DREPT CIVIL. DESPAGUBIRI PRETINSE IN BAZA PREVEDERILOR ART. 997 DIN CODUL CIVIL. DREPT DE RETENTIE Art. 997 din Codul civil Legea nr. 177/1948 Decretul nr. 358/1948 Decretul Lege nr. 126/1990

DREPT CIVIL. DESPAGUBIRI PRETINSE IN BAZA PREVEDERILOR ART. 997 DIN CODUL CIVIL. DREPT  DE RETENTIE
Art. 997 din Codul civil
Legea nr. 177/1948
Decretul nr. 358/1948
Decretul Lege nr. 126/1990 O prima cerinta ce trebuia  dovedita de reclamanta pentru a-i fi aplicabile  prevederile  art. 997 Cod civil, era aceea ca investitiile  sau lucrarile efectuate sa fi fost necesare sau utile.
Cu exceptia  lucrarilor de  consolidare a cladirii, care erau intr-adevar necesare, dar care insa nu au fost suportate de  catre partea reclamanta, fiind platite din bugetul de stat, restul lucrarilor nu erau necesare, ele reprezentand cheltuieli voluptorii ce nu se acorda posesorului de rea credinta.
Articolul 997 din Codul civil negasindu-si aplicabilitatea in speta, iar reclamanta nedovedind ca ar fi incercat vreun prejudiciu direct  si personal pe care parata sa fie obligata sa-l acopere, nici acordarea unui drept de retentie nu are vreo justificare  legala.                                                        
                   

                                                               DECIZIA CIVILA NR. 12/2013-A
                                                               din data de 7 martie 2013
                                                               Dosar nr.2354/111/2009                                                                

                            
Prin sentinta civila nr. 811/C din 4 mai  2012, Tribunalul B a respins actiunea principala precizata formulata de reclamanta P O S G cu sediul in O, in contradictoriu cu parata E R U C R G-C O, ca neintemeiata.
A admis in parte actiunea reconventionala formulata de reclamanta reconventionala E R U c R G-C O in contradictoriu cu parata reconventionala P O S G
A obligat parata reconventionala P O S G in favoarea reclamantei reconventionale E R U c R G-C la plata sumei de 459.900 lei cu titlu de despagubiri si la plata sumei de 1500 lei onorariu avocat.
A respins restul capetelor de cerere.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca, B S G situata in O , B M nr 11/A, inscris in CF nr. 1800 O, cu nr. top. 537 a fost preluata abuziv de Statul Roman , patrimoniul sau fiind trecut in proprietatea cultului ortodox, fiind de notorietate faptul ca, prin Decretul nr. 348/1945 C G -  C a fost desfiintat abuziv de catre Statul Roman iar patrimoniul Bisericilor greco- catolice a fost trecut in proprietatea cultului ortodox, iar caracterul abuziv al acestor masuri a fost recunoscut de Statul Roman , care prin Decretul - Lege nr. 1/1989 a dispus abrogarea Decretului nr. 348/1945 alaturi de alte acte abuzive emise de Statul comunist.
Prin urmare, s-a constatat ca parata a actionat in judecata P    O    S G O in dosarul nr. 8439/111/2006 al Tribunalului M pentru a se constata ca si-au intabulat fara titlu valabil dreptul de proprietate asupra B S G-C, inscrisa in CF nr. 1800 O, cu nr. top. 537, a se anula aceasta inscriere si obligarea lor sa-i predea in deplina posesie si proprietate lacasul de cult.
Prin sentinta civila nr. 740 din 22 apr. 2008, Tribunalul M - sectia civila, a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de parata potrivit petitului actiunii, sentinta definitiva , aspect confirmat de ambele parti din prezenta cauza.
Prima instanta a mai retinut ca in cauza s-au efectuat doua expertize - in constructii si o expertiza privind refacerea picturilor de catre reclamanta si s-au administrat si probe testimoniale, iar  din coroborarea carora s-au retinut urmatoarele:
In primul rand reclamanta,  in petitul actiunii arata ca investitiile s-au efectuat in perioada anilor 2002-2004 ori din probele administrate in cauza, s-a  retinut ca, incalzirea centrala s-a introdus in anul 1974, grupul sanitar in anul 1995 iar refacerea picturilor a avut loc in anul 1981. De altfel, s-a apreciat ca  reclamanta nu detine nici un act ( deviz, factura ) care sa ateste valoarea lucrarilor efectuate . Oricum, s-a mai subliniat faptul ca reclamanta este cea care a beneficiat de aceste lucrari care in prezent sunt uzate ori unele din acestea nu sunt necesare paratei. Astfel in ceea ce priveste lucrarile de arta , picturile, prima instanta a opinat ca acestea nu sunt caracteristice bisericilor catolice si prin urmare,  nu poate fi obligata parata sa suporte contravaloarea lor ci dimpotriva ea va fi nevoita sa faca investitii majore pentru refacerea lor conform cultului greco-catolic, astfel cum s-a aratat , picturile si celelalte lucrari de arta au fost efectuate in urma cu 31 de ani , ani in care reclamanta a beneficiat de toate aceste lucrari.
Cat priveste cealalta grupa de investitii pretinse de reclamanta , respectiv lucrari de consolidare a zidurilor, reinnoirea instalatiilor electrice , lucrari de subzidire, Tribunalul a retinut ca , potrivit adresei nr. 50999/ 12.09.2011 eliberata de Ministerul Dezvoltarii regionale si Turismului, B S G din O a fost inclusa in lista obiectivelor de investitii a Programului de realizare a unor lucrari de interventie in prima urgenta la constructii vulnerabile si care prezinta pericol public. Conform aceleiasi adrese , obiectivul de investitii mentionat mai sus a facut obiectul contractului de executie lucrari nr. 10/ 15.07.2003 incheiat de SCCNI SA cu societatea SC O SRL a carui valoare a fost de 2.495000 mii lei. Acestea sunt lucrari efectuate intr-adevar in perioada 2002-2004 insa au fost platite in baza contractului mai sus mentionat si nu de catre reclamanta, fiind uimitor cum reclamanta care a avut cunostinta de acest contract si care nu a platit un ban pentru aceste lucrari,  poate sa le pretinda prin actiunea de fata . Fata de aceste aspecte, instanta de fond a retinut ca  reaua credinta a reclamantei este evidenta si oricum , s-a apreciat  ca si in situatia in care nu ar fi existat acest act , folosirea unui imobil timp de peste 60 de ani fara a plati nici o chirie , cunoscand caracterul abuziv al preluarii acestuia , nu te indreptateste la restituirea contravalorii unor investitii care la ora actuala nu mai sunt de folos paratei.
Alaturi de cele de mai sus prezentate, instanta de fond a retinut si faptul ca in anul 2003,  conform adresei de la dosarul cauzei Primaria Oradea a transferat in contul reclamantei suma de 10.000 lei pentru efectuarea unor lucrari de reparatii, insa reclamanta nu a prezentat nici un act care sa ateste modul in care au fost folositi acesti bani,  pentru a verifica ce lucrari de reparatii s-au efectuat.
Fata de considerentele expuse,  instanta de fond a  apreciat actiunea reclamantei ca neintemeiata , motiv pentru care a respins-o ca atare, si respingand capatul de cerere privind investitiile, a fost respins si cel privind stabilirea dreptului dec retentie,  ca ramas fara obiect.
In ceea ce priveste actiunea reconventionala,  Tribunalul a  admis-o in parte,  retinand ca prin actiunea reconventionala s-a solicitat folosul de tras reprezentand lipsa de folosinta a Bisericii incepand din anul 1990 pana in prezent, in cauza efectuandu-se un raport de expertiza contabila care a stabilit cuantumul folosului de tras pe o perioada de 19 ani la suma de 1.546.350.
Instanta de fond a apreciat  ca se impune acordarea folosului de tras pe perioada celor trei ani anterior introducerii actiunii si pana in prezent,  intrucat si in prezent biserica se afla in folosinta reclamantei , suma ce se ridica la cuantumul de 459.900 lei. S-a mai retinut ca pentru perioada anterioara , respectiv din anul 1990 pana in anul 2006,  actiunea este prescrisa fiind supusa termenului general de prescriptie de 3 ani si totodata,  chiar daca prima sentinta prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al paratei asupra imobilului din litigiu s-a pronuntat in anul 2008 , actiunea a fost inregistrata in anul 2006,  data de la care reclamanta datoreaza despagubiri in forma mentionata mai sus.
Prin urmare,  fata de cele de mai sus retinute,  in baza dispozitiilor  art. 998 Cod  civil, s-a admis in parte actiunea reconventionala formulata de reclamanta reconventionala E R U cu R G-C O in contradictoriu cu parata reconventionala P O S G si a obligat parata reconventionala a PO S G in favoarea reclamantei reconventionale E R U c R G-C la plata sumei de 459.900 lei cu titlu de despagubiri
In baza dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, a obligat reclamanta in favoarea paratei la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, recalificat in apel, P O S.G O, solicitand admiterea lui, schimbarea in tot a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii principale, astfel cum a fost precizata, respectiv: sa fie obligata parata la plata sumei de 246.194 lei, stabilirea unui drept de retentie in favoarea reclamantei principale, pana la plata de catre parata a sumei de 246.194 lei si respingerea cererii reconventionale, cu obligarea paratei intimate la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca, sentinta pronuntata de prima instanta, este nelegala si netemeinica, fiind data cu aplicarea gresita a legii, respectiv cu incalcarea prevederilor art.997 Cod civil, care stipuleaza ca "acela carui se face restituirea, trebuie sa despagubeasca pe posesorul chiar de rea credinta, de toate cheltuielile facute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut pretul lui". Ori, atat din declaratiile de martori cat si din cele doua rapoarte de expertiza efectuate in cauza, rezulta ca in perioada 1974-2005 reclamanta a facut la lacasul de cult investitiile indicate in actiune, o parte fiind recunoscute chiar de catre parata, dar despre care sustine ca s-au facut fara acordul ei, ca nu se justificau, ca sunt ineficiente ori ca nu sunt specifice cultului greco-catolic.
Aceleasi argumente au fost retinute si de instanta de fond in considerentele hotararii pronuntate, desi au fost dovedite ca s-au efectuat investitiile si au fost evaluate prin expertize de specialitate.
Ceea ce este adevarat ca lucrarile de consolidare s-au efectuat in perioada 3 decembrie 2003-21 septembrie 2004 si ca au fost platite de Compania Nationala de Investitii SA potrivit contractului de executie lucrari nr.10 din 15 iulie 2003, incheiat de aceasta companie cu SC O SRL.
Ferestrele din lemn stratificat, ca si restul lucrarilor de investitii (cu exceptia celor de cauzalitate), au fost realizate in anul 2005 din banii credinciosilor ortodocsi.
In concluzie, actiunea principala a fost dovedita pentru suma de 246.194 lei, dupa scaderea valorii lucrarilor de consolidare a zidurilor.
In privinta actiunii reconventionale, solicita respingerea intrucat masura abuziva a interzicerii cultului greco-catoloc si a preluarii B S G O a fost facuta de catre Statul Roman in baza Legii nr.177/1948 si a Decretului nr.358/1948, astfel ca de la acesta ar putea pretinde parata reclamanta reconventionala, folosul detras.
Mai mult, din anul 1990 si pana in prezent, posesoare si proprietara a lacasului  de cult este reclamanta, astfel ca, nu exista nici un temei de drept in baza caruia aceasta sa poata fi obligata la plata folosului detras.
In drept, s-au invocat prevederile art.301-304 pct.9 Cod procedura civila, art.312 alin.1 -3, art.314, art.316 Cod procedura civila, si art.997 Cod civil.
Intimata, prin intampinare, a solicitat, respingerea caii de atac exercitate de reclamanta, ca fiind nefondata.
Pretinsele investitii, fie ca s-au executat fie ca au fost executate necorespunzator sau absolut inutil si in nici un caz, ele nu au contribuit la conservarea bunului. Astfel, incalzirea centrala a fost introdusa in urma cu 40 de ani si "eficienta ei este discutabila" adica este ineficienta, astfel incat reclamanta poate sa-si ridice caloriferele si tevile, pentru a valorifica eventual ca fier vechi.
Grupul sanitar, despre care in anul 1995 se stia ca biserica se revendica, nu era o investitie necesara.
Schimbarea ferestrelor metalice, cu ferestre de lemn stratificat, s-a facut fara nicio aprobare -biserica fiind monument arhitectonic - si dupa bunul plac al reclamantei, la fel si schimbarea acoperisului de tigla cu tabla, tot fara nicio aprobare si in neconcordanta cu stilul si caracterul  de monument arhitectonic al bisericii, deci de asemenea, inutil.
Reinnoirea instalatiilor electrice s-a facut de o maniera "revoltatoare", s-au spart pereti afectand pictura interioara, s-au montat aplici si corpuri de iluminat nepotrivite stilului arhitectural si pictural , tot interiorul semanand mai mult cu un bazar.
Cat despre "valoarea" picturii decorative, parata intimata sustine ca este necorespunzatoare calitativ, iar la modul in care se prezinta la momentul de fata, este grav deteriorata de interventiile brutale, cu ocazia lucrarilor la instalatiile electrice, de incalzire si a altor improvizatii executate de "mesteri ocazionali" si nu de specialisti.
Asa zisele vitralii,  sunt de fapt sticla vopsita, care de asemenea reliefeaza scene ce nu sunt caracteristice bisericilor catolice si nu armonizeaza cu specificul lacasului de cult. Montarea unei usi de acces  de lemn, sculptarea nu era necesara, fiind un act excesiv al reclamantei.
Concluzionand, reclamanta a dat dovada de nesinceritate cu privire la cele pretinse si la cheltuielile efectuate cu unele lucrari -care s-au dovedit a fi suportate de la bugetul de stat si nu din bugetul bisericii.
Cu privire la dreptul de retentie, asupra lacasului de cult, cata vreme nu se poate statua ca au de plata ceva legat de acest imobil, nu se poate admite nici acest capat de cerere, el fiind fara obiect. Pe de alta parte, chiar daca s-ar stabili in sarcina intimatei vreo obligatie de plata, cata vreme biserica ortodoxa a intrat in posesia imobilului in baza unui titlu nul, acordarea dreptului de retentie ar duce pe cale ocolita la mentinerea unor efecte ale unui act juridic lovit de nulitate (Decizia nr.1648 din 11 septembrie 1990 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie).
In privinta actiunii reconventionale, cata vreme s-a stabilit irevocabil nelegalitatea trecerii lacasului de cult in proprietatea reclamantei parata reconventionale si refuzul restituirii de buna voie, este pe deplin justificata cererea de acordare despagubiri, pentru folosul detras.
Sustinerile recurentei, ca din 1990 a devenit proprietarul si posesorul de drept al imobilului, este contrazisa de hotararea judecatoreasca irevocabila, care a constatat ca intabularea dreptului este nula si ca detinerea este abuziva, mai ales ca partea ortodoxa - beneficiara si complicea masurilor abuzive, nelegale - a facut propaganda in sensul adoptat prin Decretul nr.358/1948 de desfiintare a cultului greco-catolic, majoritar absolut printre romanii din Transilvania - si inglobarea lui cultului ortodox.
Examinand sentinta apelata, prin prisma motivelor de apel invocate, instanta constata urmatoarele:
O prima cerinta ce trebuia dovedita de reclamanta pentru a-i fi aplicabile prevederile art.997 Cod civil, era aceea ca investitiile sau lucrarile efectuate sa fi fost necesare si utile. Ori, cu exceptia lucrarilor de consolidare a cladirii, care erau intr-adevar necesare, dar care nu au fost suportate de catre partea reclamanta, ci s-au platit din bugetul de stat,  restul lucrarilor nu erau necesare ci au reprezentat cheltuieli voluptorii ce nu se acorda posesorului de rea credinta.
Reaua credinta a reclamantei reiese nu doar din atitudinea avuta fata de cultul catolic si din manoperele si propaganda savarsita si incheiata cu desfiintarea cultului greco-catolic si preluarea abuziva si a bunurilor ce au format proprietatea acestuia - cum este si cazul lacasului bisericesc din speta de fata - consfintita prin adoptarea Legii nr.177/1948 si a Decretului nr.358/1948, ci si dupa 1990, cand cultul greco-catolic s-a reinfiintat si si-a revendicat drepturile incalcate. Desi prin adoptarea Decretului Lege nr.126/1990 s-a considerat ca o rezolvare amiabila in spiritul moralei crestine era solutia cea mai buna, sens in care s-a convenit constituirea unei comisii paritare care sa rezolve cu discretie si buna intelegere situatia existenta, partea ortodoxa s-a dovedit necooperanta si cu o atitudine care a cautat sa lungeasca cat mai mult perpetuarea si chiar ingreunarea situatiei, decat dezamorsarea ei.
Drept dovada si in cazul de fata, dupa ce au aflat ca urmeaza a fi retrocedate proprietatile catre greco-catolici, reclamanta a inceput sa faca investitii, fara autorizatii si fara respectarea regimului cladirilor de patrimoniu. Astfel, pentru nicio investitie efectuata reclamanta nu a prezentat autorizatii, avize din partea autoritatilor abilitate si nici facturi de plata a lucrarilor, fapt ce conduce la ideea sustinuta de parata, ca lucrarile s-au facut abuziv, cu personal neprofesionist si de o calitate precara, mai mult apropiata de provizorat decat de ceva temeinic si cu respectarea cerintelor legale, nu doar a celor general valabile dar mai ales a celor speciale, impuse in cazul monumentelor istorice si arhitecturale ori culturale.
Doar pentru lucrarile de consolidare si reinnoire a instalatiilor electrice, s-a intocmit  ceva expertiza tehnica si s-a obtinut un aviz, dar aceste lucrari nu au fost suportate din bugetul reclamantei ci din bugetul de stat, mai exact de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului prin SC C SA potrivit contractului nr.10/15.07.2003 incheiat cu SC O SRL.
Pentru restul lucrarilor de investitii pretinse, nu s-a prezentat de catre reclamanta nicio factura, chitanta, bon de plata care sa ateste ca patrimoniul ei s-a "saracit", si nici ca restul investitiilor erau necesare si utile si din acest motiv le-a facut, dat fiind si momentul la care s-au facut, dupa 2003, cand deja imobilul era revendicat in instanta, facand obiectul dosarului nr.8439/111/2006*.
Singura investitie care ar fi putut fi incadrata la capitolul "utila" ar fi introducerea incalzirii centrale, dar nici la aceasta nu s-a prezentat nici expertului si nici in instanta vreun act care sa ateste ca s-a platit de catre biserica efectuarea acestei lucrari. Ba mai mult, s-a efectuat montandu-se corpuri de incalzire recuperate de la o alta constructie (corpurile de acest gen nemaifiind fabricate in tara dupa al -II-lea razboi mondial) -dupa cum se arata in raportul de expertiza - retinand totodata expertul ca eficienta instalatiei este discutabila.
Deci, chiar daca s-a facut aceasta investitie, necontestata de parata, de vreme ce nu s-a platit de catre biserica, aceasta nu o poate solicita.
Construirea unui WC, cu o suprafata utila de 5,5 m.p., schimbarea ferestrelor de sticla, a tiglelor de pe acoperis, a usii de la intrare, refacerea instalatiei electrice, s-au facut in anul 2005, fara a fi fost necesar si util, fara avize, autorizatii, cand deja imobilul era revendicat de catre parata, deci cu rea credinta, situatii in care, toate aceste investitii le-a efectuat pe riscul propriu, dar asa cum s-a aratat deja, nu s-a facut dovada platii acestor investitii de catre biserica ortodoxa, ba chiar s-a recunoscut ca unele investitii s-au suportat de catre enoriasii bisericii.
Asa fiind, criticile apelantei sunt nefondate, art.997 Cod civil nu-si gaseste aplicabilitate in speta. Ori, cata vreme, nu se poate stabili in sarcina paratei plata vreunei sume de bani cu titlu de despagubiri, nici dreptul de retentie nu putea fi admis si in mod corect au fost respinse de catre instanta de fond.
Privitor la folosul detras solicitat de reclamanta reconventionala, in mod corect s-a acordat de instanta de fond, incepand cu anul 2006 la zi,deci cu 3 ani anteriori introducerii actiunii de fata si dat fiind ca actiunea in revendicare s-a finalizat cu admiterea actiunii si reaua credinta a paratei reconventionale, este pe deplin dovedita, iar acordarea folosului detras, pe deplin justificata.
Concluzionand, investitiile pretinse de reclamanta principala, in primul rand nu s-au dovedit a fi necesare, utile, nu s-au dovedit ca s-au platit de catre biserica ortodoxa, ci de catre stat sau de catre enoriasi (conform propriilor recunoasteri din motivele de apel), deci, nu a incercat vreun prejudiciu direct si personal pe care parata sa fie obligata sa-l acopere, situatie in care, nici acordarea unui drept de retentie, n-are vreo justificare legala.
Asa fiind si cum folosul detras a fost dovedit si evaluat prin expertiza judiciara efectuata in cauza si justificat pentru considerentele expuse anterior, apelul s-a dovedit a fi nefondat si a fost respins, in baza prevederilor art.296 Cod procedura civila,  fiind mentinuta in intregime hotararea instantei de fond, ca fiind temeinica si legala.