Actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a conventiei de credit si cereri subsecvente

R O M A N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECTIA CIVILA


DECIZIA CIVILA NR. 8/A
Sedinta publica din  8 ianuarie 2015
PRESEDINTE: …………..
JUDECATOR: ……………
GREFIER: ……………


      Pe rol se afla, in pronuntare, apelul declarat de  parata SC V. R. SA impotriva sentintei civile nr. ... din ... august 2014, pronuntata de Judecatoria  Sf.Gheorghe in dosarul nr. ……….. avand ca obiect  actiune in constatarea nulitatii absolute partiale a conventiei de credit si alte cereri subsecvente.
La apelul nominal, facut in sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura de citare este  legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care, se constata ca dezbaterile asupra apelului au avut loc in sedinta publica din 18 decembrie 2014, asa cum s-au consemnat  in incheierea de sedinta din acea zi –parte integranta din prezenta decizie, pronuntarea fiind amanata la data de 29 decembrie  2014, apoi la 6 ianuarie 2015 si  8 ianuarie 2015.

     TRIBUNALUL

Examinand lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:
I. 1. Hotararea instantei de fond.
      Prin sentinta civila nr……. din 19 august 2014, pronuntata de Judecatoria  Sf.Gheorghe in dosarul nr. ………, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. V. R. S.A. Sucursala Sf. Gheorghe, cu sediul in mun. Sf. Gheorghe, ............................
      S-a admis exceptia prescriptiei extinctive cu privire la restituirea sumelor achitate de catre reclamanti, reprezentand comision de administrare si risc, invocata de catre parata S.C. V. R. S.A.
S-a admis, in parte, actiunea civila intentata de catre reclamantii A. F. si A. M. G., cu domiciliul in …………….., impotriva paratei V. R. S.A., cu sediul in mun. Bucuresti, ....... si, in consecinta:
- s-a constatat caracterul abuziv al  dispozitiilor  art.5 lit.a si pct.3.5 din sectiunea 3 „costuri” din conventia de credit nr.0116500/02.08.2007 incheiata cu  reclamantii, privind plata comisionului de risc pentru perioada 02.08.2007 – 18.10.2010;
- s-a constatat  caracterul abuziv al   dispozitiilor art.3 pct.5.1 pct.b din actul aditional nr.1/18.10.2010 incheiat intre S.C. V. R. S.A si reclamanti, astfel cum a fost modificata conventia de credit nr.0116500/02.08.2007, cu privire la comisionul de administrare;
- s-a constatat caracterul abuziv al dispozitiilor art.1 din actul aditional nr.2/19.10.2010 incheiat intre S.C. V. R. S.A si reclamanti, cum a fost modificata conventia de credit nr.0116500/02.08.2007, cu privire la comisionul de administrare credit;
- a fost obligata S.C. V. R. S.A sa plateasca reclamantilor  suma de 1449,56 CHF, reprezentand comision de administrare si risc,  achitata pe perioada ianuarie 2011- decembrie 2013, la care se adauga dobanda legala, calculata distinct de la data  fiecarei plati efectuate de catre reclamanti si pana la  data platii din prezenta hotarare.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
      2.  Considerentele pe care se fundamenteaza solutia instantei de fond.
      Intre reclamanti si V. R. S.A prin mandatara  V. R. S.A–Suc Sf. Gheorghe s-a incheiat conventia de credit nr.0116500/02.08.2007, prin care reclamantii e au angajat un imprumut de 49290 CHF(f.6-14).
      Referitor la comisionul de risc practicat de operatorul economic, in cazul acestor contracte si  al consumatorilor  mai sus mentionati, conform art.5 lit.a din conditii speciale, acesta este prevazut  sub forma “x%”, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a conventiei, desi conform pct.7 din conditii speciale, la lit. a se instituie o garantie reala imobiliara, iar la lit.b din aceeasi sectiune, se instituie obligatia imprumutatului de a incheia o polita de asigurare facultativa, astfel incat suma asigurata sa fie cel putin egala cu valoarea evaluata a imobilului.
    Potrivit art.4 lit.a din Legea nr.139/2000, este clauza abuziva acea dispozitie contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, daca prin ea insasi sau impreuna cu  alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului  si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
    Cu privire la art.5 lit.a din conditiile speciale ale conventiei din  contractele in cauza, instanta de fond a constatat urmatoarea redactare “ X %  aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata durata de derulare a prezentei conventii de credit “, intitulat comision de risc.
    Termenul de comision este definit ca “Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu.”
Pentru inlaturarea riscului nerestituirii imprumutului, banca si-a luat masura instituirii unei inscriptii ipotecare de rang I asupra apartamentului situat in ………….., iar pentru   disparitia imobilului, din cauza unui eveniment viitor si nesigur, a fost incheiata o polita de asigurare.    
Prin prisma acestor doua “garantii”, de micsorare a riscului creditului, banca s-a asigurat, iar impunerea platii lunare a unei sume de bani, cu motivatia “comision de risc” sfideaza egalitatea partilor, creand un dezechilibru semnificativ intre partile contractante , cota fiind aplicata la intregul sold al creditului.
Un alt element care subliniaza caracterul abuziv al “comisionului de risc” este acela ca nu exista o obligatie corelativa.
      Practic, se solicita plata unei insemnate sume de bani, pentru care banca nu presteaza nici un serviciu, in conditiile in care creditul este garantat.
      Prin decizia nr. 266/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civila, precum si ale art. 2 alin. (1) si (12) si art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul oficial, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate cu privirile la prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, stabilindu-se ca sunt neconstitutionale, intrucat cele doua dispozitii din legea medierii contravin art. 21 din Constitutie, care consacra accesul liber la justitie.
      In consecinta, exceptia de inadmisibilitate a fost  respinsa.
Contractele au fost incheiate de consumatori cu S.C. V. R. S.A. prin Sucursala  mun. Sf. Gheorghe, care nu are personalitate juridica, conform art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Deoarece contractele au fost incheiate prin aceasta entitate juridica, iar obiectul procesului il constituie constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, este firesc ca aceasta sucursala sa fie citata in cauza pentru opozabilitatea hotararii.
      Pentru aceleasi considerente si comisionul de administrare din actul aditional din 17.09.2010, este o clauza abuziva.
Intre comisionul de risc si cel de administrare diferenta consta doar in denumire.
      Atat in actul aditional nr.1/18.10.2010, cat si in cel cu nr.2/19.10.2010, comisionul de administrare este definit in acelasi mod precum comisionul de risc, acesta fiind perceput pentru “punerea la dispozitie a creditului”, precum si pentru “administrarea riscului de credit” (f.13-verso, 15).
Restituirea prestatiilor reprezinta aplicarea principiului restabilirii situatiei anterioare.
Data fiind sanctiunea ce intervine in urma constatarii caracterului abuziv, respectiv nulitatea absoluta, ce opereaza cu efect retroactiv si are drept consecinta repunerea in situatia in care acea clauza nu ar fi fost inserata in contract, reclamantii au dreptul la restituirea prestatiilor efectuate in baza clauzelor nule.
In acest caz, instanta de fond a  admis exceptia prescriptiei extinctive cu privire la aceste sume, astfel ca termenul general de 3 ani prevazut de dispozitiile art.1 din Decretul nr.167/1958 a fost  aplicat sumelor incasate de la reclamanti, iar parata a fost obligata la restituirea doar pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2013, adica 1449,56 CHF, reprezentand comision de administrare si risc achitat, la care se adauga dobanda legala, calculata distinct de la data  fiecarei plati efectuate de catre reclamanti si pana la  data platii din prezenta hotarare.
II. 1. Apelul  declarat de apelanta parata S.C. V. R. S.A
      Parata SC V. R. SA a declarat, in termen legal, apel solicitand schimbarea in tot a sentintei in sensul respingerii actiunii introductive de instanta.
      In motivarea caii de atac s-a aratat ca hotararea primei instante a fost pronuntata cu incalcarea prevederilor art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 deoarece comisioanele, dobanda, taxele si orice alt tip de costuri sunt elemente care formeaza costul total al creditului (pretul), acestea se includ in obiectul contractului de credit, fiind excluse de la controlul caracterului abuziv al clauzelor, in acest sens fiind decizia nr.4685/27.11.2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, deciziile nr.48/Ap/10.12.2013 si nr.1861/R/16.10.2013 ale Curtii de Apel Brasov, decizia nr.482/19.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti, cat si deciziile nr.2450/2011 si nr.2451/2011 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
      Apelanta a sustinut ca acel comision de administrare a fost in mod clar si expres determinat prin contractul de credit si actul aditional, semnate si asumate de intimati, astfel ca partile imprumutate cunosteau din momentul semnarii contractului de credit costurile aferente creditului, includerea comisioanelor in costul total al creditului fiind realizata si prin dispozitiile art.7 pct.4 din O.U.G nr.50/2010.
      Sentinta a mai fost criticata si pentru ca a fost data cu gresita aplicare a dispozitiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 intrucat prima instanta nu a retinut niciuna din apararile si inscrisurile depuse de partea parata, apreciind lacunar asupra existentei unei clauze abuzive, instanta de fond nefacand nicio referire la negocierea cu clientul a clauzelor din conditiile speciale ale conventiei de credit, lipsa la interogatoriu a reclamantilor trebuind a fi considerata in sensul art.358 NCPC ca fiind un inceput de dovada cu privire la negocierea clauzelor contractuale.
      Apelanta a mentionat, facand referire si la alte hotarari judecatoresti pronuntate in materie, ca numai conditiile generale bancare au natura unor contracte de adeziune in timp ce conditiile speciale se discuta si se negociaza cu fiecare client in parte, acesta avand  posibilitatea de a studia ofertele mai multor institutii bancare si de a decide in raport de propriile interese, caracterul abuziv al unei clauze putand fi retinut conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 numai daca acea clauza nu a fost direct negociata, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si este contrara cerintelor bunei credinte.
      Din acest punct de vedere s-a subliniat ca partile imprumutate au cunoscut graficul de rambursare, au putut verifica daca sumele de rambursat se incadreaza in veniturile lor lunare, prin dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor trebuind a se intelege acel contract care si-a pierdut utilitatea sociala si personala, natura abuziva a unei clauze trebuind a fi analizata, in conformitate cu art.4 alin.5 din Legea nr.193/2000, prin raportare la intreg contractul, doar asa putandu-se stabili daca s-a produs un dezechilibru, or prima instanta a retinut crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor fara a indica modalitatea in care afecteaza drepturile reclamantilor si fara sa cuantifice .
      Sub aspectul dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor apelanta a sustinut ca tot in jurisprudenta s-a aratat ca acest dezechilibru nu se prezuma ci trebuie analizat in concret prin comparatie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene stabilind in cauza C -472/11 Banif Plus Bank ZRT c. Csaba Csipai, Viktoria Csipai din 21.02.2013, ca o instanta este obligata sa tina cont de toate celelalte clauze din contract, trebuind a se analiza si beneficiile pe care reclamantul le-a obtinut din acest contract si puse in balanta impreuna cu indatoririle si obligatiile asumate, notiunea bunei credinte rezultand din cele decise de C.J.U.E in cauza C-415/11 Mohamed Aziz c. Caixa d” Estalvis de Catalunya din 14 martie 2013, care a stabilit ca pentru a se afirma ca dezechilibrul este creat in contradictie cu cerinta bunei-credinte, este important ca instanta sa verifice daca vanzatorul sau furnizorul, actionand in mod corect si echitabil fata de consumator, se putea astepta in mod rezonabil ca acesta din urma sa accepte clauza in urma unei negocieri individual , or in cauza de fata in mod evident dobanda si comisioanele au fost acceptate de reclamanti.
      In ceea ce priveste comisionul de administrare apelanta a aratat ca in urma intrarii in vigoare a O.U.G nr.50/2010 comisionul de risc a fost exclus din contractul de credit si a fost implementat comisionul de administrare care in cauza de fata a fost inclus la data de 18.10.2010 prin semnarea actului aditional nr.1 la conventia de credit,  iar prin actul aditional nr.2 incheiat ca urmare a renegocierii clauzelor contractuale comisionul de administrare a fost scazut la 0,09 %,  impunerea acestui comision fiind reglementata in mod expres prin art.36 alin.1 si 3 din O.U.G nr.50/2010, acest text de lege prevazand ca atunci cand se calculeaza ca procent, comisionul de administrare va fi aplicat la sold, astfel ca acest tip de comision are caracter legal, fiind o contraprestatie pentru monitorizarea, inregistrarea, efectuarea de operatiuni in vederea utilizarii sau rambursarii creditului.
      Apelanta a concluzionat ca nu este  indeplinita niciuna dintre conditiile pentru ca acele clauze contestate de reclamanti sa poata fi calificate drept abuzive.
      Prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa apelantei.
      2. Pozitia procesuala  a partii  intimate in apel.
      Intimatii A. F. si A. M. G. nu au formulat intampinare .
      3.Decizia instantei de apel.
      Verificand in limitele cererii de apel stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta prin hotararea atacata, tribunalul retine ca la fond s-a constatat caracterul abuziv al unui comision intitulat initial comision de risc, iar ulterior redenumit comision de administrare.
       Este adevarat ca, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil “.
      Cu alte cuvinte, imprumutul si costul sau ca obiect principal al contractului de credit nu pot forma obiectul unei evaluari din perspectiva unei clauze abuzive, decat in masura in care acel cost al imprumutului, in care se include si comisionul de risc si ulterior comisionul de administrare, este exprimat intr-un limbaj facil, perceptibil si pentru consumatorul fara cunostinte de specialitate, or, conditiile speciale ale conventiei la punctul 5 intitulat “comisioane “, respectiv la lit.a)  nu inscriu sau definesc comisionul de risc, fiindu-i doar mentionat cuantumul, de 0,17%, si specificat ca este platibil lunar in ziua de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit, dupa care acelasi comision este precizat la modul generic in cadrul conditiilor generale ale conventiei la sectiunea 3  pct.3.5 (in sensul ca se aplica la soldul creditului, se plateste lunar pe toata perioada creditului).
       Prin actul aditional nr.1/18.10.2010  comisionul de risc a fost eliminat si inlocuit cu un comision de administrare de 0,17% lunar aplicat la soldul creditului, datorat si platibil de catre imprumutat bancii, lunar, pe toata durata creditului la data de scadenta, cuantumul sau concret fiind inclus in planul de rambursare a creditului, iar ulterior prin actul aditional nr.2/19.10.2010 acelasi comision de administrare a fost diminuat la procentul de 0,09% pe luna.
      Apelanta SC V. SA  a definit prin cele doua acte aditionale comisionul de administrare ca fiind datorat pentru administrarea de catre banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozitia imprumutatului, in termenii si conditiile prevazute in conventie.
      Se mai arata in aceste acte aditionale ca acest comision vizeaza administrarea riscului de credit implicat de situatii precum: comportamentul contractual al imprumutatului/ codebitorilor/garantilor pe toata durata conventiei; modul de indeplinire de catre imprumutat/codebitori/garanti, intocmai si la timp, pe toata durata conventiei, a tuturor obligatiilor asumate in baza acesteia; riscul de urmarire si de degradare/uzura a bunurilor aduse in garantie, in orice moment pe toata durata conventiei; riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin polita de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat  si riscul de piata  implicat de situatii precum: variatia conditiilor de piata privitoare la valoarea bunurilor aduse in garantie si la valorificarea acestora in orice moment pe toata durata conventiei daca va fi cazul; variatii ale conditiilor pietei valutare si este calculat lunar, luand in calcul un numar de 30 zile raportat la un an de 360 de zile utilizand urmatoarea formula: soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30/360.
      Referitor la comisionul de risc, mentionat in contractul de credit nemodificat prin cele doua acte aditionale,  tribunalul apreciaza ca stabilirea si perceperea acestuia s-a realizat     intr-un mod automat, in sensul ca banca care a acordat creditul nu a informat consumatorul asupra necesitatii ori justificarii acestui comision, a modului sau de formare ca si suma sau procentaj concret, cu alte cuvinte nu este suficient a indica in conventia de credit cuantumul in procente al comisionului de risc ci pentru ca acest comision sa fie expresia unei obligatii asumate prin negociere, este necesar ca banca sa explice in contract intr-un mod simplu si clar de ce anume a fost nevoie ca acel comision de risc sa fie urcat la un procent de 0,17 % din soldul creditului si ce anume plateste imprumutatul in schimbul acestui comision.
      Semnarea unei conventii de credit nu inseamna ca toate clauzele acelui conventii au fost in prealabil negociate, existenta mai multor banci care ofereau acelasi produs, nu are semnificatia faptului ca odata aleasa o anumita banca contractul pe care aceasta il ofera are un caracter complet negociat doar pentru faptul ca imprumutatul a avut in prealabil posibilitatea de a se informa asupra modului in care mai multe banci tarifeaza acelasi produs, ci trebuie avut in vedere ca in conditiile in care un comision este  perceput fara a fi definit si fara a fi aratata contraprestatia care revine celui care incaseaza comisionul, acel comision, asa cum este comisionul de risc, nu pare a fi fost in prealabil negociat, practic negocierea nici macar nu avea cu privire la ce anume sa se poarte din moment ce consumatorul era informat doar ca datoreaza un comision intr-un anumit cuantum, platibil la o anumita data si ca efect al faptului ca i-a fost pus la dispozitie creditul .
         Asadar, desi comisionul de risc se include in costul creditului, ca obiect principal al contractului, clauza referitoare la acest comision este susceptibila de evaluare ca abuziva din perspectiva art.4 alin.1 si 6 din Legea nr.193/2000,  pentru ca modul in care banca a formulat si a definit clauza in discutie, reprezinta un mod neclar si confuz  de a configura o clauza contractuala si nu o exprimare a sa intr-un limbaj usor inteligibil, a exprima o clauza contractuala intr-o asemenea modalitate avand semnificatia fundamentarii sale in planul realitatii faptice si pe plan  juridic  si nu doar a infatisarii mecanismului sau de functionare in contextul unui grafic de rambursare.
      Cenzurand aceasta clauza prin raportare la  criteriile prevazute de art.4 alin.1, 2 si 5  din Legea nr.193/2000, se constata ca partile intimate nu au avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, fiind puse in fata unui contract de adeziune sub acest aspect, functia si destinatia comisionului de risc nu au fost evidentiate in contract, nu a existat o cooperare cu consumatorul pe marginea lamuririi modului in care se justifica aceasta clauza, prin urmare este evident ca este vorba de o clauza complet nenegociata  care a pus consumatorul intr-o situatie dezavantajoasa, dezechilibrul contractual constand tocmai in faptul ca partile intimate au avut de achitat sume de bani asupra carora nu au convenit in mod punctual  si care nu le-au fost in vreun fel lamurite din punct de vedere a contraprestatiei care revine bancii, dezechilibrul creat fiind in dezacord si cu cerintele bunei-credinte.
      Riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garantii reale cat si prin incheierea unei polite de asigurare a imobilului cesionata in favoarea bancii, prin urmare introducerea comisionului de risc, ca datorie exclusiva a imprumutatului, fara reglementarea unei obligatii corelative a bancii, creeaza un dezechilibru intre contraprestatiile partilor, contrar bunei credinte, situatie ce contravine caracterului sinalagmatic al conventiei de credit .
       Dupa eliminarea din contractul initial a comisionului de risc banca a perpetuat acelasi mecanism contractual rigid, in sensul ca nu a facut decat sa dea o alta denumire aceluiasi comision, drept dovada ca o scurta perioada de timp comisionul de administrare a ramas sa fie perceput in acelasi procent ca si comisionul de risc de 0,17 % pe luna si tot la soldul creditului, ulterior fiind redus la 0,09% pe luna.
      Din modul in care banca a definit comisionul de administrare prin actele aditionale  se poate observa foarte clar ca acesta nu are functia aratata de banca in motivele de apel, respectiv aceea de a fi o contraprestatie pentru monitorizarea, inregistrarea, efectuarea de operatiuni in vederea utilizarii sau rambursarii creditului, ci acest comision vrea sa acopere riscul de credit, risc care priveste comportamentul contractual al imprumutatilor, modul in care acestia isi indeplinesc la timp si complet obligatiile contractuale, riscul de urmarire, degradare sau uzura a imobilului ipotecat, riscul neincasarii valorii asigurate stabilita prin polita de asigurare cesionata bancii dar si riscul de piata – variatia pietei imobilelor din punct de vedere al valorii acestora si valorificarii lor.
      Asadar, banca impune un comision de administrare in locul comisionului de risc dar atunci cand justifica acest comision apeleaza la argumente care tin de pozitia economica a bancii, de conservarea acestei pozitii, mentionand ca situatia sa din contract se poate  reduce sau deprecia in functie de conduita imprumutatilor sau de starea bunului imobil ipotecat care se poate degrada, uza, poate fi urmarit silit de terti sau care isi poate diminua valoarea asigurat, existand riscul ca banca sa nu mai incaseze valoarea asigurata sau sa valorifice imobilul ipotecat la un pret mai mic si dupa o mare perioada de timp sau chiar sa nu poata valorifica bunul imobil.
      Prin urmare, comisionul este intitulat de administrare dar are o cu totul alta natura sau functionalitate decat administrarea creditului din punct de vedere al operatiunilor aferente acestui credit pe intreaga perioada de derulare a conventiei, practic comisionul de administrare impune o suma de bani platibila lunar care odata acumulata nu face decat sa sporeasca garantiile pe care banca si le-a luat, acel comision servind pentru o eventuala indestulare a bancii in cazul in care imprumutatul nu executa sau bunul ipotecat se depreciaza valoric, este urmarit de un tert sau devine greu ori imposibil de valorificat, cu alte cuvinte plata  comisionului de administrare  ajunge sa devina o garantie suplimentara pe langa acea ipoteca de rang I .
      Comisionul de administrare este in mod aparent descris intr-un limbaj usor inteligibil, acest limbaj este lesne de deslusit  numai la nivelul formei sale, altfel spus, desi exista preocuparea bancii de a da o explicatie pentru perceperea comisionului de administrare, in fapt justificarea data comisionului nu are nicio legatura cu administrarea creditului, cu costul acestei administrari in sensul art.36 alin.3 din O.U.G nr.50/2010, ci in acest mod se continua incasarea mascata a comisionului de risc, opinia tribunalului fiind aceea ca un consumator cu nivel mediu de pregatire nu putea cunoaste ca in fapt banca ii impune un comision de aceeasi natura cu cel la care tot banca parea ca a renuntat.
       Altfel spus, din moment ce banca nu a definit in mod convingator comisionul intitulat „de risc”, atunci nici consumatorul nu putea in mod diligent observa ca se continua incasarea aceluiasi comision sub denumirea „de administrare”, practic imprumutatul putea sesiza ca este vorba de unul si acelasi comision daca cel initial ar fi fost bine explicitat or, comisionul a ajuns sa fie corespunzator lamurit numai dupa ce a fost intitulat „de administrare”, drept pentru care tribunalul  va aprecia ca acea clauza care se refera in mod expres la comisionul de administrare nu este formulata intr-un limbaj usor inteligibil, pentru ca aparent clauza defineste niste situatii care expun banca unor riscuri legate nu de creditarea in sine, ci de evenimente care tin de rambursarea creditarii si, in fapt, acele situatii nu reprezinta fundamentele unui comision de administrare ci ale celui de risc, pe care banca si-a propus sa il elimine.
      In aceste conditii se apreciaza ca acest comision de administrare, asa cum este in mod expres justificat in cele doua acte aditionale, nu este decat un nou comision, redenumit impropriu „de administrare”, comisionul se grefeaza pe o situatie contractuala neschimbata, cu alte cuvinte riscurile pe care banca le invoca odata cu incheierea celor doua acte aditionale, constituie riscuri prezente inca de la semnarea conventiei de credit, fara ca acest comision sa fie echivalentul unor produse sau servicii suplimentare solicitate de consumator si neprevazute in contractul initial sau neoferite la momentul semnarii contractului initial,  astfel ca acest tip de comision este interzis si din perspectiva art.35 alin.1 lit.b din O.U.G nr.50/2010.
      In consecinta, se va aprecia ca nici  acest comision de administrare nu a fost negociat din punct de vedere al fondului sau,  practic partile nici nu aveau dreptul sa negocieze un comision nereglementat de legislatia specifica, respectiv un comision  care sa acopere riscul creditului si pe care insasi banca l-a eliminat din contractul initial, comisionul trebuind a fi calificat din punct de vedere al justificarii si ratiunii sale si nu a denumirii care i s-a atribuit.
      Un comision nou introdus prin actele aditionale si care in niciun caz nu a fost justificat in scris sa functioneze ca un comision de administrare credit, este un comision  interzis de art.35 alin.1 lit.b din O.U.G nr.50/2010, astfel ca in mod invariabil ajunge sa fie  un comision nenegociat, partile putand negocia numai comisioane permise de art.36 alin.1 din O.U.G nr.50/2010, drept pentru care din moment ce comisionul clasic de risc a fost declarat prin cele de mai sus ca producand un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor , clauza in discutie fiind in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei – credinte,  atunci  de buna seama ca acelasi comision redenumit comision de administrare produce acelasi dezechilibru si in aceleasi conditii, clauza referitoare la acest comision fiind susceptibila de evaluare ca abuziva.
       Dispozitiile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 nu pot fi opuse, cata vreme asa cum s-a aratat mai sus, clauza comisionului de administrare nu transpare intr-un limbaj usor inteligibil la nivelul continutului sau concret ci doar la nivelul formei sale, in fapt sub expresii si cuvinte coerente ascunzandu-se mecanismul incoerent si incorect al comisionului de risc grefat pe un contract de credit  acoperit din punct de vedere al riscurilor prin garantarea imprumutului cu o ipoteca de gradul I si cu cesionarea politei de asigurare a imobilului in favoarea bancii.
      Asa fiind, solutia primei instante de a constata caracterul abuziv al comisionului de risc si a comisionului de administrare, este legala si temeinica, drept pentru care in baza art.480 alin.1 NCPC apelul SC V. R. SA va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de parata SC V. R. SA, cu sediul in mun. Bucuresti, ......., ...., in contradictoriu cu intimatii A. F. si A. M. G., domiciliati in …………., impotriva sentintei civile nr..../...08.2014 a Judecatoriei  Sfantu Gheorghe, pe care o pastreaza.
Definitiva.
      Pronuntata in sedinta publica din 08.01.2015.

         PRESEDINTE                               JUDECATOR                      GREFIER