Conflict de munca. Modificare unilaterala a contractului individual de munca. Institu?ie publica finan?ata din venituri proprii. Grila de salarizare emisa in conformitate cu dispozitiile legale in materia salarizarii unitare

Conflict de munca. Modificare unilaterala a contractului individual de munca. Institu?ie publica finan?ata din venituri proprii. Grila de salarizare emisa in conformitate cu dispozitiile legale in materia salarizarii unitare

art. 41 din Codul muncii, O.G. nr. 26/2011, Legea nr. 284/2010


Este de retinut ca art. 41 din Codul muncii, republicat, instituie o regula esentiala aplicabila in executarea raportului de munca, aceea ca un contract individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, iar modificarea se refera la oricare din elementele enumerate la alin. (3), printre care si salariul. Insa, aceasta nu semnifica ca o modificare nu este posibila ca urmare a aplicarii unui act normativ, independent de vointa partilor. De altfel, Codul muncii prevede in art.17 alin.4 faptul ca orice modificare a elementelor contractului individual de munca impune, in timpul executarii lui, incheierea unui act aditional la contract, „cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare rezulta ca posibila din lege (...)”.
In aceasta ipoteza de exceptie se gasesc partile cauzei. Caci, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicata in Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 si care a intrat in vigoare la data de 05.09. 2011, ISCTR  a luat fiinta ca organism tehnic specializat in subordonarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii desemnat sa asigure inspectia si controlul respectarii reglementarilor interne si internationale in domeniul transportului rutier, care se organizeaza si functioneaza ca institutie publica finantata integral din venituri proprii, cu personalitate juridica, potrivit prevederilor legale si regulamentului de organizare si functionare, prevazut in anexa nr. 1 din HG nr.1088/2011.
Conform art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011 personalul I.S.C.T.R. este angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, iar salarizarea acestuia se face potrivit reglementarilor legale in vigoare, prevedere reluata si in dispozitiile art. 22 alin.8 din HG nr. 1088/2011.
La momentul infiintarii apelantului intimat, 05.09.2011, in materia salarizarii institutiilor publice era in vigoare Legea nr.284/ 2010, al carui obiect de reglementare priveste stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, iar incepand cu data intrarii in vigoare a acestei  legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin.(1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege.
Prin urmare, functia si salariul angajatului institutiei finantata din venituri proprii sunt stabilite de angajator pe baza legii generale de salarizare unitara a personalului platit din fonduri publice, ceea ce exclude negocierea individuala si acordul salariatului. In masura in care salariatul nu accepta noii termeni ai contractului sau de munca, are posibilitatea de a cere incetarea lui in conditiile reglementate de Codul muncii.

(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.3249 din 15 iunie 2016)


Prin motivele de apel formulate, intemeiate in drept pe dispozitiile art.466 din Codul de procedura civila, apelantul a invederat ca, urmare a efectuarii controlului, in perioada 09.03.2015 - 15.04.2015, de catre auditorii publici externi din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei - Departamentul III, respectiv "Auditul financiar asupra contului de executie bugetara pe anul 2014” la ISCTR, pentru perioada 2013 -2014, a fost emisa decizia nr. III/34/12.05.2015.
Astfel, noile salarii au fost acordate in conformitate cu grila aprobata si intocmita potrivit prevederilor anexei VIII la Legea nr. 284/2010.
Institutia apelanta nu a facut altceva decat sa puna in aplicare dispozitiile Curtii de Conturi a Romaniei, iar practica judiciara pronuntata in sens favorabil I.S.C.T.R., au motivat ca salariul personalului platit din fonduri publice este stabilit intotdeauna unilateral de catre ordonatorul de credite in baza legii, iar in contractul semnat de parti este doar reluat cuantumul salariului astfel stabilit, iar nu ca urmare a unui acord al partilor.
Ordonatorul de credite determina legal salariul printr-o decizie proprie, iar angajatul nu poate decat sa accepte sau sa atace acea decizie, iar nu sa invoce nulitatea contractului de munca. In aceleasi conditii, orice reincadrare ulterioara si recalculare a salariului nu se va face ca urmare a unui acord intre partii, ci numai prin decizia ordonatorului de credite, supusa contestarii din partea angajatului nemultumit.
Totodata, mai subliniaza apelanta ca desi se mentioneaza si in contractul de munca al personalului platit din fonduri publice cuantumul salariului, s-a considerat ca aceasta mentiune nu reprezinta o clauza contractuala rezultata dintr-un acord al partilor, care sa fie supusa acelorasi conditii pentru a fi modificata astfel cum impune art. 41 Codul Muncii.
De asemenea, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicata in Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 si care a intrat in vigoare la data de 05.09.2011, I.S.C.T.R. a luat fiinta ca organism tehnic specializat in subordonarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii desemnat sa asigure inspectia si controlul respectarii reglementarilor interne si internationale in domeniul transportului rutier.
Salarizarea personalului I.S.C.T.R. se face conform reglementarilor in vigoare potrivit dispozitiilor art. 5 alin. 2 din .G. nr. 26/2011 chiar daca finantarea institutiei se face din venituri proprii, in temeiul art. 3 din acelasi act normativ, astfel incat salarizarea nu este supusa negocierii.
Conform art. 162 alin. 3 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele le si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege. Rezulta din aceste ne ca drepturile salariale ale personalului din autoritatile si institutiile publice nu pot fi decat cele prevazute de lege, nu pot fi negociate clauzele contractuale referitoare la cuantumul drepturilor cuvenite, motiv pentru care salariul reclamantului - intimat este stabilit prin deciziile de incadrare sau de modificare, emise 1n baza unui act administrativ.
In acest context, in ce priveste Legea-cadru nr. 284/2010, aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului (art.1 din aceasta lege). Or, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 69/2010 a responsabilitatii fiscal bugetare, bugetul consolidat se compune si din bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii. Asadar, din coroborarea dispozitiilor legale mai sus aratate rezulta ca, legea cadru a salarizarii se aplica si institutiilor publice finantate integral din venituri proprii, situatie in care se incadreaza si I.S.C.T.R.
Cat priveste grila de salarizare care trebuia aplicata personalului angajat al I.S.C. T.R., inclusiv reclamantului, apelanta invedereaza ca potrivit art. 1 alin 2 din Legea nr. 284/2010, incepand cu data intrarii in vigoare a cestei legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. 1 sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege, legiuitorul accentuand caracterul imperativ si obligatoriu al acestor dispozitii legale atunci cand la art. 38 din lege a stipulat ca incalcarea dispozitiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de baza individual atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara materiala sau penala a persoanelor vinovate, potrivit legii.
In contextul acestor reglementari imperative, potrivit art. 10 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 la data intrarii in vigoare, valoarea de referinta ce trebuie folosita in stabilirea drepturilor salariale individuale este de 600 lei si nu 700 lei - valoare de referinta folosita in stabilirea drepturilor salariale individuale de catre I.S.C.T.R.
Art. 4 alin 1 din Legea nr. 285/2010, aplicabila anului 2011, stipuleaza ca valoarea de referinta este de 600 lei, cat si art. 1 alin 1 din Legea nr. 283/2011 care stipuleaza ca in anul 2012 brutul salariilor de baza se mentine la acelasi nivel cu cel acordat personalului platit din fondurile publice pentru luna decembrie 2011.
Alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 285/2010 stipuleaza ca personalul platit din fonduri publice se reincadreaza incepand cu 1 ianuarie 2011 pe clase de salarizare, pe unele functii, gradatii si grade prevazute in legea cadru, in raport cu functia, vechimea, gradul si treapta avute de persoana reincadrata la 31 decembrie 2010.
Aceste ultime prevederi legale coroborare cu prevederile legilor anuale de salarizare incepand cu anul 2012 potrivit cu care personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii aflate in subordinea, sub autoritatea, in coordonarea ministerelor, ale caror contracte de munca isi inceteaza valabilitatea in anul 2012 (2013, 2014, 2015), salariile se stabilesc potrivit anexei VIII din Legea nr. 284/2010, fapt ce duce la concluzia ca pentru reclamant salariul trebuia stabilit potrivit celor cuprinse in anexa nr. VIII din Legea- cadru, la valoarea de referinta de 600 lei si nu la valoarea de 700 lei.
Aceasta anexa se refera in mod explicit la salarizarea personalului din institutii publice finantate din venituri proprii (situatie in care se afla parata) iar dezideratul cuprins in dispozitiile an. 162 alin. 3 din Codul Muncii potrivit cu care sistemul de salarizare a personalului din autoritatile sau institutiile publice se stabileste prin lege nu poate fi atins decat respectand legea.
In cauza nu-si gasesc aplicarea dispozitiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 are reglementeaza posibilitatea salarizarii personalului incadrat in functii specifice prin asimilare, pentru ca in ceea ce il priveste pe reclamant nu exista o functii specifice care nu sunt prevazute in lege, ci dimpotriva anexa VIII din Legea 284/2010 se refera tocmai la personalul din institutiile publice finantate din venituri proprii, situatie in care se afla I.S.C.T.R. parata in prezenta cauza si fata de care aceasta anexa trebui aplicata personalului angajat al acestei institutii.
Asa cum se prevede la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 “drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege in limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin contracte colective de munca".
Prin urmare, in cazul institutiei parate - I.S.C.T.R., drepturile salariale nu pot fi stabilite decat in limitele prevazute de lege, dispozitiile legale neputand fi eludate prin conventiile partilor.
Reclamantul - intimat, a fost incadrat potrivit legii, pe clase de salarizare, functii si grad, prevazute in legea cadru, in raport cu functia, vechimea, gradul si trepte avute anterior incadrarii si nu era necesar acordul acestuia. Asadar, prin decizia contestata nu au fost incalcate prevederile art. 41 din Codul Muncii, nefiind in situatia unei modificari unilaterale a contractelor individuale de munca. Intreg personalul I.S.C.T.R. a fost incadrat pe noua grila elaborata in conformitate cu anexa VIII la Legea 284/2010, iar operatiunea de incadrare nu se putea realiza decat prin emiterea deciziei si a actului aditional la contractul individual de munca.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizand apelul declarat, potrivit dispozitiilor art.477 Cod procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Pentru a putea aprecia asupra legalitatii si temeiniciei hotararii instantei de fond, rationamentul juridic impune o detaliere a obiectului dedus judecatii si a legislatiei aplicabile in prezenta cauza.
Prezenta actiune are ca obiect anularea deciziei nr. 355/01.07.2015 prin care apelantul intimat I.S.C.T.R a decis ca, incepand cu 01.07.2015, intimatului reclamant BL, avand functia de inspector de trafic rutier, sa i se modifice salariul de baza lunar brut la 1422 lei, gradatia 3, cls.36, treapta IA. Actul aditional nr. 4/01.07.2015 la contractul individual de munca, incheiat in temeiul art. 17 alin.3 lit.k alin.5 din Codul muncii, prin care angajatorul a informat salariatul asupra noului cuantum al salariului de baza a fost refuzat spre semnare de catre intimatul contestator.
Temeiurile de drept pentru care s-a decis modificarea unilaterala a elementului salarizare au fost reprezentate de OG nr. 26/2011 privind infiintarea I.S.C.T.R. coroborat cu art. 21 alin.1 lit.a si b si alin.2, art. 23 alin.3 lit.a, b, c din anexa 1 la HG nr.1088/02.11.2011, decizia nr. III/34/12.05.2015, pct.I.9 a Curtii de Conturi, incheierea nr. III/43/23.06.2015 a Curtii de Conturi si Hotararea nr. 7/30.06.2015 a Consiliului de Conducere al ISCTR.
Concret, prin pct.10 din decizia nr. III/34/12.05.2015 a Curtii de Conturi a Romaniei s-a constatat ca drepturile salariale pentru personalul incadrat la ISCTR au fost stabilite prin Hotararea Consiliului de conducere nr. 2/15.12.2011 privind grila de salarizare a personalului, modificata in baza notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotararea Consiliului de conducere nr. 1/31.10.2012 cu nerespectarea gradelor si nivelului coeficientilor de ierarhizare prevazuti de anexa nr.VIII si incalcarea prevederilor art.1 lin.2 si art.37 din legea nr.284/2010. Au fost incalcate si prevederile art. 14 din Legea nr. 284/2010 potrivit caruia diferentierea salariilor de baza lunare de incadrare se realizeaza prin utilizarea unor coeficienti de ierarhizare cuprinsi in intervalul 1,00 pentru functia cu cea mai mica responsabilitate si 15,00 pentru functia cu cea mai mare responsabilitate. In final, organul de control a impus, in sarcina apelantului, obligatia stabilirii grilei de salarizare si incadrarea personalului conform reglementarilor legale in vigoare.
Punerea in executare a masurilor stabilite prin actul de control a fost realizata prin Hotararea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere al institutiei apelante, in cazul concret al salariatului incadrat pe functia de inspector de trafic rutier, studii medii, gradatia 3, cls.36, treapta IA sa ii fie acordat un salariu de baza lunar de 1422 lei (fila 111), situatia intimatului din prezenta cauza.
In baza acestui act intern, fundamentat pe raportul de control al Curtii de Conturi privind modalitatea de stabilire a grilei de salarizare a personalului, apelantul intimat a procedat la emiterea deciziilor de modificare unilaterala a elementului salarizare pentru intreg personalul institutiei, aspect contestat de intimatul din prezenta cauza, justificat de incalcarea prevederilor art. 41 din Codul muncii.
Este de retinut ca art. 41 din Codul muncii, republicat, instituie o regula esentiala aplicabila in executarea raportului de munca, aceea ca un contract individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor, iar modificarea se refera la oricare din elementele enumerate la alin. (3), printre care si salariul. Insa, aceasta nu semnifica ca o modificare nu este posibila ca urmare a aplicarii unui act normativ, independent de vointa partilor. De altfel, Codul muncii prevede in art.17 alin.4 faptul ca orice modificare a elementelor contractului individual de munca impune, in timpul executarii lui, incheierea unui act aditional la contract, „cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare rezulta ca posibila din lege (...)”.
In aceasta ipoteza de exceptie se gasesc partile cauzei. Caci, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicata in Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 si care a intrat in vigoare la data de 05.09. 2011, ISCTR  a luat fiinta ca organism tehnic specializat in subordonarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii desemnat sa asigure inspectia si controlul respectarii reglementarilor interne si internationale in domeniul transportului rutier, care se organizeaza si functioneaza ca institutie publica finantata integral din venituri proprii, cu personalitate juridica, potrivit prevederilor legale si regulamentului de organizare si functionare, prevazut in anexa nr. 1 din HG nr.1088/2011.
Conform art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011 personalul I.S.C.T.R. este angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, iar salarizarea acestuia se face potrivit reglementarilor legale in vigoare, prevedere reluata si in dispozitiile art. 22 alin.8 din HG nr. 1088/2011.
La momentul infiintarii apelantului intimat, 05.09.2011, in materia salarizarii institutiilor publice era in vigoare Legea nr.284/ 2010, al carui obiect de reglementare priveste stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului, iar incepand cu data intrarii in vigoare a acestei  legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin.(1) sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege. Cat priveste subiectii carora le este aplicabil acest act normativ, sunt identificati in art.2 si anume: a) personalului din autoritati si institutii publice, respectiv Parlamentul, Administratia Prezidentiala, autoritatea judecatoreasca, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritati ale administratiei publice locale, alte autoritati publice, autoritati administrative autonome, cat si institutiile din subordinea acestora, finantate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autoritati si institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducatori ai unor institutii publice in temeiul unui contract, altul decat contractul individual de munca.
Prin urmare, functia si salariul angajatului institutiei finantata din venituri proprii sunt stabilite de angajator pe baza legii generale de salarizare unitara a personalului platit din fonduri publice, ceea ce exclude negocierea individuala si acordul salariatului. In masura in care salariatul nu accepta noii termeni ai contractului sau de munca, are posibilitatea de a cere incetarea lui in conditiile reglementate de Codul muncii.
Este adevarat ca, in temeiul art. 41 din Codul muncii, modificarea clauzei contractului individual de munca referitoare la salariu nu poate fi facuta decat prin acordul partilor, ca regula generala, insa nivelul nelimitat si negociabil al salariului este valabil numai pentru raportul de munca stabilit intre salariatul si angajatorul persoana de drept privat. Pentru categoriile de salariati ai caror angajatori sunt institutii publice, aflate in subordinea unui minister si finantate din venituri proprii, cum este cazul personalului ISCTR, este posibila modificarea unilaterala a salariului (in sensul majorarii sau reducerii) ca efect al aplicarii unui act normativ edictat de legiuitor. Aceasta conditie de legalitate este indeplinita in cauza, astfel incat nu se poate retine o incalcare a exigentelor Codului muncii, chiar daca presupune actul prealabil al angajatorului de asimilare a functiilor.
Rationamentul juridic al instantei de fond privind diferenta realizata intre institutia juridica a stabilirii salariilor personalului bugetar reglementata de art. 162 alin.2 si 3 din Codul muncii si institutia modificarii contractului individual de munca care presupune aplicarea altor norme legale este eronat si urmeaza a fi inlaturat. Dispozitiile legale din Codul muncii se interpreteaza sistematic, fara a se putea disocia intelesul unei norme juridice in raport de locul plasarii acesteia in actul normativ. Este evident ca prevederile art. 162 alin.3 plasate in titlul salarizare trebuie coroborate cu prevederile art.41 alin.2 din capitolul modificarea contractului individual de munca si art. 17 alin.5 din capitolul contractul individual de munca. In caz contrar, lamurirea intelesului unei norme juridice ar fi realizata trunchiat, fara a se avea in vedere ratiunea legiuitorului pentru o asemenea reglementare.
Nu prezinta relevanta nici imprejurarea ca actul contestat nu a fost emis in executarea unor prevederi legale intervenite ulterior semnarii actului aditional de majorare a salariului, caci incepand cu momentul intrarii in vigoare a legii aceasta dobandeste caracter obligatoriu si imperativ pentru toti subiectii carora li se adreseaza, inclusiv institutiei apelante. Hotararea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere reprezinta, nu atat o punere in executare a dispozitiilor obligatorii ale organului de control, cat mai ales o conformitate cu dispozitiile legale in materia salarizarii unitare. Faptul ca la momentul infiintarii institutiei, grila de salarizare a fost stabilita in alti parametri decat cei impusi de Legea nr. 284/2010, nu inseamna ca pe parcursul aplicarii legii institutia nu mai are nici o parghie legala de intrare in legalitate. O atare interpretare propusa de instanta de fond ar conduce la situatia absurda in care nerespectarea unor prevederi legale la nivel de angajator in materia salarizarii nu ar putea fi reparata decat, eventual, prin constatarea nulitatii tuturor contractelor individuale de munca/acte aditionale, si nu printr-o restabilire a situatiei in sensul modificarii unilaterale a elementului salarizare, aspect permis de Codul muncii.
Mai trebuie mentionat si faptul ca, in cazul angajatorului autoritate publica,  salariul se stabileste, ca regula, prin lege conform art. 138 alin.3 din Legea nr. 62/2011, reprezentand o derogare de la dispozitiile art. 162 alin.2 din Codul muncii care presupun negocierea individuala. Fiind stabilit prin lege si nu pe baza acordului de vointa al partilor, elementul salarizare poate fi modificat, in mod unilateral, de angajator, ori de cate ori actele normative o impun, fara a fi necesara incheierea unui act aditional in acest sens, care sa implice acordul de vointa al salariatului.
Este necesar a fi amintite si considerentele cuprinse in decizia nr. 96/25 februarie 2016 pronuntata de Curtea Constitutionala referitoare la excep?ia de neconstitu?ionalitate a prevederilor art.17 alin.(5) teza finala din Codul muncii, prin care s-a statuat ca, „in sfera publica, salariile/indemniza?iile/soldele sunt stabilite in baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, iar angajatorul public nu are competen?a de a acorda drepturi salariale numai in baza ?i in temeiul unei manifestari discre?ionare de voin?a. Manifestarea sa de voin?a este condi?ionata ?i totodata limitata de lege. Insa, atunci cand legea diminueaza cuantumul sporurilor sau le suprima, contractul individual de munca nu trebuie renegociat prin intalnirea voin?ei concordante a celor doua par?i contractante pentru a se aplica noile prevederi legale (pct.22). Ordonatorii principali de credite trebuie sa respecte legea ?i sa o aplice ca atare, chiar daca aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de munca, individuale sau colective, ale personalului platit din fonduri publice. Ra?iunea acestei concluzii consta in faptul ca temeiul incheierii, modificarii ?i incetarii contractului este legea, iar daca, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi incheiate trebuie sa reflecte ?i sa fie in acord cu legea” (pct.23).
Astfel, imprejurarea ca anterior emiterii deciziei contestate in prezenta cauza, drepturile salariale ale intimatului contestator au fost negociate si cuprinse in actul aditional nr. 3/01.09.2014 la contractul individual de munca, sens in care se impunea acordul salariatului pentru noua modificare a elementului salarial nu poate constitui temei pentru inlaturarea prevederilor art. 41 alin.2 din Codul muncii. Grila de salarizare a personalului ISCTR a fost stabilita prin Hotararea Consiliului de conducere nr. 2/15.12.2011, modificata in baza notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotararea Consiliului de conducere nr. 1/31.10.2012. In acest sens, pentru fiecare salariat, au fost emise decizii unilaterale de modificare a salariului, fundamentate pe art. 17 alin.5 din Codul muncii, actele aditionale incheiate intre parti avand doar rol informal (legea neimpunand incheierea unui act aditional in acest sens) si nu de negociere, asa cum afirma partea intimata si retine instanta de fond. „Op?iunea legiuitorului pentru solu?ia legislativa de a nu impune obliga?ia angajatorului de a incheia un act adi?ional la contractul individual de munca, in cazul modificarii elementelor contractului prin lege, este pe deplin justificata, de vreme ce, odata cu publicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, destinatarul sau (in cauza de fa?a, salariatul) are la dispozi?ie premisele necesare pentru a lua la cuno?tin?a de normele juridice care guverneaza raporturile juridice de munca” (pct.24 din decizia nr. 96/25 februarie 2016 a Curtii Constitutionale a Romaniei).
Vor fi inlaturate argumentele intimatului contestator privind aprecierile de nelegalitate ale constatarilor Curtii de Conturi, fata de existenta ordinelor emise de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli. Nefiind investita cu o actiune privind nelegalitatea deciziei nr. nr. III/34/12.05.2015 a Curtii de Conturi a Romaniei, Curtea nu se poate pronunta asupra considerentelor pentru care a apreciat organul de control ca se impune stabilirea unor masuri in sarcina entitatii controlate. Ceea ce intereseaza in prezenta cauza este modalitatea de aplicare a prevederilor art. 41 din Codul muncii de catre apelanta intimata, raportat la Hotararea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere privind modul de stabilire a grilei de salarizare a personalului din subordine, emisa in conformitate cu prevederile anexei VIII la Legea nr. 284/2010. Imprejurarea ca bugetul de venituri si cheltuieli propus la nivel de institutie a fost aprobat prin ordin al ministrului de resort, ce reprezinta in acceptiunea Legii nr. 24/2000 act normativ nu inlatura caracterul prioritar al legii organice, ordinele trebuind sa se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza si in executarea carora au fost emise si nu pot contine solutii care sa contravina prevederilor acestora (art. 78 din Legea nr. 24/2000).
Astfel, Curtea retine ca obligatia angajatorului de aplicare a prevederilor Legii nr. 284/2010 in materia salarizarii personalului nu poate fi inlaturata de emiterea unor acte normative cu valoare inferioara, prin care nu au fost stabilite elementele salarizarii ci au fost aprobate bugetele de venituri si cheltuieli ale autoritatii.
Curtea retine eronat si argumentul intimatului contestator referitor la imprejurarea ca salarizarea personalului ISCTR nu se putea efectua in temeiul Legii nr. 284/2010, intrucat era o institutie infiintata ulterior intrarii in vigoare a legii, iar art. 4 alin.3 vorbeste despre notiunea reincadrarii. Este evident ca o asemenea sustinere este contrara principiului aplicarii in timp a legii. Norma juridica este o masura generala care se aplica in toate cazurile ce se ivesc sub imperiul ei, pe timp nedeterminat sau in intervalul de timp prevazut in cuprinsul ei, producand efecte juridice odata cu intrarea in vigoare (data publicarii in „Monitorul Oficial” sau data prevazuta in textul ei - art. 78 din Constitutie) si incetand sa mai produca efecte, la iesirea din vigoare. Actul normativ actioneaza atat in prezent cat si in viitor, pe perioada mentinerii in vigoare. Aceasta interpretare a actiunii normei juridice in timp este o reflectare a principiului constitutional al neretroactivitatii,  legea fiind incidenta tuturor faptelor juridice intervenite pe parcursul aplicarii ei.
La momentul infiintarii institutiei apelante si in prezent, legile cadru in materia salarizarii erau si sunt inca in vigoare, continuand sa produca efecte, atat faptelor juridice existente la momentul intrarii in vigoare (a se vedea notiunea de reincadrare) cat si celor intervenite pe parcurs (a se vedea notiunea incadrarii, promovarii etc), inscriindu-se in categoria  „reglementarilor legale in vigoare” prevazuta de art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011.
Pentru aceste considerente, in temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedura civila, Curtea va admite apelul, va schimba in tot sentinta apelata in sensul ca va respinge contestatia ca neintemeiata.