Cauta jurisprudenta
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Contestatie la executare

(Decizie nr. **** din data de 15.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

 
 
Dosar nr. X*

R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA X
Decizia civila nr. X
Sedinta publica din data de X
Completul constituit  din:
PRESEDINTE X
Judecator X
Grefier  X

Pe rol solutionarea cererii de apel formulate de apelantii-contestatori X si X impotriva sentintei civile nr. X pronuntata de Judecatoria Sectorului X Bucuresti in dosarul nr. X, in contradictoriu cu apelantii-intimati X si X. cauza avand ca obiect principal contestatie la executare.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 01.03.2016 cand au fost consemnate in incheierea de sedinta de la aceea data ce face parte integranta din prezenta decizie cand tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera  si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, a amanat pronuntarea la data de 15.03.2016, cand a hotarat urmatzoarele :
     
T R I B U N A L U L,
        
Prin sentinta civila nr. X pronuntata de  Judecatoria Sectorului X Bucuresti, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei X SA, invocata prin intampinare, ca neintemeiata; s-a admis in parte contestatia la executare, astfel cum a fost precizata si completata, formulata de contestatorii X si X, in contradictoriu cu intimatii X Ltd prin mandatar X SRL si X S.A.; s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei stipulate la art. 3.2 din Contractul de credit nr. X incheiat intre parti, in virtutea caracterului abuziv al acesteia; au fost  anulate in parte actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. X al B.E.J.A. X, in ceea ce priveste suma de 700 euro reprezentand comision de acordare a creditului; a fost respinsa in rest contestatia la executare, ca neintemeiata; au fost obligate intimatele la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, catre contestator, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca intre contestatorii X si X, in calitate de imprumutati, si intimata X S.A. s-a incheiat Contractul de credit nr. X, in baza caruia banca a acordat contestatorilor o facilitate de credit in valoare de 20.000 euro.
Prin contractul de cesiune de creante nr. X, drepturile de creanta in cuantum total de 21.858,07 euro, rezultand din acest contract de credit au fost cesionate de X SA catre X LTD.
Intrucat debitorii – contestatori nu si-au indeplinit obligatia de restituire a creditului, la data de 24.09.2014, intimata X LTD a formulat cerere de executare silita, inregistrata pe rolul BEJA X sub nr. X, prin care au solicitat executarea silita a contestatorilor, in baza contractului de credit nr. X, pentru urmatoarele sume: 16.987,88 euro debit principal, 3.590,06 euro dobanda si 1.280,13 euro penalitati de intarziere.
Prin incheierea din data de 01.10.2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului X Bucuresti in dosarul nr. 23758/300/2014, instanta a incuviintat executarea silita a debitorilor – contestatori, la cererea creditoarei X LTD, in toate formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la concurenta sumei de 21.858,07 euro, conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. X, precum si a cheltuielilor de executare.
Prin incheierea din data de 12.11.2014, executorul judecatoresc a stabilit cheltuieli de executare silita in cuantum total de 8.337,76 lei (TVA inclus), compuse din suma de 620 lei, reprezentand cheltuieli de executare si suma de 7.717,76 lei, reprezentand onorariu executor judecatoresc.
La data de 12.11.2014, executorul judecatoresc a emis o somatie, prin care le-a pus in vedere contestatorilor ca, in termen de 1 zi de la comunicarea acesteia, sa achite creditoarei suma de 21.858,07 euro reprezentand credit restant, dobanzi restante si comisioane restante, suma de 7.717,76 lei onorariu executor judecatoresc si suma de 620 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanta s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei X SA, retinand ca, desi Contractul de credit nr. X a fost cesionata catre X LTD,  banca cedenta, X S.A. are in continuare calitate procesuala pasiva in cauza, fiind cea care a incheiat contractul de credit si a stipulat clauzele a caror nulitate se solicita a se constata.
 Cu privire la exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare in raport cu cererea de anulare a unor clauze abuzive, invocata de catre intimata X SA prin intampinare si calificata de instanta de fond ca o aparare pe fondul cauzei, s-a retinut ca dreptul de a contesta contractul de credit pe calea dreptului comun tine exclusiv de principiul disponibilita?ii par?ilor, contestatorii avand posibilitatea formularii unor aparari de fond impotriva titlului executoriu in cadrul contestatiei la executare, aceasta cu atat mai mult cu cat s-a invocat o aparare intemeiata pe natura abuziva a unor clauze, iar acest aspect poate fi constatat chiar si de catre instan?a, din oficiu, inclusiv in faza de executare silita, a?a cum in mod constant se arata si in jurispruden?a CJUE (Cauza C 472/11 Banif Plus Bank Zrt).
Potrivit art. 712 alin. 1 si 3 C.proc.civ., republicat, impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, a incheierii de incuviintare a executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare, iar conform art. 720 alin. 1 C.proc.civ., daca admite contestatia la executare, instanta tinand seama de obiectul acesteia, dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul executoriu.
Instanta a retinut faptul ca executarea silita a fost demarata impotriva contestatorilor – debitori, la cererea intimatei – creditoare, in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. X conform art. 120 din OUG nr. 99/2006, potrivit caruia contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii.
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3.1 din contractul de credit conform careia rata dobanzii este de 13,95% pe an, pana la notificarea ulterioara din partea bancii, calculata la suma nerambursata, instanta de fond a retinut, avand in vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, ca nu se poate aprecia ca debitorul a fost in imposibilitate de a negocia clauzele cu privire la dobanda aplicabila creditului contractat.
Contestatorii au optat pentru acest credit cu dobanda variabila, alegandu-l din oferta bancii unde se regaseau si alte tipuri de credite cu conditii diferite in ceea ce priveste dobanda.
Desi conditiile creditarii pentru produsul acceptat de contestator erau prestabilite de banca, acestia au avut cunostinta de clauzele contractului, acesta fiind adus la cunostinta contestatorilor  conform dispozitiilor art.5 din Legea nr.193/2000.
Totodata, instanta a retinut faptul ca la art. 3.6 din contract, s-a prevazut formula dupa care se va calcula dobanda, precum si faptul ca dobanda anuala efectiva este de 16,16%, consumatorii fiind informati in mod corespunzator.
Potrivit clauzei prevazute la art. 3.2 din contract, comisionul de acordare a facilitatii este de 3,5% din valoarea totala a facilitatii, iar acest comision se va plati la data efectuarii tragerii, prin deducerea acestuia din suma facilitatii. 
Instanta de fond a  constatat ca sunt intrunite cerintele cumulative prevazute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera prevederea contractuala ce instituie comisionul de acordare a creditului drept clauza abuziva, deoarece aceasta creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Instanta de fond a apreciat ca acest comision nu a fost negociat cu clientii si ca, prin natura sa, a adus prejudicii acestora. Acest comision, in cuantum de 3,5% din valoarea totala a creditului,  este nejustificat de mare in comparatie cu munca depusa de banca pentru intocmirea dosarului de credit. Mai mult, intimata nu a reusit sa explice clar pentru ce a perceput acest comision si nu a oferit nici macar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Simpla mentionare a denumirii si cuantumului acestui comision nu este de natura a satisface conditia ca respectiva clauza sa fie exprimata in mod clar si inteligibil.
Desi contestatorii au cunoscut cuantumul comisionului de acordare a creditului la momentul incheierii contractului, acestia nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude aceasta clauza din contract. Totodata, in cuprinsul conventiei de credit nu s-a justificat perceperea acestui comision, desi suma perceputa cu acest titlu este semnificativa (700 euro), fiind calculata in procent de 3,5 % din valoarea totala a creditului. Art. 3.2 din conventie mentioneaza doar ca acest comision este perceput pentru acordarea facilitatii.
Totodata,  s-a aratat ca, potrivit art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, instanta trebuie sa aiba in vedere natura serviciilor prestate de catre banca, factorii care au determinat incheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului si celelalte clauze ale contractului.
Avand in vedere aceste elemente, instanta de fond a retinut ca Banca majorat costul creditului, facand obligatia imprumutatului mai oneroasa, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ intre obligatiile partilor, clauza servind exclusiv intereselor Bancii.
In continuare instanta de fond a invocat prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, aratand ca in  urma coroborarii probelor, instanta si-a format convingerea ca intimata a instituit acest comision de acordare a creditului in scopul de a spori costul creditului, in absenta unei contraprestatii reale pentru consumator, fara a tine seama de conduita consumatorului in relatia cu banca sau de situatia sa financiara.
Instanta a retinut ca legea speciala, respectiv Legea nr. 193 din 2000, nu prevede sanctiunea ce intervine in cazul constatarii caracterului abuziv al unei clauze, stipuland numai ca acestea nu vor produce efecte asupra consumatorului si, in cazul in care contractul nu se mai poate derula in lipsa acestora clauze, consumatorul are posibilitatea de a solicita rezilierea, cu daune-interese (art. 6 si 7 din Lege nr. 193 din 2000).
In lipsa unei sanctiuni exprese, legea speciala se va completa cu legea generala. Or, in materie civila, sanctiunea care poate interveni si care lipseste o clauza contractuala de efecte este nulitatea. Intrucat, prin interzicerea introducerii de clauze abuzive in contractele incheiate de comercianti cu consumatorii, legiuitorul a urmarit, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Directivei 93/13/CEE si a legii interne de transpunere, protejarea interesului general al consumatorilor, iar nu protejarea interesului particular, al unui consumator, nulitatea nu poate fi decat absoluta.
In cauza C-453/10 Jana Pereni?ová si Vladislav Pereni?, Curtea de Justitie de la Luxemburg a aratat ca Directiva 93/13/CEE nu a realizat decat o armonizare partiala si minimala a legislatiilor nationale privind clauzele abuzive, recunoscand, totodata, statelor membre posibilitatea de a asigura consumatorilor un nivel mai ridicat de protectie decat cel pe care aceasta il prevede. Prin urmare, directiva nu se opune ca un stat membru sa prevada, cu respectarea dreptului Uniunii, o reglementare nationala care permite sa se declare nulitatea intregului contract incheiat intre un comerciant si un consumator si care contine una sau mai multe clauze abuzive atunci cand se dovedeste ca aceasta asigura o protectie mai buna a consumatorului.
Pornind de la considerentele Curtii, in virtutea principiului ca cine poate mai mult, poate si mai putin, este evident ca se poate declara doar nulitatea unor clauze din contract, daca legislatia nationala o permite.
Mai mult, in speta C-472/10 Invitel, Curtea de Justitie a aratat ca instantele nationale sunt obligate sa stabileasca din oficiu, si in viitor, toate consecintele care decurg din constatarea nulitatii clauzelor abuzive, astfel incat astfel de clauze sa nu creeze obligatii pentru consumatorii care au incheiat un contract care cuprinde clauze abuzive.
De asemenea, in ceea ce priveste aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, Curtea de Justitie a raspuns ca este de competenta instantei nationale sa faca aceasta apreciere, urmand a verifica daca in respectivele clauze sunt specificate, intr-un limbaj clar si inteligibil, metoda in conformitate cu care variaza costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variatii si, dupa caz, daca au dreptul consumatorii sa puna capat contractului.
Efectele nulitatii se produc retroactiv, deoarece sumele de bani pot fi intotdeauna restituite. Astfel, caracterul succesiv al obligatiei imprumutatului nu impiedica restituirea prestatiilor, iar intimata cunostea ca are obligatia de a nu stipula clauze abuzive in contractele sale preformulate inca de la data incheierii conventiei de credit.
Instanta de fond a avut ca in vedere ca temei juridic al restituirii prestatiilor, ca efect al constatarii nulitatii, dispozitiile ce reglementeaza plata nedatorata.
Potrivit dispozitiilor art. 992 si art. 993 alin. 1 din C.civ. de la 1984, aplicabile in raport cu data incheierii contractului de credit, cel ce, din eroare sau cu stiinta, primeste aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit, iar cel care, din eroare crezandu-se debitor, a platit o datorie, are drept de repetitiune in contra creditorului.
Conform art. 1092 din C.civ., orice plata presupune o datorie, iar ceea ce s-a platit fara a fi datorat este supus repetitiunii.
Din interpretarea logico-juridica a textelor mentionate, rezulta ca plata nedatorata presupune executarea unei obligatii inexistente, de catre o persoana care apreciaza, din eroare, ca este debitor al acestei obligatii. Pentru a constata ca s-a efectuat o plata nedatorata trebuie indeplinite urmatoarele conditii: sa se efectueze o plata, din eroare, pentru stingerea unei datorii inexistente.
In speta, contestatorii au efectuat plata sumei de 700 euro reprezentand comision de acordare a creditului la data tragerii acestuia, sumele fiind transferate in contul intimatei cu titlu de plata. Plata s-a efectuat de catre contestatori din eroare, cu convingerea ca sunt debitorii unei obligatii care s-a dovedit inexistenta, deoarece clauzele ce instituiau comisionul de acordare a creditului au caracter abuziv si nu pot produce niciun efect. Astfel, a disparut fundamentul pentru executarea obligatiei de plata a comisionului de acordare a creditului si este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de contestatori si a se restabili situatia anterioara, precum si a se inlatura toate consecintele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absoluta.
In consecinta, instanta a constatat nulitatea absoluta a clauzei stipulate la art. 3.2 din Contractul de credit nr. X incheiat intre parti, in virtutea caracterului abuziv al acesteia si va anula in parte actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. X al B.E.J.A. X, in ceea ce priveste suma de 700 euro reprezentand comision de acordare a creditului.
Conform clauzei prevazute la art. 3.5 din contract, dobanda majorata/penalizatoare este de 10% pe an peste dobanda curenta, fiind datorata in cazul in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatia de plata la scadenta.
Referitor la Decizia nr. Y pronuntate de ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii, care a prevazut ca, in aplicarea dispozitiilor art. 1, art. 2 si art. 3 alin. 1 si 2 din OG nr. 9/2000, cu referire la art. 969 alin. 1 C.civ. din 1864, clauza penala prin care se stabileste obligatia restituirii la scadenta a sumei imprumutate sub sanctiunea penalitatilor de intarziere, pe langa dobanda contractuala convenita sau pe langa dobanda legala, contravine prevederilor legii., instanta de fond a aratat ca  aceasta nu este aplicabila in cauza, intrucat trateaza numai raporturile juridice pur civile.
Astfel, potrivit art. 56 din Vechiul C.com., daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel. Prin urmare, faptele de comert mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parti, chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil. Fiind vorba despre un raport juridic unic, el nu poate fi supus, simultan, la doua reglementari diferite, una comerciala pentru comerciant (banca) si alta civila, pentru necomerciant (client), ci unei reglementari unice, cea a dreptului comercial.
Prin urmare, in privinta incheierii si executarii actului, a dovezii drepturilor, a prescriptiei etc. sunt aplicabile dispozitiile legii comerciale.
Pentru a fixa temporal analiza acestei clauze, instanta de fond a aratat ca potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.
Prin urmare, contractele analizate sunt supuse Codului civil din 1864, iar in ceea ce priveste reglementarea dobanzii, OG nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, care opereaza, spre deosebire de actuala OG nr. 13/2011, cu o terminologie neclara.
Instanta de fond a retinut ca partile au incheiat un contract de imprumut cu titlu oneros, adica cu dobanda, care reprezinta fructele civile la care s-a obligat imprumutatul ca echivalent al folosintei capitalului. In mod evident, suma de bani imprumutata de clienti este purtatoare de dobanda din ziua in care a fost remisa imprumutatului. In acest sens, art. 6 din OG nr. 9/2000 prevede ca prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acest titlu, dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosintei capitalului.
In schimb, art. 1 din OG nr. 9/2000 prevede ca partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti.
Prin urmare, partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii atat pentru acordarea unui imprumut, cat si pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti.
Prin urmare, exista doua feluri de dobanzi: dobanda datorata de debitorul obligatiei de a da o suma de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei obligatiei - denumita dobanda remuneratorie/fructe civile si dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei la scadenta - denumita dobanda penalizatoare/daune-interese pentru neexecutarea la termen/daune moratorii si care reprezinta echivalentul prejudiciului pe care creditorul il sufera ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei.
In mod evident, despagubirile moratorii se pot cumula cu executarea in natura a obligatiei, formata, in cazul contractului de imprumut, din capital + fructele civile.
Dobanda stabilita de intimata de 13,95% pe an reprezinta fructe civile, adica beneficiul primit de banca ca urmare a acordarii imprumutului, caci acesta este obiectul ei de activitate. Cum dobanda penalizatoare/moratorie are natura juridica a daunelor-interese, calculul ei se poate face si asupra sumelor datorate cu titlu de dobanzi remuneratorii neplatite la termen. Interdictia clauzei penale vizeaza calculul penalitatilor de intarziere asupra unor sume datorate cu acelasi titlu, iar nu dobanzile moratorii care se calculeaza asupra sumelor de bani scadente si neplatite la termen.
Daca s-ar accepta ideea contrara, ar insemna ca nu ar exista pentru client niciun fel de sanctiune pentru executarea cu intarziere a obligatiei de restituire a imprumutului (format din capital + fructe civile), or, o asemenea interpretare incalca cele mai elementare principii de drept.
In concluzie, instanta de fond a aratat ca nu este abuziva clauza prevazuta la art. 3.5 din contractul de credit. 
Potrivit clauzei prevazute la art. 3.9 din contract, banca isi rezerva dreptul de a modifica comisioanele (in cazul optiunilor 1 si 2), rata dobanzii (in cazul optiunilor 1 si 2), inclusiv dobanda penalizatoare, mentionate in prezentul contract, din motive intemeiate, precum modificari legislative, modificari ale conditiilor pietei financiar – bancare, modificari ale costurilor surselor de finantare proprii, etc.
Instanta a retinut faptul ca pana in momentul introducerii prezentei actiuni banca nu a procedat la modificarea comisioanelor, a ratei dobanzii sau a dobanzii penalizatoare prevazute in contract, astfel incat lipseste interesului contestatorilor in constatarea caracterului abuziv al acestei clauze.
Doar in masura in care se va proceda, efectiv, la modificarea comisioanelor sau a dobanzii, contestatorii ar putea solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei respective, instanta urmand a verifica, in concret, care a fost motivul acestei modificari si daca aceasta modificare era sau nu justificata sau daca a fost abuziva. 
Clauza prevazuta de art. 4.3 din contractul de credit prevede faptul ca toate platile reprezentand rambursari in cadrul prezentei facilitati se vor efectua in data de 25 a fiecarei luni, in valuta in care s-a acordat facilitatea, fara niciun fel de deducere sau retinere aferenta vreunei compensari, creante, taxe sau impozite. 
Instanta de fond a apreciat ca se impune a se stabili in prealabil, daca clauza contestata de catre debitori face parte din obiectul principal al contractului, or vizeaza servicii conexe obligatiei principale pentru a se clarifica prevederile legale aplicabile. In concret, se impune a se stabili daca urmeaza a se analiza caracterul abuziv al respectivei clauze prin raportare la prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 sau prin raportare la prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000.
Sub acest aspect, s-a retinut ca prevederile art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CE au fost transpus in dreptul intern prin art. 4 alin.6 din Legea nr.193/2000, potrivit caruia evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de-a satisface cerintele de pret si plata, pe de-o parte, si nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte. Singura conditie pe care legea o impune este ca aceste clauze sa fie exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Pe cale de consecinta, odata constatata incadrarea unei anumite clauze in cadrul obiectului principal al contractului, sunt excluse de la analiza conditiile prevazute la art.4 alin.1 din legea nr.193/2000.
Totodata, trebuie avuta in vedere la stabilirea obiectului principal al contractului natura juridica specifica a contractului de credit, care se deosebeste de contractul de imprumut (ce creeaza obligatii doar in sarcina imprumutatului), constand in restituirea sumei imprumutate si a dobanzii aferente. Natura juridica a contractului de credit este una mult mai complexa intrucat nu se limiteaza doar la acordarea imprumutului si restituirea acestuia cu dobanda, obligatii care indiscutabil ca fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci si la efectuarea unor alte prestatii aflate in stransa legatura cu acordarea creditului, astfel incat se poate considera si in privinta acestora ca au fost considerate ca fiind esentiale de catre parti la incheierea contractului, astfel incat fac parte din obiectul principal al contractului.
Desi fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei ce defineste obiectul contractului, in conditiile in care sunt exprimate in mod clar si inteligibil, nici Legea nr.193/2000 si nici Directiva 93/13 nu definesc notiunea de obiect al contractului. Insa, in cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei notiuni care trebuie avute in vedere tinand seama de cerintele aplicarii uniforme a dreptului Uniunii, in masura in care termenii unei dispozitii de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresa la dreptul statelor membre in sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie sa primeasca o interpretare autonoma si uniforma. In acest sens, CJUE a retinut ca in fapt clauzele contractuale care se circumscriu notiunii de „obiect principal al contractului”, in sensul acestei dispozitii, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare il caracterizeaza.
Avand in vedere cele indicate mai sus, precum si statuarile CJUE, instanta apreciaza ca respectiva clauza contestata de catre debitori are stransa legatura cu acordarea creditului si face parte din obiectul principal al contractului.
Instanta de fond a mai aratat ca se impune a se preciza insa ca nici Legea 193/2000 si nici Directiva 93/13 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, cu conditia exprimarii in mod clar si inteligibil a acesteia.
In speta, instanta de fond a apreciat ca a fost exprimata intr-un mod clar si inteligibil  clauza de risc valutar.
Potrivit art. 1 din contract, creditul a fost acordat in Euro, convenindu-se ca ratele sa fie achitate in valuta in care a fost acordat imprumutul (art. 4.3).
Din simpla lectura a contractului rezulta ca aceasta clauza a fost exprimata clar si inteligibil, moneda in care s-a acordat creditul si in care trebuia restituit fiind indicata in mod expres prin contract. Totodata, nu se poate sustine ca debitorii - contestatori nu aveau  pregatirea necesara pentru a intelege riscurile pe care un credit in valuta il presupune.
Instanta de fond a aratat ca nu pot fi primite afirmatiile contestatorilor in sensul ca respectiva clauza constituie o clauza abuziva intrucat ei, in calitate de consumatori, nu ar fi avut posibilitatea reala de a negocia continutul acestei clauze, fiind constransi, prin natura redactarii contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.
Instanta a apreciat ca semnarea unui contract de credit intr-o anumita moneda este o chestiune care tine exclusiv de dorinta imprumutatului, iar odata ce s-a contractat un credit intr-o moneda straina, atat imprumutatul, cat si banca pot suporta o serie de consecinte negative rezultate din riscul valutar.
In speta, moneda in care contestatorii au contractat creditul s-a apreciat, consumatorii fiind cei care au avut de suportat riscul valutar, insa evolutia cursului valutar nu este influentata de niciuna dintre partile contractante.
Obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie. Banca este un comerciant care urmareste sa isi „vanda” produsele,  neputandu-i-se imputa faptul ca nu a adus la cunostinta co-contractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumita perioada de timp.
In ceea ce priveste stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF – RON la momentul semnarii conventiei si denominarea in moneda nationala a platilor, instanta a retinut incidenta in cauza a principiului nominalismului monetar.
Instanta de fond a aratat ca potrivit art. 1578 Cod civil din anul 1865, aplicabil in cauza prin raportare la data incheierii contractului, imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut, regula nominalismului fiind instituita de legiuitor.
Pe cale de consecinta, avand in vedere si prevederile art.969 Cod civil, care reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, instanta nu poate interveni pentru a stabili o anumita rata a dobanzii intr-un contract de credit sau pentru a modifica moneda in care a fost acordat creditul.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, se constata ca, intr-adevar, art.3 alin.1 consacra principiul platilor in moneda nationala intre rezidenti, insa alin.3 al aceluiasi articol permite realizarea de „Operatiuni (...) si in valuta, numai pe baza acordului de vointa al partilor”. Astfel odata incheiata conventia de credit prin care s-a acordat un imprumut un valuta si s-a convenit achitarea ratelor in aceeasi moneda, nu se mai pot invoca regulile care guverneaza regimul valutar si de la care contestatorii au inteles sa excepteze contractul pe care l-au incheiat cu banca.
De asemenea, conform clauzei prevazute la art. 9.3 din contract, banca poate sa transfere/noveze/delege oricarei persoane, in mod liber si neconditionat, drepturile si obligatiile sale ce decurg din prezentul contract, iar conform clauzei prevazute la art. 9.4 din contract, drepturile si obligatiile imprumutatului nu pot fi cesionate, novate, transferate sau delegate niciunei terte persoane, in niciun moment, fara acordul scris, anterior, dat de catre banca. 
Instanta a retinut faptul ca nici aceste clauze contractuale nu sunt abuzive, partile stabilind aceste dispozitii in baza acordului lor de vointa, potrivit art. 969 Cod civil din 1865, avand in vedere totodata faptul ca, in cazul bancii, ar fi vorba despre o cesiune de creanta, in timp ce in cazul clientului ar fi vorba despre o cesiune de datorie, interzisa la acel moment de dispozitiile legale in vigoare. Se tine cont, de asemenea, de faptul ca la momentul acordarii imprumutului de catre banca, aceasta a avut in vedere anumite conditii pe care trebuia sa le indeplineasca clientul pentru a beneficia de facilitatea respectiva, persoana acestuia si garantiile oferite de catre acesta fiind foarte importante pentru banca, astfel incat este normal ca banca sa-si dea acordul inainte de transferarea drepturilor si obligatiilor imprumutatului catre o alta persoana.
Instanta nu poate retine nici sustinerile contestatorilor referitoare la lipsa calitatii de creditor al intimatei X LTD, pentru lipsa notificarii cesiunii de creanta catre debitorul cedat, avand in vedere ca din inscrisurile existente in dosarul de executare (f. 123-124) reiese faptul ca cesiunea de creanta le-a fost notificata contestatorilor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fiind totodata inscrisa in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (f. 126). Faptul ca debitorii – contestatori nu s-au prezentat la posta pentru a ridica recomandata, aceasta intorcandu-se cu mentiunea „Avizat. Reavizat. Expirat termen pastrare. Aprobat inapoierea”  nu este un fapt imputabil intimatelor, care si-au indeplinit obligatia de notificare.
Cu privire la caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, instanta a retinut ca acesta reiese din cuprinsul cererii de executare silita, in care se evidentiaza in mod clar sumele pentru care s-a solicitat executarea: 16.987,88 euro debit principal, 3.590,06 euro dobanda si 1.280,13 euro penalitati de intarziere, acestea reiesind din contractul de credit si din actele depuse la dosar.
In ceea ce priveste cheltuielile de executare silita, instanta a constatat faptul ca acestea au fost incuviintate prin incheierea din data de 01.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului X Bucuresti in dosarul nr. X, nefiind necesara indicarea valorii nominale a acestora, cu atat mai mult cu cat aceasta valoare poate creste in cursul executarii silite, in functie de actele de executare care se efectueaza.
De asemenea, cu privire la onorariul executorului judecatoresc, instanta a retinut ca acesta a fost stabilit prin raportare la dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000 si la pct. 3 lit. d din anexa Ordinului Ministerului Justitiei nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, fiind justificat de actele intocmite in dosarul de executare nr. 601/2014.
Aspectul ca executorul judecatoresc a inclus in onorariu si taxa pe valoare adaugata nu este de natura sa conduca la concluzia ca onorariul stabilit depaseste limita legala, in conditiile in care in sarcina sa exista obligatia legala de a proceda astfel, fiind platitor de TVA. A considera ca onorariul executorului judecatoresc nu poate depasi plafonul maxim legal nici in situatia adunarii taxei pe valoare adaugata ar implica consecinta contrara interdictiei generale a oricarei forme de discriminare impuse de Protocolul nr. 12 la C.E.D.O. ca pentru un executor judecatoresc, platitor de TVA, plafoanele maximale sa aiba un cuantum diferit decat cele la care s-ar raporta un executor judecatoresc, caruia nu ii incumba o astfel de obligatie fiscala, in conditiile in care cuantumul sumelor ce urmeaza a fi poprite ar fi egal. In lipsa unor norme derogatorii exprese, interpretarea textului legal prin care se stabilesc onorariile maximale trebuie sa conduca, in conditii identice, la aceleasi consecinte pentru toti destinatarii lui, egalitatea in drepturi fiind consacrat ca drept fundamental de art. 16 din Constitutia Romaniei.
Astfel, onorariul executorului judecatoresc, in cuantum 7.717,76 lei se incadreaza in limita prevazuta de lege, de 6.300 lei plus un procent de pana la 1% din suma care depaseste 100.000 lei din valoarea creantei ce face obiectul executarii silite, astfel cum rezulta si din incheierea nr. 601 din data de 12.11.2014 prin care au fost stabilite cheltuielile de executare silita.
In temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., fata de solutia de admitere in parte a cererii de chemare in judecata, instanta a obligat intimatele la plata catre contestatori a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru. 
Impotriva acestei sentinte a declarat apel intimata X SA, solicitand admiterea apelului si schimbarea hotararii atacate in parte, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila.
In motivare, apelanta-intimata a criticat hotararea instantei de fond, aratand ca  nu este abuziva clauza care prevede comisionul de acordare a creditului.
Astfel, potrivit art. 3.2. din Contractul de credit clientul a achitat Bancii raportat la valoarea creditului, un comision de 3.5% din valoarea totala a facilitatii, comision care fiind platit la data tragerii a fost dedus din suma facilitatii.
Prin contestatia la executare reclamantii  au criticat in mod neintemeiat clauza privitoare la comisionul de acordare a creditului, ignorand existenta unei categorii distincte de prestatii desfasurate de Banca ale caror costuri aferente sunt acoperite exclusiv prin perceperea comisionului de acordare. Astfel, acest comision este perceput in urma analizei economico-financiare a situatiei solicitantilor de credit, acoperind costurile Bancii generate de analiza temeinica a dosarului reclamantilor, de verificarea bonitatii acestora, de eventuale comisioane acordate unor intermediari, de punerea la dispozitia reclamantilor a graficelor de rambursare etc.
De altfel, obiectul verificarilor Bancii a fost insa?i situatia reclamantilor, operatiuni efectuate avand consimtamantul acestora si cu asumarea suportarii costurilor aferente, in urma procesului prealabil de negociere.
Mai mult decat atat, solicita a se avea in vedere ca la data incheierii contractului Bancii nu ii era interzisa stabilirea comisionului de procesare in raport de valoarea creditului, acest aspect fiind stabilit prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din OUG nr. 50/2010), stabilindu-se ca pentru analiza dosarului se poate percepe un comision in suma fixa.
Aceasta prevedere legala inlatura sustinerile conform carora apelanta-intimata avea obligatia legala de a restitui comisionul de acordare a facilitatii, existand pentru apelanta-intimata dreptul legal de a percepe acest tip de comision, fiind modificata doar modalitatea de percepere a acestuia.
Comisionul de acordare a facilitatii este un comision perceput in baza contractului agreat de ambele parti si de a carui intindere reclamantii au stiut inca de la inceputul acordarii creditului. Acest comision de acordare a imprumutului, nu numai ca a fost prevazut expres in cadrul contractului de credit, dar este singurul comision nefinantat de catre Banca. Acest comision de acordare a creditului este in mod expres prevazut si in graficul de rambursare, iar suma ce a facut obiectul comisionului de acordare a fost cunoscuta chiar inainte de acordarea creditului de catre reclamanti fiind in cuantum de 3,5 % din suma acordata cu titlul de credit. Contractul de credit a fost incheiat in anul 2008, iar transpunerea si implementarea in legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori s-a facut in anul 2010 prin O.U.G.  nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, adica la 2 ani dupa incheierea contractului de credit.
Intimata a aratat ca si-a aliniat contractele de credit in anul 2010, dupa aparitia OUG 50/2010 la noile reglementari intelegand sa inlature din contractele de credit, clauzele care contraveneau legislatiei.
Reclamantii au inteles abia in anul 2014 sa conteste o clauza ca fiind abuziva, avand in vedere legislatia adoptata dupa incheierea contractului de credit. Astfel, raportat la momentul incheierii contractului de credit, clauza privind comisionul de acordare a facilitatii nu este o clauza abuziva, nefiind interzisa de legislatia in vigoare.  Mai mult decat atat, comisionul de acordare a facilitatii a fost perceput doar in cazul acordarii creditului, fiind singurul comision nefinantat de catre banca.
Prin urmare, argumentele reclamantilor privind nelegalitatea acestui comision, din perspectiva caracterului inechitabil al acestuia, sunt inlaturate chiar prin dispozitiile legale actuale care prevad pentru banca posibilitatea de a percepe un comision de procesare, in special in conditiile in care valoarea acestora a fost stabilita foarte clar in contract, fiind adusa la cunostinta clientilor, reprezentand costurile bancii in analiza cererii de acordare a creditului. Astfel ca, in mod vadit este nejustificat si nedovedit dezechilibrul contractual la care se face referire.
Apreciaza intimata ca in speta dedusa judecatii nu sunt indeplinite cerintele instituite de prevederile art. 4-6 din Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauza contractuala sa poata fi calificata ca fiind abuziva.
Pentru ca un contractant sa poata invoca caracterul abuziv al unei clauze, trebuie sa-i fi fost refuzata, de catre celalalt contractant, derularea procedurii negocierii, in cadrul careia sa existe posibilitatea reala a consumatorului de a influenta natura respectivei clauze.
Legea nu detaliaza procedura negocierii, insa dispozitiile art. 5 sunt clare instituind o veritabila prezumtie irefragabila a negocierii contractului de credit, in sensul ca „in cazul contractelor standard preformulate, profesionistul are obligatia sa remita, la cerere, oricarei persoane interesate un exemplar din contractul pe care il propune", ceea ce inseamna ca institutia bancara nu este tinuta din oficiu, in cazul fiecarui contract de credit pe care il incheie, sa initieze ea procedura negocierii, de vreme ce negocierea este un proces de ajustare, de stabilire a unui acord necesar, doar in cazul aparitiei unor conflicte de interese.
 Cu privire la caracterul negociat al clauzelor in litigiu, invedereaza faptul ca actele juridice incheiate intre Banca si clientii sai cuprind doua sectiuni: conditiile generale ce definesc cadrul juridic general al contractului de credit in conformitate cu normele legale in materie si conditiile speciale care se refera la obiectul si pretul contractului de la caz la caz rezultate in urma negocierii directe cu clientul bancii.
In speta, caracterul negociat al contractului de credit reiese de altfel din chiar continutul sau, respectiv din faptul semnarii atat a contractului de credit compus din conditii speciale si conditii generale, cat si din semnarea ulterioara a graficului de rambursare, precum si din semnarea tuturor actelor aditionale subsecvente incheierii contractului de credit.
De asemenea, clauza prevazuta la art. 3.2 din contract nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, nici prin ea insa?i, nici impreuna cu alte prevederi din contract, iar in speta nu au fost incalcate nici regulile privitoare la informarea clientului, care, de la bun inceput, a cunoscut si a acceptat acest cost al contractului.
In ceea ce priveste cea de-a treia conditie prevazuta de lege pentru determinarea caracterului abuziv al unor clauze, nici aceasta nu este indeplinita in speta, prevederile contractuale contestate de reclamanti fiind tocmai cele care se refera la pretul contractului, pret ale carui elemente sunt clar definite si usor inteligibile, dobanda si comisionul de administrare reprezentand un element care constituie pretul serviciilor prestate de Banca prin contractul de credit incheiat cu clientii, iar cuantumul si natura acestora rezultau foarte clar din contract.
In consecinta, elementele contractului au fost consimtite contractual de catre partile Contractului de credit, fara existenta unei constrangeri si s-a realizat potrivit principiului consfintit de art. 969 cod civil: conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante (aplicabile spetei avand in vedere data incheierii Contractului de credit in discutie).
Semnarea contractelor de credit, precum si a actelor aditionale subsecvente de catre reclamant denota lipsa unor obiectii a acestora la acel moment, conditiile unei piete libere a ofertei de astfel de servicii bancare putand indrepta consumatorul catre un alt operator de pe piata, daca oferta acelui operator ar fi fost mai avantajoasa, ceea ce denota ca la momentul semnarii contractului, cu clauzele stipulate, nu a existat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.
Solicita instantei de apel sa constate ca prin Contractul de ipoteca a carui investire cu formula executorie formeaza obiectul prezentului dosar, a fost constituit un drept de ipoteca ce inso?e?te si garanteaza o creanta a carei existenta, intindere si exigibilitate este retinuta printr-o hotarare judecatoreasca ce are calitatea de titlu executoriu, respectiv prin hotararea de confirmare a planului de reorganizare.
Pentru toate aspectele mai sus invederate, apelanta-intimata a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotararii atacate in parte, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedura civila, in sensul respingerii ca in tot ca neintemeiata a contestatiei la executare.
In proba?iune,  intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 717 alin. 1 coroborat cu art. 466 din Codul de procedura civila.
 Impotriva incheierii din X si a sentintei civile nr. X  a declarat apel intimata X LTD, solicitand admiterea apelului si:
(1) Anularea incheierii din 09.04.2015, admiterea exceptiei nulitatii contestatiei la executare ce formeaza obiectul dosarului nr. X si anularea contestatiei la executare, in temeiul art.196 coroborat cu art.715 (1) din NCPC;
(2) Anularea in parte a sentintei civile nr. X si, evocand fondul, respingerea in tot a contestatia la executare formulata de catre contestatorii X si X, ca neintemeiata.
In motivare, apelanta-intimata X a aratat ca incheierea din X si Sentinta civila nr. X pronuntate de Judecatoria Sectorului X Bucuresti,in dosarul nr.X, sunt netemeinice si nelegale, atat pe aspectul respingerii exceptiei nulitatii contestatiei la executare, cat si pe aspectul anularii in parte a actelor de executare cu obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru fata de lipsa culpei sale procesuale, coroborata cu dispozitiile procedurale privind restituirea taxei judiciare de timbru contestatorului in conditiile art. 45 din OUG nr.80/2013.
In fapt, la 29.04.2014 apelantul creditor X, a solicitat BEJ X, executarea silita a titlului executoriu, respectiv contractul de credit X impotriva debitorilor X si X, pentru suma de 21.858,09 euro, compusa conform extrasului de cont atasat cererii de executare, din 16.987,88 euro - credit restant (principal), 3.590,06 euro - dobanda restanta si 1.280,13 euro - penalitati calculate de Banca pana la data cesiunii.
Apelanta-parata a aratat ca la  primul termen de judecata,  respectiv la 15.01.2015, s-a prezentat contestatorul X care a depus o cerere de completare a contestatiei la executare, pentru comunicarea acesteia acordandu-se un termen pentru data de 09.04.2015.
Prin incheierea din 09.04.2015, atacabila odata cu fondul conform art.466 (4) NCPC, instanta de fond prin gresita interpretare si aplicare a legii, a respins exceptia nulitatii, fata de aspectul ca, pana la primul termen de judecata din 15.01.2015, contestatorii au depus o cerere completatoare prin care au aratat motivele in fapt si in drept ale contestatiei la executare, iar potrivit art.716(1) NCPC, in cazul contestatiei la executare nu se aplica procedura de regularizare prevazuta de art.200 NCPC.
Intr-adevar, conform art.716 (1) din NCPC procedura regularizarii cererii de chemare in judecata prevazuta de art.200 nu este aplicabila, insa ratiunea eliminarii procedurii de verificare si regularizare este dictata de necesitatea solutionarii cu urgenta si cu precadere a contestatiilor la executare, principiu incalcat in mod grav de catre instanta de fond, care a permis motivarea unei contestatii la executare cu depasirea termenului imperativ de 15 zile reglementat de art.714 NCPC.
In speta, in pofida reglementarilor imperative privind termenele de formulare si motivare a unei contestatii la executare conform art.714 NCPC, cu obligatia imperativa a contestatorului de a respecta cerintele de forma prevazute pentru cererile de chemare in judecata conform art.715 coroborat cu art.194 NCPC, instanta de fond a permis contestatorilor, in mod nejustificat, prin respingerea exceptiei nulitatii contestatiei la executare, formularea si motivarea unei contestatii la executare peste termenul de 15 zile, pentru considerente aflate in contradictie totala cu intentia legiuitorului privind procedura de solutionare a contestatiilor la executare.
Conform dispozitiilor art.715 (1) din NCPC, „Contestatiile se fac cu respectarea cerintelor de forma prevazute pentru cererile de chemare in judecata"
In temeiul art.194 din NCPC, cererea de chemare in judecata va cuprinde in mod imperativ sub sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata conform art.196 din NCPC, obiectul si „aratarea motivelor in fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea"
Legiuitorul a reglementat prin noul Cod de procedura civila „motivele de fapt" si „motivele in drept" ca elemente esentiale ale cererii de chemare in judecata. Lipsa motivelor de fapt, dar si a celor in drept, impiedica atat instanta de judecata, cat si intimata, sa realizeze o clarificare exacta a obiectului actiunii si a cadrului procesual, respectiv o aparare corespunzatoare din partea intimatului, si trebuie sa conduca la anularea contestatiei. Mai mult, contestatorii nu au depus nici un document (titlul executoriu, somatie sau alte acte de executare) ci au denumit generic actiunea ca fiind o contestatie la executare, fara a formula in concret obiectul contestatiei in conformitate cu art.711 din NCPC.
Fata de aceste considerente, solicita admiterea apelului, anularea incheierii din 09.04.2015 si admiterea exceptiei nulitatii contestatiei la executare, cu consecinta anularii contestatiei la executare.
Cu privire la sentinta civila nr.5027/07.05.2o15 Apelanta –parata a aratat ca este data de catre instanta de fond prin gresita interpretare si aplicare a legislatiei aplicabile in materia consumatorului.
 La data de 08.10.2013 a fost incheiat contractul de cesiune conform caruia X S.A. („Cedent") a cesionat catre X („Cesionarul") creanta restanta pe care o detinea impotriva contestatorilor impreuna cu orice drepturi, dobanzi sau alte beneficii, prezente sau viitoare, rezultate din Contractul de Credit nr.X identificat in sistemul informatic al bancii sub numar cont X.
Pentru opozabilitatea fata de terti, inclusiv fata de debitorul cedat, in conformitate cu dispozitiile art.71 din OUG 50/2010, art.1.578 si 1.579 din Noul Cod Civil, cesiunea de creanta a fost notificata debitorului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la adresa de domiciliu. Cesiunea de creanta din 08.10.2013 a fost inregistrata la 10.10.2013 in Arhiva de Garantii Reale Mobiliare sub numar X, conform documentelor si extraselor atasate de creditor la cererea de executare silita. Conform anexei la contractul de cesiune de crean?e din 08.10.2013, Creanta este identificat dupa nume, cod numeric personal, cod de client (numar de identificare in sistemul informatic al bancii), felul contractului, moneda contractului, debitul restant cesionat in lei la cursul BNR din data cesiunii si componenta debitului restant la data cesiunii.
Intrucat contestatorii nu au raspuns demersurilor efectuate de creditorul cesionar in vederea solutionarii amiabila, acesta a solicitat executorului judecatoresc executarea silita a titlului executoriu contract de credit X.
Considera apelanta –parata ca a anula partial actele de executare silita efectuate in dosar de executare 601/2014, in ceea ce priveste comisionul de acordare de 700 euro, in conditiile in care acest comision nu se regaseste in debitul restant ce formeaza obiectul dosarului de executare, afecteaza grav interesele creditorului cesionar si nu este conforma cu dispozitiile procedurale ale executarii silite.
Apelanta-parata solicita a se avea in vedere toate inscrisurile aflate la dosarul de executare, de unde rezulta in mod evident faptul ca acest comision nu face parte din dosarul de executare si nu are legatura cu creditorul-cesionar.
In ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a clauzei privind comisionul de acordare a creditului, in virtutea unui a?a zis caracter abuziv,  sustine ca hotararea instantei de fond este data cu gresita interpretare si aplicare a legii aplicabile in materie.
In opinia apelantei-parate,  nu este vorba de  nicio clauza abuziva ci de refuzul contestatorilor de a-si indeplini obligatiile contractuale in termenul convenit prin contract de?i au beneficiat de credit inca de la data contractului. Nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante. Mai mult, dispozitiile art.712(2) din NCPC, prin care legiuitorul a reglementat dreptul contestatorului ca  prin intermediul contestatiei la executare se poata invoca motive de fapt si de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlu executoriu daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii: (1) titlul executoriu pus in executare silita nu este o hotarare judecatoreasca sau arbitrala si (2) legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale specifica pentru desfiintarea lui.
 In speta, pentru constatarea existentei unor asa zise clauze abuzive, contestatorii aveau la dispozitie, in timpul derularii contractului de credit, la actiuni specifice prin care sa solicite in contradictoriu cu Banca, nulitatea partiala si/sau absoluta a titlului executoriu.
Contestatorii,  calitate de imprumutati, au beneficiat de un credit in valoare de 20.000 Euro pentru rambursarea integrala a creditelor de nevoi personale acordate de BCR, pe care si-au asumat obligatia in solidar sa il achite in 120 rate lunare. Contestatorii nu au invocat existenta vreunor clauze abuzive in timpul derularii contractului de credit, ci, numai dupa ce nu si-au indeplinit obligatiile contractuale de plata si a fost demarata executarea silita. Solicita a se avea in vedere ca, ultima plata efectuata de contestatori catre Banca a fost inregistrata la 05.07.2012.
Toate costurile contractului de credit, inclusiv costul reprezentand comisionul de acordare, au fost cunoscute si acceptate de catre contestatori la data contractul de credit. Fata de cuantumul debitului restant la data formularii cererii de executare silita, a cheltuielilor de executare efectuate in dosarul de executare, a lipsei platilor voluntare atat fata de banca cat si fata de creditorul cesionar, aceasta contestatie la executare formulata de debitori, nu are decat scop de sicana, fara o justificare a clauzelor abuzive.
Apelanta –parata solicita anularea sentintei apelate si in ceea ce priveste obligarea sa la plata unor cheltuieli de judecata, si respingerea cererii contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecata fata de lipsa culpei procesuale a societa?ii apelante, coroborate cu art.45 din OUG nr.80/2013.
Considera apelanta parata ca a formulat in mod corect cererea de executare silita si a respectat toate dispozitiile procedural civile aplicabile in materia executarii silite. Mai mult, cu privire la taxa judiciara de timbru, in situatia in care contestatia la executare este admisa, contestatorul i?i recupereaza contravaloarea taxei judiciare achitate conform art.45 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, dupa caz, integral, partial sau proportional, ...(f) cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas definitiva;"
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 466 si urm, 711,716, 715,194,196 si urm NCPC.
In temeiul art. 223, alin. 3 NCPC solicita judecarea in lipsa.
In dovedire, apelanta –parata a solicitat  administrarea probei cu inscrisuri.
 
Impotriva sentintei civile nr. X au declarat apel contestatorii X si X.
Apelantii-contestatori au criticat hotararea instantei de fond, aratand ca nu se sustin constatarile acesteia in ceea ce priveste clauza referitoare la dobanda, deoarece  dobanda astfel prevazuta nu indepline?te conditiile prevazute de lege,  aceasta nefiind exprimata sub forma unei marje fixe a bancii si o dobanda variabila - Euribor, la momentul acordarii aceasta putand varia atat crescator cat si descrescator in functie de   variatia indicelui Euribor, singurul element ce nu depinde de vointa arbitrara a bancii.
In luna august 2008 indicele Euribor la 6 luni (agreat de banca in expresia dobanzii) era de 5,160% (asa cum rezulta din tabelul anexat) ceea ce ne duce la concluzia ca marja fixa a bancii este de 1,3,95%- 5,16% = 8,79 %
Chiar daca banca nu a dovedit buna credinta in relatia cu imprumutatii,  in anul 2008 a aparut OUG nr. 174/2008 care a intrat in vigoare la data de 27.12.2008 si care obliga banca sa faca acest lucru.
Din actele dosarului de fond rezulta ca  au solicitat bancii sa emita actul aditional conform OUG nr. 50/2010 in formularea initial, aratand expres ca nu sunt de acord cu aprobarea tacita. Cu aceasta ocazie, banca le-a transmis un act aditional care avea ca titular pe X si X, si care prevedea o dobanda variabila de 8,95% , format din Euribor 6 luni (1,03%) si Marja (7,27 %). precum si alte clauze adaptate noilor reglementari.
Considerand aceasta propunere corecta, au solicitat bancii sa completeze actul aditional propus cu datele contestatorilor-apelan?i si sa-l transmita pentru semnare.
La scurt timp, banca s-a razgandit si a transmis pentru semnare un act aditional care prevedea transformarea dobanzii variabile de 13,95 % in dobanda fixa, acesta nefiind acceptat. Din aceste comunicari ale bancii reiese insa informatia ca daca s-ar fi dovedit buna credinta, in septembrie 2010, dobanda perceputa de banca ar fi trebuit sa fie : marja bancii de 8,79 % plus Euribor de 1,03% adica, dobanda de 9,82% fata de dobanda perceputa de 13,95 % reprezinta cu 4,13 % mai mult, prejudiciul  suferit fiind evident.
Apelantii-contestatori au mai aratat ca la momentul semnarii contractului de credit, banca era obligata sa respecte  prevederile pct. 1 lit. p) din Anexa la Legea 193/2000, iar diferenta platit in plus fata de ceea ce prevedea legea pentru acesta dobanda,  ar fi trebuit calculata in cadrul expertizei pe care au solicitat-o la fond si care le-a fost refuzata.
Considera  c apelantii –contestatori ca inca de la refuzul acestei probe,  instanta isi formase deja parerea cu privire la solicitarile lor privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobanda.
Cu privire  motivarea instantei ca  dobanda ar fi fost negociata prin insasi faptul ca ar fi ales acest tip de credit,  in formular fiind prevazute spre bifare inca doua tipuri de dobanda,  apelantii au aratat ca acest aspect nu poate conduce la concluzia ca dobanda a fost negociata.
De asemenea, sustinerea Bancii in sensul ca nu s-a dovedit faptul ca s-ar fi cerut negocierea clauzele si banca ar fi refuzat aceasta negociere, contestatorii insusindu-si  prin semnatura si asa zisele clauze abuzive, este contrazisa chiar de lege si confirmata si de jurispruden?a in materie. Astfel conform art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000, daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte dovezi in acest sens. Astfel in cauza banca nu a promovat astfel de dovezi cu care sa dovedeasca ca clauza a fost negociata. Faptul ca noi au luat la cunostinta de cuantumul dobanzii si au optat pentru dobanda variabila, prin comparatie cu celelalte doua rubrici marcate in formular cu nr 2 si 3, nu echivaleaza cu negocierea efectiva a clauzei a carei nulitate se cere a se constata, in lipsa unei dovezi clare a bancii in acest sens.
In ceea ce priveste sustinerea bancii cum ca dobanda si comisioanele fac parte din pretul contractului, astfel ca nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive, aceasta este falsa intrucat legea stabileste ca aceasta situatie intervine numai cand acea clauza care le determina este clara, neechivoca, exprimata intr-un limbaj usor inteligibil.
Ori clauza referitoare la dobanda nu a fost prevazuta nici clar si nici neechivoc, 0 ea fiind profund abuziva si cauzatoare de pagube pentru imprumutati.
 In acesta privinta jurispruden?ei  instantelor de judecata, apelantii au aratat ca aceasta contrazice sustinerile instantei de fond, sens in care au mentionat Sentinta nr. 51 din 1 februarie 2012, pronuntata de Tribunalul Dolj - Sectia X, in dosarul NR.  X.
Apelantii contestatori au aratat ca la momentul semnarii contractului de credit, Banca era obligata sa respecte prevederile pct. 1 lit. p) din Anexa la Legea 193/2000, reconfirmate prin art. 9 ind. 3 lit. g) din O.G. 21/1992, modificat prin O.U.G. 174/2008, conform caruia formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii trebuie indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia.
Astfel arata inca o data ca dobanda prevazuta la art. 3.1 nu a fost clara, ea fiind abuziva si numai in favoarea bancii, iar in stransa legatura cu aceasta clauza se afla clauza prevazuta la art. 3.9 care prevede ca „Banca isi rezerva dreptul de a modifica comisioanele (in cazul optiunilor 1 si 2), rata dobanzii ( in cazul optiunilor 1 si 2) inclusiv dobanda penalizatoare, mentionate in prezentul contract, din motive intemeiate, precum modificari legislative, modificari ale conditiilor pietei financiar-bancare, modificari ale costurilor surselor de finantare proprii,etc.”
Instanta fondului  a retinut faptul ca pana in momentul introducerii prezentei actiuni banca nu a procedat la modificarea comisioanelor, a ratei dobanzii sau a dobanzii penalizatoare prevazute in contract, astfel incat lipseste interesul contestatorilor in constatarea caracterului abuziv al acestei clauze.
Aceste sustineri nu sunt legale, intrucat banca nu si-a respectat propriul angajament contractual de a modifica dobanda, dobanda penalizatore si DAE in functie de modificari legislative OUG 174/19/11.2008  si nici nu a respectat, la exprimarea dobanzii, dispozitiile legale in vigoare ( O.G. nr. 21/92 si Legea nr. 193/2000)
Datorita faptului ca componenta variabila a dobanzii (EURIBOR) a scazut constant de-a lungul timpului de la 5,16 %, la momentul semnarii contractului in 2008 pana la 1,03%, in septembrie 2010, (dupa cum sustine banca in proiectul de contract de act aditional trimis initial), atingand si  in prezent cote subunitare de 0,048 %, dobanzile trebuiau scazuta.
Sustin apelantii –contestatori ca banca a calculat dobanzi si penalitati in tot intervalul 2008 - 2013 cand a cesionat contractul, la sume cu mult mai mari decat cele stabilite de prevederile legale in vigoare in aceasta perioada, a?a cum s-a aratat dovedind caracterul abuziv si mai mult ilegal al acestor fapte.
Tratand dobanda de 13,95% practic ca o dobanda fixa, asa cum a propus-o si prin actul aditional propus in anul 2010 , banca a incercat sa ascunda faptul ca prin efectul reglementarilor legale ar fi trebuit sa scada substantial dobanda curenta, dobanda penalizatoare si DAE, a?a cum a propus-o initial prin oferta facuta similar familiei Traistaru, si care ar fi fost o ocazie ca banca sa dovedeasca buna credinta si adaptare la modificarile legislative, a?a cum singura enunta in cuprinsul art. 3.9.
Ceea ce Banca a propus  pentru un imprumut in euro era: dobanda curenta de 13,95 % ; dobanda penalizatore de 23,95 %; DAE de 16,60% in conditiile in care dobanda EURIBOR era de 1.03 % asa cum banca ne informase, ceea ce ne poate induce notiunea de camatarie.
In continuare apelantii –contestatori au invocat jurisprudenta  in materie a Tribunalului Bucuresti a Curtii de apel Bucuresti si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sintetizand motivele pentru care instantele au constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale in diverse spete, considerand ca aceste argumente sunt valabile si in cazul clauzelor criticate din contractul de credit incheiat cu Banca intimata.
Au mai aratat apelantii ca modalitatea in care bancile si-au rezervat dreptul de a ajusta rata dobanzii transforma contractul de credit intr-unul aleatoriu, diferenta dintre aceste doua tipuri de contracte fiind tocmai cunoasterea intinderii prestatiilor partilor la momentul incheierii  contractului sau posibilitatea determinarii acestora ulterior, prin cunoasterea factorului care determina modificarea.
Daca in cazul creditului cu dobanda fixa, partite, stabilind o rata unica a dobanzii anuale (sau mai multe rate fixe pentru anumite perioade de timp) si cunoscand in acelasi timp suma creditului acordat, cunosc de la inceput intinderea exacta a prestatiilor, in cazul creditului cu dobanda variabila suma totala de rambursat nu este cunoscuta la semnarea contractului, dar se determina in functia de evolutia indicilor specificati in contract.
„Schimbarile semnificative" ale pietei care au intervenit in perioada 2007-2010 au afectat in mod aleatoriu, prin vointa discretionara a bancilor, o parte din conventiile de credit. In cazul anumitor conventii, prin vointa exclusiva a bancilor care au invocat intervenirea schimbarilor semnificative, dobanda fixa a fost majorata, iar, ulterior, a fost transformata intr-o dobanda variabila.
Trebuie subliniat ca banca nu a tinut cont la modificarea dobanzii acestor credite de mentiunea din conventie cu privire la caracterul „fix" al dobanzii, majorarea ratei dobanzii afectand in mod aleatoriu atat conventiile care prevedeau in mod expres faptul ca rata dobanzii este fixa, cat si cele care prezentau rata dobanzii printr-un procent p.a., fara specifica cuvantul „fixa".
Dreptul rezervat de banca prin inserarea clauzei respective nu este numai acela de a modifica dobanda, dar si dreptul de a stabili in mod discretionar care sunt cazurile care justifica aceasta modificare, contractul numindu-le „schimbari semnificative ale pietei financiare". Comunicarea despre care vorbeste in continuare textul contractual nu se refera la comunicarea motivelor care au determinat majorarea dobanzii, ci la transmiterea noului nivel al dobanzii, moment in care acesta devine aplicabil.
Contractul de credit este un contract cu executare dintr-o data din perspectiva bancii si cu executare succesiva d
Sursa: Portal.just.ro

Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013