Actiune in constatare - clauze abuzive

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau, sub nr., reclamantii H D-D si  H M au solicitat in contradictoriu cu parata O B R S.A. pronuntarea unei hotarari prin care instanta sa constate caracterul abuziv al clauzei inserate la art.3.2 din contractul de credit nr. din 27.06.2008, sa dispuna anularea clauzei, obligarea paratei la restituirea sumei de 450 euro, echivalent in lei la cursul BNR din data platii efective, suma incasata de parata cu titlu de comision de acordare credit, suma de 117,14 euro reprezentand dobanda legala pentru perioada 01.07.2008-31.08.2011, 169,86 euro reprezentand dobanda penalizatoare aferenta sumei de 450 euro calculata pentru perioada 01.09.2011-30.06.2016, si dobanda penalizatoare din 01.07.2016 pana la data achitarii efective. Prin aceeasi actiune s-a solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 3.3 din contractul de credit nr., sa se anuleze clauza si sa fie obligata parata la restituirea sumei de 4078,99 euro cu titlu de comision administrare credit, sa fie obligata parata la plata dobanzii legale pentru sumele incasate cu titlu de comision de administrare in perioada 27.06.2008-31.08.2011, la plata dobanzii penalizatoare pentru 01.09.2011-pana la data introducerii actiunii, si la plata dobanzii penalizatoare pentru fiecare suma incasata cu titlu de comision de administrare de la data introducerii actiunii pana la data achitarii efective. Au mai solicitat reclamantii sa se constate caracterul abuziv al clauzei inserate la art.3.4 din contractul de credit si sa se dispuna anularea acesteia, obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in mod necuvenit cu titlu de dobanda penalizatoare, sa fie obligata parata la emiterea unui nou grafic de rambursare. De asemenea, au solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca la data de 14.08.2008 au incheiat cu B M SA contractul de credit nr., avand ca obiect acordarea de catre banca a unui imprumut in valoare de 15.000 euro pentru o perioada de rambursare de 10 ani.
Potrivit art.3.2. din contract, comisionul de acordare a creditului este de 3% din valoarea totala a facilitatii, suma nejustificata si nelegala, si care nu a facut obiectul unei negocieri prealabile reciproce. Aceasta clauza a creat un dezechilibru semnificativ, notiunea de comision de administrare nu este explicata in nicio clauza contractuala, iar toate costurile legate de incheierea contractului au fost suportate de reclamanti.
Se mai arata ca, potrivit art.3.3 din contract, reclamantii datoreaza comision de administrare credit in valoare de 0,42 % pe luna din suma facilitatii ramasa de rambursat. La momentul semnarii contractului acest comision nu avea o definitie preciza, incalcandu-se conditia de claritate si inteligibilitate impusa de actele normative din sfera protectiei consumatorilor. Aceasta clauza nu a facut obiectul unei negocieri prealabile reciproce. Reclamantii au apelat in cursul anului 2008 la un credit de nevoi personale, intrucat aveau nevoie de suma de 15.000 euro, insa nu au fost de acord cu plata acestui comision de administrare, in conditiile in care pana la finalul contractului ar fi trebuit sa achite suma de 4303,83 euro cu titlu de comision de administrare. Reclamantii au fost constransi de pozitia dominanta a bancii si de nevoia lor financiara. Cuantumul acestui comision este foarte ridicat si vadit nejustificat in raport de circumstantele contractuale. Este nejustificata modalitatea de stabilire a comisionului ca procent din soldul creditului ramas de restituit. Parata nu arata care este motivul pentru care a stabilit acest mod de percepere a comisionului si nici ce actiuni/activitati/servicii ale bancii sunt acoperite cu acest comision. Din suma de 15.000 euro, reclamantii au achitat cu titlu de comision de administrare suma de 4078,99 euro, fara dobanda creditului. Parata nu a uzat de buna-credinta in momentul in care a impus in continutul contractului de credit obligativitatea achitarii acestui comision, neprecizand cu ce titlu si in contul caror prestatii se incaseaza aceste sume. Inserarea in contract a acestei clauze denota intentia bancii de a-si maximiza castigul prin introducerea unor costuri ascunse in sarcina reclamantilor. Acest comision nu poate fi considerat un pret , caci pretul banilor este dobanda. Obligarea paratei la plata dobanzii legale se impune ca o consecinta a principiului repararii integrale a prejudiciului suferit de parte, prejudiciu care consta in paguba efectiv suferita, cat si in beneficiul nerealizat.
Mai arata reclamantii, in ceea ce priveste clauza prevazuta de art.3.4, ca perceperea unei dobanzi penalizatoare in cuprinsul contractului de credit intr-un cuantum atat de ridicat incalca instrumentele nationale si europene relative la protectia consumatorilor. La momentul semnarii contractului de credit, aceasta dobanda penalizatoare nu avea o definitie precisa, incalcandu-se conditia de claritate si inteligibilitate impusa de actele normative din sfera protectiei consumatorilor. Clauza creeaza un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorului, atata timp cat una din partile unui contract bilateral, comutativ si oneros isi rezerva dreptul de a modifica unilateral una din clauzele contractului de credit, anume cuantumul prestatiei celeilalte parti, fara ca in acest sens sa existe acordul celui care se obliga. Din cuprinsul acestei clauze rezulta ca dobanda penalizatoare va fi calculata la rata de capital exigibila. In cuprinsul contractului nu este definita notiunea de rata de capital, ce anume reprezinta si din ce este compusa. Vazand graficul de rambursare anexat contractului de credit rezulta ca rata de capital este compusa din principal, dobanda si comision de administrare. Din aceasta formulare se poate observa ca parata incaseaza dobanda la dobanda, aspect nepermis in legislatia romana. Aceasta clauza este abuziva intrucat exclude prin chiar formularea ei dreptul consumatorului de a formula obiectiuni cu privire la cuantumul dobanzii penalizatoare. Raportat la cuantumul exagerat al dobanzii penalizatoare precum si la modul de inserare in cuprinsul contractului, aceasta clauza este nula raportat la dispozitiile art.966 coroborat cu art.968 din vechiul Cod civil. Dobanda penalizatoare constituie o dobanda moratorie stabilita prin intermediul unei clauze penale menite sa acopere prejudiciul presupus al creditorului. Insa, din formularea contractului rezulta ca aplicarea acestei dobanzi vizeaza inclusiv debite constand in dobanda, comisioane, costuri sau speze, aceste aspect constituind un argument puternic pentru interpretarea acestei clauze ca fiind una penala. Clauza inserata la art.3.4 din contract reprezinta in fapt o clauza leonina, in care creditorul a prevazut o contraprestatie in favoarea sa cu mult peste cea a cocontractantilor sai, clauza ce a dezechilibrat in mod serios contractul. Inserarea acestei clauze s-a facut cu incalcarea art.1 si 2 din Legea nr.313/1879, in vigoare la momentul incheierii contractului, dispozitii potrivit carora este nula clauza penala din contractele de imprumut. Situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor din contract.
Nulitatea produce efecte si pentru trecut, astfel incat capatul de cerere privind restituirea sumelor de bani incasate cu titlu de dobanda penalizatoare apare ca fiind o consecinta juridica a aplicarii sanctiunii nulitatii, a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii. Prevederea in contract a unor clauze abuzive constituie o fapta ilicita, iar sumele de bani retinute in temeiul unor clauze abuzive trebuie restituite reclamantilor.
In situatia in care vor fi anulate cele doua clauze contractuale contestate, sumele de bani pe care reclamantii le vor avea de restituit catre banca se vor modifica, iar acest aspect trebuie individualizat de catre banca printr-un nou grafic de rambursare care sa fie pus la dispozitia consumatorilor.
Reactualizarea se impune a fi dispusa pentru a fi acoperit prejudiciul efectiv suferit de reclamanti si care a fost cauzat de fluctuatiile monetare ce au avut loc in intervalul de timp scurs intre data achitarii lor de catre debitori si data restituirii lor efective.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr.193/2000, ale Directivei 93/13/CE, ale Legii nr.313/1879 si ale Codului civil.
Cererea este scutita de la plata taxelor judiciare de timbru.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la restituirea sumei privind comisionul de acordare, aratand ca actiunea reclamantilor are ca obiect un drept patrimonial fiindu-i aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani, care a inceput sa curga la data acordarii creditului si s-a implinit la 26.07.2011. Mai sustine parata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de Legea nr.193/2000, clauzele contractuale nefiind prestabilite, existand prin urmare posibilitatea ca un client sa influenteze o clauza. Faptul ca reclamantii au inteles sa nu prezinte nicio contraoferta nu echivaleaza cu impunerea impotriva consimtamantului lor a unor clauze.Comisionul de acordare si de administrare sunt permise si reglementate expres in art.36 din OUG 50/2010, legea permitand in mod expres creditorului bancar sa perceapa aceste comisioane.O interventie a instantelor in ceea ce priveste pretul contractului ar echivala cu o imixtiune inacceptabila asupra principiilor care guverneaza economia de piata. Reclamantii nu au probat ca banca a perceput comisionul de administrare ca o dobanda deghizata, acesta fiind evidentiat intr-un scadentar anexa la contractul de credit.datorita specificului contractului de credit, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora, banca suporta costuri pe toata durata contractului. Ratiunea comisionului de administrare are legatura cu o serie de activitati desfasurate de banca si a fost o clauza explicit formulata.Modul de stabilire si calcul al dobanzilor penalizatoare a fost strict reglementat prin OUG 50/2010.Mai sustine parata ca in situatia in care numai banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata de imbogatirea fara justa cauza a imprumuturilor.
In sustinerea cererii, reclamantii au anexat inscrisuri, in copie, certificate pentru conformitate cu originalul si au solicitat incuviintarea probei cu interogatoriul paratei, raspunsurile paratei fiind anexate la filele 117-126 dosar.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la restituirea sumei reprezentand comision de acordare credit, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art. 3 din Dec. nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva prevede durata termenului de prescriptie de 3 ani, iar art. 7 din acelasi act normativ arata ca momentul de la care curge prescriptia, ca regula, este data nasterii dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita.
Nulitatea unui act juridic, in speta a unei clauze este definita ca mijlocul prevazut de lege pentru a nu permite ca vointa individuala sa treaca peste ingradirile ce-i sunt impuse prin normele dreptului pozitiv si efectele constau in desfiintarea actului prin repunerea partilor in situatia anterioara, care implica restituirea reciproca a prestatiilor ce s-au facut in temeiul lui. Dreptul la actiune al reclamantilor avand ca obiect restituirea prestatiilor, in situatia constatarii nulitatii unui act juridic curge de la data constatarii de instanta a caracterului abuziv al clauzei si anularii ei si ca dreptul la restituirea prestatiilor, ca aplicatie a repunerii partilor in situatia anterioara, nu poate curge inainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel ca momentul incheierii contractului, nu are nici o relevanta, retinand ca pe acest capat de cerere nu a operat prescriptia.Prin urmare, neputand fi vorba de o nulitate relativa, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3 alin. (1) din Dec. nr. 167/1958, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand, ca atare, dreptul la actiune al reclamantilor neputand fi apreciat ca prescris.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
La data de 27.06.2008, intre reclamanti in calitate de imprumutati si B M SA s-a incheiat contractul de credit nr., prin care banca a acordat imprumutatilor un credit in valoare de 15.000 euro pentru satisfacerea nevoilor personale.
Din inscrisurile depuse la filele 22-35 dosar, rezulta ca B M SA a fost absorbita de O B R SA, parata din prezenta cauza.
Conform art.4 din contract, rambursarea facilitatii se face in 120 de rate lunare conform graficului de rambursare anexa la contract.
Clauzele defaimate de reclamanti au urmatorul continut:
-   art.3.2- „Comision de acordare a facilitatii-3% din valoarea totala a facilitatii”
- art.3.3- „Comision de administrare: 0,42 % pe luna din suma facilitatii ramasa de rambursat. Comisionul de administrare va fi platit lunar de catre imprumutat, odata cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare-anexa 2”;
- art.3.4- „Dobanda penalizatoare: 20 % pe an. Dobanda penalizatoare este datorata in cazul in care imprumutatul nu indeplineste obligatia de plata la scadenta(fie la scadenta prestabilita, fie la scadenta anticipata sau in orice alt caz). Aceasta dobanda va fi aplicata la rata de capital exigibila la data scadentei pana la data platii efective, indiferent ca aceasta data precede sau urmeaza pronuntarii unei eventuale hotarari judecatoresti. Dobanda penalizatoare va fi platita la data scadentei urmatoarei rate sau la o alta data precizata de banca in notificare. Banca are dreptul sa revizuiasca nivelul dobanzii penalizatoare in functie de politica sa de creditare. Noul nivel al dobanzii penalizatoare va deveni aplicabil si opozabil imprumutatului prin afisare la sediile unitatilor teritoriale ale bancii. Imprumutatul agreeaza ca dovada afisarii noului nivel al dobanzii penalizatoare va putea fi facuta cu orice document/evidenta produs/a de banca”.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”. De asemenea, in baza aceluiasi text de lege, „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Din examinarea textului de lege citat, cat si din jurisprudenta CJUE in materie rezulta faptul ca pentru a putea fi caracterizata drept clauza abuziva trebuie intrunite trei elemente: clauza sa nu fi fost negociata, clauza sa determine un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, dezechilibrul sa fie creat in contradictie cu buna credinta.
Directiva 93/13 obliga statele membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru aprecierea eventualului sau caracter abuziv. In acest cadru, instanta nationala trebuie sa stabileasca, tinand cont de criteriile prevazute la articolul 3 alineatul 1 si la articolul 5 din Directiva 93/13, daca, avand in vedere imprejurarile proprii ale spetei, o astfel de clauza indeplineste criteriile bunei credinte, echilibrului si transparentei prevazute de aceasta directiva.
In speta, contractul intervenit intre parti reprezinta un act juridic standard preformulat, clauzele fiind stabilite in mod unilateral de catre profesionist, consumatorul fiind obligat sa isi exprime acordul cu privire la totalitatea clauzelor pentru a obtine dreptul de folosinta a sumei de bani.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteza, destinatarul isi poate exprima oricand punctul de vedere cu privire la conditiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) si nici nu se limiteaza la ocazia oferita potentialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi conditiile contractuale oferite de banca, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influenta efectiv continutul si numarul clauzelor. Parata nu a facut insa dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamantii au avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2000.
Potrivit art.3.2 din contract, reclamantii au achitat un procent de 3% din valoarea totala a facilitatii, respectiv suma de 450 euro, cu titlu de comision de acordare credit. Desi parata a sustinut ca acest comision se justifica prin costul operatiunilor legate de acordarea creditului, instanta retine cuantumul ridicat al acestuia, precum si imprejurarea ca nu rezulta, din cuprinsul contractului sau a anexelor la acesta, care sunt operatiunile al caror cost este acoperit de acest comision.Avand in vedere caracterul obligatoriu al acestui comision, imposibilitatea negocierii acestuia, si cuantumul disproportionat al acestuia fata de destinatia sa si cuantumul facilitatii acordate, instanta apreciaza ca clauza prevazuta in art.3.2 din contract este abuziva.
In baza clauzei 3.3 din contract, in graficul de rambursare anexa a contractului, este evidentiat cuantumul lunar al comisionului de administrare. Aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, prin raportare la cuantumul ridicat al acestui comision si determinabil in functie de suma ramasa de rambursat, clauza astfel formulata dand dreptul paratei sa perceapa acest comision lunar la soldul creditului, fara a se specifica in niciun mod activitatile si operatiunile de administrare care sa justifice perceperea acestui comision.
In plus, conditia referitoare la producerea unui dezechilibru semnificativ nu se poate limita la o apreciere economica de natura cantitativa, intemeiata pe o comparatie intre valoarea totala a operatiunii care a facut obiectul contractului, pe de o parte, si costurile puse in sarcina consumatorului printr-o anumita clauza, pe de alta parte, astfel cum s-a statuat de CJUE in cauza Constructora Principado SA impotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez(„existenta unui „dezechilibru semnificativ” nu necesita in mod necesar ca costurile puse in sarcina consumatorului printr o clauza contractuala sa aiba in privinta acestuia o incidenta economica semnificativa in raport cu valoarea operatiunii in cauza, ci poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat acest consumator, in calitate de parte la contract, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, fie sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul contractului, fie sub forma unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale;    instanta de trimitere trebuie, in scopul aprecierii existentei eventuale a unui dezechilibru semnificativ, sa tina seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportandu se la toate circumstantele care au insotit incheierea acestui contract, precum si la toate celelalte clauze ale acestuia”).
Cu privire la cea de a treia conditie (nerespectarea cerintelor bunei-credinte), indeplinirea acestei cerinte rezulta din comportamentul general al bancii. Astfel, inserarea acestor clauze abuzive, neclare, aplicate in defavoarea consumatorului, neacordarea de explicatii si informatii suficiente astfel incat consumatorul sa nu poata lua vreo decizie in deplina cunostinta de cauza.
Acest comision apare prin cuantumul sau ca fiind nejustificat si disproportionat de vreme ce pentru acest cost al creditului nu este explicitata nici o conditie sau situatie care il impune ca necesar, fie determinata in concret fie determinabila in raport de anumiti factori de piata.
In ceea ce priveste imprejurarile in care un asemenea dezechilibru este creat „in contradictie cu cerinta de buna credinta”, este important sa se constate si ca, potrivit jurisprudentei CJUE, instanta nationala trebuie sa verifice in acest scop daca vanzatorul sau furnizorul, actionand in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea astepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte o asemenea clauza in urma unei negocieri individuale (Cauza Mohamed Aziz).
Or, este cat se poate de evident faptul ca perceperea de catre banca a unei sume de bani consistente lunar, necauzata de o necesitate obiectiva, contine un echivoc care naste un dubiu puternic in sensul justificarii unui asemenea cost si care dubiu nu poate fi decat in folosul consumatorului, conform art.1 alin.1-3 din Legea nr.193/2000 si totodata, duce la un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste clauza stabilita in art.3.4 din contract, instanta retine ca aceasta este redactata intr-un limbaj ce nu este clar si inteligibil, atata timp cat se mentioneaza ca va fi platita la o data precizata de banca in notificare, mecanismul nefiind asadar previzibil. De asemenea, banca are dreptul revizuirii nivelului dobanzii in functie de politica sa de creditare, stabilind astfel un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare, consumatorului nefiindu-i permisa negocierea nivelului dobanzii penalizatoare. Chiar si modalitatea de instiintare a consumatorului apare ca fiind abuziva, banca alegand varianta sa afiseze la sediu noului nivel al dobanzii penalizatoare,  ceea ce nu permite verificarea aducerii efective la cunostinta consumatorului a nivelului acesteia.
Modalitatea de exprimare folosita de banca face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.
Instanta retine ca prin necircumstantierea in niciun mod a elementelor care-i permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii penalizatoare, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept, lasand practic la libera sa apreciere majorarea dobanzii penalizatoare, aceasta clauza incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa ii prejudicieze pe reclamanti.
Alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii.
Clauza mentionata in art.3.4 din contract nu permite consumatorului dreptul de a denunta sau rezilia contractul in situatia in care profesionistul a revizuit unilateral nivelul dobanzii legale, creand contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Avand in vedere considerentele expuse si retinand ca finalitatea constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, iar nu cu anularea acestora, asa cum au solicitat reclamantii, instanta va admite in parte cererea, astfel cum a fost precizata, urmand a constata caracterul abuziv al clauzelor prevazute de art. 3.3 si art.3.4 din contractul de credit nr..
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sanctiunea constand in lipsirea actului juridic, total sau partial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, este nulitatea.
Principiul restabilirii situatiei anterioare este unul dintre principiile care guverneaza efectele nulitatii actului juridic civil si presupune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.
Verificand graficul de rambursare anexat la filele 45-48 dosar, rezulta ca in perioada 10.07.2008-24.05.2016 valoarea comisionului de administrare achitat de catre reclamanti cuantifica 4078,99 euro.
Conform art. 1092 alin. 1 Cod civil, orice plata presupune o datorie si ceea ce s-a platit fara sa fie debit este supus repetitiunii. In contextul constatarii nulitatii absolute a comisionului de administrare, se va considera, retroactiv, ca aceasta obligatie nu a existat, fiind vorba de o plata facuta fara temei si care trebuie restituita de cel care a primit-o.
Intrucat o clauza abuziva nu poate produce nici un efect, disparand fundamentul pentru executarea obligatiei de plata si este necesar a se acoperi integral prejudiciul suferit si de a se restabili situatia anterioara, instanta va obliga pe parata la restituirea catre reclamanti a echivalentului in lei la cursul BNR din ziua platii a sumei de 450 euro reprezentand comision de acordare credit si suma de 4078,99 euro, reprezentand contravaloarea comisionului de administrare achitat de reclamanti, aferent perioadei 10.07.2008-24.05.2016, suma ce se va actualiza.
Totodata, instanta retine ca reclamantii au dreptul la plata dobanzii legale aferente sumelor achitate cu titlul de comision de administrare, dobanda reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a acestor sume de bani si fiind datorata pentru recuperarea integrala a prejudiciului, dobanzi ce vor fi acordate de la data platii pana la data restituirii integrale a debitului, in conformitate cu actele normative corespunzatoare momentului fiecarei plati, respectiv OG nr.9/2000 pana la abrogarea acesteia, respectiv OG nr.13/2011 dupa intrarea in vigoare.
In consecinta, va obliga pe parata la plata catre reclamanti a dobanzii legale aferente sumei de 4078,99 eur, calculata de la data efectuarii fiecarei plati pana la data executarii obligatiei.
Tinand seama de solutia ce se va pronunta cu privire la comisionul de administrare si avand in vedere ca in graficul de rambursare anexa a contractului de credit suma reprezentand comision de administrare este inclusa in suma lunar datorata, va dispune obligarea paratei sa emita un nou grafic de rambursare a creditului.
Instanta va respinge capatul de cerere privind obligarea paratei la restituirea sumelor incasate cu titlu de dobanda penalizatoare, ca neintemeiat, din actele si lucrarile dosarului nerezultand efectuarea de catre reclamanti a vreunei plati cu acest titlu.
In temeiul art.452 si 453 alin.1-2 C.p.c., avand in vedere solutia de admitere in parte a cererii, va obliga pe parata la plata catre reclamanti a sumei de 2000 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat.