InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Covasna

Anulare act administrativ

(Sentinta civila nr. 330 din data de 28.05.2015 pronuntata de Tribunalul Covasna)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Tribunalul Covasna | Jurisprudenta Tribunalul Covasna

TRIBUNALUL  COVASNA
SENTINTA CIVILA NR.330
Sedinta publica din 28 mai 2015
Completul constituit din :
PRESEDINTE : …………..
            GREFIER        : …………….

      Pe rol fiind pronuntarea asupra actiunii in contencios administrativ formulata de reclamantul S. M. contradictoriu cu parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov – Serviciul solutionare contestatii ,  avand ca obiect :  anularea deciziei nr.948/14.08.2014.
      La apelul nominal, facut in sedinta publica de astazi, se constata lipsa partilor.
      Procedura de citare este legal indeplinita.
      S-a facut referatul cauzei, dupa care :
      Dezbaterile asupra actiuni civile de fata au avut loc in sedinta publica din 14 mai 2015 , sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data , care face parte integranta din prezenta hotarare , cand instanta a constatat cauza in stare de judecata ,  a retinut-o spre solutionare, dupa care a amanat pronuntarea pentru data de  astazi cand a hotarat urmatoarele.

T R I B U N A L U L

      Prin actiunea formulata la data de 19.02.2015 si inregistrata pe rolul Tribunalului Covasna sub nr.  ………..  reclamantul  S. M. a solicitat instantei in contradictoriu cu  Directia Generala regionala a Finantelor Publice Brasov ca prin hotararea ce o va pronunta – in contradictoriu cu  paratul   sa dispuna anularea Deciziei nr. 948/14.08.2014 si a Deciziei referitoare la obligatiile  accesorii de plata nr. 1430140510568 din 7.04.2014 in suma de 128 lei.
      In motivarea actiunii se arata in esenta ca  deciziile de impunere privitoare la debitul principal au fost contestate la instanta de contencios administrativ iar actiunile au fost admise in mod irevocabil, debitele fiind anulate astfel ca este nelegala calcularea de accesorii.
      In drept se invoca disp.  OG nr. 92/2003.
      In probatiune s-a depus la dosar Decizia nr. 948/14.08.2014( fila 6), Decizia referitoare la obligatiile accesorii de plata nr. 1430140510568 din 7.04.2014 ( fila 13), sentinta civila nr. 150/29.01.2015 a Judecatoriei Sfantu-Gheorghe, sentinta civila nr. 1303 din 16.12.2014 a Tribunalului Covasna.
       La data de  31.03.2015  parata Directia Generala regionala a Finantelor Publice Brasov a depus in aparare la dosar intampinare (f. 36) prin care a solicitat respingerea actiunii ca  fiind lipsita de interes.
      In motivare se arata ca la data emiterii de catre AJFP Covasna a Deciziei referitoare la obligatiile  accesorii de plata nr. 1430140510568 din 7.04.2014 nu au existat solutii definitive prin care debitele stabilite in sarcina reclamantului prin titlurile de creanta sa fie anulate, astfel ca in mod temeinic si legal s-a emis decizia atacata.
      Insa, dupa ce sentinta civila nr. 1303 din 16.12.2014 a Tribunalului Covasna a ramas definitiva organul fiscal a aplicat disp. Art. 47 din OG nr. 92/2003 si a procedat la scaderea creantelor accesorii din evidenta fiscala, astfel ca pretentia reclamantului este lipsita de interes.
       In probatiune parata a depus la dosar situatia analitica a debitelor ( fila 43).
      In sedinta publica din data de 14.05.2015 instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei de interes si a ramas in pronuntare pe exceptie si pe fondul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin Decizia referitoare la obligatiile accesorii de plata
nr. 1430140510568 din 7.04.2014 (fila 13) s-a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 128 lei cu titlu de accesorii aferente diferentei de impozit anual de regularizat si contributiei de asigurari sociale de sanatate datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente.
      Impotriva acestei decizii reclamantul a formulat plangere prealabila, solutionata de catre parata prin Decizia nr. 948/14.08.2014 in sensul respingerii.
      Impotriva acesteia din urma reclamantul a formulat prezenta actiune in contencios administrativ.
      In solutionarea exceptiei lipsei de interes in formularea actiunii invocata de catre parata prin intampinare instanta retine ca la momentul introducerii actiunii niciunul din actele administrative atacate nu erau anulate de catre organul fiscal iar debitul retinut nu era scazut din evidenta fiscala, motiv pentru care reclamantul avea un interes evident in promovarea prezentei actiuni, ca atare exceptia urmeaza a fi respinsa.
      Pe fondul cauzei instanta retine ca prin sentinta civila nr. 1303 din 16.12.2014 Tribunalul Covasna a anulat decizia de impunere nr. 303/14.11.2013 prin care s-a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente precum si decizia referitoare la obligatiile accesorii de plata nr. 303/A714.11.2013 ( fila 18).
      Prin Decizia nr. 1367/30.07.2014 emisa de parata s-a desfiintat decizia de impunere din oficiu pe anul 2012 nr. 14301183214124/2.09.2013 cu privire la impozitul pe venit.
      Prin urmare, obligatiile de plata principale stabilite in sarcina reclamantului au fost anulate, motiv pentru care creantele accesorii apar ca fiind nedatorate.
      In acest sens, organul fiscal a procedat la scaderea creantelor accesorii din evidenta fiscala, asa cum rezulta din situatia analitica a debitelor ( fila 43) depusa la dosar de catre parata.
      In drept instanta retine ca potrivit art. 47 din OG nr. 92/2003 desfiintarea totala sau partiala a actelor administrative prin care s-au stabilit creante fiscale principale atrage desfiintarea totala sau partiala a actelor administrative prin care s-au stabilit creante fiscale accesorii aferente creantelor fiscale principale anulate, chiar daca acestea au devenit definitive in sistemul cailor administrative de atac.
       In concluzie, in cauza de fata, cererea reclamantului  de anulare a creantelor accesorii este intemeiata, motiv pentru care aceasta urmeaza a fi  admisa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

      Respinge exceptia lipsei de interes invocata de catre parata prin intampinare.
      Admite actiunea formulata de reclamantul S. M., domiciliat in ………., CNP ………  impotriva  paratei Directia Generala regionala a Finantelor Publice Brasov, cu sediul in Brasov, str. Mihail Kogalniceanu, nr.7, judetul Brasov.
      Anuleaza Decizia referitoare la obligatiile accesorii de plata nr. 1430140510568 din 7.04.2014
Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica , azi, 28 mai 2015. 

      PRESEDINTE        GREFIER
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014