InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Achitarea taxei de timbru doar pentru unul dintre capetele de cerere.

(Decizie nr. 36 din data de 09.01.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

DOSAR NR.15090/301/2011
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA a VI-a CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.36
Sedinta publica de la 09.01.2013
Tribunalul compus din:
PRESEDINTE       Z S M
JUDECATOR        I M
JUDECATOR        P C F
GREFIER               V C

               
Pe rol solutionarea recursului declarat de recurenta reclamanta SC C SA impotriva sentintei civile nr.10898/4.08.2011, pronuntate de Judecatoria sector 3  in dosarul nr. 15090/301/2011, in contradictoriu cu intimata parata  SC N A 95 SRL, cauza avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica, au raspuns recurenta reclamanta, prin avocat A N, care depune  imputernicire avocatiala la dosar  si  intimata parata, prin avocat D R G, cu imputernicire avocatiala depusa la fila 20 din dosar.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefier, care invedereaza instantei ca recurenta nu a depus dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 4 lei si timbru judiciar in valoare de 0,15 lei, iar intimata a depus, prin Serviciul Registratura, intampinare in dublu exemplar, dupa care:
Recurenta, prin aparator, depune la dosar dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 4 lei si timbru judiciar in valoare de 0,15 lei, precum si cerere prin care indica sediul procesual ales.
Tribunalul dispune inregistrarea in Ecris a datelor privind sediul ales al recurentei.
La randul sau, intimata, prin aparator, arata ca societatea si-a schimbat sediul in Bucuresti, sectorul 3, str. Turturelelor nr. 48.
Tribunalul ia act de modificarea sediului intimatei si dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni in aplicatia ECRIS. Comunica recurentei un exemplar de pe intampinarea formulata de intimata si acorda cuvantul asupra exceptiilor invocate de intimata prin intampinare.
Intimata, prin aparator, avand cuvantul, solicita admiterea exceptiei tardivitatii formularii recursului, astfel cum a fost motivata prin intampinare.  Solicita admiterea exceptiei inadmisibilitatii recursului, fata de dispozitiile art. 312 pct. 5 Codul de procedura civila, apreciind ca instanta de recurs nu poate solutiona cauza, urmand a se dispune  trimiterea cauzei instantei de fond.
Recurenta, prin aparator, solicita respingerea exceptiei tardivitatii formularii recursului, apreciind recursul ca fiind formulat in termen. Solicita respingerea exceptiei inadmisibilitatii recursului, aratand ca sentinta pronuntata de instanta de fond poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, iar interesul declararii recursului consta in recuperarea taxei judiciare de timbru.
Tribunalul, deliberand, respinge exceptia tardivitatii recursului, invocata de intimata prin intampinare, apreciind ca a fost declarat in termen legal, respectiv in ultima zi a acestuia, 10.11.2011, conform mentiunilor inscrise pe plicul cu care recursul a fost inaintat la posta. Respinge exceptia inadmisibilitatii recursului invocata de intimata prin intampinare, apreciind ca admisibilitatea caii de atac se determina in raport de dispozitiile art.2821 si art.299 Codul de procedura civila, precum si de valoarea obiectului pricinii si natura litigiului.
Or, fata de criteriile aratate, recursul apare ca fiind admisibil.
Tribunalul, avand in vedere ca nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza in stare de judecata si acorda cuvantul asupra recursului.
Recurenta, prin aparator, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat. In sustinere, arata ca la primul termen a timbrat doar primul capat de cerere, neintelegand sa timbreze capetele de cerere subsidiare. Depune practica judiciara. Solicita obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.
Intimata, prin aparator, solicita respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, aratand ca taxa de timbru a fost achitata dupa introducerea cererii de chemare in judecata.

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr.10898/4.08.2011 pronuntata de Judecatoria sectorului  3  Bucuresti in dosarul nr. 15090/301/2011 a fost admisa exceptia insuficientei timbrari, fiind anulata cererea formulata de reclamanta SC C SA in contradictoriu cu parata SC N A 95 SRL ca insuficient timbrata si s-a dispus disjungerea cererii reconventionale si formarea unui dosar separat.
S-a  retinut in considerente ca actiunea principala este o cerere in pretentii, evaluabila  in bani care potrivit art.2 din Legea nr. 146/1997 se timbreaza la valoare.
A retinut instanta ca prin  rezolutia de primire a cererii s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de a achita taxa judiciara de timbru in valoare de 1874,39 lei si de a aplica un timbru judiciar de 5 lei, in raport de valoarea pretentiilor din actiune.
Desi legal citata, reclamanta a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru  intr-un  cuantum mai mic decat cel stabilit de instanta, imprejurare care atrage incidenta prevederilor art.20 alin.2 si alin.3 din Legea nr. 146/1997.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, in termen legal, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Civila la data de 24.11.2011 sub nr. 15090/301/2011.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca sentinta recurata a  fost data cu aplicarea gresita a legii, respectiv a prevederilor art.14 din Legea nr. 146/1997.
Astfel, apreciaza recurenta ca instanta de fond nu trebuia sa anuleze in intregime cererea de chemare in judecata, ci doar capetele de cerere pentru care nu a fost achitata taxa judiciara de timbru, instanta fiind legal investita cu solutionarea capatului de cerere principal.
Pe de alta parte, imprejurarea ca taxa judiciara de timbru a fost achitata ulterior inregistrarii cererii de chemare in judecata, nu constituie un motiv de anulare a acesteia.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.299 Cod procedura civila.
Intimata-parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii declararii recursului, exceptia inadmisibilitatii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
S-a aratat ca recurenta-reclamanta nu a facut dovada unei procuri speciale pentru renuntarea la judecarea capatului de cerere privind penalitatile de intarziere, astfel incat aceasta datora taxa judiciara de timbru pe acest capat.
Analizand recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciaza ca este fondat, pentru considerentele urmatoare:
Prima instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni in pretentii, avand trei capete de cerere evaluabile in bani, cu finalitate diferita, respectiv obligarea paratului la plata sumei de 7600,81 lei, reprezentand contravaloare servicii prestate, 14.270,41 lei, reprezentand daune interese moratorii aferente, calculate in temeiul unei clauze penale incluse in conventia partilor si 9713,53 lei, reprezentand daune interese compensatorii pentru neexecutarea unei obligatii contractuale (interzicerea denuntarii unilaterale).
In consecinta, potrivit prevederilor art.14 din Legea nr.146/1997, taxa judiciara de timbru era datorata distinct, pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui.
La primul termen de judecata, reclamanta a facut dovada achitarii taxei judiciare de timbru datorate pentru primul capat de cerere, conform art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997, in cuantum de 567,05 lei, invederand ca nu intelege sa achite taxa judiciara de timbru pentru celelalte pretentii.
In aceste conditii, facand aplicarea coroborata a prevederilor art.20 alin.1 si art.14 din lege, fata de natura diferita a celor trei capete de cerere ale actiunii de chemare in judecata si de imprejurarea ca nu exista niciun impediment pentru solutionarea primului capat de cerere, legal timbrat, tinand cont si de principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, Tribunalul apreciaza ca prima instanta trebuia sa anuleze ca netimbrate capetele 2 si 3 ale cererii, procedand la solutionarea litigiului in limita timbrajului.
In acelasi sens este si practica in materie (Decizia Curtii de Apel, Sectia a VI-a Civila nr.492/08.11.2011, Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Comerciala nr.196/1998 ).
De asemenea, distinct de dispozitiile legale interne in materie, trebuie avute in vedere si dispozitiile art.6 din CEDO, precum si jurisprudenta CEDO privind limitarea accesului la justitie, potrivit carora nu trebuie sa se restranga dreptul recurentei reclamante la un tribunal, pana la punctul la care se atinge insasi substanta dreptului respectiv.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca solutia instantei incalca prevederile legale enuntate si constatand ca procesul a fost solutionat fara a se intra in cercetarea fondului, vazand si dispozitiile art.312 alin.3 Codul de procedura civila, Tribunalul va admite recursul, va casa sentinta recurata si va trimite cauza spre rejudecarea cererii, in limita timbrajului, urmand a se anula capetele doi si trei ale acesteia. 

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta SC C SA, cu sediul in Bucuresti, impotriva sentintei civile nr.10898/4.08.2011 pronuntata de Judecatoria sectorului  3  Bucuresti in dosarul nr. 15090/301/2011 in contradictoriu cu intimata-parata SC N A 95 SRL, cu sediul in Bucuresti.
Caseaza sentinta recurata  si trimite cauza spre rejudecare instantei initial investite.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 09.01.2013.

          PRESEDINTE                   JUDECATOR                    JUDECATOR                


                                                                                           GREFIER
                                                                                        

Red.jud.S.M.Z.
Dact.RG
Ex.2/16.01.2013
Judecator fond  - B I
Judecatoria sector 3  Bucuresti-dosar nr.15090/301/2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013