Anulare act

Asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bacau sub nr. 14485/180/2014, reclamantii S I M si SF, au solicitat instantei ca, pe baza probelor ce se vor administra, in contradictoriu cu paratele S.C. VRS.A. si S.C. VR S.A. Bacau sa pronunte o hotarare prin care sa se constate nulitatea clauzelor prevazute in Conventia de credit nr. XXXXX, modificata ulterior prin actul aditional nr XXX si Conventia de credit nr.XXXX, modificata ulterior prin actul aditional nr. XXX la art. 5 lit. a), art. 8.1 lit. a), c) si d), art. 10.1, 10.2 si art. 3.5  (din Conditiile generale ale conventiei)  si pe cale de consecinta sa fie obligate paratele la modificarea graficului de rambursare in sensul inlaturarii comisionului de administrare si sa fie obligate acestea la restituirea echivalentului in lei la data platii a sumei de 11193,88 CHF perceputa nelegal in temeiul pct. 5 a) din Conventia de credit nr. 0121488/27 08 2007, precum si a sumei de 2953,54 CHF perceputa nelegal in temeiul pct. 5 a) din Conventia de credit nr.0166814/09 10 2008
Actiunea este legal scutita de plata taxei de timbru.
In motivarea cererii, reclamantii arata ca au incheiat cu parata, conventia de credit nr. 0121488/27 08 2007 iar ulterior conventia de credit nr.0166814/09 10 2008, clauzele inserate in acesta fiind preformulate, prestabilite, fara posibilitatea de negociere a lor.
Clauza vizand perceperea comisionului de risc a carei nulitate se solicita a se constata este abuziva in intelesul Legii nr. 193/2000, nefiind negociata direct cu reclamantii, in detrimentul lor si contrar cerintelor bunei-credinte, creand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor (art. 4, alin. 1, din Legea Nr. 193/2000).Clauzele cuprinse in conventiile de credit mentionate sunt obscure si echivoce  .
Asa cum se arata constant in doctrina, dar si in jurisprudenta CJCE, Directiva 93/13 (transpusa in legislatia romana prin Legea nr. 193/2000) abordeaza o problema fundamentala pentru dreptul derivat: este avut in vedere conflictul dintre autonomia de vointa, pe de o parte, si protejarea partii contractuala defavorizate, cu alte cuvinte , consumatorul , pe de alta parte.
Directiva 93/13 restrange in mod considerabil  principiul libertatii contractuale in favoarea consumatorului prin faptul ca permite un control jurisdictional al clauzelor abuzive. Aceasta atingere adusa de legiuitor autonomiei de vointa se justifica prin faptul ca respectivele contracte de adeziune se intemeiaza pe o asimetrie a puterii economice a partilor. Intreprinderile redacteaza contractele in prealabil si le impun in mod unilateral consumatorului , fara ca acesta sa aiba posibilitatea de a negocia in mod individual clauzele acestora.
Principiul autonomiei de vointa nu ar mai fi garantat in practica, intrucat consumatorul nu ar mai avea nici o influenta asupra continutului contractului. O astfel de situatie juridica ar justifica interventia statului in domeniul libertatii contractuale a partilor pentru a garanta o echitate a contractelor intr-o masura cat mai mare posibil ( concluziile avocatului general CJCE V A  prezentate la 29 octombrie 2009 in cauza XXXXX-C de A  Z M  de P de M impotriva Asociation de usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc ) ) .
Asa cum in mod corect se arata in punctul 17 al considerentelor Directivei 93/13/CEE din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive  in contractele incheiate cu consumatorii, la aprecierea bunei –credinte   trebuie acordara o atentie deosebita fortei pozitiei de negociere ale partilor iar conditia de buna- credinta este indeplinita de comerciant atunci cand aceasta actioneaza in mod corect si echitabil fata de cealalta parte de ale carei interese legitime trebuie sa tina seama.
Or, in cazul de fata, reiese faptul ca  parata, prin atitudinea si  incasarea „comisionului de risc „ avand in vedere conditiile de percepere si destinatia sa, nu este echivalentul vreunui serviciu prestate de catre banca. In fapt, acest comision mascheaza o dobanda curenta a paratei , producand in beneficiul acesteia a unui venit nejustificat, suplimentar profitului aferent imprumutului si care ar trebui realizat doar prin  perceperea dobanzii curente.
In acelasi timp, in masura in care s-ar percepe un „ comision de risc„ , ar fi echitabil ca , in masura in care riscul nu se realizeaza, cuantumul comisionului perceput sa fie restituit  consumatorilor. Or, prin prisma dispozitiilor contractuale, chiar si in situatia in care debitele vor fi achitate la termenele si in conditiile stabilite , „ comisionul de risc „, ramane dobandit de catre parata . Mai mult decat atat, perceperea „ comisionului de risc „  este nejustificata si neechitabila, raportat la multitudinea garantiilor reale, imobiliare si mobiliare, precum si a celor personale.
O alta dovada referitoare la inechitatea acestei clauze contractuale este data si de garantiile oferite de catre parata in situatia ipotetica inversa. Buna credinta si echitatea impune o echivalenta a prestatiilor, indiferent de calitatea partilor.
Si clauzele inserate la art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia si litera c) din Conditiile generale ale conventiei, precum si art. 10.1 reprezinta clauze abuzive, deoarece transfera toate riscurile catre consumatori, fapt ce duce la dezechilibre majore in derularea contractului, prin raportare la buna credinta si egalitatea contractuala ce au valoare de principii.
 In dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosar inscrisuri, copii de pe  conventiile de credit incheiate cu paratele, grafic de rambursare.
Parata V R S.A. a formulat intampinare, invocand exceptiile necompetentei materiale a Judecatoriei Bacau, a lipsei calitatii procesual pasive a V R S.A. Sucursala Bacau, exceptia lipsei de obiect a cererii precum si exceptia prescriptiei dreptului de a cere restituirea acestui comision pentru sumele achitate anterior termenului general de prescriptie de 3 ani.
Pe fond, parata a solicitat respingerea actiunii.
In principal clauza referitoare la comisionul de risc nu poate face obiectul analizei caracterului abuziv, deoarece comisionul de risc face parte din pretul contractului. Clauza referitoare la dobanda, comisioane sau costuri sunt elemente care formeaza costul total al creditului. Clauza privind comisionul de risc a  fost negociata iar negocierea este cu atat mai evidenta in conditiile  in care partile au convenit prin actul aditional nr. 2/2010 micsorarea unor elemente ale pretului contractului, respectiv comisionul de administrare. Conditiile generale standardizate sunt reguli uniforme adoptate de banca si reprezinta o carta a efectelor contractelor incheiate. Conditiile generale nu incorporeaza vointa partilor ci depoziteaza descrierea efectelor unui tip de contract bancar; prin acceptarea acestor conditii clientul accepta sau nu conditiile bancii putand intra sau nu in relatie  contractuala cu banca.  
Mai  mult analizand cererea de credit formulata de catre reclamanti, rezulta ca acestia au luat la cunostinta despre oferta bancii privind un anumit produs bancar si conditiile acestuia si nu au formulat nici o obiectie sau propunere de schimbare  a vreunuia dintre clauzele contractuale, nu au manifestat nici un interes in  a negocia altfel clauzele contractuale prin actul aditional nr. 2/2010. Reclamantii nu au mentionat pana acum  ca nu au inteles continutul clauzelor din conventia de credit si nici nu au solicitat niciodata in mod expres a se clarifica continutul unor astfel de clauze si ar fi absurd aceasta ipoteza in conditiile in care reclamantul lucreaza la o alta institutie bancara .
Reclamantii nu au facut dovada si nici nu au explicat modul in care se manifesta acel dezechilibru semnificativ  si nici a  modului in care ar fi contrar bunei –credinte. Parata a imprumutat sume ( 134.810 CHF , respectiv 42.200 CHF ) pe care spera sa le recupereze  integral intr-un interval indelungat de timp ( 300 luni ). Din partea reclamantilor nu mai exista vreun risc de a nu  obtine plata sumelor imprumutate, din partea paratilor insa subzista riscul de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie . Cu alte cuvinte ratiunea economica care justifica acordarea acestui comision este existenta riscului de credit care este un element de care banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa-l acopere. Clauza a fost prevazuta in mod transparent in contract astfel incat nu se poate sustine ca nu a fost de buna credinta la incheierea conventiei si stabilirea clauzelor. Clauza in discutie nu este ascunsa in vreo nota la subsol, ci este clara , fara echivoc stabilita in cuantum procentual, face parte din pretul contractului , a fost cunoscuta si insusita de parti prin semnarea  contractului si ulterior a actului aditional nr.2/11.11.2010 , este  mentionat si pe graficul de rambursare astfel incat reclamantii nu pot motiva ca nu au cunoscut  existenta acesteia sau ca au actionat de pe o pozitie inegala fata de parata.
Art.5 lit. a din Conditii Speciale nu poate fi calificat ca fiind o clauza abuziva intrucat articolul in cauza este clar, cuantumul comisionului este determinat si nu depinde de vointa unilaterala a paratei, deoarece a fost stabilit de ambele parti la data incheierii conventiei de credit si nu sunt prevazute in contract clauze de modificare unilaterala a acestui comision.
Concluzionand, comisionul de risc/de administrare nu este in sine de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere si termenul de rambursare mare si cuantumul mic al acestuia, reclamantii avand posibilitatea de a opta pentru orice fel de credit la orice alta institutie de creditare.
Conventia de credit incheiata intre parti nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre parti, iar asumarea riscului de catre banca  sanselor unui castig sau pierderi contravine chiar esentei unui astfel de contract de imprumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele parti cunosc de la data incheierii conventiei de credit intinderea obligatiilor lor.
Faptul ca aceste credite sunt garantate cu ipoteci constituite asupra unor bunuri imobile care sunt asigurate pentru anumite riscuri nu echivaleaza cu un avantaj al bancii, dimpotriva in acest moment este de notorietate ca, pe fondul crizei economice, valoarea garantiilor a scazut astfel incat nu mai acopera creditul initial, politele cesionate in favoarea bancii nu regleaza dezechilibrul creat in defavoarea bancii. Asadar in acest moment exista un dezechilibru din acest punct de vedere , dar banca este singura care are de suferit in eventualitatea executarii garantiilor. Buna credinta se prezuma .
Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat in cazul neindeplinirii obligatiilor de plata fata de parata sau alte institutii de credit  (art.8.1 lit. a liniutele 2 si 3 din conditiile generale) nu este abuziva. Reclamantii nu au inteles sa justifice de ce o astfel de clauza ar putea fi considerata ca fiind o clauza abuziva. Ratiunea introducerii acestei clauze in contractele de credit este insa pe deplin justificata. Daca atunci cand exista semne clare ale insolvabilitatii debitorului, atunci cand exista riscul pierderii sau diminuarii patrimoniului acestora ca urmare inclusiv a eventualitatii declansarii procedurii de  executare silita impotriva acestora pentru debitele neachitate la scadenta nu i se permite subscrisei sa declare scadent anticipat soldul creditului, atunci cand neindeplinirea  obligatiilor de plata ale imprumutatului fata de parata sau o alta institutie  de credit atrage scadenta anticipata in contractele de credit incheiate de imprumutat cu institutia respectiva, determinand executarea silita a bunurilor si veniturilor imprumutatului si implicit o diminuare a bonitatii si garantiilor oferite de acesta.
Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat in cazul aparitiei unei situatii neprevazute ( art. 8.1 lit. c si lt. d din conditiile generale ) nu este abuziva.
Ratiunea economica care justifica introducerea unei astfel de clauze este existenta unui risc ca pe parcursul derularii creditului, imprumutatul sa nu isi mai poata indeplini obligatia de plata, care este un element de care banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa il acopere. Cu privire la aceasta clauza trebuie in primul rand mentionat ca aceasta nu se incadreaza in ipoteza descrisa in Anexa I lit. g din legea nr.193/2000, potrivit careia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv  comerciantului sa  interpreteze clauzele contractuale, astfel incat nu poate fi retinuta sustinerea reclamantilor potrivit careia numai pe baza interpretarii exclusive a bancii acesta ar putea declara scadent anticipat soldul creditului, fara ca instanta sa se poata pronunta asupra acesteia. Astfel  clauzele cuprinse in art.8 lit. c si lit. d din Conditiile Generale nu dau dreptul comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale, ci se refera la aparitia unor situatii de fapt, neprevazute care fac improbabila executarea obligatiilor contractuale inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.
Cu privire la aceasta clauza trebuie in primul rand mentionat ca aceasta nu se incadreaza in ipoteza descrisa in Anexa I lit. g din legea nr.193/2000, potrivit careia sunt considerate cauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze  clauzele contractuale . Astfel , clauzele 10.1 si 10.2 din Conditiile Generale se refera  la situatia in care apar  modificari de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun bancii costuri suplimentare legate de contractele de credit, costuri este obiectiva, si nu se realizeaza  exclusiv de catre banca, acest lucru fiind relevat si prin exemplul propus de banca in interiorul art. 10 .1 lit. b cu privire la o astfel de modificare de interpretare. Ratiunea introducerii acestor clauze se justifica si din punct de vedere al intinderii in timp  a contractelor de credit. Astfel in conditiile in care acest contract isi produce efectele in 25 ani, este pe deplin justificat ca partile sa aiba in vedere , la momentul incheierii acestuia , modificarile legislative si de interpretare care ar putea sa afecteze costurile suplimentare in legatura cu aceste contracte. prin stipularea clauzelor prevazute la art. 10 .1 si 10.2 partile contractului de credit vizeaza tocmai asigurarea echilibrului contractual , debitorul fiind cel care suporta aceste costuri suplimentare intervenite in perioada de creditare , tocmai pentru ca acesta  este beneficiarul sumei de bani in toata aceasta perioada.
La termenul din 25 11 2014 instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Bacau si exceptia lipsei calitatii procesual pasive a V R S.A.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri si interogatoriul  reclamantilor.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 27 08 2007 intre parti, paratele in calitate de creditoare si reclamantii in calitate de imprumutati, s-a incheiat conventia de credit nr. 0121488/27 08 2007 valoarea creditului fiind de 134.810 CHF, iar durata de rambursare de 300 luni.
Ulterior, la data de 09 10 2008 intre parti s-a incheiat conventia de credit nr. 0166814/09 10 2008 valoarea creditului fiind de 42.200 CHF, iar durata de rambursare de 300 luni.
Este dincolo de orice indoiala faptul ca raporturile contractuale dintre reclamanti si parata intra sub incidenta Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgand dintr-un contract comercial incheiat intre un comerciant (parata S.C. V R S.A.) si consumatori (reclamanti), astfel cum aceste doua categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Alin.2 al aceluiasi articol prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
La punctul 5 lit. a din „Conditiile speciale" ale conventiei nr. 0121488/27 08 2007 este stipulata clauza conform careia imprumutatii datoreaza bancii „un comision de risc de 0,17%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in ziua de scadenta, pe toata durata de derulare a conventiei de credit” iar la acelasi punct 5 lit a) din conventia nr. 0166814/09 10 2008 valoarea acestui comision de risc este de 0,22%.
Instituirea prin Legea 193/2000 a unui regim special de protectie pentru consumatori are in vedere necesitatea de a se garanta o protectie adecvata consumatorului in calitate de parte la contract considerata defavorizata din punct de vedere economic si mai putin experimentata din punct de vedere juridic decat co-contractantul sau profesionist, insa numai contractele incheiate in afara si independent de orice activitate sau finalitate de natura profesionala, in scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesitati de consum privat ale unui individ, intra sub incidenta sferei de protectie a consumatorului, in timp ce o asemenea protectie nu se justifica in cazul unui contract care are ca scop o activitate profesionala (asa cum rezulta din jurisprudenta citata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza ?eská spo?itelna, a.s. vs. Gerald Feichter, C-419/11, hotararea din 14 martie 2013).
La contractarea creditului reclamantii au actionat in calitate de consumatori finali privati, nerezultand ca sunt angajati in activitati profesionale sau comerciale.
Critica potrivit careia comisionul de risc face parte din pretul contractului, fiind exclus de la analiza din perspectiva clauzelor abuzive conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, nu este intemeiata, deoarece instanta nu se poate limita la a constata ca o prevedere contractuala intra in sfera notiunii de pret al contractului, ci are indatorirea de a verifica si daca aceasta este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil, clar, neechivoc.
In conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
Si critica privind faptul ca acest comision nu poate fi analizat deoarece potrivit actelor aditionale acesta nu mai exista, este lipsita de fundament juridic si se impune a fi inlaturata. In primul rand, cat timp Conventiile de creditare au avut aceasta forma o indelungata perioada de timp, clauza producand efecte, caracterul ei abuziv se impune a fi si poate fi analizat oricand, intrucat este vorba despre o nulitate absoluta ce afecteaza clauza, principiul respectarii intereselor consumatorului prin interdictia stipularii unor clauze abuzive avand caracter de ordine publica, intrucat vizeaza un interes public, general, cel al protectiei consumatorilor. Sanctiunea care intervine in acest caz fiind nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand, pe cale de actiune sau pe cale de exceptie, actiunea in declararea nulitatii absolute este imprescriptibila conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Avand in vedere aceste considerente, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre parate urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata
 Asa dupa cum rezulta inclusiv din pozitia procesuala a paratelor, clientii au aderat la prevederile Conditiilor generale contractuale, inclusiv sub aspectul definitiilor termenilor contractuali. Din raspunsurile la interogatoriu date de catre reclamanta Savin Florentina rezulta ca aceasta a avut o singura intalnire cu reprezentantii bancii, in ziua semnarii conventiei, anterior discutiile fiind purtate de catre reclamantul Savin Ion Marius. Necesitatea protejarii sporite a intereselor consumatorilor porneste de la premisa ca un consumator se afla intr-o situatie de inferioritate in ceea ce priveste puterea de negociere, nivelul de informare, fata de un profesionist, astfel incat adera la conditiile contractuale redactate in prealabil de acesta. Simplul fapt ca cei doi consumatori au contractat cu aceasta banca si nu cu alta nu are prin ea insasi semnificatia unei negocieri a contractului, neputand fi reprosat consumatorului ca a facut o alegere in cunostinta de cauza privind ofertele similare ale altor banci. Negocierea unei sau a tuturor clauzelor contractuale presupune discutarea, posibilitatea de a modifica, de a adauga, de a complini, de a elimina,  prevederi contractuale in functie de interesele fiecarei parti, redactarea clauzelor contractuale prin ajungerea la un acord intre parti. In speta partile au incheiat la interval de circa un an  doua contracte de credit, iar potrivit titlului CONDITII SPECIALE ALE CONVENTIEI, intre cele doua conventii exista diferente semnificative in ceea ce priveste costurile creditarii: rata dobanzii curente (4,25 p.a. dobanda fixa potrivit conventiei incheiata in 2007 respectiv 3,99% p.a  revizuibila potrivit conventiei incheiata in anul 2008), dobanda anuala efectiva (de 6,57% potrivit conventiei incheiata in 2007 respectiv 6,93 % potrivit conventiei incheiata in anul 2008), comisionul de risc (0,17% in cazul primei conventii de credit si 0,22% in cazul celei de a doua conventii) . De asemenea, daca in cazul conventiei din anul 2007 s-a prevazut un comision de gestiune de 446,25 lei, acesta nu se regaseste in conventia din anul 2008 care insa prevede un set de alte comisioane (comision confirmare informatii credit – 150 euro, comision intocmire acord inchiriere – 10 euro, comision intocmire acord construire – 15 euro, comision  emitere acord modificare/inlocuire garantie – 40 euro).
Desi modificarea acestor costuri reprezinta un efect al modificarii costurilor de creditare pe care banca la randul sau este nevoita sa le suporte, faptul ca toate aceste costuri difera in valoare absoluta sau relativa, creeaza instantei convingerea ca intre parti, cel putin o negociere sumara a existat.
La data de 11 11 2010, partile au semnat actul aditional nr. 2 la ambele conventii de credit, prin care in acord cu cerintele O.U.G. 50/2010, au modificat costul creditului sub aspectul modului de calcul al dobanzii, al comisioanelor datorate, fiind inlaturat comisionul de risc.  De asemenea s-a introdus un comision de administrare credit (de 0,07% pe luna respectiv de 0,05% pe luna, aplicat la soldul creditului, datorat si platibil de catre Imprumutat lunar, pe toata durata creditului, pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului, in termenii si conditiile prevazute in Conventie. Comisionul de administrare credit vizeaza administrarea riscului de credit (implicat de situatii precum comportamentul imprumutatului/garantilor pe toata durata conventiei, modul de indeplinire de catre Imprumutat/garanti a tuturor obligatiilor asumate in baza acesteia, riscul de urmarire si de degradare/uzura bunurilor aduse in garantie,  riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin polita de asigurare in caz de producere a unui eveniment asigurat) si a riscului de piata (situatii precum variatia conditiilor de piata privitoare la valoarea bunurilor aduse in garantie, valorificarea acestora in orice moment pe toata durata conventiei, variatii ale conditiilor pietei valutare). Comisionul de administrare credit se calculeaza lunar, fiind redata modalitatea de calcul a acestuia.
In opinia paratelor, aceste acte aditionale au remediat  orice eventuale clauze abuzive. Definitia acestui comision de administrare trimite la concluzia ca acesta se datoreaza intr-o maniera si cu o justificare oarecum similara ratei dobanzii curente asa incat poate fi calificat ca intrand in sfera notiunii de obiect principal al contractului.
Este insa de retinut ca desi comisionul de administrare enuntat mai sus cat si cel de risc astfel cum acesta a fost definit prin Conditiile generale ale creditului (care se datoreaza pentru punerea la dispozitie a creditului) nu beneficiaza de o redactare extrem de accesibila, ea este una inteligibila si care utilizeaza termenii folositi in cuprinsul contractului si in alte clauze inserate. Pe de alta parte, prima conventie de credit in litigiu a fost incheiata de catre reclamanti pentru refinantarea unui alt credit in euro acordat tot de XXXX astfel incat termenii economici folositi nu au caracter de noutate.
Mai mult, reclamantul S  I  M  are functia de director coordonator la o alta unitate bancara, imprejurare ce presupune ca niciunul dintre termenii utilizati nu sunt abstracti sau necunoscuti acestuia. Este de retinut ca acesta a si participat la negocierile purtate cu banca, anterior semnarii conventiei de credit  participand la trei intalniri cu reprezentantii bancii. Prin urmare, desi comisionul de risc/ de administrare in esenta urmareste recuperarea anticipata a unui prejudiciu potential, fara a fi stipulat si reversul (restituirea sumelor la sfarsitul perioadei de creditare), reclamantul, in cunostinta de cauza a consimtit la incheierea contractului in atare conditii. Instanta prezuma ca semnand in cunostinta de cauza un asemenea contract, pentru refinantarea unui alt credit in euro, reclamantul a acceptat inclusiv consecintele nerestituirii comisionului de risc si de administrare percepute si ca in aceste conditii afirmate acum ca fiind disproportionat de oneroase, creditul acordat era in conditii mai avantajoase decat cel in euro.
Instanta retine ca, in conformitate cu art. 4 alin. 1 – 5 din Legea 193/2000, „(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.   (3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.   (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.   (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:   a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;   b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;   c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde”.
Asa cum s-a aratat mai sus,  conditiile in care reclamantii au contractat (pentru refinantarea unui alt credit in euro), faptul ca acestia erau familiarizati cu terminologia utilizata de banca, cunoasterea ofertei de pe piata bancara si a mecanismelor financiare utilizate de aceasta (decurgand din functia detinuta de reclamant), faptul semnarii a doua conventii succesive de creditare, precum si negocierea de acte aditionale la fiecare din aceste doua conventii, creeaza convingerea instantei ca echilibrul contractual dintre parti nu a fost rupt si ca aceste diferente intre contraprestatiile partilor sunt in limite rezonabile.  Astfel marimea comisionului de risc a fost de cel mult 0,22% din valoarea contractului iar actual, comisionul de administrare este de cel mult 0,07%, sume care nu probeaza un dezechilibru semnificativ.
Cu referire la clauzele inserate la art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia si lit. c) din Conditiile generale ale Conventiei, reclamantii au aratat ca aceste clauze incalca principiile enuntate in preambulul cererii, deoarece toate riscurile pe care banca si le asuma in exercitarea activitatii sale zilnice le sunt transferate sui generis, in calitate de consumator, fapt ce duce la dezechilibre majore in derularea contractului pe principiile bunei credinte si a egalitatii contractuale.
Aceeasi motivare a fost data de catre reclamanti si capatului de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 10.1 (Costuri suplimentare) si art. 10.2  din Conditiile generale ale Conventiei (privitoare la termenul in care imprumutatii sunt tinuti sa plateasca bancii costurile suplimentare).
Si in ceea ce priveste analizarea acestor ultime clauze urmeaza a fi avuta in vedere la evaluarea naturii abuzive a lor, potrivit art. 4 alineat  5 din Legea 193/2000 , toti factorii care au determinat incheierea contractului precum si alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Ori art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia si lit. c) din Conditiile generale ale conventiei privesc situatii de neindeplinire a contractului din cauze datorate imprumutatilor (neachitarea sumelor datorate potrivit conventiilor de credit in litigiu sau a altor conventii incheiate cu banca precum si a altor situatii neprevazute in care creditul nu mai este garantat corespunzator). Cum aceste premise privesc riscuri provenite din fapta imputabila sau nu a imprumutatilor,  nu se poate aprecia ca riscul bancii este transferat consumatorilor, deoarece riscul insusi provine de la acestia. 
Clauzele inserate la art. 10.1 din Conditiile generale ale Conventiei prevad posibilitatea ca pe parcursul derularii conventiei sa apara costuri suplimentare ale creditului si care sunt transferate catre consumator.
Aceste clauze nu confera paratei dreptul de a interpreta unilateral clauzele contractuale ci prevad costuri suplimentare generate de modificari de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun bancii costuri suplimentare legate de contractele de credit, imprejurare obiectiva si care nu face obiectul aprecierii exclusive a bancii.
Or, potrivit Anexei 1 (Lista cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive) a Legii 193/2000,
(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
    a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
    Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care profesionistul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Raportat la aceste dispozitii legale rezulta ca prin ea insasi clauza prevazuta la art. 10.1 din Conditiile generale ale Conventiei nu are caracter abuziv si fata de situatia de fapt retinuta mai sus potrivit careia reclamantii au contractat in cunostinta de cauza, fiind familiarizati cu instrumentele financiar bancare, cu terminologia uzitata de banca, cu oferta de pe piata bancara, instanta apreciaza ca nici aceste clauze nu au caracter abuziv.
Conform art. 969 Cod Civil, conventiile legal facute au putere de lege, iar  in raport de situatia de fapt mai sus retinuta instanta nu poate interveni prin inlaturarea unor clauze convenite de parti in limitele prevazute de lege.
Pentru aceste considerente actiunea urmeaza a fi respinsa ca nefondata