InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Medias

Pretentii

(Sentinta civila nr. 1457 din data de 07.07.2010 pronuntata de Judecatoria Medias)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Medias | Jurisprudenta Judecatoria Medias


Judecatoria Medias
Sentinta civila nr.1457/07.07.2010
Domeniu asociat - civil - pretentii


Constata ca , prin actiunea civila inregistrata pe rolul acestei instante la data de 29.03.2010 , reclamantul B. I., domiciliat in M. , str. 1 D. , nr.- , jud. S. , a solicitat obligarea paratei D. S. S. , cu sediul in S. , C. D. , nr.- , jud. S. , la plata sumei de 2.000 lei , cu titlu de despagubiri ; cu cheltuieli de judecata .
In motivarea actiunii sale , reclamantul invedereaza ca , in toamna anului 2008 , i-a fost distrusa in proportie de peste 50 % cultura de porumb de pe o suprafata de 1,9 ha , de catre porcii mistreti .
Actiunea nu este motivata in drept .
Prin intampinarea formulata , parata s-a opus admiterii actiunii .
In motivarea intampinarii se arata ca parata este exonerata de raspundere in ceea ce priveste paguba invocata de reclamant , intrucat acesta nu si-a respectat obligatiile care ii reveneau corespunzator prevederilor H.G. 748/2002 , in sensul ca nu a adresat O. S. M. nicio cerere pentru intreprinderea actiunilor de indepartare a vanatului , prin care sa invedereze acestuia ca are infiintate culturi de porumb si sa solicite sprijin pentru paza acestor culturi .
Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta a retinut urmatoarele :
La data de 11.09.2008 C. A. din cadrul P. M. a intocmit un proces verbal ( fila 4 dosar ) , in care se precizeaza ca , la solicitarea reclamantului , s-a constatat ca , pe tarlaua 43 din parcela 2223/5/2 , cultivata cu porumb , cultura a fost distrusa de mistreti in proportie de 50 % , paguba fiind evaluata la suma de 2.000 lei .
Cu actul de partaj voluntar autentificat ( filele 7-9 dosar ) reclamantul face dovada faptului ca are calitatea de coproprietar asupra terenului identificat mai sus .
Probele testimoniale administrate coroborate cu procesul verbal de constatare si evaluare a pagubei evidentiat mai sus dovedesc faptul ca reclamantul a suferit un prejudiciu prin distrugerea partiala a culturii de porumb de catre porcii mistreti .
Raspunderea gestionarului fondurilor de vanatoare , in speta D. S. S. , pentru prejudiciile cauzate de vanat , este antrenata , insa , numai in conditiile legii .
Astfel art. 13 din Legea 407/2006 a vanatorii si protectiei fondului cinegetic prevede obligatia de despagubire in sarcina gestionarului fondurilor de vanatoare pentru pagubele produse culturilor agricole de catre exemplarele din speciile de fauna de interes cinegetic , insa numai in situatia in care acesta nu si-a respectat obligatiile pentru prevenirea pagubelor ( alin.2 lit.a ).
Potrivit dispozitiilor alineatului 3 al art. 13 din Legea 407/2006 , pentru situatiile in care atat gestionarul , cat si proprietarul de culturi agricole si-au indeplinit toate obligatiile pentru prevenirea pagubelor , despagubirile se suporta de catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura .
Pentru ca gestionarul fondului cinegetic sa fi putut avea posibilitatea sa-si execute obligatiile ce-i revin in baza legii pentru prevenirea pagubelor , ar fi trebuit sa cunoasca faptul ca este data o situatie de natura sa presupuna interventia sa pentru prevenirea unor asemenea pagube .
Conform Normelor metodologice privind protectia culturilor agricole , silvice si a animalelor domestice impotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vanat , aprobate prin H.G. 748/2002 , care erau in vigoare in septembrie 2008 , proprietarii sau detinatorii de culturi agricole au o serie de obligatii pentru prevenirea unor asemenea pagube .
Astfel , potrivit art. 2 din actul normativ , acestia intreprind urmatoarele actiuni , cu sprijinul gestionarilor fondurilor de vanatoare : a) asigura paza corespunzatoare in culturile agricole in perioadele in care acestea sunt frecvent cautate de vanat pentru hrana ; b) amplaseaza in cultura agricola instalatii de speriat vanatul , permise de lege , cu ajutorul carora vor alunga sau impiedica patrunderea animalelor salbatice in interiorul culturii .
Asadar , se retine ca proprietarii sau detinatorii de culturi agricole beneficiaza de sprijinul gestionarilor fondurilor de vanatoare pentru aducerea la indeplinire a acestor obligatii , insa pentru a le fi acordat acest sprijin este necesar sa aduca la cunostinta acestora ca au culturi agricole expuse distrugerii cauzate de vanat .
Astfel , potrivit art. 4 din norme , gestionarul fondului de vanatoare pune la dispozitia  detinatorilor sau proprietarilor de terenuri agricole , cu titlu de folosinta gratuita , instalatii de speriat vanatul , insa , numai la cererea acestora .
De altfel , obligatia detinatorilor sau proprietarilor de terenuri agricole expuse vanatului de a solicita gestionarului fondului de vanatoare punerea la dispozitie a instalatiilor de speriat vanatul , este prevazuta expres de art. 6 din norme .
In acord cu prevederile art. 6 alin.2 din norme , adresa catre gestionarului fondului de vanatoare poate fi depusa si la primaria in raza careia se afla terenul agricol , cu obligatia acesteia de a transmite solicitarea gestionarului fondului de vanatoare , fiind astfel facilitata obtinerea interventiei acestuia .
Reclamantul nu a invocat si nu s-a dovedit in cauza ca acesta ar fi respectat obligatiile care ii reveneau pentru prevenirea pagubelor produse de vanat , astfel ca nu poate fi angajata raspunderea paratei in vederea repararii prejudiciului suferit de reclamant , pentru considerentele de fapt si de drept deja dezvoltate .
In consecinta , actiunea reclamantului fiind neintemeiata , urmeaza a fi respinsa .

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014