InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Minori

(Hotarare nr. 204 din data de 18.01.2016 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

Pe rol judecarea cauzei Minori si familie privind pe reclamant FAM si pe parat OM, - avand ca obiect exercitarea autoritatii parintesti
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns- reclamant  - FAM asistata de av. Rotaru Tamara- parat  - OM
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
La solicitarea instantei partile se legitimeaza cu actul de identitate.
La solicitarea instantei paratul solicita ca actele de procedura sa-i fie comunicate pe adresa din Craiova iar taxa de timbru astfel cum a fost dispusa de instanta in cuantum de 20 lei a achitat-o insa nu este la el, crede ca este la aparator. Cererea reconventionala formulata arata ca si-o insuseste.
Avocat avand cuvantul arata ca a formulat interogatoriu pentru parat solicita a i se lua la termenul de astazi.
Instanta admite pentru reclamanta proba cu interogatoriu avand in vedere ca nu pricinuieste amanarea cauzei.
La solicitarea instantei partile arata ca nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri  de formulat, probe de administrat si  exceptii de invocat in temeiul art 392 c.pr.civila, instanta retine cauza spre judecare si acorda cuvantul pe nulitatea cererii reconventionale ca netimbrata si pe fondul cauzei.
Avocat Rotaru Tamara avand cuvantul pentru reclamanta solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata. Exercitarea exclusiva de catre reclamanta a autoritatii parintesti asupra minorilor motivat de faptul ca reclamanta a incercat in nenumarate randuri sa ia legatura cu paratul si nu a fost de gasit, acesta consuma frecvent bauturi alcoolice si pe fondul bauturilor alcoolice devine agresiv. Cu privire la acest aspect a depus acte in sensul ca a existat un litigiu intre parti litigiu de agresiune dosar penal solutionat in Italia. Totodata a facut dovada si faptului ca venind in Romania paratul nu si-a schimbat comportamentul fiind tot violent.  Solicita stabilirea locuintei minorilor la mama respectiv in sat B comuna M intrucat acestia sunt mici urmand a fi obligat paratul la plata pensiei de intretinere in favoarea acestora.
In ce priveste cererea reconventionala solicita a fi anulata motivat de faptul ca aceasta este netimbrata.
Paratul avand cuvantul arata ca este de acord cu cei doi minori sa locuiasca impreuna cu mama. Nu este de acord cu exercitarea autoritatii exclusive de catre reclamanta. Solicita custodie comuna.
In ce priveste cererea reconventionala nu stie ce sa spuna va discuta cu un avocat.
S-au declarat dezbaterile inchise in temeiul art 394 c.pr. civila trecandu-se la deliberare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 07.07.2015 pe rolul Judecatoriei sub nr. 8344/180/2015  reclamanta FAM, in contradictoriu cu paratul OM a solicitat instantei ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna exercitarea autoritatii parintesti asupra minorilor OSC nascut la data de 0 si ONS nascuta la data de 0 in mod exclusiv de catre mama, stabilirea locuintei minorilor la mama, obligarea paratului la plata pensiei de intretinere in favoarea minorilor
In motivare, reclamanta a aratat ca, in esenta, ca a avut o relatie de concubinaj cu paratul, iar din relatia partilor a rezultat minorii OSC nascut la data de 0 si ONS nascuta la data de 0. A precizat ca la inceputul relatiei a observat ca paratul desi harnic si muncitor, consuma bauturi alcoolice, devenea violent, a agresat-o pe mama reclamantei venita in Italia dupa nasterea fetitei pentru a o ajuta. Aceste violente au determinat-o sa anunte carabinierii si au condus la separarea partilor in fapt. La insistentele paratului au reluat relatia si astfel s-a nascut si cel de-al doilea copil. Atitudinea paratului de a consuma in continuare bauturi alcoolice au determinat-o pe reclamanta sa aduca copii in tara si sa intrerupa relatia de concubinaj. In luna august 2014 partile s-au impacat si au hotarat sa revina in tara dar intrucat paratul nu si-a gasit un loc de munca a plecat in strainatate. Partile au continuat sa se impace si sa se desparta, reclamanta aratand ca vinovat de aceasta situatie este paratul care o agresa fizic si verbal. Reclamanta arata ca a fost nevoita sa se mute cu minorii la locuinta parintilor sai , pentru a-i proteja pe acestia de violentele paratului.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 496, 505 alin. 2 raportat la art. 398 alin. 1, art. 402 alin. 1 raportat la art. 529 Cod civil.
In dovedire, reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri, proba testimoniala si ancheta sociala.
Cererea a fost legal timbrata.
La data de 03.11.2015, paratul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat stabilirea unui program de vizita a celor doi minori
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Cu privire la  exceptia netimbrarii cererii reconventionale
Paratul a depus in data de 03.11.2015 cerere reconventionala. Pentru data de 18.01.2015 paratul a fost citat cu mentiunea de a achita taxa de timbru in valoare de 20 de lei.
Potrivit art. 248 al 1 cod proc civ instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Conform art. 197 cod proc civ   „In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in conditiile legii”
 Fata de cele anterior mentionate, intrucat paratul - reclamant nu a achitat taxa judiciara de timbru de 20 lei aferenta cererii reconventionale (instanta va admite exceptia netimbrarii  cererii  reconventionale  pe rol urmand a o anula ca netimbrata.
Cu privire la fondul cauzei:
Din relatia de uniune consensuala a partilor s-au nascut minorii OSC (nascut la data de 0) si ONS (nascuta la data de 0) .
Reclamanta a solicitat exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusive, aratand ca tatal este neinteresat de situatia copiilor si datorita faptului ca are o atitudine violenta pe fondul consumului de alcool de natura a-i afecta emotional pe cei doi copii.
Potrivit sustinerilor partilor exprimate in cererea de chemare in judecata, in fata instantei de judecate dar si potrivit declaratiei martorei audiate in cauza, dupa nastere cei doi minori au locuit impreuna cu parintii in Italia. De asemenea partile au locuit cu copii si in B. Relatia partilor a fost marcata de impacari si despartiri iar din luna noiembrie 2015 reclamanta s-a mutat impreuna cu cei doi copii in sat, la locuinta parintilor reclamantei.
Potrivit anchetei sociale efectuate in cauza in prezent minorii locuiesc impreuna cu mama in comuna M, fiind inscrisi la gradinita din cartierul CFR, copii fiind intr-o stare buna fizica si psihica, atasati de mama. Imobilul in care copii locuiesc este spatios, bine intretinut si ofera confort material pentru cresterea minorilor.
Potrivit art. 486  noul cod civil ori de cate ori exista neintelegeri intre parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la indeplinirea indatoririlor parintesti, instanta de tutela, hotaraste potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispozitiilor art. 505 din noul cod civil daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile de la divort, care prevad la art 397  cod civ ca dupa divort autoritatea parinteasca  revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel, iar la art 398 cod civil ca atunci cand exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti, celalalt parinte pastrand dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia.
Totodata, conform art.  36 al (7) din Legea 272 din 21 iunie 2004 republicata privind protectia si promovarea drepturilor copilului Se considera motive intemeiate pentru ca instanta sa decida ca autoritatea parinteasca sa se exercite de catre un singur parinte alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.
Desi din declaratia martorei audiate in cauza rezulta ca relatiile dintre parinti sunt incordate, instanta retine faptul ca minorii au locuit cu ambii parinti cata vreme acestia au fost impreuna iar dupa separarea in fapt paratul a continuat sa tina legatura telefonic cu cei doi minori. Exercitarea in comun a autoritatii parintesti este un drept nu numai al parintelui ci si al copiilor de care acestia nu poate fi lipsiti decat pentru considerente ce tin de interesul sau superior al acestora.
Cum potrivit probatoriului administrat in cauza nu exista riscul ca minorii sa sufere ca urmare a continuarii custodiei comune luand in considerare continutul referatului de ancheta psihosociala atasat la dosar, varsta si interesele superioare al copiilor, modul in care parintii si-au exercitat drepturile si indatoririle parintesti, in temeiul art. 397 cod civ. va dispune ca autoritatea parinteasca sa se exercite in comun de parinti.
Potrivit art 496 cod civ „copilul minor locuieste la parintii sai” iar „in caz de neintelegere intre parinti, instanta de tutela hotaraste, luand in considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala si ascultandu-i pe parinti si pe copil, daca a implinit varsta de 10 ani”
Atunci cand stabileste locuinta copilului minor instanta trebuie sa ia in considerare o serie de criterii precum: disponibilitatea fiecaruia dintre parinti de a implica pe celalalt parinte cu privire la deciziile legate de copii, disponibilitatea fiecaruia dintre parinti de a permite celuilalt parinte accesul in locuinta sa, situatia locativa a fiecaruia dintre cei doi parinti, istoricul ingrijirii copilului, dorinta exprimata de minor cu privire la stabilirea locuintei sale la resedinta unuia sau altuia dintre parinti, apropierea locuintelor fiecaruia dintre cei doi parinti de scoala  si respectiv gradinita, concluziile raportului autoritatii tutelare cu privire la locuintele celor doi parinti, dorinta exprimata de fiecare dintre cei doi parinti cu privire la stabilirea locuintei minorului la resedinta lor.
Potrivit anchetelor sociale efectuate in cauza dar si potrivit celor aratate de parti in cererile formulate, minorii au locuit in mod constant alaturi de mama,  parinte care le-a acordat o ingrijire corespunzatoare. Nu exista dovezi care sa evidentieze faptul ca in acest mediu copiii s-ar afla in pericol, mai mult ancheta sociala efectuata in cauza releva faptul ca minorii sunt bine ingrijiti, sunt inscrisi la gradinita si integrati in familia mamei. Prin urmare instanta apreciaza ca nu se impune desprinderea din mediul in care a crescut, cu atat mai mult cu cat si tata a fost de acord ca minorii sa locuiasca impreuna cu mama.
In consecinta, analizand probatoriul administrat, in baza art. 496 din noul cov civ, instanta apreciaza ca nevoia  de stabilitate a copilului este asigurata cel mai bine in conditiile stabilirii la adresa din sat B
Intrucat potrivit art. 499 cod civ .intre parinti si copii exista o obligatie legala de intretinere care se stabileste conform art. 529 cod civ., potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati, instanta  va stabili ca paratul sa plateasca   reclamantei in favoarea minorului o pensie lunara de intretinere in procent de  33 % din venitul minim pe economie (cate 16,5 % lunar pentru fiecare minor) de la data introducerii actiunii 07.07.2015 si pana la majoratul fiecarui minor
Va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite  in parte actiunea principala avand ca obiect exercitare autoritate parinteasca, formulata de reclamanta FAM in contradictoriu cu paratul OM
Admite exceptia netimbrarii si-n consecinta anuleaza cererea reconventionala avand ca obiect drept de vizita, formulata de paratul OM in contradictoriu cu reclamanta FAM ca netimbrata.
     Dispune ca autoritatea parinteasca cu privire la minorii OSC nascut la data de 0si ONS nascuta la data de 0  sa se exercite in comun de ambii parinti.
Stabileste locuinta minorilor alaturi de reclamanta FAM la adresa din sat Obliga paratul OM sa achite reclamantei FAM in favoarea minorilor, o pensie lunara de intretinere in cuantum de 33 % din venitul minim pe economie (cate 16,5 % lunar pentru fiecare minor) de la data introducerii actiunii 07.07.2015 si pana la majoratul fiecarui minor
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata de catre reclamanta.
Cu apel in 30 zile de la  comunicare, apel care  se depune la Judecatoria B.
Pronuntata in sedinta publica de la 18 Ianuarie 2016
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017