Motivarea incheierii de mentinere a masurii arestului preventiv trebuie facuta cu mare atentie pentru a nu incalca prezumtia de nevinovatie. Incompatibilitatea judecatorului care se pronunta pe vinovatia inculpatului. Consecinte.

      Prin incheierea din data de 03.02.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr.7457/110/2008, in temeiul art.300/2 Cod procedura penala, raportat la art.160/b Cod procedura penala, s-a mentinut arestarea preventiva  a inculpatului A.C., in prezent aflat in Penitenciarul Bacau, cercetat pentru savarsirea infractiunii de omor, prevazuta de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
      S-a respins cererea de revocare a masurii arestului preventiv, precum si cererea de inlocuire a masurii arestului preventiv, cu masura obligarii de a nu parasi tara sau masura obligarii de a nu parasi localitatea.
      Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a retinut urmatoarele:
      Analizand masura arestarii preventive, astfel cum a fost luata initial, prelungita si mentinuta ulterior, precum si actele si lucrarile din dosarul de urmarire penala, tribunalul retine ca inculpatul Anton Constantin a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de omor, prevazuta si pedepsita  de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
      Fapta acestuia, consta in aceea ca in noaptea de 11/12.10.2008, in garajul sau din municipiul Bacau, str.L. a ucis-o pe victima S.L., aplicandu-i multiple si intense lovituri cu pumnii, cu picioarele si cu diverse obiecte peste tot corpul.
      Inculpatul a fost arestat prin incheierea de sedinta din 3.10.2008, considerand ca in cauza sunt intrunite dispozitiile art.148 lit.”b” si „f” C.pr.penala.
      Ulterior, prin incheierea din 15.10.2008 a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpat, impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva (dosar nr.6062/110/2008 al Curtii de Apel Bacau).
      Masura a fost prelungita si mentinuta de Tribunalul Bacau la 04.12.2008 si 23.12.2008.
      La termenul de judecata din 06.01.2009, s-a pus in discutie starea de arest a inculpatului.
      Potrivit art.139 alin.2 Cod procedura penala, asa cum a fost modificat prin Legea 356/2006, instanta are dreptul si obligatia de a verifica legalitatea luarii masurii preventive, la termenul de judecata sau atunci cand solutioneaza cereri privitoare la aceste masuri, chiar daca incheierea prin care s-a dispus luarea unei masuri a ramas definitiva, fie prin nerecurare, fie prin solutionarea recursului si chiar daca ulterior a ramas definitiva, a fost prelungita sau mentinuta masura preventiva. Aceasta inseamna ca hotararea prin care s-a dispus anterior luarea unei masuri preventive, nu are autoritate de lucru judecat pentru ca legalitatea dispunerii masurii urmeaza a forma obiectul unei permanente cenzuri a unui permanent control, instanta fiind obligata sa dispuna oricand revocarea masurii pe motiv de nelegalitate. Constatarea unei astfel de nelegalitati, dintr-o incheiere anterioara, ori a inexistentei unui temei de motivare duce la revocarea masurii si punerea in libertate a inculpatului.
      Astfel, de fiecare data, la fiecare termen de judecata, instanta verifica daca sunt sau nu intrunite conditiile cerute de dispozitiile art.143, 148 Cod procedura penala.
      Pentru mentinerea arestarii preventive este necesar sa subziste cumulativ urmatoarele conditii: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penale si b) sa existe probe din care sa rezulte unul din conditiile prevazute de art.148 Cod procedura penala. 
      Cu privire la prima conditie, tribunalul, asa cum am aratat mai sus, retine ca probatoriul care s-a administrat pana la aceasta data, demonstreaza ca exista probe si indicii temeinice ca inculpatul Anton Constantin a savarsit fapta prevazuta de legea penala.
      Cu privire la cea de-a doua conditie, respectiv existenta vreunuia din cazurile prevazute de art.148 Cod procedura penala, tribunalul considera ca inculpatul A.C.  se afla in situatiile prevazuta de art.148 alin.1 lit.b si f  Cod procedura penala avute in vedere la  luarea masurii arestului-preventiv.
      In ceea ce priveste temeiul arestarii preventive prevazut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedura penala: „exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba”, intrucat a avut o tentativa de suicid si un refuz de hrana, fiind in prezent internat in Penitenciarul Spital Targu Ocna, datorita starii sale de sanatate.
      Avand in vedere ca nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, dosarul fiind la primul termen de judecata, constata ca temeiurile care au dus la luarea, prelungirea si mentinerea arestarii preventive nu s-au schimbat.
      Impotriva acestei incheieri, in cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
      Recursul nu a fost motivat in scris, iar in sustinerile orale facute si prin aparatorul desemnat din oficiu, s-a sustinut ca aceasta este nelegala si netemeinica deoarece prin motivarea atat a incheierii precedente de mentinere a masurii arestului preventiv din data de 06.01.2009, cat si a incheierii recurate, magistratul s-a antepronuntat, sustinand in considerentele incheierilor, in mod expres, ca in cauza sun probe din care rezulta ca inculpatul a savarsit infractiunea pentru care a fost trimis in judecata.
      Apoi, recurentul-inculpat a sustinut in mod constant ca nu a savarsit infractiunea pentru care a fost trimis in judecata si instanta nu a motivat corespunzator subzistenta in cauza a temeiurilor avute in vedere la luarea masurii arestului preventiv, ca de altfel nici respingerea cererilor de revocare a masurii arestului preventiv si de inlocuire  a masurii arestului preventiv cu obligarea de a nu parasi localitatea sau tara.
      Analizand incheierea recurata in raport  de motivele de recurs invocate si examinand-o sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea a constatat ca recursul este fondat si urmeaza a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
      Prin incheierea de sedinta din 13.10.2008, pronuntata de Tribunalul Bacau, in temeiul art.149/1 alin.9 si 10 Cod procedura penala, cu art.148 lit.b si f Cod procedura penala, s-a dispus arestarea recurentului-inculpat pentru o durata de 29 de zile, incepand cu data de 13.10.2008.
      In temeiul art.155 Cod procedura penala, art.300/1, cu art.160 Cod procedura penala, respectiv, art.300/2, cu art.160/b Cod procedura penala, s-a dispus prelungirea duratei masurii arestului preventiv, respectiv mentinerea masurii arestului preventiv.
      In conformitate cu dispozitiile art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b Cod procedura penala, „In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
      Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.
      Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive.”
      Motivarea incheierii de mentinere a masurii arestului preventiv trebuie facuta cu mare atentie pentru a nu incalca prezumtia de nevinovatie (Hotararea Gerard Bernard contra Frantei din data de 26.09.2006).
      In jurisprudenta sa referitoare la art.6 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care consacra prezumtia de nevinovatie, Curtea a statuat ca aceasta este incalcata atunci cand o decizie judiciara referitoare la un acuzat reflecta sentimentul ca este vinovat, cata vreme vinovatia sa nu a fost legal stabilita;  este suficienta, chiar in lipsa unei constatari formale, o motivare care sa dea de gandit ca judecatorul considera persoana respectiva ca fiind vinovata, de aici rezultand importanta termenilor folositi de agentii statului in motivarile pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta ca fiind vinovata de savarsirea unei infractiuni (Hotararea Daktaras contra Lituania nr.42095/98).
      Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca trebuie facuta o distinctie intre hotararile care reflecta sentimentul vinovatiei persoanei acuzate si cele care se limiteaza sa descrie o stare de suspiciune. Primele incalca prezumtia de vinovatie, in timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art.6 din Conventie (Hotararea Leutscher contra Olandei din data de 26.03.2006).
      Instantele care statueaza cu privire la mentinerea sau nu a masurii arestului preventiv nu pot face acest lucru decat examinand probele dosarului si trebuie sa-si motiveze hotararile nu numai prin elemente de drept, ci si prin elemente de fapt.
      Pronuntandu-se cu privire la o eventuala mentinere in stare de arest, instantele apreciaza sumar datele disponibile pentru a determina daca la o prima vedere, banuielile de carte este acuzat au consistenta. Nu s-ar putea asimila banuielile cu o constatare a culpabilitatii (Hotararea Gosselin contra Franta din data de 06.04.2004).
      De aceea hotararile privind mentinerea starii de arest trebuie sa constate doar existenta unor motive plauzibile pentru o banuiala legitima si nu sa constate vinovatia persoanei private de libertate.
      Examinand incheierea recurata in raport cu aspectele prezentate mai sus, Curtea constata ca prima instanta prin incheierea anterioara de mentinere a masurii arestului preventiv din data de 06.01.2009 –fl.25-27, prin modul prin care a motivat incheiere, a incalcat prezumtia de vinovatie prevazuta de art.5/2 Cod procedura penala, precum si de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale,  aratand in mod expres ca in cauza sunt probe din care rezulta ca inculpatul a savarsit infractiunea pentru care este trimis in judecata.
      Prin modalitatea in care a motivat incheierea din data de 06.01.2009, deoarece magistratul-judecator s-a pronuntat cu privire la vinovatia inculpatului, acesta a devenit incompatibil a se pronunta atat cu privire la starea de arest a inculpatului, cat si pe fondul cauzei.
      Acelasi mod de motivare a incheierii a folosit prima instanta si in incheierea recurata, de altfel, incheierea recurata este o copie fidela a incheierii anterioare de mentinere a starii de arest preventiv.                   
      Asa cum este cunoscut, pentru luarea si mentinerea masurii arestului preventiv, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
> sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;
> sa existe probe din care sa rezulte vreunul dintre cazurile prevazute de art.148 Cod procedura penala si;
> sa fie in interesul urmaririi penale arestarea invinuitului sau inculpatului;
      Ori, intrucat prima instanta a motivat ca inculpatul a savarsit infractiunea pentru care inculpatul este trimis in judecata, s-a pronuntat asupra uneia dintre conditiile esentiale ale luarii sau mentinerii masurii arestului preventiv.
      Apoi, persistenta motivelor plauzibile de a banui persoana arestata de savarsirea unei infractiuni este o conditie sine qua non  de regularitate  a mentinerii in detentie.
      Insa, dupa un anumit timp, existenta acestor motive plauzibile nu mai este suficienta pentru a justifica detentia preventiva.
      O banuiala puternica privind comiterea de inculpat a unei infractiuni grave poate justifica initial detentia.
      Insa, dupa o anumita perioada, ea nu mai este suficienta, fiind necesare alte motive care sa justifice continuarea privarii de libertate (Hotararea Hass contra Poloniei din data de 07.11.2006.
      In acest caz, potrivit si jurisprudentei C.E.D.O, trebuie ca instanta sa motiveze daca celelalte motive avute in vedere la luarea masurii arestului preventiv continua sa legitimeze privarea de libertate si daca acestea se dovedesc „pertinente” si „suficiente”( Hotararea Calleja contra Maltei din data de 07.04.2005).
      Instantele au obligatia de indica motivele specifice pentru mentinerea in detentie (Hotararea Khudoyorov contra Rusiei din 08.11.2005).
      Numai daca se indica motivele pe care se bazeaza incheierea de mentinere a masurii arestului preventiv se poate exercita un control judiciar (Hotararea Calmanovici contra Romaniei din data de 01.08.2008).        
Arestarea recurentului-inculpat s-a dispus, asa cum se arata, in temeiul art.148 alin.1 lit.b si f Cod procedura penala.
      Pentru retinerea dispozitiilor art.148 alin.1 li.b Cod procedura penala, respectiv „exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba”.
      Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca un asemenea risc trebuie evaluat in concret.
      Zadarnicirea aflarii adevarului trebuie sa se realizeze prin modalitatile descrise de legiuitor.
      Pe de alta parte, influentarea unor subiecti ai procesului penal, in acest context, trebuie sa se sprijine pe date reale si nu pe banuieli extrase din interferentele pe care prezenta cauza le-ar avea asupra persoanelor denuntatoare, a celorlalti inculpatii si chiar a martorilor.
      Astfel ca, prima instanta avea obligatia sa motiveze daca in cauza sunt indeplinite aceste conditii. 
      Referitor la incidenta in cauza a  prevederilor art.148 alin.1 lit.f Cod procedura penala, acest text cere o conditie in plus - in sensul ca trebuie sa existe probe ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
      Ori, acest lucru trebuia motivat de prima instanta, iar numai enuntat, acesta cu atat mai mult cu cat pericolul concret se atenueaza prin trecerea timpului.
      De altfel, conform jurisprudentei C.E.D.O. riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie sa fie apreciat in mod abstract, motivarea instantei nu se poate margini doar la natura infractiunii in cauza (Hotararea Bouchet contra Frantei din 20.03.2001, Johannes Joseph Marie Elise contra Olandei, din 05.07.2007, etc.). 
      Se motiveaza ca mentinerea masurii arestului  preventiv se justifica si deoarece: „…nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, dosarul fiind la primul termen de judecata”.
      Ori, aceasta era situatia la termenul din data de 06.01.2009, deoarece la termenul de judecata din 03.02.2009, a fost audiat inculpatul-fl.45-46,  partea civila D.C.-fl.47 si au fost audiati  patru din cei cinci martori din lucrari-fl.48-51, ramanand de audiat doar martora D.F,.
      Aceste aspecte au fost invocate si de aparatorul inculpatului la prima instanta, dar  instanta nu a motivat nici acest motiv, ca de altfel, nici unul dintre motivele invocate de inculpat prin aparator in sustinerea cererilor de revocare a masurii arestului preventiv, sau de inlocuire cu masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara.  
      In aceasta situatie prima instanta, in raport de justificarea folosita in incheierea anterioara de mentinere a masurii arestului preventiv, trebuia sa motiveze de ce se justifica mentinerea starii de arest, deoarece C.E.D.O, a statuat ca desi expresia „starea probelor”, poate justifica detentia initiala, dupa trecerea unui timp si administrarea probelor, acest lucru nu mai poate justifica singur mentinerea in stare a arest a inculpatului.   
      Deoarece intre solutia de mentinere a masurii arestului preventiv si cele de respingere a cererii de revocare a masurii arestului preventiv si a cererilor de inlocuire a acestei masuri preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea exista o solutie foarte stransa si vazand si practica C.E.D.O, Curtea va casa incheierea recurata si cu privire la aceste aspecte.
      De altfel, din examinarea incheierii recurate, rezulta ca aceste cereri nu au fost discutate in contradictoriu, procurorul nepunand concluzii cu privire la aceste cereri, iar respingerea acestor cereri nu a fost motivata de prima instanta.      
      Pentru toate aceste considerente, in temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, a fost admis  recursul declarat de recurentul-inculpat numai cu privire la mentinerea masurii arestului preventiv, la  respingerea cererii de revocare a starii de arest si a cererii de inlocuire a masurii arestului preventiv  cu obligarea de a nu parasi tara, respectiv, localitatea, a fost casata incheierea recurata si s-a trimis cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, aceleasi instante – Tribunalul Bacau.