Actiune in constatare - clauze abuzive

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau la data de X   sub nr. Y reclamanta S.A. a chemat in judecata pe parata S.C. RAIFFEISEN BANK S.A. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul abuziv al  clauzelor  din  Contractul de credit nr. RF, astfel  cum a fost  modificat prin Actul adi?ional din X clauza privind aplicarea unei dobanzi curente revizuibile  incepand cu cel de-al doilea an de creditare, pe intreaga perioada de creditare (art. 3.1. lit b din  Contract, art. 2 din Actul adi?ional);- clauza privind  posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda curenta revizuibila (art 3.3 din Contract, art 2.5 din actul adi?ional);- clauza privind comisionul de plata anticipata de 3% din valoarea sumei de credit rambursata in avans (art 3.6 din Contract, art. 2.12 din Actul Adi?ional);- clauza privind comisionul de administrare (art 3.7 din Contract);- clauza privind posibilitate bancii de a modifica unilateral graficul de rambursare si clauzele  contractului (art. 11.1, 11.4 din Contract, art. 5 din Actul Adi?ional), clauza de risc valutar( art 4.6 si 5.9 din contract)
In motivare, s-a aratat ca reclamanta  a incheiat cu parata  S.C. RAIFFEISEN BANK S.A Contractul de credit nr. RF, in calitate de codebitoare, imprumutat fiind paratul D.G.  iar clauzele a caror anulare o solicita au fost stabilite in mod discretionar si unilateral de catre banca, acestea avand caracter abuziv.
S-a aratat ca partile au stabilit o dobanda variabila fara insa a-i fi comunicata formula de calcul, banca putand revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara. Astfel, dobanda a fost majorata fara a se indica in mod clar modul de stabilire al dobanzii si nu s-a indicat nici un factor de referinta.
Referitor la comisionul de administrare s-a aratat ca a fost expresia vointei unilaterale a bancii cuantumul acestui comision, nereprezentand un cost actual al creditului. .
Cu privire la posibilitatea bancii de a modifica rata dobanzii in mod unilateral s-a aratat ca acest drept al bancii este neclar si echivoc, notiunea de schimbare semnificativa fiind intotdeauna la aprecierea unilaterala a bancii fara a imprumutatul sa poata influenta in vreun fel aceasta modificare.
          In ceea ce priveste comisionul de rambursare anticipata, aceasta clauza are caracter abuziv, pe de o parte, prin prisma lipsei oricarei negocieri a acesteia cu ocazia incheierii Contractului, iar pe de alta parte, din perspectiva depasirii plafonului maxim de 1% prevazut de art 67 din OUG nr. 50/2010.
In drept, au fost invocate dispozitiile  art. 966, 968 CC, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, Regulamentul nr. 4/2005, Directiva nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 21/2012, O. G. nr. 21/1995.
Legal citata, parata  a depus intampinare in cauza, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, iar pe cale de exceptie a invocat urmatoarele: lipsa  calitatii de consumator si pe cale de consecinta lipsa calitatii procesuale active a reclamantei, prescriptia dreptului material la actiune fata de pretentiile reprezentate de comisionul de procesare, lipsa de interes legitim cu privire la capetele 6,7 si 8 din cerere, lipsa de obiect cu privire la constatarea clauzei comisionului de administrare credit ca fiind abuziva, inadmisibilitatea  capetelor 6,7 si 8 din cerere, netimbrarea capetelor de cerere avand ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul incheierii contractului si denominarea in moneda nationala a platilor.
          Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondate, motivat de faptul ca atat imprumutatul cat si codebitoarea au inregistrat intarzieri la plata obligatiilor financiare asumate in baza contractului de credit, fiind declarata scadenta anticipata a acestuia, ca aceste clauze care reglementeaza obiectul si pretul contractului au fost exprimate in mod clar si inteligibil, ca banca nu a fost de rea-credinta nici la incheierea contractului si nici ulterior, ca evolutia cursului de schimb este dincolo de controlul bancii, ca reclamanta a  fost informata cu privire la semnificatia clauzelor contractuale
La dosarul cauzei au fost depuse inscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriu, a fost efectuata o expertiza tehnica in specialitatea contabilitate. 
           Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
          Potrivit  dispozitiilor  art. 245 N.C.pr.civ., instanta  se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
           Va fi respinsa exceptia inadmisibilitatii  capetelor 6,7 si 8 din cerere, dat fiind faptul ca nu este prevazuta de lege o procedura prealabila formularii acestei cererii  sau a conditiilor de exercitare a actiunii civile cu privire la aceste capete de cerere, ele fiind, in principiu, admisibile.
    Va fi respinsa  exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parata, intrucat caracterul abuziv al unei clauze este motiv de nulitate absoluta , interesul ce se urmareste a fi protejat prin intermediul sanctionarii practicii abuzive a comerciantilor este unul general , dreptul la actiunea pentru restituirea comisionului de procesare se naste doar de la data la care se stabileste ca acest comision a fost incasat in mod nelegal.
  Va fi respinsa exceptia netimbrarii actiunii,avand in vedere faptul ca sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru actiunile intemeiate pe legislatia privind protectia drepturilor consumatorului.
 Va fi respinsa exceptia lipsei calitatii de consumator si pe cale de consecinta a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, dat fiind faptul ca aceasta este parte in Contractul de credit nr. RF  ,avand calitatea de codebitor .
Va fi respinsa exceptia lipsei de interes de interes legitim cu privire la capetele 6,7 si 8 din cerere, intrucat , avand calitatea de consumator si de parte in contractul de credit, reclamanta  justifica un interes legitim in formularea acestor capete de cerere .
Va fi respinsa si exceptia  lipsei  de obiect cu privire la constatarea clauzei comisionului de administrare credit ca fiind abuziva, intrucat reclamanta sustine ca acest comision a fost perceput de catre parata.
  In fapt, instanta retine ca intre parata S.C. RAIFFEISEN BANK  S.A., in calitate de creditor bancar si S.A , in calitate de imprumutat, s-au incheiat Contractul de credit nr. RF prin care s-a acordat un credit in cuantum de 49117,16 CHF  pe o perioada de 120 de luni.
  Avand in vedere  faptul ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (citata in continuare Lege), reclamantul avand calitatea de consumator in sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice parti la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar parata avand calitatea de comerciant in sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta va avea in vedere Legea nr. 193/2000 in forma republicata in Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei).
De asemenea, instanta retine care caracterul derogator, special al dispozitiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedura civila. Astfel, la solutionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor incheiate intre comercianti si consumatori trebuie avuta in vedere Legea nr.193/2000 indiferent daca persoana pretins prejudiciata s-a adresat direct instantei de judecata, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Aceasta imprejurare reiese in mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila: contractele incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi sunt contractele in care au fost stipulate clauze abuzive; dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila devin aplicabile in conditiile principiului ”legea speciala se completeaza cu legea generala”.
In ceea ce priveste aplicarea in cauza a Directivei nr.93/13/CEE , ca regula generala, directiva nu este direct aplicabila in dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare sa o transpuna printr-o lege nationala.
Pentru ca o directiva sa beneficieze totusi de efect direct (inteles ca posibilitatea invocarii unei norme de drept comunitar intr-un litigiu aflat pe rolul instantelor nationale), in situatia in care nu a fost implementata sau a fost implementata incorect, trebuie sa fie intrunite trei cerinte: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei sa fi expirat, iar statul sa nu fi transpus directiva sau sa o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocata sa fie clara, precisa, neconditionata de adoptarea unor masuri de implementare; 3) partea impotriva careia este invocata este o autoritate statala, astfel cum a aceasta a fost definita in cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinte au fost stabilite de Curtea Europeana de Justitie in mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. In cauza insa, niciuna dintre parti nu are calitatea de autoritate statala, astfel ca parata nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanta va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale si prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificata, potrivit principiului interpretarii dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar si prin prisma unei directive necorespunzator transpuse la momentul incheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg in cauza C-106/89 Marleasing.
Reclamanta are calitatea de consumator in sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar parata S.C. RAIFFEISEN BANK S.A. are calitatea de comerciant - imprumutator incheind contractul de credit in cadrul activitatii sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeasi lege, deci conventia de credit intra sub incidenta Legii nr. 193/2000. Instanta retine ca interesul protectiei consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel ca incalcarea interdictiei de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absoluta.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeasi lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara indeplinirea cumulata a urmatoarelor conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti, pe piata produsului sau serviciului respectiv. Instanta retine ca negocierea unei clauze implica posibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei contractuale.
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exacta a preturilor si tarifelor si, dupa caz, a conditiilor de garantie.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.
Pentru a se putea trece insa la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus mentionate se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. La art. 4 alin.6 din lege se prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Acest text de lege transpune in legislatia nationala dispozitia comunitara, prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, in raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. Comisionul de risc intra in sfera notiunii de „pret a contractului de credit”, de vreme ce reprezinta contraprestatii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit. g si i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa Ie suporte consumatorul  in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...”; (i) dobanda anuala efectiva inseamna costul total a! creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului...”.
Riscul de credit este in stransa legatura cu riscul de diminuare a valorii creantei, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Instanta apreciaza ca textul de lege indicat limiteaza interventia instantei in definirea notiunilor de obiect al contractului, de pret al contractului si de plata, insa nu interzice instantei sa evalueze modul cum se calculeaza o parte din pretul contractului.
Desi, in principiu, clauzele asociate obiectului principal al contractului nu pot forma obiect de analiza din perspectiva aplicarii regulilor protectiei consumatorului, in situatia in care aceste clauze nu sunt suficient de clar exprimate, intr-un limbaj usor inteligibil, este permisa analizarea acestora si aprecierea lor ca avand caracter abuziv.
De altfel, potrivit jurisprudentei CJUE(Cauza C484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid impotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc)), dispozitiile articolul 4 alineatul (2) si articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil.
In hotararea din 30 aprilie 2014 in cauza Kasler contra OTP Ungaria, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a oferit o interpretare a prevederilor art. 4 din Directiva 1993/13 CEE a Consiliului, stabilind ca  judecatorul national trebuie sa califice in ce masura o clauza intra in sfera de obiect (principal) al contractului, apoi sa evalueze daca o clauza este redactata clar ?i inteligibil si in final in masura in care o clauza este declarata abuziva, judecatorul national poate sa o inlocuiasca cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv.
Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legea nr.193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, instanta constata ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de catre parata. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat intre parti reprezinta contracte negociate, din moment ce in cazul contractelor negociate partile negociaza toate clauzele, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Sarcina probei referitoare la negocierea prevederilor contractuale, anterior incheierii conventiei,  revine paratei, in calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, insa nu a facut nicio dovada in acest sens. Imprejurarea ca ulterior incheierii contractului banca ar fi fost dispusa la negociere cu privire la comision (desi nu s-a concretizat aceasta negociere intre parti in nicio forma) nu prezinta relevanta in speta. Desi parata a invedera ca a fost dispusa la reducerea comisionului, din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca pe toata perioada de derulare a contractului, pana in prezent reclamanta a achitat comisionul de administrare astfel cum a fost stabilit in contract, in cuantumul initial.
Pentru a putea fi inclusa in sfera notiunii de obiect principal al contractului, este necesar ca o clauza sa fie esentiala in asumarea obligatiilor partilor. Fata definitia uzuala a unui imprumut (credit) si a pretului pentru imprumutul (creditul) acordat,  un comision reprezinta un cost distinct de dobanda, care este pretul contractului, in intelesul obisnuit al termenilor. Intelesul obisnuit al termenilor nu ar trimite automat la caracterizarea unui comision ca fiind o componenta esentiala a unui contract de credit.
Mai mult decat atat, prin hotararea pronuntata in cauza C-602/10,  SC Volksbank Romania SA impotriva Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Calarasi (CJPC), CJUE a retinut ca articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca nu se opune ca o masura nationala menita sa transpuna aceasta directiva in dreptul intern sa impuna institutiilor de credit obligatii, care nu sunt prevazute de directiva mentionata, in ceea ce priveste tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe in cadrul unor contracte de credit de consum care intra in domeniul de aplicare al respectivei masuri, precum si ca normele din Tratatul FUE in materie de libera prestare a serviciilor trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei dispozitii de drept national prin care institutiilor de credit li se interzice sa perceapa anumite comisioane bancare.
In plus in hotararea recenta pronuntata in C 143/13 Matei  impotriva S.C. Volksbank S.A., CJUE a retinut  la par. 78 ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,” nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un „comision de risc” perceput de acesta. Revine insa instantei de trimitere sarcina sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea.
Prin urmare, instanta poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecatii in prezenta cauza, avand in vedere considerentele expuse mai sus, precum si dispozitiile art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei, in conformitate cu care Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
Includerea comisionului de administrare in capitolul „costuri” nu implica in mod automat calificarea acestuia ca facand parte din obiectul principal al contractului si excluderea sa de la analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor care il stipuleaza.
Potrivit art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, ”o clauza contractuala fiind considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din Lege (in forma in vigoare la data incheierii actului aditionalevaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Pe de alta parte, potrivit art. 4 alin. 3 din Lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Asadar, o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: 1) nu a fost negociata direct cu consumatorul; 2) creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte; 3) nu se refera la obiectul sau la pretul contractului, atunci cand acestea sunt clar si inteligibil exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanta retine ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte. Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte;  existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
 Din inscrisurile de la dosarul cauzei rezulta ca caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000, intrunind toate trasaturile generale ale unui contract de adeziune, anterior mentionate: intre reclamanti, partea contractanta aflata in nevoia obtinerii unei sume de bani, si parata, partea contractanta detinand resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, exista o evidenta pozitie de inegalitate economica; clauzele contractuale reprezinta in fapt conditiile contractuale generale, amanuntite, stabilite de parata pentru perioada respectiva si anterior incheierii conventiei, pentru toti potentialii clienti aflati in aceeasi situatie cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante, respectiv a paratei, reclamantul doar manifestandu-si vointa de a incheia conventia.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteza, destinatarul isi poate exprima oricand punctul de vedere cu privire la conditiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), si nici nu se limiteaza la ocazia oferita potentialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi conditiile contractuale oferite de banca, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influenta efectiv continutul si numarul clauzelor. Parata nu a facut insa dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamantul a avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Lege.
Nu exista identitate intre caracterul special al conditiilor conventiei de credit si caracterul negociat al acestora. Conditiile au fost calificate drept ”speciale” doar ca urmare a faptului ca acestea cuprind elementele care diferentiaza acest contract de altele din aceeasi categorie (numele imprumutatului, suma acordata de banca, durata creditului, cuantumul dobanzilor si al comisioanelor etc.). Faptul ca reclamantul a acceptat sa semneze conventia de credit in conditiile impuse de parata nu inseamna ca a renuntat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.
      Astfel,  instanta retine caracterul de adeziune al contractului si caracterul preformulat al clauzei privind comisionul de administrare, precum si faptul ca nu este prevazuta o obligatie corelativa clara a bancii in contraprestatie pentru acest comision, obligatia de acordare a creditului fiind raliata cu cea a consumatorului de plata a dobanzilor , iar plata comisionului de administrare apare ca si contraprestatie tot pentru acordarea creditului.
Dezechilibrul contractual indus de aceasta clauza si lipsa bunei-credinte a Bancii, invocate de reclamanti, trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata de costurile suportate de Banca in legatura cu activitatea sa de gestionare si administrare a creditului. O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesul economic al reclamantei, aduce atingere si mediului concurential bancar, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. 
          Totodata, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Din aceste motive, precum si pentru argumentele care vor fi dezvoltate in cele ce urmeaza, instanta retine aceasta clauza ca fiind abuziva, urmand a fi eliminata din conven?ia de credit si,avand in vedere concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza, va fi obligata  parata sa ii restituie reclamantei suma de 2326,9 CHF(echivalent in lei la data platii)  reprezentand comision de administrare.
In ceea ce priveste clauza privind aplicarea unei dobanzi curente revizuibile  incepand cu cel de-al doilea an de creditare, pe intreaga perioada de creditare (art. 3.1. lit b din  Contract, art. 2 din Actul adi?ional) si clauza privind  posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda curenta revizuibila (art 3.3 din Contract, art 2.5 din actul adi?ional) si, in stransa legatura cu acestea, clauza privind posibilitatea bancii de a modifica unilateral graficul de rambursare si clauzele contractului( art 11.1,11.4 din Contract, art 5 din Actul aditional )   acestea au de asemenea un caracter standard, preformulat, nefiind negociate cu reclamanta si nu cuprind  elemente clare, obiective si pe intelesul consumatorului privind modul de determinare al dobanzii revizuibile si algoritmii de modificare a acesteia, urmand a se constata ca si aceste clauze au un caracter abuziv si sunt nule absolut, urmand a fi   obligata reclamanta sa restituie suma de 1044,20 lei CHF(echivalent in lei la data platii)reprezentand suma achitata cu titlul de diferen?a dintre dobanzile aplicate la zi si dobanzile aplicate in primul an de creditare.
           Referitor la clauza privind comisionul de plata anticipata de 3% din valoarea sumei de credit rambursata in avans( art 3.6 din Contract, art 2.12 din Actul Aditional) , avand in vedere lipsa oricarei negocieri a acesteia cu ocazia incheierii Contractului, iar pe de alta parte, din perspectiva depasirii plafonului maxim de 1% prevazut de art 67 din OUG nr. 50/2010, va fi constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta a acestei clauze.
            In ceea ce priveste comisionul de procesare, nu va fi admisa cererea de restituire a acestuia intrucat acesta a fost stabilit la momentul incheierii contractului, destinatia sa este clara, determinata in contract, achitarea acestuia nu creeaza un dezechilibru intre prestatiile partilor, dat fiind faptul ca nu este nerezonabil ca procesarea unui dosar de creditare sa implice anumite costuri din partea bancii, agreate de cealalta parte contractuala.
               Referitor la capetele  de cerere avand ca obiect  stabilizarea cursului de schimb, CHF-LEU, denominarea in moneda nationala a platilor, anularea planurilor de rambursare,  precum si constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar si convertirea creditului in RON, acestea vor fi respinse ca nefondate avand in vedere urmatoarele aspecte:
Instanta apreciaza ca nu se poate stabiliza /ingheta cursul de schimb CHF-leu la momentul contractarii creditului intrucat in contract partile au stabilit ca orice plata se face in moneda creditului,si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata intrucat aceasta se raporteaza la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la Codul civil vechi aplicabil contractului - art. 1584 si 1578 -.
Cum banca nu impune realizarea schimbului valutar la unitatile sale, lasand petentilor posibilitatea sa gaseasca cel mai bun schimb valutar este exclus a se constata ca restituirea creditului in moneda acordata are caracter abuziv.
 Caracterul comutativ al prestatiilor nu este unul valabil intrucat intinderea prestatiilor se apreciaza in moneda creditului la momentul rambursarii efective conform art. 1578 alin. 2 Cod civil vechi iar caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data platii nu determina modificarea intinderilor prestatiilor cu atat mai mult cu cat rata de schimb nu este sub controlul bancii creditoare.
Referirea la principiul bunei-credinte prevazut de art. 970 Cod civil vechi se face fortand limitele textului legal intrucat in contract nu s-a prevazut nici o paritate Euro-leu pentru a se invoca ca s-au schimbat imprejurarile din momentul semnarii contractului iar art. 970 alin. 2 Cod civil  prevede ca ele ( conventiile)” obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa”.
In acest sens legea consacra principiul nominalismului monetar si restituirea unui imprumut in aceeasi moneda in care a fost acordat iar echitatea trebuie sa vizeze analiza obligatiei de restituire prin prisma efectelor fata de ambele parti. 
Chiar daca in prezent restituirea imprumutului in franci elvetieni este impovaratoare pentru reclamanta,  ea nu reprezinta un castig pentru banca, in schimb inghetarea cursului de schimb valutar la data incheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru banca care ar infrange principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod Civil vechi aplicabil in cauza in raport de momentul incheierii contractului.
Instanta nu poate aplica teoria impreviziunii  prevazuta de art. 1271 Cod civil nou intrucat art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului Civil prevede ca acest text legal se aplica doar contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil.
Denominarea platilor in moneda nationala  solicitata de petent nu-si gaseste temei in Legea nr. 193/2000 iar aceasta ar insemna introducerea unei noi clauze in contract, ceea ce nu este permis judecatorului, acesta neputand reforma contractul peste vointa partilor ci doar inlatura eventualele clauze abuzive.
Chiar daca in  conditiile generale ale contractului incheiat de parti se refera la posibilitatea modificarii monedei creditului  aceasta nu poate fi realizata de instanta intrucat reprezinta o novatie prin schimbare de obiect care este atributul exclusiv al par?ilor contractante..
S-a avut in vedere si ca hotararea pronuntata de CJUE in cauza C-26/13 nu priveste si nu transeaza chestiunea riscului valutar, in aceasta cauza fiind vorba despre acordarea unui imprumut in moneda nationala care urma sa fie restituit in functie de CHF si nu ca in speta dedusa judecatii unde imprumutul a fost acordat in CHF.
In dreptul european, cadrul principal de reglementare este conferit de Directiva 1993/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului; Directiva 2009/22/CE privind actiunile in incetare in ceea ce priveste protectia intereselor consumatorilor. Anul acesta a fost adoptata Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidentiale si de modificare a Directivelor 2008/48 si 2013/36/UE si a Regulamentului UE nr. 1093/2010.
In dreptul intern, Directiva 1993/13/CEE a fost transpusa prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Ultima modificare a legii, adusa prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, care a reglementat posibilitatea formularii asa-numitor actiuni colective in incetare, a devenit aplicabila incepand cu data de 1 octombrie 2013. Directiva 2008/48/CE a fost transpusa prin OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Referitor la recenta Directiva 17/2004, pana la data de 21 martie 2016, statele membre sunt obligate sa transpuna in legislatia interna aceasta directiva, aplicabila insa numai contractelor de credit existente inainte de aceasta data. De asemenea, recenta modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judecatoreasca, prin Legea nr. 296/2013, a creat cadrul pentru infiintarea unor tribunale specializate sa judece anumite litigii, inclusiv cele privind protectia consumatorilor.
In esenta, asistam in cadrul acestor reglementari europene si nationale la o imbogatire a principiilor, precum si a mecanismelor juridice de protectie a consumatorilor, cu aplicatie speciala in materia contractelor de credit. In mod corespunzator, jurisprudenta nationala a statelor membre se confrunta cu probleme complexe legate de solutionarea litigiilor privind clauzele abuzive, reverberand, la nivelul jurisprudentei europene a Curtii Europene de Justitie (CEJ), care, cu precadere in perioada 2010-2014 s-a pronuntat asupra mai multor probleme legate de interpretarea si aplicarea unor dispozitii din Directiva 93/13/CEE, pe calea procedurii intrebarii preliminare (la care au recurs si unele instantele din Romania ca instante de trimitere), cea mai recenta solutie  fiind Hotararea din 30 aprilie 2014, pronun?ata in cauza Kasler contra OTP Ungaria (C-26/13).
Hotararea pronun?ata in cauza Kasler nu este nici favorabila consumatorilor, nici defavorabila bancilor. Este o hotarare “neutra” si binevenita, prin care instan?a europeana expliciteaza unele notiuni destul de generale si echivoce din Directiva 1993/13 CEE si lasa judecatorului national puterea de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze din contractele de credit in valuta.
Contractul de credit in valuta contine un element de risc valutar, insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv. Dimpotriva. Semnificativ este faptul ca atat Codul civil din 1864 cat si noul Cod civil consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii,  nu si dispozitiile legale. Astfel, prin Hotararea CEJ din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a retinut ca: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protec?ia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discu?ie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
Protectia consumatorilor poate sa se realizeze si in cadrul contractelor de credit in moneda straina dar calea nu este insa aceea a actiunilor intemeiate pe Legea nr. 193/2000.
Intrucat principiul nominalismului este unul legal, exceptiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar pe cale legala. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevada masuri speciale de protectie a consumatorilor in cazul creditelor in valuta. Transpunerea in legislatia romana a recentei Directive 17/2014 va constitui o ocazie foarte buna de a legifera in acest domeniu, avand in vedere faptul ca aceasta directiva reglementeaza in Capitolul 9, art. 23 ”imprumuturile in moneda straina” si impune statelor membre sa adopte un cadru de reglementare corespunzator care sa permita “limitarea riscului ratei de schimb valutar caruia i se expune consumatorul in temeiul contractului de credit”, prin convertirea creditului intr-o moneda alternativa sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului. Rezulta ca insasi Directiva nr. 17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protectia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adica pentru contractele care vor fi incheiate sub imperiul unei asemenea reglementari.
                Cu privire la capatul de cerere privind restituirea sumelor incasate de parata cu titlu de  comision de administrare si diferenta intre dobanda legala si cea variabila, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil ce consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Principiul restabilirii situatiei anterioare este unul dintre principiile care guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil si presupune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.
 Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sanctiunea constand in lipsirea actului juridic, total sau partial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, este nulitatea. Legea nu mentioneaza expres daca este vorba de o nulitate absoluta sau una relativa, fapt pentru care stabilirea felului nulitatii se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridica nerespectata, cu luarea in considerare si a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite in cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sanctiunii.
Instanta apreciaza ca articolul mentionat stabileste sanctiunea nulitatii absolute pentru ipoteza prevederii in contract a unei clauze abuzive, avand in vedere ca textul legal foloseste sintagma cu caracter imperativ ”clauzele nu vor produce efecte”, spre deosebire de formulele ”anulabile” sau ”pot fi anulate”, caracteristice nulitatii relative. In plus, prin stipularea in contract a unei clauze abuzive, care incalca echilibrul contractual si contravine bunei-credinte, prin profitarea de pozitia subordonata a cocontractantului, autorul acesteia urmareste un scop ilicit si/sau imoral, iar cauza ilicita reprezinta un motiv de nulitate absoluta, si nu de nulitate relativa. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmareste doar vicierea consimtamantului consumatorului (falsa reprezentare a unei imprejurari la incheierea contractului, care determina o persoana sa incheie actul juridic respectiv in anumite conditii, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obtinerea unor venituri mai mari, profitand de starea de nevoie in care consumatorul se afla, si care il determina pe acesta din urma sa incheie actul juridic in conditiile impuse de cocontractantul aflat intr-o pozitie economica privilegiata.
Nu in ultimul rand, instanta apreciaza ca lipsirea de efecte a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, nenegociate de parti, are rolul de a ocroti un interes general, al tuturor consumatorilor prin protejarea acestora impotriva tendintei comerciantilor de a abuza de pozitia dominanta economic pe care o detin, fiind vorba de norme juridice de ordine publica cu un evident caracter imperativ.
Avand in vedere solutia ce urmeaza a fi pronuntata cu privire la clauzele contractuale cuprinse in art. 3.5  din Conditiile generale ale Contractului de credit nr. RF56643409518/07.06.2007  si  Contractul de credit nr. RF56645381605/ 12.06.2008, instanta, facand aplicarea principiului retroactivitatii (nulitatea produce efecte atat pentru viitor, cat si pentru trecut, din chiar momentul incheierii actului juridic) si a principiului restabilirii situatiei anterioare (ceea ce s-a executat in baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit), va dispune restituirea prestatiilor efectuate de catre reclamanta in baza acestor clauze abuzive anulate.
Conform art. 1092 alin. 1 Cod civil, orice plata presupune o datorie si ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. In contextul constatarii nulitatii absolute a comisionului de administrare, se va considera, retroactiv, ca aceasta obligatie nu a existat, fiind vorba de o plata facuta fara temei si care trebuie restituita de cel care a primit-o.
Totodata, instanta va obliga parata la restituirea catre reclamanti sumelor achitate de catre reclamant cu titlu de comision de administrare in perioada derularii contractelor precum si a dobanzii legale aferente acestei sume, calculata de la data efectuarii fiecarei plati pana la data executarii obligatiei, sume ce vor fi actualizate cu rata inflatiei.
Totodata, instanta retine ca reclamanta are dreptul la plata dobanzii legale aferente sumelor achitate cu titlul de comision de administrare, dobanda reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a acestor sume de bani si fiind datorata pentru recuperarea integrala a prejudiciului, dobanzi ce vor fi acordate de la data platii pana la data restituirii integrale a debitului.
           Fata de aspectele expuse in precedent, urmeaza a fi admisa in parte actiunea, Constata ca au caracter abuziv si sunt nule absolut urmatoarele clauze din Contractul de credit nr. RF157244288298 din 29.11.2007, astfel  cum a fost  modificata prin Actul aditional din 09.11.2009:- clauza privind aplicarea unei dobanzi curente revizuibile  incepand cu cel de-al doilea an de creditare, pe intreaga perioada de creditare (art. 3.1. lit b din  Contract, art. 2 din Actul adi?ional);- clauza privind  posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda curenta revizuibila (art 3.3 din Contract, art 2.5 din actul adi?ional);-clauza privind comisionul de plata anticipata de 3% din valoarea sumei de credit rambursata in avans (art 3.6 din Contract, art. 2.12 din Actul Aditional);-clauza privind comisionul de administrare (art 3.7 din Contract);-clauza privind posibilitate bancii de a modifica unilateral graficul de rambursare si clauzele  contractului (art. 11.1, 11.4 din Contract, art. 5 din Actul Aditional)si va fi obligata  parata sa ii restituie reclamantei sumele de 2326,9 CHF(echivalent in lei la data platii) si 1044,20 lei CHF(echivalent in lei la data platii)reprezentand comision de administrare, rspectiv suma achitata cu titlul de diferen?a dintre dobanzile aplicate la zi si dobanzile aplicate in primul an de creditare.
         In temeiul art 453 alin 1 CPC va fi obligata parata la plata catre reclamanta a sumei de 2375 de lei reprezentand cheltuieli de judecata constand in onorariu de expertiza. .