InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bicaz

Furt Calificat

(Sentinta penala nr. 93 din data de 11.04.2012 pronuntata de Judecatoria Bicaz)

Domeniu Furt | Dosare Judecatoria Bicaz | Jurisprudenta Judecatoria Bicaz

Sentinta penala nr.93/11.04.2012 – Materie penala – Furt Calificat


I N S T A N T A

      Asupra cauzei penale de fata, constata:
                     Prin decizia penala …. a Tribunalului Neamt a fost casata cu trimitere cauza cu numarul de mai sus . Analizand  actele si lucrariel dosarului prin prisma motivelor de casare dar si din oficiu instanta retine urmatoarele                         

      Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa judecatoria Bicaz din 08.12.2008  s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest, a inculpatului DVV sub aspectul savarsirii, in stare de recidiva postcondamnatorie, in concurs, a infractiunilor de furt calificat in forma continuata,lovire,violare de domiciliu,distrugere si amenintare, prev.si ped. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.e, g si i Cp,cu aplicarea art.41 alin.2Cp, art. 180 alin.1Cp, art.art.180 alin.2 ind.1 Cp, art.192 alin.2Cp, art.193 alin. 1Cp, art.217 alin.1Cp, toate cu aplicarea art.33 lit a Cp si art.37 lit a Cp.
     In cursul cercetarii judecatoresti in conformitate cu dispozitiile art. 323 Cpp si art. 69-74 Cp a fost audiat inculpatul .
     Potrivit art. 326 Cpp a fost audiata partea vatamata .
    Instanta a procedat la audierea martorilor din lucrari  , declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar. Analizand intregul material probator administrat in cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In fapt, in data de 09.02.2008, in jurul orelor 1600 , martorul MM, conducator auto al SC „AT" SRL Bodesti a parcat autotractorul 22.ALB, cu semiremorca tip cimentruc, in zona benzinariei „Petrom" Bicaz dupa care a plecat la domiciliu. In noaptea de 09/10.02.2008 inculpatul DVV a aruncat cu o bujie auto pe care o avea in buzunar in geamurile laterale stanga si in parbriz, de trei ori, distrugandu-le primele in totalitate, iar cel din urma partial.
La data de 11.03.2008, inculpatul a  patruns prin efractie in
Biserica „Sf. Gheorghe" Bicaz de unde au sustras suma de 200
lei. In fapt, in cursul noptii de 10/11.03.2008, inculpatul, dupa ce a inhalat vapori de prenandez dintr-o punga, s-a deplasat de la domiciliul sau, in vederea sustragerii de bunuri, catre centrul orasului ajungand in cimitirul Bisericii „Sf. Gheorghe" centru. Inculpatul a declarat ca a distrus un geam lateral de termopan al bisericii, a patruns in interior si, dupa cautari, a sustras din cutia milei suma de 200 lei, dupa care a parasit locul faptei pe acelasi geam, banii sustrasi folosindu-i in scop personal.
                    In  noaptea de 02/03.05.2008, inculpatul avand nevoie de bani, s-a hotarat sa patrunda din nou in biserica pe care o mai sparsese in luna martie 2008 si sa sustraga bani sau alte valori.
In jurul orelor 0200 inculpatul a mers pe jos la biserica, a patruns in cimitir dupa ce a sarit gardul situat langa paraul apropiat si a patruns in lacas pe un geam pe care anterior 1-a distrus. Asa cum arata si inculpatul, acesta a fortat una dintre cutiile milei de unde a sustras o suma de bani, dupa care, vazand ca nu reuseste sa o deschida pe cea de-a doua, a luat-o cu el si a fortat-o langa un mormant, luand suma de bani si abandonand cutia metalica.
La data de 13.08.2008, Politia Oras Bicaz a fost sesizata de catre numitul TI  din Bicaz despre faptul ca autori necunoscuti au sustras din autoturismul cu numarul de inmatriculare .89.SEB mai multe bunuri. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca autorul infractiunii este inculpatul DVV
Din declaratia numitului TI reiese ca in cursul zilei de 11.08.2008, partea vatamata BS  a adus la garajul acestuia situat in str. Capsa, autoturismul marca „VW Golf cu numarul de inmatriculare 89.SEB pentru a i se face diverse reparatii. Dupa cum rezulta din probatoriul administrat, in noaptea de 12/13.08.2008, inculpatul, dupa ce a inhalat prenandez cu benzina s-a hotarat sa faca rost de bani si bunuri. Dupa ce a comis in aceeasi noapte un numar de doua furturi in dauna numitilor SI  si UT , inculpatul  a mers pe un drum in spatele SC „AS" SRL din Capsa, unde a observat parcate mai multe masini printre care si aceea apartinand lui BS. A spart geamul lateral dreapta fata cu ajutorul unei bujii, a deschis portiera si a sustras din interior un radio-CD marca „Panasonic", statie auto marca „President", incarcator mobil marca „Samsung", mai multe CD-uri cu muzica, suport sticla 0,5 1, ochelari soare.
In noaptea de 12/13.08.2008, anterior furtului comis din autoturismul marca „VW Golf -.89.SEB, inculpatul s-a deplasat in aceeasi zona, in apropierea domiciliului, si a observat in fata locuintei numitului UT autoutilitara marca Renault cu numarul de inmatriculare 06.PVM, apartinand acestuia din urma.
Dupa ce a spart geamul lateral stanga a portierei cu o bujie, a patruns in masina de unde a sustras urmatoarele bunuri: detector radar marca „Cobra", aparat foto cu film, cutit cu buton marca „Minshing" si o sticla de parfum, paguba ridicandu-se la valoarea de 1.380 lei. Cu ocazia cercetarii efectuate la fata locului organele de politie au ridicat urme papilare de pe portiera stanga fata. Din adresa nr. 229.679/2008 a Compartimentului Criminalistic Bicaz rezulta ca aceste urme papilare au fost create de catre inculpat.
In noaptea de 12/13.08.2008, anterior de a comite cele doua furturi mentionate mai sus, inculpatul, a escaladat cladirea partii vatamate S pana la etajul I, a spart geamul unei ferestre si a patruns in interiorul locuintei. Cu ajutorul unei laterne pe care o avea asupra sa, luata de la domiciliu, a ravasit piesele de mobilier in cautarea de valori, in final sustragand urmatoarele bunuri: televizor LCD marca Samsung cu telecomanda, unitate centrala calculator Pentium IV cu DVD incorporat marca LG, monitor calculator LCD marca Beng, tastatura Delux si mouse, aparat DVD marca LG cu telecomanda, 2 boxe marca Sympony, un radio-cd marca Sanyo cu telecomanda aflate in sufragerie. Din aceeasi incapere, din sertarele bibliotecii inculpatul a sustras telefon mobil Nokia 2610 cu cartele si Incarcator, telefon mobil Nokia 5210 cu incarcator, telefon mobil Samsung A60 cu incarcator, 2 casti pentru telefon Nokia, aparat foto marca Ricoh, lant aur cu pandativ „peste", bratara aur, lantisor argint cu cruciulita, ornament tip fluturas cu cristale Swarowski, 3 lantisoare cu margele de diferite culori, o cutie albastra cu un lantisor argint si o pereche cercei, o cutie roz cu un pandativ din aur in forma de palma, un lantisor argint, un lantisor aur si un lantisor de culoare neagra. Inculpatul arata ca bunurile din metale pretioase le-a pus intr-o borseta cu care era dotat in jurul bustului, iar celelalte bunuri le-a transportat in mai multe randuri la domiciliu, fiind depozitate in saci si sacose in podul grajdului. In cursul diminetii,in jurul orelor 0500 , inculpatul a mers la Piatra Neamt unde a vandut unui taximetrist detectorul radar apartinand numitului Ungureanu si un lant aur pentru suma de 85 lei, bani pe care i-a cheltuit. Cu ocazia cercetarilor efectuate la fata locului organele de politie au ridicat de la locuinta numitului SI, mai exact de pe sticla ferestrei pe care a intrat, urme papilare. Din adresa nr. 229.680/2008 a Compartimentului Criminalistic Bicaz rezulta ca acestea au fost create de DVV.
In raportul de expertiza psihiatrica nr. 1648/2008 emis de SML Neamt se concluzioneaza ca inculpatul prezinta tulburari de personalitate antisociala, acesta prezentand discernamant critic in raport cu faptele comise.
In  noaptea de 16/17.03.2008, inculpatul s-a deplasat singur pe raza corn. Tarcau unde a consumat bauturi alcoolice in barul „P". In stare de ebrietate inculpatul s-a hotarat sa sparga autovehicule pentru a sustrage bunuri, avand nevoie de bani. Din probele administrate a rezultat ca in ziua de 31.10.2008, inculpatul observase cu ceva timp in urma mai multe masini din care se puteau sustrage bunuri, astfel, dupa ce a patruns in autoturismul apartinand numitului TC  a mers la locuinta partii vatamate MC. A patruns in curte si a sustras din autoutilitara marca Renault cu numarul de inmatriculare 141 T, descuiata si parcata intr-un garaj fara usi langa casa, un aparat radar si un radiocasetofon pe care le-a pus intr-o punga alaturi de alte bunuri sustrase.
In noaptea de 16/17.03.2008 inculpatul, dupa ce a sustras bunurile de la numita MC , s-a deplasat la locuinta lui A, a sarit gardul proprietatii ajungand la autoutilitara marca Fiat cu nr. de inmatriculare B. 1291. Inculpatul arata ca a spart geamul lateral al portierei dreapta fata, a intrat in masina de unde a sustras un detector radar, dupa care a desfacut doua plicuri in care a crezut ca sunt bani. Bunul sustras a fost pus in sacosa alaturi de celelalte, fiind ulterior comercializat in Piatra Neamt.
In  noaptea de 16/17.03.2008, inculpatul a inceput seria furturilor cu masina numitului TC , persoana despre care stia ca are un magazin situat langa Parchetul de pe langa Judecatoria Bicaz, de asemenea cunoscand si unde isi are domiciliul. Asa cum reiese din probatoriul administrat in cauza, inculpatul a escaladat gardul proprietatii partii vatamate si a verificat daca autoturismul parcat in fata garajului este incuiat. Inculpatul declara ca a patruns intr-o anexa langa garaj unde a gasit un tarnacop cu care initial a fortat portiera stanga fata dupa care a spart geamul astfel patrunzand in interior, de unde a sustras un detector radar pe care 1-a pus intr-o sacosa.
In noaptea de 07/08.07.2008, inculpatul avand nevoie bani pentru a pleca pe litoralul romanesc, s-a hotarat sa sparga vulcanizarea din Tarcau de unde sa sustraga bunuri. In noaptea respectiva inculpatul s-a deplasat in corn. Tarcau si cu ajutorul unui cleste tip „gura de lup", a taiat lacatul de la intrarea principala de acces, sustragand din interior un numar de opt anvelope. Inculpatul arata ca le-a transportat in mai multe randuri, cate doua, in padurea de vis-a-vis de locul furtului, langa o locuinta. A doua zi a transportat bunurile cu un taxi chemat din mun. Piatra Neamt in localitatea mai sus mentionata, unde le-a vandut unei persoane necunoscute.
In noaptea de 23/24.07.2008, dupa ce s-a intors de pe litoral, inculpatul s-a hotarat sa sustraga din depozitul alimentar din centrul comunei, situat in apropierea vulcanizarii sparta anterior. Folosindu-se de un cleste tip „gura de lup" a taiat lacatele de la usa de acces parter, a patruns in interior, dupa care a taiat firele care alimenta sistemul de alarmare prevazut cu dispozitiv de avertizare sonora. Din incinta magazinului en-gross a sustras un numar de circa 50 baxuri de ulei pe care le-a transportat in padurea din zona.
In aceeasi noapte inculpatul a escaladat cladirea pana la etajul I, a distrus geamul unei ferestre care nu avea gratii, a patruns in interior de unde a furat intr-o geanta de rafie toate tigarile, circa 70 cartuse de mai multe marci. A aruncat geanta pe geam si a ascuns-o langa baxurile de ulei.

                Prin Ordonantele nr.171/P/2007 din 22.09.2008, respectiv din 15.10.2008,Politia oras Bicaz a dispus fata de inculpat masura retinerii pe timp de 24 de ore(DUP I,f.166,190).
              Prin Incheierea nr. 8 din 16.10.2008, pronuntata de Judecatoria Bicaz, s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, masura ce a fost prelungita potrivit art.155 si 159 Cpp,  verificata conform art.300 ind.1Cpp si apoi mentinuta succesiv, in conditiile art.300 ind.2 rap .la art.160 ind.b alin.3 Cpp.
                         Din fisa de cazier judiciar (fila 174 DUP II) se ia act ca Judecatoria Bicaz, prin sent.pen. nr.149/14.03.2006,respectiv,nr.92/02.05.2007 l-a condamnat pe acelasi inculpat la cate un an inchisoare pentru furt calificat,prev.de art.208,209 lit.g,i Cp,in cazul primei condamnari,respectiv ,prev.de art.208,209 lit e,g,i Cp- la  secunda condamnare,din care a fost liberat conditionat la 04.06.2007, cu un rest neexecutat de 130 de zile;prin efectul art.61 alin1 Cp pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la eliberare pana la pedepsei condamnatul-inculpat in cauza prezenta nu ar fi savarsit o noua infractiune,conditie neindeplinita in speta intrucat faptele de la pct.1-3 din rechizitoriu se afla interiorul intervalului vizat (10.02.2008,11.03.2008,03.05.2008), astfel incat inculpatul a comis faptele in stare de recidiva mare postcondamnatorie prev. de art 37 lit a C.pen, in cauza nefiind incidente prevederile art.38 c.pen.
      Constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 345 alin.Cpp,  respectiv faptele exista, constituie infractiuni si sunt savarsite de inculpat, instanta va dispune condamnarea inculpatului si , in consecinta
In baza art.208 alin.1,art.209 alin.1 lit. e,g si i Cp., cu aplic. art.37 lit.a, art.41 alin.2 Cp. totul cu aplicarea art 74 lit.c si 76 lit. c CP  va condamna  pe inculpatul DVV la o pedeapsa de 2 ani si doua luni  inchisoare pentru savarsirea  infractiunii de furt calificat.
           In baza art.192 alin.2Cp cu aplic. art.37 lit.a Cp totul cu aplicarea art 74 lit.c si 76 lit. c CP  va condamna  pe acelasi inculpat la  pedeapsa de un an si sase luni   inchisoare pentru savarsirea infractiunii de violare de domiciliu .
              In temeiul art.art.33 lit. a), art. 34 lit. b) Cp va contopi   pedepsele stabilite  in pedeapsa rezultanta de 2 ani si doua luni  inchisoare.
   In temeiul art. 61 alin.1 C.pen. va revoca  beneficiul  liberarii conditionate pentru restul de  pedeapsa de 130 de zile, ramas neexecutat din pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata prin sent.pen.(devenita definitiva), nr.92/2007 a Judecatoriei Bicaz si contopeste rezultanta curenta cu acest  rest.
          Inculpatul va executa  2 ani si doua luni  inchisoare.
             In temeiul art.357 alin.3 Cpp. va interzice inculpatului , cu titlu de pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art.64  alin.1 lit. a teza a II-a si lit.b Cp, in conditiile art.71 alin.2Cp.
              In baza art.88 Cp  va computa   retinerea-48 ore - din 22.09.2008 si din 15.10.2008  precum si arestarea preventiva de la 16.10.2008 pana la  15.12.2010 constatand pedeapsa executata .
                    In baza art. 11 pct. 2 lit. b Cpp rap. la art. 10 alin.1 lit.f  Cpp cu ref. la art.217 alin.6 Cp va inceta  procesul penal pornit impotriva inculpatului  pentru savarsirea infractiunii de distrugere, prev. si ped.  de art.  217 alin.1 Cp intrucat lipseste plangerea prealabila a pers. vatamate SC AT  SRL.
               In baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedura penala rap. la art. 10 alin.1 lit.h Cpp va inceta  procesul penal pornit impotriva inculpatului  pentru savarsirea infractiunilor de distrugere,lovire, si amenintare, prev. si ped.  de art.  217 alin.1,art.180 alin.1,art.180 alin.2 ind.1,art.193 alin.1 Cp deoarece partile vatamate, si-au retras plangerile prealabile.
            In temeiul art.. 14, 346Cpp instanta va lasa  nesolutionata actiunea civ. formulata de partea civ.  ASA si va admite actiunea civ. promovata de urmatoarele parti civile obligand inculpatul sa plateasca daune materiale astfel:,   800 lei, lui BS  si 1250 lei, lui SI .
              In temeiul art.191 alin.1,2 Cpp va obliga  inculpatul la 900 lei,cheltuieli judiciare catre stat,din care onorariul aparatorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Furt

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
furt calificat - Hotarare nr. 944 din data de 08.06.2017
Furt calificat (art.209 C.pen.) - Sentinta penala nr. 7 din data de 29.01.2014
Furt calificat - Decizie nr. DP245/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. Dp208/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. DP61/A/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat - Decizie nr. DP6/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp. Inceperea urmaririi penale - Decizie nr. DP185/R/2008 din data de 31.03.2009
Furt calificat in forma continuata Pluralitatea actelor de executare .Gresita pronuntare a 2 solutii diferite de instanta de fond [ achitare si condamnare ] – inexistenta unei pluralitati de infractiuni .Inlaturarea in recurs a actelor de executare ... - Decizie nr. 37 din data de 17.02.2010
Furt calificat Neindeplinirea conditiilor suspendarii conditionate a executarii pedepsei - Decizie nr. 205 din data de 16.08.2010
Furt calificat . Imposibilitatea inculpatilor de a se prezenta la judecarea fondului si de a instiinta despre aceasta imposibilitate [.art 385 ind 9 , pct 21 ] Desfiintarea in recurs a hotararii instantei de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare - Decizie nr. 214 din data de 14.06.2010
Furt calificat Concurs real de infractiuni Anularea suspendarii conditionate a pedepselor aplicate anterior - Decizie nr. 32 din data de 17.02.2010
Furt calificat Retinerea circumstantelor agravante la stabilirea pedepsei - Decizie nr. 18 din data de 27.01.2010
Retinerea corecta a starii de fapt si a vinovatiei fata de ansamblul materialului probator - Decizie nr. 52 din data de 03.03.2010
Furt calificat Violoare de domiciliu Aprecierea corecta a probatoriului administrat in cauza la stabilirea vinovatiei inculpatului si la incadrarea juridica - Decizie nr. 43 din data de 24.02.2010
Furt calificat in forma continuata . Unitate legala de infractiune .Excluderea actelor materiale inexistente . Pluralitate de inculpati .Inlaturarea achitarii unora dintre inculpati in apel - Decizie nr. 37 din data de 17.02.2010
Concurs de infractiuni .Contopirea pedepselor . Dozarea cuantumului pedepsei - Decizie nr. 1 din data de 06.01.2010
Furt calificat .- Taiere fara drept de arbori , art 108 , alin 1 , Legea 46 / 2008 Confiscare speciala , art 118, alin 4 , Cod Penal - Decizie nr. 2 din data de 13.01.2010