InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bacau

LEGEA 360/2002. CONTESTAREA SCHIMBARII NATURII ACTIVITATII POLITISTULUI. CODUL LEGAL PRIVIND POSIBILITATEA SCHIMBARII

(Sentinta comerciala nr. 43 din data de 24.02.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice | Dosare Curtea de Apel Bacau | Jurisprudenta Curtea de Apel Bacau

LEGEA 360/2002. CONTESTAREA SCHIMBARII NATURII ACTIVITATII POLITISTULUI. CODUL LEGAL PRIVIND POSIBILITATEA SCHIMBARII

Masura schimbarii naturii activitatii politistului nu este exceptata de la controlul judecatoresc. Schimbarea poate fi admisa in interesul serviciului doar ca urmare a unei evaluari.
Prin sentinta civila nr. 43/24.02.2006 s-a admis actiunea si s-a anulat masura de mutare a reclamantului de la Serviciul politiei rutiere la Sectia 2 – Politia municipiului Bacau.
Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta sub nr.1992/2005 reclamantul A. F. a chemat in judecata paratii Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul de Politie al Judetului Bacau in contradictoriu cu care a solicitat:
- anularea masurii de mutare a sa de la Serviciul politiei rutiere la o alta formatiune din cadrul I.P.J. Bacau, dispusa prin ordinul M.A.I. nr.S/34009/23.02.2005, in urma controlului efectuat de o echipa de ofiteri din Corpul de control al ministrului; 
- recunoasterea dreptului sau de agent de politie rutiera la formatiunea din care face parte;  
- suspendarea executarii actului nr.S/34009/23.02.2005 pana la solutionarea actiunii in fond.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat urmatoarele:
In urma controlului efectuat in perioada 24.01-4.02.2005, prin ordinul contestat s-a dispus schimbarea sa din functia de agent de politie rutiera si mutarea la o alta formatiune, pe motiv ca nu a obtinut 22 puncte la testarea cu chestionarul pentru obtinerea permisului de conducere. Masura dispusa este abuziva, netemeinica si nelegala intrucat: nu a mai avut loc retestarea pentru care fusese convocat la data de 28.02.2005; au fost incalcate prevederile art.22 pct.7 din Legea nr.360/2002; nu a fost sanctionat disciplinar niciodata, iar la evaluarea de la sfarsitul fiecarui an a obtinut calificativul “bun” si “foarte bun”;  Legea nr.360/2002 nu prevede masura de schimbare din functie pe motivul nepromovarii unui chestionar de circulatie; cele doua testari s-au tinut la sediul I.P.J. Bacau, dupa 8 ore de munca.
Prin intampinare, cei doi parati au invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, motivata de faptul ca reclamantului nu i-a fost vatamat un drept recunoscut de lege, astfel cum se cere prin art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004; in cauza nu exista un conflict, ci a unei evaluari profesionale. Pe fondul cauzei, paratii au sustinut ca masura contestata a fost dispusa in baza art.45 din Ordinul M.A.I. nr.300/2004, avandu-se in vedere rezultatele la cele doua testari, precum si dispozitiile art.46 si 47 din Legea nr.36/2002.
La termenul din 6.06.2005 reclamantul si-a completat oral actiunea, solicitand anularea dispozitiei nr.S/100/ 2005 a I.P.J. Bacau.
La termenul din 11.07.2005 reclamantul a invocat exceptia de nelegalitate a art.45 din Ordinul M.A.I. nr.300/2004. Incheierea din 15.07.2005 prin care Curtea de Apel Bacau a respins aceasta exceptie a fost casata de Inalta Curte de Casatie si justitie prin decizia nr.4264 din 15.08.2005, cauza fiind trimisa aceleiasi  instante pentru rejudecarea exceptiei de nelegalitate in prezenta actului supus controlului de legalitate.
Rejudecand exceptia, prin incheierea din 25.10.2005, Curtea de Apel Bacau a admis-o constatand nelegalitatea art.45 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.300/21.06.2004 in ceea ce priveste eliberarea din functia de executie. Aceasta incheiere a fost  mentinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie care, prin decizia nr.5688/25.11.2005, a respins ca nefondate recursurile declarate de cei doi parati.
Examinand actele si lucrarile dosarului, curtea de apel constata urmatoarele:
In fapt,
In perioada 24.01-4.02.2005 o comisie constituita din inspectori ai Corpului de control al ministrului si specialisti din directiile centrale din Ministerul Administratiei si Internelor si Inspectoratul General al Politiei Romane a verificat si evaluat legalitatea, calitatea si finalitatea serviciului politienesc la I.P.J. Bacau si structurile componente, rezultatele controlului fiind consemnate in raportul inregistrat sub nr.S/34009/11.02.2005. La capitolul IV, raportul cuprinde concluziile rezultate in urma evaluarii performantelor profesionale realizate la nivelul serviciilor din structura inspectoratului; in ceea ce priveste activitatea de supraveghere si control a circulatiei rutiere (pct.4.6.), asigurata de 16 ofiteri, 50 agent8I de politie si 3 personal contractual (cu 13 functii vacante de agent; subcomisia a constatat, intre altele, ca slaba pregatire profesionala a agentilor de politie rutiera a stat la baza “neimplinirilor profesionale” si a “determinat dificultati serioase de interventie si prevenire a evenimentelor rutiere”; cu ocazia testarii efectuate pe timpul inspectiei numai 56,8% dintre agenti au fost declarati admisi, iar in urma retestarii au ramas 10 restantieri, acestia “urmand sa fie redistribuiti la alte formatiuni operative de pe raza judetului”.
Ulterior, prin dispozitia nr.S/100/4.04.2005 a Sefului I.P.J. Bacau, in baza art.46 lit.a) din Legea nr.360/2002, art.45 si art.112 din Ordinul 300/2004, O.G. nr.38/2003, Ordinului M.A.I. nr.489/2005, 132/2004, 550/2003, Hotararea Guvernului nr.1822/2004 si 70/2004 si a raportului nr.S/34009/2005, reclamantul a fost mutat si apoi numit in functia de  agent II (si conducator auto) la Sectia 2 – Politia Mun.Bacau, cu salariul de 3.042.000 lei.
In drept,
In ceea ce priveste inadmisibilitatea actiunii invocata de parati,  aceasta instanta constata ca o astfel de exceptie nu poate fi primita. Prin masura contestata reclamantului i s-a schimbat felul muncii, iar o astfel de modificare a raportului de serviciu nu poate fi exceptata de la controlul instantei de contencios administrativ, neexistand temei legal pentru o astfel de exceptare (art.5 din Legea nr.554/2004).
Atat prin raportul nr.S/34009/2005, cat si prin dispozitia nr.S/100/2005 paratii au procedat la luarea unei masuri de redistribuire de la o formatiune de politie la alta prin combinarea nepermisa a unor dispozitii distincte, respectiv art.45 din Ordinul nr.300/2004 care se refera la eliberarea din functie cu art.46 lit.a) din Legea nr.360/2002 referitoare la mutarea intr-o alta unitate, in interesul serviciului. Daca intr-adevar este vorba despre o mutare intr-o alta unitate, invocarea dispozitiilor art.45 din Ordinul nr.300/2004 nu-si gasesc nicicum aplicabilitatea, acestea reglementand o institutie juridica (eliberarea din  functie) despre care insisi paratii au aratat, in mod constant, ca nu opereaza in cauza. Insa, „redistribuirea” la care se face referire in raport si „mutarea” la care se face referire in dispozitie au avut nevoie de recurgerea la dispozitiile art.45 din Ordinul nr.300/2004 doar in ceea ce priveste motivul care a determinat masura, - respectiv rezultatele obtinute de reclamant in urma evaluarii unitatii pe timpul controalelor –m si initiatorul propunerii, respectiv Corpul de control al ministrului.
Cum in cauza nu este vorba de o eliberare din functie inseamna ca textul art.45 din Ordinul nr.300/2004 nu poate fi aplicat in integralitatea sa, fiind irelevant in solutionarea cauzei, dincolo de faptul ca s-a constatat nelegalitatea sa, prin incheierea din 25.10.2005.
In ceea ce priveste art.46 lit.a) din Legea nr.360/2002, acest text ar putea sa produca mutarea reclamantului intr-o alta unitate, in situatia in care aceasta este in interesul serviciului. Insa, in cauza, nu rezulta o astfel de situatie; dimpotriva, din raportul Corpului de control rezulta ca activitatea de circulatie rutiera se desfasoara cu un numar de 13 functii de agent vacante.
Poate fi admis si faptul ca interesul serviciului presupune ca activitatea de circulatie rutiera sa fie realizata doar de agenti bine si foarte bine pregatiti. Insa, evaluarea acestora trebuie realizata cu respectarea dispozitiilor art.26 din Legea nr.360/2002 si a celor cuprinse in capitolul VI din Ordinul nr.300/2004, dispozitii care reglementeaza inclusiv posibilitatea contestarii rezultatelor evaluarii. Pe de alta parte, o astfel de motivare a interesului serviciului trebuie sa tina seama, corelativ, si de buna sau foarte buna corespundere profesionala a politistului in activitatea specifica unitatii in care a fost mutat.
In cauza, nu poate fi retinuta o astfel de argumentare a dispozitiei de mutare intrucat, la ultimele evaluari realizate potrivit prescriptiilor legale, reclamantul a obtinut calificativul „foarte bun” (la evaluarea pe anul 2004 – filele 27,28), dupa ce la cursul de perfectionare din perioada 8-19.03.2004, in specialitatea politie rutiera, a obtinut  media 9,18, potrivit certificatului de absolvire seria AG nr.01408/19.03.2004 (fila 71).
Mai mult decat atat, obtinerea unui punctaj minim de 22 puncte la chestionarele de circulatie reprezinta o proba pentru obtinerea permisului de conducere si nu poate fi asimilata cu o modalitate de evaluare a activitatii profesionale.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice

SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 774 din data de 20.09.2016
PRETENTII - Sentinta civila nr. 167 din data de 20.04.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta civila nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE NOTA LA PURTARE - Sentinta comerciala nr. 2098 din data de 04.12.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 689 din data de 15.07.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 458 din data de 06.05.2016
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 545/CA din data de 06.06.2016
Anulare partiala dispozitie emisa de viceprimar si obligarea acestuia la - Sentinta civila nr. 2116 din data de 04.12.2015
LITIGIU CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL - Sentinta comerciala nr. 2059 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 1875 din data de 30.10.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta civila nr. 610/CA/2015 din data de 24.03.2015
LITIGIU PRIVIND FUNCTIONARII PUBLICI - Sentinta civila nr. 728/CA/2015 din data de 07.04.2015
ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 458 din data de 30.04.2015
ANULARE ACT ADMINISTRATIV - Sentinta comerciala nr. 229/CA din data de 17.02.2015
ANULARE ACT EMIS DE AUTORITATI PUBLICE LOCALE - Sentinta comerciala nr. 2956/CA/2014 din data de 02.12.2014