InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Loviri cauzatoare de moarte. Omor deosebit de grav.

(Sentinta penala nr. 124/P din data de 15.06.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Loviri si alte vatamari; Omor | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Loviri cauzatoare de moarte.                                             
Omor deosebit de grav.                                                    
Latura subiectiva



      Sentinta penala nr.124/P/15.06.2009



Sub numarul 1213/103 din 13 martie 2009, a fost inregistrat la instanta rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt, prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav, prevazuta de art. 174, 176 lit. e Cod penal.
In actul de sesizare al instantei s-a retinut ca, in seara zilei de 11 ianuarie 2009, inculpatul a lovit-o pe concubina sa,  care era insarcinata, cu pumnul in zona fetei, acesta cazand si, urmare a lovirii de pardoseala, s-a  produs decesul.
In cursul cercetarii judecatoresti, la termenul din 22 aprilie 2009, mama victimei, s-a constituit parte civila cu sumele de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentand cheltuieli de inmormantare si pentru pomenirile ulterioare, 50.000 lei, cu titlu de daune morale, solicitand si obligarea inculpatului la plata de despagubiri periodice pentru copilul minor pe care acesta il avea cu  victima, in cuantum de 25% din venitul minim pe economia nationala.
La acelasi termen s-a procedat la audierea inculpatului, acesta declarand ca s-a certat cu victima, deoarece aceasta era geloasa, a vrut sa plece si, in momentul in care concubina sa a incercat sa il opreasca, a lovit-o cu cotul in zona fetei, acesta cazand si lovindu-se la cap.
In instanta au fost audiati martorii  din ale caror declaratii rezulta ca intre victima si inculpat erau dese conflicte violente, iar in seara zilei de 11 ianuarie 2009, victima a mers la domiciliul inculpatului impreuna cu minorul rezultat din relatia lor de concubinaj. Martorii au fost anuntati in acea noapte, de organele de politie, ca victima este decedata in locuinta inculpatului.
Din analiza probatoriului administrat atat in cursul urmaririi penale cat si al cercetarii judecatoresti, respectiv procesul verbal de cercetare la fata locului, raportul medico-legal de necropsie, copia certificatului de nastere a minorului, adresa nr. 498 din 3 februarie 2009 a Primariei Comunei Tarcau, declaratia partii civile, declaratiile martorilor, coroborate cu declaratiile inculpatului, instanta retine urmatoarele:
Inculpatul domiciliaza in comuna Focuri, sat Fantanele, judetul Iasi, insa de cativa ani lucra la o vila in constructie, situata in comuna Tarcau, sat Cazaci, judetul Neamt, apartinand martorului.
In toata aceasta perioada, inculpatul a locuit intr-o cladire anexa a vilei. Acesta a cunoscut-o pe victima, care locuia la bunicii sai materni in comuna Tarcau, sat Cazaci, respectiv la familia Cioanca, intrucat mama ei era plecata la munca in Italia.
Inculpatul a intretinut relatii de concubinaj cu victima si aveau impreuna un copil minor , in varsta de 1,3 ani.
Inculpatul, de-a lungul perioadei de convietuire s-a manifestat agresiv fata de concubina sa – victima si o agresa din motive de gelozie.
Pentru acest motiv, atat mama, cat si rudele victimei i-a solicitat acesteia sa nu se mai intalneasca cu concubinul ei.
Chiar daca locuinta unde statea victima se afla la circa 2 km de vila in constructie unde locuia inculpatul, aceasta mergea in repetate randuri in vizita la el, continuandu-si relatia de concubinaj, fiind si insarcinata.
Anterior conflictului, cei doi concubini au mers la medic, iar inculpatul cunostea ca victima este insarcinata si stia clar ca nou nascutul va fi un baietel.
In dupa amiaza zilei de 11.01.2009, victima a plecat de la locuinta rudelor, in vizita la concubinul sau. Cei doi s-au uitat la televizor, apoi la un moment dat, intre ei a fost o discutie divergenta in care victima ii reprosa inculpatului ca ar fi fost iarasi la un bar de pe raza satului, unde s-a intalnit cu alte persoane de sex feminin.
Enervat, inculpatul a vrut sa plece si, deoarece victima a vrut sa-l opreasca, apucandu-l de haina, acesta a agresat-o, lovind-o cu cotul in zona fetei. Urmare a loviturii primite, victima a cazut, lovindu-se cu capul de pardoseala.
Vazand ca partea vatamata nu se mai ridica de jos, inculpatul a sunat la fratii sai, care erau plecati acasa in judetul Iasi. Acestora le-a spus ca a lovit victima, ca aceasta nu mai traieste si ca el se va duce sa se spanzure.
Unul din frati, respectiv, martorul temandu-se ca inculpatul se va spanzura, a sunat la dispeceratul 112 Iasi, unde a relatata cele povestite de fratele sau. De aici i s-a facut legatura la serviciul 112 din judetul Neamt, unde de asemenea a povestit aspectele relatate de fratele sau.
Intre timp si inculpatul a sunat la serviciul de urgenta 112 Piatra Neamt, insa nu a relatat situatia reala ci a spus doar ca victima ar fi cazut,   s-ar fi lovit accidental si a decedat. In momentul in care a sosit ambulanta s-a incercat resuscitarea victimei, insa aceasta era deja decedata.
Din raportul medico legal de necropsie a rezultat ca moartea victimei a fost violenta. Ea s-a datorat hemoragiei meningee, difuze consecutiv unui traumatism cranio-facial, cu fractura de ram mandibular drept.
Leziunile traumatice tanato-generatoare pledeaza prin producerea lor printr-un mecanism de lovire activa, cu corp dur, urmata de caderea victimei (acceleratie-deceleratie).
Intre leziunile traumatice si deces exista legatura de cauzalitate directa si neconditionata.
De asemenea, s-a stabilit ca la momentul producerii decesului, victima prezenta o sarcina cu fat de sex masculin, in varsta de 17-18 saptamani.
La termenul din 10 iunie 2009, inculpatul, prin aparator, a solicitat schimbarea incadrarii a faptei din infractiunea de omor deosebit de grav, prevazuta de art. 174, 176 lit. e Cod penal, in infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevazuta de art. 183 Cod penal.
Raportat la probatoriul administrat in cauza, instanta constata ca fapta inculpatului intruneste elemenetele constitutive ale infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevazuta de art. 183 Cod penal, motivat de urmatoarele:
Ceea ce deosebeste infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte de infractiunea de omor savarsit cu intentie indirecta este imprejurarea ca, desi la ambele infractiuni, loviturile sunt comise cu intentie, in cazul primei infractiuni moartea victimei se produce din culpa, inculpatul neprevazand acest rezultat, desi trebuia si putea sa-l prevada, iar in cazul celei de a doua infractiuni, rezultatul letal a fost prevazut iar inculpatul, cu toate ca nu l-a urmarit sau dorit, l-a acceptat in mod constient. In consecinta, este necesar a se stabili pozitia subiectiva a inculpatului, intentia cu care acesta a actionat.
In cauza, avand in vedere faptul ca inculpatul nu a folosit in comiterea infractiunii un obiect apt a produce moartea, ca nu a lovit victima intr-o zona vitala ci, a aplicat doar o lovitura victimei cu cotul in zona fetei, lovitura in urma careia aceasta a cazut si s-a lovit cu capul de pardoseala, se apreciaza ca nu a existat in intentia autorului faptei uciderea victimei. Faptul ca acesta a avut si anterior comiterii faptei o atitudine violenta fata de victima, aceasta fiind deseori lovita de inculpat, nu induce concluzia ca acesta urmarea uciderea victimei, in conditiile in care nu s-a facut dovada aplicarii unor lovituri de mare intensitate care sa impuna ingrijiri medicale, la dosar nefiind depus niciun certificat medico-legal care sa ateste leziuni grave determinate de violentele exercitate de inculpat.
Fata de cele retinute mai sus, in temeiul art. 334 Cod procedura penala, instanta urmeaza sa dispuna schimbarea incadrarii juridice a faptei din infractiunea prevazuta de art. 174, 176 lit. e Cod penal, in infractiunea prevazuta de art. 183 Cod penal.
In baza acestui text de lege si a dispozitiilor art. 345 Cod procedura penala, instanta urmeaza sa aplice inculpatului o pedeapsa, la individualizarea careia se va avea in vedere dispozitiile art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei, care rezulta din modalitatea violenta de comitere si din urmarile produse si, persoana inculpatului, care desi are antecedente penale, a fost reabilitat de drept, a recunoscut savarsirea infractiunii, situatii ce justifica stabilirea cuantumului pedepsei la limita minimului special prevazut de textul sanctionator.
In conditiile si pe durata prevazuta de art. 71 al. 2 Cod penal se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal.
In cauza nu se impune interzicerea dreptului de a vota, intrucat interzicerea acestui drept contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin hotararea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. In motivarea acestei hotarari s-a retinut ca, indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea celor condamnati din campul persoanelor cu drept de vot, neexistand nicio legatura intre interdictia votului si scopul pedepsei, de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorilor.
De asemenea, la comiterea infractiunii inculpatul nu s-a folosit de nicio profesie, functie sau activitate, astfel incat nu se impune interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. c Cod penal.
Avand in vedere ca prin interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. d si e Cod penal s-ar aduce atingere vietii private si de familie, fapt ce ar contraveni Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in cauza nu se impune aplicarea dispozitiilor art. 71 Cod penal cu privire la drepturile parintesti.
In baza art. 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului perioada retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 12 ianuarie 2009 si pana la zi.
Raportat la pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa si la faptul ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica, avand in vedere natura infractiunii si consecintele produse, in baza art. 350 Cod procedura penala se va mentine starea de arest a inculpatului.
Cu ocazia audierii sale in instanta, inculpatul a declarat ca este de acord sa achite partii civile sumele solicitate cu titlu de daune materiale, daune morale si despagubiri periodice pentru minorul nascut la data de 26 octombrie 2007. Avand in vedere principiul disponibilitatii partilor, care are aplicabilitate in latura civila, in baza art. 14 si 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod civil, instanta urmeaza sa admita cererea si sa oblige pe inculpat la plata daunelor solicitate si a despagubirilor periodice pentru minor, avand in vedere faptul ca acesta se afla la partea civila, iar din adresa nr. 498 din 3 februarie 2009 a Primariei Comunei Tarcau rezulta ca s-a propus Directiei Generale de asistenta Sociala si Protectia Copilului Neamt ca fata de minor sa se ia masura plasamentului familial la bunica materna.
Ca o consecinta a condamnarii, in temeiul art. 191 Cod procedura penala si art. 193 Cod procedura penala, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat si a celor facute de partea civila in cauza, reprezentand onorariu avocat.



Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Loviri si alte vatamari; Omor

EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Decizie nr. 1168/C din data de 22.11.2017
CONTESTA?IA LA EXECUTARE FORMULATA DE UN CREDITOR IPOTECAR, BANCA, PRIN CARE SE SOLICITA ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE DISTRIBUIRE A PRE?ULUI IN CARE SE REGASESC ?I SUMELE DE BANI DISTRIBUITE ALTOR EXECUTORI JUDECATORE?TI CARE AU INCEPUT EXECUTAREA ACELUI - Decizie nr. 25/RC din data de 10.04.2017
OBLIGA?IA DE ELIBERARE A PA?APOARTELOR – MINORI NEINCLU?I IN CERTIFICATELE DE CETA?ENIE ALE PARIN?ILOR - Sentinta civila nr. 620/C din data de 09.05.2017
ACORDAREA DESPAGUBIRII PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI - Decizie nr. 140/AC din data de 08.05.2017
EXPRESIA BUNEI CREDIN?E LA INCHEIEREA ?I EXECUTAREA CONTRACTULUI, IN CONTEXTUL IN CARE NU A FOST DUBLATA PRINTR-O CLAUZA IDENTICA, IN FAVOAREA INTIMATULUI, APLICABILA IN SITUA?IA INCETARII CONTRACTULUI DIN CULPA FURNIZORULUI - Decizie nr. 186/AC din data de 22.05.2017
ACORDAREA DE DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII DE TELEFONIE - Decizie nr. 201/AC din data de 07.06.2017
CONTRAVALOAREA JUSTEI DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI CU TELEKOM SA INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI CONTRACTUALE DE 24 DE LUNI. - Decizie nr. 20/Ac din data de 16.01.2017
SUSPENDARE EXECUTARE ACT EMIS DE AUTORITA?ILE LOCALE - Sentinta civila nr. 1163/C din data de 07.11.2017
AC?IUNE IN CONSTATARE CLAUZE ABUZIVE - Sentinta civila nr. 15/AC din data de 16.01.2017
SUSPENDARE DISPOZI?IEI ?EFULUI POLI?IEI RUTIERE PRIN CARE SE SUSPENDA DREPTUL DE CONDUCERE - Sentinta civila nr. 840/C din data de 11.08.2017
FAPTA ILICITA IMPUTATA PARATEI DE COCONTRACTANTUL SAU CE CONSTA IN OMITEREA INDEPLINIRII OBLIGA?IILOR ASUMATE PRIN CONVEN?IE - Sentinta civila nr. 728/C din data de 14.06.2017
CESIUNEA CREAN?ELOR REZULTATE DIN CONTRACTELE INCHEIATE CU INSTITU?IILE PUBLICE - Sentinta civila nr. 618/C din data de 09.05.2017
CONTESTA?IE LA EXECUTARE – SUSPENDARE EXECUTARE - Decizie nr. 70/AC din data de 27.02.2017
OBLIGATIVITATEA PROCEDURII PREALABILE IN CAZUL ATACARII IN INSTAN?A A HOTARARII CONSILIULUI LOCAL - Sentinta civila nr. 916/C din data de 19.09.2017
ACORDAREA DIFEREN?EI DE SALARIU REPREZENTAND INCLUDEREA PREMIULUI ANUAL IN SALARIUL LUNAR - Sentinta civila nr. 780/C din data de 27.06.2017
PRETEN?II - Sentinta civila nr. 479/C din data de 29.03.2017
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Sentinta civila nr. 1168/C din data de 22.11.2016
ACORDUL NOTARIAL AL VECINILOR PENTRU ELIBERAREA AUTORIZA?IEI DE CONSTRUIRE - Sentinta civila nr. 665/C din data de 23.05.2017
TERMENUL DE EMITEREA DECIZIEI DE IMPUTARE CONFORM ART. 85 DIN LEGEA NR. 188/1999 - Sentinta civila nr. 747/C din data de 20.06.2017
Drept procesual civil. Ordinul de protec?ie vizeaza ?i categoria afinilor. - Decizie nr. 63 din data de 12.01.2016