare dintre ele avand in proprietate, urmare a testamentului, doar un singur imobil. Cel de al doilea si singurul alt bun imobil al defunctului AM, cel din str. xxx, fusese lasat mostenire fiului MI, in timp ce sotiei supravietuitoare ii lasase uzufructul asupra imobilului din xxx si mobilierul, iar fiicei EB, sume de bani. Faptul ca ulterior, nepoatele ar fi mostenit si bunurile tatalui (decedat in 1992 - f. 23 verso dosar 660/2205), nu are relevanta in conditiile in care intereseaza strict situatia din 1950 cand s-a realizat nationalizarea si cand fiecare dintre ele avea in proprietate doar un imobil, situatia ulterioara nefiind de natura sa acopere viciile de la momentul nationalizarii.
Instanta nu va retine sustinerile paratilor CI si PM din concluziile scrise in sensul ca reclamantele nu au facut dovada dreptului lor de proprietate si, respectiv, dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra acestui imobil.
In sedinta din 18.02.2010, instanta nu le-a pus in vedere reclamantelor sa depuna originalul contractului de vanzare cumparare transcris sub nr. xxx 905, ci sa depuna copii lizibile (f. 394), singura problema fiind ca la dosar se aflau niste copii ilizibile pentru prezenta instanta (f.47-53 dosar 660/2005). Reclamantii si-au indeplinit aceasta obligatie chiar pana in sedinta urmatoare cand au depus o copie lizibila in care se observa clar pe fila 2 verso jos numarul de transcriere xxx 905 (f. 637). Instanta nu a cerut reclamantelor sa depuna nici originalul procesului verbal de carte funciara pentru ca originalul acestui act se afla la Arhivele Nationale asa cum se mentioneaza clar pe viza de pe versoul copiei procesului verbal (f. 627 verso), iar Arhivele in nici un caz nu au voie sa predea partilor actele originale din arhiva lor fata de dispozitiile art. 176 Cod procedura civila si regulamentele interne ale acestor institutii.
Sustinerile paratilor din concluziile scrise in sensul ca aceste acte ale reclamantilor „stau sub semnul intrebarii” nu au valoare probatorie in cauza. Paratii trebuia sa fi depus o sentinta irevocabila prin care s-ar fi anulat aceste acte, si nu doar sa afirme ca ar fi niste falsuri, partea care ridica pretentii in fata instantei trebuind sa le si dovedeasca conform art. 129 alin. 1 Cod procedura civila si art. 1169 Cod civil. Paratii nu au facut dovada ca in dosarele penale 378/16.03.2007 si 316/17.03.2008 s-ar fi constatat vreun fals in legatura cu aceste inscrisuri, nici macar nu au facut dovada stadiului de solutionare a acestor plangeri, a unor demersuri serioase in vedere solutionarii cererilor lor in conditiile in care acestea au deja, la momentul solutionarii prezentei cauze, 2 si chiar 3 ani vechime….
Normal ca testamentul (f. 335-337) prezentat de reclamanti nu a fost incheiat in fata unui notar public pentru ca notariatele s-au creat de abia in anul 1966. Pana in 1966, actele erau legalizate doar de instantele de judecata in conditiile art. 861-863 Cod civil, iar, ulterior, conform Legii 358/1944. Totodata, vorbim de un testament mistic, nu testament olograf si nici autentic, asa cum se mentioneaza si in procesul verbal de transcriere in cartea funciara in 12.02.1942 (f.39) astfel ca, normal nu are un numar de autentificare.
Viza „1940” de pe testament, mentionata de paratul CI prin notele sale scrise, se refera la data legalizarii copiei de pe testament, data intocmirii testamentului fiind 1937. La finalul testamentului se mentioneaza clar ca testamentul a fost semnat „azi, 26 ianuarie 1937”. In 1940 s-a obtinut doar copie legalizata asa cum se mentioneaza pe fila a 3-a a testamentului care cuprinde incheierea de legalizare a copiei din partea Grefei Tribunalului Ilfov sectia I-a CC (f. 337).
Faptul ca in testament nu se mentioneaza exact suprafata de 881 mp nu inseamna ca terenul nu ar fi fost al testatorului sau ca nu ar fi fost testat. Clauzele obisnuite intr-un act se subinteleg, desi nu sunt expres mentionate conform art. 981 Cod civil, text aplicabil si actelor unilaterale. Or, atata timp cat s-a testat un imobil -  constructie, normal ca s-a testat si terenul de sub imobil, cladirea neexistand in aer. De asemenea, in testament se mentioneaza clar (f. 335 verso) ca terenul curte va ramane in coproprietate indiviza, fiecare mostenitor avand drept asupra curtii si iesire la strada, iar neindicarea in metri si centimetri si milimetri patrati nu face ca actul sa nu mai fie valabil sau dreptul beneficiarilor testamentului sa nu mai fie valabil. Ceea ce conteaza este ca testatorul a avut in vedere tot terenul aferent corpurilor constructii, cum era si logic.
Normal ca, ulterior, in cartea funciara s-a trecut si o suprafata pentru ca acesta era si este rolul cartilor funciare: sa se tina o evidenta si pe suprafata a imobilelor.
Faptul ca in testament sunt cuprinse 3 apartamente si curtea, iar in procesul verbal de carte funciara sunt mentionate 4 corpuri de casa nu este decat rezultatul folosirii unei terminologii diferite pentru a indica aceleasi imobile. Din planul de situatie aferent testamentului (ultima fila a testamentului, f. 336 verso, partea de jos) se observa clar ca cele 4 corpuri de apartament sunt practic pe patru laturi imaginare ale unui paralelipiped, iar apartamentul corp 3 este in forma de L ocupand de fapt doua laturi ale paralelipipedului.
Si in referatul intocmit de Municipiul Bucuresti Directia Juridica Legislatie - Serviciu de aplicare a Legii 10/2001 nr. 2587-2588/25.04.2001 (f.284, 288), se mentioneaza ca, potrivit notei de constatare intocmita de Serviciul Cadastru insotita de schita cadastrala, imobilul din str. xxx si-a pastrat configuratia avuta la nivelul anului 1964.
Si in evidentele Primariei Sector 3, conform adeverintei 4356/2001, pe str. xxx nr. 38 figura AM (f. 254).
Totodata, planul de situatie aferent testamentului (f. 336 verso, partea de jos) corespunde si cu schita de plan efectuata in prezenta cauza de expertul desemnat (f.347-353), astfel ca nu se poate considera ca de fapt imobilul care face obiectul contractelor atacate prin prezenta actiune ar fi imobilul preluat de la numitul Ionita Ion, si nu cel de la AM. Conform expertizei efectuate in cauza (f. 346-353), imobilele care au apartinut defunctului si care au fost mostenite de reclamanti sunt cele ocupate de paratii persoane fizice prin contractele de vanzare cumparare 1675, 1676, 2299. Paratii au fost cei care nu au permis expertului sa faca o inspectie si in apartamente asa cum a invederat si expertul in raportul intocmit (f.348). Aceste mentiuni din raport, fiind cuprinse intr-un act autentic si reprezentand constatari personale ale expertului, se bucura de prezumtia de autenticitate si fac dovada pana la inscrierea in fals. Or, in cauza, nu numai ca paratii nu s-au inscris in fals impotriva acestor mentiuni, dar au fost chiar recunoscute de paratul CI, care in fata instantei, in sedinta din 16.04.2009 a invederat ca, intr-adevar, nu i-a permis expertului sa faca aceasta inspectie (f.521).
In acelasi timp, instanta constata ca, intr-adevar, in procesul verbal de carte funciara sunt trei feluri de scris (f.39 dosar 660/2005 si 627 prezentul dosar vol.II), dar ca nu se poate retine vreun fals prin prisma acestui aspect, fiind cele trei tipuri de scris care apar in toate cartile funciare ale perioadei.
Un scris de tipografie, fiind formularul standard al tuturor cartilor funciare, in cazul mentiunilor  referitoare la „Astazi…Noi, …, judecator delegat cu intocmirea …”.
Un al doilea scris, de masina de scris prin care s-au completat dispozitiile lacunare ale formularelor tot cu date standard pentru a facilita munca angajatilor de la cartea funciara si pentru ca acestia sa nu fie nevoiti sa scrie de mana anumite mentiuni obligatorii si evidente, gen localitatea „Bucuresti” (pentru ca erau formulare detinute de Cartile funciare Bucuresti, astfel ca numai imobile din Bucuresti ar fi putut fi transcrise), „origine etnica” si „nationalitatea” (pentru ca initial nu se cereau astfel de date la transcriere, dar, ulterior, s-au consemnat in absolut toate formularele de transcriere si aceste mentiuni), „teren in suprafata de…” (pentru ca in mod obligatoriu se transcria un teren si numai eventual, daca era cazul, si o casa, dar esenta o reprezenta terenul).
Iar apoi, este si scrisul de mana al functionarului care consemneaza datele particulare ale fiecarui caz in parte, care, in prezenta cauza este acelasi pe tot cuprinsul procesului verbal.
Asa cum am aratat si mai sus, nu s-a facut dovada ca acest proces verbal ar fi un fals, un act de fapt inexistent si creat doar pentru acest dosar, paratul CI sustinand ca a formulat in 2007 o plangere penala pentru fals(f. 55), dar nefacand nici cea mai mica dovada a vreunui demers ca a staruit din 2007 si pana in prezent in solutionarea cauzei penale si nedepunand vreo sentinta penala definitiva prin care sa se fi constata savarsirea falsului si sa se fi dispus anularea procesului verbal de carte funciara. Or, pana la o anularea prin hotarare judecatoreasca definitiva, actul autentic se bucura de prezumtia de legalitate si de valabilitate conform art. 1173 Cod civil si art. 177 Cod procedura civila si face dovada deplina a continutului sau.
Mai mult, exista un act in original in pastrarea Arhivelor Nationale care au si emis copiile depuse la dosar pe care le-au certificat spre conformitate cu actele din arhiva prin semnatura si stampila institutiei (copia din 1996 - f. 40 dosar 660/2005; copia din 2004 - f. 627, verso, dreapta jos).
Faptul ca in cartea funciara s-au inscris si corpurile de casa si terenul pe numele celor trei mostenitoare, rezulta si din prezenta conjunctiei „si” in fata mentiunii „4 corpuri de casa…” scrisa de mana, cu aceeasi caligrafie ca restul mentiunilor de mana – „imobilul situat in Bucuresti, str. xxxx, compus din teren in suprafata de 881 mp si 4 corpuri de casa”. Daca nu s-ar fi transcris si terenul (ceea ce ar fi fost absurd, niste case neputand fi transcrise fara a exista si o transcriere a terenului pe care se afla), nu ar fi avut nicio logica mentionarea conjunctiei „si” inainte de sintagma „4 corpuri de casa”.
MI, mentionat in procesul verbal, este cel la solicitarea caruia s-a procedat la inscrierea in cartea funciara a imobilului, acesta fiind tatal si tutorele celor trei beneficiare ale testamentului care erau minore, la acea data, conform partii a doua a cartii funciare (f. 391) si conform mentiunilor din testament, fiind nascute in 1930, 1933, respectiv 1931 (f. 335).
Sustinerile paratilor in sensul ca reclamantii nu au identificat clar imobilul in cererile lor de restituire sunt vadit neintemeiate. Reclamantii au indicat si imobilul (str. xxx) si, mai ales, provenienta acestui imobil - testamentul lasat de AM, faptul ca a fost nationalizat prin Decretul92/1950, astfel ca era foarte simplu de identificat, daca s-ar fi dorit acest lucru, cu atat mai mult cu cat, nu au fost nationalizate sute de imobile din xxxx prin Decretul 92/1950, ci doar cele 4 indicate la pozitia 4961 din anexa, asa cum rezulta din extrasul din Decretul 92/1950 care cuprinde toate imobilele care au fost natonalizate din srt. xxxx, extras obtinut de instanta de prin folosirea functiei calculatorului „CI in sensul ca, prin dispozitia initiala  Primarului General din 2002 s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pe alte corpuri de cladire decat cele la care reclamantele erau indreptatite, pe langa faptul ca nu sunt sustinute de nici un mijloc de proba (schita de plan depusa de paratul CI in sustinerea acestei idei nepurtand viza niciunei institutii - f.27), nu au nicio relevanta in cauza -- instanta nu analizeaza legalitatea unor contracte de vanzare cumparare din 1997-1999 pe baza unor dispozitii date de Primarul General, dispozitii ulterior anulate tot de Primarul General, ci pe baza dispozitiilor legale si a probelor administrate, raportate la situatia din 1950, respectiv 1995-1997-1999.
Instanta nu va avea in vedere identificarea imobilelor facuta de SC Titan Sa prin adresa 1566 din data de 25.03.2004 (f.40), in conditiile in care SC Titan este parte in dosar, astfel ca „probele” sunt vadit create in 2004 pro causa, SC Titan a procedat la vanzarea imobilelor in mod vadit ilegal, SC Titan a incasat un pret pentru aceste vanzari ilegale, SC Titan comunica in 2001 ca imobilele care fac obiectul cauzei ar fi doar date spre inchiriere, desi ele erau vandute din 1997, SC Titan comunica in 2002 ca nu exista nicio cerere de restituire, desi aceste cereri fusesera inregistrate din 1994 la Primaria Municipiului Bucuresti, dupa cum vom arata mai jos, si aduse si ei la cunostinta inca din 1996, iar SC Titan era administrator pentru Municipiul Bucuresti, astfel ca trebuia sa ceara informatii cu privire la aceste imobile. Fata de toate neconcordantele din sustinerile paratei SC Titan Al SA, nu se poate considera ca SC Titan cunoaste situatia juridica reala a imobilelor si nici ca a dat dovada de buna credinta in reglementarea situatiei juridice a acestor imobile.
SC Titan nu a fost in masura nici sa depuna intampinare in prezenta cauza  prin care sa raspunda la cererea reclamantilor, nu a raspuns nici macar la interogatoriul ce i-a fost comunicat din luna mai 2008 (f. 67-69 rp.la f.75) desi a avut timp pana la ramanerea in pronuntare a instantei si i s-a pus in vedere in mod repetat sa raspunda. Atunci, cum de a fost in masura sa comunice Municipiului Bucuresti, in 2004, situatia juridica a imobilelor? Pe ce baza, pe ce criterii, pe ce probe???  Cum a ajuns Titan la identificarea unor corpuri pe litere A; B; C; D, la adresa catre Municipiu nefiind anexata nicio schita de plan??? Schita depusa de paratul CI Ion (f.27) nu are nicio viza a niciunei institutii. Dimpotriva, dupa ce SC Titan a comunicat Municipiului Bucuresti aceasta adresa 1566 din 25.03.2004, Municipiul Bucuresti a pus in vedere reclamantilor, prin adresa 774 (f.53) sa prezinte un raport de expertiza extrajudiciara conform cu actele de proprietate si cu situatia actuala a imobilului pentru identificarea imobilului. Reclamantii au incercat sa procedeze la efectuarea acestei expertize, dar paratii s-au opus,  asa cum a recunoscut si paratul Cicu Ion prin notele depuse la dosar (f. 18), astfel ca expertiza imobilelor a putut fi efectuata de abia in prezenta cauza.
Faptul ca, dupa adoptarea Decretului 92/1950 s-a mai procedat la nationalizarea si a altor imobile din str. xxxx, de exemplu prin Decizia 392/1959 (f.44) sau decizia 1907/1977 care viza imobilul din str. xxx nr A (f. 45), nu inseamna ca reclamantele pur si simplu nu mai au drepturi asupra bunurilor lor care au fost nationalizate ilegal. Asa cum am aratat si mai sus, identitatea dintre imobilele reclamantilor din testament si imobilele din contractele de vanzare cumparare a caror nulitate se invoca, rezulta evident si din planul de situatie de pe ultima fila a testamentului, din chiar evidentele PMB, mentionate mai sus, toate raportate la schita de plan efectuata chiar in prezenta cauza (f. 336 verso, partea de jos rp.la f. 346-353).
In aceste conditii, reclamantii au facut dovada deplina a faptului ca sunt proprietari ai imobilelor care au facut si obiectul contractelor de vanzare cumparare si rezulta ca, in 1950 cand a intrat in vigoare Decretul 92, chiar si conform evidentelor de publicitate imobiliara ale perioadei, imobilul din str. xxx nr. 38 era in proprietatea mostenitoarelor testamentare ale defunctului AM, nu in proprietatea lui AM decedat inca din anul 1940.
Fata de toate cele de mai sus, asa cum am aratat si mai sus, rezulta ca preluarea imobilului care apartinea in fapt celor trei nepoate ale defunctului AM s-a realizat de fapt in mod ilegal.
Totodata, asa cum vom arata mai jos, reclamantii au facut si dovada nu numai a relei credinte a paratilor la incheierea contractelor de vanzare ulterioara a imobilului, dar si dovada incalcarii flagrante a Legii 112/1995 la acel moment.
In analiza bunei/relei credinte la incheierea contractelor si a respectarii/nerespectarii conditiilor impuse de Legea 112/1995, se impune o precizare prealabila: fata de dispozitiile art. 45 Legea 10/2001, instanta nu va avea in vedere toate demersurile facute de unele sau altele dintre parti, nici plangerile si sesizarile reciproce si notificarile din 2001, 2002, 2004, 2005 (f.16-21, 28-33, 38-39, 46- 48, 153), nici adresele comunicate de SC Titan in 2007 sau 2008  (f. 128, 345) care au fost pur si simplu create pro causa, pentru ca ceea ce conteaza este ceea ce s-a intamplat in 1950, la preluarea imobilului de catre stat, respectiv in 1997, 1998, 1999, cand s-au incheiat contractele de vanzare cumparare care fac obiectul cauzei. Nulitatea este o cauza de ineficacitate a unui act juridic determinata de nerespectarea conditiilor de valabilitate prevazute de lege chiar la momentul incheierii actului. Prin urmare, valabilitatea, respectiv nevalabilitatea actului se analizeaza raportat la momentul incheierii actului si nu in functie de acte indeplinite ulterior acestui moment, neregularitatile din 1997-1999 neputand fi acoperite.
Pe fondul propriu-zis al cererii, instanta constata ca:
Reclamantul PLE a formulat cerere de reglementare juridica in baza Legii 112/1995 a imobilului din str. xx  nr. 38, ap. 2, inca din data de 17.07.1996, cerere inregistrata la Primaria Municipiului Bucuresti sub nr. 556/17.07.1996 (f.83), cererea fiind inaintata Comisiei municipale si inregistrata sub nr. C 2680/11.03.1997 asa cum chiar Municipiul Bucuresti a invederat prin adresa 709/s/27.08.1999 (f.32 dosar 660/2005).
RG a formulat cerere inregistrata sub nr. 629/22.07.1996 (f.84).
FM a formulat cerere de restituire a apartamentului si terenului din Bucuresti, str. xxx nr. 38, compus din 3 camere din data de 22.07.1996 si inregistrata sub nr. 641/22.07.1996  (f.85). Mai mult, FMa solicitat chiar SC Titan relatii cu privire la imobil, in adresa inregistrata la SC Titan sub nr. 5346 din 28 mai 1996 (f. 635) invederand ca sunt proprietari ai imobilului inca din 1940 si ca aceste relatii le sunt necesare la primarie in solutionarea cererii de restituire a imobilului.
In aceste conditii, daca aceste cererei au fost formulate si inregistrate la Primaria Generala a Municipiului Bucuresti inca din datele de 17.07.1996, respectiv 22.07.1996, fiind comunicate instantei chiar de catre Primaria Municipiului Bucuresti prin adresa 16831/22.04.2008 (f.82), daca existenta acestor notificari in baza de date a Legii 112/1995 este mentionata chiar in referatul intocmit de Municipiul Bucuresti Directia Juridica Legislatie, Serviciu de aplicare a Legii 10/2001 nr. 2587/2588 din 25.04.2001 (f.286), cum a putut SC Titan, administrator pentru Municipiul Bucuresti, sa afirme, prin adresele 1429/14.08.2007 (f. 128), 1995/17.06.2008 (f. 345)  ca, la data perfectarii contractelor, locuinta nu a fost notificata de catre proprietari sau mostenitori pentru restituire in natura???
Din momentul inregistrarii acestor notificari, Municipiului Bucuresti nu mai avea voie sa vanda prin intermediul SC Titan aceste bunuri, in conditiile in care, conform HG 20/1996 cu modificarile realizate prin HG 11/1997, „in cazul in care pe rolul instantelor judecatoresti se afla cereri referitoare la imobilele prevazute la alin. (5), procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, de restituire in natura, de acordare de despagubiri sau de vanzare catre chiriasi, se suspenda de drept pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cererilor respective”.
Faptul ca aceste dispozitii nu erau in vigoare decat la momentul incheierii contractelor de vanzare cumparare xxx 14.04.1998, xxx 29.03.1999, nu si la data incheierii contractului xxx 30.01.1997, nu face ca acest din urma contract sa fie totusi valabil.
Instituirea in mod clar a conditiei asteptarii solutiei pe cererea de restituire pana la vanzarea imobilului nici nu mai era nevoie sa fie stabilita si printr-o hotarare de guvern pentru ca era logica si pentru ca rezulta clar chiar prin Legea 112/1995 (forma in vigoare la momentul incheierii contractului in 1997), care prevedea in art. 9  ca „Chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art. 14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului”;  Art. 14: „Persoanele indreptatite la restituirea in natura a apartamentelor sau, dupa caz, la acordarea de despagubiri vor depune cereri in acest sens, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare  a legii.”; art. 18 „Hotararile comisiilor judetene, ale comisiei municipiului Bucuresti si ale comisiei sectorului agricol Ilfov sunt supuse controlului judecatoresc, potrivit legii civile, si pot fi atacate in termen de 30 de zile de la comunicare. Membrii comisiilor judetene, ai comisiei municipiului Bucuresti, ai comisiei sectorului agricol Ilfov si ai comisiilor locale, precum si toti functionarii publici implicati in aplicarea prezentei legi, care indeplinesc cu intarziere, gresit, sau nu indeplinesc atributiile ce le revin, raspund, dupa caz, disciplinar, material sau penal.”
Fata de aceste texte, in vigoare la momentul incheierii tuturor contractelor de vanzare cumparare, rezulta explicit ca puteau fi vandute numai apartamentele care nu se restituiau in natura, iar vanzarea era conditionata de expirarea termenelor prevazute de art. 14, dar si art. 18, respectiv numai dupa solutionarea in mod definitiv a notificarii de catre Comisia pentru acordarea despagubirilor, notificare care, in prezenta cauza, a fost adresata in mod corect si Comisiei din cadrul Municipiului care avea obligatia din acel moment sa nu mai permita vanzarea bunului pana la solutionarea irevocabila a notificarii.
Asa cum a stabilit si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia 940/2005, aprecieri cu privire la regimul juridic al apartamentului puteau fi facute numai de catre organele abilitate prin lege, adica comisiile speciale, si nu de catre institutiile care se ocupau de solutionarea cererilor chiriasilor, de cumpararea apartamentelor. Vanzarea, perfectata inainte de pronuntarea unei solutii definitive a comisiei investita cu cererea de revendicare, este data cu incalcarea dispozitiilor Legii 112/1995, justificandu-se constatarea nulitatii absolute a contractului. Pana la solutionarea corespunzatoare si legala a notificarii formulate, nu se putea sti daca apartamentele erau sau nu libere, daca urmau sau nu sa fie restituite in natura, daca intra sau nu sub incidenta Legii 112, astfel incat, sub acest aspect, orice vanzare efectuata dupa data depunerii notificarii si data cand ar fi trebuit sa fie solutionata este lovita de nulitate absoluta.
Daca notificarea nu ar fi respectat, eventual, anumite conditii sau se aprecia ca nu sunt indeplinite conditiile de restituire sau ca reclamantii nu au drept la restituire, numai Comisia din cadrul Municipiului putea face astfel de aprecieri, iar Municipiul trebuia sa astepte trecerea termenului de contestare si, doar ulterior, dupa solutionarea irevocabila, putea vinde cui dorea si in ce conditii dorea.
Or, modul in care s-a procedat la incheierea contractelor din prezenta cauza reflecta incalcarea flagranta a legii si reaua credinta vadita a Municipiului si a SC Titan, justificand dreptul reclamantilor de a se constata nulitatea absoluta a contractelor incheiat dupa depunerea notificarii si inainte de solutionarea notificarii.
Totodata, modul in care s-a procedat la incheierea contractelor din prezenta cauza reflecta si reaua credinta a paratilor persoane fizice, respectiv a autorilor lor care nu au depus nici cele mai mici diligente pentru a afla situatia juridica reala a imobilelor pe care doreau sa le achizitioneze, inainte de incheierea contractelor lor, adica in 1997, 1998, 1999.
Lucrul care era esential a fi fost respectat de catre paratii persoane fizice pentru a–i putea considera dincolo de orice culpa sau indoiala imputabila, era ca, la momentul la care s-au hotarat sa cumpere imobilul, sa faca si demersuri pentru a afla situatia juridica a imobilului, nu doar sa creada asa, pur si simplu, ca statul este proprietar al imobilului ce le fusese anterior inchiriat si sa mizeze pe faptul ca nu se constatase nulitatea titlului statului. In afara de disputa nationala, mult mediatizata la nivelul anilor 1997-1999, nascuta in jurul legalitatii nationalizarilor, a legitimitatii titlurilor statului, care era de natura sa ii determine pe chiriasi sa actioneze cu diligenta inainte de incheierea contractelor de cumparare, la Primaria Municipiului Bucuresti erau inregistrate inca din 1996 cererile de restituire ale reclamantilor, astfel ca, cu minime diligente, paratii ar fi putut sa cunoasca situatia juridica a imobilului. Faptul ca paratii au cerut informatii de la SC Titan cu privire la situatia imobilelor de abia in 2007, faptul ca in 2001, 2002, 2004, 2005 (f.16-21, 28-33, 38-39, 46- 48, 153) au mai cerut niste informatii de pe la primarie nu au nici cea mai mica relevanta, dupa cum am indicat in precizarea prealabila. Aceste informatii trebuia sa le ceara in 1997, 1998, 1999 pentru a se putea vorbi de buna credinta chiar la momentul incheierii contractelor.
Sustinerile de la interogatoriu ale paratilor persoane fizice PM, in sensul ca s-ar fi interesat la ICRAL de situatia juridica a imobilului anterior incheierii contractelor (f. 114) nu sunt dovedite prin nici un mijloc de proba contrar dispozitiilor art. 1169 cod civil si art. 129 alin. 1 Cod procedura civila. Mai mult, paratul BRG chiar a recunoscut la interogatoriu ca nu a facut nici un demers anterior incheierii contractului (f.116 – intrebarea 2).
Buna credinta a cumparatorului la momentul dobandirii imobilului trebuie sa fi fost perfecta, lipsita de orice culpa sau indoiala imputabila acestuia pentru a putea inlatura sanctiunea nulitatii unui act, lucru care nu poate fi retinut in cauza.
Pentru toate aceste motive, avand in vedere ca procedura prevazuta de Legea 112/1995 nu a fost respectata decat la un nivel superficial cu incalcarea flagranta a chestiunilor elementare ale procedurii, ca, asa cum a stabilit si Inalta Curte de Casatie si Justitie, vanzarea realizata inainte de solutionarea irevocabila a notificarilor este nula absolut, ca nu se poate vorbi sub nicio forma de o buna credinta a SC Titan sau a Municipiului, ca nu se poate vorbi nici de o buna credinta a paratilor persoane fizice care nu au depus nici cele mai elementare diligente pentru a afla situatia juridica a imobilelor pe care doreau sa le achizitioneze inainte de datele de 30.01.1997, 14.04.1998, respectiv 29.03.1999 cand s-au incheiat contractele care fac obiectul cauzei, ca pur si simplu au profitat de neclaritatile legate de situatia juridica a imobilului, dar pe riscul lor, instanta va admite cererea astfel cum a fost precizata si va constata nulitatea absoluta a contractelor de vanzare cumparare xxxx, incheiate intre SC T SA, pe de o parte si xxxxx pe de alta parte.