InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bacau

Contestatie la executare

(Hotarare nr. 3330 din data de 27.05.2015 pronuntata de Judecatoria Bacau)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Bacau | Jurisprudenta Judecatoria Bacau

Prin contestatia inregistrata sub nr. x din data de x pe rolul Judecatoriei B contestatorul SD in contradictoriu cu intimata M A a formulat contestatie la executare impotriva executarii silite incepute in dosarul nr. X si a solicitat anularea formelor de executare ca premature si indreptate impotriva unei persoane fara calitate. Contestatorul a solicitat si suspendarea executarii silite in ce priveste cheltuielile de executare.    
Ulterior, la termenul de judecata din 20 mai 2015 contestatorul a precizat contestatia in sensul ca nu mai insista in cererea de suspendare a executarii silite.
Contestatorul a achitat o taxa de timbru de 389 lei.
In motivarea cererii contestatorul arata, in rezumat, ca executarea inceputa impotriva sa este fara obiect avand in vedere ca nu are in posesie bunurile a caror predare i se solicita, apartamentul este incuiat de creditoare, impreuna cu toate bunurile mobile ale lor, creditoarea a schimbat yala la apartament si are posesia acestuia, iar el locuieste in alt judet; autoturismul X si remorca se afla parcate intr-o curte, loc in care creditoarea a fost de acord sa le lase. Masina nu a mai fost folosita de mult si probabil nu porneste, iar remorca nu este inmatriculata in Romania, iar fizic, personal si fara costuri, nu poate deplasa cele doua vehicule. Cu ocazia apelului, arata contestatorul, a precizat ca intimata nu a venit sa isi ia masina desi i se permite aceasta, iar el nu poate sa le duca in Italia. Cheltuielile de judecata solicitate sunt sub valoarea sultei ce trebuie sa o primeasca in asa fel incat pot fi compensate si nu era necesara o executare silita din partea fostei sotii la acel moment. Sustine ca actiunea intimatei este una sicanatorie si nelegala fata de faptul ca initial trebuia sa se faca dovada ca s-a incercat executarea de bunavoie si el ar fi refuzat. Formele de executare sunt indreptate impotriva unei persoane fara calitate intrucat nu poate fi obligat sa predea ceva ce nu posed.
Sub aspectul cheltuielilor de executare pe care le contesta, se arata ca nivelul lor i se pare exagerat fata de obiectul executarii,onorariul de avocat perceput pentru redactarea unei cereri de executare silita si o legalizare i se pare discrepant fata de activitatea depusa si complexitatea acesteia. Contestatorul invoca prevederile art. 669 alin. 2 C.pr.civ. si sustine ca imediat ce a primit somatia a comunicat executorului ca bunurile nu se afla in posesia sa si ca pot fi executate de indata. Arata si ca impotriva deciziei din apel a formulat recurs.  
In dovedirea contestatiei contestatorul a depus inscrisuri si a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a probei cu martori.
Intimata a formulat intampinare in care a solicitat respingerea contestatiei. Arata ca in temeiul art. 633 pct. 1 C.pr.civ., hotararile date in apel, daca prin lege nu se prevede altfel, sunt hotarari executorii, ca si in cazul sentintei civile nr. X a Judecatoriei Bacau, ramasa definitiva prin decizia civila nr. X pronuntata de Tribunalul B in acelasi dosar, astfel ca de la data de X  pana la data de X contestatorul a avut timp rezonabil sa isi execute de buna-voie obligatiile care ii reveneau conform titlului executoriu. Sustinerile contestatorului sunt nefondate, arata intimata, in raport de prevederile art. 622 alin. 1 si 2 C.pr.civ., ca acesta printr-o adresa din X a adus la cunostinta executorului judecatoresc faptul ca „nu poseda chei de intrare in apartamentul suspus predarii … nu sta in apartament …  bunurile mobile se afla in apartament … cele doua autoturisme se afla la locul la care creditoarea a inteles sa le lase iar cheile sunt in contact …” si a aratat ca executarea silita nu isi are rostul, este fara obiect si cel care poate cere executarea silita este el pentru bunurile mobile si sulta, insa nu a facut-o deoarece a declarat recurs impotriva deciziei din apel. Spre deosebire de contestator, intimata si-a executat de buna voie obligatiile care i-au revenit conform titlului executoriu, a instiintat pe contestator prin intermediul executorului judecatoresc despre faptul ca este de acord ca acesta sa isi exercite posesia aferenta dreptului de proprietate asupra bunurilor care i-au fost atribuite in lot si a consemnat suma de 16.809,73 lei la X. conform proceselor verbale de constatare oferta reala din data de 18.03.2015 si 31.03.2015. Se arata de intimata ca sustinerea contestatorului ca aceasta ar fi schimbat una din yalele de acces in apartament nu este reala, in conditiile in care aceasta locuieste in Italia, iar contestatorul a fost prezent de fiecare data in apartament, intimata fiind lipsa atunci cand expertul desemnat in cauza a fost prezent in vederea efectuarii expertizei in constructii si a suplimentului la raportul de expertiza(25.07.2013 si 20.08.2014). Referitor la autoturism si remorca, contestatorul desi afirma ca intimata poate veni sa isi ia bunurile, nu indica locul in care se afla acestea si nu a depus o diligenta minima sa predea macar cheile autoturismului.
Cu privire la cheltuielile de executare si onorariul de avocat, arata ca acesta a fost perceput si pentru reprezentare juridica in faza executarii silite nu numai pentru redactarea cererii de executare silita.
In aparare a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Instanta a atasat dosarul de executare nr.X
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Din analiza probatoriului administrat in cauza instanta retine urmatoarele:
Prin cererea din data de X intimata a solicitat B.E.J. X punerea in executare silita a titlului executoriu constand in sentinta civila nr. X pronuntata de Judecatoria B in dos. nr. X, ramasa definitiva prin decizia civila nr. X a Tribunalului B, impotriva contestatorului S A, in sensul de a-i preda intimatei: imobilul apartament situat in B str. X nr. X, sc. X, ap. X, compus din trei camere si dependinte, autoturismul X an de fabricatie X, cu nr. de inmatriculare X, remorca AGF de transport de uz propriu, precum si sa plateasca acesteia suma de 6416 lei reprezentand cheltuieli de judecata la fond si suma de 2500 lei cheltuieli de judecata in apel.
In acest sens s-a format dosarul de executare nr. X al BEJ X. Executorul judecatoresc a incuviintat executarea silita prin incheierea din 03.03.2015, iar la data de 05.03.2015 a emis incheierea in care a stabilit cheltuielile de executare la suma totala de 4035,70 lei din care14,70 lei taxa postala, 21 lei copii xerox, 1800 lei onorariu avocatului pentru reprezentare, 200 lei onorariul avocatului pentru legalizare sentinta civila si 2000 lei reprezinta onorariul executorului judecatoresc.
Prin procesul verbal de constatare compensare din 05.03.2015 BEJ X a constatat compensatia legala a creantelor, respectiv creanta in valoare de 29.761,425 lei reprezentand sulta pe care o datoreaza creditoarea cu creantele pe care le datoreaza debitorul contestator in suma totala de 12.951,70 lei ramanand dupa compensare o creanta in valoare de 16.809,725 lei.
In aceeasi data de 05.03.2015 executorul judecatoresc a emis somatia prin care contestatorului i se pune in vedere ca in termen de 24 de ore de la primirea/lasarea acesteia la adresa acestuia sa procedeze la predarea bunurilor mobile autoturism X, an de fabricatie X, cu nr. de inmatriculare X si remorca X de transport de uz propriu, iar in termen de 8 zile de la primirea somatiei sa predea imobilul apartament situat in BX, str. BXnr. X, sc. X ap. X, compus din trei camere si dependinte. Somatia a fost comunicata debitorului la data de 11.03.2015 la adresa din comuna RX, judetul V, dar si la adresa din Ba imobilului din titlu, precum si la adresa cabinetului de avocat(ultimele doua la data de 09.03.2015). Prin somatie i se solicita contestatorului ca la data de X, ora 1100-1130, sa se prezinte la sediul BEJ X pentru a primi de la creditoare suma de 16.809,725 lei reprezentand sulta compensata cu cheltuielile de judecata si de executare, contrar se va proceda la consemnarea acesteia la dispozitia contestatorului(fila 14 dos. de executare).
Cu adresa din 10 martie 2015 contestatorul a trimis executorului judecatoresc o adresa in care a invocat ca nu detine chei de intrare in apartament deoarece creditoarea a schimbat una din yalele de acces in imobil si ca el nu are posesia acestuia, iar in ce priveste cele doua autoturisme, acestea se afla la locul in care creditoarea a inteles sa le lase, cheile sunt in contact, precum si ca acestea nu pot fi puse in miscare decat prin grija creditoarei care trebuie sa se prezinte si sa le ia, iar remorca nu este inmatriculata in Romania(fila 18 din dos. de executare).
La data de X  executorul judecatoresc a incheiat procesul verbal de oferta reala(fila 29 dos. executare) in prezenta avocatului ales al intimatei si al cumnatilor acesteia, constatand ca debitorul contestator nu s-a prezentat la sediul BEJ X  in vederea incasarii sultei. In consecinta, la data de X intimata a consemnat la dispozitia contestatorului suma de 16.809,73 lei(recipisa de consemnare nr. 909290/1).
Executorul judecatoresc a stabilit data de 06.04.2015, ora 1000, pentru predarea imobilului si a bunurilor mobile autoturism X si remorca, in acest sens contestatorul fiind instiintat prin adresa din 19.03.2015(fila 33 dos. de executare) sa fie prezent la locul situarii imobilului din B, str. X nr. X, sc. X, ap. X  
La data de 06.04.2015, ora 1012, contestatorul s-a prezentat la adresa din BX, str. BX nr. X scX, ap. X si in prezenta avocatului ales al intimatei acesta a fost de acord sa predea apartamentul, iar cu privire la autoturismul X si remorca a mentionat ca acestea nu pot fi transportate pe rotile proprii deoarece autoturismul nu are ITP valabil si nici asigurare, iar remorca nu este inmatriculata. Asa fiind executorul judecatoresc a incheiat procesul verbal de predare bun imobil din data de 06.04.2015(fila 49 din dos. de executare). Cu privire la accesul in imobil s-a consemnat de executor ca incuietoarea de sus a fost descuiata cu o cheie  detinuta de creditoare, iar cea de jos cu cheia aflata in posesia contestatorului.
In aceeasi data de 06.04.2015, la ora 1350, conform procesului verbal din de la fila 51(dos. de executare), contestatorul a fost somat sa predea si cele doua vehicule. Acesta a mentionat ca bunurile sunt in comuna R, judetul V, cheile si actele autovehiculului X si ale remorcii sunt de asemenea la aceasta adresa. Cu acelasi prilej debitorul a solicitat ca toate cheltuielile de transport ale celor doua vehicule sa fie suportate de creditoare, aspecte consemnate de executorul judecatoresc in procesul verbal. Fata de aceasta situatie, a fost stabilita data de 17.04.2015 pentru predarea celor doua bunuri mobile, precum si deplasarea creditoarei si a executorului judecatoresc la adresa din comuna Ruginesti, judetul Vrancea, la familia SE, unde va fi prezent si debitorul. La data stabilita a predarii s-a prezentat la adresa anterior mentionata executorul judecatoresc, creditoarea, prin avocatul ales, contestatorul, precum si un agent de politie si un martor. Conform procesului verbal din 17.04.2015(fila 59 dos. de executare) debitorul a predat creditoarei prin avocat, cartea de identitate si certificatul de inmatriculare, ambele in original, precum si doua chei ale autovehiculului X iar pentru remorca contestatorul a predat  carta di circolazione X nr. X in original. In procesul verbal s-a consemnat ca remorca se afla in interiorul curtii numitei SE, iar autoturismul X se afla parcat in fata portii imobilului mamei debitorului. Vehiculele au fost ridicate pe o platforma cu care creditoarea le-a transportat din comuna R jud. V, in municipiul B, contravaloarea cheltuielilor de transport fiind suportata de creditoare. Aceasta, prin avocat, a depus la dosarul de executare(fila 60) o adresa in care aduce la cunostinta executorului judecatoresc faptul ca nu insista in recuperarea sumei de 450 lei reprezentand cheltuielile de transport ale bunurilor mobile(se intelege ca de la debitor, aspect de altfel invederat instantei de intimata si necontestat de contestator).
Cu procesul verbal din 14.05.2015 B.E.J. X a dispus incetarea executarii silite avand in vedere ca bunurile mobile si bunul imobil au fost predate creditoarei si s-a recuperat in intregime suma datorata acesteia, inclusiv cheltuielile de executare.
In consecinta, instanta retine netemeinicia contestatiei la executare pentru urmatoarele considerente. Sustinerea contestatorului cu privire la faptul ca nu avea decat o cheie din cele doua de acces in imobilul X, str. Xnr. X sc. X ap. X s-a dovedit a fi corecta, avand in vedere cele consemnate de executorul judecatoresc in procesul verbal din 06.04.2015, insa in ceea ce priveste bunurile mobile, autovehicul X si remorca, se aflau in posesia debitorului in comuna RX, judetul VX. Din probele cauzei nu s-a relevat ca intimata ar fi avut cunostinta de locul situarii acestora si oricum ar fi avut nevoie de concursul contestatorului pentru a intra in posesia lor. Or, in vederea executarii de bunavoie se impunea ca acesta sa predea actele celor doua vehicule si cheile autoturismului X, precum si sa aduca vehiculele pe cheltuiala sa la locul stabilit de executorul judecatoresc prin instiintarea din 19 martie 2015, chiar pe o platforma asa cum de altfel a procedat si creditoarea. Contestatorul a fost insa cel care nu a dat curs obligatiei stabilita de executorul judecatoresc si a trimis acestuia o instiintare in care a declarat ca executarea silita „nu isi are rostul” si ca „este fara obiect”(fila 44 dos. executare).
Nu poate fi primita nici apararea contestatorului potrivit careia a formulat recurs impotriva sentintei care constituie titlu si deci poate avea pozitia pe care a formulat-o fata de executor, in conditiile in care pentru a putea constitui titlu executoriu, sentinta civila nr. X pronuntata de J B este de ajuns sa fi ramas definitiva(art. 377 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. din 1865, sentinta in cauza fiind pronuntata sub imperiul vechiului Cod de procedura civila: „sunt hotarari definitive hotararile date in apel”, prin raportare la art. 372, art. 374 alin. 1, art. 376 alin. 1 si art. 379 C.pr.civ. din 1865). Asa fiind, chiar atacate cu recurs, aceste hotarari pot fi puse in executare de buna voie sau prin executare silita.
In ceea ce priveste cheltuielile de executare silita, onorariul executorului judecatoresc se incadreaza in limitele prevazute de pct. 2 liniuta a patra din anexa la Ordinul M.J. nr. 2550/2006, fiind stabilit mai putin decat onorariul maximal, iar munca efectiva a acestuia in cadrul executarii silite in litigiu justifica onorariul de 2000 lei care a presupus inclusiv deplasarea in comuna R, judetul V. De asemenea, in ceea ce priveste onorariul avocatului ales al creditoarei, acesta este apreciat de instanta ca rezonabil(2000 lei in total), aparatorul creditoarei intimate fiind prezent la mai toate actele de executare intocmite in cauza si in acelasi timp a asigurat si apararea intimatei in contestatia de fata.
In concluzie, fata de considerentele expuse, in temeiul art. 711 C.pr.civ.(art. 712C.pr.civ., republicat) si art. 669 alin.1, 2 si 4 C.pr.civ.(art. 670 alin.1, 2 si 4 C.pr.civ., republicat), va respinge contestatia ca nefondata.
Avand in vedere ca nu a fost achitata taxa de timbru pentru cererea de suspendare a executarii silite, va anula acest capat de cerere, ca netimbrat
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
furt calificat - Sentinta penala nr. xxx din data de 17.09.2018
conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
furt auto - Sentinta penala nr. 953 din data de 12.10.2018
ultraj - Sentinta penala nr. .... din data de 12.10.2018
distrugere - Sentinta penala nr. 738 din data de 30.03.2018
tentativa de furt calificat - Hotarare nr. 1762 din data de 27.09.2018
tainuire - Sentinta penala nr. 1008 din data de 22.10.2018
santaj - Hotarare nr. 18541 din data de 13.04.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
talharie - Hotarare nr. 6711 din data de 09.05.2017
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
santaj - Hotarare nr. 12160 din data de 27.04.2017
fals in declaratii - Hotarare nr. 2197 din data de 01.03.2017
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale ?i bunurilor din patrimoniu - Hotarare nr. 8604 din data de 08.06.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
talharie - Sentinta penala nr. 954 din data de 14.12.2017