Revendicare imobiliara

Judecatoria Medias
Sentinta civila nr.897/29.04.2010
Domeniu asociat - revendicare imobiliara


Asupra cauzei civile de fata, instanta constata urmatoarele:
   Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta la data de 12 septembrie 2007 sub numarul unic - /257/2007 reclamantii W. R. si W. S. cu domiciliu in G.  si domiciliu procesual ales la familia N.  din I. N., str. S.,  nr. - au solicitat in contradictoriu cu paratii S. R. prin C.  J. S., S. R. prin C. L. M., S. R. prin P. M., S. R. prin Primarul mun. M., SC G. C. SA M., P. G.  si P. A.domiciliati in I. N., str. S., nr.- ca hotararea ce se va pronunta sa se dispuna urmatoarele :
- obligarea paratilor S. R. si SC G. C. SA sa lase in deplina lor proprietate si folosinta imobilul inscris in CF 272 II I. N., nr. cad. 565/1, gradina intravilan de 611 mp
- anularea incheierilor de carte funciara nr. 1829/1972 si 2204 /1972 cu revenirea la situatia anterioara
-    constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare  nr. 930/1975  si a incheierilor   nr. 1374/ 23.05.1975 si 4651/1.09.1997, cu revenirea la situatia anterioara
- obligarea paratilor P. sa le lase in deplina proprietate si posesie  imobilul identificat in CF nr. 1965 I. N., nr. cad. 565/2
- sa se constate ca la acest imobil au efectuat lucrarile de investitii  aratate in cererea de chemare in judecata
  In subsidiar, se solicita obligarea S. R. prin M. F. la plata unor despagubiri estimate la suma de 95000 lei
 Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca reclamanta este unica mostenitoare a proprietarei de CF, S. R., reclamantul fiind sotul  ei. La data preluarii la stat a imobilului, acesta era inscris intr-o singura carte funciara, fara a fi dezmembrat.
 Reclamantii arata ca la constructia veche au efectuat o serie de investitii respectiv au construit 3 camere, 1 bucatarie, 1 camara si anexe gospodaresti, precum si imprejmuirea la imobil. Investitiile au fost facute in perioada casatoriei reclamantilor pana la plecarea in G.. Imobilul a fost preluat de fostul C. J. S., insa nu le-a fost comunicata decizia de preluare si nu au fost despagubiti. Consimtamantul lor a fost viciat din cauza dictaturii comuniste, fiind obligati sa emigreze in G. pentru reintregirea familiei, fiind fortati practic sa accepte conditiile impuse de dictatura comunista, numai astfel putand parasi tara. Statul la data deposedarii, a intrat abuziv in posesia acestuia, astfel ca nu putea sa-l instraineze  ulterior in mod valabil catre subachizitor, intrucat nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decat  are si numai buna credinta  a subachizitorului nu poate consolida ipso jure actul incheiat. Prin urmare titlul de proprietate al reclamantilor este mult mai bine caracterizat decat al paratilor.
Se invoca practica judiciara, respectiv se admite dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 posibilitatea formularii unor actiuni in revendicare, deoarece avand caracter real, petitoriu, imprescriptibil, poate fi exercitata in mod direct impotriva chiriasului proprietar; nici o dispozitie din legea speciala nu interzice exercitarea actiunii in revendicare, procedura de restituire a imobilelor care au fost deja instrainate unor persoane fizice nu este reglementata de nici o norma speciala care, avand caracter special, are un efect derogator doar referitor la raporturile juridice expres reglementate de ea si cata vreme legea speciala nu se refera la procedura de restituire  in cazul imobilelor instrainate  subachizitorului, se poate solicita restituirea in baza actiunii in revendicare. Se invoca cu titlu de exemplu decizia  civila nr. 2601 /2003 a Curtii de Apel Bucuresti , decizia nr. 449 /2007 a Curtii de Apel Craiova, decizia nr. 122/2005 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia civila nr. 43 /2004 a Curtii de Apel Oradea, deciziile nr. 114/2004 si nr. 4202 /2005 a ICCJ .
Actiunea este motivata cu dispozitiile art.480, art.481, art.6 pct.3 din Legea nr.213/1998.
In dovedire au depus inscrisuri:copie carte funciara, acte stare civila.
Legal citat, C.
 Judetean Sibiu a depus intampinare solicitand respingerea actiunii. A invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii de drept comun  in raport cu dispozitiile Legii speciale nr.10/2001, precum si exceptia lipsei calitatii  sale procesule pasive,  intrucat statul trebuie reprezentat in acest gen de litigii de Ministerul Finantelor Publice, in raport cu dispozitiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, si nu de autoritatea deliberativa a judetului. In ce priveste fondul cauzei, acest parat nu s-a opus actiunii formulate, aratand ca in functie de probele administrate, instanta urmeaza sa dispuna.
In drept a invocat dispozitiile Legii nr.10/2001, art.6 din Legea nr.213/1998, art.115-118 din Codul de procedura civila.
Paratii P. G. si P. A.  au depus intampinare (filele 55-59 dosar) prin care au solicitat respingerea actiunii. Au invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ceea ce priveste constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare  nr. 930/1975 in raport cu dispozitiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 107/2001, termenul de prescriptie implinindu-se la data de 14.08.2002. Au invocat si decizia nr. 5140/2005 a instantei supreme.
Considera paratii ca actiunea este inadmisibila, in conditiile in care nu au uzitat de caile oferite de legea speciala.
           In drept au invocat art.115-118 Cod de procedura civila, art.1898 Cod civil, art.20 si urm., art.22 al.5, art.45 al.5 din Legea nr.10/2001.
Primarul M. M.  a depus intampinare (filele 61-64 dosar) prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive  a Statului Roman prin C. L. M., a Statului Roman prin P. M., a Primarului M. M.. Se sustine ca Primaria M. si Consiliul L. M.  sunt entitati fara personalitate juridica, iar statul are calitate procesuala pasiva prin M. F. P.. Se invoca si exceptia prescriptiei dreptului la actiune in conformitate cu dispozitiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Pe fond, solicita respingerea actiunii ca inadmisibila in raport cu dispozitiile art. 22 alin. 5 din aceeasi lege.
Legal citati, statul prin M. F. P. si SC G. C. SA M. nu au depus intampinare.
In cauza s-a efectuat o expertiza tehnica stabilindu-se valoarea imobilului la data preluarii de catre stat, la data cumpararii de catre paratii P. si valoarea de circulatie a imobilului la data efectuarii expertizei. S-a administrat de asemenea proba cu interogatoriu.
La data de 27 mai 2008 reclamantii au formulat cerere de majorare a obiectului actiunii prin care au solicitat despagubiri majorate  de 117.000 lei –valoare de circulatie a imobilului la momentul efectuarii expertizei tehnice.
  Reclamantii au timbrat initial cererea cu taxa de timbru de 3.224,2 lei si timbru judiciar de 5 lei. Taxa de timbru a fost completata ulterior, la majorarea pretentiilor, cu inca 363 lei.
       Prin sentinta civila nr.2164 din 15.10.2008 a acestei instante instanta a respins actiunea retinand ca, pe de o parte este inadmisibila, atat in privinta capatului principal, cat si a celui subsidiar, intrucat nu s-a uzat de dispozitiile Legii nr.10/2001,  iar pe de alta parte, ca nu exista o hotarare irevocabila de constatare sau anulare a declaratiei de renuntare a fostului proprietar S. R. la dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu in favoarea statului.
Prin decizia nr.163/4.05.2009, T. S. a admis apelul promovat de catre reclamanti impotriva sentintei instantei de fond, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare Judecatoriei Medias, aratand ca in mod gresit instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibila, intrucat nu s-au abrogat dispozitiile art.480 Cod civil care permit procedura de drept comun in materia retrocedarilor. Procedurile administrative  urmate in temeiul Legii 112/1995 si ale Legii nr.10/2001 nu sunt exclusive  in raport cu actiunea in revendicare, care are existenta de sine statatoare. Exceptia inadmisibilitatii trebuia discutata urgent, la inceputul procesului, atunci cand actiunea se prefigureaza ca inadmisibila. A mai mentionat ca ar fi discriminatoriu ca doar cererile promovate pe cale speciala sa fie scutite de plata taxei de timbru, in timp ce cele inaintate pe calea dreptului comun sa fie datoare sa plateasca aceasta suma-art.15 din Legea nr.146/1997.
Prin decizia nr.381/15.10.2009 a Curtii de Apel Alba Iulia, aceasta instanta a respins recursurile promovate de catre paratii S. R. si P.. A retinut ca ideea inadmisibilitatii actiunii reclamantilor nu poate fi primita in raport cu practica CEDO care a statuat ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare promovata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 incalca art.6 din CEDO care garanteaza dreptul la un proces echitabil. Chiar daca prima instanta nu si-a fundamentat solutia de respingere exclusiv pe inadmisibilitatea in raport cu Legea nr.10/2001 si a cercetat unele aspecte ce tin de fondul cauzei, atunci cand a facut aprecieri asupra valabilitatii titlului statului, a lipsei unei hotarari irevocabile privind nulitatea  declaratiei de renuntare si a unui titlu de proprietate valabil al recurentilor, Tribunalul a retinut aceste aspecte atunci cand a constatat ca prima instanta a respins actiunea ca inadmisibila si datorita faptului ca era obligatorie anularea titlului proprietarului actual. S-a apreciat astfel ca lipsa anularii titlului proprietarului actual ar fi tot o chestiune de inadmisibilitate. A mai stabilit ca, chiar daca instanta de fond a retinut ca nu sunt intrunite conditiile pentru admiterea actiunii in revendicare, aceasta nu a cercetat sub nici un aspect de fond solicitarea subsidiara a reclamantilor de acordare de despagubiri, retinand doar inadmisibilitatea in raport cu Legea nr.10/2001.
In rejudecare cauza a fost reinregistrata sub numarul unic 206/257/2010.
Parata SC G.  C. SA a invocat in rejudecare exceptia lipsei calitatii procesuale pasive in ceea ce o priveste, aratand ca prin Hotararea Consiliului L. M. nr.6/25.01.2010 i s-a ridicat dreptul de administrare cu privire la unitatile locative cuprinse in domeniul privat al municipiului M., exceptie de fond care poate fi invocata in tot cursul procesului civil.
In dovedire a depus Hotararea C. L. M. nr.6/25.01.2010 (fila 36 dosar).
Parata D. G. a F. P. S. a formulat intampinare aratand ca nu are calitate procesuala in cauza si nu poate sta in judecata pentru S. R. pentru ca, potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954, in asemenea cazuri Statul participa la judecata prin M. F..
Tot in rejudecare reclamantii au solicitat restituirea taxei de timbru, sustinand ca, potrivit instantei de control, aceasta nu este datorata.
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Conform declaratiei de renuntare de la fila 298 din dosar nr.3002/257/2007, la data de 13 septembrie 1972, S. R., cu domiciliul in I. N., nr.-, jud. S., proprietara tabulara a imobilului inscris in CF 272 – I. N., nr.top.565 - gradina intravilan de 798 mp a renuntat de buna voie la dreptul de proprietate asupra acestui imobil in conformitate cu dispozitiile art. 60 din Decretul Lege nr. 115/1938. Declaratia lui S. R. a fost autentificata de Notariatul de Stat local M. prin incheierea de autentificare nr. 3035/13.09.1972 (fila 299). Ulterior aceasta a parasit Romania, emigrand in Germania unde a si decedat.
Prin incheierea de carte funciara nr. 1829/1972 a BCF M. s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu in favoarea Statului Roman in CF 272 II I. N. (filele 297, 310 dosar).
La data de 9 mai 1975 Statul prin Oficiul Judetean pentru Constructii si Vanzare Locuinte vinde in favoarea paratilor P. G. si P. A. prin contractul de vanzare cumparare nr. 930/9/1975  imobilul inscris in CF 272 II Ighisul Nou (fila 247 dosar).
In baza incheierii nr. 1374 din 23 mai 1975 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra corpului nr.2 rezultat din dezmembrare, nr. top.565/2 compus din  2 camere, 1 bucatarie, 1 antreu, 2 magazii zidite, 1sura in CF nr1965 I. N. in favoarea paratilor P. G. si P. A..
In baza incheierii nr. 4651 din 1 septembrie 1997 s-a intabulat dreptul de proprietate in favoarea paratilor P.si asupra terenului aferent casei de locuit avand in vedere ordinul nr. 1635/1997 eliberat de Prefectul judetului S..
Reclamantii si-au intemeiat cererea pe dispozitiile art.480 din Codul civil.
In conformitate cu practica CEDO in materie, sunt admisibile actiunile in revendicare intemeiate pe dreptul comun; prin respingerea ca inadmisibila a unei astfel de actiuni promovate dupa aparitia Legii nr.10/2001, lege speciala, se incalca prevederile art.6 din CEDO cu privire la un proces echitabil. De asemenea, decizia in interesul legii nr.33 din 9.06.2008 a ICCJ, obligatorie, stabileste ½concursul dintre legea speciala si cea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.10/2001) si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data si in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiate pe dreptul comun, in masura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice½.
Fata de cele mentionate, este evident ca actiunea in revendicare nu este inadmisibila, chiar daca nu s-a uzat de procedura speciala prevazuta de Legea nr.10/2001, aspect relevat si de catre instantele de control, motiv pentru care, in baza art.137 Cod de procedura civila, instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii invocata in cauza.
In privinta exceptiei prescriptiei dreptului la actiune referitor la capatul de cerere privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat intre stat si paratii Pajko, se arata de catre acestia din urma ca in baza dispozitiilor art.45 al.5 din Legea nr.10/2001, termenul de prescriptie s-ar fi implinit la data de 14.08.2002. Trecand peste faptul ca actiunea in constatarea nulitatii  absolute a contractului de vanzare-cumparare este imprescriptibila, fiind invocat dreptul comun (motiv pentru care exceptia se va respinge, in baza art.137 Cod de procedura civila), acest capat de cerere este chiar pe fond neintemeiat, asa cum se va arata mai jos.
Si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP S. invocata de catre aceasta nu poate fi admisa. Desi aceasta a invocat in rejudecare ca nu are calitatea de reprezentant al S. R. (punand in discutie de fapt calitatea de reprezentant),  S. R. a stat in judecata in ciclul procesual anterior prin chiar DGFP S., care a formulat intampinare si a efectuat toate actele procesuale pentru S. R. (mandat existent la fila 128 dosar). De altfel, aceasta reprezinta statul, potrivit  Legii nr. 213/1998.
Cat priveste calitatea procesuala activa a reclamantului W. S., pusa in discutie la ultimul termen de judecata, potrivit actelor de stare civila depuse la dosar, acesta este sotul reclamantei W.R., fiica proprietarei donatoare a imobilului in favoarea statului, prin urmare nu justifica vreo calitate procesuala in actiunea de fata. Doar reclamanta, ca succesoare a acesteia preia drepturile aflate in patrimoniu, printre care si cel de a promova prezenta actiune. De altfel nu s-a facut dovada ca acest reclamant ar fi efectuat vreo investitie la imobil. Asa incat exceptia lipsei de calitate procesuala activa a reclamantului va fi admisa, in baza aceluiasi art.137 Cod de procedura civila.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC G. C., va fi de asemenea admisa, prin HCL M. nr.6/25.01.2010 ridicandu-i-se acesteia dreptul de administrator cu privire la unitatile locative cuprinse in domeniul privat al municipiului M..
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S. prin C. L. M., a Statului prin P. M., a Statului prin Primarul mun. M., se considera intemeiata intrucat, potrivit dispozitiilor Legii nr. 213/1998 calitate procesuala de a reprezenta Statul o are M. F. P.. Se constata de asemenea intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C. J. S. privind reprezentarea Statului  in conformitate cu dispozitiile art.25 din Decretul nr. 31/1954, respectiv a dispozitiilor Legii nr. 213/1998 care prevad ca statul este reprezentat prin M. F. P..
Privitor la nulitatea contractului de vanzare-cumparare nr. 930/9/1975, se retine ca reclamantii au invocat ca si cauza de nulitate faptul ca statul nu putea sa instraineze in mod valabil catre paratii P. imobilul deoarece l-a preluat in mod abuziv si nu putea transmite mai mult decat avea catre subachizitor.
Imobilul a fost cumparat de acesti parati in baza Legii nr.112/1995 in anul 1975, contra sumei de aproximativ 60.000 lei. Potrivit art.1169 Cod civil, cel care face o propunere in fata judecatii trebuie sa o dovedeasca, iar reclamanta nu a probat ca paratii ar fi incheiat contractul cu incalcarea vreunei dispozitii imperative a legii. Referitor la buna credinta, aceasta este credinta posesorului ca cel de la care a dobandit imobilul avea toate insusirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea; buna credinta se prezuma. Reclamanta nu a rasturnat prin probe prezumtia de buna credinta a paratilor P. la momentul cumpararii imobilului. Numai dovada existentei relei credinte poate duce la neaplicarea teoriei error communis facit jus, ceea ce ar conduce la desfiintarea contractului de vanzare-cumparare prin sanctiunea nulitatii absolute. Nu s-a facut dovada prin probe ca la momentul cumpararii, in anul 1975, acesti parati au fost de rea credinta, ca ar fi avut cunostinta ca imobilul nu apartinea vanzatorului, de altfel pretul a fost stabilit cu respectarea dispozitiilor Legii nr.112/1995 si nu poate fi considerat neserios, potrivit art.1303 Cod civil.
Cat priveste constatarea caracterului abuziv al preluarii, nu s-a cerut constatarea nevalabilitatii titlului care justifica titlul de proprietate al statului, respectiv declaratia de renuntare (donatia). De asemenea nu s-a depus o hotarare irevocabila care sa constate acest lucru, aspecte ce au fost puse in discutie de prima instanta de fond, fiind calificate ca aspecte ce tin de inadmisibilitate de catre instantele de control.
Acestea au stabilit ca in mod gresit instanta de fond a respins actiunea ca inadmisibila si nu a cercetat in fond actiunea.
De aceea, in cadrul acestui proces se constata ca, indiferent de existenta sau inexistenta unei hotarari ce ar constata nevalabilitatea donatiei, se poate analiza caracterul abuziv al preluarii de catre stat al imobilului.
Este indeobste cunoscut faptul ca in situatia parasirii definitive a tarii, cu scopul emigrarii in Germania, etnicii germani din T. erau obligati sa procedeze la instrainarea constructiilor catre stat, in schimbul unor sume pe care tot statul le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau sa reprezinte valoarea reala a bunului, respectiv o despagubire rezonabila. In practica judiciara s-a decis ca in astfel de cazuri, preluarea de catre stat a imobilului are caracter abuziv.
Cu atat mai mult, in cazul de fata, cand proprietarul a fost obligat sa renunte, in favoarea statului la dreptul sau de proprietate asupra imobilului, fara plata vreunei despagubiri, se poate spune ca preluarea a avut un caracter abuziv.
Astfel, plecarea definitiva in Germania a fost conditionata de obligatia impusa proprietarului de a-si dona imobilul, ceea ce reprezenta o incalcare a regimului constitutional al ocrotirii proprietatii. Prin urmare, instanta urmeaza a aprecia ca trecerea prin donatie in proprietatea statului a imobilului are caracter abuziv.
In ceea ce priveste fondul cererii in revendicare, instanta va avea in vedere decizia in interesul, legii nr.33 din 9.06.2008 a Inaltei curti de Casatie si Justitie. Retinand ca imobilul a fost cumparat de catre paratii P. cu buna-credinta, instanta constata ca revendicarea imobilului de catre fostii proprietari, in baza art.480 cod procedura civila este imposibila, in lumina dispozitiilor obligatorii ale deciziei ICCJ. Astfel, in cazul in care sunt neconcordante intre legea speciala (L.10/2001) si CEDO, are prioritate aceasta din urma. In cadrul actiunii in revendicare, prioritatea poate fi data doar in masura in care astfel nu s-ar aduce altui drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice. Or, este absolut clar ca prin revendicarea imobilului de catre reclamanta se aduce atingere dreptului de proprietate al paratilor P., cumparatori de buna credinta ai imobilului de la stat, prin urmare, actiunea in revendicare urmeaza a fi respinsa.
Reclamanta a formulat un capat subsidiar de cerere, respectiv, in cazul in care nu poate dobandi bunul revendicat in natura, sa i se plateasca despagubiri pe care le-a precizat in final la 117.000 lei, valoarea imobilului la momentul efectuarii expertizei.
In privinta acestei cereri, instanta urmeaza sa o admita, cu motivarea ca procedand in alt mod se incalca art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a drepturilor Omului, care se aplica prioritar legii nationale, in temeiul art.11 al.2 si art.20 al.2 din Constitutia Romaniei.
Privarea de un bun, fara a fi despagubit, constituie o incalcare a art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie. Din jurisprudenta CEDO rezulta ca, atunci cand statul nu mai poate sa restituie imobilul in natura, iar masurile reparatorii stabilite prin echivalent prevazute de legea interna sunt aproape iluzorii, urmeaza ca reclamantului sa i se plateasca despagubiri banesti.
S-a admis in practica faptul ca revendicarea este o actiune reala, caracterul acesta existand atata vreme cat exista si posibilitatea de a se readuce bunul revendicat in patrimoniul celui ce-l revendica. Daca acesta nu mai poate fi adus, deoarece a disparut dintr-o cauza imputabila uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui tert care a dobandit iremediabil proprietatea lui (speta de fata), obiectul revendicarii urmeaza a fi convertit intr-o pretentie de despagubiri, caz in care actiunea devine personala.
Daca statul adopta o anumita solutie de despagubire a fostilor proprietari, aceasta trebuie sa fie clara si coerenta pentru a permite evitarea insecuritatii juridice si a incertitudinii pentru subiectele de drept vizate de aceste masuri (cauza Paduraru vs Romania).
1 In cauza Rateanu contra Romaniei Curtea a retinut ca ½in contextul legislativ  roman care guverneaza actiunile in revendicare si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna credinta, chiar daca aceasta este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al celuilalt, insotita total de lipsa de despagubiri, este contrara art.1 din Protocolul nr.1. In jurisprudenta sa, instanta europeana a stabilit ca exigentele art.1 din Protocolul nr.1 si principiul securitatii raporturilor juridice trebuie respectate atat in cazul fostului proprietar cat si in cel al cumparatorului de buna credinta, oricare dintre acestia neputand fi lipsit de proprietate decat pentru cauza de utilitate publica  si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. De asemenea a apreciat in mod constant ca Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa duca la acordarea efectiva a unor despagubiri  (cauza Jujescu contra Romaniei, cauza Huber contra Romaniei).
Cat priveste cuantumul despagubirilor la care statul va fi obligat catre reclamanta, acestea vor fi in suma de 41.931 lei actualizata la data platii, suma de 41.931 lei reprezentand valoarea imobilului la data preluarii de catre stat. Se impune precizarea ca  valoarea imobilului la data efectuarii expertizei calculate de catre expert, nu poate fi avut in vedere, intrucat include si sporul de valoare, valoarea imbunatatirilor, pe care reclamantii le-au facut din momentul cumpararii-1975 si momentul de fata. Despagubirea ce se poate acorda este aceea constand in valoarea imobilului asa cum a fost el in momentul deposedarii de catre stat, actualizata la data platii. Dintre valorile calculate de catre expert doar aceasta este despagubirea reala ce se poate acorda, in conditiile in care reclamanta nu a solicitat alte probe pentru stabilirea intinderii prejudiciului.
Cat priveste taxa de timbru platita, aceasta a fost calculata la suma de 117.000 lei stabilita de expert ca valoare actuala a imobilului revendicat; in conformitate cu art. 15 lit.r din Legea nr.146/1997, sunt  scutite  de  taxa de  timbru cererile introduse de proprietari sau
de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererile accesorii si incidente, prin urmare taxa se va restitui, in baza art.23 al.1 lit.a din acelasi act normativ.
Orice alte cereri se vor respinge, respectiv constatarea efectuarii de investitii de catre reclamanta, acestea incluzandu-se in valoarea totala a imobilului la data deposedarii, anularea incheierilor de carte funciara si revenirea la situatia anterioara, ca urmare a respingerii capatului de cerere privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare.
Avand in vedere admiterea in parte a actiunii si proportia in care a fost admisa, partile fata de care a fost admisa sau respinsa, cheltuielile efectuate in toate ciclurile procesuale, va compensa in parte cheltuielile de judecata efectuate de catre reclamanta si paratii P., iar paratul obligat la plata despagubirilor va fi obligat la o parte din cuantumul onorariului de expert, motivat de faptul ca se afla in culpa procesuala, in baza art.274 Cod de procedura civila insa se va tine seama ca onorariul perceput de expert privea mai multe obiective, nu toate folosind cauzei si pentru plata carora nu este in culpa procesuala.
De asemenea se va tine seama si de serviciile avocatiale prestate in folosul reclamantilor care au privit in principal capetele principale de cerere care au fost respinse, nu pe cel subsidiar care a fost admis doar in parte si  se va avea in vedere si respingerea actiunii fata de unul dintre reclamanti.