InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Partaj bunuri comune

(Hotarare nr. 2615 din data de 20.04.2016 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Partaj | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

1.Obiectul actiunii :
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bacau sub nr. XXX reclamanta F.D. a chemat in judecata pe paratul  I.C.I. pentru ca in baza probelor administrate instanta sa dispuna partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca partile au fost casatorite, iar prin sentinta civila nr. XXX s-a dispus desfacerea casatoriei. In timpul casatoriei au dobandit mai multe bunuri mobile si un apartament compus din 3 camere situat in XXX, cumparat de parti conform contractului de vanzare- cumparare nr. XXX.  Bunurile mobile dobandite de parti in timpul casatoriei sunt deja partajate prin sentinta civila nr. XXX a Judecatoriei Bacau, apartamentul este cumparat cu contributia egala a partilor, imobilul fiind in posesia paratului.
In drept au fost invocate dispozitiile art 979-994 cod proc civ.
A atasat cererii inscrisuri: contractul de vanzare cumparare autentificat sub numarul XXX din XXX la XXX, fisa dosarului XXX.
Prin incheierea de sedinta din data de XXX s-a admis in parte cererea reclamantei F.D. de acordare a ajutorului public judiciar si s-a dispus reducerea cu 50% a taxei de timbru datorate stabilindu-se in sarcina reclamantei o taxa de timbru de 1700 lei.
2. Apararile formulate :
Paratul, legal citat, a depus intampinare si cerere recoventionala prin care a solicitat sa se constate  ca in timpul casatoriei partile au dobandit imobilul apartament situat in XXX, instanta sa dispuna lichidarea comunitatii de bunuri si, pe cale de consecinta, sa se stabileasca cota de contributie a fiecarei parte la dobandirea bunului comun, respectiv 80% paratul si 20% reclamanta, sa se dispuna iesirea din indiviziune privind bunul imobil obtinut in timpul casatoriei, respectiv imobilul apartament situat in XXX compus din 3 camere si dependinte, in suprafata construita de 59,80 mp si suprafata utila de 46,77 mp. Cu privire la modalitatea de atribuire, paratul a aratat ca  a avut o contributie majora in ceea ce priveste achizitionarea bunului supus partajarii si a solicitat ca apartamentul anterior evidentiat sa ii fie atribuit paratului in lot, cum de altfel a solicitat si reclamanta.
In motivare a aratat ca prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta, aceasta a solicitat iersirea din indiviziune cu privire la imobilul apartament situat in XXX, care este singurul bun comun ramas de partajat. Paratul a aratat ca este de acord cu privire la iesirea din indiviziune si modalitatea de atribuire solicitate de reclamanta.
Cu privire la contributia partilor la dobandirea imobilului, paratul a aratat ca prin actiunea de partaj, reclamanta a solicitat sa se constate ca s-a contribuit in mod egal la dobandirea apartamentului, insa acest aspect nu este real, paratul a detinut in proprietate exclusiva un imobil garsoniera situat in XXX, imobil pe care paratul l-a dobandit anterior casatoriei si pe care l-a vandut in 2007, conform contractului de vanzare- cumparare  XXX. din banii obtinuti din aceasta vanzare, paratul a achitat avansul de 25% pentru apartamentul bun comun, a suportat taxele notariale, cadastrale, respectiv a achizitionat materiale necesare imbunatatirii si renovarii apartamentului. Pentru achizitionarea bunului supus partajarii, partile au contractat un credit de 59.950 CHF. Contributia paratului de 80% in ceea ce priveste achizitionarea apartamentului a fost determinata pe de o parte de veniturile paratului semnificativ mai mari decat ale reclamantei, pe de alta parte sumele investite exclusiv de parat pentru achizitionarea apartamentului ce face obiectul partajului, respectiv avansul de 25%, taxele notariale, cadastrale, materiale necesare imbunatatirii si renovarii apartamentului, asa incat paratul a apreciat ca instanta nu poate stabili cote egale de contributie in ceea ce priveste dobandirea imobilului supus partajului.
In dovedirea cererii paratul a atasat inscrisuri:  contract de vanzare- cumparare  autentificat sub nr. XXX, contract de vanzare- cumparare  autentificat sub nr. XXX  la XXX, grafic de rambursare emis de Banca Romaneasca SA, Contract de Credit ipotecar bancar emis de Banca Romaneasca SA, Contract de Ipoteca, Contract de vanzare- cumparare autentificat sub nr. XXX la XXX, chitante banca si foi de varsamant, sentinta civila nr. XXX pronuntata de Judecatoria Bacau in dosar nr. XXX.
 Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 50 lei.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare prin care a aratat ca nu este de acord cu solicitarea paratului pentru contributia acestuia de 80%, instanta sa constate ca partile au o contributie egala in dobandirea imobilului apartament. Veniturile paratului nu au fost substantial mai mari decat ale reclamantei, intrucat  pana in 2007 paratul a avut o perioada in care nu era salariat, iar cealalta perioada de la data casatoriei si pana in 2013 a lucrat ca ospatar si debarasator.  Dupa anul 2007, paratul a lucrat ca jandarm insa i s-au retinut din salariu cheltuielile de scolarizare, iar in perioada 2010-2012 veniturile paratului au fost reduse cu 25%, conform Legii 118/2010. reclamanta a fost tot timpul angajata cu contract de munca. Pe de alta parte, pe toata perioada casatoriei, reclamanta a fost ajutata de parinti, cel putin o data pe saptamana, cu bani si produse agroalimentare.
3.Probatoriul administrat
In cauza au fost depuse inscrisuri: contract de vanzare- cumparare  autentificat sub nr. XXX din XXX la XXX, contract de vanzare- cumparare  autentificat sub nr. XXX la XXX, grafic de rambursare emis de Banca Romaneasca SA, Contract de Credit ipotecar bancar emis de Banca Romaneasca SA, Contract de Ipoteca, Contract de vanzare- cumparare autentificat sub nr. XXX la XXX, chitante banca si foi de varsamant, sentinta civila nr. XXX pronuntata de Judecatoria Bacau in dosar nr. XXX, certificate de nastere pentru F.D., I.R.A, I.E.A.,  adeverinta de venit pentru anul 2015 si anul 2014, copie act identitate pentru reclamanta,. , certificat de atestare fiscala extras Carte Funciara pentru Informare, adeverinta venituri pentru parat,  s-a luat interogatoriu partilor, s-a intocmit expertiza tehnica constructii prin care s-a identificat si evaluat imobilul apartament solicitat la masa de partaj si a fost audiat martorul Nastase Marius, declaratia acestuia fiind luata si depusa la fila 162 dosar.
4.Legislatie relevanta:
Art  385 cod civ prevede ca in cazul divortului regimul matrimonial inceteaza la data introducerii cererii de divort, in speta XXX. Regimul matrimonial al partilor prezentei cauze este cel al comunitatii legale.
Potrivit art. 355 alin. 1 C.civ. , la incetarea comunitatii, aceasta se lichideaza prin hotarare judecatoreasca sau prin act autentic notarial. Daca regimul comunitatii de bunuri inceteaza prin desfacerea casatoriei  fostii soti raman coproprietari in devalmasie asupra bunurilor comune pana la stabilirea cotei - parti ce revine fiecaruia, conform art 356 cod civil
Conform art 357 al 2 cod civil pana la proba contrara se prezuma ca sotii au avut o contributie egala la dobandirea bunurilor comune.
Reclamanta a solicitat retinerea unei cote de contributie egale pentru ambele parti iar paratul a solicitat retinerea in favoarea sa a unei cote majorate de 80%, avand in vedere ca a avut un bun imobil garsoniera pe care l-a dobandit inainte de casatorie, conform contractului de vanzare cumparare nr XXX autentificat la XXX pe care a vandut-o in anul 2007cu contractul de vanzare cumparare autentificat sub numarul XXX din XXX la XXX, iar banii obtinuti au fost folositi pentru achitarea avansului pentru apartamentul solicitat la masa de partaj si pentru efectuarea unor lucrari la apartament.  In sustinerea celor aratate paratul reclamant  I.C.I. a depus contractele autentificate mentionate anterior, si a fost audiat martorul N.M. care a declarat ca suma de bani obtinuta in urma vanzarii garsonierei a fost folosita pentru achizitionarea apartamentului bun comun al partilor in timpul casatoriei acestora.
Totusi, instanta retine ca prin sentinta civila nr XXX data in dosarul XXX de Judecatoria Bacau, partile au partajat bunurile mobile dobandite in timpul casatoriei si datoria comuna reprezentand creditul contractat in timpul casatoriei. Prin sentinta civila sus mentionata s-a stabilit ca partile au avut contributii egale la dobandirea bunurilor comune, respectiv 50% fiecare. Sentinta civila nr XXX data in dosarul XXX a ramas definitiva din data de XXX. Sentinta mentionata se bucura de autoritate de lucru judecat in conditiile art 439 C proc civ, cotele de contributie fiind statuate cu autoritate de lucru judecat prin sentinta civila mentionata anterior.
In consecinta, instanta va retine ca partile au contribuit la dobandirea bunurilor comune in cota egala, de 50% fiecare dintre ei.
5 .Situatia de fapt :
Reclamanta si paratul au avut calitatea de soti de la data de XXX pana la data de XXX, data desfacerii in mod  irevocabil a casatoriei prin  sentinta civila  de divort nr.XXX din XXX, pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. XXX .
In timpul casatoriei sotii au dobandit in timpul casatoriei, un apartament compus din 3 camere si dependinte, in suprafata de construita de 59,80 mp si o suprafata utila de 46,77 mp situat in XXX.
Din continutul raportului de expertiza in constructii efectuat in cauza instanta retine ca valoarea acestui imobil este de 144.000 lei, suma retinuta de instanta intrucat metoda de evaluare utilizata ( cea  a comparatiei directe), din punct de vedere al preciziei, este mai aproape de valoarea de tranzactionare a apartamentelor  existente pe piata imobiliara, fiind bazata exclusiv pe valori de piata.
6. Solutia adoptata:
Sub aspectul cotelor de contributie ale sotilor la dobandirea bunurilor comune instanta retine astfel cum a fost retinut anterior de instanta, ca ambii soti au avut contributii egale.
In privinta atribuirii bunurilor instanta retine ca impartirea bunurilor comune ale sotilor trebuie facuta de regula in natura, numai in situatia in care nu este posibila atribuirea de bunuri catre fiecare copartajant urmand sa fii compensate in bani drepturile lor.
La formarea loturilor instanta are in vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, si anume marimea cotei-parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de impartit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea impartirii excesive a bunurilor, ocrotirea interesului partilor, starea de nevoie.
Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca ambele parti au fost de acord ca apartamentul sa fie atribuit paratului. Acesta are si posesia bunului la momentul actual. 
Cum locuinta supusa partajului nu poate fi partajata in natura, date fiind si cele anterior precizate, instanta apreciaza ca fata de probatoriul administrat in cauza, atribuirea imobilului catre parat corespunde ocrotirii interesului partilor. Pentru egalizarea loturilor, urmeaza ca paratul sa achite reclamantei sulta in cuantum de 72000 lei. 
In consecinta, pentru aceste motive, in temeiul art 355 alin. 1 C.civ a art. 6 alin. 6 raportat la art. 670 C.civ., precum si a art. 6735 alin. 2, art. 6739 si art. 6734 alin.1 C.pr. civ. instanta va admite actiunea,  va dispune iesirea partilor din starea de devalmasie si va atribui paratului imobilul apartament compus din 3 camere si dependinte, in suprafata de construita de 59,80 mp si o suprafata utila de 46,77 mp situat in XXX, cu valoare 144000 lei.
Va obliga paratul sa plateasca reclamantei cu titlu de sulta pentru egalizarea loturilor suma de 72000 lei.
Cu privire la compensatia legala invocata de paratul I.C., instanta va respinge aceasta cerere avand in vedere ca potrivit art 1617 C civ, compensatia opereaza doar intre creante certe, lichide si exigibile, ori creanta rezultata din prezenta hotarare nu este exigibila, avand in vedere ca hotararea nu este inca definitiva.
Avand in vedere ca reclamanta a dobandit, prin prezenta hotarare, bunuri ( sulta) cu valoare de peste 10 ori mai mare decat valoarea taxei de timbru de la care a fost scutita reclamanta, instanta o va obliga pe aceasta sa restituie suma de 1700 lei de la care a fost scutita prin incheirea de sedinta din data de XXX.
In temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga paratul sa plateasca reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 3575 lei (proportional cotei de contributie la dobandirea bunurilor comune), reprezentand taxa judiciara de timbru, si onorariu de expert si onorariu avocat
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Partaj

furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017