Actiune in obligarea Statului Roman la plata de despagubiri pentru prejudiciul suferit cu ocazia valorificarii pe piata a actiunilor detinute la Fondul Proprietatea, prejudiciu constand in diferenta dintre valoarea despagubirilor recunoscuta prin titl

  Actiune in obligarea Statului Roman la  plata de despagubiri pentru  prejudiciul suferit cu ocazia valorificarii pe piata  a  actiunilor detinute la Fondul Proprietatea, prejudiciu constand in diferenta dintre valoarea despagubirilor recunoscuta prin titlul de despagubire emis conform Legii nr. 247/ 2005 si valoarea  pe piata a actiunilor  eliberate in baza acestui titlu de despagubire pe piata.

Domeniu: despagubiri

Prin emiterea titlului de despagubire in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoana indreptatita la despagubiri si suma  despagubirilor, egala cu valoarea imobilului preluat abuziv de catre stat.  Mai departe, prin eliberarea catre beneficiarul titlului de despagubire a  unui numar de actiuni si cu o valoare care totalizeaza creanta constatata si garantata prin titlul de despagubire, obligatia statului a fost executata, stinsa integral, conform art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 (”realizarea conversiei acestor titluri in actiuni emise de Fondul "Proprietatea" determina stingerea creantelor constatate prin aceste titluri.”)
Imprejurarea ca aceste actiuni   nu au putut fi valorificate la valoarea lor nominala nu da posibilitatea beneficiarului sa obtina o despagubire suplimentara si nu este incalcat dreptul de proprietate al acestuia sau dispozitiile Legii nr. 10/ 2001, ale Legii nr. 247/ 2005, ale OUG nr. 81/ 2007 sau alte dispozitii legale.  
 In ce priveste optiunea unilaterala a statului pentru  modalitatea de stingere a obligatiei de dezdaunare prin instrumentele de plata reprezentate de actiunile la FP, ca si in ce priveste modalitatea de conversie a titlurilor de despagubire/ de conversie in actiuni, conform dispozitiilor art. 18 indice 7 alin. 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005,    aceasta intra in atributia exclusiva a puterii legiuitoare, exprimata prin adoptarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, instanta de judecata neputand proceda la ”amendarea” in vreun fel a acestor mecanisme pentru a ajunge la o alta solutie concreta la cauza de fata decat cea dictata de aplicarea acestor texte legale.
   Trebuie distins intre cauzele si modalitatile in care se poate produce o incalcare a dreptului garantat de CEDO, daca aceasta incalcare intervine la momentul edictarii legii nationale care este neconforma CEDO, sau la momentul interpretarii si aplicarii legii nationale. Judecatorul national poate interveni in procesul de interpretare si aplicare a legii nationale – conform atributiilor sale, insa nu poate interveni de o asemenea maniera care sa se constituie intr-o ignorare efectiva a legii nationale sub pretextul neconventionalitatii.  

DECIZIA CIVILA NR. 151 A/  17.03.2015 pronuntata de CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA in dosarul  nr. 1752/3/2014
 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a IV-a Civila la data de 21.01.2014, sub nr. de dosar 1752/3/2014, reclamanta CM a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna: obligarea paratului la plata sumei de 1.684.917 lei, reprezentand prejudiciul cauzat cu ocazia valorificarii pe piata nereglementata a unei parti de 11.232.786 de actiuni detinute la Fondul Proprietatea, respectiv diferenta intre cotatia maxima cu care ar fi putut vinde pe Bursa de Valori Bucuresti cantitatea de 11.232.786 de actiuni detinute la FP (vandute pe piata nereglementata) si valoarea nominala la care i-au fost atribuite-1 leu/actiune, conform creantei garantate asupra statului in cuantum de 19.253.516 lei conferita de Titlurile de despagubire Nr. …/2006, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2009, …/2009 emise de catre Guvernul Romaniei - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor; obligarea paratului sa-i remita o suma de bani reprezentand echivalentul diferentei dintre cotatia la bursa a cantitatii de 8.020.730 de actiuni detinute la Fondul Proprietatea si creanta garantata asupra statului in cuantum de 19.253.516 lei conferita de Titlurile de despagubire  emise de catre Guvernul Romaniei - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor; obligarea paratului la plata sumei de 200 RON reprezentand daune moratorii, pentru fiecare zi de intarziere incepand cu 30 de zile de la data ramanerii definitive si executorii a hotararii ce va solutiona prezenta cauza.
 Prin sentinta civila nr. 794/27.06.2014 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta CM, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, in eseta, urmatoarele:
Reclamanta a urmat o procedura speciala in ceea ce prive?te stabilirea drepturilor cuvenite in temeiul Legii nr.10/2001 cu referire la Legea nr.247/2005, iar modalitatea efectiva de incasare a despagubirilor cuvenite este, de asemenea, reglementata prin dispozi?ii speciale.
Au fost facute referiri la disp. art. 3 lit. a, art. 18 si art. 18 indice 2 din Legea nr. 247/ 2005 si s-a aratat ca  procedura de valorificare ?i de realizare a drepturilor conferite de Legea nr.10/2001 este reglementata de Legea nr.247/2005, astfel cum a fost completata ?i modificata, dreptul comun in materie invocat de recurent, respectiv art.1073,1082 Codul Civil , cu referire ?i la art. 998-999 Codul Civil, precum ?i dispozi?iile noului Cod Civil fiind inlaturat de legea speciala in virtutea principiului speciala derogant generalibus.
In acest context, ?i fa?a de argumentele formulate de recurent referitoare la incalcarea art. 1 din Primul Protocol CEDO Curtea are in vedere jurispruden?a in materie a Cur?ii Europene care a aratat ca, art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului  nu poate fi interpretat ca impunand statelor contractante o obligatie generala de a restitui bunurile transmise lor inainte ca ele sa fi ratificat Conventia.
Conform jurisprudentei CEDO (cauza Paduraru contra Romaniei, de exemplu), Conventia nu impune statelor contractante nicio obligatie specifica de reparare a nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte de a fi ratificat Conventia.
Statul roman si-a propus sa acorde masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv in perioada regimului comunist, anterior ratificarii Conventiei, iar in cauza Atanasiu ,Curtea Europeana a interpretat Conventia si art.1 din Protocolul nr.1 in raport cu legislatia interna retinand ca de la intrarea in vigoare a Legilor nr.1/2001 si 10/2001 si mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism anterior pentru a se ajunge, fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despagubiri .
In consecinta,s-a apreciat ca, transformarea intr-o valoare patrimoniala,in sensul art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului, se subordoneaza indeplinirii de catre partea interesata ,a cerintelor legale din cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si epuizarii cailor de recurs prevazute de aceste legi.
Referitor la ignorarea dispozi?iilor art.12 pct.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 , reclamanta a urmat procedura men?ionata anterior, a optat pentru conversia titlurilor de despagubiri in ac?iuni la Fondul Proprietatea, fiind con?tienta de alegea sa ?i de faptul ca valoarea de tranzac?ionare a ac?iunilor fluctueaza in permanen?a, fara ca statul sau alta entitate sa aiba posibilitatea de a anticipa sensul ?i amploarea acestei fluctua?ii. In plus, decizia vanzarii ac?iunilor, la un moment dat , precum ?i riscul acestei decizii, ii apar?ine reclamantei in intregime, fara a se putea re?ine o culpa Statului Roman.
In ceea ce prive?te inciden?a art. 998 -999 Codul Civil, legiuitorul a stabilit ca Fondul Proprietatea, entitate ce ini?ial a avut drept ac?ionar unic Statul Roman, este organizat ca organism de plasament colectiv, din categoria altor organisme de plasament colectiv(AOPC), sub forma unei societa?i de investi?ii de tip inchis, prevazuta de art.114 alin. 1 lit.b din Legea nr.297/2004, precum ?i din con?inutul dispozi?iilor art.187 ?i 188 din Legea nr.247/2005, rezulta ca voin?a reala a fost aceea ca valoarea ac?iunilor ce faceau obiectul titlurilor de conversie sa fie stabilita de cererea ?i oferta existenta pe pia?a reglementata pe care aceste ac?iuni erau tranzac?ionate.
Astfel, atat Statul Roman, cat ?i de?inatorul titlurilor de despagubire, se supuneau conform dispozi?iilor legale, cererii ?i ofertei din pia?a, care stabilea valoarea ac?iunilor Fondului Proprietatea. Prin aceasta modalitate, nu mai exista un factor subiectiv de stabilire a valorii ac?iunilor, aceasta valoare fiind una reala, stabilita de cerere ?i oferta.
Excluderea factorului subiectiv a dus insa la intarzierea formalita?ilor de tranzac?ionare ?i s-a suprapus pe criza economico-financiara care a afectat toate economiile lumii, nu numai pe cea a Romaniei, diligen?a statului fiind insa evidenta, implicandu-se ulterior prin a stabili valoarea ac?iunilor la care se face conversia, respectiv de 1 leu/ ac?iune, intrucat valorile de tranzac?ionare erau mai mici , in jurul a 0,4- 0,6 lei, datorandu-se in principal crizei economice.
Se mai re?ine ?i faptul ca odata ce reclamanta a ales conversia titlului sau, nu mai poate reveni asupra acestei op?iuni, fiind incident principiul electa una via, situa?ie in care nu-?i gasesc aplicabilitate dispozi?iile art.1073 Codul Civil, 1082 Codul Civil ,art.1092 Codul Civil.
Statul Roman s-a conformat dispozi?iilor legale si op?iunii reclamantei, prin emiterea unui numar de ac?iuni, potrivit titlului de conversie emis de Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
In aceasta situa?ie, modalitatea de valorificare a titlurilor de conversie este strict reglementata de legea speciala, iar decizia ?i momentul de tranzac?ionare apar?ine reclamantei, neputand fi angajata raspunderea civila pentru fapta proprie, nici in temeiul dispozi?iilor Codului Civil vechi ?i nici a noilor dispozi?ii din Codul Civil, deoarece evolu?ia pie?ei de valori mobiliare nu poate fi influen?ata de parat.
Pentru acela?i ra?ionament nu sunt aplicabile nici dispozi?iile art. 14 din CEDO, in condi?iile in care paratul nu i-a impus reclamantei un termen limita de tranzac?ionare.
Impotriva acestei sentinte a declarat, in termen legal, prezentul apel reclamanta CM, dezvoltand, in esenta, urmatoarele critici:
Instanta de fond a interpretat gresit in mod voit actul juridic dedus judecatii, hotararea data in speta fiind insuficient motivata si lipsita de temei legal, fiind data cu aplicarea gresita a legii, incidente fiind astfel disp. art. 304 alin.(8 si 9) Cod.proc. civ.
Instanta de fond a nesocotit disp. art. 3 lit(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constitutie „(...) creantele asupra statului sunt garantate", conform carora titlurile de despagubire in cuantum de 19.253.516 lei emise de catre Guvernul Romaniei prin A.N.R.P. „incorporeaza drepturile de creanta ale detinatorilor asupra statului roman, corespunzator despagubirilor acordate".
In al doilea rand, instanta de fond pur si simplu a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creantelor, invocat pe larg in cuprinsul cererii introductive.
Se citeaza disp. art. 1073, 1091, art. 1075, art. 1082, art. 1101 din vechiul Cod Civil  si   disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L.71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1469, art 1480, art. 1488, art. 1480, art. 1492,  art. 1518, art. 1530, art. 1535, art. 1536, din Noul Cod Civil, art  art. 20 alin.(2) din L.10/2001,   disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005,   disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007, din care reiese fara tagada ca legiuitorul, prin promulgarea legilor speciale de reparatie Nr. 10.2001 si Titlul VII din L.247/2005, si-a asumat obligatia ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit in natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale, in conformitate cu disp. art. l din Primul Protocol Aditional la Conventia CEDO.
Daca cadrul legal in baza caruia am obtinut titlul de despagubire mai sus mentionat cu regim de creanta garantata asupra statului a constat in legislatia speciala in domeniu, L. 10/2001 si Titlul VII al L.247/2005, cadrul legal aferent stingerii integrale a dreptului nostru de creanta, nu poate fi altul decat legislatia dreptului comun in materie, mai sus aratat.
 Cat priveste sustinerile instantei de fond, cum ca in speta nu sunt intrunite elementele cumulative ale raspunderii delictuale: fapta ilicita, prejudiciu si legatura de cauzalitate raportat la faptul ca in opinia instantei de fond statul nu a savarsit nicio fapta ilicita, Tribunalul Bucuresti a ales sa ignore evidenta realitatii obiective.
Este evident ca in speta exista o vadita legatura de cauzalitate intre atitudinea culpabila a paratului pe de o parte, care prin omisiune intentionata a ignorant factorii de risc mentionati in cererea introductiva si totodata nu a respectat termenele imperative prevazute de disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, precum si disp. art. 12 alin.(2) din acelasi Titlu, inactiuni si omisiuni care au condus ca pretul actiunilor FP sa fie sub valoarea nominala de 1 leu/actiune pentru motivele pe larg dezvoltate in cererea introductiva.
Initierea conform disp. art. 11 din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru initierea, derularea si incheierea de oferte publice secundare de vanzare pentru pachete de actiuni de minim 5%, emise de societatile comerciale S.C. Romgaz S.A. si S.C. Nuclearelectrica S.A. si listarea acestora din urma la bursa in toamna anului 2013, a influentat in opinia noastra la modul cel mai profund pretul de tranzactionare pe bursa a actiunilor emitentului Fondul Proprietatea, care au urcat de la 0,50 lei/actiune (anterior listarii celor doua companii mai sus aratate), pana la 0,85 lei/actiune (ulterior listarii celor doua companii energetice nationale).
Drept pentru care, pentru a nu fi suspectati de subiectivism, lasa la aprecierea onoratei instante de recurs sa concluzioneze daca intre cele doua situatii de fapt concrete mai sus aratate a existat vreo legatura de cauzalitate, ori avem de-a face cu o simpla coincidenta determinata de hazardul inerent pietei de capital.
Cu mentiunea ca instanta de fond nu a facut nicio referire la concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare depuse la dosar in ceea ce priveste culpa statului, desi in opinia sa concluziile primelor doua obiective ar fi de natura sa dezlege la modul cel mai elocvent dilema culpei statului in ceea ce priveste raspunderea pentru fapta proprie.
De asemenea, desi instanta de fond a conchis tacit cum ca apelanta nu are in temeiul disp. art. 13 din CEDO vreun recurs in conven?ionalitate, cu toate acestea, judecatorul national este un prim judecator al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si are obligatia de a : "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurandu-i preeminenta fata de orice alta prevedere contrara in legisla?ia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acesteia de catre legiuitor" ( hotararea CEDO, pronuntata in cauza Dumitru Popescu impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr 830/5.12.2007). Ca atare, instanta de apel ar fi trebuit sa aplice in speta cu preeminenta disp. art. l din Primul Protocol Aditional la CEDO, pentru ca astfel privarea abuziva de proprietate din dreptul nostru de creanta garantata, sa fie inlaturata.
Apelanta nu a solicitat prin prezenta cerere ca instanta de judecata sa inlocuiasca anumite acte normative, sa le combata, ori sa refuze aplicarea altor acte normative cu putere de lege. A cerut doar ca insusi cadrul legal prevazut de legislatia speciala de reparatie sa fie aplicat in litera si spiritual sau, pentru ca apelantii sa fie in masura a-si valorifica in mod integral si nu partial dreptul de creanta garantata asupra statului, in cuantumul nominal al creantei.
Nu au cerut in speta decat interpretarea sistematica si teleologica precum si aplicarea disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata,  disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005,  disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007 .
 Altminteri, in cazul in care legiuitorul ar fi inteles sa renunte la principiul restituirii integrale prin echivalent prevazut de normele mai sus aratate si sa plafoneze in acest sens despagubirile acordate, in aceasta situatie si-ar fi gasit incidenta dispozitii legale prevazute de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, pe larg enumerate in cererea introductiva.
In plus fata de aceasta, chiar noua lege Nr. 165/2013 - art. 24, privind stabilirea si plata despagubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, nu cuprinde dispozitii legale privind plafonarea prin lege a despagubirilor acordate, ci doar esalonarea platii acestora.
Este inadmisibil ca aplicarea in concret a unor legi special de reparative in vigoare guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la imprejurarea ca paratul nu a listat la bursa FP in termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din actiunile companiilor nationale aflate in portofoliul FP la care statul este actionar majoritar, ignorand totodata cu rea-credinta principii elementare ale functionarii pietei de capital, sa conduca de facto Ia obtinerea unor despagubiri partiale si plafonate, in proportie de mai putin de 50%, in lipsa unor prevederi legale exprese in acest sens, intrate de drept in vigoare si elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.
 Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despagubirilor cuvenite, care in conformitate cu legislatia mai sus aratata trebuiesc acordate integral, nu reprezinta nimic altceva in conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decat antiteza dispozitiilor art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata in M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007, precum si a Notei de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Sectiunea a Il-a pct.1.3 alin penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecinte inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altera.
In cadrul legislatiei speciale de reparatie, guvernata de principiul restituirii integrale, (chiar si in cazul noii Legi 165/2013), nu este prevazut nici un factor aleatoriu, riscuri bursiere ( asa precum a retinut instanta de fond), sanse de castig, riscuri de pierdere, etc, specifice contractelor de prinsoare ori de asigurari, ci doar garantia ca bunurile intrate in mod abuziv in posesia statului si imposibil de restituit in natura, se vor restituii prin echivalent, la valoarea lor de circulatie si neplafonat, conform disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005, disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005 si disp. art. 24 din L.165/2013, totul raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constitutie.
Sustinerile instantei de fond cum ca, desi listarea fondului la bursa a fost tergiversata timp de 5 ani de zile, iar actiunile Fondului Proprietatea au fost listate la o valoare nominala inferioara celei preconizate de 1 leu/actiune, ceea ce in opinia instantei de fond s-ar incadra in marja fluctuatiilor specifice pietelor de capital, acestea nu sunt imputabile Statului Roman, care nu putea anticipa evolutia valorii actiunilor la bursa, sfideaza de-a dreptul evidenta realitatii.
Desi fluctuatiile pietei bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, statul a cunoscut ori putea cunoaste aceasta imprejurare (precum de altfel arata si concluziile raportului de expertiza contabila judiciara administrat in cauza), ori in subsidiarul extrem acesta a avut posibilitatea sa se informeze timp de 5 ani de zile (cat a durat listarea F.P. la bursa), cu privire la o regula elementara a pietei de capital si anume ca, in cazul oricarei companii listate la bursa este foarte probabil sa existe un discount semnificativ (intre 30 - 60%) din valoarea nominala (activ net unitar/actiune), indeosebi in cazul pietelor emergente, cu toate acestea, paratul a decis in cunostinta de cauza ca operatiunea de conversie a titlurilor de despagubire sa se realizeze totusi la valoarea nominala de 1 leu/actiune. Ca atare, statul a optat ca ansamblul riscurilor pietei bursiere sa revina in sarcina fostilor proprietariabuzati atat de catre fostul regim comunist, prin nationalizarile abuzive fara titlu, cat si de actualul regim constitutional, care a permis instrainarea catre terti in baza L. 112/1995, a L. 15/1990, ori ca urmare a procesului de privatizare, a unori bunuri pe care statul le detinea doar in posesie abuziva, intemeiata si conservata prin violenta, fara titlu valabil.
Statul roman s-a aflat intr-o vadita culpa, intrucat a tergiversat listarea fondului la bursa timp de 5 ani de zile si a stabilit in mod unilateral si eminamente artificial cum ca valoarea de tranzactionare pe bursa a actiunilor emitentului FP va fi una si aceeasi cu valoarea nominala unitara a actiunilor emitentului Fondului Proprietatea.
Or, activul net este un indicator folosit in domeniul fondurilor de investitii (inclusiv SIF si FP) si reprezinta suma valorii actuale a tuturor investitiilor unui fond (actiuni, obligatiuni, etc), din care se scad cheltuielile (obligatiile) curente ale fondului. Activul net unitar (sau Valoarea Unitara a Activului Net - VUAN) se calculeaza impartind activul net Ia numarul de unitati de fond in circulatie sau la numarul de actiuni emise in cazul fondurilor inchise. In cazul fondurilor deschise, valoarea unei unitati de fond este chiar VUAN; insa in cazul fondurilor tranzactionale (ca de exemplu FP si SIF), pretul la bursa (valoarea de capitalzare) difera cu mult fata de VUAN, caz in care se calculeaza indicatorul pret/VUAN si se foloseste pentru comparatii intre diverse fonduri, piete, perioade, etc.
Creanta garantata asupra statului este ope legis in cuantumul nominal stabilit in titlul de despagubire, de 19.253.516 lei. Interpretarea sistematica si teleologica a dispozitiilor art. 20 alin.(2) din L. 10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a si b) din Titlului VII din L.247/2005 si a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al L.247/2005, nu poate conduce la o concluzie contrara.
Faptul ca legiuitorul a inteles sa ii despagubeasca pe fostii proprietari nationalizati in mod corect, conform principiului asumat al restituirii integrale, la valoarea nominala stabilita in titlul de despagubire, rezulta si din Sectiunea a H-a din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18 indice 7 din Titlul VII al L.247/2005 : „ SECTIUNEA a 2-a - Reguli de atribuire a actiunilor emise de Fondul Proprietatea
 Insa in mod regretabil, din cauza aplicarii defectuoase de catre Ministerul Finantelor Publice - actionarul majoritar initial al FP, a legislatiei in materie - Titlul VII al L.247/2005 privind listarea FP la bursa, acest acest deziderat legitim si salutabil al legiuitorului nu s-a mai putut concretiza.
 Ipoteza obtinerii unui pret de 1 leu/actiune ar fi putut fi reala doar in cazul in care cotatia actiunilor emitentului FP s-ar fi apropiat macar intr-o singura sedinta de tranzactionare de cotatia de l leu/actiune.
Insa asa precum a mai aratat, de la momentul listarii FP la bursa - 25.01.2011 si pana in prezent, cota?ia maxima atinsa de aceste actiuni a fost de doar 0,75 lei/actiune (in prezent 0,75 lei/actiune). Iar faptele notorii nu trebuiesc demonstrate.
 Ca atare,  rationamentul instantei de fond nu poate fi retinut. Este ca si cum cineva garanteaza expressis verbis valoarea unui bun (imobil - cladire, teren, apartament, in speta actiuni FP, garantate insa la cotatia de 1 leu/actiune conform conversiei, etc) iar cand acel bun se dovedeste a avea o valoare de piata certa cu mult inferioara celei garantate, debitorul obligatiei garantate ar pretinde inexistenta prejudiciului motivat de lipsa instrainarii bunului garantat si de volatilitatea pietei in domeniu si caracterul speculativ al acesteia din urma, motivat de faptul ca piata aferenta bunului respectiv este oscilanta, iar pe viitor ar putea creste, insa nu si scadea. Instanta de apel, in al sau rationament in ceea ce priveste functionarea bursei, nu a luat in calcul o alta imprejurare de notorietate, si anume ca oriunde in lume cota?iile burselor atat cresc, cat si scad, in functie de anumiti factori multipli, ca dealtfel orice piata ori bursa de valori.
 Totodata, instanta de fond, prin referirile sale la cauza Atanasiu vs. Romania a ignorant principiul elementar de drept tempus regit actum, intrucat la momentul emiterii titlurilor de despagubire intre anii 2006 - 2009 cauza Atanasiu vs. Romania din data de 12.10.2010, inca nu fusese judecata de catre Curtea de la Strasbourg, deci recomandarile CEDO din data de 12.10.2010 nu puteau fi aplicate anacronic in luna mai 2010, cand a fost emis de catre Guvernul Romaniei titlul de despagubire mai sus aratat, cu precizarea ca si noua lege nr. 165/2013, care a avut in vedere recomandarile Curtii E.D.O. in cauza mai sus aratata, este guvernata conform disp. art. 24 alin.(l) din lege, tot de principiul restituirii integrale, in cazul fostilor proprietari deposedati sau mostenitorii acestora : .. (1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisa pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau mostenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin masuri de plafonare.‘‘, statul roman insu?indu-si doar recomandarile Curtii de la Strasbourg doar in ceea ce priveste esalonarea platii despagubirilor, si nicidecum plafonarea acestora.
Intr-adevar, „statului trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare - paragraful 223 din Cauza Atanasiu vs. Romania, iar intimatul, in marja sa de apreciere de care se bucura, a hotarat ca la momentul emiterii titlului de despagubire, restituirea prin echivalent a imobilelor intrate in mod abuziv in posesia statului in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si imposibil de restituit in natura, sa fie guvernate de principiul restituirii integrale. In conformitate cu disp. art. 20 alin.(2) din L.10/2001, republicata, in vigoare la acest moment.
Altminteri, in cazul in care legiuitorul ar fi inteles sa renunte la principiul restituirii integrale prin echivalent prevazut de normele mai sus aratate si sa plafoneze in acest sens despagubirile acordate, in aceasta situatie si-ar fi gasit incidenta  art. 6 al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative.
Ca atare, creantele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite, discriminatorii, si anume in cadrul aplicarii legilor special de reparatie, putand fii creante garantate asupra statului in mod integral si respectiv creante garantate asupra statului doar partial (in speta 60%), in functie de anumiti factori aleatorii, si anume momentul temporal al atribuirii actiunilor, care putea fi inainte, ori ulterior listarii FP la bursa, imprejurare fata de care creanta garantata asupra statului poate fi valorificata efectiv in mod integral, ori respectiv partial.
Apelantii critica modul defectuos in care aceasta din urma a fost pusa in aplicare de catre parat, atat temporal cat si functional, motiv pentru care au fost practic siliti sa-si instraineze mare parte din actiuni pe piata gri, nereglementata, jurisprudenta CEDO in acest sens fiind relevanta :
,,(...) Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensatii - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 20.01.2009 - pct. 24 din cauza Katz vs. Romania),
 ,,(...) Curtea constata ca Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod care sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului si ca cerere acestuia intemeiata pe legea mai sus mentionata (L.10/2001) nu a facut obiectul  niciunei urmari. - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului — Strasbourg - Decizia din 25.01.2007 - pct. 41 din cauza Negoita vs. Romania), „(...) Curtea constata ca legea nr. 247/2005 nu functioneaza in prezent intr-un mod care ar putea conduce la acordarea efectiva a unei despagubiri vechilor proprietari deposedati de imobilele lor nationalizate si ca aceasta lege nu ia in calcul prejudiciul suferit de persoanele private astfel de bunurile lor, inainte de intrarea sa in vigoare, datorita unei lipse prelungite a despagubirii. Astfel, ea constata ca procedura de aprobare a Proprietatii de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM) si transformarea titlurilor de valoare ale primei in actiuni cotate la bursa, operatiuni necesare pentru ca despagubirile prevazute de legea mai sus mentionata sa poata avea o valoare efectiva, nu s-au incheiat pana in prezent. Prin urmare, Curtea considera ca faptul ca reclamanta a urmat procedura reglementata de legea nr. 10/2001 nu i-ar fi permis sa beneficieze in prezent de o despagubire efectiva. (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 05.10.2006 - pct. 30 din cauza Penescu vs. Romania),
Curtea ia nota ca Proprietatea nu functioneaza actualmente intr-un mod susceptibil de a duce la acordarea efectiva a unei despagubiri... ‘ - (Curtea Europeana a Drepturilor Omului - Strasbourg - Decizia din 08.02.2007 - pct. 41 din cauza Stroia vs. Romania),
„Curtea noteaza ca la 22 iunie 2005 a fost adoptata legea nr. 247/2005 care modifica legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege le da persoanelor care se gasesc in aceeasi situatie cu petitionara un drept, macar in teorie, la o indemnizatie la cuantumul valorii de piata a bunului care nu poate fi restituit. Nu este mai putin adevarat, in speta, ca noua lege nu s-a finalizat pana in prezent prin acordarea efectiva a vreunei indemnizari. " (Curtea Europeana a Drepturilor Omului — Strasbourg - Decizia din 12.02.2006 - pct. 34 din cauza Porteanu vs. Romania),
„Curtea conchide, prin urmare, ca, desi Legea nr. 10/2001 le ofera partilor interesate atat accesul la o procedura administrativa, cat si, ulterior, daca este necesar, la o procedura contencioasa, acest acces ramane teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in masura sa conduca intr-un termen rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila." — Curtea Europeana a Drepturilor Omului - pct. 38 din Cauza Faimblat vs. Romania- Strasbourg
Intr-adevar, in acord cu jurisprudenta CEDO (a se vedea, ca exemplu, cauza Kopecky contra Slovaciei): "Conventia nu impune statelor contractante nicio obligatie specifica de reparare a nedreptatilor sau prejudiciilor cauzate inainte ca ele sa fi ratificat Conventia, dreptul la masuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Conventie, se naste numai din lege si poate fi exercitat exclusiv in conditiile stabilite de aceasta.
Singura cerinta impusa de Curtea Europeana, in interpretarea CEDO, statelor care aleg sa repare prejudiciile cauzate prin nationalizarea sau confiscarea imobilelor este ca solutia adoptata "sa fie implementata cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiectii de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei solutii" (cauza Kopecky contra Slovaciei).
 Din concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare, rezulta in esenta, ca Statul Roman putea sa prevada faptul ca valoarea de tranzactionare a actiunilor fondului va fi mai mica decat valoarea nominala de l leu/actiune. In plus, neinceperea, conform art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru initierea, derularea si incheierea de oferte publice secundare de vanzare pentru pachete de actiuni de minim 5%, emise de societatile comerciale prevazute in anexa ce face parte integranta din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influentat negativ pretul de tranzactionare pe bursa a actiunilor (pet. 2 din concluzii).
In aceste conditii, reiese ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale in persoana Statului roman, care a intarziat listarea la bursa a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din actiunile companiilor nationale aflate in portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este actionar majoritar, iar ulterior listarii a ignorat principiile elementare ale functionarii pietei de capital, actiunile fiind tranzactionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala.
Altfel spus, daca s-ar fi respectat termenele legale imperative, optiunea privind conversia titlului de despagubire ar fi avut loc dupa listarea la bursa si astfel conversia s-ar fi realizat in functie de pretul mediul ponderat de tranzactionare, aferent primelor 60 de sedinte de tranzactionare (art. 187 alin.3 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).
Or, prin fapta culpabila a paratului, optiunea a fost realizata anterior listarii, la o valoare artificiala, nerealista, de 1 leu/actiune.
In masura in care conversia ar fi operat in functie de pretul mediul ponderat de tranzactionare, noi nu am mai fi putut invoca un prejudiciu, cat timp fluctuatia bursiera este una normala, in functie de cerere si oferta. Ceea ce trebuie inlaturat insa, prin admiterea acestei actiuni, este prejudiciul ce le-a fost cauzat, intrucat nu au beneficiat de o garantare reala a creantei si au intrat vadit dezavantajati in jocul bursier.
 Cat priveste sustinerile instantei de apel cum ca atata timp cat au ales conversia titlului de depagubire, nu mai pot reveni asupra acestei optiuni, conform prinicipiului de drept electa una via, s-a aratat ca daca nu ar fi optat pentru conversia titlului de despagubire in termen de 3 ani de la data emiterii acestuia din urma, titlul ar fi fost lovit de nulitate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceasta era singura modalitate legala, deci una via, de a-si valorifica titlul de despagubire conform legii special de reparatie.
In incheiere, s-a solicitat a se constata ca instanta de fond s-a limitat totusi in solutionarea apelului la constatari sumare si lipsite de substanta si nemotivate in drept, precum cele mai sus mentionate, cu incalcarea disp. art. 425 Noul Cod proc. Civ., care consacra imperativ obligatia instantelor de judecata de a motiva hotararea, raspunzand tuturor argumentelor partilor, prin rationamente logice si facand referire la imprejurarile de fapt si de drept si la probatoriile (inclusiv expertizele bursiere de specialitate extrajudiciare aflate la dosar) care au fundamentat concluziile expuse in considerente.
Disp. art. 6 din CEDO astfel cum a fost interpretat in practica Curtii EDO, implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor, si al elementelor de proba ale partilor, asa precum acestea au fost invocate de catre noi in mod amplu si chiar cu lux de amanunte -creanta garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creantelor, principiul restituirii integrale prevazut de legislatia speciala de reparatie, dreptul deplin de proprietate aplicabil atat asupra bunurilor cat si asupra creantelor, jurisprudenta CEDO in acest sens, etc., cel putin putin pentru a le aprecia pertinenta [Hotararea Perez impotriva Frantei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1 si Hotararea Van der Hurk impotriva Olandei din 19 aprilie 1994 seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59...]. Conform jurisprudentei Curtii, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna care nu a motivat decat pe scurt hotararea sa, sa fi examinat totusi in mod real problemele esentiale mai sus aratate care i-au fost supuse, ceea ce in speta in mod regretabil nu s-a intamplat. Or in cauza motivarea sentintei recurate este lapidara, facandu-se referiri doar la considerentele instantei de apel mai sus mentionate, nefiind aratate intr-o maniera completa si lamuritoare considerentele pentru care a prezenta cerere ar fi neintemeiata, in raport de toate argumentele de fapt si de drept invocate pe larg si care in opinia sa ar face ca prezenta cerere sa fie temeinica si admisibila.
Astfel, hotararea ce face obiectul recursului nu reflecta preocuparea reala a instantei de fond de a infaptui o analiza in concret a actelor si lucrarilor dosarului -creanta garantata asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creantelor, dreptul deplin de proprietate aplicabil atat asupra bunurilor cat si asupra creantelor, jurisprudenta CEDO in acest sens, principiul restituirii integrale prevazut de legislatia speciala de reparatie, neplafonarea prin lege a despagubirilor etc, cu privire la ceea ce am solicitat, respectiv de a se constata ca suntem titularii unui drept de crenta garantat integral de catre stat.
Totodata,  lipsa motivarii, in forma si limitele circumscrise de textul de lege sus mentionat, a fost privita in jurisprudenta instantelor nationale ca fiind echivalenta necercetarii fondului cauzei, situatie care atrage dupa sine sanctiunea casarii hotararii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleias instante.
Cum disp. art. 425 alin.(l) Codul proc. Civ. au caracter imperativ, iar incalcarea lor este sanctionata cu nulitatea actului procedural in cauza in conditiile art. 174-175 Noul Cod proc. Civ., va rugam sa inlaturati consecintele acestei incalcari prin desfiintarea sentintei recurate. Solutia casarii cu trimitere se impune si ca o garantie a respectarii dreptului prevazut de disp. art. 6 din CEDO, conform carora orice persoana are dreptul ca o instant sa judece orice contestatie privitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil, pentru situatia de fata, in sistemul dublului grad de jurisdictie.
 Se citeaza hotararea data de CEDO in cauza Albina impotriva Romaniei (hotararea din 28 aprilie 2005) si cauza Dima impotriva Romaniei (cererea nr. 584/2000, hotararea din 16 noiembrie 2006), potrivit cu care : ,,dreptul la un proces echitabil garantat de articolul 6.1 din Conventie, include, printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (hotararea Artico impotriva Italiei din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real „ascultate" adica in mod concret examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, articolul 6 implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta.‘
 In final, se invoca disp. art. 6, 13 si 14 din Conventia CEDO, disp. art. l din Primul protocol aditional la Conventia CEDO, disp. art. 11, 16 alin.(l), 20, 21 si 44 din Constitutie, disp. art. 998, 999, 1073, 1075, 1082, 1091 si 1101 din vechiul Cod Civil, disp. art. 2, 5 si 9 pct.(4) din L.71/2011 pentru punerea in aplicare a noului Cod civil, disp. art. 1357, 1349, 1469, 1480, 1488, 1490, 1492, 1516, 1516, 1518, 1530, 1531, 1535 si 1536 din Noul Cod Civil, disp. art. 466, 477. 478 si 480 Noul Cod proc. Civ, precum si textele Consiliului Europei.

 Solutionand apelul declarat, in raport de criticile dezvoltate,   Curtea il constata nefondat si, in baza art. 480 C.pr.civ., il va respinge ca atare. 
Curtea respinge, inainte de toate, criticile apelantei referitoare la nemotivarea de catre tribunal a solutiei pronuntate, lecturarea acesteia, raportat si la sustinerile partilor, relevand ca aceasta a expus argumentele de fapt si de drept care i-au sprijinit solutia si care transau, direct sau implicit, sustinerile reclamantei, in niciun caz nefiind in situatia unei necercetari a fondului, asa cum sustine apelanta reclamanta.
 Pe fondul cauzei, Curtea constata ca  prejudiciul invocat de reclamanta a constat in nerealizarea valorii integrale a despagubirilor de  19.253.516 lei stabilite prin Titlurile de despagubire Nr. …/2006, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2008, …/2009, …/2009 emise de catre Guvernul Romaniei - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor,  existand o diferenta intre valoarea nominala a actiunilor care i-au fost eliberate in baza acestui titlu de despagubire de 1 leu/ actiune si valoarea lor reala, respectiv cotatia maxima ( de 0,85 lei/ actiune ), pe care ar fi putut-o obtine la Bursa de Valori Bucuresti pentru 11.232.786 actiuni vandute de ea pe piata nereglementata, diferenta de 1.684.917 lei, iar pe de alta parte, existand o diferenta intre valoarea lor nominala si cotatia la bursa a restului de 8.020.730 actiuni. 
 Pentru aceasta diferenta de valoare reclamanta considera ca este inca titulara unui drept de creanta impotriva statului roman, pe care solicita sa il constate instanta. 
  Curtea constata ca reclamanta si-a fundamentat pretentiile pe invocarea unui drept cu valoare de bun din perspectiva CEDO pentru suma de  19.253.516 lei, pentru care i-au fost eliberate Titlurile de despagubire mentionate mai  sus,  sustinand, in esenta, ca mai departe acest drept nu s-a realizat si dreptul la bun i-a fost incalcat, prin faptul ca mecanismul juridic reglementat a prevazut o valoare nominala a actiunii de 1 leu, nereala, valoarea reala fiind inferioara, de la 0,50 lei/ actiune pana la maxim  0,85 lei/actiune, ulterior listarii la bursa in toamna anului 2013 a S.C. Romgaz S.A. si S.C. Nuclearelectrica S.A.,   paratul nu a listat la bursa FP in termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din actiunile companiilor nationale aflate in portofoliul FP la care statul este actionar majoritar, iar ulterior listarii a ignorat principiile elementare ale functionarii pietei de capital, actiunile fiind tranzactionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, ceea ce condus la obtinerea efectiva a  unor despagubiri partiale si plafonate, in proportie de mai putin de 50%.
Curtea constata ca nu pot fi primite criticile apelantei referitoare la incalcarea dreptului sau de proprietate, in realitate creanta recunoscuta impotriva statului fiind realizata integral la data eliberarii in favoarea acesteia a actiunilor la Fondul Proprietatea.
Astfel, toate consideratiile referitoare la  plata integrala a despagubirilor trebuie analizate raportat la momentul la care titlurile de despagubire pentru suma totala de 19.253.516 lei a fost convertit in actiuni la Fondul Proprietatea.
Titlurile de despagubire initial emise incorporau, asa cum arata si reclamanta, dreptul de creanta al acesteia asupra statului roman, corespunzator despagubirilor acordate de suma de 19.253.516 lei. Iar aceste despagubiri  au fost stabilite cu respectarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, la valoarea de piata a imobilului stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare ( in mod evident, cuantumul acestor despagubiri fiind un aspect transat si imposibil de repus in discutie la acest moment ).
Aceasta creanta a fost convertita, transformata, realizata, ”platita” de catre statul roman prin emiterea unui numar de actiuni egal la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominala de 1 leu/ actiune. Asadar, la acest moment al conversiei au fost respectate toate dispozitiile legale incidente, statul ”platind” intocmai creanta, la valoarea ei integrala, de vreme ce nu s-au emis mai putine actiuni sau cu o valoare mai mica decat creanta recunoscuta prin titlurile de despagubire.
Acest lucru este confirmat expres si de art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 care prevede ca actiunile la Fondul Proprietatea  vor fi distribuite titularilor titlurilor de despagubire sau ai titlurilor de conversie si ca ”realizarea conversiei acestor titluri in actiuni emise de Fondul "Proprietatea" determina stingerea creantelor constatate prin aceste titluri.”
Asadar, Curtea constata ca este de necontestat ca prin emiterea acestor  titluri de despagubire in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoana indreptatita la despagubiri a apelantei, precum si suma  despagubirilor la valoarea de 19.253.516 lei.
Insa, nu mai putin,  textul citat mai sus prevede expres ca eliberarea actiunilor reprezinta modalitatea de stingere a creantelor constatate prin titlurile de despagubiri/ de conversie (prevedere, de altfel, logica pentru ca actiunile reprezentau valorile date in plata in contul creantei ).
 In consecinta, eliberandu-se catre reclamanta un numar de actiuni si cu o valoare care totalizeaza creanta constatata si garantata prin titlul de despagubire, obligatia statului a fost executata, stinsa integral, fara sa fie incalcat dreptul de proprietate al acesteia sau dispozitiile Legii nr. 10/ 2001, ale Legii nr. 247/ 2005, ale OUG nr. 81/ 2007 sau alte dispozitii legale.
Apelanta reclamanta sustine insa ca si pe mai departe, dupa emiterea acestor certificate de actiuni, statul mai este inca debitor obligat sa garanteze creanta si la o anumita valoare a acesteia, respectiv 19.253.516 lei.
Curtea constata ca aceste sustineri nu pot fi primite, fata de  dispozitia expresa a textului  art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 mentionat mai sus, in realitate, la momentul emiterii actiunilor in favoarea apelantei creanta detinuta impotriva statului in baza titlurilor de despagubire a fost realizata, stinsa integral, mecanismul ulterior reprezentand o cu totul alta etapa, in cadrul caruia nu mai exista vreun raport juridic intre reclamanta si statul roman, reclamanta realizandu-si drepturile care decurgeau din calitatea de actionar dupa regulile specifice acestei calitati, iar vanzarea de catre ea pe piata nereglementata sau bursa facandu-se dupa regulile pietei de investitii.
Nu mai intra catusi de putin in joc la momentul la care reclamanta a fost deja titularul actiunilor vreo creanta detinuta impotriva statului sau vreo obligatie de despagubire- obligatia de despagubire a fost deja realizata prin emiterea actiunilor, iar valoarea actiunilor pe piata de investitii nu mai intra in obligatia de garantare de catre stat.
In mod evident statul nu si-a asumat vreo obligatie de garantare a  valorii actiunilor pe piata, fiind jocul bursei cresterea sau scaderea valorii lor, crestere sau scadere care nu poate sa fie considerata decat pe seama titularului lor. In definitiv, calitatea de titular de actiuni nu semnifica numai posibilitatea de a le vinde pentru a obtine o anumita valoare, ci si alte drepturi care puteau prezenta importanta sau interes pentru titular, iar reclamanta nu era obligat sa vanda actiunile, fiind interesul si decizia sa sa le vanda la un anumit moment. 
Curtea constata ca, in realitate, reclamanta critica insusi mecanismul legal reglementat pentru realizarea acestor despagubiri, considerand ca acesta a condus la o realizare partiala de catre ea a acestora. 
 S-a sustinut, in esenta, ca fiind obligata de acest mecanism legal reglementat   sa accepte conversia titlului de despagubire in actiuni la Fondul Proprietatea, dar la o valoare nereala de 1 leu/ actiune, reclamantei i s-a incalcat  dreptul de proprietate, iar ulterior, prin neindeplinirea obligatiilor legate de listarea la bursa a Fondului Proprietatea si a anumitor societati, ca si prin ignorarea principiile elementare ale functionarii pietei de capital, actiunile fiind tranzactionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, a fost prejudiciata. 
Reclamata sustine in motivele de apel ca prin prezenta cerere de chemare in judecata nu a criticat dispozitiile L 247/2005,  ci ceea ce s-a criticat a fost ineficienta Fondului Proprietatea si modul defectuos in care Statul Roman a aplicat dispozitiile Legii nr. 247/2005, acest  mod defectuos constand in intarzierea in listarea Fondului Proprietatea, in intarzirea in listarea anumitor societati comerciale  si supraevaluarea   actiunilor Fondului Proprietatea.
S-a sustinut, mai departe, ca, in virtutea CEDO, instanta nationala sesizata cu aceasta incalcare trebuie sa  o sanctioneze, aplicand cu prioritate dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, independent de dispozitile legale nationale.
  Curtea constata  ca toate aceste consideratii referitoare la felul in care statul roman a inteles sa reglementeze modalitatile concrete de acordare a reparatiilor si in final sa faca aceasta conversie la valoarea nominala de 1 leu/ actiune, valoare nereala si supraapreciata,   se constituie intr-o critica directa impotriva dispozitiilor legale, de natura sa exceada atributiilor de analiza ale unei instante de judecata, data fiind regula de baza a statului democratic referitoare la separatia puterilor in stat. 
Astfel, in ce priveste optiunea unilaterala a statului pentru  modalitatea de stingere a obligatiei de dezdaunare prin instrumentele de plata reprezentate de actiunile la FP, ca si in ce priveste modalitatea de conversie a titlurilor de despagubire/ de conversie in actiuni, conform dispozitiilor art. 18 indice 7 alin. 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005,  Curtea constata ca aceasta intra in atributia exclusiva a puterii legiuitoare, exprimata prin adoptarea Legii nr. 10/ 2001 si a Legii nr. 247/ 2005, instanta de judecata neputand proceda la ”amendarea” in vreun fel a acestor mecanisme pentru a ajunge la o alta solutie concreta la cauza de fata decat cea dictata de aplicarea acestor texte legale.
Prin mecanismele reglementate de Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 au fost stabilite aceste modalitati de despagubire, care in mod sigur nu pot fi supuse controlului unei instante de judecata, data fiind separatia puterilor in stat.
O instanta de judecata nu se poate pronunta niciodata asupra ”corectitudinii” unui mecanism legal reglementat, ci numai asupra aplicarii lui la o cauza concreta. Or, sub aspectul aplicarii, Curtea nu poate identifica vreo incalcare a legii sub acest aspect, anume atata timp cat Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 reglementau ca despagubirea fostilor proprietari se face prin actiuni la FP, mecanismul legal a fost pe deplin respectat in cazul reclamantei. La fel, atata timp cat pentru reclamanta conversia titlurilor de despagubire in actiuni la valoarea nominala a acestora s-a facut cu respectarea art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, Curtea nu poate interveni pentru a acorda reclamantei alte drepturi sau drepturi suplimentare fata de cele astfel recunoscute prin aceste texte legale, sub pretextul ca acest text legal nu era ”corect”, pentru ca de fapt  pe piata de investitii nu putea fi obtinut acest pret nominal de 1 leu/ actiune.
Asadar, in cauza concreta de fata statul a recunoscut reclamantei, prin emiterea titlurilor de despagubire/ de conversie dreptul de despagubire la valoarea de piata a imobilelor preluate abuziv de 19.253.516 lei , plata acestor despagubiri s-a facut prin mecanismul legal reglementat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, anume prin eliberarea de actiuni la FP, la valoarea nominala de 1 lei/ actiune, totalul valorii nominale a acestor actiuni fiind de  19.253.516  lei.
Apelanta reclamanta sustine insa ca, de fapt, plata despagubirilor nu ar fi fost integrala,  pentru ca de fapt valoarea reala a  actiunilor, care putea fi ”recunoscuta”, ”validata” pe piata era mult diminuata, critica asadar in mod direct faptul ca la momentul emiterii actiunilor a fost data acestora o valoare nominala de 1 lei/ actiune, deci critica faptul ca conversia titlurilor de despagubire in actiuni s-a facut conform art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005.
Aceasta releva ca reclamanta critica de fapt in mod direct dispozitiile legale in discutie care au prevazut valoarea nominala de 1 leu/ actiune, contrar celor pretinse de reclamanta in cererea de apel ca nu ar critica legea insasi.
Critica reclamantei nu este in sensul ca aplicarea acestui text legal pentru cazul sau concret s-a facut gresit, ci ca textul legal in sine a fost ”gresit”, contrar altor dispozitii legale si altor drepturi ( dreptul de proprietate si CEDO).
Se releva in acest fel cu evidenta ca reclamanta critica de fapt insasi legea, insusi mecanismul legal reglementat, iar nu modalitatea de aplicare a acesteia la cazul sau concret.
Reclamanta solicita instantei sa ii acorde anumite drepturi care ar fi deduse   nu din aplicarea corecta a textelor legale, ci din inlaturarea de catre instanta a textelor legale. Apelanta reclamanta solicita in mod direct instantei de judecata sa analizeze, sa verifice si sa intervina direct asupra insusi mecanismului legal, pe care sa nu il aplice asa cum este prevazut, anume in concret referitor la disp. art. 18.7 din Legea nr. 247/ 2005 care prevede ca actiunile vor fi convertite la valoarea nominala de 1 leu/ actiune, ci instanta sa recunoasca anumite drepturi neprevazute de lege, sa adauge la lege.
Or, in mod evident  instanta de judecata nu isi poate extinde atributiile asa cum solicita reclamanta, pentru ca aceasta ar reprezenta incalcarea certa a separatiei puterilor in stat, instanta de judecata avand doar atributii de verificare a modalitatii de aplicare a legii la speta.
Referitor la pretentia apelantei ca instanta sa isi extinda totusi analiza, aceasta dat fiind rolul sau de a asigura respectarea cu prioritate a CEDO, Curtea constata ca dreptul comunitar nu semnifica niciodata dreptul instantelor de judecata de a isi depasi atributiile pentru a crea lege sau a ignora legea interna, instanta europeana nu a apreciat niciodata ca in masura in care se identifica incalcari ale drepturilor garantate savarsite in mod direct prin lege si se stabileste raspunderea statelor nationale fata de aceste incalcari, judecatorul national este cel care are sarcina de a remedia cauza incalcarii, prin ignorarea legii interne, ci statul insusi, prin puterea legiuitoare (sau administrativa, dupa caz), este cea care, conform puterilor proprii, este datoare sa asigure remedierea.
Trebuie distins intre cauzele si modalitatile in care se poate produce o incalcare a dreptului garantat de CEDO, daca aceasta incalcare intervine la momentul edictarii legii nationale care este neconforma CEDO, sau la momentul interpretarii si aplicarii legii nationale. Judecatorul national poate interveni in procesul de interpretare si aplicare a legii nationale – conform atributiilor sale, insa nu poate interveni de o asemenea maniera care sa se constituie intr-o ignorare efectiva a legii nationale sub pretextul neconventionalitatii. Or, in cauza prezenta exact in acest fel se pune problema, ca judecatorul national sa incalce in mod direct art. 18 indice 7 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 si sa ”creeze” el pentru cazul concret al reclamantei ”legea” care sa ii guverneze situatia sa personala.
In mod subsidiar, Curtea constata ca, oricum,  practica CEDO  a aratat constant ca este marja de apreciere a statelor nationale sa adopte masurile pe care le considera de cuviinta in privinta despagubirilor acordate pentru abuzurile fostelor state comuniste, neexistand catusi de putin o obligatie specifica in acest sens. Incalcarile constatate de instanta europeana nu s-au datorat niciodata adoptarii unei anumite masuri sau neadoptarii altora, ci exclusiv pentru nefunctionarea mecanismelor adoptate.
De altfel, validarea mecanismului creat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, inclusiv in ce priveste atribuirea de actiuni, a fost facuta fara dubiu de catre instanta europeana prin hotararea pronuntata in cauza Atanasiu si altii contra Romaniei (hotararea din 12 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010). Prin aceasta hotarare a fost impusa statului roman crearea unui mecanism adecvat pentru plata despagubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual si instituirea de proceduri simplificate si eficiente, ceea ce a echivalat cu validarea masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu ”plata” despagubirilor sub forma actiunilor. 
In concluzie, intr-adevar, asa cum sustine apelanta reclamanta, creanta sa garantata asupra statului a fost in cuantumul nominal stabilit in titlurile de despagubire, de 19.253.516 lei, reprezentand o despagubire integrala, asa cum prevede Legea nr. 10/ 2001, insa a fost realizata integral, stinsa ca atare prin emiterea in favoarea acesteia a titlurilor de despagubire pentru un numar de 19.253.516 actiuni cu o valoare nominala de 1 leu/ actiune, de vreme ce nu s-au emis mai putine actiuni sau cu o valoare mai mica decat creanta recunoscuta prin titlurile de despagubire, iar faptul ca valoarea actiunilor a fost stabilita eronat ( cu rea credinta ) la valoarea de 1 leu/ actiune nu mai poate face obiectul controlului instantei de judecata, caci reprezinta prevedere legala expresa, care nu poate fi cenzurata de instanta de judecata de drept comun . 
In ce priveste listarea cu intarziere a Fondului Proprietatea si a minimum 5% din actiunile companiilor nationale aflate in portofoliul FP la care statul este actionar majoritar, situatii care si ele ar fi influentat valoarea actiunilor pe piata, Curtea constata ca diferenta de valoare indicata de reclamanta nu deriva  din aceasta intarziere, ci din evaluarea initiala la 1 leu/ actiune.
Anume, reclamanta solicita in cauza diferenta de la valoarea nominala de 1 leu/ actiune la valoarea obtinuta/posibil de obtinut la bursa, deci nu valoarea obtinuta/posibil a fi obtinuta la bursa a facut diferenta, ci faptul ca valoarea nominala a fost stabilita la valoarea nerealista de 1 leu/ actiune. 
Asadar, desi se fac referiri la culpa statului de a nu fi listat la termenul asumat Fondul Proprietatea si anumite societati comerciale, prejudiciul solicitat nu este in legatura de cauzalitate cu aceasta listare cu intarziere, ci prejudiciul invocat este cauzat tot de supraevaluarea valorii nominale a actiunilor  la 1 leu/ actiune. Nu se solicita diferenta dintre valoarea obtinuta pe bursa efectiv si valoarea care ar fi putut fi obtinuta daca listarea nu ar  fi fost facuta cu intarziere, ci in termenele asumate, ci tot diferenta intre valoarea nominala de 1 leu/ actiune si valoarea reala, verificata pe bursa, a actiunilor.
In ultima instanta, critica reclamantei se indreapta tot impotriva evaluarii actiunilor la 1 leu/ actiune, iar prejudiciul invocat nu este in legatura de cauzalitate cu intarzierea listarii la Bursa  a Fondului Proprietatea sau a anumitor pachete de actiuni la anumite societati comerciale.
Iar in ce priveste ignorarea cu rea credinta de catre stat a principiilor elementare ale functionarii pietei de capital, actiunile fiind tranzactionale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, Curtea constata ca tinde tot la criticarea mecanismului legal reglementat, asa cum s-a aratat mai sus.
Curtea constata irelevante expertizele extrajudiciare depuse la dosar, cauza transandu-se prin prisma consideratiilor in drept facute mai sus, iar nu prin prisma analizelor financiare facute in aceste expertize.
  Pentru toate aceste motive, in baza art. 480 C.pr.civ. va fi respins apelul ca nefondat, pretentiile reclamantei, astfel cum au fost formulate, fiind corect respinse de catre instanta de fond.