InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

RASPUNDERE ADMINISTRATOR

(Sentinta civila nr. **** din data de 10.11.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI  SECTIA A VI-A CIVILA

Dosar nr. X

SENTINTA CIVILA NR. X
Sedinta publica de la X
Completul constituit din:
PRESEDINTE: X
GREFIER: X


Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta X prin lichidator judiciar X in contradictoriu cu paratul X, avand ca obiect atragerea raspunderii administratorilor.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la ordine, lipsesc partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Tribunalul, verificandu-si competenta de solutionare a cauzei, constata ca constata ca este competent general, material si teritorial sa solutioneze prezenta cauza in temeiul art. 63 din Legea nr. 31/1990.
In baza art. 255 NCPC, incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri apreciind ca este utila solutionarii acestei cauze. Respinge proba cu interogatoriul paratului, constatand ca prin cererea de chemare in judecata nu se indica teza probatorie, astfel incat nu se poate aprecia asupra utilitatii probei si, constatand cauza in stare de judecata, o retine spre solutionare.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia X Civila la data de X sub nr. X reclamanta X prin lichidator judiciar X a solicitat in contradictoriu cu paratul X obligarea acestuia la acoperirea pasivului in valoare de 17678 lei, in calitate de administrator al societatii reclamante.
In motivarea cererii s-a aratat ca societatea parata a fost dizolvata in temeiul art. 237 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, lichidatorul judiciar fiind desemnat in baza rezolutiei nr. X pronuntate de ORCTB.
Pe baza datelor transmise de catre Administratia Judeteana a Finantelor Publice X,  lichidatorul a constatat ca societatea are datorii bugetare in cuantum de 17.678 lei.
Intrucat paratul, in calitate de administrator, nu a colaborat cu lichidatorul judiciar, in sensul ca nu a predat documentele prevazute de lege si nici nu a intreprins vreo masura pentru stingerea datoriilor societatii, considera reprezentantul reclamantei ca aceasta atitudine creeaza prezumtia rezonabila ca paratul refuza sa coopereze in vederea acoperirii pasivului generat din culpa sa exclusiva.
Nefiind atinsa valoarea prag, lichidatorul judiciar nu a putut formula cerere de deschidere a procedurii insolventei.
Considera reclamanta ca paratul avea obligatia de a actiona in interesul societatii, precum si obligatia de diligenta si prudenta, iar din analiza cauzelor pentru care societatea a fost dizolvata rezulta ca acesta nu a luat deciziile cu buna-credinta, cu prudenta si in interesul societatii.
Se mai arata totodata ca paratul a savarsit o serie de greseli de gestiune care au contribuit la insuficienta activului social si a abuzat de caracterul limitat al raspunderii si de personalitatea distincta a societatii, cunoscand sau trebuind sa cunoasca imprejurarea ca pasivitatea sa conduce la acumularea de datorii.
In acest sens, reclamanta arata ca paratul a abandonat societatea, cu scopul de a fi lichidata pe  banii statului si de a-i fi anulate datoriile, in conditiile in care aceasta putea fi dizolvata si lichidata voluntar la momentul la care nu avea datorii.
Considera reclamanta ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 2371 alin.3  si 4 din Legea nr. 31/1990, astfel incat se impune acoperirea pasivului exigibil de catre parat.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 72, art.237, art. 257 din Legea nr. 31/1990, art. 1349 si art. 2011 NCPC.
Au fost anexate inscrisuri in sustinerea cererii, in copie.
Legal citat, paratul nu a formulat intampinare.
Actiunea este nefondata.
Cu caracter prealabil, Tribunalul constata ca exista neconcordanta intre obiectul si motivarea in fapt a cererii, pe de-o parte si temeiul de drept al acesteia, pe de alta parte.
Astfel, reclamanta solicita angajarea raspunderii paratului, in calitate de administrator, pe motiv ca nu a actionat in interesul societatii, cu prudenta si diligenta cerute de lege, savarsind greseli de gestiune si incalcand obligatii imperative ce ii reveneau in aceasta calitate.
Cu toate acestea, temeiul de drept pentru atragerea raspunderii paratului nu se refera la administratori, ci la asociati.
Astfel, potrivit art.257 din Legea nr.31/1991, lichidatorii care probeaza, prin prezentarea situatiei financiare anuale, ca fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa acopere pasivul exigibil trebuie sa ceara sumele necesare asociatilor care raspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral varsamintele, daca acestia sunt obligati, potrivit formei societatii, sa le procure sau, daca sunt debitori fata de societate, pentru varsamintele neefectuate, la care erau obligati in calitate de asociat.
In acelasi timp, art.2371 alin.3 si 4 din lege prevede ca asociatul care, in frauda creditorilor, abuzeaza de caracterul limitat al raspunderii sale si de personalitatea juridica distincta a societatii raspunde nelimitat pentru obligatiile neachitate ale societatii dizolvate, respectiv lichidate.
Raspunderea asociatului devine nelimitata in conditiile alin. (3), in special atunci cand acesta dispune de bunurile societatii ca si cum ar fi bunurile sale proprii sau daca diminueaza activul societatii in beneficiul personal ori al unor terti, cunoscand sau trebuind sa cunoasca faptul ca in acest mod societatea nu va mai fi in masura sa isi execute obligatiile.
Rezulta asadar ca, in temeiul prevederilor invocate in actiune, nu se poate angaja raspunderea administratorilor, ci doar a asocia?ilor care raspund nelimitat sau care nu au efectuat varsamintele.
Pe de alta parte, in cazul asociatilor care au avut si calitatea de administratori nu se poate angaja raspunderea conform art.257 din lege, pentru neindeplinirea unor obligatii ce le reveneau in calitate de administratori, ci doar in conditiile art.2371 alin.3 si 4 din lege, domeniul de aplicare a celor doua tipuri de raspundere fiind distinct.
 Prin urmare, toate argumentele intemeiate pe dispozitiile referitoare la mandat si pe pretinsa neindeplinire a obligatiilor ce reveneau administratorilor nu sunt relevante pentru solutionarea cererii de atragere a raspunderii asociatilor.
Dimpotriva, in acest ultim caz, pentru admiterea pretentiilor reclamantei, era necesar ca aceasta sa faca dovada raspunderii nelimitate a paratului, in calitate de asociat, respectiv a faptului ca acesta a abuzat de caracterul limitat al raspunderii lor si de personalitatea juridica distincta a societatii, in intelesul art.2371 alin.4 din Legea nr.31/1990.
In cauza de fata, Tribunalul constata ca reclamanta nu a dovedit si nici macar nu a invocat faptul ca paratul ar fi dispus de bunurile societatii ca si cum ar fi fost bunurile sale proprii sau a diminuat activul societatii in beneficiul personal ori al unor terti, cunoscand sau trebuind sa cunoasca faptul ca in acest mod societatea nu va mai fi in masura sa isi execute obligatiile.
Toate argumentele reclamantei privesc pretinsa neindeplinire a unor obligatii ce reveneau administratorilor, argumente care sunt insa nerelevante, pentru considerentele aratate mai sus.
In consecinta, constatand pe de-o parte ca, in temeiul art.257 din Legea nr.31/1990, nu se poate angaja raspunderea administratorilor, iar pe de alta parte, ca nu s-a facut dovada raspunderii nelimitate a paratului, in calitate de asociat, Tribunalul va respinge actiunea ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta X, inregistrata la registrul comertului sub nr. X, CUI X, cu sediul in X, prin lichidator judiciar X, cu sediul in X,  in contradictoriu cu paratul X, cu domiciliul  in X, ca nefondata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Civila.
Pronuntata  in sedinta publica, azi X.

PRESEDINTE,                                                        GREFIER,








Red.jud. X
Dactilo. X
Ex.5/ X
Comunicat ………………..
Ex.             ……………….
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013