InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Aplicarea disp. art. 720 ind.1 Cpc.

(Decizie nr. 1323/11.06.2012 din data de 11.06.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Societati comerciale | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

Dosar nr. 57765/299/2010
R O M A N I A

TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A-VI-A CIVILA

Decizia nr. 1323
Sedinta publica de la 11 Iunie 2012
Completul constituit din:
PRESEDINTE: CUCU CRISTINA
JUDECATOR: PETRESCU PETRONELA SIMONA
JUDECATOR: RADUCANU ANDREEA
GREFIER: OTEL IRINA GABRIELA

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe recurent SC I T SRL si pe intimat SC NBG  L I S.A.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns recurenta prin avocat Ana-Maria Filip, lipsa fiind intimata.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza:
-obiectul pricinii: pretentii penalitati
- stadiul pricinii: recurs
-procedura de citare este legal indeplinita.
Recurenta prin avocat invedereaza ca nu mai are de formulat alte cereri.
Instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Recurenta prin avocat solicita admiterea  recursului asa cum a fost formulat, in principal solicita casarea in tot a sentintei de fond cu trimitere spre rejudecare la instanta de fond, iar in subsidiar casarea cu retinere spre rejudecare.
Arata ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 109 alin 2 C.p.c, dand o hotarare netemeinica, deoarece a invocat din oficiu exceptia  prematuritatii cererii de chemare in judecata, exceptie ce putea fi ridicata doar de catre parte. De asemenea  instanta a incalcat si dispozitiile art. 129 C.p.c privind rolul activ al instantei. Exista dovada procedurii prealabile, iar in situatia in care aceasta dovada nu se regasea la dosar instanta trebuia sa puna in discutie o eventuala lipsa de documente. Ca urmare a acestor argumente solicita admiterea recursului, cu obligarea intimatei la  plata cheltuielilor de judecata.

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr.17139/10.10.2011, pronuntata in dosarul nr.57765/299/2010, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis exceptia prematuritatii  invocata de instanta, din  oficiu, si a respins  actiunea  astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta SC I T SRL in contradictoriu cu parata SC NBG L I S.A.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca potrivit  art. 7201 Cod procedura civila, in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, in acest scop fiind necesara respectarea de catre reclamant a procedurii prevazute in alin. 2-4 ale art.7201 Cod procedura civila. Prezentul litigiu, potrivit  Codului comercial-art.3 si art.56 -, are natura comerciala, intrucat actiunea in pretentii  isi are temeiul in contractul de leasing financiar incheiat  intre  doi  comercianti (doua  societati  comerciale). Ca urmare, sunt incidente prevederile art. 7201 Cod procedura civila, iar reclamanta nu a respectat procedura concilierii directe a paratei, in ceea ce priveste pretentiile pecuniare ce fac obiectul litigiului.
Astfel, reclamanta pretinde ca  a convocat  parata pentru conciliere directa prin intermediul BEJ C M-C-N, conform  inscrisurilor  anexate (f.66-76), insa   nu  exista  dovezi  care sa   confirme  primirea   de  catre  parata  - prin  semnatura  si  stampila  - a  acestor  convocari, respectiv  notificari, conditie   impusa   in  mod  imperativ  de  disp al.2 al textului  de lege  sus aratat.
 Or, in conditiile in care  efectuarea procedurii de conciliere subsecvente constituie o conditie prealabila de exercitiu a actiunii judecatoresti in materie comerciala si constatand ca reclamanta  nu a respectat cerintele dispozitiilor legale mentionate anterior introducerii cererii de chemare in judecata, instanta a admis exceptia prematuritatii introducerii actiunii, consecinta fiind respingerea acesteia.

Impotriva acestei sentinte  a formulat recurs reclamanta SC I T SRL solicitand in principal, admiterea prezentului recurs, casarea sentintei civile nr. 17139/10.10.2011 si trimiterea prezentei cauze spre rejudecare primei instante in vederea solutionarii fondului cauzei; in subsidiar, admiterea prezentului recurs, modificarea sentintei civile nr. 17139/10.10.2011 in sensul admiterii cererii de chemare in judecata formulata de S.C. I T S.R.L
In motivarea recursului, recurenta arata ca  instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 109 Cod procedura civila, motiv de recurs prevazut la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Astfel, fiind vorba de o procedura anterioara cererii de chemare in judecata, procedura concilierii reprezinta o procedura prealabila instituita prin lege, astfel ca sunt incidente dispozitiile art. 109 alin. (2) Cod procedura civila, conform carora in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile. Cu toate acestea, potrivit dispozitiilor art. 109 alin. (3) Cod procedura civila, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 202/2010 (in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata), neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de parat, prin intampinare, sub sanctiunea decaderii. Ca atare, in lipsa invocarii de catre parat prin intampinare, aceasta lipsa nu mai poate fi invocata din oficiu de catre instanta. NBG L, desi legal citata, nu a formulat intampinare si cu atat mai putin nu a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii formulate de I T.
Se mai arata ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 7201 alin. (2) raportat la art. 114 C. proc. civ. si la art. 129 C. proc. civ. (motiv de recurs incadrabil la dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Astfel, in considerentele sentintei atacate, instanta de fond retine ca I T a depus la dosarul cauzei inscrisuri din care rezulta ca recurenta a a convocat parata pentru conciliere directa prin intermediul BEJ C M R, filele 66-76, insa nu s-a facut dovada confirmarii de primire a Notificarilor si Convocarilor la Conciliere Directa in conformitate cu dispozitiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ.
Este real ca I T a depus la dosarul instantei de fond Notificarile si Convocarile la Conciliere Directa si Procesele Verbale de Conciliere Directa, semnate de avocat, care atesta ca NBG L nu a dat curs convocarilor recurentei, insa nu a depus la dosarul instantei de fond dovada confirmarii de primire a respectivelor Notificari si Convocari la Conciliere Directa. Cu toate acestea, avand in vedere ca la dosarul instantei de fond existau inscrisuri care erau de natura sa ateste parcurgerea procedurii de conciliere prealabila, in conformitate cu dispozitiile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 114 alin. (1) teza finala C. proc. civ. si in virtutea rolului activ al judecatorului, instanta de fond avea obligatia de a pune in vedere I T sa faca dovada primirii de catre NBG L a Notificarilor si Convocarilor la Conciliere Directa. Procedand in sens contrar, instanta de fond, a dat o interpretare excesiv de rigida a dispozitiilor art. 7201 alin. (2) Cod procedura civila, cu atat mai mult cu cat, in situatia in care instanta de fond ar fi procedat in maniera mai sus descrisa, I T era in masura sa faca dovada confirmarii de primire a Notificarii si Convocarii la Conciliere nr. 687/21.09.2010 realizata anterior introducerii cererii de chemare in judecata.

In drept isi intemeiaza recursul pe dispozitiile art. 109, art. 114, art. 129, art. 299, art. 302 si art. 304 pct. 9, art. 7201 C. proc. civ.; art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1084 Cod civil; O.G. nr. 9/2000.

Initial, prin repartizare aleatorie in sistem informatizat, primul termen de judecata a fost stabilit pentru data de 28.01.2013. Urmare a cererii formulate in acest sens de catre recurenta, primul termen de judecata a fost preschimbat pentru data de 07.05.2012, pentru considerentele expuse in incheierea din data de 19.03.2012.

Desi legal citata, intimata nu s-a prezentat in instanta si nu a depus la dosar intampinare.

Analizand materialul probator administrat in cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul apreciaza recursul ca fiind intemeiat si il va admite, pentru considerentele care vor fi expuse in cele ce vor urma:
Sentinta recurata a fost pronuntata in solutionarea exceptiei inadmisibilitatii, pentru neindeplinirea procedurii concilierii directe, exceptie invocata de catre prima instanta, din oficiu.
Tribunalul retine ca, potrivit art.7201 Cod procedura civila, in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, iar in acest scop, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Textul legal mentionat prevede detaliat modalitatile de convocare si termenele in care trebuie realizata concilierea.
Tribunalul mai retine ca, din ansamblul reglementarii, rezulta ca, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere directe, legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti - mai pregnant in materie comerciala - si sa degreveze activitatea instantelor de judecata. Astfel, rolul normei procedurale citate este acela de a reglementa o procedura extrajudiciara care sa ofere partilor posibilitatea de a se intelege asupra eventualelor pretentii ale reclamantului, fara implicarea autoritatii judecatoresti competente. 
In egala masura tribunalul retine, fiind vorba despre o procedura anterioara cererii de chemare in judecata, ca procedura concilierii reprezinta o procedura prealabila instituita prin lege, astfel ca sunt incidente dispozitiile art. 109 alin. (2) Cod procedura civila, conform carora in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile.
 Cu toate acestea, tribunalul constata ca, potrivit dispozitiilor art. 109 alin. (3) Cod procedura civila, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 202/2010 (in vigoare la data introducerii cererii de chemare in judecata), neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de parat, prin intampinare, sub sanctiunea decaderii. Din textul normativ relevat rezulta indubitabil ca invocarea neindeplinirii procedurii prealabile este in mod exclusiv la latitudinea paratului, legiuitorul excluzand posibilitatea invocarii acesteia si de catre instanta, din oficiu. In consecinta, invocarea neindeplinirii procedurii concilierii directe este posibila numai de catre parat, prin intampinare, conditii in care instanta nu putea sa invoce, din oficiu, neindeplinirea acestei proceduri prealabile. 
In conditiile in care in fata primei instante parata nu a formulat intampinare, desi a fost citata in acest sens (fila 80 dosar), astfel ca nu a invocat nici neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii, avand in vedere considerentele anterior expuse, tribunalul constata ca in mod gresit instanta de fond a invocat, din oficiu, exceptia inadmisibilitatii, pentru neindeplinirea procedurii concilierii directe.
Ca atare, constatand ca este intemeiata critica recurentei sub acest aspect, retinand incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila,  hotararea fiind data cu incalcarea legii,  avand in vedere ca instanta de fond nu a intrat in solutionarea fondului, in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, tribunalul va admite recursul, va casa sentinta recurata si va trimite cauza spre continuarea judecatii cauzei catre prima instanta.
In ceea ce priveste solicitarea recurentei privind plata cheltuielilor de judecata, aceasta urmeaza a fi analizata in solutionarea in fond a cererii.

PENTRU ACESTEMOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamanta SC I T SRL, cu sediul social in Cluj-Napoca,  cu sediul procesual ales la Societatea Civila de Avocati Nistorescu, Somlea si Asociatii, in Cluj-Napoca, impotriva sentintei civile  nr.17139/10.10.2011, pronuntata in dosarul nr.57765/299/2010 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, in contradictoriu cu intimata-parata SC NBG L I SA cu sediul in Bucuresti.
Caseaza sentinta recurata si trimite cauza primei instante spre continuarea judecatii cauzei.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.06.2012.

Presedinte,                        Judecator,                                   Judecator,
          Cucu  Cristina          Petrescu  Petronela Simona         Raducanu Andreea


Grefier,
   Otel Irina Gabriela


Red.CC.
Dact. A.M. /2 ex/05.07.2012
Judecatoria Sectorului 1
Judecator fond Iacob Elena


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Societati comerciale

Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2 din data de 22.01.2018
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 84 din data de 02.02.2016
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 238 din data de 15.03.2015
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Decizie nr. 775 din data de 19.06.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI - Sentinta comerciala nr. 1124/C din data de 19.11.2014
PROCEDURA INSOLVENTA - Sentinta comerciala nr. 753 din data de 24.06.2014
Nulitate absoluta a obiectului de activitate a societatii comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900/C din data de 08.12.2009
Societati comerciale - Sentinta comerciala nr. 1900 din data de 08.12.2009
Amanare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 28/CC din data de 14.07.2009
Anulare hotarare AGA - Sentinta comerciala nr. 116/CC din data de 19.11.2009
somatie de plata - Sentinta civila nr. 376 din data de 19.08.2009
Insolventa. Confirmare plan reorganizare. In reorganizare este necesar ca cel putin o categorie de creante sa primeasca mai mult decat in cazul falimentului, altfel reorganizarea nu si-ar avea ratiunea. Nu este insa neaparat necesar ca toti creditorii sa - Decizie nr. 224 din data de 26.02.2014
Termenul de perimare a judecarii recursului prevazut de art 248 cod procedura civila curge de la data legalei citari a recurentului, a carei analiza se realizeaza si prin prisma dispozitiilor art 98 cod procedura civila. - Decizie nr. 3753/R din data de 06.09.2013
Modificarea unilaterala a Contractului Individual de Munca determinata de incompatibilitatea detinerii functiei in conditiile inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 2010/R din data de 06.11.2013
Accident de munca/accident de traseu - Decizie nr. 2092/R din data de 25.11.2013
Procedura insolventei. Contestatie impotriva tabelului preliminar al creantelor. Creante sub conditie suspensiva art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Fata de clauza din contractul de credit, creanta creditorului asociat este o creanta sub conditia suspe - Decizie nr. 2129/R din data de 04.12.2013
Un prim aspect este cel retinut de instanta de fond potrivit caruia pentru a opera compensarea trebuie sa existe raporturi juridice reciproce directe intre partile implicate, ceea ce in speta nu s-a realizat. - Decizie nr. 463/R din data de 31.01.2013