RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. REFUZ ACORDARE DREPTURI PROTECTIE SOCIALA. PRESCRIPTIA DREPTULUI MATERIAL LA ACTIUNE. -art.12 din D.L. nr.167/1958; -art.3 din D.L. nr.167/1958; -art.7 alin.1 din D.L. nr.167/1958; -art.1 alin.1 si art.6 alin.1 din O.U.G.

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. REFUZ ACORDARE DREPTURI PROTECTIE SOCIALA. PRESCRIPTIA DREPTULUI MATERIAL LA ACTIUNE.
-art.12 din D.L. nr.167/1958;
-art.3 din D.L. nr.167/1958;
-art.7 alin.1 din D.L. nr.167/1958;
-art.1 alin.1 si art.6 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005;
-art.330^7 alin.4 din Codul de procedura civila.

Gresit a respins prima instanta exceptia prescriptiei dreptului material la actiune formulata de parata in baza art.12 din Decretul - Lege 167/1958.
Astfel, potrivit art.1 din decret, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, iar potrivit art.3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
In speta, fiind vorba de prestatii cu executare succesiva, potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, "_ dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita " .
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune si, intrucat pentru ultima indemnizatie la care reclamanta ar fi fost indreptatita pentru cei doi gemeni, dreptul la actiune s-a nascut in data de 28 iunie 2009, data la care a devenit exigibila aceasta ultima indemnizatie, termenul de prescriptie incepe sa curga de la aceasta data pentru fiecare plata lunara.
Ca atare, termenul limita de 3 ani pana la care reclamanta isi putea valorifica drepturile a fost de 3 ani din 28 iunie 2009, in 28 iunie 2012. Din actele de la dosar, rezulta ca actiunea a fost introdusa la instanta la data de 1.02.2013, cu depasirea termenului de 3 ani prevazut de lege.
Prima instanta motiveaza solutia de respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului pretins prin faptul ca, pe de o parte, art.7 alin.1 din Decretul - Lege nr.167/1958 nu prevede o data certa de la care se naste dreptul la actiune, iar, pe de alta parte, invoca Decizia 26/14.11.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca: in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.
Este adevarat ca aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii in care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila, insa, acest fapt nu are nicio legatura cu institutia prescriptiei dreptului la actiune reglementata expres de dispozitiile mai sus invocate. De asemenea, nu exista nicio reglementare potrivit careia pronuntarea Deciziei in interesul legii ar fi intrerupt cursul prescriptiei si nici instanta nu a sustinut acest fapt in cuprinsul motivarii sentintei atacate.
Pe de alta parte, faptul ca art.7 alin.1 cuprinde dispozitii cu caracter general, nu inseamna ca partea isi poate alege aleatoriu data de la care sa curga termenul de prescriptie, astfel incat aceasta sa corespunda intereselor sale personale, eludand dispozitiile privind institutia prescriptiei dreptului la actiune.

Decizia nr.179/CA/29.01.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila,  de contencios administrativ si fiscal.

Prin sentinta nr. 3946/CA din 03.10.2013 Tribunalul Satu Mare a respins exceptiile tardivitatii si prescriptiei dreptului material la actiune, invocate de catre parata, a admis cererea formulata de reclamanta M. L.  in contradictoriu cu parata A. J. P. I. S. S. M., a obligat parata la acordarea si pentru cel de-al doilea copil geaman nascut de reclamanta la data de 28.06.2007, a indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani, in suma de 600 lei pentru perioada  28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009, sume care vor fi purtatoare de penalitati de intarziere aferente si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 43,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Fata de exceptia tardivitatii actiunii in contencios administrativ, invocata de catre parata, in urma punerii in discutie, instanta de fond a respins-o, intemeiat pe urmatoarele:
Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, "cererile prin care se solicita _ recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii."
Or, in speta, procedura prealabila a fost initiata la data de 01.02.2013, iar actiunea a fost inregistrata la aceeasi data, termenul de 30 de zile implinindu-se pe parcursul procesului; ca atare, s-a apreciat ca actiunea a fost formulata in cursul termenului de 6 luni prevazut de lege.
Fata de exceptia prescriptiei extinctive a dreptului pretins, invocata de parata, in urma punerii acesteia in discutie, instanta de fond a respins-o, intemeiat pe urmatoarele:
Indemnizatia pentru cresterea copilului nefiind o creanta fiscala in sensul avut in vedere de dispozitiile art. 21 din OG nr. 92/2003, termenul de prescriptie nu este cel de 5 ani prevazut de acest act normativ, ci termenul de drept comun, respectiv 3 ani prevazut de Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune“, iar potrivit art. 1886 Codul civil: "Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere."
Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la actiune carora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si gaseste incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineinteles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este incalcat, negat sau contestat (si cu conditia ca dreptul la actiune corespunzator sa fie supus prescriptiei extinctive).
Or, atata timp cat dreptul la actiune nu s-a nascut inca, nu se poate spune ca titularul sau este neglijent si, in consecinta, nu se justifica nici curgerea prescriptiei extinctive si, cu atat mai mult, producerea urmarilor pe care le atrage implinirea termenului de prescriptie: stingerea dreptului la actiune.
Avand in vedere faptul ca la data de 14.11.2011 ICCJ a admis recursul in interesul legii in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 1 si art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, se creeaza o puternica "aparenta de nedrept" prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca “o norma este previzibila numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane sa isi corecteze conduita" (Cazul Rotaru impotriva Romaniei, 2000), iar "cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila" (Cazul Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).
In cazul de fata, trebuie constat ca textele legale examinate nu indeplinesc conditiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa isi poata conforma conduita, astfel incat sa evite consecintele nerespectarii lor, adica sa introduca o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescriptie.
In conditiile in care ar fi fost previzibila o interpretare in sensul celei date de Inalta Curte de Justitie si Casatie, atunci fiecare persoana diligenta afectata de dispozitiile OUG nr. 148/2005 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi actionat in vederea aparerii propriilor drepturi. In acest context, al ambiguitatilor juridice, al nesigurantei interpretarii, nu poate fi sanctionat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretarii oficiale nu era recunoscut. Or, dreptul material la actiune curge de la data recunoasterii dreptului.
In speta, unul din efectele negative secundare ale normei legale    l-ar constitui privarea celor interesati de dreptul la actiune, avand in vedere faptul ca norma legala creeaza "aparenta de nedrept".
In concluzie, avand in vedere toate cele de mai sus, rezulta fara nici o urma de indoiala ca dreptul la actiune nu se poate naste decat la data pronuntarii RIL nr.26/14.11.2011. Or, raportat la acest termen, actiunea reclamantilor a fost formulata inauntrul termenului de 3 ani de prescriptie.
In fapt, la data de 28.06.2007 reclamanta a nascut doi copii gemeni: M.  D.   si M. R.
Prin Decizia nr. 6443/14.09.2007 emisa de fosta D. M. S. S. F.  C. (fila 5) s-a acordat reclamantei indemnizatia de crestere a copilului in varsta de pana la doi ani, in cuantum de 600 lei lunar, incepand cu data de 09.08.2007. Indemnizatia a fost acordata insa numai pentru unul din copiii gemeni nascuti de reclamanta la data de 28.06.2007.
Urmare a pronuntarii Deciziei cu nr. 26/2011 de catre ICCJ, reclamanta a inaintat paratei cererea sa de acordare retroactiva a indemnizatiei lunare si pentru cresterea celui de-al doilea copil geaman.
In drept, tribunalul a retinut in primul rand scopul avut in vedere de legiuitor la adoptarea OUG nr. 148/2005, ca fiind acela de imbunatatire a echilibrului social-economic al familiei prin sustinerea acesteia in vederea cresterii copilului, modalitatile de sustinere fiind clar stabilite si constand in principal din concediul pentru cresterea copilului si acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Legiuitorul nu a limitat numarul de copii nascuti concomitent pentru care se acorda indemnizatia lunara, limita fiind stabilita numai la numarul de nasteri.
Asa fiind, instanta de fond a apreciat ca reclamanta trebuia sa beneficieze de indemnizatie pentru fiecare din cei doi copii nascuti la aceeasi data, respectiv 600 lei pentru perioada  28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009.
De altfel, legiuitorul a intervenit prin adoptarea Legii nr.239/2009 modificand art.2 din OUG nr. 148/2005 in sensul acordarii indemnizatiei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara sau multipla.
Pentru perioada de timp anterioara acestei modificari legislative, ICCJ, prin Decizia nr. 26/14.11.2011 a statuat ca: in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.
Aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii in care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila.
Avand in vedere aceste considerente, instanta de fond a apreciat cererea reclamantei  ca fiind intemeiata, astfel ca a admis-o si a dispus in temeiul art. 18 alin 1 din Legea nr. 554/2004 obligarea paratei la acordarea si pentru cel de-al doilea copil nascut de reclamanta la data de 28.06.2007 a indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani, in suma de 600 lei pentru perioada  28 iunie 2007-31 decembrie 2008, respectiv 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-28 iunie 2009, sume care vor fi purtatoare de penalitati de intarziere aferente.
 Impotriva acestei sentinte, in termen si scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-parata A. J. P. I. S. S. M.,, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate,  respingerea pe fond a actiunea reclamantei ca fiind nelegala si netemeinica.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca instanta de fond a interpretat in mod gresit textele aplicabile in cauza, dupa cum urmeaza:
Referitor la exceptia de tardivitate a actiunii raportat la dispozitiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, perioada pentru care termenul de prescriptie era implinit la data promovarii actiunii, termenul legal fiind de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
In sustinerea acestor exceptii, a aratat ca, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia.
Pe de alta parte, asa cum rezulta din dispozitiile art. 11 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
a) data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila;
b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii;
c) data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii;
d) data expirarii termenului prevazut la ari 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile;
e) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz".
Din dispozitiile legale sus mentionate rezulta ca pentru contestarea unui act administrativ sunt prevazute doua cai de atac, si anume: una administrativa reglementata de art. 7 de competenta autoritatii emitente sau a organului ierarhic superior si o actiune in jurisdictionala reglementata de art. 11 de competenta instantei de contencios administrativ. Contestatia administrativa reprezinta o procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ si, prin urmare, reprezinta o conditie de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ.
In conditiile in care se invoca in fata instantei de contencios administrativ nerespectarea termenelor prevazute de lege pentru contestarea unui act administrativ, se analizeaza cu prioritate exceptia tardivitatii formularii actiunii in contencios administrativ raportat la dispozitiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, si numai dupa ce se constata ca actiunea in contencios a fost formulata in termenul legal, se poate analiza respectarea termenului prevazut de art. 7 din acelasi act normativ pentru ca, in opinia instantei, analizarea conditiilor de admisibilitate a actiunii se realizeaza numai dupa ce se constata ca actiunea in contencios administrativ a fost promovata in termenul legal.
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 in forma in vigoare la data nasterii gemenilor, incepand cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 800 lei (RON), iar conform art. 6 alin. 1 al aceluiasi act normativ, concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate in una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (2).
Prin Decizia nr. 4327/26.11.2012 instanta de control judiciar a stabilit ca indemnizatia pentru cresterea copilului nu constituie o creanta fiscala in sensul avut in vedere de textul art. 21 din O.G. nr. 92/2003, astfel ca termenul de prescriptie nu este cel de 5 ani prevazut de acest act normativ, ci termenul de drept comun, respectiv de 3 ani. Cum in temeiul art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, in caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecatorii fondului, instanta va analiza in rejudecare prescriptia dreptului invocat de reclamanta prin raportare la termenul de drept comun de 3 ani.
Asa cum rezulta din dispozitiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda lunar pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune.
Ori, asa cum rezulta din dosarul cauzei, actiunea reclamantei este tardiv introdusa si pretentiile sunt prescrise la data introducerii actiunii.
Asadar, solicita admiterea exceptiilor invocate si respingerea actiunii reclamantei ca fiind tardiv introdusa, iar pretentiile prescrise.
Referitor la motivele de casare privind fondul cauzei, a aratat urmatoarele:
Dispozitiile art. 3 alin. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1025/2006, raportat la prevederile art.6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 definesc nasterea ca fiind "aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
Potrivit prevederilor art.6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prevazut la art.3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primit 3 copii ai persoanelor aflate in una dintre situatiile prevazute la art.5 alin.(2). Astfel, indemnizatia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau pentru primii 3 copii adoptati, luati in plasament sau in plasament in regim de urgenta ori incredintati in vederea adoptiei.
Masurile de protectie sociala prevazute de dispozitiile textului legal citat anterior si reluate de prevederile art. 2 alin. 1 din Normele aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1025/2006 urmaresc imbunatatirea echilibrului social-economic al familiei, prin sustinerea acesteia in vederea cresterii copilului si nu reprezinta masuri de protectie a copilului. Astfel, recunoasterea drepturilor prevazute in ipoteza normei legale, pentru fiecare nastere si nu pentru fiecare copil, nu reprezinta o problema de nelegalitate si nu incalca principiul egalitatii de tratament intre copii proveniti dintr-o sarcina simpla sau multipla, nefiind vorba de drepturi ce apartin copilului.
Si Decizia nr.937/19.12.2006 a Curtii Constitutionale, prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, in raport cu art. 16 din Constitutie. Astfel, Curtea Constitutionala a retinut ca dreptul la concediu este un drept complex format din doua componente indisolubil legate, cea nepatrimoniala care se constituie din perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, pe care persoana indreptatita o dedica exclusiv cresterii copilului, si cea patrimoniala, reprezentata de indemnizatia lunara de care persoana beneficiaza pe timpul acestei perioade; aceste drepturi se nasc exclusiv din considerarea calitatii pe care o are persoana indreptatita, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile.
Curtea Constitutionala mai retine ca "sub acest aspect apare ca fireasca acordarea unei singure indemnizatii lunare, indiferent de numarul de copii rezultati in urma nasterii, intrucat aceasta este aferenta concediului pentru cresterea copilului, de care persoana indreptatita beneficiaza in conditiile prezentei ordonante".
Prin urmare, ratiunea legiuitorului care transpare din actele normative in discutie (O.U.G. nr. 148/2005, H.G. nr. 1025/2006, Codul muncii - art.49 alin.2, art.51 alin. 1) este unitara si evidentiaza, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic si nu reprezinta o masura directa de protectie a copilului, cum este cea realizata prin alocatia de stat pentru copii.
Prin Decizia nr. 818/03.07.2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 din OG nr. 137/2000, Curtea Constitutionala a decis ca "instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative". Masurile de ocrotire a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative,  mentionand in acest context Legea nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste, fara discriminare, dreptul fiecarui copil la alocatie de stat. Neacordarea unui astfel de drept unuia dintre copiii rezultati din aceeasi nastere ar reprezenta o inegalitate si o incalcare a drepturilor constitutionale ale acestora, aspect care nu vizeaza situatia in discutie.
Referitor la Decizia nr. 26/14.11.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 20 din 10.01.2012, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, la data de 19.11.2011, a facut urmatoarele precizari, publicate pe pagina web: "Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie se refera la acordarea indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor nascuti dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, anterior datei de 17 iunie 2009, data la care a intrat in vigoare Legea 239/2009.
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie prevede ca indemnizatia lunara pentru cresterea copilului se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Mamele care au nascut dupa 17 iunie 2009 au primit si primesc indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, prin aplicarea corespunzatoare a legii in vigoare si nu este necesar niciun fel de demers in instanta.
Mamele care au nascut inainte de l7 iunie 2009 vor primi retroactiv indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, conform deciziei ICCJ numai in baza unei decizii in instanta,  cu caracter individual.
In conformitate cu principiul separatiei puterilor in stat, ICCJ decide asupra interpretarii si aplicarii unitare a Legii de catre toate instantele de judecata din tara. In consecinta, decizia ICCJ nu are efecte asupra partilor.
Guvernul are obligatia de a pune in aplicare hotararile judecatoresti definitive si irevocabile care stabilesc drepturi individuale, emise dupa publicarea in Monitorul Oficial a deciziei ICCJ nr. 26 din 14 noiembrie 2011."
Pentru considerentele invocate, a solicitat admiterea recursului.
In drept, a invocat prevederile art.483 si urmatoarele din Noul Cod de procedura civila, art.20 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, O.U.G. nr.80/26.06.2013 privind taxele judiciare de timbru, O.U.G. nr.113/21.12.2011 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala (M.Of. nr.921/23.12.2011), OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.
 Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat si mentinerea sentintei atacate ca fiind temeinica si legala.
In aparare a solicitat respingerea exceptiei tardivitatii actiunii ridicata de catre recurenta, deoarece doar prin Decizia I.C.C.J. din 26/14.11.2011 s-a clarificat definitiv situatia juridica a sarcinilor gemelare, ca atare considera ca termenul de prescriptie al dreptului la actiune in justitie curge de la aceasta data, adica 14.11.2011, astfel ca la data inaintarii actiunii a fost in termen sa solicite indemnizatia.
Recurenta, in sustinerea recursului, invoca dispozitiile O.U.G. nr. 148/2005 si ale H.G. nr. 1025/2006, care conform sustinerilor autoritatilor emitente urmaresc imbunatatirea echilibrului social economic al familiei. Intimata apreciaza ca aceste acte normative sunt discriminatorii, submineaza echilibrul mentionat, creand o situatie mult defavorabila mamelor care au avut sarcini gemelare sau tripleti, etc. prin acordarea a unei singure indemnizatii, pentru un singur copil pana la urma, indiferent de numarul efectiv de copii nascuti din sarcina. A invocat in acest sens Decizia nr. 26/14.11.2011 a I.C.C.J., care precizeaza in mod neechivoc ca  indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara.
Totodata, recurenta invedereaza Decizia nr. 937/19.12.2006 si Decizia nr. 818/03.07.2008 ale Curtii Constitutionale in motivarea recursului, ori intimata  considera ca aceste decizii nu sunt aplicabile prezentei cauze deoarece, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 - recurs in interesul legii - Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului in cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior aparitiei Legii nr. 239/2009, a decis astfel: indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005 se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 Iei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.
Decizia Inaltei Curti  de Casatie  si Justitie  este obligatorie. Ca atare, pentru a se ajunge la o practica juridica unitara, solicita respingerea recursului.
Asa cum sustine si recurenta in motivarea recursului si conform precizarilor M. M. F. P. S. referitoare la interpretarea sus mentionatei Decizii a I.C.C.J., mamele care au nascut inainte de 17 iunie 2009, vor primi retroactiv indemnizatia suplimentara pentru cresterea copiilor din sarcina gemelara, conform Deciziei I.C.C.J., numai in baza unei decizii in instanta, cu caracter individual. Intimata a procedat conform Deciziei I.C.C.J. si cum precizeaza M. M. F.  P. S. si a inaintat o actiune cu caracter individual la Tribunalul Satu Mare.
Recurenta mai sustine faptul ca Decizia I.C.C.J. nu are efecte asupra partilor. Ori, Decizia I.C.C.J. este obligatorie pentru instante, nu pentru parti. In schimb, sentintele civile si deciziile civile pronuntate de catre instantele judecatoresti sunt obligatorii pentru parti.
Ca atare, Decizia nr. 26/14.11.2011 a I.C.C.J. fiind pronuntata anterior inaintarii prezentei actiuni si fiind obligatorie pentru instante, devine in mod indirect, prin hotararea judecatoreasca pronuntata, obligatorie si pentru parti.
Considera ca ar fi cu totul imoral si ilegal sa existe discriminare intre copiii nascuti dintr-o sarcina gemelara inainte de 17 iunie 2009 si cei nascuti dupa aceasta data.
De asemenea, a aratat faptul ca recurenta, in mod gresit, si-a intemeiat recursul, in drept, pe dispozitiile Noului Cod de Procedura Civila. Actiunea intentata de catre reclamanta la Tribunalul Satu Mare a fost inregistrata in data de 01.02.2013, ca atare intra sub incidenta dispozitiilor Codului de Procedura Civila anterior, si nu sub incidenta dispozitiilor Noului Cod de Procedura Civila. Actiunea sa a fost judecata in prima instanta, la Tribunalul Satu Mare, potrivit dispozitiilor in vigoare la data inregistrarii cererii de chemare in judecata, ca atare si recursul trebuie judecat conform acelorasi prevederi legale in materie procedurala.
In consecinta, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala.
In drept a invocat dispozitiile art. 115 Cod procedura civila.
Instanta de recurs, analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publica, a retinut ca   este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Gresit a respins prima instanta exceptia prescriptiei dreptului material la actiune formulata de parata in baza art.12 din Decretul - Lege 167/1958.
Astfel, potrivit art.1 din decret, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii. Orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, iar potrivit art.3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
In speta, fiind vorba de prestatii cu executare succesiva, potrivit art.12 din Decretul nr.167/1958, "_ dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita " .
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune si, intrucat pentru ultima indemnizatie la care reclamanta ar fi fost indreptatita pentru cei doi gemeni, dreptul la actiune s-a nascut in data de 28 iunie 2009, data la care a devenit exigibila aceasta ultima indemnizatie, termenul de prescriptie incepe sa curga de la aceasta data pentru fiecare plata lunara.
Ca atare, termenul limita de 3 ani pana la care reclamanta isi putea valorifica drepturile a fost de 3 ani din 28 iunie 2009, in 28 iunie 2012. Din actele de la dosar, rezulta ca actiunea a fost introdusa la instanta la data de 1.02.2013, cu depasirea termenului de 3 ani prevazut de lege.
Prima instanta motiveaza solutia de respingere a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului pretins prin faptul ca, pe de o parte, art.7 alin.1 din Decretul - Lege nr.167/1958 nu prevede o data certa de la care se naste dreptul la actiune, iar, pe de alta parte, invoca Decizia 26/14.11.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, prin care s-a statuat ca: in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, indemnizatia lunara pentru cresterea copilului prevazuta de art. 1 alin. (1) din ordonanta se acorda pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, in cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, optional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.
Este adevarat ca aceasta Decizie este obligatorie pentru instantele de judecata investite cu solutionarea unor litigii in care se invoca aceeasi chestiune de drept, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedura civila, insa, acest fapt nu are nicio legatura cu institutia prescriptiei dreptului la actiune reglementata expres de dispozitiile mai sus invocate. De asemenea, nu exista nicio reglementare potrivit careia pronuntarea Deciziei in interesul legii ar fi intrerupt cursul prescriptiei si nici instanta nu a sustinut acest fapt in cuprinsul motivarii sentintei atacate.
Pe de alta parte, faptul ca art.7 alin.1 cuprinde dispozitii cu caracter general, nu inseamna ca partea isi poate alege aleatoriu data de la care sa curga termenul de prescriptie, astfel incat aceasta sa corespunda intereselor sale personale, eludand dispozitiile privind institutia prescriptiei dreptului la actiune.
Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul declarat de recurenta-parata A. J. P. I. S. S. M., impotriva Sentintei nr. 3946/CA din 03.10.2013 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, pe care o a modificat-o in parte in sensul ca a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata si, pe cale de consecinta, a respins actiunea ca prescrisa.
A mentinut dispozitiile din sentinta cu privire la exceptia tardivitatii.
Fara cheltuieli de judecata in recurs.