Masuri asiguratorii - contestatie la executare
(Decizie nr. **** din data de 09.09.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A V-A CIVILA
Dosar nr. xxx
DECIZIA CIVILA NR. xxx A
Sedinta publica de la 22.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: xxx
JUDECATOR: xxx
GREFIER: xxx
Pe rol solutionarea apelului civil declarat de catre apelanta-contestatoare xxx impotriva sentintei civile nr. xxx/07.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. xxx, in contradictoriu cu intimatii-creditori xxx in reprezentarea xxx si xxxx, avand ca obiect contestatie la executare.
Dezbaterile asupra cererilor au avut loc in sedinta publica din data de 15.02.2016, fiind consemnate in incheierea de la acea data care face parte integranta din prezenta hotarare, cand tribunalul, pentru a da posibilitate partilor sa formuleze si sa depuna concluzii scrise a amanat pronuntarea la data de 22.02.2016, cand a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de fata, a constatat urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti la data de 19.02.2015, sub nr. xxx/xxx/xxx, contestatoarea xxx in contradictoriu cu intimatul xxx reprezentata prin xxx (“xxx), a formulat contestatie impotriva masurilor asiguratorii dispuse prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 comunicata la data de 05.02.2015 (Anexa 1) si in subsidiar prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile xxx /05.02.2015 si in?tiintarea de poprire nr xxx /05.02.2015, prin care s-au instituit urmatoarele masuri asiguratorii.
- poprire asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoare, conform instiintarii de poprire (Anexa 2); sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale societatii, conform procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile aflate in patrimoniul contestatoarei, solicitand desfiintarea in tot a Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 emisa de xxx si, pe cale de consecinta anularea masurilor asiguratorii, instituite de xxx, urmare emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015; anularea masurii instituirii popririlor asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoarei; anularea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile instituit prin procesul - verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. xxx incheiat de xxx la data de in data de 05.02.2015; obligarea xxx la ridicarea masurilor asiguratorii instituite prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015, precum si obligarea intimatei xxx la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.
Prin sentinta civila nr. xxx /07.07.2015 pronuntata in dosarul nr. xxx / xxx / xxx, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxx in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015; a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015 de xxx, formulat in contradictoriu cu intimata xxx, ca fiind introdus impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxxx ?i a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea XXX, in contradictoriu cu intimatele Xxx si XXX in reprezentarea xxx, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Xxx in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. xxx emisa la data de 4.02.2015 de Xxx, instanta a admis-o avand in vedere dispozitiile art. 36 din codul de procedura civila, actul atacat nefiind emis de Administratia Finantelor publice sector 6.
Ca atare, aceasta intimata justifica calitate procesuala pasiva numai in ce priveste actele emise in calitate de organ de executare silita, respectiv procesele verbale de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii dispuse de xxx, in conformitate cu prevederile art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscala – „Masurile asiguratorii dispuse potrivit alin. (2), precum si cele dispuse de instantele judecatoresti sau de alte organe competente se duc la indeplinire in conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silita, care se aplica in mod corespunzator.”
In consecinta, instanta a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015 de xxx, formulat in contradictoriu cu intimata Xxx, ca fiind introdus impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxx, instanta a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca Decizia de instituire a masurilor asiguratorii, atacata in cauza, a fost emisa de Xxx, structura organizata in cadrul ANAF, fara personalitate juridica, in consecinta, fata de dispozitiile art. 15 alin. 1 din HG nr. 520/2013 potrivit carora: „In cadrul xxx fiscala se organizeaza si functioneaza Xxx, structura fara personalitate juridica, cu atributii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala si vamala.”, xxx justifica calitate procesuala pasiva din perspectiva calitatii de subiect al raportului juridic litigios dedus judecatii, angajat in raportul juridic printr-un act emis de o structura fara personalitate juridica aflata in subordinea acesteia, in acest sens prevederile art. 17 alin. 3 din codul de procedura fiscala – „Statul este reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.”
Pe fondul contestatiei la executare, instanta a retinut ca Xxx din cadrul ccc a emis Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015, aduse la indeplinire de Administratia Finantelor Publice sector 6 in temeiul art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscala prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr. xxx/05.02.2015 si in?tiintarea de poprire nr xxx/05.02.2015, fiind instituite urmatoarele masuri asiguratorii: - poprire asiguratorie pentru disponibilitatile contestatoarei din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6; - sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale contestatoarei, identificate conform anexei la procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile (aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime si marfuri conform balantei de stoc) - fila 35, valoarea bunurilor sechestrate fiind estimata la suma de 315.379 de lei.
Decizia de instituire a masurilor asiguratorii a fost emisa in baza dispozitiilor art.129 alin.2 din OG nr.92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala, constatandu-se ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea obligatiilor de plata estimate, constand in taxa pe valoarea adaugata in suma de 970.125 lei si impozit pe profit in suma de 646.750 lei.
In motivarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, organul de control a aratat ca, din verificarile efectuate asupra documentelor financiar contabile ale contestatoarei, s-a constatat ca aceasta a achizitionat in perioada 17.09.2014-19.12.2014, fier beton de diverse cantitati, dimensiuni si sortimente, de la SC xxx SRL care, la randul sau, a aprovizionat marfa de la SC xxx SRL, societate cu un comportament fiscal inadecvat, in sensul ca nu functioneaza la sediul social sau la punctul de lucru declarat, iar reprezentantul legal nu a dat curs invitatiei de a se prezenta pentru efectuarea verificarilor, valoarea totala a achizitiilor fiind de 5.012.314 lei.
Din informatiile furnizate de ANAF a rezultat ca societatea xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfuri in anul 2014, societatea xxx SRL, care nu functioneaza la sediul social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarata inactiva din data de 14.11.2014, in Registrul contribuabililor inactivi. La randul sau, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfa pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare in inactivitate de catre Directia Regionala de Antifrauda Fiscala Bucuresti, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip „fantoma”. In consecinta, organul de control a concluzionat ca beneficiarul final, respectiv contestatoarea in cauza, nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii, cat si a TVA-ului aferent, intrucat marfa tranzactionata pe relatia Xxx SRL-XxxSRL-xxx SRL-xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii, atata vreme cat primele doua societati sunt catalogate ca fiind firme de tip „fantoma”.
Organul de control a invocat ca dispozitii legale aplicabile prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, art.21 alin.4 lit. e din Codul fiscal si art.146 alin.1 lit. a din Codul fiscal, potrivit carora nu sunt deductibile cheltuielile inregistrare in contabilitate care nu au la baza un document justificativ potrivit legii, iar pentru executarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: pentru taxa datorata sau achitata aferenta bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila; sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art.155 alin.5 din Codul fiscal.
Impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, contestatoarea a formulat contestatie la executare, masurile asiguratorii fiind puse in executare prin procesele verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr.xxx/05.02.2015 incheiat de xxx (bunurile mobile constand in aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime si marfuri evaluate de contestatoare la suma de 315.379 de lei, fara TVA), invocand ca aspecte de nelegalitate nerespectarea dispozitiilor art.151 indice 2 din Legea nr.571/2003, aratand ca facturile inregistrate in evidenta contabila a contestatoarei, facturi emis de Xxx SRL in perioada iunie-decembrie 2014, respecta prev. Art.155 alin.19 din Legea nr.571/2003, care reglementeaza continutul facturii. In baza acestor facturi, contestatoarea a aratat ca a achitat furnizorului sau in integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuata prin virament bancar, ca atare este exonerata de raspundere fata de disp. Art.151 indice 2 alin.2 din Codul fiscal, potrivit carora prin derogare de la prev. Alin.1 daca beneficiarul dovedeste achitarea taxei catre persoana obligata la plata taxei, nu mai este tinut raspunzator individual si in solidar pentru plata taxei.
Contestatoarea a mai invocat neconcordanta calculului impozitului pe profit efectuat de inspectorii antifrauda, cu suma retinuta in procesul verbal de infiintare a popririi emisa la 05.02.2015, existand o diferenta in suma de 200.000 de lei, intre prejudiciul estimat cu acest titlu in suma de 646.750 lei si suma mentionata in instiintarea popririi emisa la 05.02.2015, care vizeaza o suma de 846.750 lei, reprezentand astfel un pericol ca executarea silita sa fie demarata pentru o suma mai mare cu 200.000 de lei fata de cea stabilita prin procesul verbal de constatare, aspect care, in opinia instantei, reprezinta o eroare materiala care poate fi indreptata de organul fiscal de executare care a emis actul in conditiile art. 48 din Codul de procedura fiscala, de vreme ce suma nu a fost efectiv executata silit. Totodata, contestatoarea a aratat ca masurile instituite de catre organul de control ii pericliteaza activitatea societatii, intrucat nu exista nici un pericol si nici indicii ca s-ar produce un asemenea pericol de sustragere de la plata obligatiilor fiscale, cu atat mai mult cu cat nu a fost emisa o decizie de impunere, comportamentul fiscal al contestatoarei fiind adecvat si corect.
In raport de probele administrate in cauza, instanta a retinut ca potrivit art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala masurile asiguratorii se dispun cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand considerabil colectarea, iar potrivit alin.5, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent.
Potrivit alin.3 al art.129 din Codul de procedura fiscala „Aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.” Astfel, din perspectiva ultimei teze a textului de lege citat, instanta a constatat ca prejudiciul pe care-l invoca contestatoarea este un prejudiciu eventual, avand in vedere ca nu a fost intreprinsa nicio masura de executare silita impotriva acesteia.
Mai mult, contestatoarea are posibilitatea de a consemna valoarea estimata prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii pentru a ridica sechestrul in conditiile art. 129 alin. 4 din codul de procedura fiscala – „Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asiguratorii vor fi ridicate”, aceasta afirmand in motivele contestatiei (fila 16), faptul ca nu ar avea nicio dificultate in a plati aceasta obligatie financiara, raportand in mod constant o crestere anuala a cifrei de afaceri - 41.037.281 de lei pentru exercitiul financiar 2013, per a contrario, instituirea masurilor asiguratorii nu pericliteaza activitatea comerciala a societatii de vreme ce contestatoarea a declarat ca dispune de mijloace banesti suficiente pentru a acoperi creanta fiscala la valoarea estimata.
In cadrul prezentei contestatii la executare, instanta a fost sesizata cu analiza legalitatii si temeiniciei deciziei de instituire a masurilor asiguratorii din perspectiva conditiilor prevazute de art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala, respectiv intrunirea conditiilor de fond si de forma ale actelor emise de organul de executare de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii.
Ca atare, legalitatea si temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciata de instanta in cadrul prezentei contestatii la executare numai din perspectiva respectarii de catre organul de control, respectiv de catre organul de executare silita, a conditiilor de instituire a masurilor asiguratorii, fara a putea statua asupra existentei sau inexistentei in sarcina contestatoarei a obligatiei fiscale estimate prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii, obligatia fiscala urmand a fi individualizata printr-un titlu de creanta pentru contestarea caruia petenta are deschisa o cale separata si specifica, reglementata de disp. Art.209 din Codul de procedura fiscala.
Astfel, raportat la primul motiv al contestatiei la executare, respectiv pretinsa nerespectare de catre organul fiscal a dispozitiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal potrivit carora prin derogare de la prev. Alin.1 daca beneficiarul dovedeste achitarea taxei catre persoana obligata la plata taxei, nu mai este tinut raspunzator individual si in solidar pentru plata taxei, fara a statua asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creantei fiscale si analizand aparenta in drept pentru a putea aprecia asupra temeiniciei si legalitatii masurilor asiguratorii, instanta apreciind ca petenta nu se afla in aceasta situatie. Desi contestatoarea a aratat ca a achitat furnizorului sau in integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuata prin virament bancar, din constatarile organului fiscal rezulta ca bugetul de stat a fost prejudiciat in sensul ca petenta contestatoare a dedus TVA-ul si a majorat cheltuielile aferente unor marfuri pentru care, pe lantul de distributie, nu a fost colectat TVA-ul si nu s-a platit impozit pe profit, contestatoarea invocand de altfel dreptul de deducere a TVA prin raspunsul la intampinare.
In consecinta, contestatoarea nu a achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, neproducand dovezi in acest sens, ci a dedus taxa pe valoare adaugata aferenta, ca atare nu se regaseste in ipoteza reglementata de art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal
xxx a motivat decizia de instituie a masurilor asiguratorii, atat in fapt, cat si in drept, constatand ca documentele care au fost emise furnizorii contestatoarei nu au calitatea de documente justificative, instanta retinand incidente dispozitiilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea 571/2003 rep. Privind Codul fiscal care prevede ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) pentru taxa datorata sau achitata aferenta bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila, sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5);
Ori, dupa cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal in Decizia de speta nr. 5679/2013, in conditiile in care nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor inscrise in facturi, operatiunile consemnate in facturi, chiar daca au fost inregistrate in contabilitate, sunt considerate fara documente legale de provenienta.
De asemenea, sunt incidente prevederile art.27 alin. (3) lit. b) din O.G 92/2003-rep. Privind Codul de procedura fiscal potrivit carora: „Persoana juridica raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil in conditiile prezentului cod sau declarat insolvent daca, direct ori indirect controleaza, este controlata sau se afla sub control comun cu debitorul si daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii: (...) b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii, altii decat cei de utilitati, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul in proportie de cel putin jumatate din totalul valoric al tranzactiilor.
Ori, in procesul verbal de constatare intocmit de Xxx s-a retinut ca din totalul aprovizionarilor din anul 2014, mai putin furnizorii de utilitati, cca 80% provin din relatia firma „fantoma” -Xxx- xxx, relatie in care societatea Xxx a fost folosita cu scopul de a da o aparenta legala tranzactiilor respective, constatari bazate pe faptul ca societatea Xxx SRL nu detine capital propriu de lucru, nu detine nici un rulaj sau mijloace de transport necesare manipularii tonelor de fier beton, nu are angajati pentru astfel de activitate, nu are spatii de depozitare si marfa nu trece fizic prin societate, fiind descarcata direct la punctul de lucru al contestatoarei. Din aceasta perspectiva, pe lantul de distributie, facturile emise isi pierd calitatea de document justificativ care sa poata fi inregistrat in contabilitate, intrucat sediile respective erau fictive.
Asa cum insasi contestatoarea a aratat prin raspunsul la intampinare, conform art. 11 alin. (12) din acelasi act normativ: „(12) Beneficiarii care achizitioneaza bunuri si/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite in Romania, dupa inscrierea acestora ca inactivi in Registrul contribuabililor inactivi/reactivati conform art. 781 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu beneficiaza de dreptul de deducere a cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata aferente achizitiilor respective, cu exceptia achizitiilor de bunuri efectuate in cadrul procedurii de executare silita si/sau a achizitiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate in procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare.
In acest sens, din relatiile comunicate la dosar de ANAF la fila 514, rezulta ca societatea Xxx SRL figureaza in registrul contribuabililor inactivi incepand cu data de 07.01.2015, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 31.07.2014, societatea Xxx SRL figureaza ca inactiva la 14.11.2014, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 15.10.2014, iar societatea Xxx SRL figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 04.03.2015. Deci cel putin doua dintre societatile comerciale care au tranzactionat/furnizat marfuri achizitionate de contestatoare ca beneficiar final, aveau decizia de declarare in inactivitate datata anterior si in timpul perioadei vizate de controlul organului fiscal.
Pentru aceste motive, instanta a apreciat ca decizia de instituire a masurilor asiguratorii a fost luata in mod temeinic si legal de catre organul de control, fiind indeplinite conditiile art. 129 alin. 2 din codul de procedura fiscala, in cauza existand indicii cu privire la un comportament fiscal inadecvat al societatilor comerciale cu care a tranzactionat furnizorul contestatoarei, ponderea tranzactiilor efectuate intre aceiasi subiecti fiind de cca 80% din totalul tranzactiilor inregistrate de contestatoare, cel putin doua dintre acestea aparand ca fiind declarate inactive la datele de 31.07.2014 si 15.10.2014, perioada de tranzactionare avuta in vedere de organul de control fiind intre 17.09.2014 si 19.12.2014.
In privinta cerintelor intrinseci ale actelor emise de Administratia Financiara sector 6, ca organ de executare, instanta a constatat ca au fost respectate prevederile art. 43 din Codul de procedura fiscala.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel contestatoarea S.C. XXX S.R.L, criticand-o pentru netemeinicie ?i nelegalitate, solicitand admiterea apelului, admiterea contestatiei, astfel cum aceasta a fost formulata si, pe cale de consecinta, desfiintarea in tot a Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 emisa de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti; anularea masurilor asiguratorii, instituite de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti, urmare emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015; anularea masurii instituirii popririlor asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoarei; anularea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile instituit prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. xxx incheiat de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti la data de in data de 05.02.2015; obligarea Directiei Regionale Antifrauda Fiscala Bucuresti la ridicarea masurilor asiguratorii instituite prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 ?i obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.
Dupa expunerea situatiei de fapt, apelanta a adus urmatoarele critic sentintei apelate:
1. Un prim considerent se refera la faptul ca prejudiciul pe care apelanta-contestatoare il invoca este un prejudiciu eventual, avand in vedere ca nu a fost intreprinsa nicio masura de executare silita impotriva acesteia. In cadrul acestui prim considerent instanta de fond pleaca de la o premisa gresita - si anume aceea ca, societatile Xxx SRL si XxxSRL sunt catalogate ca fiind firme de tip” fantoma” si ajunge la o concluzie, evident gresita - si anume ca beneficiarul final, respectiv apelanta-contestatoare nu ar avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii, cat si a TVA-ului aferent.
Sub un prim aspect (premisa gresita), prima instanta a retinut ca societatea comerciala XxxS RL, a avut ca principal furnizori de marfuri in anul 2014, societatea comerciala Xxx SRL, care nu functioneaza la sediul sau social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarata inactiva din data de 14.11.2014, in Registrul contribuabililor inactivi. La randul sau, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfa pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare in inactivitate de catre intimata, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip fantoma. Astfel, potrivit acestui rationament gresit, instanta a retinut ca marfa tranzactionata pe relatia Xxx SRL - XxxSRL - XxxSRL – xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii.
Astfel, premisa avuta in vedere de instanta de fond este eronata, intrucatva din lantul de distributie enumerat de ANAF si, mai ales, in baza constatarilor efectuate de insasi intimata cu ocazia controalelor efectuate, ultimele 3 societati din aceasta retea, respectiv XXXSRL - xxx SRL si contestatoarea XXX nu au fost inregistrate niciodata in Registrul contribuabililor inactivi de catre intimata ANAF, nici in perioada 17.09.2014-19.12.2014 si nici in prezent.
Avand in vedere prevederile art. 781 din O.G. 92/2003, de vreme ce toate cele 3 societatii sus-mentionate nu au figurat ca inactive, in niciun moment nu le sunt aplicabile dispozitiile art. 11 alin. (11) si (12) din Codul Fiscal.
Ca atare, din interpretarea „per a contrario” a textelor legale aratate – art. 781 alin. (1), (7)-(8) din CPF coroborate cu dispozitiile art. 11 alin. (11) - (12) din CF raportate la imprejurarea potrivit cu care societatile XXXSRL – XXX SRL si subscrisa contestatoare XXX nu au fost inregistrate niciodata in Registrul contribuabililor inactivi de catre intimata ANAF, nici in perioada 17.09.2014-19.12.2014 si nici in prezent, rezulta fara putinta de tagada ca bugetul de stat nu a fost prejudiciat de contestatoarea XXX in situatia in care aceasta avea atat drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii cat sl a TVA aferenta, astfel incat cele retinute de prima instanta in cuprinsul sentintei apelate sunt netemeinice si nelegale.
Mai mult, instanta de fond, nu numai ca interpreteaza gresit, dar nu a ajuns la nicio concluzie urmare probatoriului administrat in cauza - respectiv, Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisa de insasi intimata ANAF - Directia Generala Juridica, depusa la dosarul cauzei din care rezulta urmatoarele:
Societatea comerciala XXX S.R.L. figureaza inregistrata in registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - asadar ulterior perioadei cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea am achizitionat marfurile; in concluzie aceasta societate era activa.
Societatea comerciala XXXSRL figureaza ca inactiva din data de 14.11.2014 - asadar, pana in luna noiembrie 2014 aceasta societate a fost la randul ei activa;
Societatea comerciala XXX SRL - figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, asadar la 5 luni jumatate de la perioada cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea am achizitionat marfurile; in concluzie si aceasta societate era ACTIVA la momentul achizitionarii marfurilor de catre subscrisa contestatoare.
Astfel, interpretand gresit probatoriul administrat in cauza, precum si ignorand atat aspectele de ordin legal invocate de contestatoarea-apelanta, cat inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta de fond a concluzionat ca ar fi intrat in sarcina noastra obligatia de verificare sub aspectul inactivitatii a furnizorilor furnizorilor contestatoarei.
Acest rationament este cu atat mai gresit cu cat instanta de fond nu a statuat in acest sens in temeiul vreunui text de lege incident, limitandu-se doar la a retine cele constatate de organul fiscal cu ocazia controalelor efectuate.
2. Sub un al doilea considerent, instanta de fond a retinut ca apelanta -contestatoare, nu ar avea nicio dificultate in a plati obligatiile financiare, plecand de la premisa ca raportand in mod constant o crestere anuala a cifrei de afaceri, a considerat in mod neintemeiat ca instituirea masurilor asiguratorii nu pericliteaza activitatea comerciala a societatii de vreme ce am declarat ca dispunem de mijloace banesti suficiente pentru a acoperi creanta fiscala la valoarea estimata.
Concluzia instantei este gresita si din aceasta perspectiva, fiind in esenta determinata de considerentul eronat potrivit cu care, in situatia in care un agent economic raporteaza disponibilitati banesti substantiale, autoritatea fiscala poate in orice moment sa instituie masuri asiguratorii si, astfel, sa intervina in mod discretionar in activitatea economica a persoanei juridice, privand-o in acest mod de lichiditati, care pot fi absolut necesare asigurarii rulajelor, cheltuielilor salariale, lipsa acestora putand conduce la blocarea activitatii comerciale.
3. Sub un al treilea considerent, instanta de fond, raportat la primul motiv al contestatiei la executare, formulata de subscrisa, respectiv nerespectarea de catre organul fiscal a dispozitiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, interpretand in mod gresit textul de lege, a apreciat ca nu ne aflam in situatia prevazuta de legiuitor in acest sens.
Astfel, ignorand probatoriul administrat in cauza - viramentele bancare de plata ale facturilor catre furnizorul XXXSRL (inclusiv plata TVA ului aferent achizitionarii marfurilor de la acest furnizor) - prima instanta a considerat in mod eronat ca nu am achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, pe considerentul ca nu am produs dovezi in acest sens - (pag 4 para. 3 si 4 si 5 din cuprinsul Sentintei apelate).
Instanta a ajuns si de aceasta data la o concluzie gresita, limitandu-se sa aprecieze in sensul celor aratate supra, doar in temeiul constatarilor efectuate de organul fiscal fara a statua asupra obligatiilor prevazute de legislatia fiscala in materia circuitului TVA in astfel de situatii si mai ales, facand aplicarea exceptiei prevazute de art. art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal in sensul in care a considerat incidente dispozitiile art. 146 alin. 1 lit. a) din acelasi act normativ.
4. Sub un al patrulea aspect, instanta de fond, omitand probatoriul depus in acest sens in cauza, a apreciat ca sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din O.G. 92/2003. Din cuprinsul Sentintei apelate) limitandu-se si de aceasta data sa aprecieze doar in temeiul constatarilor efectuate de intimata - constatari, eronate pentru urmatoarele argumente:
- furnizorul contestatoarei apelante - respectiv, XXX SRL nu a fost si nu este nici in prezent declarat insolvabil sau insolvent;
- raporturile contractuale comerciale intre XXX SRL si contestatoarea XXX au fost in realitate, raporturi de comision materializate prin plata facturii imediat sau in unele cazuri in cel mai scurt timp posibil de la receptionarea marfurilor catre comisionarul XXX SRL. Astfel, comitentul XXX nu a avut niciodata la cunostinta sau sub controlul sau pretul sau orice alta conditie de achizitie intre comisionarul XXX SRL si furnizorii sai.
Riscul neonorarii comenzilor catre contestatoare era in intregime suportat de S.C. XXX S.R.L. Aceasta are ca activitati autorizate a fi desfasurate la sediul social chiar activitatile ce fac obiectul comertului cu ridicata a fierului-beton, in acest caz neimpunandu-se obligativitatea inregistrarii unui sediu secundar-punct de lucru
Fata de prevederile art. 100 alin. (2) din O.G. 92/2003, analiza de risc este o cercetare interna la nivelul organelor fiscale a activitatii contribuabilului pentru a determina in ce masura este probabil ca acesta sa fi incalcat prevederile fiscale si astfel sa fie necesara o inspectie fiscal, astfel ca apelanta-contestatoare nu ar fi putut identifica riscul care apare din cauza tertilor/societati comerciale pentru ca nici macar inspectorii antifrauda nu au putut sa-l identifice, dar cu toate acestea considera ca “vina” incumba contribuabilului bun platnic, care nu are nicio legatura cu societatile cu comportament fiscal inadecvat.
Procesul verbal de constatare a situatiei de fapt si de estimare a prejudiciului incheiat in data de 05.02.2015 de inspectorii antifrauda din cadrul DRAFB-AFP Sector 6, cat si decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr.A.DAF xxx/04.02.2015 nu contin niciun element de natura sa identifice riscul fiscal in sarcina apelantei si nu poate fi retinut ca temeinic “riscul fiscal din punct de vedere al recuperarii sumelor datorate bugetului de stat” in contextual in care nu s-a efectuat o inspectie fiscala prealabila care sa constate obligatiile de plata si nu s-a emis nici o Decizie a bazei de impunere care sa valideze titlul de creanta ce genereaza obligatia de plata in sarcina XXX.
Contrar celor constatate, inspectorii fiscali au retinut in mod netemeinic ca, contestatoarea a incalcat dispozitiile art. 6 alin (2) din Legea nr. 82/1991 Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, art. 21 alin (4) lit. f) si art. 146 alin 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal. In conditiile in care inspectorii antifrauda nu au constatat nicio neregula din consultarea Registrelor de contabilitate: (Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-jurnal de incasari si plati (cod 14-1-1/b), Registrul-inventar (cod 14-1-2), Registrul Cartea mare (cod 14-1- 3), Registrul Cartea mare (sah - cod 14-1-3/a), Bunurilor de natura stocurilor - Nota de receptie si constatare de diferente (cod 14-3-1A), Dispozitie de livrare (cod 14-3-5A), Aviz de insotire a marfii (cod 14-3-6A), Fisa de magazie (cod 14-3-8), Registrul stocurilor (cod 14-3-11 si cod 14-3-11/a), Lista de inventariere (cod 14-3-12) si (cod 14-3-12/b), precum si a Mijloacelor banesti si decontari - Chitanta (cod 14-4-1), Registru de casa (cod 14-4-7A si cod 14-4-7bA), Borderou de achizitie (cod 14-4-13), Jurnal privind decontarile cu furnizorii (cod 14- 6-6), Situatia incasarii-achitarii facturilor (cod 14-6-7), Jurnal privind consumurile si alte iesiri de stocuri (cod 14-6-8), Document cumulativ (cod 14-6-24 si cod 14-6-24/b), Balanta analitica a stocurilor (cod 14-6-30/c), puse la dispozitia acestora (a se vedea Anexa 4) nu poate fi atrasa raspunderea in sarcina apelantei, iar indicarea textelor de lege “pretins” incalcate este netemeinica.
Masurile asiguratorii dispuse si contestate ar avea consecinte grave asupra functionarii apelantei, respectarii contractelor incheiate si, implicit asupra activitatii partenerilor acesteia, iar cei 13 angajati si-ar pierde locul de munca, intrucat activitatea lor este strict legata de folosirea acestor bunuri mobile si mai ales de utilizarea fondurilor banesti poprite in vederea achizitionarii si livrarii de marfuri in scopul acoperii cheltuielilor salariale, iar intr-o astfel de situatie intr-o intreprindere, existenta unui deservent in absenta utilajelor pe care le manipuleaza nu poate fi de imaginat.
In drept, apelul se intemeiaza pe dispozitiile art. 466 si urm. Din CPC, art. 172 si urm. din Cod proc.fiscal, adoptat prin Ordonanta de Guvern nr. 92/2003precum si pe celelalte texte legale la care a facut referire.
Probe: inscrisuri, expertiza contabila, martori, interogatoriul, precum si alte probe a caror utilitate pertinenta si concludenta ar reiesi din dezbateri.
Parata xxxx, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, iar pe fond respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata, cu consecinta mentinerii ca legale si temeinice a actelor atacate, in motivare aratand urmatoarele:
Instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca marfa tranzactionata pe lantul de firme antementionat nu a avut documente justificative potrivit legii, deoarece atat XXX SRL cat si XXXSRL sunt firme „fantoma", pe cale de consecinta beneficiarul final XXX nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii cat si a TVA aferenta.
Pentru a nu-si periclita activitatea, apelanta are posibilitatea (data fiind afirmatia referitoare la fondurile banesti) sa consemneze valoarea estimata pentru ca organul fiscal sa poata dispune ridicarea sechestrului.
Instanta de fond a retinut in mod corect in sentinta apelata ca apelanta contestatoare nu a achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, nu a produs dovezi in acest sens ci a dedus taxa pe valoare adaugata aferenta, astfel ca se regaseste in ipoteza de la art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, actualizat.
Apelanta contestatoare nu a probat o alta situatie decat cea retinuta de inspectorii antifrauda.
Intrucat facturile aferente marfii au cuprins date incorecte, in sensul ca mentionau sedii fictive de societati, unde nu functioneaza societatile respective, acestea isi pierd calitatea de document justificativ care sa poata fi inregistrate in contabilitate.
In drept: dispozitiile O.G. 92/2003 privind Codul de Procedura fiscala si prevederile Noului Cod de Procedura Civila.
In probatoriu: inscrisuri.
xxx, in temeiul dispozitiilor art. 205 din Codul de procedura civila a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat intrucat solutia primei instante este legala si temeinica iar legalitatea si temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciata de instanta in cadrul prezentei contestata la executare numai din perspectiva respectarii de catre organul de control, respectiv de catre organul de executare silita, a conditiilor de instituire a masurilor asiguratorii, fara a putea statua asupra existentei sau inexistentei in sarcina contestatoarei a obligatiei fiscale estimate prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii, obligatia fiscala urmand a fi individualizata printr-un titlu de creanta pentru contestarea caruia petenta are deschisa o cale separata si specifica, reglementata de dispozitiile art. 209 Cod procedura fiscala. [...j
Din lecturarea cererii de chemare in judecata, se poate observa ca intreaga argumentatie de fapt si de drept are in vedere Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. xxx/04.02.2015, impotriva Procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile si a Popririi asiguratorii infiintate de subscrisa nefiind aduse critici de legalitate.
Actele prin care au fost emise masuri asiguratorii respecta cerintele de forma si de fond prevazute de lege, respectiv cele ale art. 43 din Codul de procedura fiscala, iar apelanta nu mentioneaza, in concret, argumentele juridice care ar indreptati la anularea Procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile si a Popririi asiguratorii, multumindu-se la a relata o situatie de fapt evaziva care nu are legatura juridica pertinenta cu pretentiile procesuale in cauza.
Contestatoarea apelanta XXX S.R.L., in temeiul art. 201 alin. (2) CPC, a formulat raspuns la intampinarea formulata de intimata xxx, prin care a aratat ca apararile formulate de intimata xxx - xxx sunt in mod vadit eronate, intrucat sunt construite, atat pe interpretarea gresita a textului legal invocat, precum si pe o constructie logico-juridica nereala, pentru urmatoarele motive:
1. Dispozitiile art. 11 alin. (12) din Codul fiscal nu sunt aplicabile in speta, intrucat apelanta nu a achizitionat marfuri de la persoane impozabile inscrise in Registrul contribuabililor inactivi, de vreme ce furnizorul, XXXSRL nu a fost vreodata si nici nu este in prezent inscris in acest registru si, drept urmare, nu are calitatea de beneficiar al celorlalte firme aduse in atentie, intrucat nu a achizitionat marfurile direct de la acestia si pe cale de consecinta
2. Intimata incearca sa induca in eroare instanta de control, prin informatiile oferite in legatura cu datele la care au fost emise Deciziile de declarare in inactivitate ale societatilor XXX SRL, XXXSRL si xxx SRL, intrucat, potrivit materialului probator administrat in fondul cauzei, in realitate prin Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisa de insasi intimata XXX prin Directia Generala Juridica, depusa la dosarul cauzei a rezultat ca societatea comerciala XXX S.R.L. figureaza inregistrata in registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - asadar ulterior perioadei cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea a achizitionat marfurile iar societatea comerciala XXXSRL figureaza ca inactiva din data de 14.11.2014 - asadar, pana in luna noiembrie 2014 aceasta societate a fost la randul ei ACTIVA;
Societatea comerciala XXXSRL - figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, asadar la 5 luni jumatate de la perioada cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea a achizitionat marfurile;
Intimata invoca in mod eronat dispozitiile art. 130 din CPF referitoare la conditiile de ridicare a masurilor asiguratorii, cand in fapt apelanta contesta insasi instituirea masurilor!
Cu toate ca furnizorul apelantei-contestatoare nu a fost inregistrat niciodata in Registrul contribuabililor inactivi, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent ca ANAF nu poate refuza contribuabilului dreptul de a-si deduce taxa pe valoarea adaugata (TVA), pentru tranzactiile incheiate chiar si cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.
In esenta, judecatorii europeni au decis ca autoritatile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru motivul ca emitentul facturii nu mai dispune de o autorizatie de intreprinzator individual (in speta, furnizorii apelantei-contestatoare nu mai detineau cod valabil de TVA) si ca, in consecinta, nu mai are dreptul de a-si utiliza numarul de inregistrare fiscala atunci cand aceasta factura cuprinde toate informatiile prevazute.
Nu in ultimul rand, Curtea arata ca o eventuala neindeplinire de catre furnizorul bunurilor a obligatiei de a declara cand incepe activitatea ca persoana impozabila nu poate repune in discutie dreptul de deducere al destinatarului bunurilor livrate in ceea ce priveste TVA-ul achitat pentru acestea. Prin urmare, destinatarul mentionat beneficiaza de dreptul de deducere chiar daca furnizorul bunurilor este o persoana impozabila care nu este inregistrata In scopuri de TVA atunci cand facturile referitoare la bunurile livrate contin informatiile necesare la identificarea persoanei care a intocmit facturile mentionate si a naturii respectivelor bunuri.
"Dispozitiile celei de a sasea directiva (...) trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale, precum cea in discutie in litigiul principal, prin care nu i se recunoaste unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele ca factura a fost emisa de un operator care trebuie considerat, avand in vedere criteriile prevazute de aceasta reglementare, drept un operator inexistent si ca este imposibil sa se stabileasca identitatea adevaratului furnizor al bunurilor, cu exceptia cazului in care se stabileste, in raport cu elemente obiective si fara a se solicita din partea persoanei impozabile verificari a caror sarcina nu ii revine, ca aceasta persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca livrarea mentionata era implicata intr-o frauda privind taxa pe valoarea adaugata, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere", scrie in concluzia formulata de judecatorii europeni.
Totodata, Hotararea CJUE a stabilit ca este sarcina administratiei fiscale care a constatat fraude sau neregularitati comise de persoana care a emis factura sa stabileasca, in raport cu elemente obiective si fara a solicita din partea destinatarului facturii verificari a caror sarcina nu ii revine, ca acest destinatar stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA-ul.
Insasi intimata xxx-xxx afirma ca firmele incluse in „lantul de distributie” au fost declarate inactive ulterior achizitionarii de marfuri de catre apelanta XXX.
In drept, se invoca dispozitiile : art. 466 si urm. CPC, art. 172 si urm. CPF.
Probe: inscrisuri, expertiza contabila, martori, interogatoriul, precum si alte probe a caror utilitate pertinenta si concludenta ar reiesi din dezbateri.
In apel, nu s-au administrat probe noi.
Analizand sentinta civila apelata prin prisma motivelor de apel invocate si a prevederilor legale incidente in cauza, tribunalul a apreciat apelul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Art. 129 al. 2 C.p.f. in forma in vigoare la momentul instituirii masurilor contzestate prevede ca „Se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cand exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea”.
Din motivarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii rezulta ca motivul pentru care au fost instituite acestea este dat de suspiciunea crearii prin operatiuni nereale, de catre apelanta contestatoare a unui avantaj fiscal si de riscul nerecuperarii sumelor datorate bugetului de stat, reprezentate de TVA si de impozitul pe profit.
De asemenea, din cuprinsul aceleiasi decizii, reiese faptul ca aceasta suspiciune a rezultat din aprecierea globala a comportamentului tuturor societatilor intre care au avut loc tranzactiile analizate, astfel ca neinregistrarea ca inactiva a furnizorului Xxx SRL, precum si declararea ca inactiva, in diferite momente fata de datele operatiunilor de vanzare-cumparare, a Xxx, xxx SRL si xxx, privite separat, sunt lipsite de relevanta. Din aceleasi ratiuni de nerelevanta, este neintemeiata si critica referitoare la obligatia ce i-ar incumba apelantei de a verifica starea furnizorului de activ/inactiv.
Neintemeiata este si critica referitoare la gresita constatare de catre instanta de fond a neplatii TVA de catre apelanta caci, in realitate, prima instanta a retinut ca neplata TVA rezulta din deducerea facuta si din majorarea cheltuielilor pentru unele marfuri pentru care in lantul de distributie nu a fost colectat TVA-ul si nu s-a platit impozit pe profit, adica plata intregii facturi nu impiedica deducerea TVA-ului, avand in vedere ca aceasta deducere se face luandu-se in considerare toate operatiunile de vanzare-cumparare dintr-o luna.
Contrar criticilor si sustinerilor apelantei, tribunalul a constatat, in ceea ce priveste identificarea riscului fiscal, faptul ca in decizia de instituire acesta este identificat-nerecuperarea creantelor fiscale si ca, potrivit art. 129 al. 3 C.p.f., instituirea masurilor asiguratorii poate fi facuta si inainte de emiterea titlului de creanta.
De asemenea, este neintemeiata si critica referitoare la netemeinicia masurilor asiguratorii in prezenta documentelor justificative, avand in vedere comportamentul societatilor furnizoare, anume primele doua declarandu-se inactive pana in momentul controlului iar cea de-a treia dupa control, precum si diminuarea TVA-ului datorat si a impozitului pe profit prin operatiunile derulate intre cele cinci societati comerciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de catre apelanta-contestatoare S.C. XXX S.R.L. CUI xxx, cu sediul ales la xxx, cu sediul in Bucuresti, xxx, impotriva sentintei civile nr. xxx/07.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. xxx, in contradictoriu cu intimatii-creditori xxx in reprezentarea xxx, cu sediul in Bucuresti, xxx si xxx-XXX, cu sediul in Bucuresti, xxx.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22.02.2016.
PRESEDINTE, JUDECATOR, GREFIER,
xxx xxx xxx
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A V-A CIVILA
Dosar nr. xxx
DECIZIA CIVILA NR. xxx A
Sedinta publica de la 22.02.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: xxx
JUDECATOR: xxx
GREFIER: xxx
Pe rol solutionarea apelului civil declarat de catre apelanta-contestatoare xxx impotriva sentintei civile nr. xxx/07.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. xxx, in contradictoriu cu intimatii-creditori xxx in reprezentarea xxx si xxxx, avand ca obiect contestatie la executare.
Dezbaterile asupra cererilor au avut loc in sedinta publica din data de 15.02.2016, fiind consemnate in incheierea de la acea data care face parte integranta din prezenta hotarare, cand tribunalul, pentru a da posibilitate partilor sa formuleze si sa depuna concluzii scrise a amanat pronuntarea la data de 22.02.2016, cand a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului de fata, a constatat urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti la data de 19.02.2015, sub nr. xxx/xxx/xxx, contestatoarea xxx in contradictoriu cu intimatul xxx reprezentata prin xxx (“xxx), a formulat contestatie impotriva masurilor asiguratorii dispuse prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 comunicata la data de 05.02.2015 (Anexa 1) si in subsidiar prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile xxx /05.02.2015 si in?tiintarea de poprire nr xxx /05.02.2015, prin care s-au instituit urmatoarele masuri asiguratorii.
- poprire asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoare, conform instiintarii de poprire (Anexa 2); sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale societatii, conform procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile aflate in patrimoniul contestatoarei, solicitand desfiintarea in tot a Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015 emisa de xxx si, pe cale de consecinta anularea masurilor asiguratorii, instituite de xxx, urmare emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015; anularea masurii instituirii popririlor asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoarei; anularea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile instituit prin procesul - verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. xxx incheiat de xxx la data de in data de 05.02.2015; obligarea xxx la ridicarea masurilor asiguratorii instituite prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx /04.02.2015, precum si obligarea intimatei xxx la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.
Prin sentinta civila nr. xxx /07.07.2015 pronuntata in dosarul nr. xxx / xxx / xxx, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxx in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015; a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015 de xxx, formulat in contradictoriu cu intimata xxx, ca fiind introdus impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva; a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxxx ?i a respins contestatia la executare formulata de contestatoarea XXX, in contradictoriu cu intimatele Xxx si XXX in reprezentarea xxx, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Xxx in ce priveste capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. xxx emisa la data de 4.02.2015 de Xxx, instanta a admis-o avand in vedere dispozitiile art. 36 din codul de procedura civila, actul atacat nefiind emis de Administratia Finantelor publice sector 6.
Ca atare, aceasta intimata justifica calitate procesuala pasiva numai in ce priveste actele emise in calitate de organ de executare silita, respectiv procesele verbale de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii dispuse de xxx, in conformitate cu prevederile art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscala – „Masurile asiguratorii dispuse potrivit alin. (2), precum si cele dispuse de instantele judecatoresti sau de alte organe competente se duc la indeplinire in conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silita, care se aplica in mod corespunzator.”
In consecinta, instanta a respins capatul de cerere avand ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii emisa la data de 4.02.2015 de xxx, formulat in contradictoriu cu intimata Xxx, ca fiind introdus impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei xxx, instanta a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca Decizia de instituire a masurilor asiguratorii, atacata in cauza, a fost emisa de Xxx, structura organizata in cadrul ANAF, fara personalitate juridica, in consecinta, fata de dispozitiile art. 15 alin. 1 din HG nr. 520/2013 potrivit carora: „In cadrul xxx fiscala se organizeaza si functioneaza Xxx, structura fara personalitate juridica, cu atributii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala si vamala.”, xxx justifica calitate procesuala pasiva din perspectiva calitatii de subiect al raportului juridic litigios dedus judecatii, angajat in raportul juridic printr-un act emis de o structura fara personalitate juridica aflata in subordinea acesteia, in acest sens prevederile art. 17 alin. 3 din codul de procedura fiscala – „Statul este reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.”
Pe fondul contestatiei la executare, instanta a retinut ca Xxx din cadrul ccc a emis Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015, aduse la indeplinire de Administratia Finantelor Publice sector 6 in temeiul art. 129 alin. 6 din codul de procedura fiscala prin procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunurile mobile nr. xxx/05.02.2015 si in?tiintarea de poprire nr xxx/05.02.2015, fiind instituite urmatoarele masuri asiguratorii: - poprire asiguratorie pentru disponibilitatile contestatoarei din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6; - sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale contestatoarei, identificate conform anexei la procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile (aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime si marfuri conform balantei de stoc) - fila 35, valoarea bunurilor sechestrate fiind estimata la suma de 315.379 de lei.
Decizia de instituire a masurilor asiguratorii a fost emisa in baza dispozitiilor art.129 alin.2 din OG nr.92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala, constatandu-se ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea obligatiilor de plata estimate, constand in taxa pe valoarea adaugata in suma de 970.125 lei si impozit pe profit in suma de 646.750 lei.
In motivarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, organul de control a aratat ca, din verificarile efectuate asupra documentelor financiar contabile ale contestatoarei, s-a constatat ca aceasta a achizitionat in perioada 17.09.2014-19.12.2014, fier beton de diverse cantitati, dimensiuni si sortimente, de la SC xxx SRL care, la randul sau, a aprovizionat marfa de la SC xxx SRL, societate cu un comportament fiscal inadecvat, in sensul ca nu functioneaza la sediul social sau la punctul de lucru declarat, iar reprezentantul legal nu a dat curs invitatiei de a se prezenta pentru efectuarea verificarilor, valoarea totala a achizitiilor fiind de 5.012.314 lei.
Din informatiile furnizate de ANAF a rezultat ca societatea xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfuri in anul 2014, societatea xxx SRL, care nu functioneaza la sediul social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarata inactiva din data de 14.11.2014, in Registrul contribuabililor inactivi. La randul sau, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfa pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare in inactivitate de catre Directia Regionala de Antifrauda Fiscala Bucuresti, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip „fantoma”. In consecinta, organul de control a concluzionat ca beneficiarul final, respectiv contestatoarea in cauza, nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii, cat si a TVA-ului aferent, intrucat marfa tranzactionata pe relatia Xxx SRL-XxxSRL-xxx SRL-xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii, atata vreme cat primele doua societati sunt catalogate ca fiind firme de tip „fantoma”.
Organul de control a invocat ca dispozitii legale aplicabile prevederile art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, art.21 alin.4 lit. e din Codul fiscal si art.146 alin.1 lit. a din Codul fiscal, potrivit carora nu sunt deductibile cheltuielile inregistrare in contabilitate care nu au la baza un document justificativ potrivit legii, iar pentru executarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: pentru taxa datorata sau achitata aferenta bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila; sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art.155 alin.5 din Codul fiscal.
Impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, contestatoarea a formulat contestatie la executare, masurile asiguratorii fiind puse in executare prin procesele verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr.xxx/05.02.2015 incheiat de xxx (bunurile mobile constand in aparate instrumente, echipamente tehnologice, mijloace de transport, materii prime si marfuri evaluate de contestatoare la suma de 315.379 de lei, fara TVA), invocand ca aspecte de nelegalitate nerespectarea dispozitiilor art.151 indice 2 din Legea nr.571/2003, aratand ca facturile inregistrate in evidenta contabila a contestatoarei, facturi emis de Xxx SRL in perioada iunie-decembrie 2014, respecta prev. Art.155 alin.19 din Legea nr.571/2003, care reglementeaza continutul facturii. In baza acestor facturi, contestatoarea a aratat ca a achitat furnizorului sau in integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuata prin virament bancar, ca atare este exonerata de raspundere fata de disp. Art.151 indice 2 alin.2 din Codul fiscal, potrivit carora prin derogare de la prev. Alin.1 daca beneficiarul dovedeste achitarea taxei catre persoana obligata la plata taxei, nu mai este tinut raspunzator individual si in solidar pentru plata taxei.
Contestatoarea a mai invocat neconcordanta calculului impozitului pe profit efectuat de inspectorii antifrauda, cu suma retinuta in procesul verbal de infiintare a popririi emisa la 05.02.2015, existand o diferenta in suma de 200.000 de lei, intre prejudiciul estimat cu acest titlu in suma de 646.750 lei si suma mentionata in instiintarea popririi emisa la 05.02.2015, care vizeaza o suma de 846.750 lei, reprezentand astfel un pericol ca executarea silita sa fie demarata pentru o suma mai mare cu 200.000 de lei fata de cea stabilita prin procesul verbal de constatare, aspect care, in opinia instantei, reprezinta o eroare materiala care poate fi indreptata de organul fiscal de executare care a emis actul in conditiile art. 48 din Codul de procedura fiscala, de vreme ce suma nu a fost efectiv executata silit. Totodata, contestatoarea a aratat ca masurile instituite de catre organul de control ii pericliteaza activitatea societatii, intrucat nu exista nici un pericol si nici indicii ca s-ar produce un asemenea pericol de sustragere de la plata obligatiilor fiscale, cu atat mai mult cu cat nu a fost emisa o decizie de impunere, comportamentul fiscal al contestatoarei fiind adecvat si corect.
In raport de probele administrate in cauza, instanta a retinut ca potrivit art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala masurile asiguratorii se dispun cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand considerabil colectarea, iar potrivit alin.5, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent.
Potrivit alin.3 al art.129 din Codul de procedura fiscala „Aceste masuri pot fi luate si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Masurile asiguratorii dispuse atat de organele fiscale competente, cat si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, daca nu au fost desfiintate in conditiile legii, raman valabile pe toata perioada executarii silite, fara indeplinirea altor formalitati. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii.” Astfel, din perspectiva ultimei teze a textului de lege citat, instanta a constatat ca prejudiciul pe care-l invoca contestatoarea este un prejudiciu eventual, avand in vedere ca nu a fost intreprinsa nicio masura de executare silita impotriva acesteia.
Mai mult, contestatoarea are posibilitatea de a consemna valoarea estimata prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii pentru a ridica sechestrul in conditiile art. 129 alin. 4 din codul de procedura fiscala – „Masurile asiguratorii se dispun prin decizie emisa de organul fiscal competent. In decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, dupa caz, masurile asiguratorii vor fi ridicate”, aceasta afirmand in motivele contestatiei (fila 16), faptul ca nu ar avea nicio dificultate in a plati aceasta obligatie financiara, raportand in mod constant o crestere anuala a cifrei de afaceri - 41.037.281 de lei pentru exercitiul financiar 2013, per a contrario, instituirea masurilor asiguratorii nu pericliteaza activitatea comerciala a societatii de vreme ce contestatoarea a declarat ca dispune de mijloace banesti suficiente pentru a acoperi creanta fiscala la valoarea estimata.
In cadrul prezentei contestatii la executare, instanta a fost sesizata cu analiza legalitatii si temeiniciei deciziei de instituire a masurilor asiguratorii din perspectiva conditiilor prevazute de art.129 alin.2 din Codul de procedura fiscala, respectiv intrunirea conditiilor de fond si de forma ale actelor emise de organul de executare de aducere la indeplinire a masurilor asiguratorii.
Ca atare, legalitatea si temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciata de instanta in cadrul prezentei contestatii la executare numai din perspectiva respectarii de catre organul de control, respectiv de catre organul de executare silita, a conditiilor de instituire a masurilor asiguratorii, fara a putea statua asupra existentei sau inexistentei in sarcina contestatoarei a obligatiei fiscale estimate prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii, obligatia fiscala urmand a fi individualizata printr-un titlu de creanta pentru contestarea caruia petenta are deschisa o cale separata si specifica, reglementata de disp. Art.209 din Codul de procedura fiscala.
Astfel, raportat la primul motiv al contestatiei la executare, respectiv pretinsa nerespectare de catre organul fiscal a dispozitiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal potrivit carora prin derogare de la prev. Alin.1 daca beneficiarul dovedeste achitarea taxei catre persoana obligata la plata taxei, nu mai este tinut raspunzator individual si in solidar pentru plata taxei, fara a statua asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creantei fiscale si analizand aparenta in drept pentru a putea aprecia asupra temeiniciei si legalitatii masurilor asiguratorii, instanta apreciind ca petenta nu se afla in aceasta situatie. Desi contestatoarea a aratat ca a achitat furnizorului sau in integralitate contravaloarea facturilor, inclusiv TVA-ul aferent, plata fiind efectuata prin virament bancar, din constatarile organului fiscal rezulta ca bugetul de stat a fost prejudiciat in sensul ca petenta contestatoare a dedus TVA-ul si a majorat cheltuielile aferente unor marfuri pentru care, pe lantul de distributie, nu a fost colectat TVA-ul si nu s-a platit impozit pe profit, contestatoarea invocand de altfel dreptul de deducere a TVA prin raspunsul la intampinare.
In consecinta, contestatoarea nu a achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, neproducand dovezi in acest sens, ci a dedus taxa pe valoare adaugata aferenta, ca atare nu se regaseste in ipoteza reglementata de art. 151 ind. 2 alin. 2 din codul fiscal
xxx a motivat decizia de instituie a masurilor asiguratorii, atat in fapt, cat si in drept, constatand ca documentele care au fost emise furnizorii contestatoarei nu au calitatea de documente justificative, instanta retinand incidente dispozitiilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea 571/2003 rep. Privind Codul fiscal care prevede ca pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) pentru taxa datorata sau achitata aferenta bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila, sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5);
Ori, dupa cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal in Decizia de speta nr. 5679/2013, in conditiile in care nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor inscrise in facturi, operatiunile consemnate in facturi, chiar daca au fost inregistrate in contabilitate, sunt considerate fara documente legale de provenienta.
De asemenea, sunt incidente prevederile art.27 alin. (3) lit. b) din O.G 92/2003-rep. Privind Codul de procedura fiscal potrivit carora: „Persoana juridica raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil in conditiile prezentului cod sau declarat insolvent daca, direct ori indirect controleaza, este controlata sau se afla sub control comun cu debitorul si daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii: (...) b) are sau a avut raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii, altii decat cei de utilitati, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul in proportie de cel putin jumatate din totalul valoric al tranzactiilor.
Ori, in procesul verbal de constatare intocmit de Xxx s-a retinut ca din totalul aprovizionarilor din anul 2014, mai putin furnizorii de utilitati, cca 80% provin din relatia firma „fantoma” -Xxx- xxx, relatie in care societatea Xxx a fost folosita cu scopul de a da o aparenta legala tranzactiilor respective, constatari bazate pe faptul ca societatea Xxx SRL nu detine capital propriu de lucru, nu detine nici un rulaj sau mijloace de transport necesare manipularii tonelor de fier beton, nu are angajati pentru astfel de activitate, nu are spatii de depozitare si marfa nu trece fizic prin societate, fiind descarcata direct la punctul de lucru al contestatoarei. Din aceasta perspectiva, pe lantul de distributie, facturile emise isi pierd calitatea de document justificativ care sa poata fi inregistrat in contabilitate, intrucat sediile respective erau fictive.
Asa cum insasi contestatoarea a aratat prin raspunsul la intampinare, conform art. 11 alin. (12) din acelasi act normativ: „(12) Beneficiarii care achizitioneaza bunuri si/sau servicii de la contribuabili persoane impozabile stabilite in Romania, dupa inscrierea acestora ca inactivi in Registrul contribuabililor inactivi/reactivati conform art. 781 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu beneficiaza de dreptul de deducere a cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata aferente achizitiilor respective, cu exceptia achizitiilor de bunuri efectuate in cadrul procedurii de executare silita si/sau a achizitiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate in procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare.
In acest sens, din relatiile comunicate la dosar de ANAF la fila 514, rezulta ca societatea Xxx SRL figureaza in registrul contribuabililor inactivi incepand cu data de 07.01.2015, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 31.07.2014, societatea Xxx SRL figureaza ca inactiva la 14.11.2014, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 15.10.2014, iar societatea Xxx SRL figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, iar decizia de declarare in inactivitate este din data de 04.03.2015. Deci cel putin doua dintre societatile comerciale care au tranzactionat/furnizat marfuri achizitionate de contestatoare ca beneficiar final, aveau decizia de declarare in inactivitate datata anterior si in timpul perioadei vizate de controlul organului fiscal.
Pentru aceste motive, instanta a apreciat ca decizia de instituire a masurilor asiguratorii a fost luata in mod temeinic si legal de catre organul de control, fiind indeplinite conditiile art. 129 alin. 2 din codul de procedura fiscala, in cauza existand indicii cu privire la un comportament fiscal inadecvat al societatilor comerciale cu care a tranzactionat furnizorul contestatoarei, ponderea tranzactiilor efectuate intre aceiasi subiecti fiind de cca 80% din totalul tranzactiilor inregistrate de contestatoare, cel putin doua dintre acestea aparand ca fiind declarate inactive la datele de 31.07.2014 si 15.10.2014, perioada de tranzactionare avuta in vedere de organul de control fiind intre 17.09.2014 si 19.12.2014.
In privinta cerintelor intrinseci ale actelor emise de Administratia Financiara sector 6, ca organ de executare, instanta a constatat ca au fost respectate prevederile art. 43 din Codul de procedura fiscala.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel contestatoarea S.C. XXX S.R.L, criticand-o pentru netemeinicie ?i nelegalitate, solicitand admiterea apelului, admiterea contestatiei, astfel cum aceasta a fost formulata si, pe cale de consecinta, desfiintarea in tot a Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 emisa de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti; anularea masurilor asiguratorii, instituite de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti, urmare emiterii Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015; anularea masurii instituirii popririlor asiguratorii pentru disponibilitatile din conturile banesti in lei si/sau in valuta, deschise la Raiffesien Bank, Banca Transilvania, precum si la Trezoreria Statului Sector 6 apartinand contestatoarei; anularea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile instituit prin procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. xxx incheiat de Directia Regionala Antifrauda Fiscala Bucuresti la data de in data de 05.02.2015; obligarea Directiei Regionale Antifrauda Fiscala Bucuresti la ridicarea masurilor asiguratorii instituite prin Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. A-DAF xxx/04.02.2015 ?i obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata pricinuite de prezentul litigiu.
Dupa expunerea situatiei de fapt, apelanta a adus urmatoarele critic sentintei apelate:
1. Un prim considerent se refera la faptul ca prejudiciul pe care apelanta-contestatoare il invoca este un prejudiciu eventual, avand in vedere ca nu a fost intreprinsa nicio masura de executare silita impotriva acesteia. In cadrul acestui prim considerent instanta de fond pleaca de la o premisa gresita - si anume aceea ca, societatile Xxx SRL si XxxSRL sunt catalogate ca fiind firme de tip” fantoma” si ajunge la o concluzie, evident gresita - si anume ca beneficiarul final, respectiv apelanta-contestatoare nu ar avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii, cat si a TVA-ului aferent.
Sub un prim aspect (premisa gresita), prima instanta a retinut ca societatea comerciala XxxS RL, a avut ca principal furnizori de marfuri in anul 2014, societatea comerciala Xxx SRL, care nu functioneaza la sediul sau social sau la punctul de lucru declarat, fiind declarata inactiva din data de 14.11.2014, in Registrul contribuabililor inactivi. La randul sau, societatea Xxx SRL a avut ca principal furnizor de marfa pe Xxx SRL pentru care a fost emis avizul privind propunerea de declarare in inactivitate de catre intimata, la data de 16.07.2014, pentru comportament fiscal de tip fantoma. Astfel, potrivit acestui rationament gresit, instanta a retinut ca marfa tranzactionata pe relatia Xxx SRL - XxxSRL - XxxSRL – xxx SRL nu a avut documente justificative potrivit legii.
Astfel, premisa avuta in vedere de instanta de fond este eronata, intrucatva din lantul de distributie enumerat de ANAF si, mai ales, in baza constatarilor efectuate de insasi intimata cu ocazia controalelor efectuate, ultimele 3 societati din aceasta retea, respectiv XXXSRL - xxx SRL si contestatoarea XXX nu au fost inregistrate niciodata in Registrul contribuabililor inactivi de catre intimata ANAF, nici in perioada 17.09.2014-19.12.2014 si nici in prezent.
Avand in vedere prevederile art. 781 din O.G. 92/2003, de vreme ce toate cele 3 societatii sus-mentionate nu au figurat ca inactive, in niciun moment nu le sunt aplicabile dispozitiile art. 11 alin. (11) si (12) din Codul Fiscal.
Ca atare, din interpretarea „per a contrario” a textelor legale aratate – art. 781 alin. (1), (7)-(8) din CPF coroborate cu dispozitiile art. 11 alin. (11) - (12) din CF raportate la imprejurarea potrivit cu care societatile XXXSRL – XXX SRL si subscrisa contestatoare XXX nu au fost inregistrate niciodata in Registrul contribuabililor inactivi de catre intimata ANAF, nici in perioada 17.09.2014-19.12.2014 si nici in prezent, rezulta fara putinta de tagada ca bugetul de stat nu a fost prejudiciat de contestatoarea XXX in situatia in care aceasta avea atat drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii cat sl a TVA aferenta, astfel incat cele retinute de prima instanta in cuprinsul sentintei apelate sunt netemeinice si nelegale.
Mai mult, instanta de fond, nu numai ca interpreteaza gresit, dar nu a ajuns la nicio concluzie urmare probatoriului administrat in cauza - respectiv, Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisa de insasi intimata ANAF - Directia Generala Juridica, depusa la dosarul cauzei din care rezulta urmatoarele:
Societatea comerciala XXX S.R.L. figureaza inregistrata in registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - asadar ulterior perioadei cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea am achizitionat marfurile; in concluzie aceasta societate era activa.
Societatea comerciala XXXSRL figureaza ca inactiva din data de 14.11.2014 - asadar, pana in luna noiembrie 2014 aceasta societate a fost la randul ei activa;
Societatea comerciala XXX SRL - figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, asadar la 5 luni jumatate de la perioada cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea am achizitionat marfurile; in concluzie si aceasta societate era ACTIVA la momentul achizitionarii marfurilor de catre subscrisa contestatoare.
Astfel, interpretand gresit probatoriul administrat in cauza, precum si ignorand atat aspectele de ordin legal invocate de contestatoarea-apelanta, cat inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta de fond a concluzionat ca ar fi intrat in sarcina noastra obligatia de verificare sub aspectul inactivitatii a furnizorilor furnizorilor contestatoarei.
Acest rationament este cu atat mai gresit cu cat instanta de fond nu a statuat in acest sens in temeiul vreunui text de lege incident, limitandu-se doar la a retine cele constatate de organul fiscal cu ocazia controalelor efectuate.
2. Sub un al doilea considerent, instanta de fond a retinut ca apelanta -contestatoare, nu ar avea nicio dificultate in a plati obligatiile financiare, plecand de la premisa ca raportand in mod constant o crestere anuala a cifrei de afaceri, a considerat in mod neintemeiat ca instituirea masurilor asiguratorii nu pericliteaza activitatea comerciala a societatii de vreme ce am declarat ca dispunem de mijloace banesti suficiente pentru a acoperi creanta fiscala la valoarea estimata.
Concluzia instantei este gresita si din aceasta perspectiva, fiind in esenta determinata de considerentul eronat potrivit cu care, in situatia in care un agent economic raporteaza disponibilitati banesti substantiale, autoritatea fiscala poate in orice moment sa instituie masuri asiguratorii si, astfel, sa intervina in mod discretionar in activitatea economica a persoanei juridice, privand-o in acest mod de lichiditati, care pot fi absolut necesare asigurarii rulajelor, cheltuielilor salariale, lipsa acestora putand conduce la blocarea activitatii comerciale.
3. Sub un al treilea considerent, instanta de fond, raportat la primul motiv al contestatiei la executare, formulata de subscrisa, respectiv nerespectarea de catre organul fiscal a dispozitiilor art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, interpretand in mod gresit textul de lege, a apreciat ca nu ne aflam in situatia prevazuta de legiuitor in acest sens.
Astfel, ignorand probatoriul administrat in cauza - viramentele bancare de plata ale facturilor catre furnizorul XXXSRL (inclusiv plata TVA ului aferent achizitionarii marfurilor de la acest furnizor) - prima instanta a considerat in mod eronat ca nu am achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, pe considerentul ca nu am produs dovezi in acest sens - (pag 4 para. 3 si 4 si 5 din cuprinsul Sentintei apelate).
Instanta a ajuns si de aceasta data la o concluzie gresita, limitandu-se sa aprecieze in sensul celor aratate supra, doar in temeiul constatarilor efectuate de organul fiscal fara a statua asupra obligatiilor prevazute de legislatia fiscala in materia circuitului TVA in astfel de situatii si mai ales, facand aplicarea exceptiei prevazute de art. art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal in sensul in care a considerat incidente dispozitiile art. 146 alin. 1 lit. a) din acelasi act normativ.
4. Sub un al patrulea aspect, instanta de fond, omitand probatoriul depus in acest sens in cauza, a apreciat ca sunt incidente prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din O.G. 92/2003. Din cuprinsul Sentintei apelate) limitandu-se si de aceasta data sa aprecieze doar in temeiul constatarilor efectuate de intimata - constatari, eronate pentru urmatoarele argumente:
- furnizorul contestatoarei apelante - respectiv, XXX SRL nu a fost si nu este nici in prezent declarat insolvabil sau insolvent;
- raporturile contractuale comerciale intre XXX SRL si contestatoarea XXX au fost in realitate, raporturi de comision materializate prin plata facturii imediat sau in unele cazuri in cel mai scurt timp posibil de la receptionarea marfurilor catre comisionarul XXX SRL. Astfel, comitentul XXX nu a avut niciodata la cunostinta sau sub controlul sau pretul sau orice alta conditie de achizitie intre comisionarul XXX SRL si furnizorii sai.
Riscul neonorarii comenzilor catre contestatoare era in intregime suportat de S.C. XXX S.R.L. Aceasta are ca activitati autorizate a fi desfasurate la sediul social chiar activitatile ce fac obiectul comertului cu ridicata a fierului-beton, in acest caz neimpunandu-se obligativitatea inregistrarii unui sediu secundar-punct de lucru
Fata de prevederile art. 100 alin. (2) din O.G. 92/2003, analiza de risc este o cercetare interna la nivelul organelor fiscale a activitatii contribuabilului pentru a determina in ce masura este probabil ca acesta sa fi incalcat prevederile fiscale si astfel sa fie necesara o inspectie fiscal, astfel ca apelanta-contestatoare nu ar fi putut identifica riscul care apare din cauza tertilor/societati comerciale pentru ca nici macar inspectorii antifrauda nu au putut sa-l identifice, dar cu toate acestea considera ca “vina” incumba contribuabilului bun platnic, care nu are nicio legatura cu societatile cu comportament fiscal inadecvat.
Procesul verbal de constatare a situatiei de fapt si de estimare a prejudiciului incheiat in data de 05.02.2015 de inspectorii antifrauda din cadrul DRAFB-AFP Sector 6, cat si decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr.A.DAF xxx/04.02.2015 nu contin niciun element de natura sa identifice riscul fiscal in sarcina apelantei si nu poate fi retinut ca temeinic “riscul fiscal din punct de vedere al recuperarii sumelor datorate bugetului de stat” in contextual in care nu s-a efectuat o inspectie fiscala prealabila care sa constate obligatiile de plata si nu s-a emis nici o Decizie a bazei de impunere care sa valideze titlul de creanta ce genereaza obligatia de plata in sarcina XXX.
Contrar celor constatate, inspectorii fiscali au retinut in mod netemeinic ca, contestatoarea a incalcat dispozitiile art. 6 alin (2) din Legea nr. 82/1991 Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, art. 21 alin (4) lit. f) si art. 146 alin 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal. In conditiile in care inspectorii antifrauda nu au constatat nicio neregula din consultarea Registrelor de contabilitate: (Registrul-jurnal (cod 14-1-1), Registrul-jurnal de incasari si plati (cod 14-1-1/b), Registrul-inventar (cod 14-1-2), Registrul Cartea mare (cod 14-1- 3), Registrul Cartea mare (sah - cod 14-1-3/a), Bunurilor de natura stocurilor - Nota de receptie si constatare de diferente (cod 14-3-1A), Dispozitie de livrare (cod 14-3-5A), Aviz de insotire a marfii (cod 14-3-6A), Fisa de magazie (cod 14-3-8), Registrul stocurilor (cod 14-3-11 si cod 14-3-11/a), Lista de inventariere (cod 14-3-12) si (cod 14-3-12/b), precum si a Mijloacelor banesti si decontari - Chitanta (cod 14-4-1), Registru de casa (cod 14-4-7A si cod 14-4-7bA), Borderou de achizitie (cod 14-4-13), Jurnal privind decontarile cu furnizorii (cod 14- 6-6), Situatia incasarii-achitarii facturilor (cod 14-6-7), Jurnal privind consumurile si alte iesiri de stocuri (cod 14-6-8), Document cumulativ (cod 14-6-24 si cod 14-6-24/b), Balanta analitica a stocurilor (cod 14-6-30/c), puse la dispozitia acestora (a se vedea Anexa 4) nu poate fi atrasa raspunderea in sarcina apelantei, iar indicarea textelor de lege “pretins” incalcate este netemeinica.
Masurile asiguratorii dispuse si contestate ar avea consecinte grave asupra functionarii apelantei, respectarii contractelor incheiate si, implicit asupra activitatii partenerilor acesteia, iar cei 13 angajati si-ar pierde locul de munca, intrucat activitatea lor este strict legata de folosirea acestor bunuri mobile si mai ales de utilizarea fondurilor banesti poprite in vederea achizitionarii si livrarii de marfuri in scopul acoperii cheltuielilor salariale, iar intr-o astfel de situatie intr-o intreprindere, existenta unui deservent in absenta utilajelor pe care le manipuleaza nu poate fi de imaginat.
In drept, apelul se intemeiaza pe dispozitiile art. 466 si urm. Din CPC, art. 172 si urm. din Cod proc.fiscal, adoptat prin Ordonanta de Guvern nr. 92/2003precum si pe celelalte texte legale la care a facut referire.
Probe: inscrisuri, expertiza contabila, martori, interogatoriul, precum si alte probe a caror utilitate pertinenta si concludenta ar reiesi din dezbateri.
Parata xxxx, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, iar pe fond respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata, cu consecinta mentinerii ca legale si temeinice a actelor atacate, in motivare aratand urmatoarele:
Instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca marfa tranzactionata pe lantul de firme antementionat nu a avut documente justificative potrivit legii, deoarece atat XXX SRL cat si XXXSRL sunt firme „fantoma", pe cale de consecinta beneficiarul final XXX nu avea drept de deducere a cheltuielilor cu valoarea marfii cat si a TVA aferenta.
Pentru a nu-si periclita activitatea, apelanta are posibilitatea (data fiind afirmatia referitoare la fondurile banesti) sa consemneze valoarea estimata pentru ca organul fiscal sa poata dispune ridicarea sechestrului.
Instanta de fond a retinut in mod corect in sentinta apelata ca apelanta contestatoare nu a achitat TVA-ul aferent marfurilor achizitionate, nu a produs dovezi in acest sens ci a dedus taxa pe valoare adaugata aferenta, astfel ca se regaseste in ipoteza de la art. 151 ind. 2 alin. 2 din Codul Fiscal, actualizat.
Apelanta contestatoare nu a probat o alta situatie decat cea retinuta de inspectorii antifrauda.
Intrucat facturile aferente marfii au cuprins date incorecte, in sensul ca mentionau sedii fictive de societati, unde nu functioneaza societatile respective, acestea isi pierd calitatea de document justificativ care sa poata fi inregistrate in contabilitate.
In drept: dispozitiile O.G. 92/2003 privind Codul de Procedura fiscala si prevederile Noului Cod de Procedura Civila.
In probatoriu: inscrisuri.
xxx, in temeiul dispozitiilor art. 205 din Codul de procedura civila a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat intrucat solutia primei instante este legala si temeinica iar legalitatea si temeinicia actelor de executare astfel emise poate fi apreciata de instanta in cadrul prezentei contestata la executare numai din perspectiva respectarii de catre organul de control, respectiv de catre organul de executare silita, a conditiilor de instituire a masurilor asiguratorii, fara a putea statua asupra existentei sau inexistentei in sarcina contestatoarei a obligatiei fiscale estimate prin decizia de instituire a masurilor asiguratorii, obligatia fiscala urmand a fi individualizata printr-un titlu de creanta pentru contestarea caruia petenta are deschisa o cale separata si specifica, reglementata de dispozitiile art. 209 Cod procedura fiscala. [...j
Din lecturarea cererii de chemare in judecata, se poate observa ca intreaga argumentatie de fapt si de drept are in vedere Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. xxx/04.02.2015, impotriva Procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile si a Popririi asiguratorii infiintate de subscrisa nefiind aduse critici de legalitate.
Actele prin care au fost emise masuri asiguratorii respecta cerintele de forma si de fond prevazute de lege, respectiv cele ale art. 43 din Codul de procedura fiscala, iar apelanta nu mentioneaza, in concret, argumentele juridice care ar indreptati la anularea Procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile si a Popririi asiguratorii, multumindu-se la a relata o situatie de fapt evaziva care nu are legatura juridica pertinenta cu pretentiile procesuale in cauza.
Contestatoarea apelanta XXX S.R.L., in temeiul art. 201 alin. (2) CPC, a formulat raspuns la intampinarea formulata de intimata xxx, prin care a aratat ca apararile formulate de intimata xxx - xxx sunt in mod vadit eronate, intrucat sunt construite, atat pe interpretarea gresita a textului legal invocat, precum si pe o constructie logico-juridica nereala, pentru urmatoarele motive:
1. Dispozitiile art. 11 alin. (12) din Codul fiscal nu sunt aplicabile in speta, intrucat apelanta nu a achizitionat marfuri de la persoane impozabile inscrise in Registrul contribuabililor inactivi, de vreme ce furnizorul, XXXSRL nu a fost vreodata si nici nu este in prezent inscris in acest registru si, drept urmare, nu are calitatea de beneficiar al celorlalte firme aduse in atentie, intrucat nu a achizitionat marfurile direct de la acestia si pe cale de consecinta
2. Intimata incearca sa induca in eroare instanta de control, prin informatiile oferite in legatura cu datele la care au fost emise Deciziile de declarare in inactivitate ale societatilor XXX SRL, XXXSRL si xxx SRL, intrucat, potrivit materialului probator administrat in fondul cauzei, in realitate prin Adresa nr. AJR xxx/10.06.2015, emisa de insasi intimata XXX prin Directia Generala Juridica, depusa la dosarul cauzei a rezultat ca societatea comerciala XXX S.R.L. figureaza inregistrata in registrul contribuabililor inactivi din data de 07.01.2015 - asadar ulterior perioadei cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea a achizitionat marfurile iar societatea comerciala XXXSRL figureaza ca inactiva din data de 14.11.2014 - asadar, pana in luna noiembrie 2014 aceasta societate a fost la randul ei ACTIVA;
Societatea comerciala XXXSRL - figureaza ca inactiva din data de 20.05.2015, asadar la 5 luni jumatate de la perioada cuprinsa intre 17.09.2014 - 19.12.2014 in care contestatoarea a achizitionat marfurile;
Intimata invoca in mod eronat dispozitiile art. 130 din CPF referitoare la conditiile de ridicare a masurilor asiguratorii, cand in fapt apelanta contesta insasi instituirea masurilor!
Cu toate ca furnizorul apelantei-contestatoare nu a fost inregistrat niciodata in Registrul contribuabililor inactivi, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a decis recent ca ANAF nu poate refuza contribuabilului dreptul de a-si deduce taxa pe valoarea adaugata (TVA), pentru tranzactiile incheiate chiar si cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal.
In esenta, judecatorii europeni au decis ca autoritatile fiscale nu pot refuza dreptul de deducere pentru motivul ca emitentul facturii nu mai dispune de o autorizatie de intreprinzator individual (in speta, furnizorii apelantei-contestatoare nu mai detineau cod valabil de TVA) si ca, in consecinta, nu mai are dreptul de a-si utiliza numarul de inregistrare fiscala atunci cand aceasta factura cuprinde toate informatiile prevazute.
Nu in ultimul rand, Curtea arata ca o eventuala neindeplinire de catre furnizorul bunurilor a obligatiei de a declara cand incepe activitatea ca persoana impozabila nu poate repune in discutie dreptul de deducere al destinatarului bunurilor livrate in ceea ce priveste TVA-ul achitat pentru acestea. Prin urmare, destinatarul mentionat beneficiaza de dreptul de deducere chiar daca furnizorul bunurilor este o persoana impozabila care nu este inregistrata In scopuri de TVA atunci cand facturile referitoare la bunurile livrate contin informatiile necesare la identificarea persoanei care a intocmit facturile mentionate si a naturii respectivelor bunuri.
"Dispozitiile celei de a sasea directiva (...) trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale, precum cea in discutie in litigiul principal, prin care nu i se recunoaste unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele ca factura a fost emisa de un operator care trebuie considerat, avand in vedere criteriile prevazute de aceasta reglementare, drept un operator inexistent si ca este imposibil sa se stabileasca identitatea adevaratului furnizor al bunurilor, cu exceptia cazului in care se stabileste, in raport cu elemente obiective si fara a se solicita din partea persoanei impozabile verificari a caror sarcina nu ii revine, ca aceasta persoana impozabila stia sau ar fi trebuit sa stie ca livrarea mentionata era implicata intr-o frauda privind taxa pe valoarea adaugata, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere", scrie in concluzia formulata de judecatorii europeni.
Totodata, Hotararea CJUE a stabilit ca este sarcina administratiei fiscale care a constatat fraude sau neregularitati comise de persoana care a emis factura sa stabileasca, in raport cu elemente obiective si fara a solicita din partea destinatarului facturii verificari a caror sarcina nu ii revine, ca acest destinatar stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr-o frauda privind TVA-ul.
Insasi intimata xxx-xxx afirma ca firmele incluse in „lantul de distributie” au fost declarate inactive ulterior achizitionarii de marfuri de catre apelanta XXX.
In drept, se invoca dispozitiile : art. 466 si urm. CPC, art. 172 si urm. CPF.
Probe: inscrisuri, expertiza contabila, martori, interogatoriul, precum si alte probe a caror utilitate pertinenta si concludenta ar reiesi din dezbateri.
In apel, nu s-au administrat probe noi.
Analizand sentinta civila apelata prin prisma motivelor de apel invocate si a prevederilor legale incidente in cauza, tribunalul a apreciat apelul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Art. 129 al. 2 C.p.f. in forma in vigoare la momentul instituirii masurilor contzestate prevede ca „Se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cand exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea”.
Din motivarea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii rezulta ca motivul pentru care au fost instituite acestea este dat de suspiciunea crearii prin operatiuni nereale, de catre apelanta contestatoare a unui avantaj fiscal si de riscul nerecuperarii sumelor datorate bugetului de stat, reprezentate de TVA si de impozitul pe profit.
De asemenea, din cuprinsul aceleiasi decizii, reiese faptul ca aceasta suspiciune a rezultat din aprecierea globala a comportamentului tuturor societatilor intre care au avut loc tranzactiile analizate, astfel ca neinregistrarea ca inactiva a furnizorului Xxx SRL, precum si declararea ca inactiva, in diferite momente fata de datele operatiunilor de vanzare-cumparare, a Xxx, xxx SRL si xxx, privite separat, sunt lipsite de relevanta. Din aceleasi ratiuni de nerelevanta, este neintemeiata si critica referitoare la obligatia ce i-ar incumba apelantei de a verifica starea furnizorului de activ/inactiv.
Neintemeiata este si critica referitoare la gresita constatare de catre instanta de fond a neplatii TVA de catre apelanta caci, in realitate, prima instanta a retinut ca neplata TVA rezulta din deducerea facuta si din majorarea cheltuielilor pentru unele marfuri pentru care in lantul de distributie nu a fost colectat TVA-ul si nu s-a platit impozit pe profit, adica plata intregii facturi nu impiedica deducerea TVA-ului, avand in vedere ca aceasta deducere se face luandu-se in considerare toate operatiunile de vanzare-cumparare dintr-o luna.
Contrar criticilor si sustinerilor apelantei, tribunalul a constatat, in ceea ce priveste identificarea riscului fiscal, faptul ca in decizia de instituire acesta este identificat-nerecuperarea creantelor fiscale si ca, potrivit art. 129 al. 3 C.p.f., instituirea masurilor asiguratorii poate fi facuta si inainte de emiterea titlului de creanta.
De asemenea, este neintemeiata si critica referitoare la netemeinicia masurilor asiguratorii in prezenta documentelor justificative, avand in vedere comportamentul societatilor furnizoare, anume primele doua declarandu-se inactive pana in momentul controlului iar cea de-a treia dupa control, precum si diminuarea TVA-ului datorat si a impozitului pe profit prin operatiunile derulate intre cele cinci societati comerciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de catre apelanta-contestatoare S.C. XXX S.R.L. CUI xxx, cu sediul ales la xxx, cu sediul in Bucuresti, xxx, impotriva sentintei civile nr. xxx/07.07.2015 pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr. xxx, in contradictoriu cu intimatii-creditori xxx in reprezentarea xxx, cu sediul in Bucuresti, xxx si xxx-XXX, cu sediul in Bucuresti, xxx.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22.02.2016.
PRESEDINTE, JUDECATOR, GREFIER,
xxx xxx xxx
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013