Divort

SENTINTA CIVILA Nr. 907/2011
     
     
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buhusi sub nr. 1019/1.09.2011, reclamanta M. M. l-a chemat in judecata pe paratul M. E., solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna desfacerea casatoriei incheiate intre parti din vina ambilor soti, pastrarea de catre reclamanta a numelui avut anterior casatoriei, incredintarea minorei M. P.-G. spre crestere si educare catre reclamanta si stabilirea unei pensii de intretinere in favoarea minorei.
     Actiunea a fost legal timbrata cu  39 lei taxa de timbru si 0.3 lei timbru judiciar.
     In motivarea cererii, reclamanta arata ca s-a casatorit cu paratul la data de 28.08.1993, iar din casatorie a rezultat minora M. P.-G., nascuta la 07.08.1996. Mai arata reclamanta ca ultimul lor domiciliu comun a fost in Buhusi si ca la inceputul casatoriei a existat intelegere intre soti, dar in timp relatiile s-au deteriorat, ajungandu-se la certuri si tensiuni. Reclamanta a sperat ca vor putea trece peste neintelegeri, mai ales ca ambii soti au plecat in Italia la munca, in speranta unui trai mai bun, insa nici veniturile astfel obtinute si nici nasterea copilului nu au dus la normalizarea relatiilor de familie, in ultimii ani dovedindu-se ca dezintegrarea familiei este ireversibila.  Mai arata reclamanta ca in prezent sunt despartiti in fapt, iar minora locuieste impreuna cu ea, avand conditii propice pentru dezvoltarea sub toate aspectele si intre mama si fiica existand un puternic atasament afectiv.
     In drept actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 38, 40, 42, 43 al. 3, 86 si 98 din C. fam.
     In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosar copii de pe  urmatoarele inscrisuri:   procura, certificat de casatorie, certificat de nastere -  M. P.-G., carte de identitate -  M. P.-G., carte de identitate – M. E., carte de identitate – M. M.
     Partile au fost legal citate, prezentandu-se in instanta doar procuratorul reclamantei, avocat M. S., care a aratat ca ambele parti se afla in Italia si ca paratul a achiesat in totalitate la pretentiile reclamantei.
     La primul termen de judecata din 12.10.2011, reclamanta prin procurator, a solicitat incuviintarea probei cu martori in dovedirea situatiei materiale a reclamantei si a depus la dosar, in limba italiana si in traducere, declaratie din partea paratului de achiesare la toate capetele de cerere din actiune, procura din partea reclamantei si carte de identitate pentru minora  M. P. G.; declaratie autentificata sub nr. 13411/20914/26.10.2011 data de catre minora M.P. G.  la Consulatul General al Romaniei din Milano, permise de sedere permanenta pentru reclamanta si pentru minora, contract de inchiriere locuinta, dovada de scolarizare a minorei, contract de munca pe perioada nedeterminata privind reclamanta.
     Intrucat din declaratia autentica a paratului (fila 19), depusa de reclamanta la acest termen de judecata, a rezultat ca paratul este rezident in Italia, avand in vedere dispozitiile art. 3 al. 1 lit. a din regulamentul CE nr. 2201/2003 in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti care stipuleaza ca: „Sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul… instantele judecatoresti din statul membru pe teritoriul caruia se afla:
- resedinta obisnuita a sotilor sau
- ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
- resedinta obisnuita a paratului sau
- in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv”, 
instanta a invocat din oficiu, in temeiul art. 17 din acelasi regulament, exceptia necompetentei instantelor romane.
     Din actele dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
     Partile s-au casatorit la de 28.08.1993, iar din casatorie a rezultat minora M.P.-G., nascuta la 07.08.1996 in Italia, conform certificatelor  de casatorie si respectiv de nastere al minorei, aflate la filele 7, 8 dosar.
     Din declaratia martorei J. T. si din inscrisurile depuse de reclamanta la dosar (contract de inchiriere, certificat de sedere permanenta – filele 27-34), a rezultat ca partile sunt in prezent rezidente in Italia, reclamanta locuind impreuna cu minora in localitatea Sant Ambrogio di Valpolicella,      intr-un apartament inchiriat, compus din doua camere si dependinte.
     Reclamanta lucreaza, fiind angajata cu contract de munca pe perioada nedeterminata (filele 35-39), iar minora frecventeaza cursurile scolii Marie Curie din localitatea Bussolengo (filele 25, 26 dosar).
     Potrivit declaratiei autentice data de minora la Consulatul General al Romaniei din Milano (fila 24 dosar), relatia acesteia cu mama sa este una foarte buna, cele doua fiind atasate una de alta din punct de vedere afectiv, iar minora doreste sa locuiasca in continuare cu mama sa dupa desfacerea casatoriei parintilor.
     Asa cum rezulta din declaratia autentica aflata la filele 18, 19, paratul a fost de acord cu desfacerea casatoriei, cu incredintarea minorei catre reclamanta si cu pastrarea de catre aceasta din urma a numelui dobandit prin casatorie.
     Cu privire la exceptia invocata, instanta retine urmatoarele:
     Din coroborarea dispozitiilor art. 1591 C. pr. civ. si art. 17 din regulamentul CE nr. 2201/2003, la prima zi de infatisare, instanta verifica din oficiu, daca este competenta general, material si teritorial sa judece pricina. In speta de fata insa, actul din care rezulta resedinta paratului (respectiv declaratia notariala a acestuia), a fost depus de reclamanta impreuna cu un set de acte, abia la prima zi de infatisare, astfel incat instanta nu a putut verifica continutul acestora decat dupa primul termen de judecata, invocand exceptia la termenul urmator. Prin urmare, apararile reclamantei in sensul inadmisibilitatii ori tardivitatii invocarii exceptiei, nu pot fi primite de instanta.
     Pe fondul exceptiei, in ce priveste dovada resedintei paratului, aceasta  s-a facut cu declaratia sa autentica, in care notarul a consemnat – nu pe baza simplei declaratii a paratului cum s-a aparat reclamanta, ci pe baza actului de identitate al acestuia – ca paratul este rezident in Italia, la adresa din Sant Ambrogio di Valpolicella, Verona, str. Napoleone nr. 28, viza sa de resedinta fiind prelungita pana la data de 7.04.2015. Imprejurarea ca in prezent paratul nu mai locuieste la adresa respectiva, asa cum intr-adevar reiese din declaratia martorei J., nu este de natura a modifica resedinta legala a paratului, astfel incat nici aceasta aparare nu poate fi primita.
     Totusi, instanta urmeaza a avea in vedere si dispozitiile art. 3 al. 1 lit. b din regulamentul CE nr. 2201/2003 in materie matrimoniala si a raspunderii parintesti care stipuleaza ca este competenta sa judece in aceasta materie si instanta din statul de cetatenie al celor doi soti. Intrucat din inscrisurile depuse de reclamanta la dosar rezulta ca partile sunt cetateni romani, instanta constata ca este competenta sa judece cauza si va respinge in consecinta exceptia invocata.
     Avand in vedere ca ambele parti si-au manifestat expres in fata instantei acordul privind desfacerea casatoriei si constatand indeplinite conditiile prevazute de art. 374 C. civ., in sensul existentei consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot, niciunul dintre ei nefiind pus sub interdictie, instanta in baza art. 373 lit. a C. civ., va admite cererea si va dispune desfacerea casatoriei prin acordul partilor.
Avand in vedere intelegerea partilor cu privire la numele purtat in timpul casatoriei, instanta va lua act de acest aspect, urmand ca, in temeiul art. 383 al. 1 C. civ., reclamanta sa-si pastreze numele dobandit prin casatorie.
     Avand in vedere acordul partilor cu privire la domiciliul minorei,  faptul ca aceasta locuieste in prezent la actuala resedinta a mamei unde are toate conditiile necesare unei bune dezvoltari si vazand si dorinta minorei in sensul de a locui in continuare cu mama, instanta in temeiul art. 438, cu referire la art. 426 C. civ., va stabili locuinta minorei la resedinta reclamatei.
     Intrucat ambii parinti au obligatia legala de a-si intretine copiii minori conform art. 499 C. civ., instanta urmeaza a stabili contributia fiecaruia dintre ei la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora.
     Reclamanta fiind cea la care minora va locui efectiv, se va ocupa in principal de intretinerea acestora, motiv pentru care, instanta va stabili contributia ei in natura, prin asigurarea celor necesare cresterii si educarii acesteia.
     In ce-l priveste pe parat, contributia acestuia la cheltuielile necesare cresterii si educarii minorei va fi stabilita sub forma unei pensii lunare de intretinere. Vazand si dispozitiile art. 529 C. civ., conform caruia „… intretinerea datorata de parinte se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil…”, instanta va obliga paratul sa-i plateasca reclamantei in favoarea minorei, o pensie lunara de intretinere, urmand ca la stabilirea cuantumului acesteia sa se aiba in vedere venitul minim pe economia nationala, care este in prezent de 760 lei, iar pensia sa fie platita de parat incepand cu data introducerii actiunii si pana la majoratul minorei.
     Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.