InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Covasna

Anulare decizie de angajare a raspunderii solidare

(Sentinta civila nr. 767 din data de 08.10.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Covasna | Jurisprudenta Tribunalul Covasna

R O M A N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECTIA CIVILA
Dosar nr. 1660/119/2014
SENTINTA CIVILA NR. 767
Sedinta publica din 08 octombrie 2015
Instanta constituita din:
PRESEDINTE : …………..
GREFIER : …………..


      La ordine fiind pronuntarea asupra actiunii in contencios administrativ formulata de reclamantul SZ. S. R. in

contradictoriu paratele SERVICIUL FISCAL ORASENESC BARAOLT, DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV si

ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE COVASNA, avand ca obiect anularea deciziilor nr. 6251/30.07.2014 si

2366/20.10.2014.
      La apelul nominal, facut in sedinta publica de astazi, la pronuntare, se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
      S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
      Instanta constata ca dezbaterile asupra cauzei de fata, au avut loc in sedinta din 24.09.2015, sustinerile si

concluziile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere care face parte integranta din

prezenta, cand instanta, in temeiul art. 396 alin. (1) Cod procedura civila in vederea deliberarii cat si pentru a da

posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru data de astazi, 08.10.2015.

T R I B U N A L U L

      Prin actiunea in contencios administrativ inregistrata sub nr. dos. 1660/119/2014 contestatorul Sz. S. R. a solicitat

instantei ca in contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal orasenesc Baraolt si Directia Generala Regionala a Finantelor

Publice sa dispuna:
• anularea deciziei de angajare a raspunderii solidare nr. 6251 din 30.07.2014 emisa de intimata;
• anularea deciziei nr. 2366 din 20.10.2014 de solutionarea a contestatiei;
• acordarea cheltuielilor de judecata.
      In motivarea actiunii se arata, in esenta, ca prin decizia atacata s-a angajat raspunderea reclamantului, in solidar

cu SC ……… SRL, cu motivatia ca in perioada exercitarii mandatului sau de administrator cu rea-credinta, a instrainat

activele societatii, nu a achitat la scadenta obligatiile fiscale si nu si-a indeplinit obligatia legala de a cere instantei

competente deschiderea procedurii insolventei. Pentru a putea fi angajata raspunderea reclamantului este necesar a fi

indeplinite conditiile prevazute de art. 27 alin. 2 lit. b, c si d din O.G. nr. 92/2003. Din continutul deciziei nu rezulta

ca pierderile inregistrate de societate au fost generate cu rea-credinta de catre reclamant, in calitate de asociat si

administrator, in contextul crizei economice in care s-a aflat intreaga economie nationala.
      In continuare se arata ca in continutul deciziei nu sunt identificate activele instrainate cu rea-credinta. Cu

prilejul audierii reclamantului acesta a aflat ca este vorba despre imobilul constructie aflat in Baraolt, …….., care a

facut obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 46/13.01.2012 de BNP …….. Aceasta vanzare nu poate fi

asimilata unui act producator de prejudicii intrucat din pretul de vanzare au fost achitate o parte din obligatiile fiscale 

datorate dar si furnizorii societatii si angajatii. Vanzarea acestui activ a avut drept scop achitarea debitelor restante.
      In ceea ce priveste achitarea la scadenta a obligatiilor fiscale se arata ca pe parcursul mandatului sau de

administrator reclamantul a incercat sa achite aceste obligatii dar din cauza contextului economic acest lucru nu a fost cu

putinta. In perioada 2010-2013 societatea a pierdut o serie de clienti importanti. si nu s-au mai incasat in termen

creantele societatii.
      Cu privire la deschiderea procedurii insolventei contestatorul arata ca la momentul la care a incetat calitatea sa de

administrator societatea nu se afla in insolventa, ea functiona si efectua plati, inclusiv ale obligatiilor bugetare

restante.
      In ceea ce priveste sustinerea paratei in sensul ca nu au putut fi identificate o parte din bunurile mobile ale

societatii reclamanta arata ca autospeciala Dac Roman a fost identificata si sechestrata de organele fiscale si valorificata

pe calea executarii silite.
      In drept se invoca dispozitiile Codului fiscal si  art. 3 pct. 1 lit. a si b din Legea nr. 85/2006.
      In aparare intimatele Serviciul Fiscal orasenesc Baraolt si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice au depus

la dosar la data de 5.01.2015 intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
      In motivarea intampinarii se arata ca din documentatia anexata precum si din actele administrative emise rezulta ca

reclamantul nu a depus diligenta in vederea clarificarii situatiei juridice a societatii privind creantele datorate. Organul

fiscal a demarat o serie de proceduri de executare silita  prevazute de O.G. nr. 92/2003 constand in emiterea de somatii,

titluri executorii respectiv procesul verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. 279605/2013. Neachitarea la

scadenta a datoriilor se datoreaza exclusiv administratorului dat fiind ca in ultimii trei ani societatea a desfasurat

activitate, valoarea insumata a tuturor veniturilor era indestulatoare pentru achitarea creantelor fiscale. De asemenea,

reclamantul a procedat la vanzarea unui imobil aflat in proprietatea societatii la un pret de 170.000 lei catre SC ……. SRL,

societate in care sotia reclamantului detine calitatea de asociat unic, respectiv administrator. Din suma obtinuta

reclamantul a efectuat plati catre un furnizor, nefiind interesat de achitarea datoriilor restante bugetare. Ulterior

administratorul societatii a cesionat o parte din partile sociale la data de 18.11.2013 iar la data de 3.12.2013 a renuntat

inclusiv la calitatea lui de administrator. Avand in vedere ca reclamantul a dat dovada de pasivitate si dezinteres in

gestionarea patrimoniului societatii, se impune respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala.
       In drept se invoca dispozitiile art. 223 Cod procedura civila.
       In vederea justei solutionari a cauzei instanta a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri si a dispus din

oficiu efectuarea unei expertize contabile, sens in care au fost depuse la dosar inscrisuri (fila 9-76) si a fost depus

raportul de expertiza contabila intocmit de expert  D. L. ( fila 23 vol. II).
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
       In fapt, la data de 16.05.2014, organele fiscale din cadrul Serviciului Fiscal Orasenesc Baraolt au intocmit procesul

verbal de declarare a starii de insolvabilitate nr. 12 ( fila 120 vol. I) a debitoarei SC ……….. SRL, motivat de faptul ca

aceasta inregistreaza, la data de 16.05.2014, obligatii fiscale restante in suma totala de 209.290 lei precum si de faptul

ca are venituri si bunuri urmaribile, fara a fi mentionata valoarea insumata estimata. Bunurile societatii sunt ulterior

enumerate, respectiv stocuri  marfa, conturi in banci, constructii, instalatii tehnice si masini. In actul respectiv sunt

mentionate masurile de executare silita precum si istoricul societatii.
      La data de 2.06.2014 a fost intocmit un Referat privind oportunitatea angajarii raspunderii solidare a

administratorului societatii, respectiv contestatorul Sz.  S. R. (fila 113), iar ulterior a fost emisa Decizia de angajare a

raspunderii solidare nr. 6251 din 30.07.2014 a acestuia. Motivele de fapt mentionate sunt urmatoarele: obligatii fiscale

restante ale SC ………… SRL in suma totala de 209.290 lei (TVA, impozit pe salarii, contributii de asigurari sociale etc..), ce

nu au putut fi recuperate pe calea executarii silite, faptul ca in perioada exercitarii mandatului sau de administrator cu

rea-credinta a instrainat activele societatii, nu a achitat la scadenta obligatiile fiscale si nu si-a indeplinit obligatia

legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei. In drept au fost invocate prevederile art. 20

alin. 1, art. 22, art. 27 alin. 2 lit. b, c si d din O.G. nr. 92/2003. Se mentioneaza, de asemenea, ca Sz. S. R. a detinut

calitatea de administrator pana la data de 3.12. 2013.
      Impotriva deciziei de angajare a raspunderii solidare contestatorul a formulat in termenul legal contestatie (f.9),

aceasta cale administrativa de atac fiind respinsa prin decizia nr.  2366/20.102.014 (f. 36), sens in care contestatorul a

promovat prezenta actiune in conformitate cu art. 218 alin.2 din OG. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
      In solutionarea actiunii tribunalul va avea in vedere  prevederile art. 27 alin. 2 lit. b, c si d din OG nr. 92/2003

care stipuleaza ca „Pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod,

raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane: b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au

provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a

activelor debitorului; c) administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au indeplinit

obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente

perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte

persoane care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale”.
      Se poate observa ca fiecare litera din cuprinsul articolului sus-mentionat  prevede o alta ipoteza, punctul comun

fiind reaua-credinta a administratorului sau asociatului, conditie esentiala pentru angajarea raspunderii.
        In ceea ce priveste prima ipoteza, respectiv aceea a instrainarii cu rea-credinta a activelor debitoarei, instanta

retine ca imobilul constructie aflat in Baraolt, ………., a fost instrainat de catre SC …….. SRL, prin administratorul sau de

la acel moment Sz. S. R., catre SC …….. SRL, societate avand drept unic asociat si administrator pe sotia contestatorului

numita Sz.G. , prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 46/13.01.2012 de BNP …….. (fila 90 vol. II). Pretul

imobilului a fost de 170.000 lei fara TVA din care suma de 17.000 lei s-a achitat anterior semnarii contractului, conform

facturii fiscale nr. 10356/12.01.2012 ( fila 89-vol. II) restul de pret urmand a fi achitat in rate  pana la 31.06.2013.
      Conform Raportului de expertiza intocmit in cauza de expert D. L. (fila 35) datoriile fiscale ale societatii in suma

de 209.290 lei au inceput a fi acumulate incepand cu luna noiembrie 2011, iar din aceste datorii societatea a achitat doar

suma de 6.010 lei. Conform sustinerilor intimatei (fila 51 vol. I), sustineri ce nu a fost combatute de catre contestator,

aceste plati au fost facute in urma sesizarii organelor de cercetare penala prin adresa nr. 528/21.01.2013.
      Prin urmare, instanta retine ca, in ciuda faptului ca imobilul a fost instrainat de catre contestator si  a incasat

suma de 17.000 lei, iar ulterior suma de 153.000 lei, acesta nu a inteles sa achite nici macar o parte din datoriile

societatii, cu toate ca ar fi fost in masura sa o faca, intrucat datoriile societatii la data de 31.12.2011 (adica cu 12

zile inainte de incasarea sumei de 17.000 lei si de semnarea contractului) erau de 17.950 lei ( fila 26-vol I). Daca ar fi

achitat aceste datorii societatea nu ar mai fi inregistrat sume importante de plata cu titlu de penalitati.
      Contestatorul a sustinut ca a preferat sa plateasca cu suma incasata furnizorii societatii, sustinere pe care nu a

dovedit-o in vreun fel, astfel ca aceasta nu poate fi retinuta de catre instanta. Presupunand ca ar fi adevarata, oricum

contestatorul a mai incasat cu titlu de rate din pretul imobilului suma de 34.000 lei in anul 2012 (sau cel putin asa ar fi

trebuit conform contractului) , suma din care nu a inteles sa achite vreo datorie.
      Faptul ca  contestatorul a avut calitatea de administrator al societatii declarata insolvabila, in aceasta perioada

instrainandu-se imobilul ce apartinea SC ……… SRL, fara a se face dovada ca sumele obtinute din aceasta operatiune au fost

folosite pentru stingerea obligatiilor fiscale sau in interesul societatii, conduce la concluzia ca in mod corect s-a

statuat de organele fiscale ca acesta se incadreaza in ipoteza prevazuta de dispozitiile legale anterior mentionate.
      In concluzie, in mod corect s-a angajat raspunderea solidara a contestatorului, reaua credinta putand fi analizata in

acest caz sub doua aspecte: in primul rand instrainarea unui imobil al societatii, subevaluat in ceea ce priveste valoarea

lui, catre o societate comerciala detinuta de catre sotia sa, iar in al doilea rand, faptul ca la dosar nu exista nicio

dovada din care sa rezulte ca, asa subevaluat, pretul a fost achitat. Cu alte cuvinte, din probatoriul administrat rezulta

ca imobilul a fost instrainat pentru pretul de 17.000 lei, aspect de natura a inlatura prezumtia bunei-credinte in privinta

contestatorului.
      Referitor la obligatia de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, expertul numit in cauza a

precizat ca la data de 31.03.2014 societatea avea creante de incasat de la clienti in suma de 232.642 lei, alte sume de

incasat de la terti de 21.369 lei si creante fiscale in suma de 5.512 lei, bunuri in suma de 126.626 lei precum si

disponibilitati banesti in suma de 2.727 lei. Concluzia expertului este aceea ca valoarea cumulata a acestora de 386.149 lei

era mai mare decat valoarea  obligatiilor fiscale restante, astfel ca nu se impunea declararea starii de insolvabilitate. De

asemenea, expertul a aratat ca la data de 31.12.2013 creantele de incasat erau de 378.988 lei, iar la data de 31.12.2012

valoarea creantelor de incasat era de 354.292 lei.
      Contrar concluziilor expertului, instanta retine ca nu exista nicio dovada la dosar ca aceste creante erau certe,

lichide si exigibile. Mai mult, asa cum a sustinut si parata prin obiectiunile formulate la Raportul de expertiza (fila

63-vol. II) organele fiscale au emis mai multe adrese de infiintare a popririi pentru creantele pe care societatea le avea

de incasat de la terti, unele societati raspunzand in sensul ca nu au datorii fata de SC …….. SRL, nicio suma nefiind virata

in urma acestor popriri. Contestatorul nu a combatut aceste sustineri si nici nu a facut dovada ca a initiat vreun demers

pentru recuperarea acestor creante, in conditiile in care valoarea acestora a nu a scazut ci, dimpotriva, a crescut din 2012

pana in 2013.
      Or, in conditiile in care sunt dubii serioase cu privire la creantele pe care societatea le avea de incasat, iar

valoarea bunurilor si a disponibilitatilor banesti era in cuantum de 129.353 lei, nu se poate sustine ca nu se impunea

declararea societatii drept insolvabila.
      In concluzie, in mod corect s-a angajat raspunderea solidara a contestatorului prin dispozitia contestata, acestuia 

putandu-i fi antrenata raspunderea solidara doar pentru perioada cat a avut calitatea de administrator al societatii

debitoare
      Conform art. 19 din O.U.G. 51/2008 ,,(1) Daca partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade in pretentii,

cheltuielile procesuale avansate de catre stat raman in sarcina acestuia”.
Reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar in temeiul art. 8 din O.U.G. 51/2008 sub forma scutirii de la

plata  (f. 96 - Vol. II).
Ca urmare, instanta va dispune ca suma de 1960 lei sa ramana in sarcina statului, potrivit dispozitivului de mai

jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:

      Respinge actiunea formulata de contestatorul Sz. S. R. , CNP ……., cu domiciliul in Baraolt, ………., judetul Covasna si

cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat ……… in municipiul Brasov, …………, judetul Brasov,  in

contradictoriu cu intimatele Serviciul Fiscal Orasenesc Baraolt, cu sediul in Baraolt, P-ta Libertatii, nr. 19, judetul

Covasna, si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov, cu sediul in municipiul Brasov, B-dul Mihail

Kogalniceanu, nr. 7, judetul Brasov.
      Suma de 1960 lei reprezentand ajutor public judiciar ramane in sarcina statului.
      Cu drept de recurs ce se va depune la Tribunalul Covasna in termen de 15 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica, azi - 8.10.2015.
      
      PRESEDINTE        GREFIER



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014