Litigiu de munca privind personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor. Reincadrare conform Legii nr. 284/2010. Drepturi salariale la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica
(Decizie nr. 1862 din data de 11.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)Litigiu de munca privind personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor. Reincadrare conform Legii nr. 284/2010. Drepturi salariale la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009. Inexisten?a discriminarii fa?a de personalul cu vechime identica in munca, salarizati in baza altor acte normative
Art. 2, art. 6 din Legea nr. 284/2010, art. 41 alin. 4 din Constitu?ia Romaniei, art. 6 alin. 3 din Codul muncii, art. 14 din CEDO
Fata de considerentele deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trecerea in alta transa de vechime, dupa data de 1 ianuarie 2011, da dreptul apelantului la majorarea salariului de baza avut, corespunzator numarului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. 5 din legea cadru, fara acordarea salariului corespunzator coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare (conform art. 6 alin. 1 si 3 din Legea nr. 285/2010), ci nu la o majorare care sa egalizeze drepturile sale salariale cu cele ale personalului ale carui majorari, prin raportare la aceleasi trepte de vechime, s-au realizat in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
In conditiile in care nu a avut loc o micsorare a drepturilor salariale ale apelantului reclamant, ci o majorare conform art. 6 din legea nr. 285/2010, Curtea constata ca acestuia nu i-au fost platite drepturi salariale mai mici decat cele cuvenite, majorarile salariale aplicandu-se conform Legii nr. 285/2010, ci nu, astfel cum solicita eronat apelantul, conform altor acte normative, inaplicabile in cazul sau.
Instanta de litigii de munca nu poate constata existenta unei discriminarii si acordarea unor despagubiri pe acest temei, fata de prevederile Deciziei nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a statuat ca instantele judecatoresti nu au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Prin Decizia men?ionata, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art.2(3) si art. 27(1) din O.G. nr. 137/2000, statuand ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Asadar, intrucat in cazul in care discriminarea provine din lege, este interzis instantelor judecatoresti sa nu aplice dispozitiile privind legile de salarizare in vigoare, sau sa acorde drepturi in baza unor dispozitii legale abrogate (ex. drepturi prevazute de OUG nr. 27/2006), Curtea considera ca dispozitiile de drept intern care interzic discriminarea nu pot fi valorificate in cazul unui litigiu de munca avand obiectul analizat.
(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.1862 din 11 aprilie 2016)
Prin cererea de apel s-a solicitat modificarea sentintei civile apelate in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost precizata, cu mentiunea ca reincadrarea va opera de la data de 01.01.2011, ci nu cu o zi mai devreme, respectiv 31.12.2010, cum din eroare a solicitat in cererea modificatoare.
In motivare a aratat ca litigiul este un litigiu de munca, conform art. 1 alin. 2 din Codul muncii, si nu are ca obiect contestarea deciziilor nr. 333/08.02.2010 si 233/03.02.2011, conform art. 7 din Legea nr. 284/2010. Legiuitorul a inteles sa diferentieze cele doua activitati, respectiv reincadrare si stabilirea salariului, reincadrarea fiind obligatia principala ce incumba angajatorului, numai in urma acestei operatiuni urmand a se stabili salariul.
A mai sustinut ca, fiind acte administrative individuale, instanta era obligata sa cerceteze din oficiu legalitatea deciziilor nr. 333/08.02.2010 si 233/03.02.2011, in temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. A sustinut ca a invocat nelegalitatea acestor acte administrative, prin precizarile formulate in cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare in judecata.
Avand in vedere prevederile art. 33 din Legea nr. 284/2010, conform carora reincadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime in munca avute in luna decembrie, era important sa se stabileasca daca in luna decembrie 2009 avea o vechime in magistratura de 12 ani si 9 luni, astfel cum a sustinut.
A mai aratat ca, in conditiile in care a solicitat reincadrarea incepand cu data de 31.12.2010, desi Legea nr. 284/2010 a intrat in vigoare la 01.01.2011, instanta, fata de principiul disponibilitatii, putea acorda mai putin, respectiv reincadrarea incepand cu data de 01.01.2011, si nu trebuia sa respinga actiunea.
In sustinerea concluziei conform careia vechimea de 12 ani si 9 luni in magistratura rezulta si din valorificarea contractelor de munca cu timp partial, a invocat Acordul cadru cu privire la munca pe fractiune de norma, anexat la Directiva 97/81/CE, art. 103 alin. 1 si art. 16 alin. 3 din Codul muncii, jurisprudenta CJCE in cauzele conexate C-395/08 si C-396/08 Instituto nazionale della providenza sociale impotriva Tiziana Bruno si altii, pct. 66, in cauza C-14/04 Abdelkader Dellas and Others v. Premier ministre and Ministre des Affaires sociales, du Travail et de la Solidarite, pct. 58, art. 49 si 38 din Legea nr. 19/2000.
A sustinut apelantul ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii subsidiare care, in cazul respingerii cererii principale, trebuia sa fie respinsa sau admisa. Acest aspect rezulta si din dispozitivul echivoc al sentintei apelate.
De asemenea, a sustinut ca din moment ce prin Decizia Presedintelui CSM nr. 207/2010, conform Legii nr. 330/2009, a fost incadrat astfel incat sa i se aplice coeficientul de multiplicare 17 aferent judecatorului de la curtea de apel sau procurorului de la parchetul de pe langa curtea de apel, nu se pastreaza drepturile castigate daca prin Decizia nr. 233/03.02.2011 si prin Decizia nr. 290/11.06.2012 a fost reincadrat la clasa de salarizare corespunzator judecatorului cu grad de judecatorie.
Prin Legea nr. 330/2009 s-a abrogat partial OUG nr. 27/2006, insa la anexa VI/1 s-au mentinut prevederile conform carora personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, inclusiv magistratii detasati pe aceasta functie, la implinirea vechimii de 5 ani in magistratura erau salarizati corespunzator judecatorului de la tribunal, la implinirea vechimii de 6 ani in magistratura, la nivelul judecatorului de la curtea de apel, iar la implinirea vechimii de 8 ani in magistratura, la nivelul judecatorului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Apelantul a facut referire la existenta unei discriminari, invocand art. 14 din CEDO si art. 12 din Protocolul aditional la CEDO, considerand ca este interzisa discriminarea in cazul drepturilor garantate de legislatia nationala, cum este dreptul la munca.
ANALIZA APELULUI
1. Apelantul a sustinut ca in mod nelegal a retinut prima instanta ca, intrucat opereaza prezumtia de legalitate a Dispozitiei nr. 333/08.02.2010 si a Deciziei nr. 233/03.02.20 11 nu se poate interveni retroactiv asupra efectelor produse de aceste acte juridice necontestate. De asemenea, a sustinut ca instanta, din oficiu, trebuia sa analizeze legalitatea celor doua acte juridice in baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Sustinerea este partial intemeiata.
Prin dispozitia nr. 333/08.02.2010, emisa in baza Legii nr. 330/2009 apelantul reclamant, incepand cu data de 01.01.2010 a fost reincadrat pe functia de consilier juridic – personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, stabilindu-se un spor de vechime in munca de 10%.
Prin decizia nr. 233/03.02.2011, emisa in baza Legii nr. 284/2010, respectiv Legii nr. 285/2010, apelantul reclamant, incepand cu data de 01.01.2011 a fost reincadrat pe functia de consilier juridic – personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, clasa de salarizare 96, gradatia 2, stabilindu-se un spor de vechime in munca de 10% (fila 85 dosar de fond).
Curtea retine in primul rand ca apelantul reclamant a solicitat atat reincadrarea sa in functie de clasa salariala si coeficientul de ierarhizare considerate corecte, cat si obligarea paratului la plata diferentelor salariale.
In ceea ce priveste reincadrarea, in mod legal a retinut prima instanta ca in cadrul unui litigiu de munca nu se poate solicita reincadrarea direct instantei de judecata, avand in vedere ca dispozitiile art. 18 din Legea nr.330/2009 prevad o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, pe care salariatii nemultumiti de modul de stabilire a drepturilor salariale o pot utiliza in vederea stabilirii corecte a acestor drepturi. In acest sens, redam dispozitiile art. 2 alin. 2 din Codul muncii conform carora dispozitiile din Codul muncii nu sunt aplicabile raporturilor de munca reglementate prin legi speciale ce contin dispozitii specifice derogatorii, cum este, in speta, art. 18 mentionat.
De asemenea, in conditiile in care s-ar considera ca reincadrarea se poate solicita instantelor de dreptul muncii, art. 18 mentionat care prevede competenta instantelor de contencios administrativ de solutionare a unor astfel de litigii ar ramane fara efect.
Curtea retine ca art. 30 din Legea nr. 284/2010 prevede o procedura speciala pentru contestarea modului de stabilire a salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit respectivei legi: (1) Solutionarea contestatiilor in legatura cu stabilirea salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite. (2) Contestatia poate fi depusa in termen de 15 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile in termen de 10 zile lucratoare. (4) Impotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii solutionarii contestatiei in scris. O procedura asemanatoare este prevazuta de art. 7 din Legea nr. 285/2010.
In consecinta, avand in vedere ca apelantul reclamant nu a utilizat procedurile speciale mentionate mai sus in vederea contestarii Dispozitiei nr. 333/08.02.2010 emisa in baza Legii nr. 330/2009 si deciziei nr. 233/03.02.2011, emisa in baza Legii nr. 284/2010, respectiv Legii nr. 285/2010, in mod corect a stabilit prima instanta ca nu se poate solicita reincadrarea direct instantei, cu eludarea procedurilor speciale prevazute de lege.
Curtea mai retine ca potrivit deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fata de cadrul legislativ adoptat ulterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie facuta distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii cadru de salarizare, ale carei anexe nu se aplica, si plata efectiva a drepturilor salariale.
Cu privire la petitele privind plata diferentelor de drepturi salariale, Curtea retine ca, in cazul in care angajatorul plateste angajatului drepturi salariale inferioare celor cuvenite, angajatul poate solicita instantei de judecata obligarea angajatorului la indeplinirea obligatiei de plata a salariului integral, fata de prevederile art. 39 alin. 1 lit. a din Codul muncii conform carora salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa.
Asadar, avand in vedere petitele prin care s-a solicitat plata diferentelor de drepturi salariale, instanta de fond, conform art. 22 alin. 6 Cod procedura civila, trebuia sa analizeze daca exista diferente salariale intre drepturile cuvenite angajatului (calculate in functie de dispozitiile legale aplicabile) si cele platite si sa solutioneze aceste capete de cerere.
In ceea ce priveste sustinerea apelantului conform careia instanta de fond avea obligatia de a analiza exceptia nelegalitatii dispozitiei si deciziei emise de angajator, Curtea retine ca aceasta este neintemeiata avand in vedere ca, astfel cum s-a aratat mai sus, exista proceduri speciale pentru contestarea respectivelor actelor administrative, art. 4 din Legea nr. 554/2004 nefiind aplicabil, conform principiului specialia generalibus derogant.
Curtea mai retine ca, fata de dispozitiile speciale mentionate, prin invocarea exceptiei de nelegalitate a unui act administrativ nu se poate eluda procedura speciala prevazuta de lege pentru analizarea legalitatii respectivului act, in conditiile in care obiectul cererii de chemare in judecata priveste chiar legalitatea actului administrativ, in concret legalitatea incadrarii conform legilor ce reglementeaza salarizarea, astfel incat exceptia nelegalitatii este inadmisibila.
2. Apelantul a aratat ca prima instanta nu a analizat daca la data de 31.12.2010, prin luarea in calcul a celor 7 contracte individuale de munca cu timp partial, apelantul reclamant avea o vechime in munca de 12 ani si 9 luni.
Curtea retine ca, desi prima instanta nu a analizat vechimea in munca avuta de apelant la data de 31.12.2010, analiza necesara pentru stabilirea existentei/inexistentei de diferente salariale, sustinerea apelantului conform careia vechimea sa in munca la data de 31.12.2010 ar fi fost de 12 ani si 9 luni este nefondata.
Astfel, Curtea constata ca in perioada 15.05.2006 – 24.04.2007 apelantul reclamant a fost angajat in baza a 7 contracte individuale de munca cu timp partial 2 ore/zi, 10 ore/saptamana. Anterior, incepand cu data de 16.09.2004, apelantul reclamant a indeplinit functia de consilier juridic in cadrul mai multor societati comerciale. Prin urmare, vechimea in munca, de la data de 16.09.2004 la data de 31.12.2010 este de 6 ani 3 luni si 15 zile, ci nu de 12 ani si 9 luni.
Apelantul, in mod eronat a calculat vechimea in munca prin cumularea perioadelor in care s-au desfasurat 7 raporturi de munca concomitent, in conditiile in care vechimea in munca este reprezentata de perioada de timp in care un angajat desfasoara raporturi de munca, indiferent daca aceste raporturi se desfasoara in baza unor contracte de munca cu timp integral sau partial ori cu unul sau mai multi angajatori. Cu alte cuvinte, vechimea in munca realizata in perioada 15.05.2006 – 24.04.2007 este de aproximativ 1 an, ci nu de aproximativ 7 ani.
Apelantul a interpretat eronat considerentele deciziei CJCE in cauzele conexate C-395/08 si C-396/08 Instituto Nationale della previdenza sociale c. Tiziana Bruno si altii, conform carora: aceasta vechime (n.n. in munca) corespunde, intr-adevar, duratei efective a raportului de munca iar nu duratei muncii prestate in cursul acestui raport. Decizia mentionata a stabilit ca: In ceea prive?te pensiile pentru limita de varsta, clauza 4 din Acordul cadru privind munca pe frac?iune de norma, anexat la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordul cadru cu privire la munca pe frac?iune de norma, incheiat de UCIPE, CEIP ?i CES, trebuie interpretata in sensul ca se opune unei reglementari na?ionale care, in privin?a lucratorilor pe frac?iune de norma de tip vertical ciclic, exclude perioadele nelucrate din calculul vechimii impuse pentru dobandirea unui drept la o astfel de pensie, cu excep?ia cazului cand o asemenea diferen?a de tratament este justificata de motive obiective.
Curtea retine ca, in esenta, in cazul contractelor individuale de munca cu timp partial, fractiunea de norma nu afecteaza dreptul salariatului de a-i fi calculata vechimea in munca ca si cand raporturile de munca s-ar desfasura in baza unui contract de munca cu norma intreaga. Interpretarea propusa de reclamant ar da nastere unor situatii absurde in cazul in care, de exemplu, s-ar considera ca o persoana care lucreaza un an in baza a doua contracte individuale de munca cu fractiune de norma de 1 ora/zi, lucrand in total 2 ore zilnic, are o vechime in munca de 2 ani, in timp ce o persoana care lucreaza un an in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga (8 ore/zi) ar avea o vechime in munca de 1 an.
Cu privire la sustinerile apelantului conform carora cumularea perioadelor ce reprezinta vechime in munca, in care, concomitent, angajatul a lucrat in baza mai multor contracte individuale de munca cu timp partial, se impune fata de prevederile art. 49 din Legea nr. 19/2000, Curtea retine ca aceasta este neintemeiata.
Astfel, Curtea retine ca art. 41 din Legea nr. 19/2000 prevedea depasirea stagiului complet de cotizare cu 10 ani, pentru acordarea pensiei anticipate.
Este adevarat ca, in conditiile prevazute de lege, nu era posibil ca un barbat de 60 de ani sa obtina pensie anticipata (intrucat nu putea indeplini conditia privind stagiul complet de cotizare de 45 de ani prevazuta de art. 49), insa, din dispozitiile legale - cu cel mult 5 ani inaintea varstei standard de pensionare – trebuie interpretate in sensul ca stabilesc o varsta minima pentru acordarea pensiei anticipate pentru barbati – 60 de ani – nu si obligatorie, respectiv pensia anticipata se acorda in cazul indeplinirii concomitente a conditiilor privind atat stagiul complet de cotizare cat si varsta standard de pensionare, in exemplul de fata la varsta de 61 de ani.
Asadar, aceste dispozitii legale nu reprezinta un argument in sprijinul concluziei ca trebuie cumulate, la stabilirea vechimii in munca, perioadele in care angajatul a desfasurat activitate, concomitent, in baza mai multor contracte individuale de munca cu timp partial.
3. Apelantul a aratat ca reincadrarea sa prin decizia nr. 233/03.02.2011, respectiv prin decizia nr.290/11.06.2012 s-a realizat cu incalcarea prevederilor Legii nr. 284/2010.
Curtea retine ca, astfel cum s-a aratat mai sus, nu se poate dispune reincadrarea in conditiile in care nu s-a urmat procedura speciala prevazuta de lege.
Cu toate acestea, intrucat plata drepturilor salariale nu se realizeaza in functie de reincadrarea realizata in baza prevederilor Legii nr. 284/2010, Curtea va analiza daca exista diferente intre drepturile salariale incasate si cele cuvenite.
In primul rand, redam mai jos considerentele deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din care rezulta ca trebuie sa se faca distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii cadru de salarizare, si plata efectiva a drepturilor salariale:
„42. Astfel, prin sesizare, sub un prim aspect, se solicita a se stabili daca se face distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, si plata efectiva a drepturilor salariale.
43. Legea-cadru nr. 284/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 a abrogat, prin dispozitiile art. 39 lit. w), Legea-cadru nr. 330/2009, urmarindu-se introducerea unui sistem coerent de ierarhizare a posturilor si de salarizare in sectorul bugetar.
Potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (1) din acest act normativ, la data intrarii in vigoare a legii, reincadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime in munca avute in luna decembrie 2010 pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale detinute, stabilindu-se clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzator acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizeaza etapizat, prin modificarea succesiva, dupa caz, a salariilor de baza, soldelor functiilor de baza/salariilor functiilor de baza si a indemnizatiilor lunare de incadrare, prin legi speciale anuale de incadrare.
44. Prin urmare, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, ar fi trebuit ca, la data reincadrarii, sa se stabileasca clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzator ale personalului platit din fonduri publice.
45. Cu toate acestea, prin art. 4 al Legii nr. 285/2010, se stabileste valoarea de referinta de 600 lei [alin. (1)], se dispune reincadrarea, incepand cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile functii, gradatii si grade prevazute de Legea-cadru [alin. (3)], dar se prevede ca, in anul 2011, nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice [alin. (2)].
46. Dispozitii similare se regasesc si in legile anuale de salarizare ulterioare.
47. Asadar, este evident ca, fata de cadrul legislativ adoptat ulterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie facuta distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale carei anexe nu se aplica, si plata efectiva a drepturilor salariale.”
In al doilea rand, Curtea retine ca este neintemeiata solicitarea apelantului ca salarizarea sa sa fie realizata la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat, respectiv la nivelul de salarizare a persoanelor care au implinit i vechime in munca de 8 ani anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009.
Astfel, Curtea constata ca solicitarea ca salarizarea apelantului sa se realizeze in functie de drepturile cuvenite persoanelor care anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009 implinisera vechimea in munca de 8 ani, este bazata pe prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 (In anul 2011, pentru personalul nou-incadrat pe functii, pentru personalul numit/incadrat in aceeasi institutie/autoritate publica pe functii de acelasi fel, precum si pentru personalul promovat in functii sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat) si pe interpretarea eronata a sintagmei functii similare.
In acest sens, pentru clarificarea notiunii de functii similare, redam considerentele deciziei nr. 32/2015 a ICCJ mentionate mai sus:
48. Sub un al doilea aspect, prin sesizare se solicita a se lamuri daca plata efectiva a drepturilor salariale este guvernata de art. 2 din Legea nr. 285/2010, in sensul ca se face la nivelul de salarizare aflat in plata pentru functiile similare din punct de vedere al vechimii.
49. Potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, in anul 2011, pentru personalul nou-incadrat pe functii, pentru personalul numit/incadrat in aceeasi institutie/autoritate publica pe functii de acelasi fel, precum si pentru personalul promovat in functii sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru functii similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat.
50. In conditiile in care art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 prevede ca, in anul 2011, avansarea personalului incadrat pe functii de executie si gradatie corespunzatoare transei de vechime in munca dobandite, prevazute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, problema de drept ce face obiectul sesizarii adresate Inaltei Curti de Casatie si Justitie se refera, de fapt, la lamurirea intelesului notiunii de "functii similare".
51. Legiuitorul nu a definit insa notiunea de "functie similara", ceea ce a dat nastere la interpretari diferite a acestei notiuni, dupa cum urmeaza:
- functia astfel cum era salarizata la data intrarii in vigoare a legii-cadru (cu spor de vechime inclus in baza salariala), neintervenind nicio modificare ulterioara a transelor de vechime in munca sau functie;
- functia careia i s-au aplicat gradatiile, in cazul trecerii la o alta transa de vechime (procentul corespunzator gradatiei fiind diferit de sporul de vechime anterior, deci dand nastere la o "functie similara" diferita);
- functia careia i s-au aplicat atat gradatiile, cat si procentul corespunzator unei transe diferite a vechimii in functie, ceea ce a dat nastere la o a treia "functie similara".
52. Anterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, regulile sistemului de salarizare referitoare la trecerea dintr-o transa de vechime in alta stabileau un spor de vechime mai mare decat cel avut anterior, astfel incat, la o treapta de vechime mai mare, se aplica un spor de vechime mai mare.
53. Odata cu adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010, a intervenit o schimbare de optica a legiuitorului, potrivit careia, pentru transele de vechime in munca, se acorda cinci gradatii, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variaza intre 2,5% si 7,5% - asadar, cu cat vechimea in munca este mai mare, cu atat procentul corespunzator transei de vechime este mai mic [art. 1 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010].
54. De asemenea, persoanele care au implinit o anumita vechime pana la 31 decembrie 2010 sunt indreptatite sa pastreze acelasi cuantum al salariului, insa, pentru persoanele nou-incadrate pe functii, precum si pentru personalul promovat in functii sau grade/trepte dupa 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevazut expres aceste drepturi, considerandu-le ca nu le-au avut niciodata, fiind vorba de categorii diferite de salariati carora li se aplica acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 si Legea-cadru nr. 284/2010.
55. Se observa, asadar, ca, dupa intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 si a legilor anuale de salarizare ulterioare, exista diferente de salarizare pentru persoane care se inscriu in aceeasi transa de vechime in munca, in functie de data la care au fost indeplinite conditiile de vechime ce atrageau un nou spor de vechime.
56. Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferita pentru persoanele care au trecut intr-o alta transa de vechime in munca a facut obiectul analizei Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat ca "avansarea personalului incadrat pe functii de executie in gradatia corespunzatoare transei de vechime in munca si calculul indemnizatiilor potrivit acestor gradatii se face potrivit normelor juridice in vigoare la data unei astfel de avansari, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislatiei aplicabile anterior acestei date neavand regimul juridic al unor drepturi castigate".
57. In concluzie, urmeaza a se face distinctie intre reincadrare si plata efectiva a drepturilor salariale, in sensul prevederilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, care stabilesc aplicarea etapizata a dispozitiilor sale si de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectiva a valorii de referinta si a coeficientilor de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, tinand seama si de prevederile art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 285/2010.
58. Totodata, plata efectiva a drepturilor salariale urmeaza a se efectua potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare in plata pentru functia similara, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelasi grad profesional si aceeasi transa de vechime in munca si in functie si care a trecut in aceste transe de vechime ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
Prin urmare, fata de considerentele expuse in paragraful 57 mentionat, pentru apelant, trecerea in alta transa de vechime, dupa data de 1 ianuarie 2011, da dreptul apelantului la majorarea salariului de baza avut, corespunzator numarului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. 5 din legea cadru, fara acordarea salariului corespunzator coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare (conform art. 6 alin. 1 si 3 din Legea nr. 285/2010), ci nu la o majorare care sa egalizeze drepturile sale salariale cu cele ale personalului ale carui majorari, prin raportare la aceleasi trepte de vechime, s-au realizat in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
In speta, in conditiile in care nu a avut loc o micsorare a drepturilor salariale ale apelantului reclamant, ci o majorare conform art. 6 din legea nr. 285/2010, Curtea constata ca acestuia nu i-au fost platite drepturi salariale mai mici decat cele cuvenite, majorarile salariale aplicandu-se conform Legii nr. 285/2010, ci nu, astfel cum solicita eronat apelantul, conform altor acte normative, inaplicabile in cazul sau.
4. Apelantul a sustinut ca, intrucat drepturile sale salariale difera de cele ale personalului cu vechime identica in munca, care au fost salarizati in baza altor acte normative, a avut loc o discriminare interzisa de art. 41 alin. 4 din Constitu?ia Romaniei, art. 6 alin. 3 din Codul muncii, art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 7 lit.a pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, precum si de dreptul Uniunii Europene.
Conform art. 41 alin. 4 din Constitutia Romaniei: La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
Conform art. 6 alin. 3 din Codul muncii, pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare.
Aceste articole nu pot fi invocate in sustinerea discriminarii, intrucat diferentele de remuneratie nu sunt fundamentate pe sexul lucratorilor, ci pe optiunea legiuitorului de a recompensa in mod diferit vechimea in munca, in anumite perioade de timp, indiferent de sexul lucratorilor.
In orice caz in sustinerea admiterii cererii nu se poate invoca cu succes existenta discriminarii, interzisa de art. 5 si art. 154 alin. 3 din Codul muncii, si de art. 16 din Costitutia Romaniei.
Astfel, instanta de litigii de munca nu poate constata existenta unei discriminarii si acordarea unor despagubiri pe acest temei, fata de prevederile Deciziei nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a statuat ca instantele judecatoresti nu au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Prin Decizia men?ionata, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art.2(3) si art. 27(1) din O.G. nr. 137/2000, statuand ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Asadar, intrucat in cazul in care discriminarea provine din lege, este interzis instantelor judecatoresti sa nu aplice dispozitiile privind legile de salarizare in vigoare, sau sa acorde drepturi in baza unor dispozitii legale abrogate (ex. drepturi prevazute de OUG nr. 27/2006), Curtea considera ca dispozitiile de drept intern care interzic discriminarea nu pot fi valorificate in cazul unui litigiu de munca avand obiectul analizat.
In sustinerea admiterii cererii nu se poate invoca cu succes existenta discriminarii, interzisa de legislatia Uniunii Europene.
In legislatia Uniunii Europene criteriile in functie de care se realizeaza discriminarea sunt enumerate exhaustiv, iar modificarea legislatiei privind salarizarea nu re regaseste printre acestea, astfel incat nu sunt incidente dispozitiile de drept al Uniunii Europene.
In Ordonanta Curtii – Camera a sasea din data de 14 aprilie 2016 in cauza Andreea Corina Tar?ia impotriva Statului roman, Universita?ii „Lucian Blaga” Sibiu, Consiliului Na?ional pentru Combaterea Discriminarii prin intermediul intrebarii formulate, instan?a de trimitere solicita, in esen?a, sa se stabileasca daca articolul 6 TUE, articolul 20, articolul 21 alineatul (1) ?i articolul 52 din carta, precum ?i Directivele 76/207 ?i 2006/54, in masura in care consacra principiile egalita?ii ?i nediscriminarii, se opun unei reglementari na?ionale referitoare la salarizarea personalului didactic, precum cea in discu?ie in litigiul principal, potrivit careia cadrele didactice universitare care au dobandit titlul de doctor anterior intrarii in vigoare a acestei reglementari primesc sporul doctoral, in timp ce cadrele didactice care au ob?inut acest titlu ulterior nu beneficiaza de un astfel de spor.
In ceea ce prive?te, in continuare, domeniul de aplicare ratione materiae al Directivei 2006/54, trebuie sa se constate ca aceasta urmare?te sa garanteze, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 1, egalitatea de tratament intre femei ?i barba?i in materie de incadrare in munca ?i de munca. Or, diferen?a de tratament eviden?iata de instan?a de trimitere in cauza principala, ?i anume diferen?a de salariu dintre cadrele didactice universitare dupa cum acestea au ob?inut titlul de doctor inainte sau dupa o anumita data, nu are legatura cu o discriminare intemeiata pe sex in sensul acestei directive ?i, prin urmare, nu intra in domeniul de aplicare al acesteia.
In ceea ce prive?te, in sfar?it, articolul 6 TUE ?i carta, trebuie amintit ca rezulta dintr o jurispruden?a constanta ca drepturile fundamentale garantate de ordinea juridica a Uniunii, printre care se numara principiile egalita?ii de tratament ?i nediscriminarii, au voca?ie de a fi aplicate in toate situa?iile reglementate de dreptul Uniunii, insa nu in afara unor asemenea situa?ii (a se vedea in acest sens Ordonan?a din 14 decembrie 2011, Boncea ?i al?ii, C 483/11 ?i C 484/11, nepublicata, EU:C:2011:832, punctul 29, ?i Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C 617/10, EU:C:2013:105, punctul 19 ?i jurispruden?a citata).
In consecin?a, atunci cand o situa?ie juridica nu intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competenta sa o examineze, iar dispozi?iile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele insele, temeiul acestei competen?e (a se vedea Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C 617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, Hotararea din 27 martie 2014, Torralbo Marcos, C 265/13, EU:C:2014:187, punctul 30, ?i Hotararea din 8 mai 2014, Pelckmans Turnhout, C 483/12, EU:C:2014:304, punctul 20).
Or, in spe?a, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 20 ?i 21 din prezenta ordonan?a, situa?ia de fapt din cauza principala nu intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ?i niciun element din decizia de trimitere nu lasa sa se creada ca reglementarea na?ionala in cauza ar urmari punerea in aplicare a dreptului Uniunii, in sensul articolului 51 alineatul (1) din carta.
Rezulta ca diferen?a de tratament in discu?ie in litigiul principal intra numai sub inciden?a dreptului na?ional, a carui interpretare este exclusiv de competen?a instan?ei de trimitere. In consecin?a, competen?a Cur?ii de a raspunde la prezenta cerere de decizie preliminara nu este dovedita.
Art. 14 CEDO si Protocolul nr. 12 la CEDO nu sunt relevante fata de obiectul in discutie, intrucat aceste dispozitii sunt aplicabile numai in raport cu alte drepturi fundamentale protejate de Conventie, respectiv numai in exercitarea drepturilor prevazute de lege.
Discriminarea interzisa de art. 14 CEDO poate fi analizata numai daca s-ar invoca existenta unui drept fundamental protejat de Conventie, incalcat prin aplicarea unui tratament discriminatoriu in legatura cu exercitarea acestui drept.
In situatia de fapt analizata, Curtea considera ca invocarea dreptului de proprietate nu este utila, intrucat speranta legitima constand in posibilitatea acordarii majorarilor care nu mai sunt prevazute de lege ar exista numai in conditiile unei jurisprudente constante prin care se constata dreptul la despagubiri pentru necalcularea salariului prin raportare la drepturile salariale ale personalului ale caror drepturi salariale au fost stabilite anterior intrarii in vigoare a legilor de salarizare aplicabile in speta.
Art. 14 CEDO: Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.
Cauza Beian c. Romania, par. 48: Conform jurisprudentei constante a Curtii, art. 14 din Conventie completeaza celelalte clauze normative ale Conventiei si ale protocoalelor sale. El nu are o existenta independenta deoarece este aplicabil numai pentru "exercitarea drepturilor si libertatilor" pe care acestea o garanteaza. Desigur, se aplica si in lipsa unei incalcari a cerintelor lor si, in aceasta masura, el are o aplicare autonoma, insa el nu s-ar putea aplica daca faptele litigiului nu cad sub incidenta a cel putin uneia dintre dispozitiile respective (Gaygusuz impotriva Austriei, Hotararea din 16 septembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, § 36).
Conform art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO:1.Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate in § 1.
Tratatele internationale la care Romania este parte, si care au prioritate in situatia in care exista neconcordante intre acestea si legile interne, conform art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, nu consacra dreptul analizat.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului: Art. 23: Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.
Carta sociala europeana art. 4 pct.3: Partile se angajeaza sa recunoasca dreptul lucratorilor si al lucratoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala;
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale art. 7: Statele parti la prezentul Pact recunosc dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si prielnice, care sa asigure indeosebi: a) remuneratia care asigura tuturor muncitorilor cel putin: (i) un salariu echitabil si o remuneratie egala pentru o munca de valoare egala, fara nici o distinctie.
Desi este evident ca angajatii au drepturi salariale diferite in functie de data la care au trecut in alta transa de vechime, consideram ca notiunea de remuneratie egala nu include in sfera sa drepturile salariale suplimentare precum sporul de vechime, astfel incat dispozitiile din tratatele internationale indicate nu sunt incidente in speta.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 594/2012 a constatat ca "sporurile, premiile si alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie. Diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar este optiunea libera a legiuitorului, tinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".
Or, in cauza de fata, Curtea constata ca sporul in discutie a fost eliminat incepand cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul ca sumele de bani aferente sporului au fost mentinute in continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care il aveau in plata la data de 31 decembrie 2009 nu vizeaza existenta sau inexistenta sporului, ci reprezinta o masura tranzitorie pana la intrarea in vigoare, in totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege in care nu se regaseste acest spor.
Prin urmare, este de competenta legiuitorului eliminarea sau, din contra, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fara relevanta constitutionala, astfel incat abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie si nu afecteaza dreptul constitutional la salariu.
Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, realizarea trecerii la noul sistem de salarizare reglementat se efectueaza in mod etapizat, astfel incat in perioada de implementare a legii nicio persoana sa nu inregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiaza potrivit reglementarilor anterioare. De aceea, art. 30 alin. (6) din lege a prevazut ca, pentru persoanele ale caror sporuri cu caracter permanent acordate in luna decembrie 2009 nu se mai regasesc in anexele la lege si nu au fost incluse in indemnizatiile lunare de incadrare, sumele corespunzatoare acestor sporuri vor fi avute in vedere in legile anuale de salarizare, pana la acoperirea integrala a acestora. Or, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, criticata in prezenta cauza, nu face altceva decat sa integreze aceste sporuri, care in cursul anului 2010 au fost acordate sub forma de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, in indemnizatia lunara de incadrare, fara ca acordarea lor sa conduca la cresteri salariale, altele decat cele prevazute de lege. Astfel, calculul celorlalte sporuri la indemnizatia lunara de incadrare se va face fara a lua in considerare suma compensatorie cu caracter tranzitoriu mentionata mai sus.
In concluzie, intrucat criticile apelantului nu sunt in masura sa determine o schimbare a solutiei pronuntate de instanta de fond, in baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Art. 2, art. 6 din Legea nr. 284/2010, art. 41 alin. 4 din Constitu?ia Romaniei, art. 6 alin. 3 din Codul muncii, art. 14 din CEDO
Fata de considerentele deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, trecerea in alta transa de vechime, dupa data de 1 ianuarie 2011, da dreptul apelantului la majorarea salariului de baza avut, corespunzator numarului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. 5 din legea cadru, fara acordarea salariului corespunzator coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare (conform art. 6 alin. 1 si 3 din Legea nr. 285/2010), ci nu la o majorare care sa egalizeze drepturile sale salariale cu cele ale personalului ale carui majorari, prin raportare la aceleasi trepte de vechime, s-au realizat in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
In conditiile in care nu a avut loc o micsorare a drepturilor salariale ale apelantului reclamant, ci o majorare conform art. 6 din legea nr. 285/2010, Curtea constata ca acestuia nu i-au fost platite drepturi salariale mai mici decat cele cuvenite, majorarile salariale aplicandu-se conform Legii nr. 285/2010, ci nu, astfel cum solicita eronat apelantul, conform altor acte normative, inaplicabile in cazul sau.
Instanta de litigii de munca nu poate constata existenta unei discriminarii si acordarea unor despagubiri pe acest temei, fata de prevederile Deciziei nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a statuat ca instantele judecatoresti nu au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Prin Decizia men?ionata, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art.2(3) si art. 27(1) din O.G. nr. 137/2000, statuand ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Asadar, intrucat in cazul in care discriminarea provine din lege, este interzis instantelor judecatoresti sa nu aplice dispozitiile privind legile de salarizare in vigoare, sau sa acorde drepturi in baza unor dispozitii legale abrogate (ex. drepturi prevazute de OUG nr. 27/2006), Curtea considera ca dispozitiile de drept intern care interzic discriminarea nu pot fi valorificate in cazul unui litigiu de munca avand obiectul analizat.
(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.1862 din 11 aprilie 2016)
Prin cererea de apel s-a solicitat modificarea sentintei civile apelate in sensul admiterii actiunii astfel cum a fost precizata, cu mentiunea ca reincadrarea va opera de la data de 01.01.2011, ci nu cu o zi mai devreme, respectiv 31.12.2010, cum din eroare a solicitat in cererea modificatoare.
In motivare a aratat ca litigiul este un litigiu de munca, conform art. 1 alin. 2 din Codul muncii, si nu are ca obiect contestarea deciziilor nr. 333/08.02.2010 si 233/03.02.2011, conform art. 7 din Legea nr. 284/2010. Legiuitorul a inteles sa diferentieze cele doua activitati, respectiv reincadrare si stabilirea salariului, reincadrarea fiind obligatia principala ce incumba angajatorului, numai in urma acestei operatiuni urmand a se stabili salariul.
A mai sustinut ca, fiind acte administrative individuale, instanta era obligata sa cerceteze din oficiu legalitatea deciziilor nr. 333/08.02.2010 si 233/03.02.2011, in temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. A sustinut ca a invocat nelegalitatea acestor acte administrative, prin precizarile formulate in cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare in judecata.
Avand in vedere prevederile art. 33 din Legea nr. 284/2010, conform carora reincadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime in munca avute in luna decembrie, era important sa se stabileasca daca in luna decembrie 2009 avea o vechime in magistratura de 12 ani si 9 luni, astfel cum a sustinut.
A mai aratat ca, in conditiile in care a solicitat reincadrarea incepand cu data de 31.12.2010, desi Legea nr. 284/2010 a intrat in vigoare la 01.01.2011, instanta, fata de principiul disponibilitatii, putea acorda mai putin, respectiv reincadrarea incepand cu data de 01.01.2011, si nu trebuia sa respinga actiunea.
In sustinerea concluziei conform careia vechimea de 12 ani si 9 luni in magistratura rezulta si din valorificarea contractelor de munca cu timp partial, a invocat Acordul cadru cu privire la munca pe fractiune de norma, anexat la Directiva 97/81/CE, art. 103 alin. 1 si art. 16 alin. 3 din Codul muncii, jurisprudenta CJCE in cauzele conexate C-395/08 si C-396/08 Instituto nazionale della providenza sociale impotriva Tiziana Bruno si altii, pct. 66, in cauza C-14/04 Abdelkader Dellas and Others v. Premier ministre and Ministre des Affaires sociales, du Travail et de la Solidarite, pct. 58, art. 49 si 38 din Legea nr. 19/2000.
A sustinut apelantul ca prima instanta nu s-a pronuntat asupra cererii subsidiare care, in cazul respingerii cererii principale, trebuia sa fie respinsa sau admisa. Acest aspect rezulta si din dispozitivul echivoc al sentintei apelate.
De asemenea, a sustinut ca din moment ce prin Decizia Presedintelui CSM nr. 207/2010, conform Legii nr. 330/2009, a fost incadrat astfel incat sa i se aplice coeficientul de multiplicare 17 aferent judecatorului de la curtea de apel sau procurorului de la parchetul de pe langa curtea de apel, nu se pastreaza drepturile castigate daca prin Decizia nr. 233/03.02.2011 si prin Decizia nr. 290/11.06.2012 a fost reincadrat la clasa de salarizare corespunzator judecatorului cu grad de judecatorie.
Prin Legea nr. 330/2009 s-a abrogat partial OUG nr. 27/2006, insa la anexa VI/1 s-au mentinut prevederile conform carora personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, inclusiv magistratii detasati pe aceasta functie, la implinirea vechimii de 5 ani in magistratura erau salarizati corespunzator judecatorului de la tribunal, la implinirea vechimii de 6 ani in magistratura, la nivelul judecatorului de la curtea de apel, iar la implinirea vechimii de 8 ani in magistratura, la nivelul judecatorului de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Apelantul a facut referire la existenta unei discriminari, invocand art. 14 din CEDO si art. 12 din Protocolul aditional la CEDO, considerand ca este interzisa discriminarea in cazul drepturilor garantate de legislatia nationala, cum este dreptul la munca.
ANALIZA APELULUI
1. Apelantul a sustinut ca in mod nelegal a retinut prima instanta ca, intrucat opereaza prezumtia de legalitate a Dispozitiei nr. 333/08.02.2010 si a Deciziei nr. 233/03.02.20 11 nu se poate interveni retroactiv asupra efectelor produse de aceste acte juridice necontestate. De asemenea, a sustinut ca instanta, din oficiu, trebuia sa analizeze legalitatea celor doua acte juridice in baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Sustinerea este partial intemeiata.
Prin dispozitia nr. 333/08.02.2010, emisa in baza Legii nr. 330/2009 apelantul reclamant, incepand cu data de 01.01.2010 a fost reincadrat pe functia de consilier juridic – personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, stabilindu-se un spor de vechime in munca de 10%.
Prin decizia nr. 233/03.02.2011, emisa in baza Legii nr. 284/2010, respectiv Legii nr. 285/2010, apelantul reclamant, incepand cu data de 01.01.2011 a fost reincadrat pe functia de consilier juridic – personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, clasa de salarizare 96, gradatia 2, stabilindu-se un spor de vechime in munca de 10% (fila 85 dosar de fond).
Curtea retine in primul rand ca apelantul reclamant a solicitat atat reincadrarea sa in functie de clasa salariala si coeficientul de ierarhizare considerate corecte, cat si obligarea paratului la plata diferentelor salariale.
In ceea ce priveste reincadrarea, in mod legal a retinut prima instanta ca in cadrul unui litigiu de munca nu se poate solicita reincadrarea direct instantei de judecata, avand in vedere ca dispozitiile art. 18 din Legea nr.330/2009 prevad o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, pe care salariatii nemultumiti de modul de stabilire a drepturilor salariale o pot utiliza in vederea stabilirii corecte a acestor drepturi. In acest sens, redam dispozitiile art. 2 alin. 2 din Codul muncii conform carora dispozitiile din Codul muncii nu sunt aplicabile raporturilor de munca reglementate prin legi speciale ce contin dispozitii specifice derogatorii, cum este, in speta, art. 18 mentionat.
De asemenea, in conditiile in care s-ar considera ca reincadrarea se poate solicita instantelor de dreptul muncii, art. 18 mentionat care prevede competenta instantelor de contencios administrativ de solutionare a unor astfel de litigii ar ramane fara efect.
Curtea retine ca art. 30 din Legea nr. 284/2010 prevede o procedura speciala pentru contestarea modului de stabilire a salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit respectivei legi: (1) Solutionarea contestatiilor in legatura cu stabilirea salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite. (2) Contestatia poate fi depusa in termen de 15 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile in termen de 10 zile lucratoare. (4) Impotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii solutionarii contestatiei in scris. O procedura asemanatoare este prevazuta de art. 7 din Legea nr. 285/2010.
In consecinta, avand in vedere ca apelantul reclamant nu a utilizat procedurile speciale mentionate mai sus in vederea contestarii Dispozitiei nr. 333/08.02.2010 emisa in baza Legii nr. 330/2009 si deciziei nr. 233/03.02.2011, emisa in baza Legii nr. 284/2010, respectiv Legii nr. 285/2010, in mod corect a stabilit prima instanta ca nu se poate solicita reincadrarea direct instantei, cu eludarea procedurilor speciale prevazute de lege.
Curtea mai retine ca potrivit deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fata de cadrul legislativ adoptat ulterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie facuta distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii cadru de salarizare, ale carei anexe nu se aplica, si plata efectiva a drepturilor salariale.
Cu privire la petitele privind plata diferentelor de drepturi salariale, Curtea retine ca, in cazul in care angajatorul plateste angajatului drepturi salariale inferioare celor cuvenite, angajatul poate solicita instantei de judecata obligarea angajatorului la indeplinirea obligatiei de plata a salariului integral, fata de prevederile art. 39 alin. 1 lit. a din Codul muncii conform carora salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa.
Asadar, avand in vedere petitele prin care s-a solicitat plata diferentelor de drepturi salariale, instanta de fond, conform art. 22 alin. 6 Cod procedura civila, trebuia sa analizeze daca exista diferente salariale intre drepturile cuvenite angajatului (calculate in functie de dispozitiile legale aplicabile) si cele platite si sa solutioneze aceste capete de cerere.
In ceea ce priveste sustinerea apelantului conform careia instanta de fond avea obligatia de a analiza exceptia nelegalitatii dispozitiei si deciziei emise de angajator, Curtea retine ca aceasta este neintemeiata avand in vedere ca, astfel cum s-a aratat mai sus, exista proceduri speciale pentru contestarea respectivelor actelor administrative, art. 4 din Legea nr. 554/2004 nefiind aplicabil, conform principiului specialia generalibus derogant.
Curtea mai retine ca, fata de dispozitiile speciale mentionate, prin invocarea exceptiei de nelegalitate a unui act administrativ nu se poate eluda procedura speciala prevazuta de lege pentru analizarea legalitatii respectivului act, in conditiile in care obiectul cererii de chemare in judecata priveste chiar legalitatea actului administrativ, in concret legalitatea incadrarii conform legilor ce reglementeaza salarizarea, astfel incat exceptia nelegalitatii este inadmisibila.
2. Apelantul a aratat ca prima instanta nu a analizat daca la data de 31.12.2010, prin luarea in calcul a celor 7 contracte individuale de munca cu timp partial, apelantul reclamant avea o vechime in munca de 12 ani si 9 luni.
Curtea retine ca, desi prima instanta nu a analizat vechimea in munca avuta de apelant la data de 31.12.2010, analiza necesara pentru stabilirea existentei/inexistentei de diferente salariale, sustinerea apelantului conform careia vechimea sa in munca la data de 31.12.2010 ar fi fost de 12 ani si 9 luni este nefondata.
Astfel, Curtea constata ca in perioada 15.05.2006 – 24.04.2007 apelantul reclamant a fost angajat in baza a 7 contracte individuale de munca cu timp partial 2 ore/zi, 10 ore/saptamana. Anterior, incepand cu data de 16.09.2004, apelantul reclamant a indeplinit functia de consilier juridic in cadrul mai multor societati comerciale. Prin urmare, vechimea in munca, de la data de 16.09.2004 la data de 31.12.2010 este de 6 ani 3 luni si 15 zile, ci nu de 12 ani si 9 luni.
Apelantul, in mod eronat a calculat vechimea in munca prin cumularea perioadelor in care s-au desfasurat 7 raporturi de munca concomitent, in conditiile in care vechimea in munca este reprezentata de perioada de timp in care un angajat desfasoara raporturi de munca, indiferent daca aceste raporturi se desfasoara in baza unor contracte de munca cu timp integral sau partial ori cu unul sau mai multi angajatori. Cu alte cuvinte, vechimea in munca realizata in perioada 15.05.2006 – 24.04.2007 este de aproximativ 1 an, ci nu de aproximativ 7 ani.
Apelantul a interpretat eronat considerentele deciziei CJCE in cauzele conexate C-395/08 si C-396/08 Instituto Nationale della previdenza sociale c. Tiziana Bruno si altii, conform carora: aceasta vechime (n.n. in munca) corespunde, intr-adevar, duratei efective a raportului de munca iar nu duratei muncii prestate in cursul acestui raport. Decizia mentionata a stabilit ca: In ceea prive?te pensiile pentru limita de varsta, clauza 4 din Acordul cadru privind munca pe frac?iune de norma, anexat la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordul cadru cu privire la munca pe frac?iune de norma, incheiat de UCIPE, CEIP ?i CES, trebuie interpretata in sensul ca se opune unei reglementari na?ionale care, in privin?a lucratorilor pe frac?iune de norma de tip vertical ciclic, exclude perioadele nelucrate din calculul vechimii impuse pentru dobandirea unui drept la o astfel de pensie, cu excep?ia cazului cand o asemenea diferen?a de tratament este justificata de motive obiective.
Curtea retine ca, in esenta, in cazul contractelor individuale de munca cu timp partial, fractiunea de norma nu afecteaza dreptul salariatului de a-i fi calculata vechimea in munca ca si cand raporturile de munca s-ar desfasura in baza unui contract de munca cu norma intreaga. Interpretarea propusa de reclamant ar da nastere unor situatii absurde in cazul in care, de exemplu, s-ar considera ca o persoana care lucreaza un an in baza a doua contracte individuale de munca cu fractiune de norma de 1 ora/zi, lucrand in total 2 ore zilnic, are o vechime in munca de 2 ani, in timp ce o persoana care lucreaza un an in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga (8 ore/zi) ar avea o vechime in munca de 1 an.
Cu privire la sustinerile apelantului conform carora cumularea perioadelor ce reprezinta vechime in munca, in care, concomitent, angajatul a lucrat in baza mai multor contracte individuale de munca cu timp partial, se impune fata de prevederile art. 49 din Legea nr. 19/2000, Curtea retine ca aceasta este neintemeiata.
Astfel, Curtea retine ca art. 41 din Legea nr. 19/2000 prevedea depasirea stagiului complet de cotizare cu 10 ani, pentru acordarea pensiei anticipate.
Este adevarat ca, in conditiile prevazute de lege, nu era posibil ca un barbat de 60 de ani sa obtina pensie anticipata (intrucat nu putea indeplini conditia privind stagiul complet de cotizare de 45 de ani prevazuta de art. 49), insa, din dispozitiile legale - cu cel mult 5 ani inaintea varstei standard de pensionare – trebuie interpretate in sensul ca stabilesc o varsta minima pentru acordarea pensiei anticipate pentru barbati – 60 de ani – nu si obligatorie, respectiv pensia anticipata se acorda in cazul indeplinirii concomitente a conditiilor privind atat stagiul complet de cotizare cat si varsta standard de pensionare, in exemplul de fata la varsta de 61 de ani.
Asadar, aceste dispozitii legale nu reprezinta un argument in sprijinul concluziei ca trebuie cumulate, la stabilirea vechimii in munca, perioadele in care angajatul a desfasurat activitate, concomitent, in baza mai multor contracte individuale de munca cu timp partial.
3. Apelantul a aratat ca reincadrarea sa prin decizia nr. 233/03.02.2011, respectiv prin decizia nr.290/11.06.2012 s-a realizat cu incalcarea prevederilor Legii nr. 284/2010.
Curtea retine ca, astfel cum s-a aratat mai sus, nu se poate dispune reincadrarea in conditiile in care nu s-a urmat procedura speciala prevazuta de lege.
Cu toate acestea, intrucat plata drepturilor salariale nu se realizeaza in functie de reincadrarea realizata in baza prevederilor Legii nr. 284/2010, Curtea va analiza daca exista diferente intre drepturile salariale incasate si cele cuvenite.
In primul rand, redam mai jos considerentele deciziei nr. 32/19.10.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din care rezulta ca trebuie sa se faca distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii cadru de salarizare, si plata efectiva a drepturilor salariale:
„42. Astfel, prin sesizare, sub un prim aspect, se solicita a se stabili daca se face distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, si plata efectiva a drepturilor salariale.
43. Legea-cadru nr. 284/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 a abrogat, prin dispozitiile art. 39 lit. w), Legea-cadru nr. 330/2009, urmarindu-se introducerea unui sistem coerent de ierarhizare a posturilor si de salarizare in sectorul bugetar.
Potrivit dispozitiilor art. 33 alin. (1) din acest act normativ, la data intrarii in vigoare a legii, reincadrarea personalului se face corespunzator transelor de vechime in munca avute in luna decembrie 2010 pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale detinute, stabilindu-se clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzator acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizeaza etapizat, prin modificarea succesiva, dupa caz, a salariilor de baza, soldelor functiilor de baza/salariilor functiilor de baza si a indemnizatiilor lunare de incadrare, prin legi speciale anuale de incadrare.
44. Prin urmare, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, ar fi trebuit ca, la data reincadrarii, sa se stabileasca clasa de salarizare si coeficientul de ierarhizare corespunzator ale personalului platit din fonduri publice.
45. Cu toate acestea, prin art. 4 al Legii nr. 285/2010, se stabileste valoarea de referinta de 600 lei [alin. (1)], se dispune reincadrarea, incepand cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile functii, gradatii si grade prevazute de Legea-cadru [alin. (3)], dar se prevede ca, in anul 2011, nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice [alin. (2)].
46. Dispozitii similare se regasesc si in legile anuale de salarizare ulterioare.
47. Asadar, este evident ca, fata de cadrul legislativ adoptat ulterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie facuta distinctie intre reincadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale carei anexe nu se aplica, si plata efectiva a drepturilor salariale.”
In al doilea rand, Curtea retine ca este neintemeiata solicitarea apelantului ca salarizarea sa sa fie realizata la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat, respectiv la nivelul de salarizare a persoanelor care au implinit i vechime in munca de 8 ani anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009.
Astfel, Curtea constata ca solicitarea ca salarizarea apelantului sa se realizeze in functie de drepturile cuvenite persoanelor care anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009 implinisera vechimea in munca de 8 ani, este bazata pe prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 (In anul 2011, pentru personalul nou-incadrat pe functii, pentru personalul numit/incadrat in aceeasi institutie/autoritate publica pe functii de acelasi fel, precum si pentru personalul promovat in functii sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat) si pe interpretarea eronata a sintagmei functii similare.
In acest sens, pentru clarificarea notiunii de functii similare, redam considerentele deciziei nr. 32/2015 a ICCJ mentionate mai sus:
48. Sub un al doilea aspect, prin sesizare se solicita a se lamuri daca plata efectiva a drepturilor salariale este guvernata de art. 2 din Legea nr. 285/2010, in sensul ca se face la nivelul de salarizare aflat in plata pentru functiile similare din punct de vedere al vechimii.
49. Potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, in anul 2011, pentru personalul nou-incadrat pe functii, pentru personalul numit/incadrat in aceeasi institutie/autoritate publica pe functii de acelasi fel, precum si pentru personalul promovat in functii sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare in plata pentru functii similare din institutia/autoritatea publica in care acesta este incadrat.
50. In conditiile in care art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 prevede ca, in anul 2011, avansarea personalului incadrat pe functii de executie si gradatie corespunzatoare transei de vechime in munca dobandite, prevazute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, problema de drept ce face obiectul sesizarii adresate Inaltei Curti de Casatie si Justitie se refera, de fapt, la lamurirea intelesului notiunii de "functii similare".
51. Legiuitorul nu a definit insa notiunea de "functie similara", ceea ce a dat nastere la interpretari diferite a acestei notiuni, dupa cum urmeaza:
- functia astfel cum era salarizata la data intrarii in vigoare a legii-cadru (cu spor de vechime inclus in baza salariala), neintervenind nicio modificare ulterioara a transelor de vechime in munca sau functie;
- functia careia i s-au aplicat gradatiile, in cazul trecerii la o alta transa de vechime (procentul corespunzator gradatiei fiind diferit de sporul de vechime anterior, deci dand nastere la o "functie similara" diferita);
- functia careia i s-au aplicat atat gradatiile, cat si procentul corespunzator unei transe diferite a vechimii in functie, ceea ce a dat nastere la o a treia "functie similara".
52. Anterior intrarii in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, regulile sistemului de salarizare referitoare la trecerea dintr-o transa de vechime in alta stabileau un spor de vechime mai mare decat cel avut anterior, astfel incat, la o treapta de vechime mai mare, se aplica un spor de vechime mai mare.
53. Odata cu adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010, a intervenit o schimbare de optica a legiuitorului, potrivit careia, pentru transele de vechime in munca, se acorda cinci gradatii, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variaza intre 2,5% si 7,5% - asadar, cu cat vechimea in munca este mai mare, cu atat procentul corespunzator transei de vechime este mai mic [art. 1 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010].
54. De asemenea, persoanele care au implinit o anumita vechime pana la 31 decembrie 2010 sunt indreptatite sa pastreze acelasi cuantum al salariului, insa, pentru persoanele nou-incadrate pe functii, precum si pentru personalul promovat in functii sau grade/trepte dupa 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevazut expres aceste drepturi, considerandu-le ca nu le-au avut niciodata, fiind vorba de categorii diferite de salariati carora li se aplica acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 si Legea-cadru nr. 284/2010.
55. Se observa, asadar, ca, dupa intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 si a legilor anuale de salarizare ulterioare, exista diferente de salarizare pentru persoane care se inscriu in aceeasi transa de vechime in munca, in functie de data la care au fost indeplinite conditiile de vechime ce atrageau un nou spor de vechime.
56. Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferita pentru persoanele care au trecut intr-o alta transa de vechime in munca a facut obiectul analizei Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat ca "avansarea personalului incadrat pe functii de executie in gradatia corespunzatoare transei de vechime in munca si calculul indemnizatiilor potrivit acestor gradatii se face potrivit normelor juridice in vigoare la data unei astfel de avansari, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislatiei aplicabile anterior acestei date neavand regimul juridic al unor drepturi castigate".
57. In concluzie, urmeaza a se face distinctie intre reincadrare si plata efectiva a drepturilor salariale, in sensul prevederilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, care stabilesc aplicarea etapizata a dispozitiilor sale si de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectiva a valorii de referinta si a coeficientilor de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, tinand seama si de prevederile art. 6 alin. (1) si (3) din Legea nr. 285/2010.
58. Totodata, plata efectiva a drepturilor salariale urmeaza a se efectua potrivit dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare in plata pentru functia similara, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelasi grad profesional si aceeasi transa de vechime in munca si in functie si care a trecut in aceste transe de vechime ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
Prin urmare, fata de considerentele expuse in paragraful 57 mentionat, pentru apelant, trecerea in alta transa de vechime, dupa data de 1 ianuarie 2011, da dreptul apelantului la majorarea salariului de baza avut, corespunzator numarului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. 5 din legea cadru, fara acordarea salariului corespunzator coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare (conform art. 6 alin. 1 si 3 din Legea nr. 285/2010), ci nu la o majorare care sa egalizeze drepturile sale salariale cu cele ale personalului ale carui majorari, prin raportare la aceleasi trepte de vechime, s-au realizat in baza legislatiei anterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 285/2010.
In speta, in conditiile in care nu a avut loc o micsorare a drepturilor salariale ale apelantului reclamant, ci o majorare conform art. 6 din legea nr. 285/2010, Curtea constata ca acestuia nu i-au fost platite drepturi salariale mai mici decat cele cuvenite, majorarile salariale aplicandu-se conform Legii nr. 285/2010, ci nu, astfel cum solicita eronat apelantul, conform altor acte normative, inaplicabile in cazul sau.
4. Apelantul a sustinut ca, intrucat drepturile sale salariale difera de cele ale personalului cu vechime identica in munca, care au fost salarizati in baza altor acte normative, a avut loc o discriminare interzisa de art. 41 alin. 4 din Constitu?ia Romaniei, art. 6 alin. 3 din Codul muncii, art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 7 lit.a pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, precum si de dreptul Uniunii Europene.
Conform art. 41 alin. 4 din Constitutia Romaniei: La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
Conform art. 6 alin. 3 din Codul muncii, pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare.
Aceste articole nu pot fi invocate in sustinerea discriminarii, intrucat diferentele de remuneratie nu sunt fundamentate pe sexul lucratorilor, ci pe optiunea legiuitorului de a recompensa in mod diferit vechimea in munca, in anumite perioade de timp, indiferent de sexul lucratorilor.
In orice caz in sustinerea admiterii cererii nu se poate invoca cu succes existenta discriminarii, interzisa de art. 5 si art. 154 alin. 3 din Codul muncii, si de art. 16 din Costitutia Romaniei.
Astfel, instanta de litigii de munca nu poate constata existenta unei discriminarii si acordarea unor despagubiri pe acest temei, fata de prevederile Deciziei nr. 818/03.07.2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei, prin care s-a statuat ca instantele judecatoresti nu au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Prin Decizia men?ionata, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art.2(3) si art. 27(1) din O.G. nr. 137/2000, statuand ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
Asadar, intrucat in cazul in care discriminarea provine din lege, este interzis instantelor judecatoresti sa nu aplice dispozitiile privind legile de salarizare in vigoare, sau sa acorde drepturi in baza unor dispozitii legale abrogate (ex. drepturi prevazute de OUG nr. 27/2006), Curtea considera ca dispozitiile de drept intern care interzic discriminarea nu pot fi valorificate in cazul unui litigiu de munca avand obiectul analizat.
In sustinerea admiterii cererii nu se poate invoca cu succes existenta discriminarii, interzisa de legislatia Uniunii Europene.
In legislatia Uniunii Europene criteriile in functie de care se realizeaza discriminarea sunt enumerate exhaustiv, iar modificarea legislatiei privind salarizarea nu re regaseste printre acestea, astfel incat nu sunt incidente dispozitiile de drept al Uniunii Europene.
In Ordonanta Curtii – Camera a sasea din data de 14 aprilie 2016 in cauza Andreea Corina Tar?ia impotriva Statului roman, Universita?ii „Lucian Blaga” Sibiu, Consiliului Na?ional pentru Combaterea Discriminarii prin intermediul intrebarii formulate, instan?a de trimitere solicita, in esen?a, sa se stabileasca daca articolul 6 TUE, articolul 20, articolul 21 alineatul (1) ?i articolul 52 din carta, precum ?i Directivele 76/207 ?i 2006/54, in masura in care consacra principiile egalita?ii ?i nediscriminarii, se opun unei reglementari na?ionale referitoare la salarizarea personalului didactic, precum cea in discu?ie in litigiul principal, potrivit careia cadrele didactice universitare care au dobandit titlul de doctor anterior intrarii in vigoare a acestei reglementari primesc sporul doctoral, in timp ce cadrele didactice care au ob?inut acest titlu ulterior nu beneficiaza de un astfel de spor.
In ceea ce prive?te, in continuare, domeniul de aplicare ratione materiae al Directivei 2006/54, trebuie sa se constate ca aceasta urmare?te sa garanteze, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 1, egalitatea de tratament intre femei ?i barba?i in materie de incadrare in munca ?i de munca. Or, diferen?a de tratament eviden?iata de instan?a de trimitere in cauza principala, ?i anume diferen?a de salariu dintre cadrele didactice universitare dupa cum acestea au ob?inut titlul de doctor inainte sau dupa o anumita data, nu are legatura cu o discriminare intemeiata pe sex in sensul acestei directive ?i, prin urmare, nu intra in domeniul de aplicare al acesteia.
In ceea ce prive?te, in sfar?it, articolul 6 TUE ?i carta, trebuie amintit ca rezulta dintr o jurispruden?a constanta ca drepturile fundamentale garantate de ordinea juridica a Uniunii, printre care se numara principiile egalita?ii de tratament ?i nediscriminarii, au voca?ie de a fi aplicate in toate situa?iile reglementate de dreptul Uniunii, insa nu in afara unor asemenea situa?ii (a se vedea in acest sens Ordonan?a din 14 decembrie 2011, Boncea ?i al?ii, C 483/11 ?i C 484/11, nepublicata, EU:C:2011:832, punctul 29, ?i Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C 617/10, EU:C:2013:105, punctul 19 ?i jurispruden?a citata).
In consecin?a, atunci cand o situa?ie juridica nu intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competenta sa o examineze, iar dispozi?iile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele insele, temeiul acestei competen?e (a se vedea Hotararea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C 617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, Hotararea din 27 martie 2014, Torralbo Marcos, C 265/13, EU:C:2014:187, punctul 30, ?i Hotararea din 8 mai 2014, Pelckmans Turnhout, C 483/12, EU:C:2014:304, punctul 20).
Or, in spe?a, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 20 ?i 21 din prezenta ordonan?a, situa?ia de fapt din cauza principala nu intra in domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ?i niciun element din decizia de trimitere nu lasa sa se creada ca reglementarea na?ionala in cauza ar urmari punerea in aplicare a dreptului Uniunii, in sensul articolului 51 alineatul (1) din carta.
Rezulta ca diferen?a de tratament in discu?ie in litigiul principal intra numai sub inciden?a dreptului na?ional, a carui interpretare este exclusiv de competen?a instan?ei de trimitere. In consecin?a, competen?a Cur?ii de a raspunde la prezenta cerere de decizie preliminara nu este dovedita.
Art. 14 CEDO si Protocolul nr. 12 la CEDO nu sunt relevante fata de obiectul in discutie, intrucat aceste dispozitii sunt aplicabile numai in raport cu alte drepturi fundamentale protejate de Conventie, respectiv numai in exercitarea drepturilor prevazute de lege.
Discriminarea interzisa de art. 14 CEDO poate fi analizata numai daca s-ar invoca existenta unui drept fundamental protejat de Conventie, incalcat prin aplicarea unui tratament discriminatoriu in legatura cu exercitarea acestui drept.
In situatia de fapt analizata, Curtea considera ca invocarea dreptului de proprietate nu este utila, intrucat speranta legitima constand in posibilitatea acordarii majorarilor care nu mai sunt prevazute de lege ar exista numai in conditiile unei jurisprudente constante prin care se constata dreptul la despagubiri pentru necalcularea salariului prin raportare la drepturile salariale ale personalului ale caror drepturi salariale au fost stabilite anterior intrarii in vigoare a legilor de salarizare aplicabile in speta.
Art. 14 CEDO: Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.
Cauza Beian c. Romania, par. 48: Conform jurisprudentei constante a Curtii, art. 14 din Conventie completeaza celelalte clauze normative ale Conventiei si ale protocoalelor sale. El nu are o existenta independenta deoarece este aplicabil numai pentru "exercitarea drepturilor si libertatilor" pe care acestea o garanteaza. Desigur, se aplica si in lipsa unei incalcari a cerintelor lor si, in aceasta masura, el are o aplicare autonoma, insa el nu s-ar putea aplica daca faptele litigiului nu cad sub incidenta a cel putin uneia dintre dispozitiile respective (Gaygusuz impotriva Austriei, Hotararea din 16 septembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, § 36).
Conform art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO:1.Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate in § 1.
Tratatele internationale la care Romania este parte, si care au prioritate in situatia in care exista neconcordante intre acestea si legile interne, conform art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, nu consacra dreptul analizat.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului: Art. 23: Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.
Carta sociala europeana art. 4 pct.3: Partile se angajeaza sa recunoasca dreptul lucratorilor si al lucratoarelor la salarizare egala pentru munca de valoare egala;
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale art. 7: Statele parti la prezentul Pact recunosc dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si prielnice, care sa asigure indeosebi: a) remuneratia care asigura tuturor muncitorilor cel putin: (i) un salariu echitabil si o remuneratie egala pentru o munca de valoare egala, fara nici o distinctie.
Desi este evident ca angajatii au drepturi salariale diferite in functie de data la care au trecut in alta transa de vechime, consideram ca notiunea de remuneratie egala nu include in sfera sa drepturile salariale suplimentare precum sporul de vechime, astfel incat dispozitiile din tratatele internationale indicate nu sunt incidente in speta.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 594/2012 a constatat ca "sporurile, premiile si alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie. Diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar este optiunea libera a legiuitorului, tinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".
Or, in cauza de fata, Curtea constata ca sporul in discutie a fost eliminat incepand cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul ca sumele de bani aferente sporului au fost mentinute in continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care il aveau in plata la data de 31 decembrie 2009 nu vizeaza existenta sau inexistenta sporului, ci reprezinta o masura tranzitorie pana la intrarea in vigoare, in totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege in care nu se regaseste acest spor.
Prin urmare, este de competenta legiuitorului eliminarea sau, din contra, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fara relevanta constitutionala, astfel incat abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie si nu afecteaza dreptul constitutional la salariu.
Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, realizarea trecerii la noul sistem de salarizare reglementat se efectueaza in mod etapizat, astfel incat in perioada de implementare a legii nicio persoana sa nu inregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiaza potrivit reglementarilor anterioare. De aceea, art. 30 alin. (6) din lege a prevazut ca, pentru persoanele ale caror sporuri cu caracter permanent acordate in luna decembrie 2009 nu se mai regasesc in anexele la lege si nu au fost incluse in indemnizatiile lunare de incadrare, sumele corespunzatoare acestor sporuri vor fi avute in vedere in legile anuale de salarizare, pana la acoperirea integrala a acestora. Or, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, criticata in prezenta cauza, nu face altceva decat sa integreze aceste sporuri, care in cursul anului 2010 au fost acordate sub forma de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, in indemnizatia lunara de incadrare, fara ca acordarea lor sa conduca la cresteri salariale, altele decat cele prevazute de lege. Astfel, calculul celorlalte sporuri la indemnizatia lunara de incadrare se va face fara a lua in considerare suma compensatorie cu caracter tranzitoriu mentionata mai sus.
In concluzie, intrucat criticile apelantului nu sunt in masura sa determine o schimbare a solutiei pronuntate de instanta de fond, in baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Salarizare
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Acordarea sporului de salariu aferent titlului ?tiin?ific de doctor. Aplicabilitatea Deciziei nr. 21/2016 a Inaltei Curti. - Hotarare nr. 963 din data de 05.04.2017
egalizare salarii - Hotarare nr. 41 din data de 17.01.2018
Drepturi salariale. Pretentii. - Sentinta civila nr. 748 din data de 27.09.2017
Pretentii - Sentinta civila nr. 734 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 729 din data de 25.09.2017
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 727 din data de 25.09.2017
COnflict de drepturi avand ca obiect obligarea unitatii la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit reclamantei in calitate de asistent principal - Sentinta civila nr. 40/lm/2008 din data de 17.02.2009
Drepturi salariale prescrise. Invocarea din oficiu a - Sentinta civila nr. 412 din data de 09.03.2015
Salariati straini angajati prin agentie de munca temporara. Contractul de munca aplicabil - Hotarare nr. 923 din data de 18.05.2015
Salarizarea personalului din inva?amantul preuniversitar incepand cu 01.01.2010 - Sentinta civila nr. 279 din data de 06.03.2014
Neachitarea drepturilor salariale. - Sentinta civila nr. 216 din data de 24.02.2011
Drepturi salariale. Acordarea unui spor pentru exercitarea mai multor functii - Sentinta civila nr. 885 din data de 21.06.2011
Salarizare - Sentinta penala nr. 280 din data de 16.03.2011
Emitere adeverinta de venituri - Sentinta civila nr. 207 din data de 22.02.2011
Norma de hrana acordata angajatilor din cadrul Ministerului de Interne si a Reformei Administrative - Sentinta civila nr. 121 din data de 10.02.2009
Diminuarea salariului cu 25% in sectorul bugetar - Sentinta civila nr. 1175 din data de 18.11.2010