InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bicaz

Termen de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 202/2008

(Sentinta civila nr. 1224 din data de 20.09.2012 pronuntata de Judecatoria Bicaz)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Bicaz | Jurisprudenta Judecatoria Bicaz

Sentinta civila nr. 1224/20.09.2012 – Materie civila – Termen de introducere a cererii de constituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 202/2008

I N S T A N T A,

Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul xxx petenta au formulat plangere impotriva Hotararii Comisiei Judetene Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor nr. xxx solicitand anularea partiala a acesteia si reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetatie forestiera de 3 ha situat pe raza comunei xx.
In motivarea plangerii a aratat ca a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate dupa autorul sau, IT, indreptatit la improprietarire prin reforma agrara din 1945, aceasta fiind admisa de Comisia Locala xx si respinsa  de Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, motivat de faptul ca cererea este tardiva si nu se incadreaza in scopul prevazut de art. 2 din Legea nr. 187/1945.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 18/1991.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
Intimata Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a formulat intampinare solicitand, cu privire la fondul plangerii, respingerea acesteia ca neintemeiata.
Cererea de introducere in cauza a ITRSV Suceava si ROMSILVA formulata de intimata Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a fost respinsa prin incheierea de sedinta din data de xx.
Analizand actele dosarului, instanta apreciaza ca plangerea nu este intemeiata, urmand a o respinge pentru urmatoarele considerente:
Prin  Hotararea Comisiei Judetene Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor nr. xx corectata prin Hotararea nr. xx Comisia Judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a invalidat Hotararea nr.  xx a Comisiei Locale xx si, in consecinta a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de petenta  pentru suprafata de 3 ha, motivand ca cererea este tardiv introdusa si nu se incadreaza in scopul prevazut de art. 2 din Legea nr. 187/1945, nedepunandu-se acte emise de arhivele militare ale Ministerului Apararii din care sa rezulte ca autorul a luptat pe front.
Prin cererea adresata Comisie Locale xx la data de xx, petenta BE  a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 3 ha,  fara a indica temeiul de drept al cererii. Din motivarea in fapt a plangerii formulate se deduce insa ca acesta a vrut in vedere dispozitiile art. 36 din Legea nr. 212/2008.
Comisia Locala a analizat cererile prin prisma dispozitiilor Legii nr. 212/2008, propunand admiterea, iar Comisia Judeteana a respins solicitarea ca fiind tardiva.
Analizand cererea in raport de acest act normativ instanta apreciaza ca, in mod corect, cererea a fost respinsa ca tardiv introdusa, termenul limita in care se puteau formula cereri de reconstituire fiind 03.01.2009.
Legea nr. 212/2008, care a modificat art. 36 din Legea nr. 1/2000 in sensul includerii in categoria indreptatitilor la improprietarire si a persoanelor fizice care dovedesc cu acte eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apararii ca au luptat pe front si ca indeplineau conditiile prevazute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi improprietarite, a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 737/30.10.2008, intrand in vigoare la trei zile de la publicare, anume la data de 02.11.2008. Faptul ca noua reglementare legala nu a prevazut un termen de depunere a cererilor de constituire formulate in baza acestei prevederi legale, nu inseamna ca un asemenea drept poate fi exercitat sine die. Un asemenea efect nici nu a fost avut in vedere de legiuitor care in titlul actului normativ, ca si tehnica legislativa, arata ca actul modifica o norma juridica a altui act normativ, in speta Legea 1/2000, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.
Prin urmare, este aplicabil termenul de 60 de zile prevazut de art. 33 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificata, termen ce se calculeaza de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 212/2008, respective 02.11.2008.
Astfel fiind, constatand ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost depusa la data de 27.01.2009, in mod corect s-a respins ca fiind tardiv introdusa.
Mai mult decat atat, asa cum rezulta din documentatia care a stat la baza emiterii hotararii atacate, precum si din cererea de constituire depusa de petenta la fila x, aceasta a inteles sa ceara constituirea dreptului de proprietate pentru diferenta pana la lotul tip de 5 ha avand in vedere ca anterior a primit dupa acelasi autor (fila 19) suprafata de 2 ha,  in baza tabelului indreptatitilor la improprietarire intocmit in baza legii reformei agrare 187/1945. Acest fapt a fost aratat in mod expres prin declaratia depusa la fila x. Asadar, petenta solicita constituirea dreptului de proprietate pentru diferenta pana la 5 ha in baza aceluiasi text de lege, respectiv art. 36 din legea nr.1/2000 si dupa acelasi autor. Fata de aceasta imprejurare, in mod corect Comisia judeteana a respins cererea de constituire invalidand propunerea comisiei locale, intrucat pentru acelasi temei si dupa acelasi autor petentei i  s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2 ha teren cu vegetatie forestiera. De asemenea, nu s-au depus la dosar actele emise de arhivele militare ale Ministerului Apararii din care sa rezulte ca autorul a luptat pe front.
Fata de considerentele anterior expuse, instanta constata ca hotararea atacata este legala si urmeaza sa respinga plangerea ca nefondata.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007