InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Anularea hotararii AGA. Competenta teritoriala.

(Sentinta civila nr. 1060 din data de 18.02.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

Dosar nr. 41263/3/2012 

R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI -  SECTIA A VI A CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 1060
Sedinta din camera de consiliu din data de 18.02.2013
Tribunalul constituit din :
PRESEDINTE   :         A R
GREFIER   :   R B

Pe rol solutionarea cauzei civile formulata de reclamanta A in contradictoriu cu parata SC C SA B M.
La apelul nominal facut in sedinta din camera de consiliu, se prezinta reclamanta reprezentata de dna L V, consilier juridic fara delegatie la dosar, lipsind parata.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier   care   invedereaza urmatoarele: cauza are ca obiect actiune in anularea Hotararii AGA, se afla in stadiul procesual fond, procedura de citare a partilor este legal indeplinita in sensul respectarii dispozitiilor prevazute de art.87 si 92 Cod proc.civila; la data de 15.02.2013 parata a depus intampinare prin serviciul registratura prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale.
Tribunalul constata faptul ca la dosar nu se regaseste delegatia dnei consilier care raspunde pentru reclamanta, astfel ca apreciaza ca aceasta nu poate formula concluzii in cauza.
Constatand cauza in stare de judecata, fata de imprejurarea ca s-a solicitat judecarea in lipsa partilor, instanta retine cauza in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale si fondului cauzei.

TRIBUNALUL,

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Civila la data de 24.10.2012 sub nr. 41263/3/2012 reclamanta A a chemat in judecata pe parata SC Cl SA B M solicitand instantei sa se constate nulitatea absoluta a Hotararii AGOA din data de 06.08.2012 cu privire la majorarea capitalului social precum si a actelor subsecvente incheiate de conducerea societatii.
In motivarea cererii se arata ca administratorii S.C. C S.A. Baia Mare au convocat AGOA in data de 06.08.2012, in Monitorul Oficial al Romaniei partea a IV-a nr. 2508/05.07.2012 fiind publicat convocatorul sedintei AGEA cu urmatoarea ordine de zi:
1. Majorarea capitalului social al societatii prin aport in numerar conform art. 210 (1), din Legea nr. 31/i990 actualizata cu suma de 17.500 lei echivalent a 7.000 actiuni a 2,5 lei fiecare; actiunile pot fi cumparate de actionarii existenti proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda fiecare.
2. Modificarea actului constitutiv al SC C SA conform noii structuri a actionariatului, rezultata in urma majorarii de capital.
3. Desemnarea persoanei autorizate care sa duca la indeplinire prezenta hotarare si inregistrarea la ORC MM si publicarea in MO.
Hotararea nr. 1/6.08.2012 a AGEA SC C SA Baia Mare a fost publicata in MO nr. 3370/05.09.2012, prin aceasta aprobandu-se urmatoarele:
1. Majorarea capitalului social prin emisiunea de noi actiuni in schimbul aportului in numerar cu suma de 17.500 lei, echivalentul a 7.000 actiuni nominative in forma dematerializata in valoare de 2,5 lei fiecare, prin prezenta facem oferta de cumparare in Monitorul Oficial, Partea a IV-a, si in ziarul local Glasul Maramuresului cu mentiunea ca actiunile pot fi cumparate de actionarii existenti procentual cu numarul actiunilor pe care le detin fiecare, in caz ca unul dintre actionari nu doreste sa cumpere actiunile vor fi vandute celorlalti actionari care solicita termenul de gratie este de 55 zile de la prezenta hotarare, respectiv 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Se supune la vot si se aproba cu un numar de 222.815 voturi (actiuni), reprezentand 100% din cei prezenti. Voturi impotriva 0.
2. Pentru modificarea si actualizarea actului constitutiv si a structurii actionariatului, rezultat in urma majorarii, precum si adoptarea unei hotarari se imputerniceste Consiliul de Administratie sa se ocupe de vanzarea catre actionari a actiunilor nou-emise.
Se supune la vot si se voteaza cu 222.815 voturi (actiuni) pentru, reprezentand 100 % din cei prezenti. Voturi impotriva 0.
3. Se imputerniceste dl. Ec. Mandra Ioan sa duca la indeplinire prezenta hotarare, sa inregistreze la ORC MM, publicarea in Monitorul Oficial si la notar. Se supune la vot si se voteaza cu 222.815 voturi (actiuni) pentru, reprezentand 1005 din cei prezenti. Voturi impotriva 0.
Punctul 1 de pe ordinea de zi a sedintei asa cum a fost publicat in MO nu este explicitat in totalitate, nefiind prezentata procedura cu privire la cumpararea de actiuni de catre actionarii societatii; in hotarare AGEA insa se mentioneaza si ce se intampla cu actiunile pe care o parte dintre actionari nu doreste sa le cumpere.
La punctul 2, societatea nu a respectat prevederile art. 117 alin (7) din Legea nr. 31, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv : „Cand pe ordinea de zi figureaza propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui sa cuprinda textul integral al propunerilor". De asemenea, la punctul 2 din hotararea AGEA, in plus fata de continutul punctului 2 de pe ordinea de zi, se imputerniceste Consiliul de administratie sa se ocupe de vanzarea catre actionari a actiunilor nou emise. Art. 129 alin. (7) din Legea nr. 31, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stipuleaza ca : „Nu pot fi adoptate hotarari asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate in conformitate cu dispozitiile art. 117 si 117A1, cu exceptia cazului in care toti actionarii au fost prezenti sau reprezentati si niciunul dintre acestia nu s-a opus sau nu a contestat aceasta hotarare",
- din punct de vedere al prezentei la sedinta si al numarului de voturi, se remarca urmatoarele:
- nr. total de actiuni: 474.484
- nr. de voturi exprimate (aferente actiunilor) pentru majorare, la prima data stabilita pentru sedinta AGEA : 222.815 (47%), iar conform Actului constitutiv al societatii, la art. 13 se stipuleaza: „ Pentru validarea deliberarilor adunarii extraordinare sunt necesare la prima convocare prezenta a trei patrimi din capitalul social iar hotararile se iau cu votul actionarilor care reprezinta cel putin jumatate din capitalul social". Dupa cum se observa, la prima sedinta din data de 06.08.2012 nu s-a intrunit prezenta a trei patrimi din capitalul social.
Mentionam ca AVAS nu a avut reprezentant la aceasta AGA.
Trecand peste acest aspect apreciem ca hotararea AGA a fost adoptata cu incalcarea prevederilor art. 129 alin. 1 din Legea 31/1990, cu motivarea ca aceasta nu exprima vointa societara ci vointa unor persoane interesate in maniera personala, in dispretul legii si al actionarului majoritar.
Urmare  acestei majorari de capital social participatia AVAS va scadea de la 50,6% la 49,9%, ceea ce insemna ca AVAS nu va mai detine calitatea de actionar majoritar, acest lucru micsorand posibilitatea de atragere de investitori in situatia oferirii la vanzare a pachetului de actiuni detinut la SC  COMCEREAL SA Baia Mare.
Intrucat  la sedinta din data de 06.08.2012 nu s-a intrunit  prezenta a trei patrimi, din capitalul social denota ca administratorii societatii comerciale au publicat o hotarare adoptata in mod nelegal.
Sanctiunea incalcarii flagrante a acestor dispozitii legale nu poate fi decat anularea actului astfel adoptat.
Hotararea adunarii generale este o manifestare de vointa a societatii insesi, exprimand vointa sociala a actionarilor formata in cadrul sedintei adunarii.
In cauza, vointa societara a fost incalcata prin publicarea unei astfel de hotarari.
Adunarea Generala a Actionarilor din data de 06.08.2012 are un caracter profund nelegal, neexprimand vointa societara, ci vointa unor persoane interesate in maniera personala, in dispretul legii si al actionarului majoritar.
Consideram ca Hotararea AGA a SC C SA din 06.08.2012 este lovita de nulitate absoluta fiind adoptata cu fraudarea legii.
Frauda la lege consta intr-o manevra nelegitima facuta cu scopul de a eluda aplicarea unor norme care sunt in mod normal aplicabile, pentru a promova ilegal unele interese sau a ocoli consecinte legale care nu convin.
Notiunea de frauda in materia actelor juridice cuprinde atat frauda la lege cat si fraudarea intereselor unor terte persoane. Prin frauda la lege se intelege eludarea normelor legale imperative care vatama direct ordinea publica. Prin fraudarea intereselor unor terte persoane, desi sunt pagubite interesele unor persoane straine de actul juridic incheiat, indirect este atinsa si ordinea publica, deoarece aceste interese sunt ocrotite prin norme care apartin conceptului de ordine publica.
Orice  act juridic (ca negotium juris), inclusiv hotararea AGEA, este supus respectarii legii, pentru ca efectele pe care le produce o astfel de hotarare sa nu conduca la eludarea dispozitiilor legale imperative.
Pentru considerentele de mai sus, reclamanta solicita admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata si sa se constate nulitatea Hotararii A.G.E.A. din data de 06.08.2012, publicata in MO nr. 3370/05.09.2012 precum si a actelor subsecvente incheiate de conducerea societatii.
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 12 din Legea nr.137/2002, art. 142 si urm. din HG nr. 577/2007, Legea nr. 31/1990.
In sustinere au fost depuse inscrisuri, in copii.
Parata a depus intampinare la data de 15.02.2013 prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti solicitand declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Maramures care are competenta teritoriala de a solutiona cauza, intrucat societatea are sediul in Municipiul Baia Mare.
Analizand  actele si lucrarile dosarului , urmand a solutiona exceptia de necompetenta teritoriala in conditiile  art.137 alin.1 C.pr.civ. tribunalul retine :
  Prin cererea de chemare in judecata reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicita, in contradictoriu cu parata SC C SA Baia Mare solicitand instantei sa se constate nulitatea absoluta a Hotararii AGOA din data de 06.08.2012 cu privire la majorarea capitalului social precum si a actelor subsecvente incheiate de conducerea societatii.
            In solutionarea exceptiei tribunalul  retine ca este vorba de competenta teritoriala exclusiva in materie societara, in conditiile art.15 C.pr.civ. coroborat cu art.63 din Legea nr.31/1990 R.
             Astfel ,potrivit art.63 din Legea nr.31/1990 R , „cererile si caile de atac prevazute de prezenta lege , de competenta instantelor judecatoresti, se solutioneaza de instanta locului unde societatea isi are sediul principal „ , iar art.15 C.pr.civ. statueaza competenta  in materie societara, pana la sfarsitul lichidarii  in fapt, ca apartinand instantei locului unde societatea isi are sediul principal „ .  
            Pentru considerentele expuse, tribunalul, retinand disp. art.158 alin.3, 159  alin.1 pct. 3  si 159 ind.1 coroborat cu art.15 C.pr.civ.si art.63 din Legea nr.31/1990 , va admite exceptia de necompetenta teritoriala si va declina  cauza in favoarea  Tribunalului Maramures Sectia Civila ca fiind instanta   locului unde societatea isi are sediul principal.  

PENTRU ACESTE MOTIVE
 IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia de necompetenta teritoriala.
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta A, cu sediul in B in contradictoriu cu parata SC C SA B M, cu sediul in  B M,  judetul M, in favoarea Tribunalului M Sectia C.
Fara cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi 18.02.2013.


                  PRESEDINTE                                                         GREFIER



Red.jud.R.A
Dact.R.G
Ex.4/
Comunicat………………
Ex……………………….
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013