Drept de proprietate. Inadmisibilitatea actiunii de drept comun in retrocedarea unui imobil expropriat, intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.

Articolul 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale, a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Medgidia sub nr. 4848/256/2008 reclamanta C.L. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Medgidia prin Primar solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa oblige paratul la plata despagubirilor pentru imobilul compus din teren in suprafata de 162,96 mp si constructie, ce a fost expropriat pentru o cauza de utilitate publica, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea prezentului litigiu.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat, in esenta, ca imobilul in litigiu a fost dobandit de autorii sai P.G. si P.M. conform contractului de vanzare - cumparare nr. 648/338/23.11/1955.
In anul 1965, intregul imobil a fost expropriat pentru utilitate publica, constructia fiind demolata, valoarea imobilului fiind estimata  la 6326 lei, despagubiri care nu au fost primite, iar pe terenul expropriat s-a edificat ulterior un bloc de locuinte.
Prin sentinta civila nr. 454 din 19.02.2009, Judecatoria Medgidia a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat cauza in favoarea Tribunalului Constanta  in temeiul art. 2 pct. 11 lit. f din Codul de procedura civila.
In fata instantei legal sesizate, reclamanta si-a precizat temeiul de drept material ca fiind Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. 3 din Constitutie si art. 481 Cod civil.
Prin notele de sedinta formulate in cauza la data de 19.06.2009, paratul Municipiul Medgidia prin Primar si-a precizat pozitia procesuala, retinandu-se  ca se invoca pe cale de exceptie inadmisibilitatea actiunii in raport de Legea nr. 10/2001 care este o lege speciala, precum si exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei.
Prin sentinta civila nr. 1053/2009 Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins actiunea ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, in esenta ca la data sesizarii instantei de judecata, 27.10.2008, Legea nr. 10/2001 era in vigoare, iar aceasta lege, avand in caracter special, exclude utilizarea actiunii intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 33/1994 pentru redobandirea imobilelor preluate de stat in perioada  6 martie 1945-22 decembrie 1989. In raport de Legea nr. 33/1994, cadrul juridic general in materia exproprierii, Legea nr. 10/2001 este o reglementare speciala cu caracter reparatoriu avand ca obiect toate imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, fiind de imediata aplicare, sens in care a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. L III(53)/2007, pronuntata intr-un recurs in interesul legii.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal,  a declarat apel reclamanta C.L., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii sale intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Apelanta reclamanta a sustinut ca Legea nr. 33/1994 constituie calea dreptului comun in materie de expropriere pentru utilitate publica, iar in conditiile in care partea interesata nu a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001, intrucat a fost impiedicata sa formuleze notificare in termenul prescris de lege, nu i se poate inchide accesul liber la justitie, impunandu-se solutionarea cererii ei conform Legii nr. 33/1994.
Prin intampinare intimatul parat Municipiul Medgidia prin Primar a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Acesta a sustinut ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a uzat de dispozitiile dreptului comun - art. 480 Cod civil si a promovat o actiune in revendicare a aceluiasi imobil, iar prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia ramasa definitiva si irevocabila, s-a respins aceasta actiune ca nefondata.
In apel s-a depus, conform dispozitiilor art. 295 Cod procedura civila, sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul civil nr. 1518/256/2007.
Examinand legalitatea sentintei apelate in raport de criticile formulate de reclamanta, Curtea constata ca apelul nu este intemeiat si urmeaza sa fie respins pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul Constanta a retinut ca in mod corect ca actiunea reclamantei este o actiune in retrocedarea imobilului situat in Medgidia, Str. R.N. nr. 2 (fosta I.V.S. nr. 18 si 20), expropriat in anul 1965, intemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit carora daca imobilele expropriate nu au fost utilizate in termen de un an, conform scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrarile nu au fost incepute, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor daca nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica.
Problema supusa dezbaterii instantei prin prezentul apel este aceea a raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie in cazul imobilelor preluate abuziv de stat, si Legea nr. 33/1994, ca lege generala in materia exproprierii,  invocata de reclamanta ca temei al cererii sale de restituire, prin echivalent banesc, a imobilului expropriat de la autorul sau in anul 1965.
Este adevarat ca prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie in Sectiile Unite in cadrul unui recurs in interesul legii, s-a statuat in sensul ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sunt aplicabile si in cazul cererilor avand ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii in vigoare a aceste legi, daca nu s-a realizat scopul exproprierii.
Ulterior pronuntarii acestei decizii a fost adoptata Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 care, in art. 11, instituie reguli speciale pentru restituirea imobilelor expropriate, in perioada de referinta a legii.
Dispozitiile textului legal mai sus mentionat se aplica in toate cazurile de expropriere, fara a distinge dupa cum aceasta a fost facuta cu titlu valabil ori fara titlu valabil, indiferent daca s-au platit sau nu despagubirile expropriatilor, fara relevanta daca exproprierea a privit numai terenurile sau numai constructiile, esentiala ramanand dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri, dispusa ca atare in baza unui act normativ generic sau individual.
Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 se aplica imobilelor expropriate chiar daca lucrarile pentru care a fost dispusa aceasta masura  nu s-au finalizat nici pana la data intrarii in vigoare a legii, cu consecinta ca masura restituirii in natura este permisa in masura nefinalizarii exproprierii. Sunt vizate toate acele imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, in temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, ale carei dispozitii sunt in continuare active pentru exproprierile realizate dupa intrarea in vigoare a acestei legi.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale reparatorii a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala, pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acordarea masurilor reparatorii fiind posibila in cadrul procedurii speciale reglementate de lege, nicidecum pe calea unei actiuni directe in justitie.
Sustinerea apelantei reclamante, in sensul ca persoana interesata poate sa aleaga intre cele doua actiuni, una intemeiata pe Legea nr. 10/2001, iar alta intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 33/1994, pentru a obtine despagubiri  pentru imobilele preluate de stat in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, nu poate fi primita. In primul rand pentru ca un drept subiectiv cum este dreptul de proprietate nu poate fi ocrotit in acelasi timp si direct prin doua actiune distincte. Legea nr. 10/2001 nu lasa sa subziste nicio actiune intemeiata pe Legea nr. 33/1994 pentru obtinerea unor despagubiri pentru imobilele expropriate, odata cu intrarea ei in vigoare pentru ca, instituind obligatia efectuarii procedurii administrative directe contra unitatii detinatoare, exclude ideea unui "cumul" de actiuni.
In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie, printr-o decizie pronuntata in temeiul art. 329 Cod procedura civila - hotarare obligatorie pentru instantele judecatoresti - a statuat ca "Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpreteaza in sensul ca aceste dispozitii nu se aplica in cazul actiunilor avand ca obiect imobilele expropriate in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001".
O atare interpretare este impusa si de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit careia "bunurile preluate de stat fara titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatii".
In acord cu solutiile adoptate de Curtea Constitutionala a Romaniei privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 si buna-credinta a chiriasului cumparator, se constata ca aceasta lege, in limitele date de dispozitiile art. 6 alin. ( 2)   din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun in materia retrocedarii in natura, sau in echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv a imobilelor expropriate.
Instanta nu poate retine nici critica referitoare la incalcarea dreptului reclamantei de acces la justitiei prin refuzul de a i se primi cererea de restituire, prin echivalent, a imobilului expropriat de la autorul ei, pe calea Legii nr. 33/1994. Asa cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 33/2008 pronuntata in recursul in interesul legii, dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 din C.E.D.O. nu este un drept absolut, Curtea Europeana a Drepturilor Omului  statuand ca acest drept este compatibil cu limitari implicite, statele dispunand in aceasta materie de o anumita marja de apreciere.
"In Romania, legiuitorul a adoptat un act normativ special, in temeiul caruia persoanele care se considera indreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.
Faptul ca acest act normativ - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, nu conduce la privarea acelor persoane  de dreptul la un tribunal, pentru ca, impotriva dispozitiei sau deciziei emise in procedura administrativa, legea prevede calea contestatiei in instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina".
Cata vreme persoana indreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau in cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie.
Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare (Legea nr. 33/1994), nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva.
Ori, in privinta accesului efectiv, reclamanta nu a pretins ca, desi a folosit procedura administrativa notificand unitatea detinatoare, a fost lasata nesolutionata cererea sa,  aratand pur si simplu ca a ales calea Legii nr. 33/1994 prin vointa proprie, fara sa utilizeze procedura legii speciale.
De altfel, in anul 2007, reclamanta a urmarit valorificarea dreptului sau in referire la imobilul expropriat si in cadrul unei actiuni in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod procedura civila. Actiunea sa a fost respinsa ca nefondata prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008, pronuntata de Judecatoria Medgidia in  Dosarul nr. 1518/256/2007, hotarare impotriva careia reclamanta nu a inteles sa utilizeze caile legale de atac, achiesand astfel la solutia instantei care a statuat ca reclamanta nu este indreptatita sa primeasca despagubiri pentru imobilul expropriat si pentru care autorul sau a incasat despagubiri la momentul demolarii constructiei.
Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantei nici nu a fost recunoscut in prealabil printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila care sa o indreptateasca, in prezent, sa invoce dreptul sau ori o speranta legitima, drept care, intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului sa poata fi valorificat pe calea dreptului comun, conform Legii nr. 33/1994. In lipsa recunoasterii dreptului de proprietate - fie pentru ca reclamanta nu a formulat notificare in temeiul legii speciale, pierzand insusi dreptul de a i se recunoaste un asemenea drept, fie pentru ca nu exista o hotarare judecatoreasca irevocabila de recunoastere a acestui drept - nu se poate retine ca, prin respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare, instanta a lipsit-o pe reclamanta de proprietatea sa, perpetuand in acest fel abuzul comis prin expropriere. De altfel, in cauza Poenaru contra Romaniei , C.E.D.O.  a apreciat ca simpla solicitare de a obtine un bun preluat de stat nu reprezinta un bun actual si nici o speranta legitima, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
 Pentru considerentele expuse, in baza art. 296 Cod procedura civila, Curtea va respinge apelul reclamantei ca nefondat.