DREPT CIVIL Actiune in despagubiri intemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001 pentru bunurile mobile preluate abuziv. Categoria bunurilor mobile pentru care se acorda despagubiri in temeiul acestei legi. Art. 6 alin. 1,2 din Legea nr. 10/2001

DREPT CIVIL
Actiune in despagubiri intemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001 pentru bunurile mobile preluate abuziv. Categoria bunurilor mobile pentru care se acorda despagubiri in temeiul acestei legi.
Art. 6 alin. 1,2 din Legea nr. 10/2001 Actiune in despagubiri intemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001 pentru bunurile mobile preluate abuziv. Categoria bunurilor mobile pentru care se acorda despagubiri in temeiul acestei legi.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 -prin imobile in sensul legii se inteleg terenurile cu sau fara constructii, cu oricare din destinatiile avute in vedere la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporarea in aceste constructii.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 -masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odata cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse. Decizia civila nr. 1545/2013-R 13 martie 2013
(dosar nr. 6814/111/2009)
Prin sentinta civila nr.92/C din 10 martie 2009, T.B. a respins actiunea formulata de reclamantii S.G., S. M. T., S.T., A. C. impotriva paratilor SC M. SA, C.L.de aplicare a legii 10/2001- P. M. O.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca, conform art. 1 din Legea 10/2001 imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 se restituie in natura, in conditiile legii, din actele de la dosar rezultand ca reclamantii solicita restituirea bunurilor din listele anexe depuse alaturat actiunii, care sunt bunuri mobile.
Prima instanta a retinut ca, legea nu cuprinde dispozitii referitoare la bunurile mobile, intr-o cauza similara ridicandu-se exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii 10/2001, dat fiind ca nu cuprinde dispozitii in acest sens - Curtea Constitutionala aratand clar ca legea nu contravine prevederilor constitutiei, fiind evidenta intentia legiuitorului de a dispune numai cu privire la imobile.
Totodata s-a mai apreciat de tribunal ca, reclamantii au mai invocat dispozitiile art. 6 din Legea nr.10/2001, aratand ca potrivit acestui text legal,  prin imobile se inteleg, terenurile cu sau fara constructii cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.
Din cuprinsul anexelor rezultand ca este vorba despre bunuri mobile, materii prime, materiale e.t.c. care sunt bunuri mobile devenite imobile prin destinatie, situatie fata de care, instanta de fond a constatat ca actiunea este neintemeiata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SC Miorita SA care trebuia unita cu fondul pentru a verifica daca detine bunurile - nemaiinpunandu-se a fi analizata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat apel reclamantii: S.G., S. M. T., S.T., A. C.
Prin Decizia civila nr.111/18 iunie 2009 pronuntata de Curtea de Apel Oradea s-a admis ca fondat apelul civil declarat  de reclamantii S.G., S. M. T., S.T., A. C. - in contradictoriu cu intimatii parati,C. L. O. P. A.LEGII NR.10/2001, I.P.M. O. si SC M.SA O., impotriva sentintei civile nr.92/C din 10 martie 2009 pronuntata de T. B.,pe care a desfiintat-o si a trimis cauza la T. B., pentru o noua judecare retinand urmatoarele:
Legea nr.10/2001 a reglementat in art.1 alin.1 situatia imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945-22.12.1989 si a celor preluate in baza Legii nr.139/1940, imobile ce art.6 alin.1 modificat prin Legea nr.246/2005 le-a explicitat ca fiind terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare din destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.
Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 a instituit acordarea de masuri reparatorii doar pentru bunurile imobile si cele mobile devenite prin incorporare bunuri mobile, art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 stabilind ca, masurile reparatorii privesc si utilajele, instalatiile preluate de stat sau alte persoane juridice odata cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse. Ca urmare, Legea nr.10/2001 a prevazut posibilitatea recuperarii bunurilor mobile -devenite imobile prin incorporare, doar daca mai exista in natura, situatie in care art.4 al.art.6 a stabilit ca in situatie cand acestea sunt evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate, dupa stabilirea contravalorii acestora, va emite o decizie cu propunere de acordare despagubiri.
Categoria bunurilor imobile, cuprinde potrivit codului civil -art.461 si urmatoarele, pamantul si toate bunurile ce in mod natural sau artificial sunt incorporate pamantului -cladirile, constructiile, fabricile, conductele de apa, fiind imobile prin natura lor si bunurile miscatoare asezate perpetuu asupra unui imobil- ornamentele, aparatele, uneltele, care, desi mobile prin natura lor, sunt totusi clasificate ca imobile prin destinatie, cu scopul de-a fi considerate ca fiind accesorii ale imobilului respectiv.
In speta, raportat la cele expuse, la dispozitiile art.468 Cod civil, fata de anexele intocmite cu ocazia nationalizarii, se poate retine ca o serie de bunuri -anexa, 2, 3, 7, 8, 9, 10, 11, 15 -pot fi considerate ca fiind imobile prin incorporare, in mod gresit astfel instanta de fond le-a exclus de la aplicarea art.6 din Legea nr.10/2001.
Chiar daca, mai arata instanta de apel, pentru bunurile mobile redevenite imobile prin incorporare, nu este incidenta Legea nr.10/2001 si nici pentru ce au fost clasate, inlocuite, distruse, se impunea disjungerea cererii privind acordarea despagubirilor pentru acestea si solutionarea pe calea dreptului comun, respectiv prin aplicarea art.998 Cod civil, orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, in contradictoriu cu institutia Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice -art.3 pct.48 din H.G.nr.386/2007.
In decizia Curtii de Apel se mai arata ca instanta de fond nu a analizat care din bunurile mobile-pot fi calificate ca imobile prin incorporare, prin destinatie, pentru a verifica incidenta art.6 din Legea nr.10/2001, care din acestea mai exista iar in masura in care nu mai se gasesc la societatea privatizata si pentru celelalte bunuri sa dispuna solutionarea cererii de acordare despagubiri, potrivit dispozitiile dreptului comun
Fata de toate cele expuse, nefiind analizat fondul cauzei, instanta de apel in baza art.296, 297 alin.1 Cod procedura civila, a admis ca fondat apelul, a desfiintat sentinta apelata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, urmand sa se administreze toate probele necesare solutionarii juste, echitabile a litigiului, conform considerentelor retinute mai sus.
Prin sentinta civila nr. 4433/C din 9 martie 2012 pronuntata de Tribunalul Bihor in dosar nr. 6814/111/2009, s-a respins actiunea formulata de reclamantii  S.G., S. M. T., S.T., A. C., in contradictoriu cu  paratii  SC M.SA, C. L. O. DE A. A L. 10/2001 si I. P. M. O., ca neintemeiata.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele aspecte:
Prin notificarea, inregistrata sub nr.524/N/7.08.2001 la Biroul Executorului judecatoresc -Puscas Eugen -filele 71-72 dosar fond, S. E. M. a solicitat in calitate de fiica a lui P. I. V. P., acordarea de masuri reparatorii pentru utilajele si instalatiile preluate de Stat in baza proceselor verbale de predare-preluare intocmite la 14 iulie 1948, fara a primi plati compensatorii sau despagubiri.
Aceasta notificare, ce a fost inregistrata la Comisia Locala de aplicare a Legii nr.10/2001 din cadrul Municipiului Oradea, sub nr.567/2001 a fost transmisa la SC M. SA spre solutionare, ca detinator al bunurilor.
Legea nr.10/2001 a reglementat in art.1 alin.1 situatia imobilelor preluate abuziv de stat in perioada 6.03.1945-22.12.1989 si a celor preluate in baza Legii nr.139/1940, imobile ce art.6 alin.1 modificat prin Legea nr.246/2005 le-a explicitat ca fiind terenurile, cu sau fara constructii, cu oricare din destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii.
Potrivit procesului-verbal din 14 iulie 1948, s-a preluat Fabrica de Piele si atelier de curelarie, de catre Ministerul Industriei, sens in care s-au intocmit mai multe anexe in care s-au specificat bunurile preluate cu aceea ocazie -anexele nr.1-18. Din cuprinsul acestora s-a  retinut ca s-au preluat bani, butoaie, baloane sticle, petrol, ulei, cuie, spalt, masini, curele, piei, dulapuri, lampi, birouri, masini de scris, sobe, mese, aparate, prese, scule, cutite, clesti, dosare, semifabricate, produse fabricate etc., fara insa a reiesi ca in schimbul acestora Statul Roman ar fi plati fostului proprietar vreo compensatie materiala.
Tribunalul a mai retinut din actele de stare civila, aflate in dosar fond -filele 13-19 ca, antecesoarea apelantilor -P.E.M. -casatorita S., a fost fiica fostului proprietar P. I.V. P., iar apelantii sunt copii acesteia, decedand la 23.09.2005, dupa formularea notificarii.
Prin notificarea formulata antecesoarea reclamantilor a solicitat acordarea de masuri reparatorii pentru utilajele si instalatiile preluate de Stat in baza proceselor verbale de predare-preluare intocmite la 14 iulie 1948, specificand faptul ca nu are pretentii asupra terenului si a fabricii propriu zise care a apartinut numitului S.I. si sotia S., deportati, tatal sau fiind doar chiriasul acelui imobil.
Acest aspect a fost confirmat si prin adresa nr. 64/1048 in care se arata ca Intreprinderea de confectiuni de Pielarie  din Oradea, str. Gutenberg nr. 4 a fost nationalizata sub numele de T.S. iar Ion V. Popp este doar arendasul acesteia. Ca atare nici un moment antecesorul reclamantilor nu a fost proprietarul imobilului din litigiu si ca atare apare s-a apreciat a fi surprinzatoare sustinerea acestora din cuprinsul concluziilor scrise prin care solicita restituirea si a constructiilor, respectiv a fostei fabrici. Oricum pe langa aspectul aratat mai sus o astfel de solicitare formulata dupa inchiderea dezbaterilor nu poate fi retinuta si analizata de instanta.
Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 a instituit acordarea de masuri reparatorii doar pentru bunurile imobile si cele mobile devenite prin incorporare bunuri mobile, art.6 alin.2 din Legea nr.10/2001, modificata prin Legea nr.247/2005 stabilind ca, masurile reparatorii privesc si utilajele, instalatiile preluate de stat sau alte persoane juridice odata cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse. Ca urmare, Legea nr.10/2001 a prevazut posibilitatea recuperarii bunurilor mobile -devenite imobile prin incorporare, doar daca mai exista in natura, situatie in care art.4 al.art.6 a stabilit ca in situatie cand acestea sunt evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate, dupa stabilirea contravalorii acestora, va emite o decizie cu propunere de acordare despagubiri.
De asemenea, categoria bunurilor imobile, cuprinde potrivit codului civil -art.461 si urmatoarele, pamantul si toate bunurile ce in mod natural sau artificial sunt incorporate pamantului -cladirile, constructiile, fabricile, conductele de apa, fiind imobile prin natura lor si bunurile miscatoare asezate perpetuu asupra unui imobil- ornamentele, aparatele, uneltele, care, desi mobile prin natura lor, sunt totusi clasificate ca imobile prin destinatie, cu scopul de-a fi considerate ca fiind accesorii ale imobilului respectiv.
Totodata, in ceea ce priveste aceste imobile prin destinatie, art. 468 C. civ. prevede ca " Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul si exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinatie." Astfel sunt imobile prin destinatie, cand ele s-au pus de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului  . Mai sunt imobile prin destinatie toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat catre fond in perpetuu, art. 469 C. civ . prevazand ca " Proprietarul se presupune ca a asezat catre fond in perpetuu efecte mobiliare, cand acestea sant intarite cu ghips, var sau ciment, sau cand ele nu se pot scoate fara a se strica sau deteriora, sau fara a strica sau deteriora partea fondului catre care sant asezate."
Dupa cum se poate observa, din redactarea textelor, pentru a fi in prezenta " imobilului prin destinatie " este nevoie pe de o parte, sa existe un raport de accesorietate, fizica sau volitionala, intre bunul mobil si cel imobil  prin natura lui  la care serveste si, pe de alta parte, ambele bunuri sa aiba acelasi proprietar.
Ca atare, tribunalul a retinut ca, in speta, astfel cum s-a aratat, antecesorul reclamantilor nu a fost nici un moment proprietarul imobilului - fabrica si prin urmare nu suntem in prezenta - imobilului prin destinatie- nefiind indeplinite disp. Art. 468, 469 C. civ. astfel ca nu s-a putut retine ca o serie de bunuri sa poata fi considerate ca fiind imobile prin destinatie, si supuse alicarii art.6 din Legea nr.10/2001.
Chiar daca, pentru bunurile mobile, redevenite imobile prin incorporare, nu este incidenta Legea nr.10/2001 si nici pentru cele ce au fost clasate, inlocuite, distruse, nimic nu impiedica partile sa solicite acordarea despagubirilor pentru acestea si solutionarea pe calea dreptului comun, respectiv prin aplicarea art.998 Cod civil .
De asemenea, tribunalul a mai retinut ca nu se putea opta pentru solutia disjungerii cererii privind acordarea despagubirilor pe calea dreptului comun pentru anumite bunuri intrucat procedand in acest mod si facand astfel o selectie a bunurilor ce intra sub incidenta unuia sau a altui act normativ, toate acestea ar fi echivalat cu o antepronuntare.
Totodata incidenta uneia sau a altei legi, cum ar fi si a Legii 221/2009 invocata in final de reclamanti ar putea atrage atat competente diferite in functie si de valoarea bunurilor cat si cai de atac diferite, actele normative reglementand situatii juridice cu totul diferite.
Fata de toate cele expuse, tribunalul a apreciat ca neintemeiata actiunea motiv pentru care a respins-o ca atare.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta S.M. inregistrat la instanta la data de 10 mai 2012 solicitand modificarea sentintei cu consecinta admiterii actiunii.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a retinut ca, Curtea de Apel Oradea prin decizia civila nr. 111/18.06.2009, a prevazut posibilitatea recuperarii bunurilor mobile, motiv pentru care a dispus casarea sentintei cu trimitere spre rejudecare.
A subliniat ca s-a demonstrat in fata instantei faptul ca, potrivit procesului-verbal din 14 iulie 1948 s-au preluat o serie de bunuri, sens in care s-au intocmit anexele 1-18.
De asemenea, s-a aratat ca a facut dovada calitatii de descendent al fostului proprietar P.I.V.,  anexand la dosar si notificarea depusa prin executorul judecatoresc.
Recursul nu a fost motivat in drept.
Hotararea a mai fost recurata si prin recursul inregistrat la T. B. la data de 13 iunie 2012, de catre reclamantii S.G., S. M. T., S.T., A. C., solicitandu-se in principal casarea sentintei atacate cu trimitere spre rejudecare la aceiasi instanta in vederea expertizarii si a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentului dosar, iar in  subsidiar s-a solicitat casarea sentintei, iar in urma rejudecarii sa se dispuna admiterea actiunii si obligarea paratei la acordarea de despagubiri legale, reprezentand contravaloarea bunurilor confiscate si expertizate in raportul de expertiza in suma de 102.121 lei.
Prin intampinarea depusa la dosar de catre intimatul P. M. O. s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta S.M.
Acesta a aratat ca in cauza s-a efectuat o expertiza tehnica a bunurilor mobile care a evidentiat ca,  bunurile solicitate nu au devenit imobile prin incorporare, astfel ca nu au incidenta prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, s-a stabilit faptul ca bunurile solicitate nu mai exista, evaluarea fiind efectuata potrivit fiselor de preluare, majoritatea fiind piese de mobilier si obiecte folosite in procesul de prelucrare a pielii.
Bunurile solicitate nu au devenit imobile prin incorporare, nici nu au fost imobile prin incorporare si nici nu au fost preluate odata cu imobilul, fiind distruse.
In continuare intimatul a sustinut exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, subliniind ca, chiar daca bunurile ar fi facut obiectul  Legii nr. 10/201, calitatea procesuala pasiva cu privire la acordarea despagubirilor o are C.C. pentru S.D., fiind aplicabile dispozitiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Intimata SC M.SA prin intampinare a invocat, pe cale de exceptie, nulitatea recursului inregistrat la data de 10 mai 2012, in temeiul prevederilor art. 302 ind. 1 si art. 303 alin. 1 Cod procedura civila, subliniind ca simpla nemultumire a partii cu privire la sentinta atacata nu este suficienta pentru a o modifica.
S-a mai invocat tardivitatea recursului inregistrat la data de 13.06.2012, in conformitate cu prevederile art. 303 alin. 1 si 2 si art. 306 alin. 1 Cod procedura civila, precum si inadmisibilitatea recursului, sustinand ca recursul nu e o cale de atac devolutiva, neputandu-se face o noua judecata a fondului.
Pe fond a aratat ca recursul e nefondat invocand expertiza efectuata in cauza prin care expertul arata ca bunurile pentru care s-a cerut expertizarea nu mai exista, iar recuperarea bunurilor mobile devenite imobile prin incorporare este posibila numai in cazul in care  acestea exista si pot fi evidentiate in patrimoniul unei societati.
Examinand recursurile declarate in cauza instanta a constatat  urmatoarele:
In ceea ce priveste recursul declarat de reclamantii S.G., S. M. T., S.T., A. C., inregistrat la T.B. la data de 13 iunie 2012, s-a apreciat  a fi fondata exceptia de tardivitate invocata de intimata SC M.SA, recursul fiind declarat cu depasirea termenului legal de 15 zile prevazut de art. 301 Cod procedura civila, hotararea de fond fiind comunicata cu acestia la data de 26.04.2012, respectiv 27.04.2012.
Exceptia de nulitate a recursului declarat de recurenta S. M., invocata de aceiasi intimata, s-a constatat a fi nefondata, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 304 ind. 1 Cod procedura civila potrivit caruia recursul declarat impotriva unei hotarari care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.
In ceea ce priveste fondul raportului juridic dedus judecatii, curtea a retinut ca in mod corect  prima instanta a conchis faptul ca pentru bunurile mobile solicitate nu se pot obtine despagubiri in baza legii nr. 10/2001, masurile reparatorii putandu-se stabili pentru bunurile mobile preluate abuziv doar in cazurile reglementate limitativ in cuprinsul art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicata, reglementari care sunt de stricta interpretare si aplicare.
Astfel, art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 se refera la imobile prin destinatie, asa cum sunt ele definite de art. 468 alin. 1 din fostul Cod civil, adica imobile prin natura lor, insa data fiind destinatia, stabilita de proprietar, legea le declara imobile.
Referitor la aceste bunuri, s-a retinut ca in mod judicios prima instanta a retinut faptul ca pentru a fi calificate ca imobile prin destinatie se cer a fi indeplinite cumulativ doua conditii si anume, sa existe un raport de  accesorietate, adica de afectare, intre aceste bunuri si imobilul prin natura lui la care servesc, iar pe de alta parte, ambele bunuri sa aiba acelasi proprietar, sens in care vor fi avute in vedere si prevederile pct. 6.2 lit. a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotararea nr. 250 din 7 martie 2007, care prevad ca odata dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului se prezuma ca instalatiile si utilajele au apartinut aceluiasi proprietar.
De asemenea, s-a mai retinut ca pentru a deveni incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 se cer a fi indeplinite anumite conditii, cumulativ si anume ca utilajele si instalatiile sa fie preluate de stat sau de alte persoane juridice odata cu imobilul, respectiv ca utilajele si instalatiile sa existe la momentul intrarii in vigoare a legii, adica sa nu fi fost inlocuite, casate sau distruse.
In speta s-a retinut a nu fi indeplinite insa aceste cerinte, in primul rand pentru ca antecesorul reclamantilor nu a avut calitatea de proprietar al imobilului in sine (fabrica de pielarie), fiind doar un arendas al acesteia, iar pe de alta parte, potrivit expertizei efectuate in cauza nici unul din bunurile mobile in discutie nu mai exista, expertul procedand la evaluarea bunurilor potrivit descrierii din actiune si din listele de inventariere.
In ceea ce priveste indrumarile cuprinse in decizia de desfiintare nr. 111/A/2009 a Curtii de Apel Oradea, in sensul dispunerii solutionarii cererii de acordare de despagubiri, potrivit dreptului comun pentru bunurile care nu pot fi incadrate in prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001 este de precizat ca, intr-adevar la data pronuntarii hotararii respective practica Curtii de Apel Oradea era in sensul admisibilitatii actiunilor in despagubiri indreptate pe calea dreptului comun impotriva Statului Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor, practica care a fost insa reconsiderata urmare a pronuntarii deciziei nr. 27/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care s-a statuat cu putere obligatorie pentru instante in sensul inadmisibilitatii actiunilor in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv si imposibil de restituit in natura, si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva Statului Roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceiasi conventie, respectiv al lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, in actiunile intemeiate pe dispozitiile art. 26 al. 3 din Legea nr. 10/2001 republicata.
Imprejurarea ca decizia mai sus aratata se refera la bunurile imobile, s-a apreciat ca nu prezinta relevanta, problema de drept in discutie fiind similara, singura deosebire consta in natura bunurilor pentru care se solicita despagubiri, rationamentul fiind asadar identic.
Referitor la solicitarea de a se dispune restituirea si a imobilului, s-a apreciat ca in mod corect prima instanta a retinut de asemenea faptul ca aceasta cerere a fost formulata tardiv, respectiv in cuprinsul concluziilor scrise, dupa inchiderea dezbaterilor, iar in cuprinsul notificarii formulate in baza Legii nr. 10/2001, au fost solicitate masuri reparatorii doar pentru utilajele si instalatiile preluate de stat in baza proceselor verbale de preluare din 14 iulie 1948 antecesoarea reclamantilor, mentionand ca nu are nici o pretentie asupra terenului si a fabricii propriu-zise care a apartinut numitilor S.I. si S., tatal sau fiind doar chiriasul imobilului in care a desfasurat activitate de confectii pielarie.
Asadar, fata de cele anterior expuse, neputand fi retinute criticile invocate la adresa hotararii recurate, in temeiul dispozitiilor art. 312 al. 1 Cod procedura civila s-a respins recursul ca nefondat, fiind mentinuta ca legala si temeinica hotararea recurata.